Tablou cu sunet
In dreapta nu din întâmplare
acolo pe inima de sus
îi crescuse o cetate pentru adăpost
Avea un anume fel de a-mi spune
că-l dor iubirile înainte de vreme
că el de fapt nu s-a născut
ci așteaptă undeva sub o cruce să-și ridice capul
Alte cruci nu știu câte așteptau să crească
și cu cât timpul trecea
cu atât se făceau tot mai neînsemnate
în drumul atârnat peste lume de jos în sus
știa bine că trebuie să le ducă în spate pe toate
erau atât de amare încât și astăzi
deși nu se vede timpul așteaptă gârbovit
între coarnele literei psy
Din vreme în vreme
iși aduna culorile apoi aiurit cum era
le așeza la întâmplare în sertarul veșniciei
și acesta tot neglijent deschis
Dacă privesc cu băgare de seamă
cred că stă să cadă un cuvânt sau o textilă
o cârpă pentru șters pete de amintiri
Am uitat să vă spun
obsevasem textura a două inimi necoapte
una pentru prea devreme alta pentru prea târziu
Despre spini n-am să amintesc
mi-au încrustat deja ochii erau multe de văzut pe tabla aceasta de sah
în care autorul își plimbă oval viața
trece o femeie?
n-am observat-o
iartă-mă nu am ochiul format
poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Hadrian Rudean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ochi
- poezii despre inimă
- poezii despre cruce
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre prudență
- poezii despre prezent
- poezii despre plimbare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Două inimi
Două inimi într-un singur piept, își împărțeau bătăile.
Una se satură și decide să urce sus, în cap.
Își construiește un întreg oraș, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.
Timpul trece...
Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să își dea întâlnire cu prieteni invizibili; să își aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a și-o aminti.
În fiecare dimineață, de cum se deschid pleoapele, își repetă că "știe ce face", mințindu-se fără să vrea.
Timpul trece...
Precum două păsări pe același cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârșit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu știe limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaște liniștea.
Timpul trece...
Până-ntro zi, când se oprește-n loc.
Și pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.
De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Și adevărul e, că nimeni nu știe să descrie exact ce s-a întâmplat, deși mulți au încercat.
Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Și așa de la înălțime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... și din doua inimi, Una s-a făcut.
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre înălțime, poezii despre vorbire, poezii despre tăcere, poezii despre trecut, poezii despre superlative, poezii despre somn sau poezii despre singurătate
Pământ și cer
Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veșmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.
Era ușor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, să coboare,
făcându-și trepte razele de soare,
la cei aflați mai jos c-un palier.
Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu și jos, în viața pe pământ
în care își găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.
Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.
Știa și el, cel care-l așeza,
știa și ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi așteaptă,
dar nu putea să nege: îl iubea.
Și a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre legi, poezii despre bătrânețe, poezii despre albastru sau poezii despre Soare
Undeva între mine și tristețea lucrurilor există un suflet
De la o vreme mă privesc
ca pe un lucru uitat în podul casei
(nici nu știam că există
și că-l moștenesc de la tata)
țin ochii larg deschiși cât să
încapă Dumnezeu
disecreția
sentimentele și iubirea
a tot ce nu am cunoscut îndeajuns
astă-seară am impresia
că cineva se uită la mine
ca la icoana agățată pe întunericul
de sub grinda unde bunica
își ascundea tristețile
implorându-l pe Dumnezeu să o ierte
de tot ce a făcut și nu a făcut
miroase a busuioc uscat
e multă liniște în oftatul nopții
căldura îmi despică amintirile
una câte una
mă privesc apoi
cobor într-un timp fără atingeri
și îmi place să cred că Dumnezeu
îmi îngăduie lucrul acesta
pentru ca și mâine să-mi pot aminti
de cei plecați...
știu că mă vor întreba de ce
nu o fac mai des
cel puțin la capătul săptămânii când
clopotele crapă liniștea din sat
ba o să mă certe și mama pentru că
uneori uit să-mi iau micul dejun
parcă o aud cum respiră...
privesc în jos și nu spun nimic
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre întuneric
- poezii despre viitor
- poezii despre tată
- poezii despre săptămâni
- poezii despre suflet
- poezii despre sat
- poezii despre religie
Controversă
cum îți spuneam
mai tot timpul îngerii mi-au râs în nas
și-au râs de mine neîntrerupt
ori s-au urinat din înaltul lor
peste ochii ce abia îi luminasem puțin
mai bine deschide-mi fereastra albă la cer
să-mi închipui că zbor
sau că plec acasă definitiv
altfel îmi petreceam mai tot timpul
recitând poemul lui Dinescu
"Mic descântec pentru femeia mâncată de ploaie"
sau poezii de-ale lui Bukowski
bolovănoase frivole și amare
până reușeam să uit
că îmi este sete că-mi e foame
și că mai exist și așa
neîndemânatic,
exilat ca o urmă într-o fantă
sau o cută de timp
ca și cum propria-mi umbră strălucind
la balul feeric cu gâze și lumini
îmi amintesc cum umbra
mă căra cu disperare în spate
și cum se împleticea
sub greutatea neputinței mele
și cum deja nu mai eram tânăr
și mă nelinișteam ori mă înfuriau
versurile mele
pe care încă mă chinuiam
să le rescriu rebele
până îmi trecea viața
apoi o luam de la capăt
cu aceeași înverșunare
poate am stat de prea multe ori
închis într-o sticlă ca un duh inutil
adormit în vechi laboratoare
ori adunând lumină în propria-mi închisoare
multă lumină și multă splendoare
și cum plouă în inima mea
sau cum mă rog morții
draga mea moarte
te rog să nu mă lași singur
în viața asta niciodată
apoi tu dispari și numai știu
nimic despre noi
nu mai am veste
și cum îți spuneam
prea devreme s-a făcut noapte
în orașul meu prea târziu mult prea târziu
mi-am intuit infirmitatea de om orb
plin de întuneric în întuneric
și cu cravata frumos înnodată la gât
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre zbor, poezii despre ploaie, poezii despre moarte, poezii despre lumină sau poezii despre îngeri
Îngerii zboară peste tot
ce și cât știu eu despre lumea din care m-am născut
știu tot atât cât știu despre cea în care trăiesc
ce știu stelele despre cerurile gri
ce știu îngerii despre zborul lor
în întunericul nopții o dată am zărit două aripi
albe-albe erau și mi-au părut după formă perdele
fâlfâind în afară două iluzii la geamul spart în bucăți
ori erau două aripi care zburau mai ușor fără înger
ce știu eu despre locul în care se nasc îngeri
cine să mai fi văzut lumea în care se nasc și mor stelele
Cel Ce a văzut-o a venit și neîntrebat a povestit
iar eu mă mulțumesc să cred că în toamnă
îngerii zboară peste tot
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre toamnă, poezii despre stele, poezii despre noapte sau poezii despre mulțumire
Când te-am întâlnit prima dată
erai undeva la periferia ta
acolo unde nimeni nu ajunsese vreodată
îmi amintesc, era frig
mergeam zgribulită
cu gluga trasă, nimeni să nu mă recunoască
am trecut poduri, mocirle, gropi de gunoi
amintirile veneau după mine ca omizile grăbite
când simt contracțiile și se îndreaptă spre adăpost
să-și bandajeze corpurile-n giulgiuri
și veneau în masă ca după un exod al iubirii
se bandajau în larve, multe, mici
toate grămadă, fără nume
ca după un dezastru, ca după un blestem
neidentificate și fără cruci
gata pentru viața de apoi
într-o viitură comună
tot felul de femei picior peste picior le păzeau
cu țigările aprinse, rujate, singure
ele însele pietre funerare
pietre de hotar, nici nu mai contează
undeva aici printre oseminte
am văzut un loc verde, foarte verde
un luminiș, culoarea lui n-o pot explica
pentru că nu e pe Pământ
e doar în tine, nici tu nu știi de ea
ți se vede în ochi de câte ori mă privești
un parazit de care nu ai habar
care-ți mănâncă pe-ascuns din măruntaie
la fel acest loc defrișat
se întinde și mai mult când mă întâlnește
un fel de răsărit al copilului din tine
de la o vreme orbesc
de câte ori dau mâna cu tine și nu știu de ce
încep să par că deja nu mai sunt de prin locurile astea
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viața de apoi, poezii despre verde, poezii despre ruj, poezii despre poduri, poezii despre picioare, poezii despre mâncare, poezii despre mâini sau poezii despre iubire
Dacă moartea nu-i sfârșitul
Dacă moartea nu-i sfârșitul, aș vrea să știu ce este.
Noi pentru eternitate nu existăm,
exceptând clipa de acum.
În pelerina mea de detectiv, m-am cățărat pe coama acoperișului,
apoi, am făcut un pas în spate
și-am aprins un chibrit, să-mi luminez viața;
în timp ce ardea, s-a pierdut în întuneric,
neluminând nimic, doar pe ea însuși.
Mi-am văzut viața căzând și m-am gândit:
Well, pupă-n fund toată știința mea-într-ale fizicii!
Timpul s-a consumat sau nu există,
Dar știu un lucru:
Viața trece prin noi cum trece lama
bambusului în creștere prin prizonierul prăbușit în poiană
ne intră prin sânge, prin capul care țipă de durere.
Viața este ceea ce li s-a întâmplat deja celor morți.
Nu existăm pentru totdeauna,
ci doar acum.
Viața trece prin noi precum raza
verde-a cărbunelui încins o strălucire aurie,
opusul părerii de a fi.
Nu tu ești cel care-și face drum prin viață
viața este baioneta care-ți taie visul
exact pe cusătura acestuia
și care te părăsește excitat în mijlocul curentului,
în vreme ce tu încă mai râzi în gura mare,
și asta până când unda apei s-a dus,
lăsându-te acolo, mâl crăpat în soare,
dar nici măcar acolo, vei fi absent
chiar și din bătaia inimii unui pește care moare.
Sus în pat, îți simt pulsul cum bate ca un ceas,
iar degetele nostre-împreunate se-închid,
de parcă-am tâșni deasupra polilor, printr-un aer rece, translucid.
Iar asta se-întâmplă cu adevărat,
deși știu că în zori mâna ta va fi doar os uscat.
Dormeam când tu mi-ai spus la revedere
și nu contează cât de mult, apoi, n-am mai putut dormi.
Viața-și urmează cursul, cum ni s-a spus de-atâtea ori,
prin Cheri și Karl, care nu vor mai mirosi nicicând ciocolată,
nici nu vor mai vedea-încântați cum bate vântu-n vele
și nici nu vor mai răspunde la scrisori.
Viața zboară
prin Kate, care a fost Catherine constrânsă-a fi Kate,
care trage cu ochiul peste umăr la demonul Asmodeus,
dar vede Daily Mail.
( Îmi iau geanta. O am în mână-acum.)
Viața taie felii
din untul înghețat în epava avionului din Alpi.
(Ți-am găsit fotografia întoarsă invers.
N-am sărutat o fată atât niciodată timp; știu,
niciodată atât de blând sau de impropriu.)
Viața-i ceea ce te va ucide-într-un final
și eu aș putea plânge de dorul tău,
dar tu nu vei fi acolo ca să-ți pară rău.
Am fost viață, făcuți din viață.
Noi nu existăm prea mult.
Noi ne-am trezit și, pentru o secundă, ne-am sărutat.
Asta-i tot.
poezie de Robin Hitchcock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre puls, poezii despre existență, poezii despre știință sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
După o vreme (II)
După o vreme înveți că dacă stai lângă cineva pentru că-ți oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ți recuperezi propriul trecut.
După o vreme înțelegi că doar cine este capabil să te iubească
așa cum ești, cu toate lipsurile tale, fără intenția de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveți că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ți ușura singurătatea,
vei sfârși iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveți că prietenii adevărați sunt puțini
și că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de fățarnici.
După o vreme înveți că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalți întreaga lor viață.
După o vreme înveți că toată lumea își poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveți că dacă îți jignești profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeași.
După o vreme realizezi că deși ești fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjești după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înțelegi că fiecare experiență trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umilește sau disprețuiește
o altă ființă omenească va suferi curând aceeași umilință și același dispreț.
După o vreme înveți să-ți croiești drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveți că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obții un rezultat diferit de cel pe care ți-l dorești.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuiește în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când ești fericit cu cei din jurul tău,
ți-e dor de cei absenți.
După o vreme înveți să ierți și să ceri iertare,
să mărturisești că iubești, că ți-e dor, că îți trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înțeles și-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic și niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...
poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre iertare, poezii despre dorințe, poezii despre adevăr sau poezii despre învățătură
Pentru a trăi
Să mori încet
să te pierzi
pentru a-nțelege,
ceea ce
mintea-ți zice
dar sufletul nu,
pentru a trăi
pentru a crede
în tot ceea ce nu e
sau poate
doar o nebunie.
Să mori încet
și să închizi o ușă
care din întâmplare
ți s-a deschis și
tot din întâmplare
ți-a furat inima.
Să mori încet
pentru a crede
la ceea ce era
sau poate nu,
pentru a te putea
renaște din nou
fără a te nega
în viața asta,
disperata viață
de iubire
fără de sfârșit,
ca mai apoi să mori..
Să poți muri încet.
poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie
de-o funie
n-am
prea înțeles ce-i cu
foamea groparului când cu atâta zor
răstoarnă țărâna peste groapă
dar nici înainte
funia lui, funia lui părându-i
că urcă piscuri, alpinist temerar când lasă
în jos ladă vremelnică așa, pentru că tot el
pândește
șapte ani, apoi
scurmă și
n-am prea înțeles de ce
mătură lutul de pe os
și-l ascunde iarăși asemenea unui câine precaut
Tot mai bine-i
pe fundul oceanului, fie cel de prea sus sau
prea jos, funia cel puțin
e o alta
și piscul
asimetric
oblic
n-am prea
încotro-ul ei de Moarte!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ocean, poezii despre lut, poezii despre câini sau poezii despre alpinism
Punctul de întâlnire
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte;
Erau acolo două scaune și două pahare-alăturate,
Și doi oameni c-un singur puls, intens foarte,
(Cineva a oprit scările rulante):
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte,
Și ei nu erau nici jos, nici sus;
Muzica nu s-a oprit, continua,
Curgea prin iarbă ca un râu, maroniu clar inclus,
Cu toate că se-aflau într-o cafenea
Și ei nu erau nici jos, nici sus.
În aer clopoțelul a rămas tăcut
Păstrându-și echilibrul inversat
Între un clanc și-alt clanc al florii,
Caliciu-n bronz mut, de-un galben mat:
În aer clopoțelul a rămas tăcut.
Cămilele au traversat miile de mile de nisip
Care se-întindeau între farfurii și cești;
Deșertul le-aparținea, deși plănuiseră-n fel și chip
Cum să-și taie porții din curmale și din stelele cerești:
Cămilele au traversat miile de mile de nisip.
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte.
Ora-i uitase, lipsa ospătarului se resimțea adâncă,
Iar din radio picura sărac un vals,
Cum picură apa dintr-o stâncă:
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte.
Degetele ei au scuturat acea spuză-ofensatoare
Care-nflorea din nou în pomii tropicali;
Când au avut asemenea pădure mare
Nici nu le mai păsa de criză, de indicii financiari,
Degetele ei au scuturat acea spuză-ofensatoare.
Tot ce-i Bun sau ceea ce înseamnă Dumnezeu
Fie slăvit pentru că timpul se poate opri-n ăst fel,
Că ceea ce-a înțeles inima instantaneu
Poate-aduce pacea trupului astfel
Tot ce-i Bun sau ceea ce înseamnă Dumnezeu.
Timpul era plecat și ea locuia aici, acest minut
Și viața nu mai era deloc aceeași,
În aer clopoțelul a rămas tăcut
Și toată încăperea strălucea, și,
Timpul era plecat și ea locuia aici, acest minut.
poezie de Louis MacNiece,1907-1963, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vals, poezii despre sărăcie, poezii despre stânci sau poezii despre râuri
La toate făpturile, capul își are locul lui deosebit. Dacă din întâmplare, o națiune face să-i cadă capul la picioare, ea va băga de seamă, mai devreme sau mai târziu, că s-a sinucis. Întrucât națiunile nu vor să moară, ele se străduiesc atunci să-și facă la loc un alt cap.
Balzac în Istoria celor treisprezece, Ducesa de Langeais
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre națiuni, citate despre picioare, citate despre moarte sau citate de Balzac despre moarte
Unde ești?
Niciodată nu voi mai dansa
așa cum n-am dansat cu tine
deși, în joacă, timpul înscris-a
predestinatu-ți nume pentru mine.
Nu știu când ne vom întâlni
sau de ne vom cunoaște vreodată,
ales ești tu, din urmă sau dintâi,
niciunul sau același înc-o dată.
E prea târziu să fim o întâmplare
deși e chiar devreme să insiști
cu-atâtea mii de vorbe întâmplătoare
ce-ascund pretextul lașității că exiști.
poezie de Luminița Suse din Sacrificiul mirării (2002)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lașitate, poezii despre jocuri, poezii despre dans sau poezii despre cunoaștere
Ipocrizia iertării
Te-am văzut la biserică în primele rânduri,
E bine, evlavia e recomandată și de medici,
Te iartă un preot, un popă, un călugăr.
Cu Dumnezeu e ceva mai greu...
Implori iertare, clemență,
Pentru păcate de care ai uitat
Până și tu,
Pentru păcate care poate,
Nici nu mai sunt păcate.
Te spovedești,
Ții canoane, ceri canoane,
Ții posturi pentru păcate închipuite.
Că ai muncit duminică,
Că ai făcut amor în post,
Că ai înjurat în gând,
Că iar ai uitat să te închini
La crucea din intersecție,
Că nu te poți abține
În ruptul capului de la plăcerile lumești,
Că n-ai respectat suficient
Rudele care ne-au despărțit,
Că le-ai ascuns amănunte din viața noastră
Vecinilor.
Evident, păcatele la care s-ar cruci
Până și un sihastru,
Sunt întotdeauna secrete femeiești.
Nu știu de ce nu mă poți ierta
Tu pe mine,
Fă o translație a mesajului biblic,
Încearcă să mă ierți și tu
Că n-am venit de fiecare dată acasă cu o floare,
Că n-am plimbat întotdeauna câinele
Când tu trebuia să te plimbi cu amantul,
Că te-am surprins în pat
Cu administratorul de bloc,
Că nu sunt la fel de priceput
Ca vecinul de peste drum.
Iartă-mă pentru tot,
Iartă-mă că te-am iubit prea mult,
Iartă-mă că am sufletul în bucăți
Și nu-l pot aduna de pe jos,
Iartă-mă că am murit câte puțin în fiecare zi.
Draga mea,
Iartă-mă că mă amuză mai mult
Evlavia ta ipocrită,
Decât exhibițiile
De la circul metropolitan.
Cu Dumnezeu e mai greu...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre fățărnicie sau poezii despre uitare
Așa și făcură. Toată ziua într-o veselie o duseră. A doua zi, se sculă de dimineață, se găti și plecă la muncă. Nu știu însă cum făcu el, nu știu cum drese, că se pomeni iarăși în pădure. Nici el nu știa cum venise acolo; știa numai că el la muncă plecase. Daca văzu așa, cătă copaciul, se sui în el și mai găsi un ou. Se duse cu el în târg și mai luă încă două pungi cu bani tot de la acel negustor. Pasămite oule astea erau de diamant, care făceau de zece ori atât cât îi da lui pe ele negustorul. El însă era bun bucuros că lua și atât; căci scăpă de sărăcie el și cu toți ai lui. Cumpără de astă dată haine pentru copii, căci erau goi. Mai luă niște unelte și dichisuri de ale lui pentru muncă și pentru casă, căci nu credea că o să fie în toate zilele Paște, să tot găsească la ouă d-astea scumpele. Câteva zile d-a rândul se mai duse el în pădure și tot găsea câte un ou. Se făcu însă mai năzuros în târg, ținu mai la preț și cu mirare văzu că scoate câte patru pungi de bani în loc de două.
Petre Ispirescu în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre timp, citate despre comerț, citate despre vestimentație, citate despre sărăcie, citate despre păduri, citate despre muncă, citate despre dimineață sau citate despre diamante
Flori de gheață
există câte un anotimp pentru toate
pentru a ne desfăta naivi cu lanurile de blândețe din privirea mamei
fără să ne imaginăm cât de multe tranșee ne așteaptă dincolo de proximitatea lor
pentru a ne juca de-a v-ați ascunselea cu fericirea
pierzând mai mereu
pentru a ne calibra pașii către cruce
pentru a încerca în zadar să dobândim
imponderabilitatea păsărilor
pentru a privi în noi înșine ca într-un jurnal morbid de știri
pentru ca mai târziu sau mai devreme să fim năuciți
de cât de multe adevăruri
pot fi mușamalizate de retină
și o tăcere care dizolvă tot ceea ce cunoaștem există
pentru care noi oamenii și anotimpurile vieților noastre
nu suntem decât îngrășământ natural
pentru florile de gheață
de la ferestrele veșniciei
poezie de Gabriel Petru Băețan
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori de gheață, poezii despre anotimpuri, poezii despre știri, poezii despre păsări, poezii despre naivitate sau poezii despre mamă
Rânduiala lui Dumnezeu...
De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...
și ce trist...
uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști
mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...
știu că așa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?
poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învinovățire, poezii despre zile sau poezii despre seară
În suflet
Inima mea este de piatră,
Eu tot încerc dar un perete
Îmi stă în cale, și-mi arată,
Că n-am ochi pentru alte fete.
O fi trecut prea multă vreme,
Ori nu mai știu să mai iubesc,
Ori n-are cine să mă cheme,
Și nu pot drumul să-l găsesc.
Nu știu să -ngădui altui suflet
Să-mi stea alături, nu mai cred,
Nu știu a pierde doar femeia,
Eu și încrederea mi-o pierd.
Ce suflet trist am uneori,
Asociind iubirii Luna,
Femei in seri vor fi, da-n zori
Iubim cu-adevărat doar una...
Cea pe care o duci acasă pe jos, și pentru care devii bucătar, tâmplar, umăr... O completare. Restul e doar teatru.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre încredere sau poezii despre teatru
Flori de gheață
există câte un anotimp pentru toate
pentru a ne desfăta naivi cu lanurile de blândețe din privirea
mamei
fără să ne imaginăm cât de multe tranșee ne așteaptă dincolo de
proximitatea lor,
pentru a ne juca de-a v-ați ascunselea cu fericirea
pierzând mai mereu,
pentru a ne calibra pașii către cruce,
pentru a încerca în zadar să dobândim
imponderabilitatea păsărilor,
pentru a privi în noi înșine ca într-un jurnal morbid de știri
pentru ca, mai târziu sau mai devreme, să fim năuciți
de cât de multe adevăruri
pot fi mușamalizate de retină
și o tăcere care dizolvă tot ceea ce cunoaștem există
pentru care noi oamenii și anotimpurile vieților noastre
nu suntem altceva decât îngrășământ natural
pentru florile de gheață
de la ferestrele veșniciei.
poezie de Gabriel Petru Băețan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decembrie se repetă
tata a murit într-o noapte de joi spre vineri
aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece și negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea
undeva s-a produs o greșeală
mama avea ochii sticlați și
mirosea a pâine proaspătă
mă ținea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme
dincolo de toate acestea
chiar și Dumnezeu clipea îngăduitor
poate sunt vinovat în ideea că
n-am știut să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream să fiu bărbat
și îi imitam toate mișcările
însă am învățat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici
mi-e teamă acum
respirația îmi aburește vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere și inima îmi bătea
ca aripa unui fluture
nici nu știu dacă totul e adevăr sau minciună
dar știu că dincolo de clipa aceasta
mă așteaptă tata
și e decembrie
am glezne de sticlă realitatea
mușcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata
e decembrie
și oricum anotimpurile se repetă
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre vinovăție sau poezii despre toleranță