* * *

Când geana înserării peste tot se lasă
Şi luna în două coarne pe cer trece făloasă,
Pictez cu ochii minţii frumuseţea păcii,
De mulţi nepreţuită şi neînţeleasă
Şi mă las pustată de norocul vieţii,
Căci fericirea este preţioasă,
Când are motivaţii.

poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul...

Soarta omului surâde,
Când îl apără tot cerul...
Răul fuge hăt departe,
Binele luându-i locul.
Asta este cu norocul,
Când se ţine scai de tine.

poezie de Valeria Mahok (16 decembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reveniri efemere

Când ramuri goale îmi bat în geam
Şi Luna peste casă trece,
Tu printre gânduri vii răsari,
Dar eşti aşa de rece,
Cum n-am crezut vreodată,
Dar timpul tot petrece.

citat din Valeria Mahok (5 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Şi-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colţ de iarbă veşnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toţi norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimaţi veghează
Peste munţi, păduri şi peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Şi se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de braţe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoieşte luna toţi pereţii,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

curcubeu

Curcubeele sunt eşarfele păcii Divine aruncate sfios peste lume.

definiţie aforistică de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece timpul peste toate cele,
Eminescu reînvie, nu piere,
Căci e Luceafăr între vechi şi noi stele.

Valeria Mahok (15 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec zilele

Trec zilele, nu degeaba,
fiecare-şi face treaba,
nu mă lasă pustiit,
mă dă dorului, sleit.

Simt că-mi trece supărarea,
chiar de-mi este proastă starea,
când pe tine te doresc
n-am putinţa să greşesc.

Mă dau dorurilor, toate,
din delict soarta m-o scoate,
de cumva rostu-mi găsesc,
în cazne mă pedepsesc.

Viaţa este ca o pradă,
dând dovadă de bravadă
te pune să stai la rând,
dă noroc când n-ai de gând.

Norocul trece o dată
pe la tine pe la poartă,
ia cu el mintea, cât ai,
vieţii n-ai ce să-i mai dai.

Dă norocul peste tine,
eşti fericit şi-ţi convine,
dar de nu ştii să-l păstrezi
pierzi şi n-ai cum să-l mai vezi.

Însă când o vrea norocul
negreşit să-ntoarcă pasul,
nicicum nu aduce anul
ce-ţi poate aduce ceasul.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te pălmuieşte zdravăn viaţa, ori ţi se deschid ochii minţii, ori orbeşti de tot.

Valeria Mahok (9 februarie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străjerul vieţii... luna

De ce să pleci când n-ai habar
Că viaţa e prea dură?
De ce să pleci când e-n zadar
Pe drumul fără lună?
Căci viaţa e un sentiment
Nu e o faptă-n sine,
Iar gândurile toate reci
Le uiţi când vin la tine.

Chiar dacă sari peste greşeli
Sau treci direct prin ele
Din viaţa asta făr' de legi
Tu chiar acuma poţi să pleci,
Iar luna va rămâne.

Şi tot aşa, privind în jos
Să mergi în alte locuri
Crezi oare că e mai frumos?
Că alţi-ţi vor norocul?

Priveşte-n sus şi stai mai drept
Căci luna e deasupra
Şi lupt-acum,
Şi stai pe veci
În viaţa asta fără legi
Şi fără de nimic.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa

Ceaţa se lasă peste munţi.
Peste pădurile cu brazi cărunţi,
Peste florile de tei,
Se lasă şi peste ochii mei, ai tăi.

Pământul pare mai rece, mai stingher
Soarele a dispărut de pe cer.
Luna s-a ascuns după nori
Şi luceafărul nu mai luminează până în zori.

Dar să nu cădem, iubito, în disperare,
Căci iubirea care pe noi ne-a unit
Are o putere mare şi va risipi
Ceaţa de pe pământ.

poezie de Vladimir Potlog (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Frustraţii caută motivaţii,
Iar nefericiţii veşnic comparaţii.

distih de Valeria Mahok (8 noiembrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuraţi-vă, oameni!

Bucuraţi-vă, oameni!
Că sirena războiului
Încă nu geme,
A disperării chemare,
La lupta cea de pe urmă,
La a păcii şi a bucuriei plecare.

Bucuraţi-vă, oameni!
Când noaptea, pe cer mai răsar,
Luna şi stelele,
Soarele, ce mângâie totul,
Viaţa şi florile.

Bucuraţi-vă, oameni, când încă,
Bunicii, mai pot fluiera,
Mergând, prin poieni, pe cărări,
Povestind, de-amintirile vieţii,
Purtate în încovoiata spinare.

Bucuraţi-vă, oameni,
Când, copilaşii nevinovaţi,
Mai sunt murdari de ciocolată,
Pe mânuţe şi pe la gură,
Când mai avem să-mpărţim,
O bucată de pâine, o firimitură,
La săraci, la câini şi la păsările
Înfometate din bătătură.

Bucuraţi-vă, oameni!
Când în pace vă treziţi dimineaţa,
Şi când toţi ai casei
Sunt bine, sunt veseli,
Bucuraţi-vă, când ai voştri ochi,
Încă, mai pot privi, frumuseţile naturii,
În linişte, de la ferestre.

Bucuraţi-vă, oameni!
Cât mai puteţi cânta, ruga şi cere,
Divinităţii, să ne dea mângâiere,
Şi să ne ierte de toate,
Câte ştim c-am greşit,
Căci ne bate necazul la uşă,
Şi încă nu credem că vine,
Al nenorocirii, început de sfârşit.
De care, ne-am temut
Şi, vai! Cât ne temem.

poezie de Valeria Mahok (16 februarie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe eşti...

departe eşti, iubitul meu, departe eşti de mine,
cu ochii minţii te-nsotesc... şi-aş vrea să-ţi fie bine...
aş vrea să fiu cu tine-acum, aş vrea să fiu o boare,
ce-ţi protejează trupul drag de tot ce-i rău sub soare...

aş vrea să am acum puteri din har dumnezeiesc
şi, ca o umbră, peste tot să pot să te-nsoţesc...
să fiu rază, să fiu briză, vânt să fiu şi să fiu nor,
să fiu tot ce-ţi stă în preajmă, ca s-astâmpăr al meu dor,

să fiu geana dimineţii şi al înserării ceas,
sau un strop micuţ de ploaie ce pe buze ţi-a rămas...
şi, pe ale vieţii tale: căi, şi drumuri, şi poteci,
să fiu iarba ce-ţi păstrează urma paşilor când treci,

tot ce ar permite Domnul ca să-ţi fie de folos,
steaua ce-ţi veghează somnul,... să fiu visul tău frumos...
tare-aş vrea să fiu zefirul ce se joacă-n părul tău,
ca să pot citi în ochii-ţi, că tu... sigur eşti al meu...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub pălăria înţelepciunii,
Ochii minţii se zbat,
Dar, cu folos.

Valeria Mahok (29 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Numai când iubim,
Duşmanii, ca fluturii nopţii ni-i înmulţim.
Numai când iubim,
Prieteniile vechi, cu fericirea noastră nebună,
Fără să vrem strivim şi suferim.
Numai când iubim,
Esenţa vieţii cu adevărat o simţim
Şi spiritul ei în creaţii minunate voit îl slăvim...
Şi în eternitate dorim să-l răstignim,
Numai când iubim.

poezie de Valeria Mahok (august 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Între maluri umezite apa curge fără griji,
Peste pietre şlefuite şi cascade în oglinzi.
Dar amintirile vieţii, frunze verzi în crengi de timp
Ne petrec cu doruri calde, ce sufletul ne cuprind,
Până când încet se pierd şi muţesc după un timp,
Lăsând loc altor mlădiţe să se înfrupte din destin,
Căci viaţa ca şi apa nu se lasă păcălite,
Între maluri umezite ele curg că sunt iubite.

poezie de Valeria Mahok (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde foi de nuc

Foaie verde foi de nuc
Timpule, unde mă duc?
Că multe m-au părăsit,
De când am îmbătrânit
Şi m-am lăsat de iubit,
Obrajii mi sau lăsat,
Mă privesc doar cu oftat.

Că dragostea-i floare sfântă,
Când o ai nu-i preţuită,
Iar când ea te părăseşte
Vezi cum viaţa se ofileşte
Şi urâtul te-nveleşte,
Dragostea nepreţuită
Este o viaţă pierdută.

Dă Doamne, la om mult bine,
Suferinţe mai puţine,
Dă-i minte şi sănătate,
Dragoste şi bunătate,
Averea cei bună în toate,
Că viaţa este prea scurtă
Fă, să nu-i fie urâtă.

Foaie verde foi de nuc,
Toate vin şi-aşa se duc,
Dar omul ce are minte
Preţuieşte dinainte
Şi nu lasă la întâmplare
Dragostea cei lucru mare,
Căci viaţa fără ea
Îi urâtă ca moartea.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te înalţi pe piedestalul vieţii,
Călcând trufaş(ă) peste zeci de nedreptăţi,
Nu te-aştepta la bucurii prea mari,
Viaţa îţi va întoarce propriile săgeţi.

Valeria Mahok (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă e nobleţea,
Când învinge urâciunea
Şi înalţă frumuseţea,
Care adoră înţelepciunea.

catren de Valeria Mahok (11 aprilie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

Sub o salcie bătrână
Cu pletele lungi în vânt
Curge un râuşor de munte
Amintiri cu el purtând,
Peste pietre şlefuite
De valuri unse de vânt.

Pe-o bancuţă învechită
Şi-o măsuţă tot la fel,
Lovite de râul rece
Ca sărutul unei ierni
Îmi şopteai cuvinte alese,
Ca florilor de pe cer.

Naşă ne-a fost Luna plină,
Martori ochii curioşi
Şi nuntaşi tot păsăretul
Din frunzişul cel stufos,
Când ne alintam duios
Uitând cum se scurge timpul.

Prin al câmpului steluţe
Am sfinţit frumosul blând
Cu picioarele desculţe,
Buchete, fără jurăminte multe,
Căci noi ştim ce am petrecut,
Amintirile au suflet.

Anii au trecut ca gândul
Şi-am îmbătrânit cu timpul
Flăcările tinereţii încet, încet s-au topit,
Dar iubirea ne-aminteşte
Că degeaba n-am trăit,
Sfinţindu-i icoana sfântă.

poezie de Valeria Mahok (6 mai 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Mănăstirea Dumbrava...

Seara îşi aruncă vălul,
Peste Mănăstirea vie,
Luna în plinătatea ei,
După dealuri mute învie,
Ca o divă în feerie.

În crepusculu-înserării,
Cântă o voce îngerească,
O Priceasnă sfântă, aleasă,
Uimind cu tonalitatea ei
Chiar şi vocea păsărească.

Liniştea hulpavă, adâncă,
Totul pare să cuprindă,
Când un ropot minunat,
Totul în jur a săgetat.
Clopotele au prins glas,
Sub genele înserării,
Cu ecouri lungi pe dealuri,
Pe umeri de crizanteme,
Clipe sfinte cu răvaş.

Lângă zidul mănăstirii
Ard lumini de pomenire,
Pentru oamenii iubiţi
Cum ard stelele pe cer
În apusuri de dorinţi.
Şi în cor de rugăciuni,
Maicile cu paşi grăbiţi,
Se duc la Vecernie,
Ca toţi oamenii cuminţi.

Vântul mângâie grădina
Şi florile-n adormire,
Aerul ca un mir sfânt
E pace şi rugăciune,
În frumoasa Manăstire.

Luna spovedeşte totul,
Din înaltul ei cel sfânt,
Minunat e pe Pământ!
Când simţi cum te-atinge-n suflet
Mângâierile Divine,
Parcă totu-i ireal,
Totul e numai iubire.

Doamne, apără-ţi frumosul!
Ce cu grijă l-ai creat,
Iartă omul de pacat,
Căci iubirea e viaţă, în viaţă,
Eternitate, în înalt.

poezie de Valeria Mahok (3 noiembrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!