Exerciții pe care unii le numesc... probleme
sunt un tren spre nicăieri
la geamul lui copacii aleargă în cerc
ceru-i din celofan
oamenii cresc
franzele proaspete Morții
ceva vertical mă taie și mă împarte
centrifuga cadranului scoate untul din orele fixe
de undeva
un vultur mă pândește chiorâș
apele aplaudă spectacolul sării
focul pleacă în sine spășit și
la ce-am mai venit așa de târziu?
când nu mai e viu decât spasmul
unei frunze desprinse din mine
călcate de tren pe șine de sticlă
Pământul
asfixiat în punga aceasta de un leu
unde geme înfundat și flămând numele meu
doar Moartea molfăie plictisită franzele
și învârte titirezul cadranului șui
această stare confuză din vorbe-vârtej
mă soarbe și Nicăieri începe și se termină aici
anii mei mari, anii mei mici
sunt copacii contorsionați
trași în scânduri
nu mă privi prin geamul acesta
fiindcă privirea ar putea lua-o înaintea mea
ca un somn clandestin
ca un ultim festin... dă pagina
dincolo te așteaptă sublimul...
propriul tău iluzionism, mila ta de paradă
iubirea ta amanet pentru un succes aparent
când nu te recunoști în oglinzi franzelă impetuoasă
la câte trenuri trec
nici nu mai merită desenate gările
reclame pe pungi de un leu
singurele bunuri comune
ne sunt copacii care aleargă în cerc și
nu-i vom putea împărți niciodată egal...
rupe pagina, nu o mai da
sunt un tren și orice... altceva
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre moarte
- poezii despre vulturi
- poezii despre succes
- poezii despre somn
- poezii despre ore
- poezii despre lei
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Trenul spre neant
Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari.
Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau și inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se țipă un raport.
Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.
Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aștept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.
E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toți au murit cândva,
Eu sunt de-o viață în neant și nu am cum pleca.
Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-așez la geam în trenul meu și simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.
|
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre gări, poezii despre căile ferate, poezii despre vinovăție, poezii despre stele, poezii despre prăpăstii sau poezii despre muzică
Poemul meu ca un tren
poemul meu ca un tren pe firul epic
metafore-pilde și cuvinte curioase
cu locuri la geam
poemul meu ca un tren personal
oamenii se urcă
împart o bucată de vreme
zâmbesc și coboară uneori cu speranța
că poate se vor mai întâlni
poemul meu ce nu mai apare
îndrăgostiții privesc întruna la ceas
probabil se gândesc
că n-am să mai scriu despre trenuri
și aceasta este ultima șansă
să cutreiere lumea
din mersul imaginației mele
poemul meu ca un tren al întoarcerii
un bătrân întrebând controlorul
de orașul acela mic dintre munți
de prima sa dragoste
poemul meu
... î n d e p ă r t â n d u s e
destin șerpuind prin orizontul lacom
și totuși, nimic nu este pierdut
mai există trenuri rapide
ce trec prin vămile cerului
și eu, cel care unge roțile cuvintelor grele
cel care așază șinele
pe drumuri neștiute de hoții de trenuri
poemul meu ca un tren flămând de timp și distanțe
accelerează neobosit
și eu, cel care se oprește mirat
la țărmul unei eternități fără trenuri...
poezie de Ionuț Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viteză, poezii despre cuvinte, poezii despre zâmbet, poezii despre vamă, poezii despre poezie sau poezii despre oraș
Oamenii sunt singurele creaturi din această lume care taie copacii, îi transformă în hârtie, iar apoi scriu pe ea: "Salvați copacii!".
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre salvare, citate despre hârtie sau citate despre copaci
De dor...
E târziu și peronu-i pustiu
Călătorii au disparut în noapte
Un singur tren se mai aude departe
Iar urma pașilor tăi se mai zărește încă
În zăpada așternută azinoapte...
Ai plecat cu ultimul tren spre nicăieri
Și când ai venit ai apărut de niciunde
Ai lăsat pe peron amintirea
Unei nopți perfecte de iubire
Un parfum discret ascuns
In umbra uni zâmbet
Și pe mine...
Încă te mai aud
Încă îți simt prezența
Iar trenul e acum departe
Undeva spre nicăieri
Pierzându-se în noapte...
Pentru tine am alergat
În gara acum pustie și rece
Dar nu te-am mai gasit
Erai undeva departe spre nicăieri
Și totuși te aștept noapte de noapte
Să te întorci de niciunde...
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre zăpadă, poezii despre perfecțiune, poezii despre dor sau poezii despre amintiri
Blocat în timp
Sunt în același loc în care lumina mea te-a întâlnit
Și-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.
De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.
Sunt în același loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orișicare ce trec în lungul și curbat.
Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.
Sunt în același loc de veghe pe care îl păzesc cum știu,
În el e doar amărăciune și e tristețe și pustiu.
Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână țin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ți scriu.
Sunt în același loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrânețea lor neclară lumina nopții a albit.
Sunt în același loc în care aștept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre visare, poezii despre tristețe, poezii despre hârtie sau poezii despre copaci
Copacii si gansacii
cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!
la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.
fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.
dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.
dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.
inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.
ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.
insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre crengi, poezii despre frumusețe sau poezii despre foc
Singurătatea absolută? O concep câteodată așa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Ești atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te miști; dar ești departe și de orice punct fix în spațiu. Ești undeva, între o stație și alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situații, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le lași în stații, le pierzi între stații, le uiți în spații, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.
citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trenuri, citate despre timp, citate de Constantin Noica despre timp, citate despre spațiu și timp, citate despre singurătate, citate despre idei sau citate de Constantin Noica despre idei
Numele meu, anii mei, casa mea
În sfârșit am aflat numele meu
Jocul etern al lui Dumnezeu.
În sfârșit am aflat numele meu.
În sfârșit am aflat anii mei.
Anii mei pagina Infinitului.
În sfârșit am aflat anii mei.
În sfârșit am aflat casa mea
Acolo unde ajung lumile mele ca flacăra.
În sfârșit am aflat casa mea.
poezie de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre religie, poezii despre jocuri, poezii despre infinit sau poezii despre Dumnezeu
Îmi sunt din ce în ce mai străin
în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniștea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine știe ce mister
mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiați
între două cuvinte de-alint
și-o promisiune
unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecția cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceața de azi
în care măgar mă pierd
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre alb
- poezii despre scrisori
- poezii despre păduri
- poezii despre promisiuni
- poezii despre prezent
- poezii despre negru
- poezii despre măgari
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Dar nici eu, de mă strig
O rugină de tei prin frânturi de amiezi
Vechi scrisori de amanți peste timp încă ning
Din pănuși de porumb mă privesc și se sting
Ochii verzi de păpuși, merii buni din livezi.
Trec poștași abătând foste vremuri prin gări
Un bătrân ațipit trece mâna prin nori
Plouă dor strecurat din arcuș de viori
Calcă talpa nisip pe adâncuri de mări.
Și pe umbra ce sunt, un oraș osândit
La prăpădul tăcut al atâtor iubiri
Cresc pe străzile lui și acum trandafiri
Și pe umeri, înfrânt, un oftat de cuțit.
Vin în liniștea mea patru scânduri de pom
Despre viață citesc ochii mei într-un zar
Despre moarte învăț dintr-un vechi calendar
Sunt o roată de tren într-o haină de om.
Unde-ai fost, unde ești, timp al meu rătăcit?
Pleacă sălciile-n vânt, pleacă oamenii toți
Un poștaș fără vești mă tot caută în porți
Dar nici eu, de mă strig, nu mai sunt de găsit...
poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poștă, poezii despre învățătură, poezii despre înfrângere, poezii despre zaruri, poezii despre vânt, poezii despre vioară, poezii despre vestimentație sau poezii despre verde
Geme adânc Universul
Geme adânc Universul,
Grecul, sirianul și persul,
Contemporanii și ei
Au ruginit și sunt chei.
Pe Quai d'Orsay ne plimbam,
Eram hipopotam,
Erai hipopotiță,
Beți de iubire, beți criță,
Oamenii ne fluierau,
Parcă ați fi din Macao,
Ei ne spuneau.
Apoi noi ne-am iubit,
În duhul Marelui Brit,
Apoi noi am trecut,
Gemem din stele, din lut.
Copacii stau neclintiți,
În straie de promoroacă,
Oaspeții pleacă în zori,
Nimeni nu moare, doar pleacă.
Vin pețitoarele, vin,
Așteaptă-n iatac mireasa,
Mirele e din vecini
Iubirea e în Alaska.
Totul are-un sfârșit,
Crima a fost făptuită,
Stă un brăduț neclintit,
Moartea defunctei iubite.
Pădurea, șir de bulumaci,
sunt un copac între copaci,
prin mine trec insecte, ani,
iubirea mea nu-i de doi bani,
iubirea mea-i un munte-n zări,
urcăm pe unde nu-s cărări,
iar muntele e viu, e-n mers,
se depărtează-n Univers.
Suntem copaci îmbrățișați,
Pe trunchiul tău e al meu braț,
Simt cum vibrezi, precum o stea,
Un munte-n zări iubirea mea.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre vecini, poezii despre munți sau poezii despre lut
Locuiesc într-un cerc
Locuiesc într-un cerc
Și mă simt în el ca-ntr-o cușcă.
Cerberii nopții fruntea îmi mușcă,
Gânduri către tine când incerc.
Locuiesc într-un cerc.
Lanțuri de-aramă îmi strâng piciorul,
Focul din mine s-a stins demult
Ochii mei încă îți mai duc dorul.
Degeaba încerci flori să-mi arunci,
Amintirile mele privesc din-afară,
Cercul de gheață nu are punți,
Frigul din mine mă înfioară.
Cercul e strâmt, cât aș vrea să-l lărgesc,
Înauntrul lui încerc să te prind,
Dar cerberii zilei de pază îmi sunt
Și cine sunt, unde sunt îmi reamintesc.
Locuiesc într-un cerc.
Aici începutul și sfârșitul se confundă,
Încât, acum, nici eu nu mai știu:
m-am născut sau am murit acum o secundă?
poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre secunde, poezii despre picioare, poezii despre ochi, poezii despre naștere sau poezii despre gânduri
Reverie
Zbor... zbor și dau de univers,
Acolo mă întâlnesc cu întunericul si misterul,
Ce mă afundă după 15 straturi de univers,
Într-un alt univers;
Acesta e făurit din gânduri călătoare
Uitate prin neant, peste tot și nicăieri;
Acesta e cuibul lor...
Un gând plânge că și-a pierdut iubitul,
Altul e un gând care aleargă într-un cerc continuu
Și spune că are de gând să facă o sută de lucruri uimitoare
Pe care nu le face, doar aleargă în cerc...
Omul a murit de mult,
Dar visul neîmplinit încă duce o luptă în univers. Frica l-a oprit...
Merg mai departe de aceasta vale a plângerii
Și dau de gânduri visătoare, de gânduri de iubire,
De toate gândurile ce dansează și se creează nestingherite din capetele oamenilor,
Unele sunt mai ceva ca ciupercile, de cum se înmulțesc!
Eu plec pentru că nu vreau sa fiu pierdută-n gânduri...
Nu mă uit pe unde merg și cad din acest univers,
Mă las purtată de praful de stele până la Dumnezeu.
Acolo totul e lumină, dar nu arde.
Simt că sufletul meu devine una cu lumina, de parcă și-ar fi găsit puzzle-ul.
E un sentiment minunat!
Nu mai vreau să plec de aici...
poezie de Veronica Ștefania Dănciulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre plâns, poezii despre întuneric, poezii despre văi sau poezii despre suflet
Castanii
Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu brațele întinse spre cerescul rai,
să-și etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfințit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren și văd în fața mea, uimit,
castanii mai frumoși ca niciodată.
Mă-ntreb, fără speranță, dacă n-ai ajuns,
cu-același tren, în gara noastră mică,
și gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă și privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-și vinde viața pentru tine.
Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aș vrea s-ajung nici nu mai știu,
mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre flori, poezii despre trecut, poezii despre sfințenie sau poezii despre râuri
Un tren spre nicăieri
De plictiseală sau din nepăsare,
Nu e o scuză sau un vechi refren,
Aflându-mă într-o gară oarecare,
Mi-am luat bilet pentru-acest unic tren.
În el, sute de mii de personaje,
Plecate-acum în nemilos surghiun,
Cu dor în suflet, pline de bagaje,
Se luptă pentru-n loc ceva mai bun.
Ce freamăt, cât venin, ce încordare,
Ce urlete, ce plâns și ce tam-tam,
Ce vorbe grele și ce-ncăierare
Că fiecare vrea să stea la geam.
Stau și privesc acest grotesc spectacol
De parcă sunt în lojă la balcon
Și de-aș putea, aș face un miracol
Și-aș dispărea în zare din vagon.
Aș vrea să ne oprim în prima gară
Și să o luăm apoi în sens opus
S-ajungem unde-am fost întâia oară,
Însă biletul este numai dus.
Speranța mea acum e doar în soartă
Și-o rog în gând să schimbe vreun macaz,
Căci acest tren spre nicăieri ne poartă
Și m-am urcat în el și mi-e necaz.
poezie de Octavian Cocoș (2 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încordare sau poezii despre schimbare
Să mă vindec de iubire...
Să mă vindec de iubire
Cerc să fug spre amintire
Dar vrăjit de dorul greu
Tot mă-ntorc spre sânul tău.
Sânul tău, ca de fecioară,
Care face să mă doară
Anii mei, ce-mi par prea mulți,
Anii mei posaci și sluți.
Mai știi, tu, cum vântul rău
Se juca cu părul tău
Și-ntr-adins tot ți-l zburlea
Și gelos ți-l înfoia?
Mai ții minte, fată dalbă,
Cum stăteam culcați în iarbă
Și scrutam copacii groși
Cum priveau invidioși
La iubirea noastră mută,
La privirea ta de ciută
În care privirea mea
Ca-ntr-un lac se îneca?
Fără gând, fără vorbire,
Te sorbeam dintr-o privire
Și-mbătați de buze moi
Lumea-ntreagă - eram noi.
S-a dus vara, plânge firea
Și-a rămas doar amintirea...
Să mă vindec de iubire
Nu găsesc nici o ieșire.
Gândul meu copil zănatic,
Sufletu-mi flăcău tomnatic
Și toată făptura mea
Tânjesc la iubirea ta.
... Cum spuneam, cam în neștire,
Să mă vindec de iubire
Spre-amintire vreau să fug
Dar tot la tine ajung...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre virginitate, poezii despre toamnă sau poezii despre păr
Prezent continuu
cu tine nu mai sunt în acele povești
și nici din alte călătorii nu mai vin,
timpul tău oprindu-mă pe una din șine;
... și orice tren fără stăpân din mine.
chiar firescul bine din care obișnuiam
să îndestulez găuri negre
ale iubirii sau din ce patimi și plăți or fi fost
năucitoare din ei și în oglindă
drumuri înfundate spre prezent ai oprit;
îmblânzindu-mă cu un fel de muzică
care așa începe, doar în liniște,
cum te cântă și gândește
în propriile cuvinte.
într-adevăr, aduci acest prezent continuu
în care să ne treci rotunjindu-mi ceasul
... poți chiar mai mult
în picurii din privire și sevei de viață
și în atingerea oricărui simț
din spatele secundei care mă scrie
poezie de Ana Ștefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plată
Nimic nu egalează lumina uliței mele. N-am plecat de aici niciodată. Nicăieri nu sunt mai al meu ca aici, nicăieri nu sunt mai acasă. Si nicăieri nu sunt mai nicăieri.(...) Resping cu ura toate dictaturile, in afara de dictatura amintirii. Dau timpul inapoi: la Grădiștea sunt mereu tânăr... Si neinchipuit de trist în eternitate...
citat celebru din Fănuș Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre dictatură, citate despre tristețe, citate despre tinerețe, citate de Fănuș Neagu despre tinerețe, citate de Fănuș Neagu despre timp, citate despre amintiri, citate despre acasă sau citate de Fănuș Neagu despre acasă
Înalturile
înalturile sunt tot mai greoaie
ziua se-nchide tot mai repede
orizontul cade pe greieri
amintirile desfigurează
culoarea dragostei sau o aprind
luna-și trimite sărutul înghețat
copacii nu mai aleargă
în tunel luminița e stinsă la capăt
din vis te-ai spulberat ca o cometă
prin geamul deschis
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre greieri, poezii despre gheață, poezii despre culori sau poezii despre comete
* * *
Căile, în cerc, ale Abydosului ceresc, le străbat
Și întregul Spațiu, cu cele patru tărâmuri, pe patru stâlpi așezat,
Cu Porțile închise, Porți zăvorâte bine
(Fie în Lumea Interioară sau Exterioară, față de mine).
Fie să le pot deschide cu brațele mele!
Sprintene, ca la un câine, îmi sunt picioarele,
Când sanctuarele de Dincolo le străbat, grăbit;
Zeul cu două capete de Leu, Trupul meu l-a hrănit;
Igan, însuși, l-a așezat în sicriu;
Sufletul meu este puternic și viu.
Intrând prin Porțile spre Dincolo, trec
Și pătrund în locurile cele mai îndepărtate din Cer.
Mă inundă Lumina, Inima mea strălucește
Căci Numele meu este:
"Cel-care-Adâncurile-abisale-le-cunoștea".
poezie din Cartea egipteană a morților (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre superlative, poezii despre inimă sau poezii despre câini