Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Doina-Maria Constantin

Porți spre Paradis

Emoția surprinzătoare devine gând constant și prezent,
gândul devine nevoie, nevoia se transformă-n iubire,
al inimii parcurs adiacent, sentiment omniprezent,
undă și spirală, apoi, lumină-n dezrobire...
************************
Regele felin din înaltul castel privesc,
bucăți de inimă zboară în vânt,
licurici statici clipa văduvesc,
culori dezactivate se pierd în cuvânt.
În seara-ntunecată, adevărata circumferință desenez,
culeg mici perle negre stăpânite de entități
în permanență evoluție și schimbare-n bucăți,
un cadru alb-negru sau minunate monturi ecosez.
Prizonieră cu voie, iubirea-n mușcătura mâinii tale simt,
o văd cum niciodată nu face schimb
și viața ține strâns ca și cum ar apăra-o de lanțuri cu zale dințate
ce la pândă stau în mintea mea slabă, fragilă, plină de ambiguitate.
În dar primesc delicate țesături, în mână prind coralul exonerat,
dorindu-mi acum a percepe netezimea stâncii ce l-a generat...
Mă-ntorc în sfârșit unde aerul e dens
pentru a reda somnului și păturii de extazie,
parfumuri de flori cu ale mele vise în consens
și-albastre aripi ale delicatei singurătăți în tremens...
Umplu cu vârf pentru totdeauna, mereu și întruna,
inima ta și a mea, ce mici spirale erau cândva
iar acum, porți deschise spre Paradis, casa ce ne vrea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Singurătate

A uitat vântul să mai adie
Și soarele-a uitat a răsări
Privesc spre stele și-aștept să vie
Una din ele spre-a mă iubi.

Se plimbă iute pe ceruri negre
Și cumvăd, ele se sting
Nu pot înțelege aceste tenebre
Și lacrimi din inima mea se preling.

Păstrez în mine astă durere
Și închid ochii... iubirea o văd
Cum vine și pleacă, o pierd din vedere
Iar singurătatea face prăpăd.

Și urlă câmpul. Nimic nu mișcă
Dar totuși e ceva, e inima mea
Aceasta tot bate și e obosită
Și simt cum încetează să bată și ea.

resuscitează câte-o amintire
Scânteie ce-nvie al meu sentiment
împac cu gândul că nicio iubire
n-ose-nființeze în timpul prezent

casa mă așteaptă, plec capul și... plec
aceeași întâmplare ca noapte de noapte
miile de stele cărarea-mi petrec
și inima mea nu mai bate.

poezie de
Adăugat de wolfpressSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Oameni precum copacii

Există oameni precum copacii...
ei dăruiesc de e nevoie,
bucăți de stea sau lapte-al stâncii,
cu inimă și bunăvoie.
Acum privesc adânc în mine
și cred că sunt copac, însă am teamă...
poveri îmi stau pe umeri în ciorchine,
nu știu de pot să descifrez o anagramă.
Dar stau la post că asta mi-e menirea
deși furtuni îmi lasă cicatrice,
îți dăruiesc surâsul căci asta îmi e firea
sperând că vei prelua a mea matrice.
Lovită sunt de-a ta indiferență
însă eu știu că sufletul ți-e chinuit,
mă-nchin în fața ta cu reverență,
accept cu umilință gandu-ți tăinuit.
Eu brațele-mi deschid ca ramuri
de ai nevoie te cuprind la trunchi,
înalț spre cer verzile mele flamuri
și visele ți le strâng mănunchi.
Uneori nedorită sau chiar umilită,
bătută de vânt și arsă de soare,
precum copacul rămân aici, nesilită
și când va fi să mor, voi muri în picoare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Pentru tine

Voi face din sufletul meu
o casetă pentru sufletul tău,
din inima mea o locuință
pentru frumusețea ta,
din pieptul meu un mormânt
pentru durerile tale.
Te voi iubi cum pajiștile iubesc primăvara
și voi adora în tine
viața unei flori sub razele de soare.
Voi cânta numele tău
cum valea cântă ecoul clopotelor
si voi asculta limbajul inimii tale
cum plaja ascultă istoria valurilor.
Toate și multe altele pentru tine voi face,
ca-n armonie si iubire a mă desface.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Ion Cristea

Mă-ntorc în copilărie

Mă-ntorc în copilărie mai des decât aș vrea,
Pe drumuri prăfuite mă prind iar de o stea...
Alerg fără de țintă pe străzi necunoscute,
Prin alte primăveri și alte ierni pierdute.

-ntâmpină salcâmii cu ale lor cutume,
Cu flori ce-mi cad pe umeri, zburdalnic și nebune,
Nu sunt aceleași flori, dar parcă m-ar cunoaște
Și simt cum sub salcâm o altă zi se naște...

Pe drumul care duce spre firul mic de apă,
Simt pașii cum îmi zboară cu amintiri în talpă,
Iar când ating cu mâna apusul blând de soare,
Îmi pare că sunt veșnic în muta înserare...

Parfumuri mă-nconjoară venind din alte timpuri,
Îmi mângâie mirosul, se pierd în anotimpuri,
Iar când tarziu, în noapte, mă-mpiedic printre crengi,
Simt cum mă leagă timpul și-aștept să mă dezlegi...

poezie de din O barcă de salvare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Seară prin suflete

E seara în sufletul meu,
Bucăți de suflet stau să plece spre viață.
Privesc dar, nu văd nimic!
Gândul meu e înaintea sufletului și-l oprește să trăiască.

În pustiul din noi, mă amestec și eu și las inima să viseze!
Un fior cunoscut îmi străpunge simțirea,
Petale de gânduri se amestecă cu bucăți de suflet și...
Alungă îndoiala acoperind pereții goi ai inimii cu întelepciune.

Nu mai există obstacole,
Nu mai există lacrimă,
Viața absoarbe plânsul din mine și prin ceață,
Ajung la țărm fără să mai fie nevoie să naufragiez!

Răsare luna, se aprind stelele,
E seară pe cerul sufletului meu,
Se aprinde torța din mine și simt cum,
Flacăra arde iar eu... aștern iubire în calea ta!

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fluture

Fluture... parcă și-acum te văd
Zburând spre gândurile mele
Lăsând să curgă praf de stele
Pe calde pleoape ale mele.

În vis te simt,
-mbeți cu măreția ta
Te rog încet:
"Vreau a zbura!"

Iar tu mă minți, mă amăgești
Încerci să-mi spui viclean:
"Aripi pot să-ți făuresc,
Dar vreau în schimb ceva."

Și-nnebunită te implor:
"Orice, dar vreau să zbor!"
Dar tu îmi ceri magie:
Dă-mi inima de om!"

Și mă grăbesc să ți-o ofer
Neștiind că tu vrei viața
Libertatea și ființa mea.

Dar vrăjită de splendoarea ta
Refuz să-mi deschid mintea
Și astfel sper
Că pot zbura.

Și mă ridic ușor în zbor
Aripi albe-mi cresc
Privesc întinsul: iarba, flori
Totul îmi pare ceresc.

Vrăjită de atâta splendoare
Inima îmi bate tare
Dar nu mai pot să-mi amintesc
Ce caut, ce vreau sau ce doresc.

Plutesc naivă spre lumină
Divină mi se pare clipa ;
Încerc din nou să-mi amintesc
Cine sunt oare?
Sunt om; Destin nu-mi pot schimba
Căci asta-i lumea mea.
Eu pot iubi,
Tu poți zbura
Iar libertatea-i viața mea.

poezie de
Adăugat de Francesca ButaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să-ți văd din nou chipul

Am adormit iar în gândurile mele,
Lăsând în urmă un suflet drag
Și ajung din nou să privesc la stele
Și nu m-așteaptă nimeni în prag.

Încerc să găsesc în mintea mea,
Cum arăta a ta ultimă privire
Și uneori noaptea e atât de grea,
Dar cred că am încă o mare amăgire.

Caut apoi umbra ta, a pașilor pierduți,
Și vreau să țin mintea mea trează,
Dar noaptea e plină de năluci
Și merg la geam unde inima mea oftează.

Se vede apoi o stea căzătoare
Și o dorință încă aș mai avea,
Ca în lumina ei să-ți văd chipul tău oare,
Și să rămâi mereu în mintea mea.

poezie de (6 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi te amintesc

Niciodată n-aș fi știut că te-am iubit atât,
dacă visul morții nu ar fi venit între noi
să distugă infinitele noastre simțăminte
care însuflețeau dragostea noastră.

Iubirea mea pentru tine a fost dulce și curată,
niciodată măcar nu te-am jignit cu un cuvânt,
ai fost pentru mine înțelegere și mângâiere,
nicicând n-ai auzit de pe buze un cuvânt urât.

Nicodată n-am primit un sărut mai dulce ca al tău,
aceleași atingeri ale tale inconfudabile,
atât de suave erau de mă făceau să simt iubirea
ce părea că-n viața mea n-am s-o mai găsesc,
simt și acum în ale tale brațe calde
și de aceia în viața mea nu te-am putut uita.

poezie de (2010), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Daniel Vișan-Dimitriu

Gândul inimii

Prin față, un gând jucăuș
Îmi trece și pare că vrea
simt ce îmi place mai mult:
Cum inima ta mi-ar bătea
În brațe făcute căuș.

Îl prind cu o plasă de dor
În brațele-ntinse ușor,
Iar sângele-mi poartă,-n tumult,
Pe note din inima mea,
Cântarea ce-n brațe-mi pulsa.

Ești tu, ori e gândul ghiduș
Ce știe neliniștea mea?
Dar ea, cea pe care o-ascult?
De nu-i, oare cum aș putea
Să-i simt mângâierea pluș?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nevoia de tine...

De viață mă tem. Dară și de tine!
Când tu mi-ai pătruns în suflet acum.
De este prea rău sau dacă e bine
Eu chiar voi afla de la tine oricum.
Mi-e frică să stau în singurătate
C-atuncea mă bântui și m-ai îndârjit.
Iubirea să aibă o cursivitate!
În tot ce atuncea, demult m-a vrăjit.

Nevoia de tine o simt permanentă
Iar viața mea este acum însetată.
De tine, că nu-mi ești chiar indiferentă!
Și nu ești nicicum de unii lăsată.

N-aș vrea să-nceteze iubirea-ntr-o zi
(că asta ar fi o altă vendetă!).
În care cu toți ne-om împotmoli
Și-atuncea nicunul n-ajunge vedetă!

Mi-e teamă că ziua de mâine apune
Și noi nu vom ști iară unul de altul.
Privește cum seara venită răpune!
Un vis ce ne zboară acum spre înaltul!

Nu pot ca să cred că există durere
În sufletul tău chinuit de tăceri.
Îți freamătă trupul, voința și vrere
De neîmplinire și nemângâieri.

Nevoia de tine îmi seacă chiar viață
(te văd cum din vise dispari uneori!).
vrea să ridici cortina de ceață
Ca noi să vedem a lumii tumori!

Eu nu m-aș vedea fără tine acum
(când ai devenit chiar independentă!).
În viață vom face o lege și-un drum
Dar nu ca acuma, prin corespondență!

De viață mă tem și-acuma de tine!
Când tu mi-ai pătruns în suflet acum.
De este prea rău sau dacă e bine
Eu chiar voi afla de la tine oricum.

Nevoia de tine chiar e permanentă
Iar viața mea este acum însetată.
De tine, că nu-mi ești chiar indiferentă!
Și nu ești nicicum de unii lăsată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din adâncul inimii mele zdorbite

"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam ști
o să-mi fie atât de dor?

Singurătatea acum o simt,
golește pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?

Și tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristețea din lacrimi,
Toate suspinele din speranțe;

Ai știut măcar
Că încă îți simt lipsa într-un fel?

Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aș vrea să le știi,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;

În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...

poezie de
Adăugat de Alexandra IrimieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gândul de apoi

În liniștea asta eternă
ce curge ca un mir
din sicriul meu,
mă sufoc în propria mea conștiință
care mă judecă după criterii
dureros de pure.
doare potențialul meu neîmplinit
dar mai ales,
nu am iubit suficient viața...

doare că n-am trăit prezentul,
am fost o undă oscilatorie
între două limite:
trăirea într-un viitor ideal
și retrăirea obsesivă a trecutului,
ce otravă!

Dacă n-ar fi fost timpul
prin care să-mi exprim existența,
cum oare aș măsura trecerea mea
în acestă lume?
Prin urmele acelea mărunte
ale pașilor mei temători,
sângerânzi în țărâna Golgotei?
Nu există liniște în gândul acesta rece,
nici măcar alinarea că am parcurs drumul
dificil, unisens,
care duce undeva...
aduce spre singura certitudine a vieții - mortea.

Ce greu este acum pământul
deasupra mea
și hămesit...
si cum se mai amestecă el cu pământul meu,
luându-și înapoi tot ce mi-a dat vreodată:
trup din țărână am fost
și țărână din trup mă prefac.

Ce crini frumoși mi-au crescut!
în parfumul lor alb de mireasă
mă descompune gândul
niciodată
nu le-am acordat atâta iubire
ca acum,
când își iau seva din burta mormântului meu,
acolo unde stau înfipți
ca niște țărușe ale biruinței
în inima unui strigoi
care a bântuit cândva pământul.

Rar,
cripta mea putrezită
zgârie ochiul câte unui trecător grăbit.
În trecerea sa se oprește o clipă
și holbându-se indiferent,
citește niște cifre,
cifrele mele,
un interval rece, acoperit cu ceară veche,
lipsit de prefață,
lipsit de concluzie,
același epitaf îngroșat cu vopsea neagră
care ține bine la timp și la murdăreală:
'odihnă veșnică!'

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primăvară

mai du-mă prin păduri, dorule,
să sorb aerul plin de răcoare
și albastrul tău, cerule,
și florile cu mirosul lor tare.

prind în mână fulgerul frânt,
s-aud cum privighetoarea mai plânge,
s-ascult foșnetul frunzei în vânt
cum îmi trece haotic prin sânge.

văd pădurea cu razele reci,
căprioara venind spre izvor,
să mă pierd singur printre poteci
cu inima plină de dor.

mai du-mă prin păduri, visule,
aud codrul cum vrea să mă cheme,
primăvară, tu mi-ai deschisu-le
cărări acestor poeme.

aud cum sufletul cade pe trunchi
pentru a-și cere iertare
și eu, rogu-mă, Doamne,-n genunchi
la codru ca la sfinte altare.

căci codrul ne-a fost casa dintâi,
când înfrunzea-n primăveri
și doina ne-a stat la cap căpătâi
mângâind ale noastre dureri...

poezie de (10 mai 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Vino, creștine, la cișmea

De pietre arunci peste mine,
durere nu simt, ci iubire.
Nici zgomotul cetății nu se-aude
doar dangătul suav din turla bisericii
așază cununa de summa cum laude,
sufletul liniștit savurând laptele stâncii.
Timpul, pășește și el în vârful piciorelor
nu rupă tăcerea ce-a creat
albe și roșii hotare ale stelelor.
Sunt stele ale Crăciunului adorat
ce apă-au băut din lingura -zânelor
și zarea în culori au îmbrăcat.
Steaua călăuză mă poartă la locul sfințit și cu dor,
pe brațe de suflet să primesc
Copilul născut, nu făcut... Salvator.
E pace celestă în inima mea,
din ea îți ofer necondiționat...
Vino, creștine, la cișmea,
apa mântuirii și-a iubirii bea, emoționat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Mai am timp să trăiesc

Pletele-mi țâșnesc în bătaia vântului
și libere gândurile-mi în zbor se rotesc,
legănate de cânturi ale naturii-n libertate
și doruri de plai românesc.
Peste umeri simt bătăi de aripi delicate
ai fluturilor hoinări și confuzi, evadați din noapte.
Printre reflexe solare în flora parfumată mă scufund,
în depărtare văd azurul mării strălucitor și profund
și mă întreb de câte ori am încredințat
acestei liniștitoare bucăți de natură,
văzută-n perspectivă trecătoare,
miile mele emoții,
delirul cel mai intens al sufletului in spirala vitii...
Multe dorințe au ornat cu stele viața mea
și încă infinit o îmbogățesc,
căci nu a sosit încă momentul,
cu siguranță mai am timp să trăiesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Johnny Depp

De-a lungul vieții mele, am lăsat bucăți din inima mea pe aici și pe acolo. Și acum de-abia mai există ceva din inima mea pentru a rămâne în viață. Dar mă forțez să zâmbesc, știind că ambiția mea a depășit cu mult talentul meu.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Privind luna...

Încerc din nou să privesc la ea,
dar cerul e-norat și eu nu mă satur,
stau în frig și privesc ca la o stea,
dar ea nu a alta, e luna mea.
Inima mea își croiește o dorință
pe care aș vreao șlefuiesc
gândul la tine îl am pe conștiință
și nuvrea pe nimeni să rănesc.
În ochii mei văd acum orizontul
ș-acolo e cerul cuprins de răsărit,
dar cred că nu e acum momentul
se vede luna roșie ș-apoi iar cerul acoperit.
Afară ninge, zăpada pufoasă ma-nveselit,
chipul tău se vede din nou în răsărit
plin de zăpadă este învelit
și gândul mă duce la locul unde am copilărit.

poezie de (21 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Muntele este alcătuit din mici bucăți de pământ și piatră. Oceanul este compus din picături de apă. La fel, viața constă dintr-o nesfârșită serie de mici detalii, acțiuni, cuvinte și gânduri. Iar consecințele, bune sau rele, ale acestor mici amănunte sunt cât se poate de mari.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar două existențe,
Mari și mici în universe
Pline de vise și dorințe
În multe alte multiverse!

Suntem ființe sau poate corpuri cerești,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar povești,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate trăiam precum două stele
Sau doar precum o simplă taină,
Poate eram doar praful ieșit din ele,
Sau trăiam doar precum două firicele de lumina.

Sau poate trăiam precum doi zei sau prinți,
Într-o lume plină de sfinți și regi.
Atât de frumos era totul, aveam doar aur și arginți,
Sau poate nu ne lipsea nimic și n-aveai cum să negi!

Însă acum un lucru e clar trăim precum două ființe,
În trupuri omenești atât de neînțelese;
Ne iubim cu inima și a două conștiințe
Și a două suflete cărora unul de celălalt să le pese!

Acum veninul tău curge prin ale mele vene
Și cât suflet tu ai pus
În mii dar și vieți eterne
În mușcătura de pe gâtul meu, nu e de spus!

O așa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar și fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distanței noastre în neștire
Și fericirea resimțită la fiecare revedere,
Oferă o speranța atât de mare, totodată, nebunie!

Resimt sărutul tău pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte și miere!
O nouă viață noi am scris cu întâmplări bune dar și rele,
Însă privește-ne pe noi acum trăind împreună vieți eterne!

săruți și mă muști iar,
înnebunești tăcut,
Veninul tău curge, îl simt precum un aprins jar
Îmi arde în vine, mă simt pierdut...

Iar mă muști de buze acum, te strâng în brațe,
Îți simt pielea ta cea fină,
Mângâi trupul tău divin între ale mele brațe!
Te pot privii a mea regina!

Ești acum muza mea adevărată,
Portretul incredibil al veitii mele
Și totodată, iubita mea, îmi ești totul dar și artă
Aerul pur și veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul în comparație cu viețile noastre trăite împreună eterne


Vieți, veacuri, veșnicii și eternități împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume și în galaxie sau univers chiar și pe Lună! Te iubesc!

poezie de din Creatie proprie cu drepturi de autor, varianta cu diacritice ! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-TeodorSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Culori

setăm cadrul. scena. 1984.
la fel ca în romanul lui george orwell
suntem
mici
și mari. îmbracă-te, spune mama.
un rucsac alb ca spuma pe masă.
mama l-a cusut. cu litere inscripționate.
ață roșie ca sângele.

e toamnă, mamă? o întreb
e la fel ca părul ei alb pe care îl desenez, îl colorez,
îl fac roșu ca frunzele.
se aprind stelele noaptea pentru noi, spune mama

mâine nu e o zi / e o călătorie spre mai departe.
rucascul încet se umple de sânge.
printre caiete și cărți de colorat.

nimeni nu doarme în casa asta. casa are ornamente de beton
profile albe, curate.

setez aparatul de fotografiat.
în lentila lui toate par mai mici. si toamna și mama și eu.
doar orașul pare imens. școala pare uriașă. drumul
pare nesfârșit.
mai este puțin și copiii vor pleca la școală.
fiecare cu rucsacele lor. albe, albastre, roșii.

iar rucsacul nostru devine din ce în ce mai greu.
îl fotografiez. în el nu văd nimic.

o văd pe mama pregătind sandwichurile,
umplând sticla cu apă, ștergându-și broboanele de sudoare de pe frunte.

e o zi frumoasă, mamă! îi spun.
mama zâmbește. mă ia de mână și împreună ieșim din casă.
casa are profile negre acum/ varul a devenit negru.

rucasul s-a umplut până la refuz de sânge.

al cui e sângele ăsta, mamă? o întreb

roți mici și dințate ale mașinii străpung drumul. asfalt curat peste tot.
geamul puțin aburit. răsuflarile noastre calde.
e sângele nostru, al amândorura. nu ne lasă să ne despărțim chiar când
suntem departe una de alta.
dar mama minte. e doar sângele ei.
picurând,
picurând.

ultimul cadru în fața școlii. mașina se oprește.
îi spun la revedere și-mi dau seama că am uitat
cum o cheamă pe mama.

e prima mea zi de școală
si am uitat cum o cheamă. tot ce-mi vine în cap
e cuvântul copilărie.
copilărie.

cu ursuleți de pluș, cu trenulețe alunecând pe șine ondulate
cu saniuțe alunecând pe zăpadă, cu copii care se bat cu bulgărași de zăpadă
cu pisici care care mă așteaptă acasă pe calorifer
și torc.
ai să înveți o mulțime de lucruri la școală, mai spune mama.
da, am să învăț, îmi spun.

în timp ce mașina se îndepărtează și eu rămân repetând în fața
școlii, printre frunzele roșii și aurii: copilărie.
copilărie.

cu rucasul meu alb pe spate
apropiindu-mă de ușile școlii
fericită,
cu rucsacul meu roșu

picurând,
picurând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook