Prezentu-i numai o răsuflare de şoaptă strânsă în pumnii hazardului cu ardoare şi simple fericiri. Pentru unii e dar, conştiinţă şi nesfârşită recunoaştere iar pentru altii nimic mai mult decât ce-i cuvenit. Din sine, fără stăruinţă şi restricţii impuse propriului suflet, spre evoluţie.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spunea nimic şi tăcerea ei blândă, sfâşietoare răsuna în ecouri de suflet flămând, sorbind într-o răsuflare de şoaptă toate atingerile calde, izbucnite dintr-o frântură de surâs şi dor. El o asculta răbdător, răspunzându-i la răscruce de gând pribeag fără să-i tulbure imensul frumos din sine, fără să-i îmbrace goliciunea simplă, cu vorbe de neînţeles. Era dornic de îmbrăţişări şi odihnă neatinsă de patimi, poate doar pentru că de prea multă vreme îi hoinărea nestingherit prin suflet. S-a apropiat uşor doar cât să-i ademenească dorul de apartenenţă şi amintiri. Părul lung, împletit cu praf de stele mirosea a linişte, senin şi libertate împărţită în jumătăţi imperfecte.

Andreea Palasescu (15 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii nu se înlocuiesc. Fără discuţii, călătorim la braţ cu fericiri şi câteodată o brumă de singurătate. Venim şi plecăm dar vezi că numai pentru unii încă mai stau la coadă gânduri alese la asfinţit. Faci un pas către azi şi eu în picioarele goale fug de mine. Mi-e frică. Poţi să fii cum vrei tu, nu te alung dar parcă n-aş mai aduna în buzunarele rupte dezamăgire.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturiseşte-mă primăverii. O să-ţi prind în păr idile, fericiri şi numai câteodată raze de soare ştirb. Nu-i nimic mai frumos. Şi cum te privesc aşa, alergând desculţă prin codrii de suflet ameţit, goală de trecut şi regrete îmi aduc aminte c-am murit la căpătâi de iarnă când ai plecat. De-atunci au trecut clipe de extaz şi agonie. Poate-i o prostie dar sunt aproape sigur că veşniciei nu-i trebuie nimic mai mult decât iubirea ta..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La urma urmei fiecare cer are propriul întuneric. Dar cred că Dumnezeu răsărise cumva odată cu gândul primului fir de lumină blândă. Şi când nu mai puteam îndura greutatea ruşinii, ne spovedeam în sine cu smerenie şi se trăgea cortina în tăcere, fără aplauze. Unii se întorceau pe şcenă mai buni, dădeau totul şi plecau cu mâinile goale şi inima plină de liniştea iubirii. Alţii aveau braţele încă pline cu flori, ovaţii şi recunoaştere nesfârşită. Însă tot nu-i cunoştea nimeni, dincolo de măşţi. Tragic sentiment trebuie să fi avut acela, acostat cumva de un amalgam de suflete dar în sine atât de sărac şi de singur. Îi găseam pe toţi flămânzi de iubire. Dar oare câţi dintre ei întâlniseră deja fericirea?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfrângea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu (8 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfârgea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-nchipuiam câteodată timid, la adăpostul gândurilor sărace, cuibărindu-mă la tine în suflet. Pentru un ceas prelung de visuri fragede, o clipă de apus veşted devenea inspir molcom de răsărit. Lumina regăsirii pătrundea în grăunte de lut, înăltându-se lacom peste amintiri. Îţi miroseau paşii a flori de toamnă, pe tărâm de şoapte. Am strănutat iubire. Pesemne eram bolnavă de adânc dor şi leacurile acestei lumi, pământii, efemere ne erau aninate pe braţe de Cer. Dacă m-ai strânge la piept cu ardoare... ţi-aş da freamătul vieţii cules în pumnii mici, fericiri care nu se ofilesc niciodată. Ţi-aş da visuri la schimb şi senin de privire odihnită în rugăciune. Ne-am trăi cu recunoştinţă la fiecare margine de zori proaspeţi. Te-aş iubi o şoaptă de efemer, un codru de viaţă şi-un surâs. Te-aş iubi nestins o veşnicie şi încă puţin...(

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regulile sufletelor lipsite de împlinire sunt întotdeauna mult mai permisibile decât cele impuse de raţiune. Rămânem totuşi fideli închipurilor noastre şi atinşi de mângâierea mândriei şi a supraevaluarii evocate firesc, ascundem în spatele zâmbetelor ultima brumă de invidie, legănată în braţele neputinţei. De aceea, când în drumul spre ascensiune am pierdut şi cele mai de preţ valori e bine să recunoaştem, fie şi pentru noi înşine, că fără iubire nu vom fi niciodată fericiţi cu adevărat.

Andreea Palasescu (30 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa-i de greu să ne iertăm câteodată. Pentru decizii luate în pripă şi fiinţe vii, ascunse cu hotărâre în cuvinte simple, dincolo de conştient şi conştiinţă. Pentru timp pierdut, dăruit din toată inima, fără resentimente, oamenilor săraci de esenţa reciprocităţii, săcătuiţi de valori şi educaţie. Toate acestea, în detrimentul celor care merită şi n-au curaj să-şi asume ferm acest miracol numit iubire. Pentru îmbrăţişări sincere, calde, pline de îngăduinţă, păstrate în rama orgolilor, sub măşti de suflet care şchiopătează. Pentru zâmbete nedăruite care mângâie, sărută pe obrajii rumeni, vindecă de neputinţe şi dependenţă.

Andreea Palasescu (14 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există totuşi un moment in care omul se obligă prin conştiinţă să-şi recunoască limitele, respectând valorile şi convingerile proprii, impuse de însuşirea deplină a educaţiei. Într-o societate lipsită de hrană spirituală, abandonarea unui ideal care nu satisface propria necesitate de evoluţie se defineşte prin laşitate. Uneori ne pierdem în vâltoarea compromisurilor, fără a cultiva integritatea. Si oare, cum ne putem regăsi sensul, intr-o lume în care ipocrizia devine un adevăr absolut?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există totuşi un moment în care omul se obligă prin conştiinţă să-şi recunoască limitele, respectând valorile şi convingerile proprii, impuse de însuşirea deplină a educaţiei. Într-o societate lipsită de hrană spirituală, abandonarea unui ideal care nu satisface propria necesitate de evoluţie se defineşte prin laşitate. Uneori ne pierdem în vâltoarea compromisurilor, fără a cultiva integritatea. Şi, oare, cum ne putem regăsi sensul, într-o lume în care ipocrizia devine un adevăr absolut?

Andreea Palasescu (21 noiembrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i mai frumos decât demnitatea. Mi-am zis în sine, fără să fac haz de aspecte evidente, care trădau permanent contrariul. Nu ştiu ce căutam acolo, în bătaia schimbărilor, sub lupa amintirilor care hrăneau nemulţumirea pofticioasă, fără înfrânare şi egoism. Îmi plăcea rolul acesta de regulă neîncălcată, întruchiparea riguroasă a unui suflet cu ochelari de cal. De ce trebuia să fii tu excepţia?

Andreea Palasescu (16 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am lipit aşa, suflet lângă suflet, neputincios şi aproape brutal de sincer. Până-ntr-o vreme când m-a cuprins dorul de pribegie şi-am plecat fără să privesc înapoi.
Oamenii sunt anotimpuri. Lumini şi umbre, contrast evident, fericiri dobândite. Peste unii bate vântul schimbării, îi sluţeşte orgoliul, se vând pe nimic. Trebuie să fie tare frig, într-o inimă mică şi săracă dacă-i permiţi răului să cotrobăie prin toate virtuţile.
Să decidă iubirea! Arunc în oameni cu soare şi gând curat. S-o găsi în mulţimea aceasta măcar unul care să-şi lepede frigul din suflet. Atunci o să ştiu că n-a fost în zadar...

Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ianuarie cu gust de fragedă răcoare îmi stătea înghesuit în suflet. Aglomeraţia clipelor efemere şi bruma străvezie împletită cu surâsul vag al timpului ascuns în ghirlande de amintiri mă îmbrăţişa. Mirosea a brad şi a oameni plini de şoapte cu doruri nespuse. Întunericul cobora în ecouri de lumină palidă şi oraşul îmi părea o întindere nesfârşită din care răsăreau cuminti destine furate la începutul zorilor. Oamenii le culegeau în palme şi apoi le aruncau în grabă, ascunzându-le prin bagajele pline cu vise. Unii plecau în călătorii şi altii aşteptau încă trenul pierdut. Poate aşa era viaţa. Plină de moartea uitării şi de noi începuturi care aduceau mereu primăvara vieţii, într-un suflet hoinar.

Andreea Palasescu (4 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binele constituie mai curând o alegere predominant necesară biruinţei de sine. Pentru că omul nu are capacitatea de recunoaştere şi percepţie a răului decât în manieră subiectivă, însoţit de alegeri cu substrat impulsiv, se va regăsi în oglinda sufletelor străine, plin de hibe, pierdut în gânduri abstracte şi mândrie deşartă. Şi odată rătăcit printre himere şi derizoriu sinele îşi desparte esenţa de rădăcinile adânci, conectate în chip straniu la propria lume, cuprinsă de necunoscut şi nevoie de apartenenţă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am aşteptat câteva ceasuri. În decursul timpului făcând un calcul aşteptarea devenise un fapt şi sfârşitul o consecinţă a deciziei mele. Când ai venit n-am simţit nimic. Linişte totală, absenţă, aer proaspăt fără fior şi zbor de fluturi. Într-o zi m-ai făcut să mă simt neînsemnată. Îţi mai aminteşti? Oricum astăzi pentru ultima dată, ca un autograf pe suflet, ţi-am scris că omul, nu poate oferi mai mult decât ce, sau mai corect spus cine este cu adevărat.

Andreea Palasescu (16 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor să-ţi fiu hoinar, străin prin gânduri, cu paşi de cânt să-ţi calc peste tăceri
Şi visul să-ţi cuprindă printre rânduri, o şoaptă lacomă de primăveri.
Mi-e dor să-ţi fiu plăcere crudă, licoare vie pentru suflet însetat
Liman şi mângâiere surdă, apus şi răsărit neîntinat.
Mi-e dor să-ţi fiu lumină peste umbre şi linişte flămândă de abis
Când se îmbrăţişează tărmurile surde, la mal învolburat de zâmbet stins.
Mi-e dor să-ţi fiu şi reazăm şi revoltă, sub cerul dulcei noastre regăsiri
Când se asmut ispitele, firavă să-mi gusti din şoaptă numai fericiri.
Mi-e dor să-ţi simt mirosul proaspăt, fraged, asemeni clipelor de veşnicie
Unde-şi opreşte timpul pasul molcom, pe-un petic de senin şi nebunie.
Mi-e dor să te alung adânc în mine şi tot în mine să te regăsesc
Am să păstrez într-o strânsoare caldă, emoţie şi fior şă-ţi dăruiesc.
Mi-e dor să te revăd aşa cuminte în lumi pe care nu le recunosţi
Cu inimi dezlipide pe alocuri, aglomerate de actuali şi foşti
Te uit şi iar mi-e dor de tine, mă regăsesc şi iar te părăsesc
Te-aş întreba fără cuvinte:
Tu ce faci când ţi-e dor să te iubesc?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultam în tăcere şoaptele atingerilor tăinuite în surâsul unui gând rătăcit. Trebuia să te pierd uşor prin vâltoarea hazardului neînţeles fără să-mi fie dor. Dar cum să te alung? Îmi râdea sufletul când mă priveai...

Andreea Palasescu (11 septembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voiam să pleci. Refuzam sistematic şi conştient să asimilez în adâncuri de suflet o încheiere brutală a firului de poveste pe care îl împletisem împreună din vise şi culori de văzduh neatins. Oamenii vorbeau nefiresc de mult, gol şi cumva în contradicţie cu sinele propriu care, pierdut în derizoriu se prinsese strâns de aripile tale, nevăzute. Le săruta mereu, sorbindu-le bruma de bine, candid şi seninul albastru dintr-o privire. Treceau zilele albe, anevoios şi rece, aducând cu sine amurgul timpului. Te ocroteam cu ardoare, frenetic, căutând să mă iert sincer pentru ce n-am făcut. Ascultându-mi limitările, dojana şi dorul necuprins care ne apropia pe vecie, făcându-ne părtaşi amintirilor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, dacă vrei să mă certi, certă-mă, pedepseste-mă, lasă-mă în mijlocul absurdului sau al toamnei! Promit voi găsi drumul înapoi către tine, doar inchipuindu-mi soarele răsărindu-ţi din priviri. Esţi binecuvântare! Şi eu ştiu că tot acest rest al Universului care încă nu ne aparţine, te va dori numai pentru sine. Pentru că eşti minunată şi meriti! Vreau numai să-ţi spun la marginea atâtor daruri, ispite şi primeniri deşarte ca te iubesc. Din nou, fără punct...
Te port cu mine pretutindeni. În visuri, la marginea prea multor clipe efemere şi mai cu seamă în toate rugăciunile de multumire..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!