Surâs din toamnă

pornită din inima unei brânduşe
toamna umple ulciorul
cu lumină
ruptă din soare
încă o dată m-adapă

în rotire egală tot caut un singur cuvânt
să fie plinul
şi gândul acesta ce trează mă ţine
cum la sfârşit de rugăciune o şoaptă
aminul

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

pornită din inima unei brânduşe
primăvara umple ulciorul
cu lumină
ruptă din soare
încă o dată m-adapă
în rotire egală
tot caut
un singur cuvânt
să fie
plinul
şi gândul acesta ce trează mă ţine
cum la sfârşit de rugăciune
o şoaptă
aminul

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

mă răsucesc ca un arc
număr înapoi
de la zero (nici vorbă de ceaţă!)
astăzi am nevoie
de un refren un singur cuvânt
ecou al tăcerilor mele
altfel cum să ştiu
Adevărul
rostit într-o rugăciune de
Cel născut sub Lege
nerecunoscut atunci

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materia trează

Materia trează sufletul ne veghează
şi pomii ostenesc să dea-n floare
planeta albastră sub unicul soare –
iubirea măiastră din genunea albastră.

Cum un cuvânt
cândva nerostit,
prin noi răsărit
şi unicul soare ne va fi asfinţit,
ca pomii daţi în floare –
albastră ninsoare
de la infinit la infinit.

Materia trează
sufletul viu ne veghează
cu genunea albastră,
iubirea măiastră – unicul soare
adâncului omului fără sfârşit,
cel carele încă deodat´ răsărit,
ca un cuvânt dintr-un timp nerostit,
va fi asfinţit infinit,
în genunea albastră – la infinit.

poezie de Dumitru Găleşanu din Pe corzile luminii (octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Galesanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt ca într-o poveste

când pipăi locul acesta
nu simt încă vidul
dau de un crâmpei de lumină
mă văd o livadă încărcată de rod
verde-azuriu este acest aer ce
nu încetează să-mi fie plămân
aici toamna nu se grăbeşte
frunzelor nu le-au crescut aripi
prin frunzişul nucului cad bănuţi de soare
vast şi încăpător nu mă înşală
acest loc mă înşfacă până rămân
un copil pentru mine însămi
sau poate o mică vietate liberă
ce nu are drept pavăză
decât o bucăţică de hârtie
în spatele căreia învaţă
să separe ce e rău

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile din ochii unei păsări

păi Doamne dacă se îmbolnăvesc până şi păsările de lumină
de ce să mai aştepte altceva şi nu s-ar vindeca cu ea
şi gândul întrece întâmplarea canarului
scăpat din colivie zboară înainte şi înapoi
deasupra aceleeaşi flori
în tremur de aripi colorate ţesute cu mâna
umple aerul cu polen
ca să danseze şi polenul
valsul orbitelor exaltate
şi când nimeni nu se aşteaptă
trage cu ciocul soarele înăuntrul camerei
stau acasă şi văd ce n-am mai văzut
luminile calme din ochii unei păsări
un vals între polenuri şi sfârşitul sigur al zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori îşi schimbă masca, toamna, îmbibată de soare, ne face cu ochiul, complice. Parcă să se dezică de tot ce ar deveni statornic.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să vă căutaţi cuvintele în rugăciunea voastră; de câte ori gângăveala simplă şi monotonă a copiilor nu înmoaie inima tatălui lor?! Nu vă lansaţi în lungi discursuri pentru ca nu cumva să vă împrăştiaţi duhul în căutarea cuvintelor. Un singur cuvânt al vameşului a mişcat milostivirea lui Dumnezeu; un singur cuvânt plin de credinţă a salvat pe tâlhar. Prolixitatea, vorbăria în rugăciune umple spiritul de imagini şi-l împrăştie, în timp ce, adesea, un singur cuvânt are ca efect adunarea în sine a spiritului.

Sfântul Ioan Scărarul în Scara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără titlu

atoatecuprinzător
un singur cuvânt
pe o pagină albă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotire de cadre

Unii vin şi alţii pleacă,
Noi, pe loc, cum ni-i destinul,
Patru ani o să mai treacă
Până-şi fac, şi ăştia, plinul.

epigramă de Ioan Răduţ-Poşăganu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu în albul iernii

Cu zile în urmă, ai vrut o garoafă.
Mirat, m-am gândit: "Nu mai vrea trandafir!"
Simţeam tremurând tot ce-aveam în carafă,
Iar gândul... taifun s-a făcut, din zefir.

Să-l schimb pe acela pe care-l cred rege
În lumea în care e-atât de frumos,
Îmi pare o crimă, o fărădelege
Ca aripa ruptă la un albatros.

Ce iarnă e-n mine, ce iarnă-i afară,
Ce luptă prin gânduri!... şi totuşi, senin
În sufletul care nu mi se-nfioară,
Nu are vreo teamă, nu simte venin.

E linişte-acolo: garoafa-i o floare
Şi-n albul zăpezii tu vezi roşul ei
Ca buzele iernii atinse de Soare,
Ca buzele tale din anii acei.

Ei bine, să fie garoafă, iubito,
Să fie şi-acum tot ce vrei, ce-ai dorit,
Să-ţi fie iubirea cum ieri ai trăit-o,
Cum este şi azi, cum va fi la sfârşit!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul cuvântului

s-a trezit mai întâi trezirea
m-a tras după ea într-o zi de luni
îngerul meu încă dormea
odineşte-te
i-am şoptit să nu mă audă

începea săptămâna la amiază dar nu l-am apostrofat
i-am sărutat doar cu ochii albeaţa penelor
şi gândul a întrecut aşteptarea
aripile-i erau mai mari
în sinea lui nici nu se vedea
cum devenise cuvânt
şi înţelesul îl trezise din somn

atunci am început să cred în
îngerul meu
în paza lui din acele ore
rămase din zile şi în cele din toate nopţile
ca o sare ce-mi lipseşte peste ceva dintr-un vers

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ţine strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neştiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzeşte,

dar care străluceşte în inima lui
şi în inima mea, totuna
şi focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viaţă

şi care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
şi tineri bărbaţi cu iarba în dinţi
le poartă pe braţe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică uşor din vioara omului singur
şi zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de taină

Dureri din suflet urcat-am pe cruce.
Piatră pribeagă, îmi caut grădină...
Ramură ruptă, uitată-n răscruce...
Un chihlimbar, lipsit de lumină...

Ultima şoaptă cu vântul se duce
Să scrie pe cer cu literă-aldină.
Dureri din suflet urcat-am pe cruce.
Piatră pribeagă, îmi caut grădină...

Mintea dezleagă ce ochiul n-aduce.
Taina cea vie din scriere fină
Suflet înalţă, iar inima-i plină,
Când frunze şi gânduri, toate-s caduce,

Dureri din suflet urcat-am pe cruce...

rondel de Olguţa Trifan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste de dragoste

Încă mai
caut
în tine un drum
o potecă
o linie pe care
să-mi ţin echilibrul

caut un reper
o lacrimă
din iedera de pe cuvinte
o bucată de cremene
să o ating dimineaţa de inima ta
până ce va scânteia

caut o cochilie
în care timpul nostru
netrăit
încă ne mai aşteaptă
ca un melc
să ne primească
în sanctuarul tăcerilor
până ce îmbrăţişările
vor umple orele clipele
cu zăpezi din zilele vechi
mesaje necitite
imprimate pe retină

caut
un răsărit în preajma ta
măcar umbra
să mă acopere
în clipa ta de strălucire
când vor cădea
meteoriţi fierbinţi
în cascada dintre anotimpuri
şi somn.

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

A avea inima plină de tot ce te înconjoară înseamnă a contesta dispariţia.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi interior

nărăvaşă şi uriaşă
vertebră rotundă ca pământul
din care sar fără să ştii cum
concluziile
de care eşti convins ca de tine însuţi

într-o parte este foc în alta apă
analogii fără sfârşit
ficţiuni-realitate pe marginea
absurdului

un singur os
face un salt mortal
rămas în aer de grădină academică
umbră nedesăvârşită a
craniului
fereastră deschisă între poli

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maximala stare

Am scris din inimă/ fără contra-puncte,
până
m-a durut verbul din cuvinte.
Nu ştiu cum să-ţi scriu să mă-nţelegi/
Iubesc inima ta infinită
şi cad peste ea istovită/
fără glas
(am uitat punctuaţia),
unde punctul să fi rămas?

În locul punctului, îmi zic,
ar durea mai puţin
trei puncte.
Punctul,
când să-l pun, cum şi unde?
Adevăratul punct
relevă,
ori ascunde?

Să pun trei puncte, să mă piardă în posibil,
sau
punct?
Oh, ce cuvânt imposibil!
Or nu este cuvânt, nu ştiu, poate numai pare,
însă,
Punct,
ştiu,
e maximala stare.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul

Aş împărţi cu tine un cerc...
Îmi tot iese în cale:
Cu captele lipite,
Cu plinul râzând în soare,
Perfect...

L-aş cuprinde cu braţele tale...
Dar plouă acum în cerc,
Răsucind rugină roşie
Pe linia-i fără sfârşit,
Uman...

L-aş lumina cu privirea ta...
Când e întuneric şi-mi chinui cercul,
Îmbiindu-te să-ţi iei jumătatea
Din suflul inimii mele,
Cerşind.

Aş încălzi cercul c-un zâmbet...
Ţi l-aş fura din cuvinte,
Şi aş curăţa cu el din rugină
Cum faci tu când mă cuprinzi,
Topind...

Aş împărţi cu tine un cerc...
I-aş netezi colţurile cu suflet
Şi i-aş umple temeinic
Din goluri: cu tine, cu mine,
Iubind...

poezie de Gabriela Chişcari (18 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluziile, cât ar fi ele de iluzii, nu vin din necunoscut, ci tot din minte.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este un caier de iubire din al cărui fir Dumnezeu vrea să-şi facă mantie. O, cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe om, încât a trimis pe Fiul Său în lume să-l întoarcă de pe cărarea iadului! În lumea de azi sunt atâtea săbii care fac să sângereze gândurile omului. Chiar dacă pacea pe pământ este relativă, vedem cum, de multe ori în istorie, a fost înfiptă sabia în gândul unei naţiuni. O dată strivit spaţiul mintal al omului el se aseamănă unui zbor cu aripile frânte. Doamne, binecuvântează şi păzeşte gândul naţiei române şi să nu mai auzim pe la porţile Europei cuvintele: Român, caut ţară! Iubiţi tineri, visaţi şi ziua, însă nu visul unei frunze ruginii de toamnă. Visul vostru să fie mereu la dulcea Românie şi nu uitaţi că Anul 1918 este parte din povestea fără sfârşit a neamului nostru românesc.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!