Scrisoarea lui

M-am hotărât să-ţi scriu şi să îţi spun
ce buzele-mi nu vor să îţi declare,
căci doar când mă priveşti nu se supun,
iar neputinţa lor, de-un timp, mă doare.

Ţi-am scris de multe ori, dar, până azi,
am rupt scrisorile şi n-am vrut, ţie,
să-ţi tulbur viaţa - suntem camarazi,
iar între noi e-o dulce armonie.

Ne ştim poveştile ce-au fost şi sunt,
le înţelegem bine, fiecare,
dar simt că nu mai pot să mă confrunt
cu suferinţa ce-mi provoci. Mă doare.

Aş vrea să ştiu ce simţi citind ce-ţi scriu
şi mi-ar plăcea să simţi la fel ca mine,
căci nu mai vreau doar un amic să-ţi fiu
şi, iată, azi nu mă mai pot abţine

Şi tot ce mă frământă, îndrăznesc
să-ţi scriu, căci sufletu'-mi e-n agonie
şi nu mai pot s-ascund că te iubesc,
aşa că... asta-i! Fie ce-o să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către fiul meu

Scrisoare către fiul meu

Pentru vremea când n-am să mai fiu,
Şi viaţa îţi va fi bogată,
Aş vrea de acuma să îţi scriu,
Să-ţi spun, ce n-am spus niciodată.

Te rog să nu te superi,
Căci n-aş dori cumva,
De lipsa mea să suferi,
Ori că-ţi vorbesc aşa.

S-au tot dus anii tăvălug,
Şi nu ne-am spus cuvinte.
Cum apa rupe brazda de sub plug,
Am să mă duc şi eu cuminte.

Îţi spun acum că te iubesc,
Matur, ca pe copilul năzdrăvan,
Că n-am vrut să te rănesc,
De mi-am făcut, din tăcere, paravan.

Mă încearcă un regret târziu,
Că n-am vorbit la un pahar cu vin,
Că am ajuns acum să-ţi scriu,
De parcă ţi-aş fi fost străin.

Aş fi putut să-ţi povestesc,
De multe, câte sunt.
Despre cele ce gândesc,
Respect, familie, pământ.

Nici tu nu te-ai oprit din drum,
Să vezi de-mi sunt picioarele betege,
Să afli că şi eu sunt fum,
Şi viaţa vrea să mă abnege.

Eu nu-ţi reproşez ceva,
Doar vreau să-ţi cer iertare,
Şi să te rog: să nu care cumva,
Să ai la fel purtare.

Să fii pentru copilul tău,
Prieten dar şi tată,
Să vă povestiţi mereu,
Şi să îi dai povaţă.

Să nu te rezumi numai la bani,
Căci ei nu sunt cuvinte,
Că viaţa trece şi în ani,
Cunoşti durerea de părinte.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (8 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de noi...

Ca niciodată azi mi-e dor de tine,
Şi-atât de mult aş vrea să îţi vorbesc,
Iar zâmbetu-ţi candid să-l ţin pentru mine,
Ca-n zilele ce vor veni... să pot să trăiesc.
Ca niciodată azi am vrut să-ţi scriu,
Dar cuvintele în neant au dispărut,
Chinul inimii am crezut că pot să-l descriu,
Dar e prea dureros, iar tocul mi-e mut.
Ca niciodată azi am vrut să-ţi şoptesc
Vorbe dulci, să râd cu lacrimi de fericire,
Chiar şi ochii frumoşi voiam să ţi privesc,
Să simţi că am nevoie de tine, de-a ta iubire.
Ca niciodată azi mi-am dorit să te-mbrăţişez,
Să te ating, să-mi poţi simţi inima cum bate,
Dar nu eşti lângă mine, iar eu mă dezintegrez,
Nici gândul nu te ajunge, eşti mult prea departe.
Ca niciodată azi inima-mi tristă mi-a plâns,
Lacrimi de argint pe obraz curgând puhoi,
Chiar şi sufletul de tristeţe mi-a fost învins
Şi mi-e atât de dor de tine, mi-e dor de noi...

poezie de Daciana Lazăr (22 ianuarie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai naşte-mă odată

Mai naşte-mă odată mama,
Căci viaţa asta e prea grea,
Mă doare sufletul în mine,
Dar nu vă pot spune ce vrea,

Mai naşte-mă odată mama,
Căci vreau să fiu eu lângă tine,
Să mă alini măicuţă dragă,
Când mă simt rău şi când mi-e bine

E prea gol mamă sufletul,
Căci nu mai pot nici respira,
E negru şi pustiu în mine,
Dar nu mai pot nimic schimba

poezie de Silvia Tulbur (14 august 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce vreau

Aş putea să-ţi fiu enigma timpului strivit în struguri,
Sub picioare de femeie, într-o vie, în amurguri,
Pot să-ţi fiu şi alb şi roşu, nici prea mult, nici prea puţin,
Să mă simţi cum curg prin tine, aromat precum un vin

Sau de vrei, pot fi oceanul, o furtună trecătoare
Pot fi vântul verii tale, pot fi cald, pot fi răcoare
Pot să-ţi fiu oftatul tandru odihnit pe a ta piele,
Printre şoapte coborâte, lângă tine, dinspre stele

Îmi doresc să-ţi fiu sărutul veşniciei pe obraz,
Un apus pictat pe coapse c-un fior magic, turcoaz
Tu zâmbeşte, mă acceptă, n-am nevoie de mai mult,
Vreau să-ţi fiu adolescentul în al dragostei tumult

Pot să-ţi fiu o mângâiere, sau sălbaticul nebun,
O tăcere ce-ţi vorbeşte când la pieptu-mi te adun,
Iar de vrei, pot fi devreme, îţi pot fi mereu târziu
Tot ce vreau de fapt, femeie, este să mă laşi să-ţi fiu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Loc de rugă

Azi, în genunchi, în faţa ta,
Genunchii să-ţi pot săruta,
Căci eşti în fustă, vreau să stau,
Cu dinţii poalele să-ţi dau
Mai sus, cu buzele apoi
Să îţi sărut genunchii goi.

Azi, în genunchi, în faţa ta,
Genunchii să-ţi pot asculta,
Căci eşti în fustă, să-mi lipesc
Urechile să mi-aciuiesc
Între genunchii-ţi, să mă strângi
Până-mi vor spune de ce plângi.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Am să-ţi spun de ce zâmbesc,
Că vreau s-auzi tot ce gândesc,
N-am să mint, îţi spun de bine...
Da, drag prieten, e despre tine.

Ştiu că acum citeşti atent,
Chiar dacă sunt absent,
Căci mă-nţelegi, nu eşti oricine,
Iar tot ce-i scris e scris de mine.

Întâi de toate, îţi mulţumesc,
Am mâncat, deci nu glumesc,
Îţi mulţumesc că ştii s-ajuţi,
Mulţumesc că mă asculţi.

E greu, când spun ce simt cuiva,
Devin nesigur, şi nu aş vrea,
Dar vreau să ştii de ce zâmbesc,
Vreau să ştii tot ce gândesc.

Te admir că mă-nţelegi,
N-am crezut că vrei să-ncerci,
Sunt dificil, ciudat în toate
Dar tu mi-ai spus că nu se poate.

Mi-ai zis direct că sunt special...
Nu ciudat, şi nici normal,
Aveai dreptate, ai zis bine,
... special, căci te cunosc pe tine.

Din nou, repet: îţi mulţumesc,
M-ai învaţat ceva firesc,
Mi-ai amintit ce am uitat:
Că am un prieten adevărat.

Ţi-am scris ce simt, nu am minţit,
M-am deschis, m-am străduit,
Am vrut să ştii de ce zâmbesc,
Am vrut să ştii tot ce gândesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii

Aş vrea să pot să-ţi cânt, să fiu cu tine
acolo unde ploaia se opreşte
şi soarele, în suflet, îmi zâmbeşte,
dar nu pot azi. Nu voi putea nici mâine.

Nici tu nu poţi. Te văd mergând prin ploaie
atât de tristă, dar atât de calmă,
încât prin mine, gândurile, valmă,
se-adună-n lacrimi ce se scurg, şiroaie.

Voi revărsa tristeţea pe-o chitară
atunci când mâinile vor fi în stare
şi nu vor tremura ca-n ziua-n care
am vrut să fac surâsul să-ţi apară.

Îţi voi cânta, cu lacrimi în cuvinte,
aşa cum simt acum, prin vocea ploii
ce-şi plânge stropii, răspunzând nevoii
acelor ce-o aşteaptă să-i alinte,

Căci ştiu că-ţi vei întoarce-atunci privirea
iar norii vor pleca spre zări, departe,
luând cu ei tot ceea ce împarte
în două, inimi ce-şi doresc iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare cerească

Am vrut să-ţi scriu o poezie,
Dar versul m-a abandonat,
Nici el nu poate să descrie
Ce iarnă grea ne-a condamnat.

Am vrut să-ţi spună trandafirii
Câtă durere-i pe pământ,
Dar azi e ziua nemuririi
În cer, în doruri şi-n cuvânt.

Am vrut să-ţi las un vers din soare
Aşa cum tu ai fost mereu,
În ceruri azi e sărbătoare
Şi-a lăcrimat şi Dumnezeu.

Am vrut să-ţi cânte primăvara,
Dar anul ăsta n-a venit,
N-am versuri să descriu povara
Şi iarna care ne-a lovit.

Am vrut să-ţi scriu o poezie,
Să urce ea la cer apoi,
Dar azi serbăm o veşnicie
Ce a rămas să plângă-n noi.

poezie de Alexandra Mihalache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, nu sună întotdeauna de două ori

Îţi scriu de-aici, dintre iluzii, îţi scriu pe-o clipă, un minut,
Despre-ndoieli, despre confuzii şi despre nodul desfăcut.
Îţi scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struţ,
Pe ambalaje de-ngheţată, pe butelia din căruţ.

Îţi scriu pe zidurile ude, pe etichetele din mall,
Pe caserole cu agude, îţi scriu pe paracetamol.
Îţi scriu de ce, şi cum, şi unde, îţi scriu pe binele din rău,
Despre-ntâmplările rotunde, despre-nălţimi şi despre hău.

Îţi scriu cu pana de benzină, îţi scriu cu frâna de motor,
Cu mintea de nimicuri plină, cu răsuflatul "iar mi-e dor".
Îţi desenez, pe gânduri, stele, pe pietre scrijelesc viori,
Nu-îmbrac destine paralele, îţi scriu, doar ţie, uneori.

Îţi scriu cu tocul de la uşă, îţi scriu pe umeri cu stilou,
Despre un drum, pictat c-o tuşă inconfundabilă-n tablou.
Îţi scriu, de azi, fără oprire, îţi scriu de mâine până ieri,
De ieri, pe ochi, ţi-am pus poprire şi nu accept negocieri.

Îţi scriu ce ţi-am mai scris odată, îţi scriu ce n-am mai scris nicicând,
Îţi scriu scrisoare demodată, îţi scriu vorbind, îţi scriu tăcând.
Şi dacă nu primeşti ţidulă, nici telegramă, nici răvaş,
Fii, măcar azi, un pic credulă: vina e numai la poştaş.

poezie de Eduard Lupascu (22 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te laud Tată

Te laud Tată scump din cer
Te laud azi şi te cinstesc
În lumea celor care pier
Din neamul acesta omenesc

Te laud Tată şi onoare
Acum ţi-aduc o Tată Sfânt
Căci ne-ai adus pe-a Ta cărare
Noi să umblăm pe acest pământ

Ţi-aduc glorie şi cinste
Şi Numele ţi-l proslăvesc
În dragostea cea mai fiebinte
Aş vrea o Tată să-ţi slujesc

Prin Domnul Isus vreau s-ascult
De-al Tău Cuvânt în veşnicie
Şi să lucrez azi tot mai mult
Ca Numele slăvit să-ţi fie

Îl vreau pe Domnul Isus Tată
Ca Domn şi Mire-n infinit
Prin El viaţa mi-e curată
În locul meu doar Isus a murit

Mărire Ţie eu îţi cânt
O Tată iată a Ta Fiinţă
Şi te cinstesc de pe pământ
O umple-mă dar de credinţă

Şi dă-mi o Tată biruinţă
În luptele prin care trec
Întăreşte-mi dar a mea fiinţă
Să nu mai fiu de Duhul sec

Căci Ţie Tată mă închin
Şi iată îţi aduc onoare
Prin credinţă acum vin
M-arunc la sfinţele-ţi picioare

Căci Tu-mi eşti Doamne Dumnezeu
Şi-mi eşti stăpân în veşnicie
La umbra Ta mă vreau mereu
Slăvit dar Numele îţi fie

Ţi-aduc azi cinste — te slăvesc
Iată de pe acest pământ
Căci eu o Tată te măresc
Pe Tine şi pe-al Tău Cuvânt
04-11-2021

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt femeie

Eu sunt femeie, şi-nseamnă că-s actriţă.
Joc mii de roluri şi am si mii de feţe,
Eu sunt femie, sunt cea mai rea fiinţă
Aleg drumurile scurte si isteţe.

Eu sunt femeie, şi mint fară să vreau
Şi fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ţi iau
Eu sunt femeie, iubesc şi pot urî...

Eu sunt femeie, şi sunt ca şi pustiul
Pot să sufoc, şi pot să-ţi ard privirea,
Şi pot sa fiu şi apa, atunci când îţi e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simţi iubirea.

Eu sunt femie, mai pot şi ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aş putea...
Dar sunt femeie, şi pot să fiu şi slabă...

Eu sunt femeie, şi multe ori bârfesc,
Şi câteodată mă prefac că-s tristă,
Cu aceleaşi chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori şi egoistă.

Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care bărbaţii nu o preţuiesc
De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire
Şi din iubire pot să şi urăsc.

Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Aşa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Şi chiar de slabă sunt şi plâng fără-ncetare
Eu sunt şi voi rămâne tot femeie...

poezie de Anna Panovici (14 iulie 2008)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vreau...

Să vreau să-ţi fiu ce nu ţi-am fost
Din prea puţinul vieţii rost,
Să-ţi dau din tot ce nu-i al meu
Aici, acum, oricând, mereu.

Să vreau să-ţi fiu un tainic dor
Atât cât sunt şi-atât cât mor,
Să vreau să-ţi dau crezare iar
Din ce mai sunt şi ce nu par.

Să vreau să-ţi spun ce nu ţi-am spus,
Regrete de-au venit s-au dus,
Să vreau să-ţi dau din ce nu am
Măcar puţin din ce puteam.

Să vreau să-ţi cer ce n-am iubit
Din ce-am trăit şi n-am trăit,
Să vreau să-ţi fiu şi nu aş vrea
Din tot ce-a fost şi ar părea.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profeţia

Nu ţi-am mai scris de mult
între timp am devenit profet.
obişnuiam să-ţi scriu
în crucea nopţii
uneori şi ziua
cu rime la locul lor
şi arhaisme numai de mine ştiute.
îţi scriam ferm
de parcă
îţi încropeam o sentinţă.
uneori cu tandreţe
cu foc
un foc domestic pe care
uite... acum l-am uitat.

Îţi spuneam ce-o să fie
că se cutremură ţâţâna lumii
că vine prăpădul
şi-ţi arătăm
aşa cum ţi-am arătat
luna şuie
singura lună şuie din univers.
Am fost mai bun în rolul
de prezicător al viitorului
decât în cel de iubit.
profeţiile mele au devenit
realitate
dar cu ce preţ.
Dar te-am iubit
şi uite acum îţi scriu
cum nu ţi-am mai scris
de multă vreme.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau să te văd
Te văd in fiecare picătură de ploaie

Nu mai vreau să-mi fi in sânge
Fiecare celulă poartă ADN-ul tău

Nu mai vreau să te aud
Te aud in fiecare pasăre şi adiere de vânt

Numai vreau să te imbrătişez
Te simt in tot ce ţin in palme

Nu mai vreau să-ţi ating părul
Doar pe el in flori-l zăresc

Nu mai vreau să fie in mine
Vreun fir de praf fără iubirea ta

Nu mai vreau in mine
Să fie vreun colţ fără vocea ta

Nu mai vreau să te iubesc o secundă de viaţă
Vreau tot timpul din univers

Şi tot nu mi-ar ajunge să-ţi spun cât te iubesc

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi vreau să-ţi scriu, iubito...

Azi vreau să-ţi scriu, iubito, un preafrumos poem,
Cu umbre de tristeţe, iluzii şi blestem,
Căci tot mai hâd e veacul, meschin şi furios –
Şi-aş vrea să-mi sting tristeţea – gândindu-te frumos.

Ştiu c-ar putea să-ţi sune banal şi prea lumesc
Aceste vorbe simple: "Frumoaso, te iubesc!" –
Dar prea puţin, în lumea aceasta, de granit,
Se-aud vorbiri de suflet, de dor şi de iubit,

Şi ştiu că sunt poetul ce pare că-i căzut
Din vremuri prăfuite, din vremuri de demult,
Un aiurit ce cântă, cu viers cam desuet,
Iubirea pentru tine, în tainic alfabet

Şi zâmbete în juru-i stârnind, cu înţeles,
Sau râsete-nfundate, venind din gând pervers...
Dar vine vremea-n care, doar gândul diafan,
Va scoate omenirea din hăuri la liman.

Tu mă priveşti, iubito, cu ochii strălucind
Şi simţi în piept o caldă mirare, tresăltând...
Ştiu, cam ciudat şi palid îţi par, adeseori
Şi cam prea des lunatic, pierdut cu capu-n nori;

Dar vreau să ştii că-aceasta înseamnă să iubeşti
Şi, singură, iubirea, din cele omeneşti
Ne scoate din tristeţe, durere şi gând rău
Şi, sigur, ea ne face, vecini cu Dumnezeu.

... Am vrut să-ţi scriu, iubito, un preafrumos poem,
Cu umbre de tristeţe, iluzii şi blestem
Dar, parcă, stins mi-e glasul, prea trist şi răguşit
În lumea asta sumbră şi dură – de granit...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bun

Îţi sunt când rege, când nebun,
şi îmi priveşti cu teamă
toţi paşii care mă expun
şi-n ajutor te cheamă.

Regina mea, aş vrea să-ţi fiu
o pavăză, un soare,
şi aş alege auriu
ca singură culoare.

Căci m-ar durea, iubita mea,
să-ţi fiu doar alb sau negru,
şi –sunt convins- te-ai întreba
de sunt sau nu integru.

Regina mea, pot fi mai bun,
dar spune-mi: rege sau nebun?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din umbră

Mi-ai apărut, din nou, în gând,
Cum te ştiam: frumoasă;
Erai la uşa mea, sunând,
Şi te-am poftit în casă.

-De ce eşti trist? – m-ai întrebat –
Privirea ta e sumbră.
-Când te-am văzut, m-am bucurat,
Dar tu eşti doar o umbră.

-Sunt umbră, da, sunt umbra ei,
Dar ea m-a vrut la tine,
A vrut în braţe să mă iei,
A vrut să-ţi fie bine.

-Greşeala ei, greşeala mea!
De vină e uitarea,
Căci n-a venit când trebuia
Să-mi fie alinarea.

Acum şi-n gând e prea târziu,
Iar visul de iubire
E doar al tău: nu pot să-ţi fiu
Decât o amintire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntâlnirea

- Nu te-am văzut demult, eşti bine?
- Nu pot să-ţi spun un "da", căci aş minţi,
de ce-am făcut, îmi e ruşine,
dar am să-ţi spun, căci trebuie să ştii.

N-am mai putut răbda tăcerea
în care m-ai lăsat, mi-era un dor...
şi am împărtăşit durerea
cu un mai vechi, al meu, admirator.

- Mă bucur pentru tine! Scuze,
sunt aşteptat! Tu, poate, mai rămâi,
dar gândurile mele sunt confuze
şi, ca să plec, e gândul cel dintâi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Numai vreau să te văd
Te văd in fiecare picătură de ploaie

Nu mai vreau să-mi fi in sânge
Fiecare celulă poartă ADN-ul tău

Numai vrea să te aud
Te aud in fiecare pasăre şi adiere de vânt

Numai vreau să te imbrătişez
Te simt in tot ce ţin in palme

Numai vreau să-ţi ating părul
Doar pe el in flori-l zăresc

Numai vreau să fie in mine
Vreun fir de praf fără iubirea ta

Nu mai vreau in mine
Să fie vreun colţ fără vocea ta

Nu mai vreau să te iubesc o secundă de viaţă
Vreau tot timpul din univers

Şi tot nu mi-ar ajunge să-ţi spun cât te iubesc

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!