La casa mea

La casa mea neterminată,
Pe trepte-nguste de argilă,
Îşi plânge ploaia, înspicată,
Durerea strânsă pe şindrilă;
Se-nvăluie c-o mantă rece
– Mimând că-i purtător de zestre –
Acelaşi vânt ce se petrece
Hălăduind printre ferestre;
Teama – precum un fir din caier –
Mă-nvăluie înăbuşită…
Respir, dar parcă nu am aer,
Vecie-i fiece clipită.

Şi – cercuri-cercuri, în nuntire –
Mă-nlănţuie în el năvodul
Întru vicleană amăgire…
Se-nclină scara…cade podul…

Încolăcit, drumeagul geme
Sub paşi, în vreme să răzbată,
Dar vremea îl topeşte-n vreme...
Şi casa-i tot neterminată.

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucenicie neterminată

Ştia c-o meserie-n viaţă,
Uşor se fură, greu se-nvaţă,
Dar undeva s-a încurcat,
Că doar să fure a-nvăţat.

epigramă de Alexandru Hanganu din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unui marinar

O, cu nava ta leagănă-te-n vârtejuri de ispite,
Dar nu te-angaja-n volte imprudente niciodată,
Fii atent la şuviţele oricărei corzi plesnite –
Şi nu lăsa-n viaţă nicio treabă neterminată.

În justiţie şi-n iubire guvernează-o regulă, doar una:
După ce-ai izbutit primejdia s-alungi din poartă,
Rămâi atent şi îndrăzneţ întotdeauna –
Dar nu lăsa-n viaţă nicio treabă neterminată.

Reacţia târzie sau a parâmei ude-alunecare
Îţi pot întinde o cursă mortală câteodată.
Te vei urî întreaga viaţă pentru-acea eroare –
O, nu lăsa-n viaţă nicio treabă neterminată!

Unii din coechipieri mai iute decât ai crede că se poate
Vor face uneori ceea ce tu nu poţi îndeplini îndată –
Dezleagă norocul sau nodul iubirii tale-adevărate –
Aşa că nu lăsa-n viaţă nicio treabă neterminată.

poezie de Ruby Archer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea vremuieşte

Vreme vine, vreme trece,
Omul multe mai petrece.
Rămân vechi şi ruginite.
De nimeni nu-s pomenite.

Vine o vreme în care
Ce trăim, trece-n uitare.
Însă vremea vremuieşte,
Ea nicicând nu se sfârşeşte.

poezie de Dumitru Delcă (12 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda ploii

cât de puternic eşti!
(şi fragil
un fir de aer te îndoaie
în vreme ce tot muţi de colo-colo
inutil nişte munţi
cu puterea credinţei)

cât de iubit eşti!
(şi uitat
în vreme cât scuturi nişte file de calendar
un sărut te transformă
din bestie în zeu
şi invers)

cât de bun eşti!
(şi nociv
un gest cum ar fi aplauzele
te dizolvă în vremea cât îşi pierd din ecou
şi opusul firii nu-ţi pare nicicând o risipă
când tot dai numai de la alţii)

cât de drept eşti!
(şi călău
în vreme ce rosteşti sentinţe
cine şi cum să respire
te îndreptăţeşte până la divin
dogma sângelui coagulat în aer)

cât de bogat eşti!
(şi neputincios
ai două mâini şi doar o gură
toate proprietăţile tale aparţin secundei
aceleiaşi căreia i te negi
cu acte cu tot)

cât de înţelept eşti!
(mereu după
în vreme ce toate se petrec
cu repeziciune
şi mai ales fără să-ţi ceară vreo ceva
nici măcar să ştii)

cât de atât mai eşti!
(şi nimic
în vreme ce nu mai este vreme)
în megafoane se anunţă ploi
de jos în sus
tu, picătura

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie neterminată

roman

• Citeşte online

Această lucrare a fost pusă la dispoziţie de autor.

carte de Gheorghe Gane
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vreme

Vine o vreme când totul dispare
Şi ochii vor plânge cu lacrimi amare.
Vine o vreme când vrei să reiei
Şi tot ce obţii sunt numai idei.
Vine şi vremea când roata se opreşte,
Vei vrei s-o învârti dar nu se clinteşte.
O altă vreme va cădea pe tine..
Să vrei să iubeşti să nu ai pe cine.
Un zâmbet vei vrea, un semn de la mine,
Dar n-am să mai fiu şi nu-ţi va fi bine!
Căci anii vor trece fetiţo în zbor...
Tu amintire iar eu călător.

poezie de Mihai Pîrvu (16 august 2016)
Adăugat de Mihai Pîrvu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie neterminată

Va trece vremea şi va fi să mor
Dar, zău, că nu am niciun pic de teamă,
Căci simt în piept un mare, mare dor,
Acela de a fi cu tine, mamă.

Şi-acolo, printre îngeri luminoşi,
Să fim din nou la fel ca înainte,
Eu să mă pierd în ochii tăi frumoşi,
Tu să îmi spui aceleaşi dulci cuvinte...

Aş vrea să scriu mai mult, dar nu mai pot –
Că mi-aş dori, cu inima uşoară,
Să râdem veseli, să uităm de tot –
Şi mă opresc, că ochii mei plâng iară.

poezie de Octavian Cocoş (24 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul toamnei

Mă îmbrăţişează toamna cu negurile ei,
Şi rece îmi aşterne sărutul ei pe frunte,
Cu ramuri desfrunzite pe vechile alei,
Mă mângâie încet prin tâmplele cărunte.

Şi şoapte la ureche, cu buzele de vânt,
Îmi rosteşte prin frunzele îngălbenite,
Din fiecare freamăt, din fiece cuvânt,
Tâlcuri încerc să-i prind cu mâinile pripite.

Parfumul ei de brumă şi de crizanteme,
Îşi face cuib în mine şi mă ispiteşte,
E vreme de iubire şi-i vreme de poeme,
Sărutul toamnei mă inspiră şi mă linişteşte.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi... incertitudine

Ce straniu-i tot în existenţă,
ce n-o deţinem nicidecum;
zi de născare ni se spune,
iar moartea n-o ştim, viaţa apune
când soare a dispărut din drum...
Alţii, îţi văd ultima prezenţă!

Deci eşti jumatea între extreme
încă nu ştii ce se petrece;
când pleoapa pune oblon la gânduri
şi-n haos vise se scurg rânduri
în inexistentul cald, dar rece
la tot ce curge, în jur, la vreme...

E-un rest plăpând, printre fotoni
developând retina sumbră
c-o lume în poză răsturnată,
ce tinzi, dar n-o ai dezlegată
şi tot ce vrei e doar o umbră,
căci multe ambiţii îs avortoni...

... Pleci dus, spre drum de sfinţi, dragoni...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la fereşti,
Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i poveşti...
El povesteşte despre moarte foi
Pe care le goneşte ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morţi, şi ţi le aruncă-n geam.
El stinge crini, şi roze, şi zambile,
El frânge ramuri,
Şi plânge, şi se tânguieşte zile
întregi şi nopti întregi, necontenit.
Acuma stins şi parcă ostenit
Abia suspină,
Ca plânsul violinei în surdină,
Apoi îşi schimbă fără veste tonul
Şi uimit 1-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Şi suieră, şi fluieră, şi vuie,
Şi vâjâie, şi hohotă, şi geme
Într-un amestec înfiorător
De bocet, şi de vaiet, şi blesteme!
Ah, ce frumos, ce potolită vreme,
Ce veac senin fusese până ieri!
Ai fi crezut că firea amăgită
De visul cald al somnoroasei veri,
Aşa bogată-n fermecate vise,
Dormea, dar s-a trezit...
Vazând fugită
Vicleană vara care-o amăgise,
Acum, când înţelege adevărul,
Se zbate ca o mamă părăsită
Şi-n deznădejdea ei îşi smulge părul!...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

viaţă trecătoare, nu mă lasă
drumul nu-l opri, trezeşte-mă
strigătul pământului atârnă, povara-i grea
deschide ferestre, spre casa mea

aş vrea să zbor, chiar printre umbre
nu lăsa să se surpe speranţele mele
colţul ruginit îl simt al apei ce curgea
piatra fântânii când şoptea
nu pleca, cumpăna-i grea

buzunarul sufletului îmi duce o povară grea
plânge vatra, copilul rămas statuie
stâlpul porţii, coloană amintire
lacrimile-mi curg pentru durerea din mine

sunt agăţat de firele lumii
nordu-i umed, plouă rece, lumea nu-i a mea
căteodată ne regăsim printre ceţuri, păsări migratoare
străzile sunt pustii, ne dor paşii, nu suntem noi din ea

vreau întoarcere, vreau drum spre casa mea
să nu mai fiu umbră, nicăieri,
călător în timp uitat
vreau întors să fiu, în ţara mea

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Îmi cad pe clape notele răzleţe –
Eresuri strecurate prin cuvânt;
Lumina când mă scol îmi dă bineţe,
Dar sunt luat de ape şi de vânt.

Un fel de dănţuire-nvolburată,
Ca vremea care arde în imberbi,
Îmi arde răsuflarea ferecată
De ale clipei otrăvite ierbi.

E valea mea, laguna mea, e marea,
E liniştea ce străjuie cu foc
Speranţele în care desfătarea
Îşi caută şi nu-şi găseşte loc;

E presimţirea mea neîmplinită,
Ori sunt doar nişte jocuri de opal?
E patima ce trage obosită
Ca barca înecatului la mal?

Că tot ce-am căutat în legi nescrise
– Va fi oare cândva să şi găsim? –
Stă în balansul porţilor deschise
Care ne joacă-n rosturi, legitim...

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec rotund

ploaia cade peste mine, peste pietre, pe asfalt.
orizontul e o dungă. tocul meu mult mai înalt
decât limba unui clopot, decât ritmul cardiac.
noaptea rece mă trezeşte ca un zbor de liliac.

ploaia cade peste mine, peste iarbă, pe pământ.
orizontul e o sfoară, zarea lumii un veşmânt.
gândurile mele cercuri pe a lacului oglindă,
ostenite în privire păsările se perindă.

ploaia cade peste oameni. cerul este un bijoi.
e duminică, e vineri sau o altă zi de joi.
orizontul? puncte... puncte... zarea lumii un popas.
gândurile cercuri-cercuri. eu sunt vârful de compas!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dorul

Moto:
"... Şi fug din mine iar... Ce-ţi pasă ţie?
Cămaşa morţii o voi rupe-n două!"
Theodor Răpan -"Octava nestatorniciei"

Îşi scutură veşmintele furtuna;
Se năruie copacul, tinda, podul,
Lăsându-ne legaţi pe totdeauna
De calea rătăcirilor: Exodul!

Se scurg în valuri apele-ntinate
Prin miriştile ce-nvălesc arsura,
Că nu mai ştie fratele de frate,
Şi nici de câte griji se uscă gura.

Dar cui să-i spui şi cine să ne-ndrume,
Când prinşi în mreaja marilor dileme,
Stăpâni ne credem peste-ntreaga Lume,
Noi, slugi plecate, dijmuiţi de Vreme!

Doar Dorul, ce ne-nlănţuie fierbinte,
Mai e compasul dat să ne ajute,
Spre neuitarea vechilor cuvinte,
În descifrarea căilor neştiute.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dorul

Moto:
"... Şi fug din mine iar... Ce-ţi pasă ţie?
Cămaşa morţii o voi rupe-n două!"
Theodor Răpan - "Octava nestatorniciei"

Îşi scutură veşmintele furtuna;
Se năruie copacul, tinda, podul,
Lăsându-ne legaţi pe totdeauna
De calea rătăcirilor: Exodul!

Se scurg în valuri apele-ntinate
Prin miriştile ce-nvălesc arsura,
Că nu mai ştie fratele de frate,
Şi nici de câte griji se uscă gura.

Dar cui să-i spui şi cine să ne-ndrume,
Când prinşi în mreaja marilor dileme,
Stăpâni ne credem peste-ntreaga Lume,
Noi, slugi plecate, dijmuiţi de Vreme!

Doar Dorul, ce ne-nlănţuie fierbinte,
Mai e compasul dat să ne ajute,
Spre neuitarea vechilor cuvinte,
În descifrarea căilor neştiute.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploaia rece

Sub ploaia rece ne-am întâlnit,
Sub ploaia rece cu multă patimă ne–am iubit
Şi suflete noastre sub ploaia rece
În unul s-au unit.

Sub ploaia rece dragostea noastră
La cer ne-a ridicat, sub stropii reci
De mii de ori eu trupul tău l-ma sărutat,
O, tu, iubirea mea de altădat.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vreme vine, vreme trece,
Timpul ne petrece rece...
Noi, trecători pe scena vieţii,
Vrem să-i înţelegem zborul,
Vrem să-i degustam esenţe.

poezie de Valeria Mahok (26 noiembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amagire

Şi iar a venit primăvara
Şi iar ne minţim că-i frumos
Şi iar frunzele urcă scara
Şi-i verde pămîntul pe jos.

Şi iar calendaru-nfloreşte
Şi cîinii ne-aud pe la stîni
Dar vai, tot acum, pe muţeşte
Mor grabnic atîţia bătrîni.

Dar bine-ai venit, amăgire
Mai stai, mai durează un pic
Această minţită iubire
Oricum e mai mult ca nimic.

Vin nopţile scurte de vară
Şi păsări se-ntorc de la sud
Dar dacă e ultima oară
Iluzia verdelui crud ?

Cu lanţuri legate de glezne
Oricît de lumină ar fi
Noi mergem de-a pururi prin beznă
Mereu nelegitimi copii.

Mereu în aceeaşi clipită
Urît şi frumos, mort şi viu,
Ne paşte o soartă cumplită
Nimic nu-nţeleg cei ce ştiu.

Şi iar a venit o părere
Şi iar va pleca înapoi
Prea mari impozit ne cere
Că ninge în suflet la noï.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna care ţine Soarele

- dedcaţie pentru C. D. -

Mâna care ţine Soarele aproape
Şi uneşte cerul, cu nisip şi ape,
Poartă-n ea lumină, suflet şi destin
Şi ne duce gândul pe tărâm divin.

Fiece celulă lacrima şi-o poartă,
Plânge cu iubire, plânge viaţa toată.
Vânt de dor de mamă urcă-n cer şi plânge...
Braţu-i este armă şi dureri şi sânge.

I-a crescut durerea... smulge munţi de gheaţă.
Crucea fiicei sale i se-arată-n faţă.
Timpul se opreşte, nu mai este lume,
Îşi întinde braţul, lauri să adune

Şi să pună-n suflet la copila dusă.
Însă printre îngeri ea îi e ascunsă.
Cu năpârci se luptă, cale să îşi facă,
Dar iubirea-i este ca un fel de groapă.

Dreptul său la viaţă-i "a se răzbuna".
Mamă care plânge pentru fiica sa!
Cerul e în doliu! Ce durere mare!
Un erou al păcii, somn de veci îşi doarme...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe dealul Plevnei

E-n amurg. Pe deal bulgarul
Liniştit îşi mână carul.

Roţile nu ştiu că plânge
Dealul, pe-unde omul mână;
Nu ştiu boii, că-n ţărână,
Pe-unde trec, e numai sânge.

Noaptea-ncet, încet scoboară,
Lilieci prin aer zboară.
Pe-unde-a fost cumplire-odată
Doarme-acum întreaga fire,
Peste-un iad de zvârcolire
Cade-o pace-ntunecată.

Numai luna e pe lanuri
Dar mai sus, pe sub rădanuri,

Unde-a curs fierbinte plumbul,
Duhuri vin din vreme-n vreme,
Cât e noaptea-n dealuri geme
Şi se zbuciumă porumbul.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!