Pentru un timp

Dominându-mi aerul şi plutirea
zâmbetul îmi îngheaţă,
am degete legate într-o plasă,
curenţi îmi muşcă pielea.

Mă înghesui în sigurul loc portocaliu
unde-mi fac foc de tabără
din cuvinte ce-mi încheie nasturii pielii
alungând suflarea rece a zilei.

Spuma amintirilor îngălbenite o dau deoparte.
O nepăsare curge înaltă pe crengile goale,
mecanism trezit pentru topirea picăturii ce aprinde trăsnete.
Rugăciunile de copil nu mai sfarmă nelinişti,
îngerii sunt reîntorşi în ceruri.
Din sinele meu salvez ce mai pot
printre tăceri ce n-aduc vindecare,
voi fi piatră, pentru un timp.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestec de stare

am consumat îngerii
dintre ochelarii mei şi ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel

îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini şi pe faţă

golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se năşteau neîntrebaţi

prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanţă
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinşi pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafaţă
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agăţate de mâini şi picioare
ridică spaţiul dincolo de uitare.
Ieri şi alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă şi aproape.
Pentru o clipă prelungiţi într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi şi crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foşnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mişcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă grăbesc

Sângele aleargă
într-un dus întors, fără somn.
Eliberate dintr-o ploaie
lucrurile îmi intră toate în ochi,
fiecare luptându-se pentru sine
în spaţiul statornic pentru un timp.

Tu intri peste ele până-n cer
umblând printre stele
şi timpul ce îmi ceri să îl nasc
e sugrumat în pieire.

O lumină albastră rămâne udă
curgând vertical peste mine şi timp.
Iluzia ruptă dintr-o perdea de fluturi
începe nepriceput să te contemple,
distingându-te în destrămare.

Lumea simultană muşcă din mine
devenind o pradă a zilei de azi.
Şi praful din palme ucide urâtul,
canoane ung pe pâine cu sare
şi mă grăbesc s-ajung spre nicăieri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Să fac regresie doar ca să număr nasturii din fotografie.
Îmi dau seama că-mi ia din ce în ce mai mult timp
Să despachetez copilul din hainele mari.
Când nu voi mai avea putere să fac asta
Mă voi multumi cu ceea ce se mai zăreşte sub ramă.
Uneori zgârii acolo cu unghia
Ca să strălucească în aer
Câteva fire de praf vechi.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Cupidon?!... Sau cine eşti?!...

Sunt val de mare învolburată,
Sunt spuma mării neîntinată,
Cu învăluiri de braţe reci
Te-aduc spre ţărm să nu te îneci!

Te spăl de tină, de păcate
Şi de iubiri abandonate,
Te spăl de doruri, de ispite
Şi de iubiri neîmplinite...

Trecutul îţi îmbrac în giulgiu
Şi te salvez din naufragiu
Iar zorii zilei care vine
Ţi-i dau lumină pentru tine!

Tu mă cuprinzi sub clar de lună
Şi cu săgeţi îmi cânţi pe strună,
În spuma mării te-nveleşti...
Eşti Cupidon?!... Sau cine eşti?!...

Invoc şi îngerii din cer
Să nu mă rătăcesc să pier!
Că vei pleca, iubite, ştiu...
E doar furtună!... Şi-i târziu!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia curge ca un râu de smoală

din pieptul tău
mă ademeneşte
îmi umple degetele de cuvinte
şi lupt
da
lupt
să te adun în pumnul meu de sare
să te amestec cu tăcerea
şi nu pot
când ea curge din pieptul tău
degetele mele nu se împotrivesc
pentru că stigătul tău este mai puternic
mai clar
şi lupt
da
lupt
să te scot din ochiul meu
să te abandonez
ca pe un bărbat oarecare
dar strigătul tău este atât de puternic
încât orice aş face
nu pot renunţa
iar cuvintele ce mi se aşază pe degete
vin de la tine
şi nu poţi să nu mă strigi
nu poţi să mă abandonezi
ca pe o femeie oarecare
pentru că noi nu suntem din carne şi oase
noi suntem
dintotdeauna
cuvinte

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aerul gol

în aerul gol
pot semăna cuvinte pe braţul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ţi-o aşez pe buze

pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
şi strigătul din frunzele de aramă

pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape

de dansul surd al ochilor de lună

te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom

în aerul gol miroase a veşnicie
a rai şi a uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău

îmi lipseşte zâmbetul tău
care îmi lua toate apăsările
mai ales acum
când frunzele migrează
şi zilele devin tot mai gri
când focul trosneşte în sobă
şi eu singur privesc cum dârele de lumină
par a scoroji pereţii
când străzile s-au golit de paşi
şi tăcerea parcă muşcă din mine
împrăştiindu-mi gândurile...

îmi lipseşte zâmbetul tău
acum când se lasă noaptea
şi totul devine iluzie
când ţigara mă frige-ntre degete
şi eu trag adânc ultimul fum din chiştoc
lăsând scrumul să cadă aiurea...

de ce nu vii măcar în visul meu
unde-a rămas atâta loc?

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul frunzei mă cheamă

din mine voi pleca un timp
absenţa mea o las aici
va fi o mobilă înghiţită de casă
cu geamul închis
printre grămezi de lucruri
cu ochiul eliminat din vedere

voi curge afară plutind în aerul acela de taină
decapitat de lume
rezemându-mi inima de muzica ploii
sunetul vântului
luminile din valuri de nisip
umblând neîntrebată prin albastru
luând cuvintele cu mine
cu cele din trecut voi împodobi drumul ratat
rămas sub o arcadă îndoită amar
stând întinsă pe timp

cele din prezent mă pot trăda
alergându-mi inima spre roşu
şi paşii prin verde
de aceea le voi face ostatice
până la supunerea lor oarbă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc de tabără

Ieri îmi doream
Azi îmi doresc
Mâine voi fi o linie
Peste care dorinţele mele vor arde
Precum vreascurile unui foc de tabără
Înflăcărând inimile

poezie de Dania Vasilescu (14 februarie 2015)
Adăugat de mihai51
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aş putea înţelege Universul fără tine

Când te pierdeam o clipă din ochi, te căutam la gura râului.
Nu ca să mă salvez de lacrimi sau de durere
pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o printre flori;
era una mai slabă de inimă
şi aproape stinsă printre alte lucruri.
Aveam sentimentul că suferinţa ei trecuse de ierburile uscate
ca să sfârşească într-o dimineaţă rece sub o frunză îngălbenită.

Era deja toamnă la prima mea durere
într-o lume născută numai pentru mine,
Îmi spuneai că nu pot fi copil dacă n-am gust de lacrimă, mă ştergeai cu fruntea.
Cântecul tău era pornit să umble pe apele pământului.
Nu aş putea înţelege centrul universului fără tine
cum nu aş fi în stare să mă privesc
în oglindă cu ochii închişi.

Mi-ai spus odată să-i închid la suferinţă, nu ca să mă salvez de lacrimile
care vin din zona cea mai adâncă a spiritului,
ci să îndur orice rană a vieţii.
Ştiu că apele pământului se unesc
şi dorul meu poate urca în valuri până la Olt.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (19 octombrie 2009)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă risipesc

Faldurile nopţii s-au prăbuşit
în stânga şi-n dreapta mea
modulând o nepăsare din care eu lipsesc.
Rămăşiţa rotundă a mărului păstrează
dovada căderii din rai.
Esenţe din cuvinte au fost distilate
şi-un rest mai bântuie topind somnul,
iradiind în pereţi.
Ochii lungi umblă pe tavan
şi prăvăliri de calm dospesc în colţuri.
Aproape pot fi locuite
cu tonuri verzi de cuvinte
mişcătoare, ca o nesupunere
la pasul ce mă poartă pe pământ.
Pielea odăii se mişcă iluzoriu
şi mai multe secole mă risipesc egal în noul spaţiu.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gol

tristeţea circulă ca o boală
prin ziua cenuşie şi rece
segmente de orizont se năpustesc în ochii mei
cuvintele se roagă să le scot din iluzii

tăceri rotunjite despică aerul
creând imagini de fugă
tu eşti într-un spectru nedescifrat
recompus pe curcubeul colorat de gând
în felul tău de a merge traversând nimicul

universul meu ghemuit e gata de zbor
ipoteze neflexibile se agaţă de tălpi
liniile drepte se rup pe verticală
un gol izvorât din neant
îmi caută umbra şi-o înghite.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frigul dens

frigul dens atacă real
norii din inimă îngheaţă respiraţia
apatia alunecă pe-o pantă făcându-şi cuib sub pernă
un chip din cuvinte ia forma unei litere mărite
levitând în aer

fixez în vid nişte repere de care mă agăţ
îmi uit braţele şi plec fără ele
vizibil sunt toată
aceeaşi formă
într-un timp încercuit doar în gând

o linişte albastră îmi poartă mişcările
şi toate lucrurile mi se supun
numai litera aceea zguduie spaţiul
ca eu să aud.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi dezbrac cuvintele

îmi dezbrac cuvintele de pietre şi ape
ajung la tine cu litere curate
pot aprinde cu ele o utopie
în care tainele se strâng în braţe
într-o pată de lumină respirând în voie
fără apăsare

îmi visez aripile rămase la tine acasă
ştiu că exişti acolo dar eşti în altă parte
şi sunete domoale plutesc în depărtare
printre fisuri de argint neinventate
plutind în timpul de nisip

şi pentru că există jos
există genunchi
loviţi de alte aripi trecând în zbor
şi o pană de vultur mă taie în două
o parte-s în aer
o parte-s de plumb

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obişnuit cu mine,
în coaja subţire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi opreşte fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolţesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerenţa formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din şoapte, mirajul că eşti lângă mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi creşti sub piele
şi îmi cânţi în fiecare dimineaţă
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculţ...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghiţitură,
apoi, îmi iei inima în palme
şi eu îti sărut buzele,
simţind cum sângele îmi musteşte-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezeşti teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
şi mă înveţi cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foşnet prin carne,
iar de când timpul nu-şi mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu suntem

În cercul meu strâmt din albastru
se varsă o imensitate
ce nu poate fi oprită să te aducă
din toate depărtările de vamă.

Alchimia ţiuie-n aer,
sfărâmă nisipuri,
curge-n braţe într-o oază de lumină,
drege inima humei culcată pe oase.

Totul devine o scriere aşezată
pe orice piatră întâlnită,
în alfabetul cunoscut al inimii
cu litere ce ies la iveală
desluşind straniu alfabet.

Noi nici nu suntem aici,
dar înverzim aerul,
împărţim fluturi în jur,
dezbrăcăm întunericul de haine,
mersul nostru e siamez
prin nori,
prin alt timp nefărâmiţat de nelinişti,
murind îndelung şi profund
într-o alegere a sorţii,
umplând respirarea cu fluturi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În norma mea de timp

în norma mea de timp
o parte din trăiri se duc într-un gol primitor
sugrumat de uitare
mişcarea se cerne lângă un pahar cu apă
privind o zare împinsă-n altă parte
formele nemişcării se insinuează lent
înlocuind o risipire din mine
şi uneori un sens o părere
cuvinte ascuţite
cuvinte îngheţate
ating o durere şi-mi acoperă gura

cuvintele se-nfig în umeri şi-n spinare
aerul urlă într-o sferă de vid
tăcerea face un arc peste mine şi doare
mă dărui unui timp mergând spre apus
căutând un miracol rupt dintr-un oracol
cuvinte nomade pulsează în palme
şi-o impalpabilă povară de fluturi
mă sfarmă când stai lângă mine şi taci.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!