Măsurători

am descoperit am
des...
coperit, abia acum îmi dau seama: un
teodolit
la marginea pădurii verzi – cum ai privi
spre ghiroda – acolo
stă în grădina lucrată naşul meu de căsătorie (?!) mistreţ al
primei îndrăgostiri de-o femeie
cu aripi atât de prăfoase de cartier
la
milimetru foarte
verde şi viu
am
descoperit o unealtă de măsurat
fericirea arbor cu arbor
cu
toate insectele bine
ştiute din inventare cu pat
de polistiren

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aripi

Îmi cresc aripi către o nouă viaţă,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
aşa cum le-am avut şi ieri
şi le mai am şi mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
şi vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor şti
Îmi cresc aripi,
către o ţintă bine definită
şi chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi şi sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbor invers

Arbor invers, cu radacinile-n vant,
cu talpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingand
anotimpurile anului.
Cu mainile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbura-adanca
in care dorm ursii cu capul in jos, in zadar
spre-un cer de pamant vrand s-ajunga.

Mereu cu creierul gol, cu ideile
rasfirate ca pe-un deal pomii rotati,
dus in nori, in scanteile
celor neluminati.
Vazut ca in apa, mereu,
si fosnind de un vant de pamant,
cu radacinile infipte in curcubeu
si-n culori ce nu sunt.

Arbor invers am ramas, rupt din sfera
cu sfera aceasta aidoma, geamana...
Si totul imi pare stiu, dar nimica
din ce stiu cu ce este nu se aseamana.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vrut să te întreb: tu

verzi mai mult decât se verde
pe o pajişte de-un verde crocodil de nil cu trupul
de un verde-aşa subtil?
verzi, când totul e pe roşu,
verzi şi stelele în verde?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbor

Când mâna ta pe fruntea mea e floare
Şi-nfrigurat cealaltă mână-ţi caut,
Mi-e sufletul ca lanul verde-n soare
Şi cugetul ca zvonul unui flaut,

Dar când departe paşii tăi îmi sunt
Şi sânul cu miros de busuioc,
Mă simt un arbor greu către pământ,
Încins între perdele largi, de foc.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marginea pădurii pare să fie acoperită cu un voal verde şi unele locuri din partea de sus a copacilor sunt colorate de o umbră verzuie. Lacul este plin până la marginea pădurii, malurile verzi formând o coroană de vegetaţie în jurul ei.

Lesia Ukrainka în Cântecul pădurii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştire şoc: Cercetătorii britanici au descoperit că o femeie care stă întinsă pe pat, obţine mai repede ce îşi doreşte, decât una care stă în picioare!

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o femeie

frumoasă în cartier
iar salcâmii tineri erau
curioşi a cunoaşte
un trup de femeie frumoasă frumoasă frumoasă
în cartier
părea că va naşte
o femeie un trunchi trunchiat
de copac înţepat –
ce frumoasă
a fost şi va fi
viaţa timpului infectat
cu iluzii!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu o

femeie care desenează cum sfâşie leul tricouri
de safari cu găurele! în
africa e o vreme potrivnică pentru cultura de poezie. i
lustrată încă din feşele lui tarzan
de origine din
timişoara - unde a început o femeie să schiţeze în pix
foarte negru coperta
la răzbunările mele. în rând cu
preteţiile ne
vinovate ale speciei noastre
în coborâre
din copacii din cartier

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Acum spune-mi ce-ai făcut cu domnişoara; ai întârziat destul de multicel.
Lucian: Ce-aş fi putut face? Am condus-o până acasă şi atât.
Traian: Cum doar atât? Atunci unde ai stat până la ora asta?
Lucian: Dom' director, când mă întorceam spre Institut, l-am observat pe noul meu coleg, Mihai, pe marginea şoselei şi mi-am permis să-l iau şi pe el în maşină.
Traian: Foarte bine. Ia loc! De ce stai în picioare? Nu te-am pedepsit, să ştii... Avem destul de multe de vorbit împreună. Sau te simţi cumva obosit şi vrei să te odihneşti?
Lucian: Nu chiar. Dar dumneavoastră nu staţi? Ori sunteţi pedepsit...
Traian: Ai dreptate.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi

a intrat în scară femeia uşoară
(foarte subţire
ea nu avea de ce să mai moară: se
ştia prea fecioară)
apoi a intrat
femeia bine făcută (ea
nu avea de ce să plutescă, de ce
să creadă-n bărbaţii abia eligibili), a
poi a intrat
femeia ca tancu - mai era invitat
ca martor un pictor deschis: un prieten, unu
foarte înzestrat (?!) Dancu - însă
totul ţinea cumva de femeie: cam cum
s-au putut înmuia cu păcat
la vederea sa şoldurile bărbatului la
aproape şaizeci de ani şi
mai puţin mai puţin
remunerat pe la şcolile din judeţ
(printre nori)
decât femeile de serviciu
dintre care
unele chiar vecine îi sunt
(femeia mistreţ)
uneori

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia: jandarm la pat de armă

de ce priveşti la mine
cu ochii ăia foarte rotunzi? de
ce nu te tunzi -
frizeriiile
sunt la tot pasul: acolo
poţi să te bărbiereşti şi pe pieptul ero(t)ic
poţi să îţi
verifici aptitudinile-n direct
cum ar fi
loviturile cu piciorul când cade
grămadă
o femeie la patul
de armă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

după jumătate de secol
de singurătate volubilă
aş
vrea ca totul să se întâmple
din întâmplare
ca
şi cum nu ar fi decât mâna destinului
răsucită la spate (?!)
mai t
are sunt de când toate
pisicile din cartier dinspre cap
miaună miaună mi
aună au au au buba

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele si radacina

Într-o zi de vară, lină, călduroasă,
Răspândind în vale umbră răcoroasă,
Frunzele pe arbor vesel dănţuiau
Şi cu zefiraşii astfel se şopteau:
— Dulce e viaţa frunzelor, când ele,
De rouă lucinde, mândre, tinerele,
Lumea înverzesc
Şi o răcoresc.
Călătorul pacinic, obosit de cale,
Oricând se arată în a noastră vale,
Sub arbor el stă
Repaos de-şi dă.
Mândre fetişoare locul vin să prindă,
Vrând la umbra noastră hora să întindă;
Şi cel păstoraş
Le cântă de jale-n al său fluieraş.
Iar de primăvară, chiar privighetoarea,
Cântăreaţa văii, cea fermecătoare,
În desimea noastră mult s-a răsfăţat
Şi ne-a tot cântat.
Apoi când românul doina hăuleşte,
El pe frunză verde întâi o numeşte;
Înşişi zefiraşii, voi ne legănaţi
Şi ne dezmierdaţi.
— Dar spre neuitare,
Nu se cade oare
— Frunzelor le zise un glas din pământ —
Despre rădăcină vreun bun cuvânt?
— Cine-i rădăcina? Şi cum de cutează
Cu noi să se certe, când nici se-nsemnează?
Frunzele pe arbor zise vâjâind,
De ciudă plesnind.
— Rădăcina face arborul să crească
Şi peste tot anul frunză să renască —
Le răspunse ea.
În alt chip fiinţă voi nici aţi avea.
Să ţineţi dar minte
Aceste cuvinte:
Viaţa vegetală,
Viaţa socială,
Totului atârnă
De la rădăcină.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carte, trup şi fiară

Mă săturasem să fiu femeie,
mă săturasem de suferinţe,
de irelevantul amănunt al sexului,
de propria mea concavitate
mereu flămândă şi parcă fără rost,
şi întotdeauna mai goală atunci când era umplută,
şi completată-n final
de propriul ei vid,
căutând grădina singurătăţii
şi mai puţin bărbaţii.

Patul alb
în grădina verde –
abia aşteptam să dorm singură,
aşa cum cineva
tânjeşte de multă vreme
după un iubit.

Şi chiar atunci când ai apărut tu,
am încercat să te alung
cu tristeţea mea,
cu tentativele mele cinice de seducţie
şi cu trucurile pe care le-am folosit
pentru a transforma sclavul
într-un stăpân.

Şi toate s-au întâmplat pentru că
ai făcut
vârfurile degetelor mele dureroase
şi ochii mei saşii –
iar asta din pricina unei pasiuni
care nu-şi ştia nici măcar propriul nume.

Urs, fiară, iubit
al cărţii trupului meu,
tu mi-ai întors paginile
şi-ai descoperit
că ceea ce era acolo
trebuia scris
la erată.

Iar acum
sunt o pagină goală pentru tine,
o tabula rasa
gata pentru a fi tipărită
cu literele
unei limbi necunoscute
de uriaşa presă
a iubirii tale.

poezie de Erica Jong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina amintirii

Nu poţi fi moartă cât mai sunt eu viu
Te simt în orice fibră din fiinţă,
Nu te primeşte Lethe-n nefiinţă
Cât mie-mi este dat ca să mai fiu.

Te port în mine ca un arbor seva
Şi-nmurgureşti în fiecare gând
În trupul meu cu rodnicu-i pământ -
Rămâi fecundă pentru mine Eva.

Cât voi mai fi, alături o să fim
Iar în copaci o floare lângă-o floare
Va străluci-n culori mirositoare
În al grădinii noastre ţintirim.

poezie celebră de Mihai Beniuc din Lupta cu îngerul
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp îngenuncheat

uneori când mă trezesc din somn
îmi dau seama că îmi eşti atât de străin încât
dacă te-aş atinge
braţele mi s-ar împietri
şi niciodată
dar niciodată
nu m-aş putea ridica din această nenorocire

uneori când te privesc
îmi dau seama că tu n-ai fost al meu
nici măcar o secundă
te-ai pierdut printre oameni
ca firul de nisip
în adâncul mărilor şi oceanelor

uneori când mă trezesc
şi te privesc
şi încerc
îmi dau seama că şi timpul stă în genunchi
rugându-te să te bucuri
măcar o dată
că sunt femeia care te iubeşte
fără să îţi ceară
nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salteaua cu cerbi

cerbii din pădurea
verde trec bega înot
cu tu-
multă greutate, aşa
cum ai despica o saltea (?!) cu apa în ea
cumva
cum ar fi şi genunchii unui bătrân
luxaţi de cascade... se
regăsesc unul cu celălalt, cu
coarnele bine
marcate pe malul opus: atât de aproape încât
de departe ajungi
să te întrebi dacă nu
era mai deştept de-ncercat
un salt – descris ca un pod –
peste râul
speriat de copitele ne-
apărat migratoare
în contra
naturii pădurii din estul
şi nor(d)ul oraşului

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anatolia

nu ştiu de ce mai şi scriu - am
înmormântat a
laltăieri un verişor foarte drag foarte
drag, sora mea acum e-n spital, la pădurea
verde, la clinica de
boli foarte infecţioase, nici eu
nu mai zburd, ce
ar fi acum de iubit, ce
portret cu pomeţii teşiţi se iveşte
din anatolia tatălui?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

m-am căsătorit eu cu o femeie pe vremea lui ceauşescu
eram utecist fără voie tovarăşii
s-au gândit să mă bage şi în partid abia am scăpat pe motiv
că la vremea aceea pictam nuduri de femei fără cap

care de altfel s-au vândut foarte bine (?!)

şi atunci şi după căsătoria de-atunci care nu
mai dăinuie şi în zilele noastre - o altă
femeie mă ţine acum în viaţă cu capul
pe umerii mei

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Ce-i, Diana? Ce te mai nemulţumeşte de data asta?
Diana: În primul rând, am venit să las aici asta.
Traian: Ce-i asta, Diana?
Diana: Cererea pentru concediul meu, după cum ai promis, cu plată, până la anul, în iunie, cu salariu dublu...
Traian: Bine. Las-o aici şi fii liniştită! E ca şi aprobată, cu toate condiţiile solicitate, pe care, sper, le-ai menţionat.
Diana: Poţi fi sigur că le-am menţionat. Deci, pot reveni la lucru de abia la anul, prin iulie...
Traian: Exact. Mai ai şi altă problemă?
Diana: Da; Luci...
Traian: Ce-i cu el?
Diana: De ce i-ai dat cheile maşinii tale? De ce i-ai pus maşina ta la dispoziţie?
Traian: Pentru că aşa am vrut, Diana. Ce te deranjează?
Diana: Eşti inconştient sau ce-ai? Îl favorizezi prea mult. Nu-ţi dai seama că atenţia ta exagerată faţă de el devine suspectă?
Traian: Inconştient, zici?! Bine spus! Însă inconştient am fost în urmă cu mulţi, mulţi ani, când credeam în toate promisiunile tale, în vorbele tale dulci, în cuvintele deşarte cu care mă amăgeai şi nu-mi dădeam seama că mă prosteai în faţă; nu şi acum! Acum nu sunt inconştient. Acum îmi dau seama perfect ce fac: I-am pus la dispoziţie fiului tău cea mai bună maşină pe care o am la ora actuală. De altfel, să nu-ţi închipui că ar fi prima oară când i-o las pe mână; a mai folosit-o el cu destule alte ocazii. Toată lumea ştie că Luci e preferatul meu, deci nu-i nimic suspect în asta, nu-i o atenţie exagerată.
Diana: Ba este! Gândeşte-te mai bine! Cel mai corect ar fi să-i ceri cheile înapoi.
Traian: Nici nu mă gândesc! I-am lăsat maşina şi n-am să-mi schimb hotărârea, orice ai spune tu!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!