Ce te-aş mai mângâia cu dorul. Cât să mă caut într-o inimă mică, pesemne acolo ne-am văzut şi întâia oară. Când nu erau ceasuri şi mulţimi de oameni care să ne robească timpul preţios. Pot să te am în priviri şi să te apropii. Cu precizia orgoliilor care mint şi aproape ne aseamănă, cu atâtea gânduri nespuse. Pot să-ţi fiu prizonieră cât vreau. Într-un sens îmi place nevoia ta de control. Am chei pentru toate uşile. Altfel cum aş putea să-mi ţin sufletul deschis?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te-aş mai scălda în lumină. Să-ţi mângaie cu raza blândă trupul gol. Să-i fie naivul freamăt şi ispită în hruba uitării. Când apune tăcerea tu să-mi răsari în suflet cu senin. Să-ţi fiu rugăciune şi să ne-ntâlnească hazardul într-un singur gând, dincolo de punţi netrecute. Pot şi vreau căutarea aceasta neîntreruptă, febrilă, vindecătoare. Mă seduce până la agonie muşcând cu patos amalgamul trăirilor. Pot să-ţi mestec amarul şi-apoi să-ţi dau înapoi fericire. Tu poţi?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea

De-aş putea să te rup din cer,
De-ai putea să fii tu, steaua mea?
Să te-aşez într-un galben eter,
Să te pot privi, să te pot umbla.

De-aş putea să te cânt mereu
Într-o rapsodie fără de sfârşit,
De-ai putea din tu, să fii numai eu
Şi să nu mai pleci, să devii zenit.

De-ai putea să-mi fii nopţile târzii,
Fără să adorm, să te pot visa?
Făr' să mă trezesc, să te pot privii,
Cât te-aş mai iubi, cât te-aş mai avea?!

poezie de Mihail Coandă (18 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât sens aveau clipele albe, înghesuite în spaţii restrânse de întuneric fragil? Şi câte fărâme din tine aveau să-mi rămână în suflet, alipite de şoapte, la finalul viselor aruncate dezordonat în buzunarele rupte? Tu să-ţi joci scena vieţii, în ropot de priviri agile şi-apoi să ne regăsim în lumină, într-un act consimţit. Eu să-ţi fiu rol, umbră şi spectator, când timpul captiv în gânduri se va înălţa tăcut, estompând tardiv aplauzele mute. Să te simt febril, intens şi dornic, cu ardoarea regăsirii în profunzimi de mister. Ca atunci când ai încheiat un spectacol alegându-mă hotărât din atâtea iubiri. Ca atunci când m-am dăruit în abis, fără regrete şi am început să trăiesc cu adevărat.

Andreea Palasescu (7 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-as ierta

Te-aş ierta cu stângăcie, închinând unui apus
Vanităţi şi veşnicie, alipite de-un surâs.
Să-ţi cuprind în palma mică o grimasă şi un vis
Când în suflet se-nfiripă agonie şi abis.

Te-aş ierta cu îndoială şi lipindu-mă de soare
Ar muţi în noi orgolii şi ne-am contopi în mare
Unde-s aripi şi hazard, când lumina ne asmute
Tu m-ai mângâia cu dorul, sărutându-mă pe frunte.

Te-aş ierta în fel şi chip, poate nici n-ai înţelege
Când se zbate-n piept tăcerea şi-un trecut ce nu se şterge
Plec şi pleci fără-ncetare, dezgolind în noi regrete
Şi străini ne naştem moartea, parcă n-am avea ce pierde.

Te-aş ierta ca să ma ierţi findcă poate câteodată
Ne privim sfios în suflet, ca într-o oglindă spartă
Şi ne-am prins de mâini plăpânde şi de-o inimă săracă
Te-aş ierta căci mi-e iubire
Când eşti tu am lumea toată...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vreau să fiu, dacă pot, cât de sigur este posibil pe lumea - pe lumea reală- care ne înconjoară. Acum, poţi obţine asta numai până la un anumit grad, însă eu doresc cel mai mare grad de control. Nu am consumat narcotice de nici un fel, nu fumez, şi nu beau pentru că acestea pot cu uşurinţă să îmi bruieze limitele raţionalităţii mele - să îmi bruieze limitele puterii mele de raţiune- şi eu vreau să fiu pe cât este posibil de conştient. Asta înseamnă a renunţa la o grămadă de fantezii care ar fi reconfortante în unele moduri, însă eu sunt dispus să renunţ la acestea pentru a trăi într-o lume efectiv reală, sau pe cât de mult mă pot apropia de aceasta.

citat din James Randi
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi lipseşti fizic. Caut frumosul în oameni să mă alin. Te caut pe tine doar o şoaptă, cât să-mi îmbrăţişez pământul şi să mă întorc acasă din nou. Cât să vorbesc cu zorii şi să-mi opresc pribegia de neînţeles. Dar nu ştiu cine sunt. De ce nu-ţi seamănă nici cât o fărâmă de clipă, nici cât un zgomot al inimii plăpânde, nici cât vibraţia unei emoţii efemere? De ce nu te găsesc? Poate m-aş odihni la tine în braţe un ceas, aş râde şi-aş plânge de fericire că te am. Şi te-aş iubi. La fel de mult ca acum, când am înţeles că vidul acesta imens, dureros de prezent are menirea de a mă învăţa să te iubesc mai mult ca oricând.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă m-aştepţi şi azi un ceas sau două, cu un buchet de ispite fragede voi veni negreşit. Mi-e dor de tine. Te-aş alunga pe drumuri străine vehement, sarcastic şi dur. Pe urmă cât ai surâde te-aş chema înapoi doar să-mi sufoc simţurile amorţite într-o lungă îmbrăţişare. Te-aş naşte dintr-un vis. Vreau să-mi îmbăt cu tine toate clipele...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar de caut un punct de sprijin

nu vreau să răstorn universul
merg pe vârful picioarelor să nu deranjez stelele
îmi place să cred că liniştea le ţine nemişcate
nu-mi aleg nicio stea
nu vreau să fiu nedrept cu infinitul legându-mi viaţa de o unitate
nu desfac de mister constelaţiile
nu caut prin niciun zodiac cărări vieţii
cum nu-mi place să mă cramponez de ceea ce numesc destin
dar am aşa o superstiţie interioară care îmi vine din poveştile copilăriei
(mi le citeam singur şi recunosc că alteram finalul de obicei fericit)
şi dau personalitate fiecărei bucăţi de cer
aproape că orice clipire de pe cerul nopţii îmi şopteşte despre imensitate
iar eu mă fac mic de tot
cât să mă pot întoarce înapoi
înapoi unde?!
poate înainte
spun poate pentru că într-un cerc este greu să găseşti care este începutul
oare are început?!
un sens îi conferim trigonometric
în sensul apusurilor sau invers
de ce am spus apus şi nu răsărit?!

oricum înapoi nu mă pot întoarce decât mergând înainte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul tău

de dorul tău
mă sting încet şi în tăcere
într-un amurg
ce pot a cere?
decât un cer cu stele,
să-mi lumineze calea
să nu greşesc cărarea
către tine
de dorul tău...
as trece munţii
de dorul tău...
as trece ape
de dorul tău...
m-aş face înger,
să pot să-ţi fiu aproape
să pot să te ating
şi să-ţi şoptesc
că încă te iubesc...

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre oameni şi visuri erau prea multe de spus. Începuse să-i citească printre rândurile anoste, pe cei împovăraţi de umbra singurătăţii. Nu era greu de rostit amalgamul acelor gânduri trenante, legate cu panglica tăcerii într-un buchet înmiresmat de vară apusă. Câtă lumină purta cu sine un zâmbet firav într-o fărâmă de suflet? Pesemne tot atâtea stele îşi frângeau esenţa în adâncuri de albastru învolburat. Tot atâtea frunze îi gâdilau tălpile goale, ludic, purtând în foşnetul proaspăt, bucăţică ruptă din amintiri. Pe toate le chema în sine, sorbindu-le cu poftă extazul până la ultima răsuflare de clipă. Cel mai mult îmi plăcea să o caut pe chipuri. Se lipea lasciv, molcom şi viclean de privirile hoinare.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea cuprinde zarea cu o singură privire,
Nu te-aş mai avea în minte ca o simplă amintire,
Ţi-aş vedea frumosul chip în oglinda cerului
Şi mi-aş pune stăvilar împotriva dorului...!

De-aş putea schimba destinul aş da timpul înapoi
Şi-aş fugi în rai cu tine să rămânem amândoi
Pe guriţa ta ca fraga ţi-as da dulce sărutat,
Printre flori şi printre iarbă te-aş iubi neîncetat

De-aş putea să fiu eu floarea ce-o culegi în zori de zi
Cu mireasma mea te-aş face şi mai mult a mă iubi
M-ai păstra în foi de carte ca pe-o frunză-ntr-un ierbar
Şi din când în când ţi-aş cere un sărut, unul măcar

De-aş putea să fiu o apă cu-al meu val să mă-nfăşor
Să-mi pot şterge lăcrimioara din lumina ochilor
Ţi-aş vedea chipul aievea în apa izvorului
Şi n-aş mai fi trist într-una din pricina dorului!

De-aş putea să fiu eu timpul care trece mult prea greu
Când tu nu eşti lângă mine să te strâng la pieptul meu
M-aş opri în loc o clipă rătăcind pe-al vieţii drum
Iar pe tine te-aş preface în clepsidra mea cu fum!

De-aş putea să-ţi mângâi pleoapa cu-n sărut în zori de zi
Să-ţi fiu dulce dezlegare, tu iubita mea să-mi fii
Aş striga în gura mare să audă o lume-ntreagă
Cât de mult ţin eu la tine şi cât imi eşti tu de dragă!

poezie de Gabi Costin (13 aprilie 2014)
Adăugat de Gabi Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce vreau

Aş putea să-ţi fiu enigma timpului strivit în struguri,
Sub picioare de femeie, într-o vie, în amurguri,
Pot să-ţi fiu şi alb şi roşu, nici prea mult, nici prea puţin,
Să mă simţi cum curg prin tine, aromat precum un vin

Sau de vrei, pot fi oceanul, o furtună trecătoare
Pot fi vântul verii tale, pot fi cald, pot fi răcoare
Pot să-ţi fiu oftatul tandru odihnit pe a ta piele,
Printre şoapte coborâte, lângă tine, dinspre stele

Îmi doresc să-ţi fiu sărutul veşniciei pe obraz,
Un apus pictat pe coapse c-un fior magic, turcoaz
Tu zâmbeşte, mă acceptă, n-am nevoie de mai mult,
Vreau să-ţi fiu adolescentul în al dragostei tumult

Pot să-ţi fiu o mângâiere, sau sălbaticul nebun,
O tăcere ce-ţi vorbeşte când la pieptu-mi te adun,
Iar de vrei, pot fi devreme, îţi pot fi mereu târziu
Tot ce vreau de fapt, femeie, este să mă laşi să-ţi fiu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil să fiu

Să pot să fiu copil de tot
Cât timpul mai există,
Aş apela şi la complot
Ca să găsesc o pistă

Să pot să fiu copil acum
Cu inima si cu starea,
Aş inventa avid un drum
M-aş înfrăţi cu zarea

Să pot să fiu copil în gând
Şi-n veacuri peste ere
Aş scotoci munţii la rând
Ca să îmi de-a putere

Să pot să fiu copil curat
Cu gânduri intrinseci,
Aş căuta neîncetat
Copil ca să rămân în veci

Să pot să fiu copil, dar pur
Chiar şi-n lumea de apoi,
Ca într-un vis de bun augur
Aş da chiar timpul înapoi.

poezie de David Boia (10 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât cerul îmi va fi iubire

Tu, aceea dintr-o veche dimineaţă
Ce-mi întârziase, într-o zi de mai,
Ştii că-n ziua-ceea începeam o viaţă
Plină de iubire-n care tu dansai?

Te strângeam în braţe c-o privire blândă
Şi-mi doream, în ochii-ţi, numai eu să fiu
Sclavul ce-ţi închină fiece izbândă,
Rege, fără tine, pe-un regat pustiu.

Mi-ai văzut privirea şi mi-ai dat o mână
Ce-o păstrez în suflet din acel trecut
Cu o noapte care-n veci o să rămână
Noaptea fericită când ne-am cunoscut.

- Spune-mi, tu, iubito, cât vei sta cu mine?
Cât din viaţa asta mă vei mai privi
Cu privirea-n care dragostea din tine
Se alintă-n ochii care ştiu a-mi fi?

- Îţi voi fi cât cerul îmi va fi iubire,
Cât privirea-ţi caldă îmi va mângâia
Gândurile toate, ca-ntr-o amintire
Dintr-o dimineaţă ce n-o pot uita.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş scrie...

Te-aş scrie cu peniţă de argint, pe un răvaş înmiresmat în şoapte
Albastru din cerneala de abis, să-ţi fie vis frumos, lumină-n noapte
Te-aş scrie cu emoţie şi surâs, la răsăritul mărilor tăcute
Să te îmbrace liniştea-n plăceri, să-ţi fie dorul plin de muze mute.

Te-aş scrie sub fiorul gândului apus, pe urma paşilor stingheri din umbră
Ecoul frânt al graiului nespus, extaz pierdut în agonia surdă
Te-aş scrie în ispite oarbe, aş căuta pretexte să te şterg
Şi unde-ţi freamătă dorinţa-ntâia oară, acolo aş fi, acolo aş vrea să merg...

Te-aş scrie molcom sub un tei bătrân, cu ramuri înflorite de parfum
I-aş tăinui trecutul în adânc, să te iubesc intens şi-n veacuri, ca acum.
Te-aş scrie nebunesc şi echivoc, cu patimi stinse într-o amintire
Cum se topeşte scrumul într-un joc şi clipa într-o fragedă trăire.

Te-aş scrie până mi- ar pieri uitarea şi oamenii n-ar mai avea poveşti
Şi te-as iubi cu-nfrigurare, mai abitir m-as bucura că-mi eşti
Te-aş scrie tremurat în anii grei, cerneala să îmbrace-un vis cărunt
Să nu-ţi apună rima în alt suflet
Să-mi fii mereu şi virgulă şi punct...

poezie de Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia copilă

Din inimă m-ai întrupat
Femeia copilă
Să te iubesc pe tine ca bărbat.
Dar niciodată
Nu m-ai întrebat
Ce vreau să-ţi fiu
Ce vreau să simt.
Poate vroiam să îţi fiu Luna
Cu toate stelele din Cer
Să-ţi luminez în noapte
Când te-ai fi simţit stingher.
Poate vroiam să îţi fiu furtună
Să te-acopăr cu toate ploile de vară
Să pot să-ţi şterg lacrima
ce curge ca nebuna.
Poate vroiam să îţi fiu un anotimp
Cu siguranţă vara cu-al său Soare
Să-mi cuibăresc inima şi nu mint
Că ai ajuns să-mi fii albastrul dintr-o mare.

Să-ţi fiu Iubire?
Poate DA,
Dar sunt totuşi
o dulce Poezie...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişează-mă! Înţelegi câtă nevoie am de căldura aceasta a regasirii de sine? Nu vreau mai mult decât să-mi fii acasă. Într-un colţ de lume mică şi blândă, zugravit dezordonat în culorile fericirii, într-o ceaşcă fierbinte de ceai, la margine de Noiembrie tăcut şi plin de mistere. Mi-e sete de iubiri care nu rănesc, de suflete care vindecă prin trecerea lină în drumul hazardului. Mi-e foame de linişte, într-o aglomeraţie ostenitoare de străini orbi. Aş muşca din ea, până la rădăcina tulburărilor, cât să-i pot asimila înţelesul surd. Pe urmă m-aş împărţi cu tine, fără intenţii şi interese ascunse. Sărăcia amintirilor crude să ne facă bogăţi şi simpli, într-un paradox al existenţei umile.

Andreea Palasescu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al roţilor negre se pierdea în aglomeraţia de paşi şi urmele timpului scrijeleau adânc gânduri nespuse pe asfaltul fierbinte. O priveam în tăcere, cuprinzand într-o palmă mică, întinderea nesfârşită a cerului albastru. Soarele aţipise într-o geană de amurg şi aripile albe de metal mângâiau pământul cu mantia umbrelor. Doar vântul cobora agale pe pistă, cu bagajul viselor îndesate într-o doară, fără regrete. Ne-am strâns în braţe, cu toată puterea iubirii care ne unea. Era atât de frumoasă. I-am făcut o poză cu sufletul şi zâmbetul ei, mereu tânăr şi viu m-a îmbujorat. Şi-a cerut iertare că pleacă. Eu mi-am cerut iertare că n-o pot urma.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!