Lupii albi
A fost, pe vremea dacilor, o zi
în care, din tărâmuri depărtate,
de care nimeni nu se-arat-a ști,
au apărut ființe mai ciudate
la care nimeni pân-atunci, vreodat',
cu ce știa din vremile trecute,
nu s-a gândit că ar fi existat
și c-ar putea pe oameni să-i ajute.
N-au fost mirați să vadă patru frați
venind spre ei încrezători, în seară,
și nu s-au arătat înfricoșați
de-nfățișarea lor... altfel, bizară.
Atât de tineri, îmbrăcați în alb,
alura lor era deosebită,
iar ziua, lupi enormi cu părul dalb,
puterea le părea și mai cumplită.
Cu dinții lor puteau să facă praf
și să trimită înspre veșnicie
dușmanii ce-ar veni, porniți pe jaf,
sau hoții de pământuri și-avuție.
Curând, chiar regele i-a invitat
să-i țină, în cetate, companie,
dar nici măcar acesta n-a aflat
de unde lupii ar putea să fie.
Au apărat regatul și pe daci,
și-au fost iubiți cum regii, niciodată,
n-au fost apreciați de cei săraci,
iar vitejia lor era cântată.
Și-n țară toate bine ar fi mers
cât timp cei patru apărau hotare,
dar regele-a venit cu un demers
stârnind în lupii albi o supărare,
Căci ei n-ar fi pornit nicicând atac,
să cotropească țările vecine,
doar ca să-i facă regelui pe plac.
Nu, asta n-au crezut că se cuvine.
Au fericit al dacilor popor,
iar dacă au plecat spre veșnicie,
ei au rămas, de-atunci, drapelul lor,
al dacilor de pe a noastră glie.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre monarhie
- poezii despre alb
- poezii despre lupi
- poezii despre încredere
- poezii despre vecini
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre supărare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Vis neștiut
O clipă doar și-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut și au zâmbit
în gânduri, cu mirare
și fiecare-n drumul lui
a mers și nu s-a mai gândit
la ochii-albaștri sau căprui
ce i-a privit.
Dar visele au apărut
și, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiași ochi și, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
și n-au cerut.
Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi povești s-au mai găsit,
cu ei eroi.
În dorul lor ce i-a durut
că nu-și erau aproape,
erau dorințe și-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.
Au suferit și le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
și nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezența lor.
Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
și-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârșit
și numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre zbor
- poezii despre gânduri
- poezii despre dor
- poezii despre zâmbet
- poezii despre sărut
- poezii despre eroism
- poezii despre dorințe
Gnomi
Regatul gnomilor din era-n care
luptau cu spiriduși sau vrăjitoare,
se întindea pe sub pământ departe,
în locuri neumblate și deșarte.
Trăia, pe-atunci, Dasufis, un goblin
c-un spirit liber, vesel și blajin
îndrăgostit de gnoma Anakis,
cu care să se-nsoare a decis.
Iar Anakis, frumoasă ca o zână,
a hotărât să-i fie lui stăpână,
căci lumea lor era matriarhat
în care n-avea funcții vreun bărbat.
Și, uite-așa, au pus de pirostrii,
cu invitații sub pământ, solii,
cu pregătirea vechilor costume,
și daruri adunate de prin hume.
A fost o nuntă mare, dar surpriza
ce i-a uimit pe toți, a fost franciza
cu care i-a blagoslovit regina
când le-a-nmânat papirusul cu mina.
De-acum, cei doi puteau să scoată aur
și să-și creeze singuri un tezaur,
căci gnomii și goblinii își adună,
din focuri ce se văd sub clar de lună,
Și numai cerului ridică rugă
ei, ce-au jurat nicicând să fie slugă,
încrezători în forța lor divină
și-n suflete cruțate de vreo vină.
Ei sunt mărunți, dar spiritul puternic,
deschis, frumos și nicidecum cucernic,
le dă o forță ce-i temută-n lume,
iar bogăția lor e de renume.
Cei doi și-au construit, curând o casă
la rădăcina rece-ntunecoasă
a unui arbore din vechea eră,
nici prea bogată, nici prea austeră,
Dar cu fereastră mare spre lumină
ascunsă de a mușchilor patină,
în care numai noaptea își fac vatră,
căci ziua dacă ies, devin de piatră.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre frumusețe, poezii despre forță, poezii despre bogăție, poezii despre vinovăție, poezii despre tezaur sau poezii despre surprize
Blestemul stelelor
Pe țărmul lor, străin de odisei,
Departe de a lumilor privire,
Trăiau, se-nțelegeau erau doar ei
Și își creșteau urmașii cu iubire.
Privind spre stele, nu știau decât
Că noaptea, sus pe cer, când e senin,
Apar, mai strălucesc, mai cad... și-atât,
Căci Soarele-i stăpânitor deplin
Și îi iubeau lumina, iar căldura
O așteptau din mângâieri de rază
În zori de zi, când le-atingea făptura
Ca zâmbetul ce,-ades, te luminează.
Iar Luna... da, a Soarelui pereche,
Cu razele-i de noapte, argintii,
Era și ea, în lumea lor străveche,
Iubită-n înserările târzii.
Știau ei, lupii: hărțile din stele
Au ajutat străini, pe bărci imense,
La țărmul lor să își coboare vele
În căutări de jaf și recompense,
Iar lumea lor nu a mai fost la fel,
Dar n-au uitat de Soare și de Lună,
Iar stele, strălucind pe ceru-acel,
Nu pot, iubirea lor, să o supună.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre stele, poezii despre noapte, poezii despre iubire, poezii despre Soare, poezii despre uitare sau poezii despre seară
Neanderthal (2)
Ea a plecat, iar el... ce chin!
Că n-a avut, de-atunci, senin,
Ci doar furtună, iar alin,
Acolo- n peștera-cămin,
Nu are, ci doar gândul-spin
Că nu e în "ceva"... deplin.
Și s-a gândit, s-a răsucit,
Pân'-o idee i-a venit:
A mers la vraci, s-a spovedit,
I-a spus cât e de chinuit,
Și, cum să spun, a reușit
Ceva de neînchipuit.
Ce a făcut, ce n-a făcut,
Nu pot să spun, că n-am văzut,
Dar, ce-a fost mic a tot crescut
Cât? - ce să zic? de necrezut,
Că, dintr-un jet a prefăcut
O stâncă mare, într-un lut.
Iar peștera, de-atunci, a fost
Nu doar cămin și adăpost,
Ci la pelerinaj, un rost:
Ieșirea multora din... post,
Căci - de! - mărimea are-un cost,
Iar el... plătește, că nu-i prost.
Curând, chiar soața a aflat
Și n-a putut, n-a rezistat,
S-a prezentat, a comparat,
Apoi, spre noul ei bărbat
A zis "Kum vo" și... a plecat.
(Traduc: "- Ești no.2, păcat!")
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre traducere, poezii despre stânci, poezii despre spovedanie, poezii despre speologie, poezii despre soție, poezii despre prostie, poezii despre plată, poezii despre pelerinaj sau poezii despre lut
Și înviind dimineața, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică), El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El și care se tânguiau și plângeau. Și ei, auzind că este viu și că a fost văzut de ea, n-au crezut. După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o țarină. Și aceia, mergând, au vestit celorlalți, dar nici pe ei nu i-au crezut. La urmă, pe când cei unsprezece ședeau la masă, li S-a arătat și I-a mustrat pentru necredința și împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
Sfântul Marcu în Sfânta Evanghelie după Marcu, Învierea Domnului. Trei arătări. Porunca botezului. Înălțarea la cer. - 16:9-14
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre săptămâni, citate despre inimă sau citate despre dimineață
Ultima dorință
Era bătrân, bolnav... Știa de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când își avea-n ograda lui un rost.
Știa că-i vremea ultimului drum.
Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase și nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colții lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.
În colțul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.
Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simțea că vine singurul său zeu.
Îi aștepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.
Și le primea, era și-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.
Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă și mâncare.
Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopți, atâția ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,
Și n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Și l-a mușcat.
A dispărut luându-și suferința,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorința.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare, poezii despre jocuri, poezii despre câini, poezii despre bucurie, poezii despre zile sau poezii despre suferință
Neanderthal (3)
Bărbatul ei nu mai era
Nici prost, nici bleg, cum îl știa,
Și, chiar atunci când încerca
Pe plac să-i facă, ea vedea
Că nu-i deloc atent la ea,
Iar mintea-i e... altundeva.
Și s-a gândit, s-a perpelit,
Dar, iată, ziua a sosit
-eu nu știu cine-a ciripit-
Când o idee i-a venit
Și cerului i-a mulțumit
Că ruga i-a-mplinit.
S-a dus și-a reușit, cumva,
Ca sapiensa blondă, rea
De muscă sau de altceva,
Să fie de acord cu ea
Că sigur-sigur, i-ar plăcea
Cu amândoi alăturea.
Că-n peșteră nu i-ar fi frig,
Și-ar fi, desigur, un câștig
La foc, în loc de pipirig,
Un lemn, din cele ce se-nfig
Cu vlaga unui cucurig
Vestit, cu, la femei, cârlig.
Așa a fost: în trei amor,
Iar anii au trecut ușor,
Și-n peșteră, muncind cu spor,
Au apărut, încetișor,
Cinci puradei. Iar el: "Vum knor!"
(Înseamnă: "Recunoscător!")
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre recunoștință, poezii despre păr blond, poezii despre muște, poezii despre mulțumire sau poezii despre lemn
Lacrimi în eter
Pe vremea când se coborâse cerul
iar oamenii se cățărau pe nori,
erau povești ce adânceau misterul
îndrăgostiților rătăcitori.
O astfel de poveste-a fost cântată
la o nedeie, de un bard local,
în sat, pe când bunica era fată,
iar ea a reținut-o integral.
Spunea povestea că într-o cetate,
trăia, modest, un fiu de-armurier
care-ndrăznise-n rânduri repetate
să se declare mare cavaler.
Știa să lupte și o dovedise
în crâncene-ncleștări cu un dușman
ce ne-ntrerupt cetatea o lovise
venind, ades, pe drumul dunărean.
Era îndrăgostit și-avea nevoie
de-o aură și de respect, de bani,
căci un sărac lipit nu are voie
să se amestece printre șoimani.
Iar ea, din lumea bună a cetății,
frumoasă, ca o sfântă între sfinți,
era întruchiparea voluptății
în ochii lui ce-o adorau, cuminți.
Și se iubeau. S-au cunoscut în seara
în care o victorie serbau;
privirea lui s-a înmuiat ca ceara
în timp ce ochii ei îl cercetau.
S-au întâlnit, apoi, în multe rânduri,
dar ochii de prin ziduri i-au văzut
și, fără a mai sta pe gânduri,
la uși întunecate au bătut.
A fost blestem, a fost vrăjitorie,
a fost ceva ce nimeni n-a știut,
căci de atunci și, poate, pe vecie,
cei doi n-au mai știut de vreun sărut.
El pare fericit și strălucește
privindu-ne de pe albastrul cer,
iar ea, sfioasă, noaptea ne-amintește
că stelele sunt lacrimi în eter.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre întuneric sau poezii despre victorie
Nero i-a acuzat pe nedrept și i-a executat în cele mai grele chinuri pe acei oameni numiți creștini, care erau răi pentru lucrurile abominabile pe care le făceau... întâi au fost prinși cei care își recunoșteau credința, iar apoi, folosind informațiile culese, marea lor majoritate au fost condamnați, nu atât pentru crima de a fi ars orașul, ci pentru ura pe care o nutreau față de rasa umană. Iar moartea lor era transformată, în plus, și într-un sport: ei au fost omorâți de câini, fiind îmbrăcați în piei de animale, sau au fost răstigniți ori arși, iar când lumina zilei se stingea erau folosiți drept lămpi pentru noapte.
citat celebru din Tacit
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre zoologie, citate despre superlative, citate despre sport, citate despre oraș, citate despre noapte, citate despre moarte sau citate despre informații
Iar cei șapte tineri se supuseră; se apucară de treabă, chiar de față cu părinții lor, care încercară să-i ajute, măcar puțin, cu o sugestie, atât cât le permitea directorul, deci, nu foarte mult. Părinții lor nu rămaseră întreaga zi la bordul navei, deși nu-i gonea nimeni. Totuși, când Iulian Enka plecă acasă, pe puntea principală a navei "Pacifis" sosi Diana, să-și mai vadă fiul. N-o surprinse deloc prezența directorului la bord, care se ocupa de instrucția echipajului, alături de Eugen Manea; ba chiar se aștepta să-l găsească acolo, deci, surprinsă ar fi fost dacă Traian Simionescu ar fi lipsit din nava albastră.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre tinerețe, citate despre manele, citate despre albastru, citate despre ajutor sau citate despre acasă
Prințesa din turn
Crescuse într-o vreme când, în țară,
trufașii seniori voiau putere
și căutau, averea princiară,
s-o crească-n grabă, semănând durere
în rândul celor cu o viață-amară.
Plecaseră, demult, din vechea casă,
atunci când noul domn, cuprins de ură,
prin legea lui cea crudă, nemiloasă,
amenințând cu o pedeapsă dură,
și pâinea le-a luat-o de pe masă.
S-au așezat în mijlocul pădurii,
departe de război și de hoție,
săraci, făr-adăpost sau de-ale gurii,
dorind ca libertatea să le fie
păstrată cu puterile securii.
Erau puțini, dar vrednici și, cu anii,
au reușit să-și facă, împreună,
un rost, o viață nouă,-n care banii
n-aveau valoare-n casa lor comună,
în care fii erau chiar și orfanii.
Pădurea lor le oferea de toate,
iar apele din râu, de pește pline,
le completau vânatul, iar, curate,
poienile, sau margini de rovine,
erau cu multe grâne cultivate.
Ieșeau ades, în nopți cu lună plină,
spre târguri, din ce-aveau ca să mai schimbe,
se strecurau, cu pașii de felină,
pe drumuri ce păreau pe ei să-i plimbe,
deși distanța nu era puțină.
Erau puternici și atât de tineri,
încât erau priviți de multe fete,
iar ei, de-un timp, nu mai aveau abțineri
priviri strălucitoare să-și desfete
cu ochi ce-i admirau, cu mici rețineri.
Așa a cunoscut-o: într-o seară
când, printre alte stele, o privire
cu ochi căprui, de-o strălucire rară,
l-au străbătut, spre suflet, cu iubire,
făcându-l să tresară prima oară.
Era în turn, era demult închisă
de-un nobil ce-a dorit-o de soție,
dar ea, a lui, n-a fost nicicum dispusă
în viața ei, pereche să îi fie,
și-a fost, în turnul dinspre nord, trimisă.
Cu frații lui, au fost discuții dure,
dar, în final, au mers cu el în luptă,
au câștigat și-au reușit să fure
frumoasa ce din dragoste se-nfruptă,
prințesă... într-o casă din pădure.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre viață, poezii despre vânătoare sau poezii despre suflet
Ești un om mare. Dar de unde să știu asta dacă soarta nu ți-a dat prilejul să îți arăți meritele? Ai venit să concurezi la jocurile olimpice, dar nu mai este nimeni acolo în afară de tine: câștigi cununa, dar nu victoria. Ai felicitările mele, dar nu ca un om puternic, ci ca unul care a dobândit consulatul. Ai câștigat o funcție. La fel i-aș putea spune omului bun. Dacă nici o întâmplare mai dificilă nu i-a dat măcar o ocazie în care să-și poată arăta tăria de caracter: te consider nefericit pentru că nu ai fost niciodată nefericit: nimeni nu va ști de ce ai fost în stare, nici măcar tu însuți. Nimeni nu a aflat ce poate fi decât fiind pus la încercare: așa se face că unii, ieșind singuri în întâmpinarea nenorocirilor, li s-au expus și au căutat un prilej prin care virtutea lor, altminteri menită să se piardă în obscuritate, să strălucească.
citat celebru din Seneca
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre victorie, citate de Seneca despre victorie, citate despre relații internaționale, citate despre oameni buni, citate despre nefericire, citate de Seneca despre nefericire sau citate despre Olimpiadă
Bărbatul cu trei femei
Un om poznaș au fost schimbat
Vro trei femei cu cununii,
Fiind tustrele încă vii.
Dar acolo era un aspru împărat,
La care, cum au mers asemene știință,
Au și găsit de cuviință
Ca pentru așa faptă,
Pe om să-l dea sub judecată;
Iar spre mai aspră înfrânare,
Judecătorilor au pus el înainte
Să fie cu luare-aminte
Și să închipuiască pedeapsa cea mai mare
Unei asemene de pildă rea urmare;
Că la de împotrivă, el hotărât era
Pe toți a-i spânzura.
(Asemene un împărat
Nici pe la noi n-ar fi stricat.)
Judecătorii văd că nu-i de șuguit;
Să hotărască drept ei mult s-au sârguit,
Și numai Dumnezeu de sus i-au luminat,
Căci socotința lor aceasta au urmat:
Ca omului să dea femeile tustrele,
Îndatorându-se de a trăi cu ele.
Norodul însă s-au mirat
Pentru asemene prea slabă hotărâre,
Și sigur toți au așteptat,
Pe vrun judecător să vadă spânzurat.
Dar n-au trecut nici patru zile
Și s-au împrăștiet prin țară auzire:
Că cel cu trei femei bărbat,
De răul lor s-au spânzurat,
Și de atunci în acea țară,
Cu trei mai nime nu se-nsoară.
poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre justiție, poezii despre femei, poezii despre bărbați, poezii despre femei și bărbați, poezii despre înfrânare sau poezii despre știință
Multi-milionarii sunt asemănători giganticelor reptile preistorice; au rolul lor necesar în procesul evoluției, dar aceeași Putere care i-a adus, îi va și îndepărta. Și este bine de ținut minte că ei nu au fost niciodată cu adevărat bogați; toate documentele vieților lor private și ale altora din clasa lor, arată că au fost cei mai nefericiți și mai mizerabili dintre săraci.
Wallace D. Wattles în Știința de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre sărăcie, citate despre evoluție, citate despre bogăție sau citate despre adevăr
Moartea dresorului de sticleți
A murit dresorul de sticleți!...
A murit și ultimul dresor...
A murit cu mâinile pe ei,
Și cu ochii-nfipți în ochii lor!...
Și-n odaia lui n-au mai rămas
Decât note muzicale, desenate pe pereți,
Portativele de sârmă, fabricate de ovrei,
Coliviile de sfoară, cu grăunțele de mei...
Și vreo sută de duzini de cântăreți
Îmbrăcați în doliu mare,
Care i-au cântat la-nmormântare
Și-au să-i cânte și la parastas...
A murit dresorul de sticleți!...
A murit dresorul, fericit -
Că sticleții lui
Copiii nimănui
L-au stimat și l-au iubit...
Și că el a scos din ei
O falangă minunată
De maeștri cântăreți
Nu țârcovnici mititei,
Ca dresorii de-altădată!...
Căci e drept că-n viață lucrul cel mai greu
E să-și piardă omul vremea cu sticleții,
Ca să pună la curent analfabeții
Cu ce-a neglijat să-i pună Dumnezeu!...
A murit dresorul de sticleți!...
Dar
Surpriză mare
După ce-a murit,
Guralivii cântăreți s-au răzvrătit,
Declarând că-n cariera lor
Nu mai au nevoie de un alt dresor!...
Și din coliviile de sfoară
Au zburat cu toții, să cânte-n stradă-afară...
Și-au jurat solemn pe viitor,
O completă libertate
Pentru cântecele toate...
Și sticleții toți
Să cânte numai după capul lor!...
A murit dresorul de sticleți!...
Bine c-a murit la timp și el
Căci era bătrân,
Bețiv
Și chel...
Dar, la drept vorbind, era "dresor"
Fiindcă, după moartea lui, sticleții
Când au încercat din nou să cânte
Numai după capul lor...
Au dat "kix" cu toții,
Și cântăreții
S-au întors afoni în colivie!...
S-au întors cu toții!...
Dar ce folos
Că dresorul ce-a murit n-a fost Cristos,
Și dresorul mort nu mai învie!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Viața românească, XXII, nr. 7-8 (august 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre moarte, poezii despre viitor, poezii despre superlative, poezii despre religie sau poezii despre ochi
Neam... de dinainte...
Am fost de viță Burebiști,
De Decebali, nu securiști,
Din viță nobilă de daci,
Primordială, nu săraci!...
Am pus curaj în adevăr
Căci nu știam de-al Evei măr,
Era în noi doar o ființă,
Spre nemurire o credință!...
Am fost și țepele lui Vlad,
Zăgazul unui neam de brad,
Am pus ca temelii Ștefani,
Am fost un zimbru printre ani!...
Nu ne-a ajuns și-am spus Pe cai!
Viteji ca nume într-un Mihai,
Dar nimeni n-a venit cu scuza
Și n-au știut c-am fost și Cuza!...
Am fost prin toate voievozi,
Onești, cuminți dar nu nerozi,
N-am arătat c-am fi novici,
Prin gând am fost Eminovici!...
Am fost de viță... cum am fost,
Obiect pierdut i-acum de rost?
Ni s-a borșit vița... de vie?!
Eu totuși sper că vița-i vie!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (10 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viticultură, poezii despre mere, poezii despre curaj, poezii despre cai, poezii despre brazi sau poezii despre adevăr
Protestul muștelor
Muștele, sponsorizate
Cu bani mulți de la bizonul
Care-aflat departe,-n state
Cu putere de-a da tonul
Unor bâzâieli ciudate,
La semnalul lui, cu toate,
Au zburat spre piața-n care,
Bâzâind, mai mult drogate,
Cereau ca-n ograda mare
Să nu fie guvernate
De albine lucrătoare.
Puteau chiar s-argumenteze
Că guvernul încercase
Ca prin legi s-amnistieze
Pe cei ce îi condamnase,
Mai demult fosta putere
(Acum foarte decăzută),
Care n-a putut da miere
Cât a fost la vârf văzută.
Dar acum, muștele toate,
Îndemnate de muscoiul
Șef de stat, înfierbântate,
Vrând să facă ele roiul,
(Pretextând legea cu hoții,
Care nici n-a fost votată),
Îi chemau pe idioții
Din ograda derutată,
Să se-alăture cu toții
Muștelor și unor vite
Ce strigau și ele "hoții"
Pentru că erau plătite.
Dar, deși-își dorea muscoiul
Președintele de stat ,
Ca-n guvern s-aducă roiul
Muștelor de pe rahat,
Cei mai mulți din locatarii
Curții s-au gândit, normal,
Că n-au cap protestatarii
Care uită-un fapt banal:
Dacă orice muscă-ar face
Miere, până și săracii
Ar putea să-și umple-n pace
Sacii, de la coada vacii!
poezie de Petronela Slavu din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre proteste, poezii despre legi, poezii despre guvern, poezii despre apicultură, poezii despre șefi, poezii despre votare, poezii despre vaci sau poezii despre semnale
Ruga cea din urmă
Viața mea? Un bun pierdut
Căci n-am trăit-o cum am vrut.
Nevoile, anii mai grei,
Săraci au fost părinții mei,
Iar eu... Apoi copiii mei,
De toate n-au avut.
De-aceea gândul m-a-ndemnat
Să mă-nrolez și... Înarmat,
Să lupt pe frontul din Irak,
In țara unui fost « Prusak »,
Ce n-a fost înger, doar un drac,
Dar.... Rău m-am înșelat.
Știam că nu va fi ușor
Pe acest pământ pustiitor.
Cu dune de nisip hoinar,
Un soare arzător, un jar,
Dușmani ce peste tot apar
Că, doar... E țara lor.
Deși eram bine feriți,
Cu « zale » dure poleiți,
Capcanele veneau din vânt,
Din aer și chiar din pământ,
Iar vorba lor era un cânt:
Alah!... Alah!... Să-i nimiciți!
Blestemul, iată ne-a cuprins,
« Tancheta » noastră s-a aprins,
Când sângele-mi curgea, părău,
Am ars de viu, îmi pare rău,
Că n-am murit în « patul » meu,
-Si.... Astfel el s-a stins.
Eu nu mai am nimic de spus,
Căci gândurile mi-au apus.
Acum... Puterea este-n voi
Să-mi duceți trupul înapoi
În țara mea. Nu vreau să fiu printre eroi,
Pe acest pământ « distrus ».
Dar... Spune-ți-le ălor mici,
Că o să-i plâng, de sus, de-aici.
Iar soaței, un mic jurământ,
Să aibă grijă de mormânt
Si de « bătrâna » mea... plângând....
Să crească trei voinici.
O lacrimă fierbinte pentru cei ce s-au gerfit pe fronturile « nedreptății »
în: Irak, Afganistan, Angola, Kosovo etc. Pentru ce?
Pentru triumful unor politici bolnave și a ideilor celor ce le promovează.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu (18 octombrie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre îngeri, poezii despre vânt sau poezii despre promisiuni
România este Țara lui Invers, în care escroci care n-au citit în toată viața lor nici măcar o carte, care n-au în viloaiele lor nici măcar o carte și care n-au scris niciodată nici măcar o pagină de carte, au "scris" și publicat în timp ce se aflau în pușcărie cel puțin 5 "cărți științifice" în 4 luni, iar asta ca să li se reducă pedeapsa, în baza unei legi nelegiuite, făcută de nelegiuiți pentru nelegiuiți.
aforism de George Budoi din Scriitorii de pușcărie în aforisme, epigrame, pamflete și satire (10 aprilie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre timp, aforisme despre cărți, aforisme despre țări, aforisme despre știință, aforisme despre viață, aforisme despre legi, aforisme despre descreștere sau aforisme despre România
Păsări rătăcite
Era, în aer, o chemare nouă,
Iar sângele-a răspuns, a fremătat,
Și zborul lor, pornit neașteptat,
Le-a înălțat spre ceruri pe-amândouă.
Zburau alături peste-o lume care
Abia se mai zărea de peste nori,
Se mai strigau discret când, uneori,
Nu se vedeau pe-a cerului cărare.
A fost ca într-un vis, când o furtună
I-a abătut din liniștitul zbor,
I-a despărțit și-a vrut să îi răpună.
În drumul devenit rătăcitor,
Sub soare sau sub razele de lună,
S-au îndreptat, stingher, spre cuibul lor.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre nori, poezii despre devenire sau poezii despre aer