Poliţiştii elitişti, de "elită"

Mulţi poeţi de pe "feisbucă" se făcură poliţişti.
Critică de le sar plombe, nu ai dreptul să exişti!
Se organizează-n găşti şi se-ntrec în osanale,
îşi spun pe rând of de of, mai târziu, îşi dau la gioale.

Draaagii! Nu pot să respire de atâţia "impostori"
care nu-i ridică-n slavă şi nu îi proclamă: sori,
corcoduşi ai poeziei, geniali, inconfundabili,
maioreşti şi călineşti, "culturişti" inegalabili!

Au şi ţeasta-n pătrăţele, de cât s-au tot străduit
să vâslească-n orice vreme, pentr-un vas împotmolit.
Pătimaşi, (mai rău ca mine, când cred că scriu vreun pamflet)
se umflă şi fermentează ca gogoşarii-n oţet.

Sunt de toate pentru toţi: poeţi, critici, (tr)a(n)spiranţi.
Toţi se cred inegalabili şi al naibii de şarmanţi.
Rătăciţi, fără tăgadă, de lotul de "erudiţi",
Urlă ca lupii la stână, crezându-se-ndreptăţiţi.

Fluieră pe la răscruci, unde latră câte-un câine,
hămesit şi el de bârfa care-i ţine loc de pâine.
Din eterul tuturora, nimănui şi orişicui,
încropesc de zor coşciuge, bat continuu câte-un cui.

"-Vaaai, cum circulă valoarea! Extraregulamentar!
Ne ucide poezia în vers antipopular!"
Vigilenţi peste răscol, poliţai şi aferente
trântesc un proces verbal, relatând grave-"accidente".

Amendează-n stânga, 'n dreapta, înainte, înapoi,
nimeni neavând scăpare, că doar de-aia sunt copoi!
Nu-ndrăzni să-i contrazici, biet poet! N-ai nicio şansă,
că-s atât de-ncrâncenaţi, de parc-au căzut în transă.

Mulţumiţi că au stârpit "şoareci de bibliotecă",
se dau jos de pe feisbuc şi merg la viticotecă.
Un vin "nobil, ca şi ei" le flatează cerul gurii...
E momentu-n care-i prind... aburii literaturii...

pamflet de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mea culpa

Habar nu am ce este poezia,
N-am ştiinţă despre ea, scriu cum "îmi vine",
N-am scheme fixe de numărătoare,
De număr de silabe sau de rime.

Poate sunt "decretată" diletantă,
De critici fini, sobri, pretenţioşi,
Pedanţi, perdanţi, cocoloşiţi de soartă,
Ce dau, "la greu", în poeţi inimoşi.

Dar eu îmi văd cu drag de tot ce simt,
Nu ştiu să scriu sonet sau acrostih
Şi nu pot să fiu falsă, să vă mint,
Şi îmi pun sufletul în orice stih.

Ştiu că există rime-ncrucişate,
Împerecheate-n vers alb, dubios.
Eu vreau să scriu în rime-mbrăţişate
Doar de IUBIRE, prinsă-n vers frumos...

Cui nu îi place să nu mă citească!
Nu sunt la vânătoare de "sufragii",
Nu vreau cu versu-mi viaţa să-şi umbrească,
Bun simţ să pângăresc, să fac ravagii!

Nu "profanez" cenacluri preţioase
Ce n-agreează "ţânci" ai poeziei
Şi-n comentarii seci, tendenţioase,
Îi iau dreptul la viaţă omeniei.

Rămân modestă, evit "trauma",
Ascult şi-mi cinstesc muza şi aleg
Să mă întind doar cât mi-e plapuma,
Când praf de stele încerc să culeg.

Mă plec în faţa fraţilor poeţi
Şi-a voastră, -a publicului inimos!
Doar timpu-alege grâul de scaieţi,
Plăti-voi, de "vând" scaieţi drept frumos!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţi şi poeţi

Sunt berze care-nfrâng năpasta
Şi aduc poeţi, dar câte-un cârci,
Le ţine de la treaba asta
Şi-o lasă pentru... cocostârci!

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iubire

Unii spun, dar nu fac.
Alţii fac, dar nu spun.
Mulţi vorbesc, însă tac.
Care-i rău? Care-i bun?

Unii pleacă prea mult.
Alţii vin prea puţin.
Eu pe care-i ascult?
Cei ce pleacă? Ce vin?

Foarte mulţi trecători
Şi destui care stau.
Unii-s raze prin nori,
Ceilalţi ploaie îţi dau.

Cum alegi între ei?
Care oare sunt buni?
Cum să ştii ce mai vrei?
Cum să faci să-i aduni?

Tu încerci să le-arăţi
Că la mijloc poţi fi.
Îi iubeşti chiar pe toţi
Şi-n iubire vei fi.

poezie de Adi Conţu (24 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vă spun, oameni buni, ce-l frământă pe Gheorghe... Că tot auzi el pe la tilivizor că unii-s de stânga, că alţii-s de dreapta... Şi se plângea că el nu ştie cum să-şi zică: ie de stânga ori ie de dreapta. Da într-o seară, îl lămuri, oameni buni, dacălu de istorie.... care-i pretin de pahar cu Gheorghe... că biau amândoi la crâşmă până târziu. Da biau, oameni buni, că atunci când se satură de beutură şi-i dă crâşmaru afară ca să-nchiză, nu mai ştii care-i dascălu şi care-i Gheorghe, că arată la fel, zici că-s fraţ de-o seamă şi de-o mamă!... Ce-i zâse dascălu.... Mă, Gheorghe,.... când un om care are două pâini, una o vinde şi îşi cumpără pe iea o carte... ăsta ie om de dreapta. Dacă are două cărţ şi le vinde pe amândouă ca să-ş cumpere pe iele de-o ţuică.... ăsta să ştii că ie de stânga..... Mă, oameni buni, înţălese Gheorghe, da ştiţi cum? Pe loc înţelase! Că veni acas şi din poartă îmi ţîpă să-l auz, că se temea că nu-l auz: Varvarooooo, gata, mă luminai, Varvaro! Io sunt de stânga!

citat din filmul serial Varvara, Gheorghe şi politica de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E "grei" şi "grele"!

Pretinsele valori, pline de vanitate,
se-ntrec să se remarce în ochii orişicui.
Primind dezaprobări, pe viaţă-s încurcate,
căzute-n derizoriu, şi-agaţă pofta-n cui...

Când se adună-n haite, se perie, pe rând,
faţă de "restul lumii", sunt pline de dispreţ.
Se mângâie pe creştet şi se întorc scuipând,
scârbite-n falsitatea cu care îşi fac preţ.

În concurenţă grea, pizmaşă, otrăvită,
îşi îmbuibă declin ce stă la pândă-n noapte
să le taie elanu-aprins pentr-o clipită,
în care-şi tot promit că sunt ce nu se poate.

Salivează-njurând că strugurii sunt acri,
gingii îşi strepezesc şi fac paradontoze,
cu glas paranoid ţipă că-s monştri sacri
şi iau diazepam, să scape de nevroze...

Până mai ieri urcate cu toate-ntr-un copac,
azi au căzut în gropi, de mare ameţeală.
Privesc de jos înaltul şi mii de planuri fac
cum să apuce iar nimicul la-mpărţeală.

Pretinsele valori, năuce, derutate,
se-ntrec în neputinţe, bolnave de mândrii,
la margine de clipă,-n zvârcoliri ciudate,
dispar precum măgarul în ceţuri fumurii.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem (2) şi mai absurd

... sar sandale sar pe dale
încărcate osanale
cu un tip ce-ar vrea s-asculte
melodii da nu prea multe
*
... stânga dreapta îşi invită
hai şi tu chiar de eşti vită
sări şi lasă osanale
dă şi dă dă din pedale
*
... lipăind se iau de mână
cele două ce hapsână
e sandala stângă-agale
calcă strâmb vorbe orale
*
... gata nu se mai aude
merg prin ploaie merg sunt ude
pleoscăind o iau la vale
şi se-aud din cor urale
*
... sar sandale sar pe dale
răsunând a osanale!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politică de trei parale

Ne dăm pe mâna orişicui, că iată, nu avem ce-alege,
Toţi sunt o apă şi-un pământ, ei n-au credinţă şi nici lege.
Ne tot lăsăm îmbrobodiţi, când vin din patru-n patru ani,
Cu vorbe mari, sforăitoare şi cu discursuri de doi bani.
Promisiuni de viaţă bună şi miere multă peste tot,
Nu au măsură la minciună să prindă cât mai mulţi la vot.
Iar după-aceea... noroc bun! De noi, în cot pe toţi îi doare,
Prioritatea-i pentru ei s-apuce osul cel mai mare.
Se sfâşie ca nişte fiare, pe viaţă şi pe moarte-i lupta
Se folosesc de orice arme şi crâncen îşi păzesc reduta.
Ca nişte stoluri de lăcuste rod tot ce întâlnesc în cale,
În urma lor, pe trupul ţării rămâne doar potop şi jale,
Un biet popor încovoiat de-atâtea biruri şi ponoase,
Abia mai poate respire în case mici şi friguroase.
E sărăcie peste tot şi deznădejdea-i tot mai mare;
La ştiri auzi că un biet om s-a sinucis din disperare.
Nici Dumnezeu nu te mai scapă, nici toată inchiziţia
De-o să ajungi prin tribunale afla-vei ce-i justiţia.
Pe-un amărât de cum l-au prins, c-un sac de boabe c-a furat -
Adio, sfânta libertate! La puşcărie l-au băgat...
Cam vreo cinci ani, ba chiar mai mult, justiţia e foarte dură,
Doar legea este pentru proşti, nu pentru grangurii ce fură
Şi-atâtea au devalizat: uzine-ntregi, maşini, vapoare,
Pământul ţării l-au furat şi din păduri mii de hectare.
Ei nu acceptă că sunt hoţi, voi, însă, ştiţi cum se numesc,
Ei spun că fac " privatizare " când faptic fură cât poftesc.
Şi dacă-aşa,... dintr-o "eroare", un avocat "nepriceput",
Mai bagă vreunul la-nchisoare... se ştie ce e de văzut:
Cum se găseşte câte-un doctor, ce foarte prompt ne dovedeşte-
Că are-o mare suferinţă şi închisoarea nu-i prieşte.
Pe loc, e pus în libertate şi ne sfidează clar, pe toţi.
Se-aplică legea la cei mici, ea nu e pentru marii hoţi.

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (2000)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta-n... prima zi

Rânduri trec huind pe stradă,
Nu-i mireasă, doar alai.
Vor să bei- nu să le dai...
Ţipă toţi şi fac paradă.

Nunta e cu o zi înainte,
Doar la ţară, nu-n oraş.
Toţi transpiră, îs scoşi din minte;
Cântă, sar... n-au ceteraş.

Toţi sunt în cămeşe albe,
Pantaloni închişi, pe soare...
Beau din sticle, că n-au halbe
Şi-o tot ţin într-o urare.

Sunt slinoşi, cu feţe roşii,
Transpiraţi şi răguşiţi,
Păru-au creste cum cocoşii...
De alcool sunt năpădiţi.

Au doi brazi să-i bată-n poartă
La mireasă... în tămbălău.
Merg ţinându-se la toartă;
Unul varsă... că-i e rău.

De nu vrei, te iau cu sila,
Ţuică-ţi varsă drept pe gât...
Altul vin... nu-ţi dă cu mila;
Limba-ţi bagă într-un sărut???!!!

Ameţit, scăpat, aiurea,
Doi te iau, te-aruncă în sus...
Nu mai stau ca să te prindă,
C-au văzut, altul, mai sus.

Bucuria reîncepe,
Nici răbdare nu mai au...
Îl răstoarnă de-un perete;
Sticla-n gură, drept, i-o dau!

Na, că-apare acordeonul
Care duce pe-un ţigan...
Transpirat e magraonul;
Gura-i toată... amalgam.

Ţipetele se înteţesc,
Ţopăiesc dând din picioare,
Sticle de asfalt pocnesc;
Ba mai sparg şi din pahare.

Îşi pun mâinile pe umăr
Se rotesc, se iau de brâu
La un loc, că-s fără număr
Nimeni nu-i mai ţine-n frâu.

Urlet e-n toată comuna
Zici că toţi or să se însoare.
Soare fu, acum e Luna;
Toţi gândesc... dintre picioare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurajările unui viitor bunic

Fetiţa mea aşteaptă un copil
Şi-aş vrea să-i spun de-acum, ca ea să ştie
Că-s bucuros de asta şi doresc
Să-l ţin în braţe când e mic, fragil,
De va dori să mi-l aducă mie
Pe nepoţel să-l cresc.

Sugar fiind, va sta-n pătuţ frumos,
Legat, normal, căci eu n-aş vrea să cadă,
Să capete cumva vreun handicap,
Că şi eu am căzut, dar, norocos,
Am doar un semn ce-i singura dovadă
Că sunt căzut în cap.

Ea o să-şi vadă de serviciul ei,
O ştiu cum e: şi ea, ca orice mamă,
Iar laptele, mai ştiu cum l-am tot dat
Cu biberonul la copiii mei:
Nu s-a-ntâmplat nicând să fie-o dramă
De-a fost puţin stricat.

Am să-l răsfăţ, am să mă port frumos,
Îl voi plimba în zilele senine,
Dar ştiu că toţi copiii sunt zvârlugi;
De va cădea suzeta lui pe jos,
Am să o curăţ cum ştiu eu mai bine:
O frec uşor de blugi.

Pe-acasă îl mai las şi pe covor,
Şi-o să-i mai dau şi câte-un colţ de pâine,
Chiar de nu-mi place frimituri s-adun,
Îl ţin curat, dar nu prea mă omor,
Şi îi mai scutur părul scurt de câine,
De Paşti şi de Crăciun.

Promit ca, dimineaţa, la cafea,
Să stea sub masă ori mai bine-afară,
Că dimineaţa sunt cam indispus
Şi n-aş putea, oricât de mult aş vrea
Să beau cafeaua fără o ţigară
Iar fumu' n-o ia-n sus.

Ne vom plimba pe-afară mai târziu,
Când va mai creşte, am să-l las la joacă,
Va fi murdar, dar n-am să-l cicălesc,
Voi încerca şi doctor să îi fiu
Şi, pentru orice boală îl atacă,
Eu am să i-l călesc.

Aş vrea să merg acum la fata mea
Căci ea, curând, o să devină mamă
Vreau s-o ajut, dar liniştitu-mi trai
Îmi spune: "Stai acasă, vine ea!"
Şi-acum închei, dorindu-i: "Fără teamă!
Încredere să ai!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dihania USL îşi dă duhul: cei doi copreşedinţi, plagiatorul Victor Ponta (PSD) şi repetentul Crin Antonescu (PNL), îşi dau la gioale pe-ntrecute (pamflet)

La doar doi ani (fu scris de sorţ'),
Cei doi sunt astăzi la divorţ:
Se-ntrec în vorbe neplăcute
Şi-şi dau la gioale pe-ntrecute.

Iar Victor, cu brutalitate,
Pe "Crina", c-un picior în spate
Şi multe vorbe de ocară,
"O dă" pe scări din casă-afară,

Iar la sfârşit de mariaj,
Nu-i dă nimica la partaj:
Viclean şi lacom, copiltul
Vrea să rămână el cu totul.

Uitat-a Crin că comuniştii
În temniţi pus-au PeNeLiştii;
E timpul azi să se trezească,
Ruşinea să şi-o ispăşească.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire, Politică şi politicieni (24 februarie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, de ziua poeziei

Azi, de ziua poeziei
Vreau să scriu acest vers.
Nu ca lumea să mă ştie,
Nu am niciun interes.

Căci scriind o poezie
Nu devii bogat sau cu mulţi bani.
O poezie bună
Dăinuieşte peste ani.

Vă îndemn pe toţi cu bucurie,
Să fim mai înţelepţi.
Hai azi să recităm câte o poezie
Şi să-i slăvim pe poeţi.

poezie de Vladimir Potlog (21 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi şi toate

Toţi îşi dau părerea despre toate, dar
Niciunul nu te întreabă ce mai faci,
Toţi îţi sunt prieteni pe faţă,
Iar când nu eşti de faţă, duşmani.
Toată lumea îşi dă cu presupusul,
În loc să afle de la tine răspunsul.
Toţi sau toate găsesc motiv de bârfă,
Îi răsfoiesc pe unii şi pe alţii,
Mai ceva, ca pe o revistă.
Toţi şi toate au etichetă pentru fiecare,
Dar ei gândesc ca un oarecare.
Toţi se alătură mulţimii toate,
Toate răstălmăcesc vorbe aruncate.
Dacă toţi ar face reuniune cu toate,
Ar echivala cu totalitate,
Drepturi în egalitate,
Frăţie şi unitate.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

De ce-mi dai, Doamne, atâta har
Şi atât de mult talent?
Când eu nu fac decât să-l pierd
Din teama să-mi pun gândurile pe hârtie.
Şi ce milă-mi e
De caietele pe coperta cărora
Am scris frumos poeme;
Căci paginile-s numai albe şi pustii şi scrum,
Iar foarte rar-şi aproape niciodată
Se-ascunde tainic printre ele
Câte-un vers sau câte-un rând.

Ce-s eu?
Ce vezi în mine?
Poeţi în astă lume sunt destui!
Mă tem prea evident să cad în lumea lor
Prea Sfântă pentru alţii,
Divină pentru mine,
Aşa că rătăcesc mereu
Între aste două lumi opuse pe vecie:
Noi muritorii şi noi poeţii,
Prea aiurită să-mi dau seama căreia îi aparţin,
Şi momentul de cuget îl amân fără sens,
Parcă sigură că cineva mă va lămuri.

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mari

O, ce ciudă, cât mă mir,
D-al celor mari caractir!
Ce schimbate la ei firi,
Ce gusturi, ce diferiri!
Precum ceriul de pământ,
Aşa ei de cei mici sunt.
Toţi trândavi, toţi lenevoşi,
Nestatornici, furtunoşi,
N-au ei fapte bărbăteşti,
Toţi au minţi copilăreşti
Toţi de mititei iubesc
Lucruri care nu-i cinstesc.
Toţi, de când sunt băieţei,
Înclinează lângă ei
Oameni care-i linguşesc,
Care-i laud' şi-i slăvesc.
Totdeauna cei mari vor
Să aibă-n casele lor
Prefăcuţi ce le vorbesc
Tot cele ce ei voiesc.
Vor de mulţi fi-ncungiuraţi,
Să stea-ntre ei îngâmfaţi,
Să le dea închinăciuni,
Să le spuie la minciuni.
Ei adevăr nu voiesc,
Nu le place, nici iubesc,
Socotesc că câte fac
Şi la alţi oameni le plac,
Şi d-ar greşi cât de mult,
Ei îndreptări nu ascult.
Ei în sine socotesc
Că la nimic nu greşesc.
Nu le place-a fi-ndreptaţi,
Vor a fi tot lăudaţ.
Fac mese mari, cheltuiesc,
Chem oaspeţi ce-i linguşesc,
Să-i laude că-s galanţi,
Sunt nobili, sunt figuranţi;
Şi cu mesele ce dau,
Şi mai mari defăimări au,
Că satură şi hrăiesc
Pe corbii ce-i păgubesc;
Iar nu dau la cei lipsiţi,
La cei săraci şi smeriţi,
Ci la bârfaşi ce le spun
Basne la ei când s-adun.
Toate cei mari câte fac
Pentru fală că le plac,
Nu fac pentru ajutor,
Sau gândind la viitor,
Fac s-auză că-i slăvesc
Băsnaşii ce-i linguşesc.
La curte când plec şi vin,
Vor să vază cum să-nchin
Oameni mulţi care-i aştept
Cu mâinile strânşi la piept.
Ei gândesc că nu-s născuţi,
Ci din cer de sus căzuţi,
De a fi poruncitori,
Celor mici stăpânitori,
Iar cei mici sunt născuţi,
Numai pentru ei făcuţi.
Pe cei mici îi socotesc
Viermi, nu oameni ce trăiesc.
Zic cum că le sunt datori
A le fi lor slujitori,
Cu nume că-s de neam bun,
Cum vor pe cei mici supun.
Fie cât de nenvăţaţi,
Cât neghiobi, cât desfrânaţi,
L-e destul că-s neam mărit
Dintr-un sânge strălucit,
D-un marchez, graf lăudat,
Din vrun prinţip luminat,
Şi n-alerg, nu ostenesc,
Cei mici pentru ei muncesc
Nici după ştiinţi alerg,
Nici la şcoală-ndestul merg,
Zic că n-au ce osteni,
Lor l-e-ndestul a ceti,
N-au atâtea trebuinţi
Ca cei mici de multe ştiinţi,
Au venituri, pot trăi
Fără d-a mai osteni,
Ş-într-aceste fumuri fac
Cu cei mici orice le plac.
Dau cu caleşcile lor
Peste cei mici de-i omor.
Zioa umblă la plimbări,
Noaptea şed la desfătări
Şed la cărţi, dau, păgubesc,
Pierd avutul părintesc.
Vin la zioă, desperaţi,
Par că-s lei înverşunaţi.
Să culcă degrab' gemând,
Spume, foc pe nas lăsând.
Apoi dorm până la prânz,
Zic, nu-s negustor să vânz,
Nici nu-s oameni lucrători,
A să scula până-n zori.
Şi cei ce-a-i întâlni vor,
Aştept pân săli, pân pridvor,
La toate oricum voiesc
Pe cei mici îi învârtesc.
D-au cu cei mici socoteli,
Fie cât de bagateli,
Îi port sărmanii de nas,
Până de urât le las.
Toţi acei mari şi bogaţi
Sunt foarte neruşinaţi.
Toţi mint, jur, făgăduiesc,
La nevoi când îi găsesc.
De loc virtute nu au,
Pe minciuni jurământ dau.
Când au trebi, sunt în nevoi,
Supun p-ăi mici ca pe boi;
Li se jur, făgăduiesc
Lucruri ce pă ei hrănesc.
Le dau nădejdi pân' la cer,
Ori la câte ei le cer.
Le dau loc, îi pun de şed,
Şi cei mici sârmanii cred,
Alerg, să primejduiesc,
La câte-i îndatoresc.
Cred ţirmoniile lor,
Şi-i supun la câte vor.
Apoi dacă-şi săvârşesc
Acea treabă ce-o voiesc,
Nu că cu ei nu mai şăd,
Dar trece şi nici nu-l văd.
Trec repede ş-îngâmfaţi,
S-arăt că sunt supăraţi,
Sau de şed, iar nu şed mult,
Zic n-am vreme să te-ascult.
Cu azi, cu mâine-i prelungesc,
Până deznădăjduiesc.
Fug sărmanii necăjiţi,
Le pare rău, ş-îs căiţi,
Îş împut de ce-au făcut
Şi de vremea ce-au pierdut.
Nu ştiu că sunt mincinoşi,
Şireţi, diplomaticoşi,
Şi că cunoştinţa lor
Este scurtă pă picior.
Nici prieteşug păzesc,
Nici rudenia cinstesc.
Şi cei mici de mii de ori
De le-ar sluji cu sudori,
Odată d-au schiopotat,
Toate alte s-au uitat.
La ei nu e adevăr
Nici măcar cât vârf de păr,
Socotind că sunt mai mari,
Cu putere şi mai tari,
Nu poate fi defăimaţi,
De cei mai mici judecaţi.
Iar cei mici orice greşesc,
Ei degrab-îi osândesc,
Şi supunerea ce-o dau,
Zic că datorie au,
Şi că meritarisesc,
Acei mici de le slujesc.
Toţi se socotesc pă ei
Că sunt fii de dumnezei.
Ei nu sunt cunoscători
Faptei, buni răsplătitori.
Uită că e-ndatorat
Şi cu jurământ legat.
Ei caracter nu cinstesc,
Nici om din om osibesc.
La ei este cunoscut,
Ajutat, cinstit, văzut,
Cine este verigaş,
Linguşitor şi băsnaş.
Iar alţii cu alte datorii,
De le-ar face măcar mii,
Surda umblă, ostenesc,
Că ei nu le răsplătesc;
În zadar fac voia lor,
Că nu pot fi la favor.
Ce oaie lup a putut,
Ca să-l aibă cunoscut?
Că ea vrând prieteşug,
El hrăneşte vicleşug.

poezie de Barbu Paris Mumuleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar de caut un punct de sprijin

nu vreau să răstorn universul
merg pe vârful picioarelor să nu deranjez stelele
îmi place să cred că liniştea le ţine nemişcate
nu-mi aleg nicio stea
nu vreau să fiu nedrept cu infinitul legându-mi viaţa de o unitate
nu desfac de mister constelaţiile
nu caut prin niciun zodiac cărări vieţii
cum nu-mi place să mă cramponez de ceea ce numesc destin
dar am aşa o superstiţie interioară care îmi vine din poveştile copilăriei
(mi le citeam singur şi recunosc că alteram finalul de obicei fericit)
şi dau personalitate fiecărei bucăţi de cer
aproape că orice clipire de pe cerul nopţii îmi şopteşte despre imensitate
iar eu mă fac mic de tot
cât să mă pot întoarce înapoi
înapoi unde?!
poate înainte
spun poate pentru că într-un cerc este greu să găseşti care este începutul
oare are început?!
un sens îi conferim trigonometric
în sensul apusurilor sau invers
de ce am spus apus şi nu răsărit?!

oricum înapoi nu mă pot întoarce decât mergând înainte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt douăzeci de ani...

Sunt douăzeci de ani şi încă unul...
N-aş vrea nici unul să i-l dau minciunii.
Să zboare toţi spre zare cum colunul
Care apoi se-ntoarce în pântecul genunii.

Dar toate astea-s fleacuri: mai presus
Eu ştiu un lucru care-i ţinta vieţii:
Să ţii un steag, destoinic, cât mai sus.
E steagul roşu-al meu şi-al dimineţii.

E steagul cui? Eu cred că e al meu,
Ori poate-al lumii, izbutind să doară,
Când din infernul inimii, mereu,
Însângerat mi-l flutur în afară.

Iar seara, când se lasă cu răcoare,
Şi cerul se întunecă-n frumos
Însângerat şi vast mai ard în zare
Înmiresmând în chip de chiparos.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu jinduiesc la stele

Pe fruntea mea stau ploile să cadă
Şi nori s-au adunat pe trupul meu,
Iar îngerii sunt oameni de zăpadă,
Ce-aruncă iarnă chiar şi-n Dumnezeu.

În suflet, creşte un poem de jale-
Un muribund în atrii de oţel.
Au împietrit în mine madrigale
Şi urlă lupii sfâşiind un miel.

Nu mai am loc de-atâtea răni deschise,
Să mai aşez o lacrimă şi-aş vrea,
Să-ncui ferestrele spre măşti. Şi mi se
Mai zbate-un ochi de prevestire rea.

Închide, Doamne, poarta dinspre mine!
Nu vreau nimic din toate câte sunt.
Dar, poezia n-o lăsa-n ruine,
Cu Tine-n vers nu vreau să mă confrunt.

Eu am un loc al meu şi nu cer altul,
Nu jinduiesc la stele şi oricui,
Eu îi cedez coroana şi înaltul
Şi nu cer osanale nimănui.

Şi dacă nu-s pe plac cuiva anume
Nu-i nicio dramă-n asta şi-i firesc
Bârfele să le-nlocuim cu glume
Şi să nu spunem, oricum, ''te iubesc.''

Sunt om normal cu bune şi cu rele
Dar, viaţa mea. să ştiţi, e doar a mea.
Mi-e sufletul strivit şi în atele,
Când vă bagaţi bocancii grei în ea.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată cum văd eu lucrurile: nu-mi pasă de politică... sunt în primul rând compozitor. Orice guvern care mă lasă să-mi scriu muzica în linişte, care îmi tipăreşte tot ce scriu înainte ca cerneala să se fi uscat pe hârtie şi care îmi cântă absolut tot ce compun este un guvern bun pentru mine. În Europa toţi trebuie să ne luptăm pentru a obţine cel mai mic concert, să ţopăim frumos în jurul dirijorilor şi al directorilor de teatre; în Rusia ei sunt aceia care vin la mine. Abia pot face faţă cererilor lor.

Serghei Prokofiev în Memorii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!