Apă şi foc

În mine râuri-râuri curg şi valuri se ridică,
Spărgându-se de abisale ţărmuri neumblate,
La mine-n suflet zarea a devenit prea mică,
Sentimentele de împlinire prea de mult uitate.

Răsar uneori ca florile de colţ, din loc în loc,
Pe culmi nebănuite încă lauri caut să adun,
E apa cea din care sunt făcut, iar nu din foc,
Pe ţărmuri mi-am găsit poteca, nu un drum.

În marea mea se odihneşte un petic de cer,
Creste de valuri rătăcite se întorc din larg,
Când din pustiuri luna le-a chemat în prag,
Să umple iar singurătatea ţărmului stingher.

Şi-acum, din craterul amurgului încins,
Zadarnic se mai zbate în văzduh tăcerea.
Când obscură, lumina nopţii nu s-a stins,
Doar lacrima iubirii şi-a pierdut puterea.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

În marea linişte ce încă ne-nconjoară,
Din când în când se rupe un catarg.
Blestemul a căzut şi pentru a câta oară,
Am rămas iară şi izolaţi în larg!

Picior peste picior e aşezat destinul
Şi lumea întreagă pare că-i la fel.
Pe ape sunt şi-i prea departe ţărmul
Ce-şi ţine orizontul numai pentru el.

Mă îndoiesc de mine şi mă-ndoiesc de tine.
Mă depăşeşte gândul că vom fi pierdut
Şi ultima speranţă ce-n viaţă ne mai ţine,
Că mâine va fi şansa unui nou început.

Pe marea liniştii singurătatea mai înalţă
Din când în când regretelor un val,
Mi-ar trebui să mai aştept încă o viaţă,
S-ajung cu visul meu până la mal.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt marea ce se sparge de ziduri
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se risipeşte în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de boltă
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt al unui pescăruş rătăcit pe o mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge acum
sunt delirul uni vis uitat între voi
afară plouă şi mi-e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valuri de iubire

Din mine se revarsă valuri de iubire
Şi nu pot să le-mpart; sunt ei mult prea puţini,
Aceia ce rămaşi să merite-mplinire
Sunt oamenii mici, prea goi şi nu prea plini.

Lumină ascultată cum te reverşi din mine,
Aşa să fiu ca luna în ziua cea mai clară!
Nu aş lua de eu să plec, decât poate ruine
Căci pe pământ aici, e doar floare amară.

Potopul dinspre sine - renunţări şi zbateri;
Te afli într-o lume crezând că te iubeşte,
Dar de iubit iubeşte doar Unul când abateri
Pe drumul tău ivite te încolţesc robeşte.

Aşa de mult să las din cuget să se-adune!...
Ar deveni pastel întreaga-mi existenţă!
Aşa multe culori pot străluci-n cunune,
Şi împletite toate cu lacrimi din esenţă.

Pe valuri de iubire născut-am un serai,
Atingeri…of atingeri, de pace şi candoare…
Minunea nevăzută, deşi o stăpâneai…
Nu şi-a lăsat misterul decât într-o mirare.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se sparge în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de ziduri
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt
al unui pescăruş pe mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge pe drum
sufletul se pierde în depărtări
în delirul unui gând uitat
afară plouă şi e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

pluteam alegoric în larg, biet catarg ireal
valuri furioase se izbeau de gânduri zălude
se spărgeau dramatic la mal
pe cer ţipau pescăruşii
lacrima cade şi plânge pe ţărmul uitat
de lume, de viaţă, de toate
din zborul înalt a rămas doar o pană
albă pană, rătăcită în larg
pluteşte suav peste ape
în ţipătul dureros al timpului
uitat pe aici, pe undeva, cândva
mă strigă, mă cheamă iar marea
mă scurg în valuri înspumate, în tainic miraj
din zbor a mai rămas un biet ideal
plâng pe ţărmuri mângâiate de mare
trist pescăruş ireal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet deschis

Atâtea bogăţii am strâns în ochii-mi blânzi şi părul nins
Dar când furtuna a venit doar o epavă-am devenit!
Căutătorii de comori m-au ocolit de-atâtea ori
Şi, leneşii, au adunat nisipul ce m-a îngropat.

Sunt o epavă prea bogată în aur şi în diamante!
A mea e marea, marea toată la fel şi stâncile înalte!
Văd cum se zbat în zarea strâmtă, marea le pare prea adâncă...
Îi văd izbindu-se de stâncă şi, orbii, mă ocolesc încă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin cenuşa amurgului

Tu vezi cum se-ascunde-n cenuşă amurgul?
De parcă toţi norii porniţi sunt să-l stingă
Şi-n liniştea mare din cer, demiurgul
Dă semnul cel tainic, zăpada să-l ningă!

Stau lucruri în cale sau poate-s doar anii...
Mi-e dor de o vară pe umăr să-mi doarmă,
Iar valul să poarte spre ţărmuri litanii
Când zarea se-nchide albastră şi calmă.

Din mâinile noastre se scurge nisipul
Şi-o pulbere fină pe noi se prelinge...
Ca orbul îţi caut prin negură chipul,
Dar pasărea nopţii cu pliscul m-atinge.

Mai stai lângă mine, e iarna prea cruntă:
Nu vezi cum albite de geruri cad clipe?
Cu viaţa, cu moartea să facem iar nuntă
Şi trece-mă pragul când corbi or să ţipe.

poezie de Steluţa Crăciun
Adăugat de Steluţa Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O prea toamnă...

Braţul tău! Ah, braţul tău pe care-am înverzit,
Pe care-am înflorit şi-am învăţat rodul iubirii!
Dragostea mea, tu nu vezi, nu simţi, părăsit
Versul meu ruginit de prea toamna-nvechirii?

Cad încet de pe ramul de dor amintiri, tremurat,
Se întorc să ne spună că-i mult prea târziu
Să le-aducem cu noi pe un drum ce-am uitat...
Un surâs resemnat prins de-un suflet pustiu...

Braţul tău s-a-nclinat de prea timp şi prea ploi...
Încă stau agăţată de el, dar mă tem de furtună...
Mă-nfior disperat, uneori, când tăcerea din noi
Se strecoară pe-ascuns şi uităm de-mpreună...

Poate cad de pe braţ într-un vis, când mi-e bine...
Poate zbor ca un fulg dus spre cer de o boare...
Voi fi, poate, o briză-n ecou rătăcind serpentine,
Sau un vers de poem cu parfum dintr-o floare...

poezie de Jane Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea valurilor

Ai vrea să pleci, dar valuri
ce-aleargă dinspre larg,
îşi caută iertarea
când, înspre mal, se sparg.

Nu toate-s vinovate,
dar, poate, este unul
venit de mai departe,
şi-a însoţit taifunul.

El ar putea să ştie,
şi crezi că-ţi va vorbi,
dorind a ta iertare
‘nainte de-a muri.

Îl vei ierta, de-ţi spune:
e în genuni sau viu
cel dispărut cu barca
în iadul plumburiu?

Priveşti, nerăbdătoare
spre valuri ce se sparg
venind, mult prea tăcute,
spre tine, dinspre larg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământări nocturne

Aprinsul întuneric e-al nopţii care vine.
Mă fericesc iluzii ce încă n-au suport,
Şi nu ştiu printre gene ce licăr mai rămâne,
Când vinovat absolv tăcerii ultim ort

Abisuri mă aşteaptă când încă pentru mine
Orbecăirea zilei e ţelul lui suprem
Nu-i linişte sau pace, nici loc pentru mai bine,
Când laurii virtuţii sunt puşi pe un catren.

Mi-am rezervat eu însumi un loc pentru-a mă cere,
La sufletu-ţi fierbinte când rece mă topesc,
Şi văd fără speranţă că nu mai am putere,
Să-ţi spun în nebunia de-acum ca te iubesc.

Mi-e teamă chiar de ziua care va-ncepe mâine,
Din întuneric umbra iubirii s-a desprins
Şi patima tăcerii prin lipsă mai rămâne,
Să suplinească golul ce visul mi-a cuprins.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în intersecţii...

s-a dus şi anul ăsta, tot ca altul,
s-a dus în colbul lui de fum,
rămân acelaşi în aluatul,
imaginarului de drum,
un drum pe care niciodată,
n-am reuşit să îl parcurg,
cărarea lui întortocheată,
nu m-a lăsat pe el să curg

prea s-a pierdut în intersecţii,
din care-a trebuit s-aleg,
din uimitoarele proiecţii,
pe una am putut să merg
şi n-am ştiut dacă aceea,
a fost cea bună, cea cu flori,
în valuri m-a cuprins mareea,
cu ochii ei neiertători

scăldat în dulcea ei culoare,
cu-atât senin pe multe zări,
nu m-am gândit la vântul care,
se-apropia din încercări
şi prea târziu am prins mişcarea,
furtuna coborâse norii,
şi-am alergat cu disperarea,
să mă salvez, crezându-mi porii

m-am furişat sub o uitare,
acolo mult am aşteptat,
să mai răsară dintr-o zare,
căldura, soarelui, treptat,
degeaba ochii îmi căutară,
în zări, mareea, caldul ei,
eram vânat de-a ei cătare,
şi-acum în ochii ei nevoi

prea m-a ales să mă iubească,
prea m-a ales să mă furtune,
prea m-a ales să mă orbească,
în nopţi de veghe de tăciune,
prea mă aşteaptă liniştită,
sub linişte mocnind nebună,
mocnind tăcerea absolută,
de care mă-nfior când tună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cu mine şi cu... mine

Sunt doar cu mine şi cu... mine
Şi marea îmi e prea departe,
Se zbuciumă în valuri surde
Ca mine în singurătate,

Se simte rătăcind o boare
De apă rece şi sărată,
Mă calcă peste adormire,
Sunt mult mai singură de-odată.

Caimacul aburind în ceaşcă
Mă cheamă să-i sărut sorbind,
Aromele... şi-a lui otravă...
Şi singur-o privesc gândind...

Privesc rotundul de la ceaşcă,
Îmi place, ne-am împrietenit,
Ne întâlnim... şi vânt şi ceaţă,
Ne povestim şi ne zâmbim.

Cu toarta doar puţin curbată,
Ceşcuţa stă pe masa mea,
Parcă şopteşte împăcată:
,, Mai toarnă din ibric şi bea!"

Şi torn, şi beau cafeaua dulce,
Îmi beau singurătatea mea
Şi marea, marea îmi aduce
Chemarea ei, privirea ta...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de ţărmuri

Dincolo de ţărmuri, valul nu străpunge
Liniştit sub ceruri, veacurile-şi curge
Zările-s albastre şi valu-i albastru,
Luminate-ntr-una de-al nopţii astru
Veacurile trec, veacurile-s ere
Peste toate-mi vin, gânduri efemere
Şi pot ochii mei să străbată zarea,
Din al vieţii val, să-şi culeagă sarea
Nimeni nu cunoaşte, suflul unui val,
Nici profundul cer, cu iz abisal
Peste noi vor trece, mii şi mii de stropi
Ne-om şopti visarea, sub umbre de plopi
Muritori şi singuri, valul ne va duce
Câteodată, doru-şi va croi răscruce
Dincolo de noi, porţi nebănuite
Se deschid aievea, în nori de cuvinte
Ce se scurg domol, alteori sălbatic
În murmur de taine şi nopţi de jăratic
Paşii ne vor duce şi se-ntorc timizi,
Cu geana iubirii, mâine să-mi aprinzi
Sunet de vioară, ritmuri ancestrale
Rătăcind grăbită, voi ieşi în cale
Să număr eternul, pe valuri şi ţărm
Liniştea iubirii, pe braţe s-o dorm
Dincolo de noi, paradisuri tac
Sufletu-şi afundă, nuferii pe lac,
Trestii se înclină, ca-o plecăciune
Dincolo-i tăcerea, ce-a-mpânzit-o lume
Şi te caut azi şi-ţi şoptesc albastre,
Doruri, gingăşia, întâlnirii noastre
Puzderii de stele, se aprind şi încarcă
Sentimente, păsări-n a vieţii barcă
Ce-o să zboare-n zori, aducând solie,

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţii

În lumea de ieri,
În lumea de azi,
Suntem noi, suntem veşnici,
Dar nimic pe pământ,
Suntem creste de valuri
Stârnite de vânt,
Suntem stele ce cad
Şi se sting în pământ.
Te aştept privind de un ceas
Şi privesc căutând un răspuns,
De ce lacrimi n-au curs
Îndeajuns?
Tu eşti tu şi eu
Sunt eu,
Două lumi în care,
Ne zbatem visând
Între bine şi rău,
O iubire de valuri,
Pe un ţărm suspinând,
Trăim al speranţei dulce blestem,
Între soare şi vânt.
Şi cine ştie câţi ani au trecut
Şi poate vor mai şi trece,
Sorbind cu nesaţ,
Din parfumul trecutelor flori,
Un dulce nectar,
Iubind pătimaş, dar
Cu sufletul rece,
Că totul a fost, va fi şi va trece,
Încercând aceiaşi fiori,
Când mereu murind în amurg,
Ne vom naşte în zori.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea

Frumosa Dunăre se zbate in albia albă
Între malurile vieţi, între două ţărmuri surori
Aşa se zbate în largul oglinzii
Precum visul în miezul nopţii.
Dunăre, Dunăre apă rece, apă caldă
Aduci putere celor sortiţi să piară
În adîncurile tale vii, pline de necunoscut
Şi cunoscut!
Aleargă valuri după valuri
Ţinînd viaţa în alertă şi cunoscutul în panică
Pentru viaţa ce urmează.
La răsărit de munte pe malul dreptăţii
Şi al puterii ce curge din destinul tău
Frumos, Dunăre albastră!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu vii?

"De nu vii de pe cărări străne
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Şi cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neştire
Şi-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?...

De ce nu vii când încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem?
De ce nu simţi lumina Mea pe pleoape
şi Harul Meu, în ceasul tău suprem?

De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din veşnica dumbravă,
cu mâna Mea cunună să-ţi aleg!

De ce nu vii, tu suflet nehotarnic,
cât încă pot Mântuitor să-ţi fiu?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
Vei plânge-amar, dar poate prea târziu!

Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Şi cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neştire
Şi-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?"

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de August floral

florile iubirii înfloresc pentru noi
zâmbetele lor sunt valuri de parfum
fluturi se îmbată adunaţi în roi
eu imortalizez clipele de acum.

cântă florile la fereastra mea
toată dragostea se împarte la doi
cântă fericirea cum ştie doar ea
să scoată din lume amaruri, nevoi.

timpul mă iubeşte eu îi sunt datoare
cu o viaţă demnă cu un suflet bun
mă înfăşoară în lumini încântătoare
în spiritul meu doar minuni să adun.

marea mă cheamă pe ţărm de opal
să simt mângâierea fiecărui val.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă ce încă doare...

Eu am plecat de lângă tine iar,
Dar sufletul meu n-a plecat.
E doar al tău şi este în zadar,
Sa mint mereu că te-am uitat.
În nopţile târzii când dorul doare
Şi când prin ciob de gând te caut,
Lacrima arde-n ochi cu disperare,
Iar dorul plânge-n cânt de flaut!

Îţi scriu pe cer că încă te iubesc,
Cum floarea iubeşte grădinarul.
Şi c-aş dori sa te reîntâlnesc,
Cu tine doar, eu aş uita amarul.

Pe unde eşti? Şi pe ce valuri?...
Te poartă viaţa asta blestemată,
Aş vrea să ştiu de-ai găsit maluri,
Eu nu sper să le pot găsi vreodată!

Iubirea ni s-a stins anost,
În acea tristă zi a despărţirii
Şi nu-i mai găsesc adăpost,
Inimii arse-n patima iubirii!

poezie de Dorina Omota (6 aprilie 2016)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, departe...

mă cheamă tăcerea clipelor ce mor
de drag, de dor
pe triste versuri plânge o melodie
doar o melodie
adie pe corzi rupte
cheamă depărtările
ce lungi, pustii, sunt zările
privesc înainte păşind peste ape
mi-e sufletul oglindă în valuri înspumate
pe o stâncă golaşă, pitică
o rândunică plăpândă şi mică
clipeşte din aripi
să zboare pe mare, în dulce visare
ce reverie
barca alunecă pe ape
în cale, în zare
sirenele cântă, mă cheamă
ce suavă chemare
vâslesc între ape
cu mâna cufundată în gânduri
pe ţărmuri de suflet uitate
păşesc mai departe pe ape
departe de lume, departe de toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!