Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Daniel Vișan-Dimitriu

Doină în pustiu

E toamnă, e ceață, iar frunzele mint
că-s picuri de aur din nori de argint;

E rece sub cerul închis, mohorât,
cu Timpul zbătându-se-n el, zăvorât;

Rafale de vânt, nevăzuți bidivii,
scurtează durerea din lungi agonii;

Pe-o ramură udă, -n tărâmul neviu,
o frunză vibrează a doină-n pustiu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Brumar

Se scurg, din tării, peste ramuri de-arțar,
stropi reci și grăbiți să ascundă-n pământ
dureri provocate-n rafale de vânt
pe cerul cu nori din al toamnei amar.

E-o ceață lăptoasă de jur-împrejur
și-n ramuri burează cu ace subțiri
ce-ndeamnă, în seve, să fugă-amintiri
din vremea cu Soare și frunze-n huzur.

E ud pe alee, și-n iarbă, și-n cer,
e recele toamnei, tristețe, urât,
e-un timp nedorit, nechemat, mohorât,
e ultimul pas din al iernii foaier.

Mai trece-o rafală prin ramuri de-arțar
și-ndeamnă o frunză la zbor prefăcut
în marea uitare din stratul de lut
al toamnei urâte din luna brumar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sonet în tremur de vânt

Bătea și vânt prin spicele uscate,
Erau și mărăcini prin ele-ascunși,
Iar macii triști, cu capete plecate,
Zăceau în lan, de ghimpii lor străpunși.

Ce zi era! – părea înmormântare:
Cădelnițau pe cer atâția nori
Cu stropi ce se jertfeau, crezând altare
Întinderi pustiite de culori.

Iar pașii tăi se-ndepărtau pe-o cale
Ce se pierdea în cerul amurgit
Cu urme de fâșii zodiacale
Întinse înspre marele sfârșit.

Iar vântul... vântul tremura-n rafale,
Plângând petala macului strivit.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Aur și argint

Ești singură-n apus, în prag de toamnă,
când gândurile-ți toate, purpurii,
îți urcă pân' la nori și te îndeamnă
să le urmezi, ca ele să devii.

Obrajii-ți ard, iar inima pulsează
în ritm ce-ți face sângele torent
ce îți inundă trupul și cutează
să-ți fie, al dorinței, stimulent.

Te lași în voia cerului o vreme,
și îți alinți un dor neîmplinit,
plutești în rubiniul cu poeme
al zilei ce se-ndreaptă spre sfârșit.

În liniștea apusului, îți pare
Soarele, pe drumul său de foc,
e timpul ce se scurge într-o mare
în care anii nu-s decât un joc.

Îți cauți gândurile - se-nserează -
le-aduni sub raze care nu te mint
din Luna ce, acum, îți luminează
cărarea cu șuvițe de argint.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Eu sunt o frunză. Parcă tu nu știi ce este aceea o frunză? Tu cunoști frunzele copacilor și prin aceasta le și stăpânești. Însuși timpul cunoaște frunzele copacilor și le stăpânește. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuși ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.

citat celebru din
Adăugat de Enache AndreiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihaela Banu

Când frunzele toamnei

Când frunzele toamnei pașesc către moarte
Și-un țipăt de jale răzbate departe,
Întrega ființă-mi, iubito, se strânge,
Iar sufletu-mi soarta, pe rând, le-o deplânge.

Și verdele verii-mbătat în culoare,
Agonica toamnă îl poartă-n uitare.
Ca-n fiece toamnă, blestemul de ducă,
Din ramuri golașe și seva usucă.

Și eu simt că-s frunză pustie și rece.
Pe ultimul drum, în convoi, le-oi petrece,
Când clipa vrăjmașă zvâcnirea ucide,
Din frunze căzute pe glie candide.

poezie de din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Lumina umbrei de gând

Pe un drum sinuos ce se pierde-n pustiu,
Îți mai treci, uneori, pași de umbră de gând
Ce s-ar vrea însoțiți prin tărâmul neviu
De-o făclie ce n-o să-ți mai ardă nicicând.

Când ardea, ți-a trezit, din cărări ce-ai parcurs,
Amintiri ce mocneau sub un jar de trecut,
Jinduit și dorit chiar și-n timpul ce-a curs,
Iar acum, că s-a stins, ești pe drumul pierdut.

N-o mai ai: s-a aprins mai departe de ploi,
Sub un cer mai senin, luminând depărtări
Ce nu-s încă pustii, iar pe-un drum înapoi
Sunt doar picurii ei, arși în dans și cântări.

De știai s-o păstrezi, ar fi ars și acum
Cu aceeași lumină din umbra de gând
Ce mai plânge-amintiri în parcursul pe-un drum
Sinuos și pustiu, c-o făclie... nicicând.

poezie de
Adăugat de Daniel Vișan-DimitriuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

E toamnă din nou în calendar

E toamnă din nou în calendar.
Afară bate un vânt rece și avar.
O frunză cade pe pământul umed, solitar.
E toamnă din nou în calendar
Și într-un vechi, micuț bazar
Cântă vesel un lăutar,
Un cântec de dor și de păhar!
Căci e toamnă din nou în calendar.
Pe strada cu un singur felinar
Trece grăbit un birjar,
Ducând un suflet plin de dragoste și amar!
Căci e din nou toamnă în calendar.
Iubito tu mă întrebi încet și rar
De ce nori pe cer apar?
De ce latră în noapte acel ogar?
Eu îți răspund cu glasul meu sentimental
Pentrucă e din nou toamnă în calendar.

poezie de (23 octombrie 2020)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Nu e paparudă dar, din nou, ne udă

E Baba 6 și... nu se dezminte:
Ne plouă, iar, c-așa e ea, zăludă
Și, când rânjește - dintr-un singur dinte -
Observ - din iubire, doar - e udă.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E toamnă de aur

Toamna, sărutările sunt mai dulci.
Toamna usucă florile din lunci.
Frunzele dansează luate de vânt,
E toamnă de aur, pe cer, pe pământ.

poezie de (3 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Pustiu de vânt

Azi un pustiu de vânt răzbate –
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt și des.
Toamna și frunzele mi-a șters...

Și mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...

Plouă cu frunze arămii
Și drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar –
O toamnă fără de hotar...

Și bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt și ce am vrut să fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

O viață de nor

E-o clipă ce sosește, îl prinde, îl aleargă
Pe necuprins albastru, deasupra de Pământ,
Și caută plutirea-i din ceruri să o șteargă
Cu salve lungi de tunet și răbufniri de vânt.

E dureroasa clipă ce albul îi transformă
În cenușiul rece al timpului de-apoi,
Luându-I strălucirea, lăsându-l fără formă,
În curgerea grăbită a stropilor greoi.

Nu plânge, căci el știe c-a mai trecut de-o viață
Și va primi o alta, venită din Pământ,
Cu care-n altă clipă, în altă dimineață,
Va fi trimis la ceruri pe-o aripă de vânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Noapte rece de toamnă

E o noapte rece de toamnă
Și eu visez un vis frumos,
Dar vântul se plimbă pe străzi
Trist și cam sfios.

E o noapte rece de toamnă,
O frunză cade din pom
Și undeva departe,
Adoarme un pui de om.

E o noapte rece de toamnă
Și se aude cum latră un câine,
Un cocoș sprinten ne anunță
o nouă zi vine.

E o dimineață rece de toamnă
Și eu m-am trezit din visul meu plăcut,
Privesc la geam și mă mir
Cât de repede noaptea a trecut.

poezie de (3 octombrie 2019)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Coșmarul de sfârșit

S-a îngrozit pădurea trezită-n dimineață
De albul ce-a-nvelit-o cu nedoritu-i voal,
Se zvârcolește râul sub platoșa de gheață,
Iar frigul este rege-n tabloul hibernal.

Nici nori nu se arată, iar Soare nu mai este
Deasupra de regatul odată înverzit;
E albul simplu, rece, tablou, miraj, poveste,
Coșmarul unei toamne în clipa de sfârșit.

Își tremură mirarea în frunze-ngălbenite
Un fag ce își retrage șuvoiul vieții-n el,
Lăsând în scoarța-i aspră durerile venite
Cu albul ce-l întinde un nemilos penel.

E albă nemișcarea și-n umbre e tăcere,
Pădurea e decorul tabloului neviu
Cu tușe-nfrigurate, atingeri de durere
Și strigăte-nghețate, lăsate în pustiu.

Când, amenințătoare, apar, din vremi trecute,
Sub pelerine albe, stihiile ce sorb
Din ultimele frunze culorile pierdute,
În cer, pe aripi negre, se leagănă un corb.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plânge-o fată

Într-o vale îngropată
În amestec de culori,
Prăbușite-n sol și nori,
Singură mai plânge-o fată.

Câte-o frunză muribundă-n
Poală i se-așterne lin
Când trezită de suspin,
Geme udă, sângerândă.

Tremură-adierea rece
Într-un glas mereu suav,
Când al ei surâs firav,
Calea gândului petrece.

Altă lacrimă din nori
Udă frunza-ntunecată,
Care plânge liberată
Ca și ochii visători.

Toamna tainele-și divulgă,
Noaptea cade cenușie
Ca pădurea-n apatie
Și fantasmele alungă.

Iară sub bătrân stejar
Din stele născută,
Suspinând in poala udă,
Plânge-o fată cu amar.

poezie de
Adăugat de Emil UtaleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

Destin de frunză

Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopților prag
Natura renaște scăpând de urgii,

Prin picuri de ploaie pierduți printre crengi
Să fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Și sunt tot un verde trecut prin arsuri,

Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Și care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanț efemer
Mă bucur de soare și ploaie în zări,

De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaște prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Și-n verde, tăcută îmbrac galaxii,

Renasc în copac și-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

E toamnă

E toamnă. Marea bate-n țărmul ud
Și furioase valurile-njură
Bolborosiri de spume se aud
și cerul e mânjit cu nori de zgură.

Sunt multe ceasuri și e încă ziuă
pe nisipul țărmului pustiu
Și rece suflă vântul și-n târziu
și marea neagră bate apa-n piuă.

poezie clasică de din volumul: Nepublicate 1953
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Dorel Lazăr

Elegie

Știi, doamnă?
Era toamnă când te-am văzut.
Era pustiu de tine.
Fără să știu
cenușa norilor îmi înecase văzul
iar auzu-mi era vânt...
O șoaptă mi-a fost deajuns
ca vântul pustiului să nu mai bată.
O șoaptă... Atât.
O șoaptă transformată în sărut
de frunză rugunie
îmbrățișată de glie.
Și în apus de toamnă
am scăpat de pustiu,
iar acum, la plecarea ta
am rămas copac siguratic
în prag de iarnă argintie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Picuri, picuri

Picuri, picuri...
Picuri sălbatici,
Pămâmtul năvălesc
Reci și nebunatici,
Joacă printre crengi.
Frunzele lovesc,
Cu putere lină
Picuri năvălesc
Salcia senină.

Picuri, picuri...
Picuri de ploaie,
Din cer cad cu putere
Și parcă declar războaie
Copacilor plini de durere.
Cu ură lovesc
Natura blajină,
Picuri năvălesc
Salcia senină.

Picuri, picuri...
Picuri de lacrimi,
Din cer cad cu durere
Suflete pline de patimi
Se descarcă in tăcere.
Pământul lovesc
Cu lacrimă lină,
Picuri năvălesc
Salcia senină...

poezie de
Adăugat de gandesc deci existSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Simfonie de toamnă

Astăzi îți dau să savurezi în culori,
o simfonie de toamnă
și o frunză de castan matur,
cu coaja strălucitoare în zori,
iar fructul fraged, ce savurat încet
nu te va lasa niciodată sătul...
E-atat de puternică aroma de toamnă,
vreau să-i pun pe deget,
un inel fierbinte și-un sărut pe buze...
s-o las în soare fără vlagă.
Să crezi esti din nou copil,
nascut din flori și frunze
cu leagănul pe pat de iarbă...
Perdea de baldachin din aripe de fluturi
sau frunze de aur de vânt dansat;
Laptele să-l bei, picurând pe barbă,
din struguri albi și limpezi...
cu degetele dulci de la ciorchine.
În simfonia toamnei să cauți mângâierea
în culoarea băncii pe care te așezi
s-asculți cum cântă noaptea, luna
care tresaltă-n jocuri de așteptare,
în bălți în care înoată ultimele frunze
luminoase... clare... pănă să cadă bruma.
Vreau să-ți dau o simfonie de nori și soare,
când letargic încetinește timpul,
iar toamna se preface-n pictor
pictându-ți calea cu fructul din culoare;
Pictează vise-n simfonii, pe frunzele de aur,
când noaptea mai cade tristă, cate-o stea,
sau o lumină blandă, în rătăciri de licurici
făcând înc-o brățară pe-al cerului tezaur.
Îți dau o simfonie, cu miros de toamna...
a must și fructe coapte... a tufănică
în culori de curcubeie care să se afunde
în adâncul inimii tale, frumoasă doamnă!

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
și lucruri de care nicicând n-am știut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, și-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane și-n urmă se șterg
pierzându-se, parcă, spre alte-așezări.

Sunt locuri știute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur și încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost și ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul și-apare-n tumult.

E-aproape ieșirea din sufletul-vis,
îți văd ochii umezi ce-așteaptă să ies,
privești înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
-Iubito, de-ai ști ce frumos am visat!

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook