Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Vers onomastic

două treimi de viață
uitate-ntr-un mileniu
și alta ca pe ață
-din zile în trieniu
și iată-mă cu fața
doar cicatrici și riduri
și am întreagă viața
presată între ziduri

caribda stă și scila
pândesc poate voi trece
să le încerc argila
când caldă și când rece
dar nu rezolvă ele
sunt condamnat la moarte
de căzătoare stele
și discreții de soarte

iar clipa sorocită
mereu o știu departe
și moartea ostenită
și ea de-atîta moarte
mai știu-în cartea vieții
e scris că mă voi stinge
odată cu poeții
din suflet și din sânge...

poezie de (27 septembrie 2018)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Eterna oboseală

tu știi... am obosit să mai trăiesc...
aș vrea s-adorm... să nu mă mai trezesc...
deși o știu - oricum voi adormi
când clipa sorocită va veni
și când va fi, vă rog să mă-ngropați
în cimitir, pe deal, la margine de sat
acolo unde toți ai noștri zac
acolo unde-s fii lângă tați
și fiicele alăturea de mame
și iarba parcă-i verdele din oameni
acolo, sus, pe deal, la margine de sat
îngropați din versul meu ce-a mai rămas
scriti, Vă rog pe piatra de mormînt
zace-aici nu om ci doar framânt...
tu știi... am obosit să mai trăiesc...
aș vrea s-adorm... să nu mă mai trezesc...
deși o știu - oricum voi adormi
când clipa sorocită va veni...

poezie de (13 decembrie 2011)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Așa am păcălit moartea

în tot ceea ce am scris nu știu dacă
am scris cartea cărților
știu doar că
am scris adevărata poezie a lumii
o lume fără pretenții cu doar
câteva provizii
pentru atunci când moartea
va privi pe geam
în lumea aceasta
greu de definit
dimineața
la amiază și seara
fără ca cineva se așeze
la masă cu mine
hrănesc cu aceleași cuvinte
cu firimiturile căzute
îmi hrănesc singurătățile
timp în care
ai mei
privesc îmbătrâniți din
fotografia uitată sub pioneza
prinsă pe grindă

nu
n-am scris cartea cărților dar
seară de seară
când Dumnezeu întoarce capul
crezând că voi termina
ultima carte
de morală
a lumii din mine
scriu pe timp cu sânge de înger

așa îmi păcălesc moartea

stau pieziș și împletesc șuvițe
din timpul rămas doar
doar îmi voi putea vindeca
mușcătura de pe suflet...

poezie de (6 octombrie 2016)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Tatăl nostru

nu e rău fără bine și nimic fără tot
și nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
și nici haos integru și nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri și dor
nici nu poți nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deșert în abis
ca căldura în rece și ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
și nici omul feri între ape și foc
tot ce vine de sus se așterne pe jos
și la câte s-au spus și la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spațiu și timp
când la soarele tău când la propriul nimb
și mai stai așteptând resemnări de destin
între propriul gând și azurul senin

vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor și ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid și nimic în nimic
nici solid nici lichid și nici mare nici mic
vei rămâne doar tu și cu tine doar eu
între da și-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când ochii storși de lacrimi

Când ochii storși de lacrimi privesc în gol departe
și nu mai vezi pe nimeni din câți îți trec prin față,
o, cine-ți umple-n suflet un gol lăsat de moarte
și cine-ți dă privirii o rază de viață?

Credința, doar credința, ea-i singura putere
ce mântuie ființa prin Cruce spre-nviere.

Când, frânt, ți-aduni tristețea ca cioburile sparte
din viața răvășită de-a urii vijelie,
o, cine-ți mai întoarce nădejdile din moarte
și cine-ți dă vieții o nouă temelie?

Când lupta ți-e pierdută și zările-s deșarte,
iar gheara disperării viața ți-o sugrumă,
o, cine-ți mai aduce o mântuire-n moarte
și cine înspre-o altă iubire te îndrumă?

Credința, doar credința... ea singură împarte
viața, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, 'nălțând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O viață întreagă

... o viață întreagă am tăcut
tu bănuiai te ascult
și altă viață-am tot visat
iar tu credeai stăm la sfat

o viață întreagă-am tot cerșit
un strop adânc de infinit
îmi reproșai îți cerșesc
mereu amarul "te iubesc"

o viață întreagă am jinduit
doar fruct oprit, neprihănit
oricum, simțeai eu iubesc
inexistent nepământesc

o viață întreagă am tot mințit
te iubesc, deși-am iubit
doar corp alene răsturnat
pe cel mai alb imaculat

o viață întreagă am răbdat
știind tu te-ai resemnat
alte vieți din când în când
m-au mistuit în dor și jind...

poezie de (24 iunie 2012)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eșafodul

rupt din soare, tăvălit prin glod
sufletul meu, vlăguit de viață
se întoarce înspre dimineață,
din exiluri îmbibate cu exod

ani la rând, l-am tot și tot primit
totdeauna stam cu ușile deschise
ca venind -mi tălmăcească niște vise
care-n lipsa lui m-au prididit

ani la rând, demers după demers
ultimatum după ultimatum-toate lui
-mi răspundă categoric- încă cui
aparține, și prin care Univers

el râdea cum râde o fantomă
când o sperii cu lumini de Lună plină
și cântare de cocoș din fund de splină
-singur mai perplex ca o protomă

și-mi șoptea să mă feresc de piua
unde ape bat, aproape de departe
și e dincolo de viață și de moarte
și de noaptea -altercație și ziua

și-mi spunea -i scris demult în stele
că în clipă sorocită o să plece
părăsindu-și lutul ăsta trist și rece
luând cu sine numai gândurile mele...

... rupt din soare, tăvălit prin glod
chiar dacă sunt chip și asemănare
parte voi avea ca fiecare
de acelas soi de eșafod...

poezie de (24 noiembrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trupul tău îl învelesc cu stele

Trupul tău îl învelesc cu stele
Și-l fac fie veșnic ca și ele,
Aș vrea te-nvelesc cu trupul meu,
Dar eu nu voi rămâne așa mereu.

Eu voi pierii când timpul meu va trece
Și trupu'-mi va rămâne tot mai rece,
Poate mă voi transforma într-o stea
Să pot te-nvelesc iubirea mea.

Cu dragostea aș vrea te-nvelesc,
Căci tu ești tot ce am, tot ce iubesc,
Cu dragostea te port în vecie,
Și moartea tot viață să ne fie.

poezie de (21 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan IsacSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu știu..

... eu știu că v-a veni o zi de toamnă, poate
sau zi de primăvară timpurie
și-n mine totul v-a cădea în toate
și vor porni încet spre veșnicie

și-ncă mai știu că-n ziua sorocită
tot biologicul din mine, instabil
v-a curge cum curg apele prin sită
și prin dârmoane cânepa, tiptil

mai știu c-am să revin iar la esență
și-ncă mai știu că iar voi fi trimis
prin alte lumi scot din decadentă
subtilul rătăcit și compromis...

poezie de (20 septembrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Moartea – un elixir

O clipă face
Diferența dintre cele două vieți.
Moartea va fi ca un elixir,
Căci știu că mă voi întoarce
Să-mi continui proiectele
Începute acum.
voi întoarce la anii prunciei
Și voi gusta din plămada cuvintelor
Înghesuite în călimară.
Apoi, ca un râu învolburat,
Voi străbate cerul cunoașterii
Luând cu mine
Fragmente de iubiri
Lăsate în urmă.
Și cum să nu mă bucur că voi muri,
Când știu că toate ideile mi-au oxidat?!
Ați cules din mine tot rodul,
Apoi m-ați alungat
Ca pe un străin propășit
La poarta luminii.
Credeați că în întuneric
Ochiul meu nu mai poate vedea lumina?
Trebuie simți mătasea timpului,
Apoi pâlpâirea de deasupra ta.
Aceasta reprezintă cheia succesului.
Eu, voi exista și prin moarte,
Voi trece prin ea ca o căprioară
Prin nepermisul exod.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nimeni nu fuge de moarte

Nimeni nu fuge de moarte
La ieșirea din munții semeți
apele se limpezesc sărind în cascade
pe fața dimineții soarele își lasă razele
chiar dacă-i rece învăluită-n ceață,
totul se-ntâmplă normal și grăbit,
nimeni nu fuge de moarte,
dar trăiește cu teama în oase.

Nesfârșitul prin care curge văzduhul
lasă în hăuri ecoul
și ziua se ridică din memoria clipei
fără cicatrici pe buzele amiezii
înflorind în ochi bucuria luminii.

Dacă pot străbat cu sufletul,
odată cu săgeata albastră
voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Mama

Mamă! Alfabetul vieții mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viață.
Și ne crești, cum doar tu știi,
Cu iubire și dulceață!
Tu îmi ești iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu ești cartea vieții mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Și acum tu, unde ești?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuță,
Ca și la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinți și casa părintească!
Viața ni-i scurtă și știu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Și mai știu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Așa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ și-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Și nutrim speranța regăsirii ce ne întinerește,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Voi n-aveți suflet de creștin (către guvernanți)

Gândirea vă e blocată.
Mintea va intrat în noapte.
Noi cerșim din poartă-n poartă,
Voi ne-ați condamnat la moarte.

Ne-ați obligat colindăm
Mapamondul pentru pâine.
Voi nu vedeți cât îndurăm
Să trăim de azi pe mâine.

Rămân copiii fără noi.
Se duc pe calea greșită.
Pe drumuri plâng, flămânzi și goi.
Mor cu inima zdrobită.

Voi n-aveți suflet de creștin.
Nu cunoașteți ce-i durerea.
Voi v-ați clădit luxos destin
Prăduind țării averea.

Dar nu va fi departe vremea
Când va veni blestemul gloatei.
Când veți ști ce e durerea,
Implorând iertare soartei.

Va veni un timp în care,
De voi, milă, n-om avea.
Nu veți găsi îndurare.
Prea ne-ați făcut viața grea.

Va veni acea zi mare
Când socoteală veți da,
Când va răsări nou soare
Și viața se va schimba.

Vom avea și noi puterea
Să trăim în demnitate.
Viața ne este averea,
Și-o apărăm pân-la moarte.

Sfârșitul vă e aproape.
Vă va înghiți pământul.
Veți răspunde pentru toate.
Averea vă e mormântul.

poezie de (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Voi numai de viața asta

Voi numai de viața asta
vă-ngrijorați și vă vedeți
cum n-ați avea decât viață
—Voi oare moarte nu aveți?
Doar trupu-acest vă robește
pe el puneți întregul preț
de parcă sunteți numai trupul
—Voi suflet oare nu aveți?

La clipa aceasta-i cereți totul
ei vă jertfiți, ai ei vă vreți
dar oare numai Astăzi este
—Voi veșnicie nu aveți?

Urziți la fapte vinovate
nepăsători și îndrăzneți
dar oare nu este-o răsplată
—Voi oare Dumnezeu n-aveți?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Voi numai de viața asta

Voi numai de viața asta
vă-ngrijorați și vă vedeți
cum n-ați avea decât viață
—Voi oare moarte nu aveți?

Doar trupu-acest vă robește
pe el puneți întregul preț
de parcă sunteți numai trupul
—Voi suflet oare nu aveți?

La clipa aceasta-i cereți totul
ei vă jertfiți, ai ei vă vreți
dar oare numai Astăzi este
—Voi veșnicie nu aveți?

Urziți la fapte vinovate
nepăsători și îndrăzneți
dar oare nu este-o răsplată
—Voi oare Dumnezeu n-aveți?

poezie clasică de
Adăugat de Tudor_OstasulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unu... doi și trei

Motto: Egalitatea nu există decât în matematică. M. Eminescu

Unu... doi și trei
De când te-am omorât
Și de patru ne desparte un mileniu
Eminescule, poetul meu iubit
Eminescule, durerea mea
De geniu....

Unu... doi și trei
De când ai devenit
Un noian de lut în cimitirul Belu...
Eminescule, Tu orizont nemărginit
Eminescule, Poem din alte lumi
Rebele...

Unu... doi și trei
Decând te-ai înălțat
Cum se-nalță orice suflet după moarte
Eminescule, Hristosul meu sacrificat
Și de lume și de vreme și
De soarte...

poezie de (11 iunie 2012)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un altfel de Gyges

Mă preocupă moartea,
ca un fel de dragoste intangibilă, ireversibilă.
Filosofic, constat în fiecare zi apropierea ei,
și alunecarea ei cetosasă, invizibilă.

Că mori neîndemânatic o moarte mică
În fiecare frângere de inimă,
Cu orice vis strivit de talpa vieții,
În fiecare fir de iarbă ars, ucis...

Obsedant, preocup de moarte
Vindecând din răni,
mereu mai irizibilul puroi...
riduri pietroase...

în fundul tuturor sacilor de termeri e aceiași
suferință...
mereu una si aceeiași.

Sunt alte frici mai criminale,
Mai neverosimile în fața – fețeii fără mască,
Mereu mai adânci, ca rănile unuia fără coagulant

Râzi de plâns în fața elefanților,
Când mereu omori câte un firiciel de viață Ieșit
nepriceput cu pistilul în iarnă
Iarna asta mereu prezentă, la fiecare colț
în fiecare zâmbet tâmp.

Toate zâmbetele și râsetele lumii sunt inconștiente

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul de zăpadă

Copii frumoși, sunt Omul de zăpadă
Care-a văzut prea multe-n viața lui
Și care mai așteaptă doar să cadă
Pe el omătul Dumnezeului.

Nu mă mai pot juca precum odată,
Când nas de morcovi îmi puneați și ochi
Din doi cărbuni, iar mătura stricată
Mi-o așezați sub braț ca pe-un deochi.

Acum vă las, fiindcă e-un rost în toate
Și vreau s-o fac atâta cât mai pot,
În sens invers și-ncet de a-i străbate
Poveștii mele albe drumul tot.

A fost frumos atâția ani de zile
Să ne jucăm alături, nu-i așa?
Definitiv rămâne scris pe file,
În cartea fericirilor de nea.

Când veți vedea că nu mai sunt în locul
În care clădeați voi tot mereu
Veți ști, mai mari, -mi port în mine focul
Și topesc după un plan al meu.

Că Omul de zăpadă e-o poveste
Ce din păcate are un sfârșit,
Ca orice basm, dispare fără veste
Când timpul vieții noastre-a-mbătrânit.

Veți ști, de-asemeni, că am fost aparte
Și m-ați plămădit din fulg ceresc,
Că frigul lumii îl simțeam ca moarte,
Plângând prin râsul vostru pământesc.

Eu plec acum, cât încă mai e iarnă,
Prin încălziri globale disip,
Las viața voastră-ntreagă discearnă
Trecutelor zăpezi frumosul chip.

voi gândi la voi întotdeauna,
voi vedea-n paltoane și galoși
Și voi simți cum mi-așezați cu mâna
Bulgări pe trup și-am să v-aud voioși.

Când veți fi mari și triști și singuri poate,
Când veți uita frumosul nostru joc,
Din liniștea zăpezilor trădate
voi aduce-n vis semn de noroc.

Iar de nu veți avea nici somn în noapte
Și un opaiț va lumina la geam,
Eu, Omul de zăpadă și de lapte,
Am vă ning precum când ne jucam.

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Blasfemia

de la Marea Unire
vreme tristă și rece
ca o ață subțire
prin esența mea trece

ca pe-un boț de măligă
mi-o croiește în felii
prin esența mea-și strigă
unisonul croielii

-două țări, numai două
două țări fratricide
una plânge plouă
alta plouă râde

între ele o apă
mai adâncă ca dorul
care sapă și sapă
să nu-i sece izvorul

un popor în popoare
ce desparte-n neștire
și ce calcă-n picioare
Marea noastră Unire

sugrumi, blasfemie
iar cu ața ce doare
-nu mai am Românie
nici Unită nici Mare...

poezie de (22 august 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Moartea nu poate fi oprită

Moartea nu poate fi oprită,
Viața n-o putem salva.
Poate fi doar prelungită.
Mai mult nu putem spera.

În fața morții care vine
Rămâne omenirea mută.
Nu poate schimba destine
Când viața-n moarte se mută.

Când firul vieții s-a-întrerupt,
Omul, marele absent
Din timpu-n care s-a născut,
Nu mai răspunde prezent.

poezie de (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cumpănă de vifor

Nu se mai sfârșește iarnă,
Fulgi aleargă se cearnă,
Ghioceii au înghețat...
Suflet mi s-a spulberat.

Peste tot sunt doar troiene,
Picuri s-au lipit de gene
De la lacrimi răscolite
De-așteptări nepotolite.

Tot e-un alb de spumă rece;
Pe străzi nimeni nu mai trece,
Doar doi câini se tot miros
În amorul viforos.

Zboară țepii de cristal
Într-un vuiet mașinal,
Vânt lovește în ciomege...
Păru-l-am tari șomoiege.

Este tot o hulă rece
Pieptănând ogor când trece;
Nici respir nu mi-e ușor,
Mâinile-n mănuși dor.

Două ciori luptă cu viața
În aerul rece ca gheața;
Sunt purtate în neștire
În planaj, 'n rostogolire.

Sunt pierdut, nimic nu văd,
Înainte-i tot prăpăd
Și nici urmele-mi din spate
Nu mai sunt, de vânt suflate.

E natura-n Crivăț strai;
Crudul moș în alb, bălai
Ce-și varsă lumii năduf
Răsfirându-și un zuluf.

Este-o cumpănă de viață
Ce-ai avut mereu povață;
"Când doar vrei scapi de moarte
Toate sunt averi deșarte"...

Cred -i semnul răzbunării;
N-am dat ghes, suflet, rugării
Și-am plecat dintre bocarte...
Oi scăpa oare de moarte?

poezie de (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De unde se poate achiziționa în România apă minerală cu siliciu? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!