Foc încrucişat

O angoasă atavică
mai
hibernează
în
oasele transparente
ale
poeziei

În zori
când
somnambul
ţâşneşte
sângele
din venele tăiate
ale
paginii albe

Poetul îşi duce
mâna
la
inimă

Ca
la
o
armă sinucigaşă

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea la faţă a poetului

Dureros de dulce

dragostea şi ura

cele două feţe

ale lumii

Poetul

iar le-a

confundat

întru

al poeziei

pat

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (27 august 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu pentru ochii paginii albe.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (septembrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ne face tristeţea să pălim. Tristeţea, îngustând orificiile inimii, face ca sângele să curgă mai încet prin vene, şi devenind mai rece şi mai gros, să aibă nevoie de mai puţin loc în ele;astfel că retrăgându-se în venele cele mai largi, care sunt cele mai apropiate de inimă, sângele părăseşte venele cele mai îndepărtate. Dintre ele mai vizibile fiind cele ale feţei, aceasta apare palidă şi descărnată, mai ales când tristeţea este mare sau când ne cuprinde grabnic, cum se întâmplă la spaimă, a cărei surpriză întăreşte acţiunea care strânge inima.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi transparente

Ai dat uşa afară
O
deşertăciune
a
deşertăciunilor

Moartea
n-a putut
ridica
nici de data asta
fereastra sinucigaşă

Peisajul anterior
este abreviat
de
acelaşi ţipăt
nou-nouţ
Pe uşă însă
nu mai încape
cealaltă uşă
muribundă

O
Deşertăciune a deşertăciunilor

Numele tău
nu-i intrare

Numele tău
e
ieşire

O
de trei ori
0

Nu mai bate
inimă

Nu-i
nimeni
acasă

poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În venele mele şi sângele visează: poeme!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (15 februarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cătuşe transparente

Lacrimile
cătuşe
ale
copilăriei

Iar
îmi
înţepenesc
sufletul

Între
a
fi
şi
n-a
fost
să
fie

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasă

Iubito, mi-e frică de flori!
Mă bâlbâi când văd crizantema,
Aşa cum tu mă înfiori
Când pui c-un sărut... anatema!

epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (mai 2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile albe sunt zilele de lucru ale poetului.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (septembrie 2003)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cele mai cuprinzătoare modalităţi ale poeziei, modalităţi ale gândirii şi imaginaţiei, modalităţi ale dicţiunii şi ornamentului - nu numai modalităţi ale versului - rareori se produce vreo schimbare importantă fără vreo influenţă străină: uneori Franţa, alteori Italia, în vreme ce în adâncuri se află întotdeauna cei vechi, poeţii Greciei şi Romei. Şi în orice epocă a poeziei engleze există posibilitatea realizării unor noi studii ale celor vechi şi ale influenţelor ce ne vin de la ei.

William Paton Ker în Form and Style in Poetry (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara îşi deschide venele în verde.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (1 martie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte, prietene, mâna mea întinsă nu ascunde nicio armă!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (21 august 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

inimă

Inima: singura ţintă ce poate deveni armă, în pieptul îndrăgostiţilor!

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (iulie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul trăieşte în cuvinte
poetul uită vai de viaţă
iar dacă îşi aduce-aminte
să moară brusc învaţă

catren de Costel Zăgan din Ia catrenul, neamule! (4 noiembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest poet scârţie din versuri ca un clopot somnambul.

Costel Zăgan în Dosarul secret al lui Bacovia (6 septembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disjuncţie

Ce poezie
sinucigaşă
eşti
iubito

Şi ce
proză
fantastică
ai
fost

Între
noi din
păcate
Orice
artă
poetică

Nu
mai are
nici
un
rost

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre cicatrizate

Vasele
comunicante
ale
cuvintelor
sunt
pline
de
lacrimi

Doamne
câţi
poeţi
au
plâns

Să
fie
aceste
nopţi

Atât
de
albe
şi
amare

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (iulie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea Poeziei

Cu ce să-şi scrie versul azi poetul,
Când Dumnezeul poeziei e-ntristat,
Când Muza, de-un război, s-a speriat
Şi-atât de lunecos e a păşi cu dreptul?

Poetul caută cuvântul ce-omeneşte,
Scrutând înalturi, ce veghează aştrii,
De grai ciopleşte lacrimile-aşchii,
Să nu-ngreleze ochiul ce citeşte,

Poetul are frică de acel potop,
Ce-ncătuşează visele dospite,
De parcă i-ar fi palmele-mpietrite
Şi sufletul nu ar rodi vreun strop...

Poetul n-are dreptul la mâhnire,
Ca Muza lui să nu se plictisească,
De-aceea scrie "cu" şi "din" iubire,
Ca fiecare vers să îndumnezeiască!

Şi chiar de lacrimile dau în rod,
A sufletului pace să umbrească,
Poetul le adună într-un nod,
Menirea Poeziei e: să-nsufleţească!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţopăie atotbiruitoare liniştea

Ţopăie atotbiruitoare liniştea
Ciugulind din sângele nostru,
Pastilele transparente ale sănătăţii
Sug esenţa bunului colostru.

Planetele s-ascund în axa nemuririi
Ca lipitorii în visul insomniei,
Oasele albite-n făgaşul din morminte
Ascultă cu tristeţe cântul ciocârliei.

Aş vrea să zbor pe-o mătură umană
Adunând seminţe din versuri şi poveşti,
Să le arunc pe stradă după ploaie,
Să crească-n primăverile cereşti.

Mirifică e forma netedă, carnală
Ce-nfloreşte în noroi pe stradă,
Copiii rotofei se-ntrec în ţopăit,
Şotronul stelelor în braţe să le cadă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia mâinii drepte

Porneşte absenţa spre noi demarează

în trombă singurătatea marea singură

tate zeroul absolut

Aşteptat(ă) de toţi

Hulit(ă) cu harfa şi flautul fermecat

Suflet somnambul cărat cu trenul de

marfă al disperării Totuşi creaua de

transmisie a divinităţii

pe la

hopurile etice

îşi mai face simţită prezenţa

luminoasă

Cad din pat în pat

din

lac

în

puţ

Brusc

din crăpăturile inexistenţei

ies la suprafaţă

primii monştri ocazionali

marfă ieftină promoţională

Picioare pline de noroi stelar

bâjbâiesc după ajutor

Cadavrul lui Dumnezeu duhneşte a nemurire

cale de-o poştă

Doamne unde duce mâna mea dreaptă

Roua îmi fierbe pe buze

Soarele răsare printre dinţii înleştaţi de ură

poezie de Costel Zăgan din Evadaţi din zăpadă , Editura Inspirescu (2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!