Remușcări
E ceasul prea târziu se pare
să mai oprească acest timp
și timpul este ca o mare
cu valurile lui din chip.
Și frunzele cândva de verde
pline de viață au mai fost,
acum e toamna și se vede
pe unde umblu fără rost.
Cu mâinile în buzunare
și cu paltonul încheiat,
privesc un cer și o cărare
pe care des le-am mai umblat.
Sus este luna, jos pământul
și între ele sunt doar eu,
mai e o liniște și vântul
și pașii mei și Dumnezeu.
Mă-nchin la cerul plin cu stele
și mă gândesc cum a trecut,
pe marea mea multă durere
ce n-am crezut-o și văzut.
E ceasul prea târziu se pare
să mai îndrept ce am făcut
și limbile nu au răbdare
și mă lovesc și-s abătut.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre trecut
- poezii despre toamnă
- poezii despre stele
- poezii despre religie
- poezii despre mâini
Citate similare
Apăsarea timpului
Cât este ceasul, să-mi spună cineva
De limba mică noaptea o indică
Dacă limba mare e pe undeva
De nu se poticnește și-ncă riscă
Prin geam nu văd decât prin întuneric
Nu văd limbile cum trec după program
Aud vântul, îl aud trântind puternic
Frunzele cum se lovesc de caldarâm
Să-mi spună cineva doar cât e ceasul
De este miezul ceasului robotic
De ticăitul lui îmi e opusul
Vremurilor ce s-au scurs haotic
E oare rotunjimea jumătate
Jumătate din cadranul lui zbătut
Să-mi spună cineva cât va mai bate
Apăsarea limbilor cât m-au pierdut
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre ceas, poezii despre întuneric, poezii despre roboți, poezii despre noapte sau poezii despre frunze
O frunză căzută jos
O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
și în zbor, și pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a înghețat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheață și ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se așterne.
poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre gheață, poezii despre zăpadă, poezii despre văi, poezii despre moarte sau poezii despre iarnă
Se pare că a venit toamna
Se pare că a venit toamna
Să întomneze pe la noi.
Număr frunzele rămase în copaci
Și restanƫele de astă vară.
Se pare că a venit toamna.
Ne amăgește cu spectrul cromatic
Și noi suntem iarăși nepregătiƫi,
Ne mai doream o zi, vacanƫă de vară.
Se pare că a venit iarăși toamna,
Și poate ne-am obișnui cu ea,
Dacă și numai dacă ne-ar promite
Că după vine iarăși vara...
A fost prea cald în inima ta,
A fost prea frig în inima mea,
Și-a mai venit odată toamna,
Pe nepregătite, așa cum e ea.
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre numere, poezii despre inimă, poezii despre dorințe sau poezii despre copaci
Nu este niciodată prea târziu să speri
nu este niciodată prea târziu să speri
am văzut chipul lui Dumnezeu
prinzând contur pe fețele nefericiților
și binele și adevărul
au luminat ca două felinare
în mintea mea ca o peșteră
am văzut vise înflorind
în umbra remușcărilor
și oameni în privirea cărora
nimic nu ofilește
am văzut locuri neatinse de civilizație
cu suflete în care încă mai pulsează
inocența de la începutul lumii
am văzut soldați plângând
și conștiințe solidare
am auzit adesea cum vibrează viitorul
într-o rugăciune de neprihănit
nu este niciodată prea târziu să speri
în carnea noastră plină de ruine
mai există oameni
și dincolo de disperarea de pe chipuri
se ascund copii
poezie de Gabriel Petru Băețan din Rugăciunea nefericiților (septembrie 2013)
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre suflet
- poezii despre speologie
- poezii despre solidaritate
- poezii despre lumină
- poezii despre inocență
Ești tot aici
Ai îmbătrânit de-atunci
Și frunzele au riduri îngroșate,
Nu ne-am văzut de-atâta timp
Acum ai crengile împrăștiate.
Ești tot aici, nu te-au tăiat
Acei ce inimă nu poartă,
Dar parcă acum ești mai înalt,
Se vede vârful cum se-apleacă.
Pe scoarța veche ai crăpat
Și crăpăturile sunt dese,
Dar încă înflorești îmbujorat
Și-mi pare mie să nu-ți pese.
Mă vezi, eu sunt, da, m-am schimbat,
Îți mai aduci aminte timpul,
Când adormeam doar mângâiat
Mi-acopereai cu flori veșmântul?
E mult de-atunci, dar n-am uitat
Și dorul m-a chemat la tine,
Sunt argintat și supărat,
Sunt singur și nu-mi este bine.
Am să rămân să-ți povestesc,
Avem o noapte înainte,
Doar dacă nu te plictisesc,
Cu a mea poveste în cuvinte...
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre supărare, poezii despre schimbare, poezii despre flori sau poezii despre dor
Ce-a fost nu se mai poate...
mi-e dor de tine draga mea,
mi-e dor de-a noastră tinerețe,
de focul care ne ardea,
de tot ce azi nu ne mai este
e totul vis și nu mai știu,
de-a fost vreodată a mea poveste,
la ceasul ăsta de târziu,
îmi deapăn totul și nu-mi tace,
mă doare trupul de-amintiri,
mă dor săruturile tale,
le simt și-acuma fir cu fir,
pe iarba bătrâneții goale
mi-e dor de tine draga mea
și-acum adorm în gând cu tine,
e mult de-atunci și aș mai vrea,
să-ntoarcem timpul care vine
dar știu că totu-i fără rost,
căci timpul ăla e departe,
e mult de-atunci și-așa socot,
ce-a fost atunci nu se mai poate
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre tinerețe, poezii despre sărut, poezii despre somn, poezii despre prezent, poezii despre gânduri sau poezii despre foc
Cer străin - Lume pustie
Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viața la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui să cer răspuns!
Gândul meu... simțirea mea... gându-i fără de
simțire, simțirea... fără conexiune, în derivă... Eu
și Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viață",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...
Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieți, timpuri fără
de 'nțeles, glas de prunc țipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieți!
Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieți, acum e liniște, chiar prea multă liniște, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viață nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...
Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă liniște,
lipsește... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipsește albul zăpezii, lipsesc toți oamenii!
Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... să prăbușească Cerul,
și să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!
Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie
Îmi cer iertare de prea multă poezie...
Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit și rău mă doare, că doar câțiva mai sunt în prag...
Și ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie și poate chiar și mai târziu...
Tristețera mea nu e benignă, știu că v-ați săturat de ea
Dar ea e-n mine și știți bine că n-am să mă despart așa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea și știți
Toți cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiți...
De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult și nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie și să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă așa mi-e bine și mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.
Am universul meu sihastru, unde n-aud și nici nu văd.
Acolo cerul e albastru și niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă și nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscolește de tine, toamna mea, un dor...
Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Și sper să îmi respect cuvântul și să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanța de la cei dragi, nicicând s-o gust...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre zile, poezii despre vârstă sau poezii despre respect
Poem preadevreme
la un moment dat,
rămâi suspendat deasupra ta,
refuzi să hotărăști dacă
mai întorci chestia aia făcută din sticlă
prin care, din același jos spre alt sus,
moartea se scurge în viață.
apoi timpul îți intră pe sub unghii,
de pierdut când zgârii zidul prăvăliei din colț,
de unde ai cumpăra spații mici,
la pungă,
pentru că nu ai suficienți ani în minus
prin buzunare
pentru un limitless...
auzi cum te strigă vânzătorul de zile,
nu întorci nici ceasul, nici capul,
prin urechile tale
a trecut înainte un somn lichid
cu gust de absint și cuțite de corsar
care ți-a luat în sclavie echilibrul...
îți târăști ochii înapoi unde vedeai.
acolo,
se poate trăi și fără timp,
doar cu spațiu,
așa cum ai aflat prea târziu
că trăiesc toți copiii,
până să învețe
cumplitele învârtiri pe cadrane.
dincolo,
e în gol
toată superba rotire a inimii.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiu și timp, poezii despre învățătură, poezii despre urechi sau poezii despre sclavie
Un cântec a trecut prin zidul de piatră
Un cântec a trecut prin zidul de piatră
Singur așteptând toamna
Ca și cum ar aștepta un vis de ceață,
O alta viață sau ce-și dorea. Să nu întârzii -- îți spune.
Printre potecile luminate de lună
Neîntrupându-se frunzele zboară spre alte gări,
Ca un tren fumuriu în care urci fără să știi,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?
Mereu lumină și umbră, mereu noi plutind de dincolo de timp,
Mereu el e steaua și ea barca ce-și caută țarmul.
Iată vezi copacii ce te-au îmbrățisat odată cu el,
singuri și galbeni, nocturni și sfioși cum ți-era zâmbetul,
Vei înțelege mai târziu, poate mult mai târziu...
Închide ochii, deschide palma să-ți înfloresc nuferii,
La poale-ți sunt și vântul și izvoarele,
Un nor cu petale plouă peste ei cu flori,
Purtate de vânt, un curcubeu arc peste timp și loc.
Luminezi acolo unde nu-i lumină,
Un cântec a trecut prin zidul de piatră -- baladă-ntr-un gând!
Scăldat în lumina blândă a soarelui de toamnă
Mergi pe cursul râului. Apa se întoarce la vasul ei.
Sortit sunt să am la tâmplă o stea și
Să plutesc pe cele patru vânturi,
Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?
Ca să te doară trebuie
Să te întâlnești cu flacăra și taina ei!
Privește în liniile din palma ta, în liniile destinului
Din așteptarea nopții sunt multe capcane, iluzii, rătăciri.
Apele spală cuvintele, râul îmi șoptește cântecul,
Râul de sânge din inima ta. Se tulbură timpul, adânc îi rasună pașii,
Un cântec prelung cheamă soarele la-ntâlnirea cu luna,
Ascultă, ascultă ecoul din templul necuprinsului timp,
Râule, cine plânge și cine vorbește -- spune-mi,
Cine pe cine cheamă și cine pe cine caută -- spune-mi,
Ascultă, ascultă și vino la marginea apelor timpului,
El este cel care cheamă, el este cel care plânge -- ascultă,
Te iubesc, te iubesc -- îți spune. Să nu întârzii -- doar atât îți mai spune.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre râuri, poezii despre muzică sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Contrast fără contrast
Mare albastră, cer senin
Intre ele, apus sublim
Nori de lebădă pe val
Albastru sau contrast
Splendoare de apă și aer
Cerul adevărat, unde e?
Sus sau jos, jos sau sus?
Comparație cum să faci..
Contrast fără contrast
Stele sus, jos stele
Luna pe mare, lună pe cer
Nedumerit mă scald...
Stele plutesc pe mare
Inot, nu le pot prinde
Stele pe valuri de cer
Incerc să zbor la ele
Se depărtează cele din mare..
Sunt oare o fantă?
Poarta e in mine spre albastru?
Despart albastrul.. eu?
Răsar, apun și eu
Astru nu pot fii, cine sunt..
Praf de cer botezat cu apă
Contrast de bine și rău
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre botez, poezii despre nori, poezii despre lebede, poezii despre bine și rău sau poezii despre astre
* * *
Târziu târziu târziu, târzie este ora, târziu prea târziu, și putred anul;
Dușmănos vântul, amară marea, cenușiu cerul, cenușiu cenușiu cenușiu.
O Thomas, întoarce-te, Arhiepiscope, întoarce-te în Franța.
Întoarce-te. Îndată. Neauzit. Lasă-ne să pierim în liniște.
poezie de T.S. Eliot din Moarte în catedrală. Femeile din Canterbury dezvăluie temerile oamenilor de rând
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ore, poezii despre dușmănie sau poezii despre Franța
Mi se pare mie sau e târziu? Cum a trecut timpul! Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a facut întuneric în mâna dreaptă și-n salcâmul din fața casei. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de lângă pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede în jur, până dincolo de stele, n-are niciun rost s-o iau, va arde în continuare. Și-am lăsat vorbă în amintirea mea, măcar la soroace mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană.
citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate de Marin Sorescu despre întuneric, citate despre trecut, citate de Marin Sorescu despre trecut, citate despre timp, citate de Marin Sorescu despre timp, citate despre stele, citate de Marin Sorescu despre stele, citate despre promisiuni, citate de Marin Sorescu despre promisiuni, citate despre mâini, citate de Marin Sorescu despre mâini sau citate despre amintiri
Acum ne merităm
Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărțit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire și nici... viață!
Și nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poți să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poți acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puțin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n șoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar și speranța se lasă ucisă printre strofe și cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele și așa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-și mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viața fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăța ura ce ne-am împărțit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârșit, o merităm deplin!
Acum ne merităm...
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire
Răspuns la "Aș fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela
Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades își face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Și-s singură în casă și la masă.
Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.
Foșnesc de ne-cuvinte și de dor...
Un dor de-a fi și eu o primăvară,
Să-nmuguresc, să nu mai pot să mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...
De ce să cadă bruma peste noi?!
Să fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine să fi fost un cer de miere!
Cum?! Să mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze și-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale să-mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.
Pe umeri cu un șal liliachiu
Și în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veșnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.
Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenușă, sunt tot toamna...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre proteste sau poezii despre primăvară
Bolnav de moarte
Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunați în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat
Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopțile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puțin mai îmi e soare
Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni și câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele și-mi urlă
De când sunt pe-această lume, zi de zi și ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu știu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine și nu vreau s-o răvășesc
M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viață, boala asta îmi e grea
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre boală, poezii despre vară sau poezii despre uitare
Ai fost?... esti?
Sa plang ceva ce n-am avut,
Mireasa-mi pare in trecut,
Cu-n chip de mult uitat,
Pacat a fost? Si m-a lasat?
In ochii imi vad trecutul,
Unde ma duce gandul,
Un vested chip privesc,
Sunt eu? Nu ma zaresc?
Asa de tanar par... am fost...
Cu-n chip batran... e rost...
Si viata-mi pare mult,
Ai fost? Sau doar ma ascult?
Tu... ai fost?, tu esti?
Imi pare ca-mi traiesti,
Singura... cu-n gand,
Lacrimi sa-mi vezi curgand
poezie de Dorin Teodorescu
Adăugat de Dorin Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi
Amintirea e probabil o casă de zăpadă
A venit iarăși toamna iar eu am inima descoperită și dreaptă
îmi spuneai
că sunt băietul unchilor mei
și nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru cea pe care o așteptam de foarte de mult timp
să vie
să steie
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află,
și pentru că toate se află,
ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri și ierburi,
și mereu este brumă în lume, toamnele nu se sfârșesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ;
semințele nu se sfârșesc niciodată, pentru că anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
și pentru cerbi;
și
atunci
... apari dumneata și îmi spui că toamna vine oricum,
pentru că
toamna e o catedrală
a vinului bun, și a bărbaților care își dau viața fără să cunoască regret,
poate doar frică și alte spaime mai mari. ca la oricare.
Deși sfârșitul trage frunzele după el, deși năucește toate frunzele,
vai, oda mea, îndrăgostită de iarnă,
îți spun:
pădurea de brazi e nesfârșit de frumoasă,
cetina e nemuritoare și îl vestește pe Domnul meu.
Sunt supt de teamă, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, iar eu
cumva am așteptat-o
s-o văd
până târziu, să apară pe cer.
În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar
undeva deasupra tuturor brazilor...
În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele
- ca întreg cerul -
steluțele cad, dar nu mor,
ninisoarea și steaua ei albă
e taina nemorții.
Renii și câinii de pază vor rămânea unde este cel mai rece, anul acesta,
îmi e frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru că stelele pământului 'nost
sunt doar o imitație, iarna, a cerului viu.
Îmi pare, acum, cred că cunosc toate tainele și ele mă cunosc, pe deplin, pe mine, cum sunt -
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă și frig, ca acum -
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine și ea a început să surâdă,
cu îmbobociri de zăpadă.
Pentru că toate sunt ale noastre
zăpezile
hornurile murdare
casele
și zăpezile care cad peste noi;
și cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela cer viu,
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi
căci pe ea am iubit-o altfel.
Ne cuprinde o frică foarte firească de tot, până când norii,
le acoperă pe toate, și peste noi cad zăpezi.
Nu ne e frică de zăpada care cade peste noi...
Să îmi construiți o mansardă frumoasă
imi este frig și o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
să mă lase în viață și să mă vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,
vine EA?
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre brazi, poezii despre păduri, poezii despre frică sau poezii despre cunoaștere
Pește
Doar petala soarelui la apus a mai rămas în ochii lui
Oricum va mai fi și mâine timp pentru a sparge oglinda
El plin de deferență locuiește-n orașul H
Un plop zboară în jurul lui
Privind întâmplător în sus vede
Fum alb de oase plutind deasupra unui horn
Sau poate sunt fluturi?
Își freacă aripioarele și se gândește
Între timp alburiul de dincolo de geam devine miriade de luminițe
El este singurul erou a mii de povești
Numai scuturând dorsala ar putea provoca încă un dezastru
Întorcându-și ochii în sus...
Privește! Solzi aurii dar nu sunt înotătoare
Ce fel de pești sunt aceștia?
Mai târziu ghemuit sub streașină
Mănâncă un fruct numit lună
Scuipând semințele zdrobite spre cer
Ele devin stele
Pe vârful limbii reci ca gheața
Simte un parfum de zăpadă arsă
După un timp ridică o piatră,
Valsează de-a lungul zidului
Face piruete împrejurul fântânii secate
Apoi privind în jos
Nu-și mai vede fața.
poezie de Luo Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pești, poezii despre devenire, poezii despre înot sau poezii despre vals
Pământul senin
Cel mai senin pământ îmi pare cerul
în care te-adâncești
nu cu gura căscată
ci cu pasărea căscată
între buze de aripi
fără a înțelege
de pământul e sus
sau dacă jos este cerul...
Cel mai senin pământ între "ești" se întinde
și la graniță.."sunt"!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre păsări, poezii despre gură, poezii despre graniță sau poezii despre aripi