Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Romanță (3)

Precum un prinț mergea pe alee,
Cu-un buchet de azalee.
Era prima întâlnire!
Ce mult credea el în iubire!...

Îl aștepta o domnișoară
Zâmbind, făcându-l să tresară.
Bucuros, buchetul i l-a dat.
Ea l-a sărutat și-mbrățișat.

El a roșit precum bujorul
Când l-a atins, simțind fiorul
Dragostei dintâi. Făr-un cuvânt
Gândi: Dragostea e lucru sfânt!...

Au stat în parc târziu în noapte:
Îmbrățișări și multe șoapte;
Într-un târziu, la despărțire,
Doreau o nouă întâlnire.

Se întâlneau seară de seară,
Timpul grăbit, ce iute zboară!...
Viața-i frumoasă-atunci, când
Iubirea-și face-un legământ.

Dar deodată ea n-a mai venit...
El, era nebun de-ndrăgostit,
O aștepta în seri la rând,
Cu multe vorbe spuse-n gând...

Pe când, în raza lunii a zărit
Pe ea la braț cu-n alt iubit...
De durere inima-i s-a frânt
Și-a zis: iubire e vorbă-n vânt!

Dar timp-i timp și repede-a trecut...
O altă fată-a apărut,
Zâmbindu-i binevoitoare,
Precum un ghiocel la soare.

S-a îndrăgostit subit de ea,
Uitând durerea ce o avea.
Și-a zis atunci o vorbă mare,
Că dragostea e trecătoare.

Multe și-au spus noapte de noapte,
Cu-mbrățișări și multe șoapte.
Cu timpul, zilele-au trecut,
Deodată nu s-au mai văzut...

Prin minte-acelaș gând fugar:
Iubirea-i vorbă în zadar!
Nu crede-al fetelor cuvânt:
Iubirea-i vorbă spusă în vânt!

poezie de din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian TimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ioan Slavici

Hei! dar multe se petrec în lume, și dintre multe, multe bune și rele multe! S-a întâmplat adică, ca feciorul de împărat aibă și o mamă vitregă, iară asta, o fată mare în păr, pe care a fost adus-o cu sine, având-o de la cel dintâi bărbat. Și apoi, vai și amar de acela ce cade în asemenea cuscrii! După gândul vitregei era să fie ca fiica sa s-ajungă soție de împărat și stăpână peste împărăție, iară nu Lăptița, fata cea de păcurar. Și acuma sărmana Lăptița avea să sufere pentru că n-a fost pe gândul vitrigei, ci după voința lui Dumnezeu. Vezi! așa e lumea: chiar și acolo e rea unde o poartă gândul cel bun. Era acuma în gândul vitrigei ca întâmplându-se după cum a fost zis Lăptița, facă pe lume creadă și să creadă feciorul de împărat că nu e precum este și precum s-a zis. Nu putea însă face nimic, fiindcă feciorul de împărat stătea de-a pururea, zi și noapte, lângă soția lui. Își puse dar de gând ca, cu una, cu două, cu vorbe și iscusințe, să-l urnească pe acesta, iară după aceea, rămânând Lăptița în grija ei, a ei fie grija. Știa că nu-i va fi greu afle cale și chip.

în Doi feți cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Doi feti cu stea in frunte. Lecturi scolare" de Ioan Slavici este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Cu greu apare dimineața

Te-am așteptat de când mă știu
Mi-e teamă de-nserat, mă simt pustiu
Am tot sperat în seara asta vorbim
Mă întreb dacă am mai putea ne iubim

M-am tot gândit la anii ce-au trecut
La clipele de vis ce le-am pierdut
Și câte zile și câte nopți am irosit
Ce-a fost și ce-a rămas din ce-am iubit

Am așteptat înfrigurat în astă noapte
Să încercăm să mai vorbim în șoapte
Să ne-amintim ce mult ne-am adorat
Într-un trecut nu prea îndepărtat

Mi-am amintit de prima noastră întâlnire
Mai am și azi în suflet aceeași tresărire
Ai apărut târziu, era deja pe înserat
Mi-ai spus că ai întârziat, ceva nu s-a prea asortat...

În noapte clipele încet mai trec
Sunt parcă urmele lăsate de un melc
Așa se scurge încet în întuneric viața
Și fără de revers... apare dimineața

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Două mâțe și-un cățel (poezie pentru copii)

Două mâțe și-un cățel
Au găsit în fân un miel;
Mielul mic și frumușel
Se mai odihnea nițel.

Mâțele, când l-au văzut
Au zis a fi câine mut:
Și-au chemat și pe cățel
Ca să-l privească și el.

"O fi câine care mușcă:
N-are casă, n-are cușcă"
Au gândit mâțele proaste
Miorlăind ca niște broaște.

Dar săracul mititel
Era simplu... mielușel:
Fătat de mămica lui
De o zi pe lume pui.

Cățelul când l-a văzut
Câine mare l-a crezut
Și-a-nceput lung al lătra
Mieluțul al speria

Mieluțul, s-a speriat
În picioare s-a sculat,
Mâțele când l-au văzut
Au fugit, cât au putut!

Dar mieluțul, nu era...
Și nici câine nu lătra,
Era, me-e-e... un miel
Și se odihnea nițel

- Vai, ce mai sperietură
Pentru astă creatură:
Bine că e mielușel
Și nu e... mare cățel!
***
Pe lume, multe mai vezi
Multe lucruri le mai crezi:
Trebuiesc, doar cercetate
Și apoi, pe loc, "lătrate".

poezie pentru copii de din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Hans Christian Andersen

Ajunseseră acuma într-o încăpere mare, tapetată cu mătase roz, cu flori. Și deodată, visurile au trecut valvârtej pe lângă ei, dar așa de repede, că Gretchen n-a putut să-i vadă pe prinț și pe prințesă. Gretchen și cu cele două ciori au mai trecut apoi prin câteva odăi, una mai frumoasă decât alta, și au ajuns în iatac. Aici, tavanul semăna cu un palmier cu frunze de sticlă și în mijlocul odăii atârnau de o tulpină de aur două paturi, fiecare din ele semănând cu un crin. Un pat era alb, celălalt era roșu și în acesta din urmă trebuia Gretchen să-l caute pe Karl. A dat la o parte o petală roșie și a zărit o ceafă brună. O! Karl era! Gretchen l-a strigat pe nume, a ridicat lampa, și deodată visurile s-au întors în goană în odaie, și el s-a trezit, a întors capul și... nu era Karl.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Classic Fairy Tales by Hans Christian Andersen" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -75.00- 30.99 lei.

Ce e Iubirea

Iubirea nu există,
E doar o poezie tristă
Scrisă de un poet îngândurat
Care prin veacuri a rămas uitat.

Iubirea-i o poveste începută
De cineva care-a iubit odată,
Dar a murit și a rămas uitată,
Azi nu există iubire-adevărată.

E un cuvânt ce spus la întâmplare
Adesea te rănește și-apoi moare.
Se pierde-n timp, și e purtat de vânt,
Căci pân' la urmă e doar un cuvânt.

Și peste timp rămâne doar uitarea
Și amintirile care se pierd cu zarea.
Ce e iubirea nimeni n-o să știe,
Și la final rămâne-o poezie.

Pe care un poet începe a o scrie
Și scrie rând cu rând neîncetat,
Iubirea e un gând necugetat
Ce la final rămâne-a fi uitat.

E scrisă printre rânduri și-n poeme,
E discutată printre multe dileme,
Și s-a vorbit de-atâtea ori despre iubire
Ca mai apoi fie-o amintire.

Crestată pe pereți și pe copaci
Când din iubire nu mai știi ce faci,
O spui, n-o simți și nici nu vei simți
Ceea ce simți atunci când vei iubi.

Rămânem la cuvântul aruncat,
Ce spus de-atâtea ori e neînsemnat,
Și până la urmă iubirea e... se știe,
O strofă tristă dintr-o poezie.

poezie de
Adăugat de Alexandra GrigoreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nșel,
Era-n april:
Copil și el,
Și ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi și-au căzut.
Cum și-au zâmbit,
Și s-au iubit.

Și-au hoinărit
În jos și-n sus,
Spre răsărit
Și spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărțit;
Și ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…


II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Și vezi
Trecând
Perechi
La braț,
Și cum
Te-abați
Din drum,
Oftezi
Și-ți chemi
În gând
Un blând
Profil,
Și gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!


III
Eu știu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Și nici în cer…
Și-atâta-ți cer
În schimb, ca preț:
Doar zâmbești
Când trist, pe drum,
Îl întâlnești
Pe cântăreț —
Tu numai cum
Știi zâmbești!

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

de când nu am mai stat de vorbă
din cartea mea deschisă
ai furat lumina unui gând
și cartea s-a închis

e un secol de când nu am mai stat de vorbă
ce repede trece timpul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nadine Gordimer

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Și Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creația.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înțelesuri, atât laice, cât și religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila și uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audiență, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spațiu, ricoșează din sateliți,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se credea coborât.

Dar, după părerea mea și-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
și a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru ființă.

poezie de din Scris și Ființă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Pickup" de Nadine Gordimer este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -49.00- 18.99 lei.
Corina Mihaela Soare

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Și-atâtea veri, și-atâtea ierni
Și toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Și mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Și multe nopți scurse pe rând,
Doar frământând, doar așteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Și norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Și mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori șoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... și eu le frâng.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Și-atâtea veri, și-atâtea ierni
Și toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Și mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Și multe nopți scurse pe rând,
Doar frământând, doar așteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Și norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Și mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori șoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... și eu le frâng.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine-a zis

Cine-a zis dorului dor,
A fost om păciutor,
A trăit a sa ființă
Multe griji și suferință.

Cine-a zis doru-i iubire,
Aduna în zămislire,
Și în ziuă, și în noapte
Dulce șoapte, mândre fapte.

Cine-a zis dorul e greu,
Nu a fost un nătărău,
Închega urme pe mare
Într-o lume și un soare.

Cine-a zis doru-i amor,
Nu i-a fost deloc ușor
Să învețe a iubi,
Dorul lui a plămădi.

De-a zis dor, de-a zis iubire,
Se gândea la fericire.
Cine-a zis că doru-i mut,
A fost om nepriceput.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-am cunoscut demult

Mi-aduc aminte când te-am văzut întâia oară
Era o vară caniculară, iar tu erai cu ai tăi la mare
O zi superbă, vântul nu bătea, era soare
Așa plăcut, mai adia ușor o boare

M-am așezat pe plajă lângă voi aproape
Vorbeai cu frații și mama ta în șoapte
Pe doamna am salutat-o și mai târziu am și vorbit
Mi-a explicat succint cum ea de soț s-a despărțit

La ce mi-a relatat atunci nu prea eram atent
Ce pot -ți spun, iubito, eram adolescent
Am înțeles din ce am discutat
viața ei și-a ta au fost un chin lângă acel bărbat

Te-am mai văzut câteodată în anii care s-au mai scurs
Erai de mână cu-n băiat, era îmbrăcat ciudat și cam netuns
Mi-ai spus în trecere, cumva mai mult șoptit
acest băiat, ce de mână îl ții, e al tău iubit

Sincer fiu chiar dacă anii ca vântul au trecut
În minte și în suflet doar pe tine te-am avut
Mi-aș fi dorit ne întâlnim, ne plimbăm mereu
Băiatul a cărui mână o strângeai, doream fiu chiar eu 
Iar mai târziu te-am revăzut întâmplător
Erai foarte grăbită, aveai o programare la coafor
Te-am întrebat cu-n glas înfrigurat, cum ești?
Tu mi-ai răspuns pe un ton trist că... te căsătorești

M-ai surprins cu ce mi-ai zis, am fost dezamăgit
Speram ca într-o zi, fi dorit, fiu al tău iubit
Când ai plecat am plâns și am simțit speranța ce dispare
În anii ce-au urmat am fost pe culmi de disperare

Și-a venit acum un an și clipa revederii
Erai așa frumoasă, iubito, erau în floare merii
Țineai de mână un băiețel, era frumos ca tine
Mi-ai zisnu ești fericită, că nu e totul bine

Din clipa în care te-am revăzut m-am tot gândit
La anii care prea repede au trecut
Și vreau -ți spun acum, iubito, când mi-apari
Nu vreau în nici un chip să mai dispari

Te-am cunoscut de mult e adevărat
Și tocmai de aceea te rog neapărat
Să crezi că încă te iubesc și-ți spun în șoapte
Te-am cunoscut de mult, chiar înainte de a te naște

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Într-o noapte

demult, ascultam un cântec frânt
poate o lacrimă într-un cuvânt
în cămăruța lui
un șoricel rodea marginile timpului
pe pereți, într-o seară
anostă și goală
am desenat un animal
în noapte auzeam gemete
se izbeau de pereții
atât de reci, atât de seci
era beznă și frig în cetate
plângeau și lacrimile în șoapte
gandul s-a stins
știi, în acea noapte...
tăcere e acum
în mine, în jur
și mult nămol și scrum
în tine, nu...
ce zici, ce spui, acum...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

Unde sunt?

Câte vise împreună am țesut,
Călătorind cu visul pe Pământ?
Câte clipe sublime au trecut,
La ora asta unde sunt?

Câte mărunțișuri am discutat?
Te credeam pur și simplu pe cuvânt,
Dar multe, multe s-au spulberat,
La ora asta unde sunt?

Câte șoapte secrete ți-am spus
Și toate-s spulberate-n vânt.
Câte omagii înalte ți-am adus,
La ora asta unde sunt?

Câte imaginare căi întrevedeam
Și câte ode și poeme îți făceam în gând,
Dar toate speranțele ce le aveam,
La ora asta unde sunt?

Nu mai există visări senine,
Căci toate într-o clipă au apus,
Versuri, melodii și șoapte sublime
Din inimă oare s-au dus?

poezie de (20 ianuarie 1966)
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tâlhar la drumul mare

I

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare –
Călare – călare –
Tâharul a venit călare și-a oprit la vechiul han.

II

Pe cap purta tricorn francez, avea guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără-o încrețitură și haină de catifea vișinie;
Cizmele-i lungi până la pulpe, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăștiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.

III

A bătut în poarta hanului cu lumini stinse, întâi ușor,
Mai tare-apoi, a lovit cu biciul în obloanele-nchise cu zăvor;
A fluierat o melodie la fereastra unde-l aștepta,-într-adevăr,
Cu ochi negri și frumoși fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
Ce-și împletea o panglică roșie ca dragostea în păr.

IV

Neagră precum bezna, o portiță la grajduri s-a-întredeschis
Unde Tim, grăjdarul, asculta livid, de friguri reci încins;
Îi răzbătea gelozia în ochi, cum, prin cețurile nopții, farul;
Căci o iubea pe fata stăpânului, cea cu buze roșii,
Pe Bess, fata cu buze roșii;
Pitit ca un câine-n întuneric, asculta tot ce spunea tâlharul –

V

"Încă un sărut, frumoasa mea iubită, căci plec la vânătoare,
O să mă-ntorc în zori, cu aur, și-o să-ți mai cer o sărutare;
Dar de m-or urmări poterași cât de lungă-i ziua și cât de largă zarea,
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Așteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aține calea."

VI

S-a ridicat în scări; din șea abia dacă ajungea la mâna ei;
Bess și-a desfăcut părul lăsându-l să cadă pe fereastră! Scântei
I s-au aprins în ochi când catifelate talazuri de mătase l-au atins;
I-a sărutat inelele parfumate sub razele de lună;
(O, dulci, negre valuri sub razele de lună!)
Apoi a tras de frâu și s-a pierdut sub lună în galop întins.

PARTEA A DOUA

I

N-a revenit în zori, nici la amiază, dar Bess îl aștepta ca-ntotdeuna;
Când, iată, după asfințitul soarelui, înainte răsară luna,
Pe drumul, dungă galbenă traversând stacojiul bărăgan,
Soldați în haine roșii veneau în marș –
În marș – în marș –
Oamenii regelui George veneau în marș – și au oprit la han.

II

N-au zis o vorbă stăpânului, dar i-au băut berea din beci,
Iar fiicei i-au pus căluș și i-au prins brațele în lanțuri reci;
În genunchi, la geam, doi soldați potriveau a armelor cătare!
Stătea de veghe moartea lângă fiecare geam –
Însăși iadul aștepta lângă cel mai vânăt geam;
Iar Bess putea privi, prin geam, drumul pe care el va veni călare,

III

Căci, cu chicoteli vulgare,-o legaseră -aibă vedere-afară,
Ȋi sprijiniră-o pușcă de trup, cu țeava sub sâni, și-apoi strigară:
"Acum, privește-atentă!" și-au sărutat-o.
Ea parcă-auzea un mort vorbind și a apucat-o jalea –
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Așteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aține calea."

IV

Și-a răsucit brațele-ncercând scape din strânsoare!
A tras de mâini pân' ce-a simțit curgând sânge și sudoare!
Așteptau în beznă, încordați, iar orele treceau cu mers de raci.
Deodată, târziu, în miez de noapte,
A simțit rece, în miez de noapte,
Că l-a atins! În sfârșit, ajungea cu-un deget la trăgaci!

V

Cu vârful doar, dar era deajuns! A rămas apoi cu bustul drept,
Atentă la sunetele nopții, cu țeava armei rezemată-n piept;
Nu se mișca, stătea-ncremenită în liniștea deplină.
Iar drumul se-ntindea pustiu sub lumina lunii;
Drept și pustiu sub lumina lunii;
Toată ființa-i se ruga ca-n acea noapte iubitul să nu vină.

VI

Trop-trop; trop-trop! Oare-au auzit tropotul copitelor de cal?
Trop-trop; trop-trop! Erau surzi? Chiar nu-auzeau un sunet așa clar?
În josul șleaului, pe sprâncena dealului, sub lumina lunii
Tâlharul la drumul mare venea călare,
Călare, călare!
Soldații priveau prada! Ea stătea dreaptă, cu ochi arzând precum tăciunii!

VII

Trop-trop, în liniștea-înghețată! Trop-trop, ecoul răsuna în noapte!
Se-apropia, era aproape! Pe chipu-i ardeau patimile lumii toate!
Ochii i s-au mărit deodată, de lacrimi luminoase grei;
Apoi degetul s-a mișcat în lumina lunii,
Muscheta a vibrat în lumina lunii,
Pieptul i-a tresăltat în lumina lunii și l-a avertizat – cu moartea ei.

VIII

El s-a întors; a galopat spre vest; căci nu știa că Bess zăcea cuminte
Cu capul pe muschetă,-ngenuncheată-n propriul sânge roșu și fierbinte!
În zori când a aflat, fața-i a căpătat paloare de-un vânăt cadaveric:
Cum Bess, fata stăpânului,
Bess cu ochii negri, fata stăpânului
Și-a vegheat iubirea sub lumina lunii, și-a murit acolo-n întuneric.

IX

Înapoi, a galopat într-un vârtej nebun, strigând blesteme către cer;
Drumul alb fumega-n urma lui, sabia sclipea-naltă-n al dimineții ger!
Spre-amiază, pintenii erau roșii de sânge; haina-i vișinie
S-a-nroșit când l-au doborât la drumul mare,
Ca pe-un câine l-au doborât la drumul mare,
Și-acum zăcea-n sânge, cu guler roșu de dantelă sub bărbie.

X

În nopți de iarnă, se spune, când bate vântu-n copacii vuitori,
Când luna-i năluca unei corăbii strivite printre nori,
Când drumul e-o dungă palidă peste posacul bărăgan,
Un tâlhar la drumul mare vine călare –
Călare – călare –
Tâharul vine călare până la poarta vechiului han.

XI

Bate în poarta hanului cu luminile stinse, întâi ușor,
Mai tare-apoi, lovește cu biciul în obloanele închise cu zăvor;
Fluieră-o melodie la fereastra unde-l așteapta,-într-adevăr,
Cu ochi negri și frumoși fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
În timp ce-și împletea o panglică roșie ca dragostea în păr.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
Ioan Petru Culianu

Edward B. mi-a povestit după o excursie în Grecia că o întâlnise din întâmplare pe Alice H. Își petrecuseră împreună mai multe zile, în conversații frivole. Aparent, Alice era plictisită. La ultima întâlnire nu s-a mai arătat și nimeni n-o cunoștea la adresa pe care și-o dăduse. Edward B. a conchis că ăsta era pesemne stilul ei personal. Ca și T., el aparținea acelora care o găseau chipeșă. Mai mult ca sigur că era îndrăgostit de ea și s-a înfuriat când ea n-a mai venit la întâlnire. După el, mânca întotdeauna foarte puțin. Folosind prilejul, l-am întrebat despre articulații: observase ceva deosebit în legătură cu ele?

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Șoapte de gând

Șoapte de gând,
Cu dor flămând,
Pot săruta,
Privirea ta.
Dar cum ar fi,
De mi-ai strivi,
Zborul tăcut,
Într-un sărut...

De-aș fi cuvânt,
Flutur în vânt,
Aș poposi,
Când te-aș iubi
Printre fiori,
Si-am fi culori,
Păsări de foc,
Flăcări în joc...

Timpul furat
Și-ntemnițat,
A devenit,
Un răsărit,
Pentru ca noi,
Un gând în doi,
Să fim izvor,
Șoaptei de dor...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trista împăcare

Mai ieri s-a împăcat cu soacra,
Ce i-a promis că-i tace toaca,
Dar azi prin vorbe și hulit,
De multe ori l-a "răstignit"
Și ca fie treaba clară,
Pe ușă ea l-a dat afară.

hexagramă de (mai 2010)
Adăugat de Constantin EnescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marius Robu

Baladă

Un cioban avea un câine,
Îl crescuse de cățel,
Îi dăduse zer și pâine
Și-l ținuse lângă el.

Într-o noapte, lângă stână,
Trei lupi mari l-au încolțit,
Căci n-a vrut le rămână
Pradă, mieii ce-au tânjit.

Ce somn greu furat-a baciul,
Și-n ce vis păgân, frumos,
De-a rămas fără cârmaciul
Turmelor, cel credincios?

Nu se știe ca pământul
Ce-a văzut doar Dumnezeu,
Însă, dacă-mi dați cuvântul
Că nu spuneți, vă spun eu:

Când cocoșii-ntâi treziți
Încep horele prin sate,
Sus la stână, răgușiți,
Câinii nu mai pot latre.

Din pragul colibei, baciul,
Văzând câinele ucis,
Pleacă-n goană la tălmaciul
De vise, crezând că-i vis.

De-abia pe la prânz, ciobanul
A-nțeles ce s-a-ntâmplat
Și-a plâns cât n-a plâns tot anul,
Ca un prunc, de-al său Bărbat.

Căci pe câinele pierdut
L-a chemat precum a fost,
Dar acum despre trecut
Nu mai scriu, n-ar avea rost.

Păcurarul, grav, spășit,
A săpat o groapă mare,
Mare până-n asfințit,
Spre a oilor mirare.

S-a culcat în ea-mpreună
Cu Bărbatul, peste noapte,
Întinzând spre cer o mână
Și spunând aceste șoapte:

- Doamne, de mi-asculți cuvântul
Și nu-s vinovat în cer,
Să ne-acoperi Tu mormântul,
Altceva nu am cer.

Dumnezeu, până la ziuă,
I-a răspuns, ningând frumos
Pe mormânt, și-n loc de piuă
Sau de stâlp, a stat Hristos.

Dar văzut numai de cei
Care au pe-acest pământ
Un prieten lângă ei,
Ca păstorul, de cuvânt.

poezie de din Suflet la troc (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Despre cuvânt...

prima greșeală este în cuvânt,
cuvântul spart în mii de cioburi,
din el mii sensuri iau avânt
și înțelegi în multe feluri

din el se nasc iubiri și mor,
din el sticlim în miez de noapte,
din el sunt șoaptele în cor,
în spate rupte, descifrate

așezi în el un sigur sens,
dar când îți zboară unde cade,
se sparge fără de consens,
în înțelesuri destrămate

se-ntoarce de unde-a umblat
și te lovește cu putere,
în sufletul ce ți-e curat,
amestecat, dulceața-i fiere

te miri și nu știi ce să crezi,
de ce-ai rostit o vorbă care
a fost cuvântul cum l-auzi
și-a încolțit noroi și sare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook