Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Tablou cu sunet

In dreapta nu din întâmplare
acolo pe inima de sus
îi crescuse o cetate pentru adăpost

Avea un anume fel de a-mi spune
că-l dor iubirile înainte de vreme
că el de fapt nu s-a născut
ci așteaptă undeva sub o cruce să-și ridice capul


Alte cruci nu știu câte așteptau să crească
și cu cât timpul trecea
cu atât se făceau tot mai neînsemnate
în drumul atârnat peste lume de jos în sus
știa bine că trebuie să le ducă în spate pe toate
erau atât de amare încât și astăzi
deși nu se vede timpul așteaptă gârbovit
între coarnele literei psy

Din vreme în vreme
iși aduna culorile apoi aiurit cum era
le așeza la întâmplare în sertarul veșniciei
și acesta tot neglijent deschis
Dacă privesc cu băgare de seamă
cred că stă să cadă un cuvânt sau o textilă
o cârpă pentru șters pete de amintiri

Am uitat să vă spun
obsevasem textura a două inimi necoapte
una pentru prea devreme alta pentru prea târziu

Despre spini n-am să amintesc
mi-au încrustat deja ochii erau multe de văzut pe tabla aceasta de sah
în care autorul își plimbă oval viața

trece o femeie?
n-am observat-o
iartă-mă nu am ochiul format

poezie de
Adăugat de Hadrian RudeanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Două inimi

Două inimi într-un singur piept, își împărțeau bătăile.
Una se satură și decide urce sus, în cap.
Își construiește un întreg oraș, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.

Timpul trece...

Inima ce a decis plece, măcinată fiind de singurătate, începe să își dea întâlnire cu prieteni invizibili; să își aducă singură ofrande; cânte despre fericire, pentru a și-o aminti.
În fiecare dimineață, de cum se deschid pleoapele, își repetă "știe ce face", mințindu-se fără vrea.

Timpul trece...

Precum două păsări pe același cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârșit.
Prima ar vrea vorbească, dar nu știe limba.
A doua ar vrea tacă, dar nu cunoaște liniștea.

Timpul trece...

Până-ntro zi, când se oprește-n loc.
Și pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.

De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Și adevărul e, nimeni nu știe descrie exact ce s-a întâmplat, deși mulți au încercat.

Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Și așa de la înălțime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... și din doua inimi, Una s-a făcut.

poezie de
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Pământ și cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit -i fie lui veșmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era ușor atunci urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, coboare,
făcându-și trepte razele de soare,
la cei aflați mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu și jos, în viața pe pământ
în care își găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.

Știa și el, cel care-l așeza,
știa și ea legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi așteaptă,
dar nu putea nege: îl iubea.

Și a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Undeva între mine și tristețea lucrurilor există un suflet

De la o vreme mă privesc
ca pe un lucru uitat în podul casei
(nici nu știam există
și că-l moștenesc de la tata)
țin ochii larg deschiși cât să
încapă Dumnezeu
disecreția
sentimentele și iubirea
a tot ce nu am cunoscut îndeajuns

astă-seară am impresia
cineva se uită la mine
ca la icoana agățată pe întunericul
de sub grinda unde bunica
își ascundea tristețile
implorându-l pe Dumnezeu să o ierte
de tot ce a făcut și nu a făcut

miroase a busuioc uscat
e multă liniște în oftatul nopții
căldura îmi despică amintirile
una câte una
mă privesc apoi
cobor într-un timp fără atingeri
și îmi place să cred că Dumnezeu
îmi îngăduie lucrul acesta
pentru ca și mâine să-mi pot aminti
de cei plecați...

știu că mă vor întreba de ce
nu o fac mai des
cel puțin la capătul săptămânii când
clopotele crapă liniștea din sat
ba o să mă certe și mama pentru că
uneori uit să-mi iau micul dejun

parcă o aud cum respiră...

privesc în jos și nu spun nimic

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Petre Ioan Crețu

Controversă

cum îți spuneam
mai tot timpul îngerii mi-au râs în nas
și-au râs de mine neîntrerupt
ori s-au urinat din înaltul lor
peste ochii ce abia îi luminasem puțin
mai bine deschide-mi fereastra albă la cer
să-mi închipui zbor
sau că plec acasă definitiv

altfel îmi petreceam mai tot timpul
recitând poemul lui Dinescu
"Mic descântec pentru femeia mâncată de ploaie"
sau poezii de-ale lui Bukowski
bolovănoase frivole și amare
până reușeam uit
îmi este sete că-mi e foame
și că mai exist și așa
neîndemânatic,
exilat ca o urmă într-o fantă
sau o cută de timp
ca și cum propria-mi umbră strălucind
la balul feeric cu gâze și lumini

îmi amintesc cum umbra
căra cu disperare în spate
și cum se împleticea
sub greutatea neputinței mele
și cum deja nu mai eram tânăr
și mă nelinișteam ori înfuriau
versurile mele
pe care încă chinuiam
să le rescriu rebele
până îmi trecea viața
apoi o luam de la capăt
cu aceeași înverșunare

poate am stat de prea multe ori
închis într-o sticlă ca un duh inutil
adormit în vechi laboratoare
ori adunând lumină în propria-mi închisoare
multă lumină și multă splendoare
și cum plouă în inima mea
sau cum mă rog morții
draga mea moarte
te rog să nu mă lași singur
în viața asta niciodată

apoi tu dispari și numai știu
nimic despre noi
nu mai am veste
și cum îți spuneam
prea devreme s-a făcut noapte
în orașul meu prea târziu mult prea târziu
mi-am intuit infirmitatea de om orb
plin de întuneric în întuneric
și cu cravata frumos înnodată la gât

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Tiugan

Îngerii zboară peste tot

ce și cât știu eu despre lumea din care m-am născut
știu tot atât cât știu despre cea în care trăiesc
ce știu stelele despre cerurile gri
ce știu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopții o dată am zărit două aripi
albe-albe erau și mi-au părut după formă perdele
fâlfâind în afară două iluzii la geamul spart în bucăți
ori erau două aripi care zburau mai ușor fără înger

ce știu eu despre locul în care se nasc îngeri
cine să mai fi văzut lumea în care se nasc și mor stelele
Cel Ce a văzut-o a venit și neîntrebat a povestit
iar eu mulțumesc să cred că în toamnă
îngerii zboară peste tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când te-am întâlnit prima dată

erai undeva la periferia ta

acolo unde nimeni nu ajunsese vreodată

îmi amintesc, era frig

mergeam zgribulită

cu gluga trasă, nimeni să nu mă recunoască

am trecut poduri, mocirle, gropi de gunoi

amintirile veneau după mine ca omizile grăbite

când simt contracțiile și se îndreaptă spre adăpost

să-și bandajeze corpurile-n giulgiuri

și veneau în masă ca după un exod al iubirii

se bandajau în larve, multe, mici

toate grămadă, fără nume

ca după un dezastru, ca după un blestem

neidentificate și fără cruci

gata pentru viața de apoi

într-o viitură comună

tot felul de femei picior peste picior le păzeau

cu țigările aprinse, rujate, singure

ele însele pietre funerare

pietre de hotar, nici nu mai contează

undeva aici printre oseminte

am văzut un loc verde, foarte verde

un luminiș, culoarea lui n-o pot explica

pentru că nu e pe Pământ

e doar în tine, nici tu nu știi de ea

ți se vede în ochi de câte ori privești

un parazit de care nu ai habar

care-ți mănâncă pe-ascuns din măruntaie

la fel acest loc defrișat

se întinde și mai mult când întâlnește

un fel de răsărit al copilului din tine

de la o vreme orbesc

de câte ori dau mâna cu tine și nu știu de ce

încep par că deja nu mai sunt de prin locurile astea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă moartea nu-i sfârșitul

Dacă moartea nu-i sfârșitul, aș vrea să știu ce este.
Noi pentru eternitate nu existăm,
exceptând clipa de acum.
În pelerina mea de detectiv, m-am cățărat pe coama acoperișului,
apoi, am făcut un pas în spate
și-am aprins un chibrit, să-mi luminez viața;
în timp ce ardea, s-a pierdut în întuneric,
neluminând nimic, doar pe ea însuși.

Mi-am văzut viața căzând și m-am gândit:
Well, pupă-n fund toată știința mea-într-ale fizicii!
Timpul s-a consumat – sau nu există,
Dar știu un lucru:
Viața trece prin noi cum trece lama
bambusului în creștere prin prizonierul prăbușit în poian㠖
ne intră prin sânge, prin capul care țipă de durere.
Viața este ceea ce li s-a întâmplat deja celor morți.
Nu existăm pentru totdeauna,
ci doar acum.
Viața trece prin noi precum raza
verde-a cărbunelui încins – o strălucire aurie,
opusul părerii de a fi.

Nu tu ești cel care-și face drum prin viaț㠖
viața este baioneta care-ți taie visul
exact pe cusătura acestuia
și care te părăsește excitat în mijlocul curentului,
în vreme ce tu încă mai râzi în gura mare,
și asta până când unda apei s-a dus,
lăsându-te acolo, mâl crăpat în soare,
dar nici măcar acolo, vei fi absent
chiar și din bătaia inimii unui pește care moare.

Sus în pat, îți simt pulsul cum bate ca un ceas,
iar degetele nostre-împreunate se-închid,
de parcă-am tâșni deasupra polilor, printr-un aer rece, translucid.
Iar asta se-întâmplă cu adevărat,
deși știu că în zori mâna ta va fi doar os uscat.

Dormeam când tu mi-ai spus la revedere
și nu contează cât de mult, apoi, n-am mai putut dormi.
Viața-și urmează cursul, cum ni s-a spus de-atâtea ori,
prin Cheri și Karl, care nu vor mai mirosi nicicând ciocolată,
nici nu vor mai vedea-încântați cum bate vântu-n vele
și nici nu vor mai răspunde la scrisori.

Viața zboară
prin Kate, care a fost Catherine constrânsă-a fi Kate,
care trage cu ochiul peste umăr la demonul Asmodeus,
dar vede Daily Mail.
( Îmi iau geanta. O am în mână-acum.)
Viața taie felii
din untul înghețat în epava avionului din Alpi.
(Ți-am găsit fotografia întoarsă invers.
N-am sărutat o fată atât niciodată timp; știu,
niciodată atât de blând sau de impropriu.)

Viața-i ceea ce te va ucide-într-un final –
și eu aș putea plânge de dorul tău,
dar tu nu vei fi acolo ca -ți pară rău.
Am fost viață, făcuți din viață.
Noi nu existăm prea mult.
Noi ne-am trezit și, pentru o secundă, ne-am sărutat.
Asta-i tot.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Jorge Luis Borges

După o vreme (II)

După o vreme înveți dacă stai lângă cineva pentru că-ți oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori -ți recuperezi propriul trecut.
După o vreme înțelegi doar cine este capabil te iubească
așa cum ești, cu toate lipsurile tale, fără intenția de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveți dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ți ușura singurătatea,
vei sfârși iremediabil prin a nu mai dori vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveți prietenii adevărați sunt puțini
și că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de fățarnici.
După o vreme înveți vorbele spuse la mânie
continuă -i întristeze pe ceilalți întreaga lor viață.
După o vreme înveți toată lumea își poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveți dacă îți jignești profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeași.
După o vreme realizezi că deși ești fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjești după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înțelegi fiecare experiență trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi oricine umilește sau disprețuiește
o altă ființă omenească va suferi curând aceeași umilință și același dispreț.
După o vreme înveți -ți croiești drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveți grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât obții un rezultat diferit de cel pe care ți-l dorești.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuiește în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi , exact în clipa când ești fericit cu cei din jurul tău,
ți-e dor de cei absenți.
După o vreme înveți ierți și să ceri iertare,
mărturisești iubești, ți-e dor, îți trebuie ceva,
ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înțeles și-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic și niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Total Library: Non-fiction 1922-1986" de Jorge Luis Borges este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -81.00- 34.99 lei.

Pentru a trăi

Să mori încet
te pierzi
pentru a-nțelege,
ceea ce
mintea-ți zice
dar sufletul nu,
pentru a trăi
pentru a crede
în tot ceea ce nu e
sau poate
doar o nebunie.

Să mori încet
și să închizi o ușă
care din întâmplare
ți s-a deschis și
tot din întâmplare
ți-a furat inima.

Să mori încet
pentru a crede
la ceea ce era
sau poate nu,
pentru a te putea
renaște din nou
fără a te nega
în viața asta,
disperata viață
de iubire
fără de sfârșit,
ca mai apoi să mori..

Să poți muri încet.

poezie de
Adăugat de Cornelia MindaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

de-o funie

n-am
prea înțeles ce-i cu
foamea groparului când cu atâta zor
răstoarnă țărâna peste groapă
dar nici înainte
funia lui, funia lui părându-i
urcă piscuri, alpinist temerar când lasă
în jos ladă vremelnic㠖 așa, pentru că tot el
pândește
șapte ani, apoi
scurmă și… n-am prea înțeles de ce
mătură lutul de pe os
și-l ascunde iarăși asemenea unui câine precaut
Tot mai bine-i
pe fundul oceanului, fie cel de prea sus sau
prea jos, funia cel puțin
e o alta
și piscul
asimetric
oblic –
n-am prea… încotro-ul ei de Moarte!

poezie de
Adăugat de Mariana FulgerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Punctul de întâlnire

Timpul era plecat, se-afla-n altă parte;
Erau acolo două scaune și două pahare-alăturate,
Și doi oameni c-un singur puls, intens foarte,
(Cineva a oprit scările rulante):
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte,

Și ei nu erau nici jos, nici sus;
Muzica nu s-a oprit, continua,
Curgea prin iarbă ca un râu, maroniu clar inclus,
Cu toate că se-aflau într-o cafenea
Și ei nu erau nici jos, nici sus.

În aer clopoțelul a rămas tăcut
Păstrându-și echilibrul inversat –
Între un clanc și-alt clanc al florii,
Caliciu-n bronz mut, de-un galben mat:
În aer clopoțelul a rămas tăcut.

Cămilele au traversat miile de mile de nisip
Care se-întindeau între farfurii și cești;
Deșertul le-aparținea, deși plănuiseră-n fel și chip
Cum să-și taie porții din curmale și din stelele cerești:
Cămilele au traversat miile de mile de nisip.

Timpul era plecat, se-afla-n altă parte.
Ora-i uitase, lipsa ospătarului se resimțea adâncă,
Iar din radio picura sărac un vals,
Cum picură apa dintr-o stâncă:
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte.

Degetele ei au scuturat acea spuză-ofensatoare
Care-nflorea din nou în pomii tropicali;
Când au avut asemenea pădure mare
Nici nu le mai păsa de criză, de indicii financiari,
Degetele ei au scuturat acea spuză-ofensatoare.

Tot ce-i Bun sau ceea ce înseamnă Dumnezeu
Fie slăvit pentru că timpul se poate opri-n ăst fel,
Că ceea ce-a înțeles inima instantaneu
Poate-aduce pacea trupului astfel –
Tot ce-i Bun sau ceea ce înseamnă Dumnezeu.

Timpul era plecat și ea locuia aici, acest minut –
Și viața nu mai era deloc aceeași,
În aer clopoțelul a rămas tăcut
Și toată încăperea strălucea, și,
Timpul era plecat și ea locuia aici, acest minut.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Balzac

La toate făpturile, capul își are locul lui deosebit. Dacă din întâmplare, o națiune face -i cadă capul la picioare, ea va băga de seamă, mai devreme sau mai târziu, că s-a sinucis. Întrucât națiunile nu vor moară, ele se străduiesc atunci să-și facă la loc un alt cap.

în Istoria celor treisprezece, Ducesa de Langeais
Adăugat de scofieldutzaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Unde ești?

Niciodată nu voi mai dansa
așa cum n-am dansat cu tine
deși, în joacă, timpul înscris-a
predestinatu-ți nume pentru mine.

Nu știu când ne vom întâlni
sau de ne vom cunoaște vreodată,
ales ești tu, din urmă sau dintâi,
niciunul sau același înc-o dată.

E prea târziu să fim o întâmplare
deși e chiar devreme să insiști
cu-atâtea mii de vorbe întâmplătoare
ce-ascund pretextul lașității exiști.

poezie de din Sacrificiul mirării (2002)
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ipocrizia iertării

Te-am văzut la biserică în primele rânduri,
E bine, evlavia e recomandată și de medici,
Te iartă un preot, un popă, un călugăr.
Cu Dumnezeu e ceva mai greu...
Implori iertare, clemență,
Pentru păcate de care ai uitat
Până și tu,
Pentru păcate care poate,
Nici nu mai sunt păcate.
Te spovedești,
Ții canoane, ceri canoane,
Ții posturi pentru păcate închipuite.
Că ai muncit duminică,
Că ai făcut amor în post,
Că ai înjurat în gând,
Că iar ai uitat să te închini
La crucea din intersecție,
nu te poți abține
În ruptul capului de la plăcerile lumești,
n-ai respectat suficient
Rudele care ne-au despărțit,
le-ai ascuns amănunte din viața noastră
Vecinilor.
Evident, păcatele la care s-ar cruci
Până și un sihastru,
Sunt întotdeauna secrete femeiești.
Nu știu de ce nu mă poți ierta
Tu pe mine,
o translație a mesajului biblic,
Încearcă să mă ierți și tu
n-am venit de fiecare dată acasă cu o floare,
n-am plimbat întotdeauna câinele
Când tu trebuia te plimbi cu amantul,
Că te-am surprins în pat
Cu administratorul de bloc,
nu sunt la fel de priceput
Ca vecinul de peste drum.
Iartă-mă pentru tot,
Iartă-mă că te-am iubit prea mult,
Iartă-mă că am sufletul în bucăți
Și nu-l pot aduna de pe jos,
Iartă-mă că am murit câte puțin în fiecare zi.
Draga mea,
Iartă-mă că mă amuză mai mult
Evlavia ta ipocrită,
Decât exhibițiile
De la circul metropolitan.
Cu Dumnezeu e mai greu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Așa și făcură. Toată ziua într-o veselie o duseră. A doua zi, se sculă de dimineață, se găti și plecă la muncă. Nu știu însă cum făcu el, nu știu cum drese, că se pomeni iarăși în pădure. Nici el nu știa cum venise acolo; știa numai că el la muncă plecase. Daca văzu așa, cătă copaciul, se sui în el și mai găsi un ou. Se duse cu el în târg și mai luă încă două pungi cu bani tot de la acel negustor. Pasămite oule astea erau de diamant, care făceau de zece ori atât cât îi da lui pe ele negustorul. El însă era bun bucuros lua și atât; căci scăpă de sărăcie el și cu toți ai lui. Cumpără de astă dată haine pentru copii, căci erau goi. Mai luă niște unelte și dichisuri de ale lui pentru muncă și pentru casă, căci nu credea că o să fie în toate zilele Paște, să tot găsească la ouă d-astea scumpele. Câteva zile d-a rândul se mai duse el în pădure și tot găsea câte un ou. Se făcu însă mai năzuros în târg, ținu mai la preț și cu mirare văzu scoate câte patru pungi de bani în loc de două.

în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Gabriel Petru Băețan

Flori de gheață

există câte un anotimp pentru toate
pentru a ne desfăta naivi cu lanurile de blândețe din privirea mamei
fără ne imaginăm cât de multe tranșee ne așteaptă dincolo de proximitatea lor
pentru a ne juca de-a v-ați ascunselea cu fericirea
pierzând mai mereu
pentru a ne calibra pașii către cruce
pentru a încerca în zadar dobândim
imponderabilitatea păsărilor

pentru a privi în noi înșine ca într-un jurnal morbid de știri
pentru ca mai târziu sau mai devreme să fim năuciți
de cât de multe adevăruri
pot fi mușamalizate de retină

și o tăcere care dizolvă tot ceea ce cunoaștem există
pentru care noi oamenii și anotimpurile vieților noastre
nu suntem decât îngrășământ natural
pentru florile de gheață
de la ferestrele veșniciei

poezie de
Adăugat de Gabriel Petru BăețanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

și ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști

mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...

știu că așa trebuie să fie
dar ce - i spun copilului meu?

poezie de (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

În suflet

Inima mea este de piatră,
Eu tot încerc dar un perete
Îmi stă în cale, și-mi arată,
n-am ochi pentru alte fete.

O fi trecut prea multă vreme,
Ori nu mai știu să mai iubesc,
Ori n-are cine să mă cheme,
Și nu pot drumul să-l găsesc.

Nu știu să -ngădui altui suflet
Să-mi stea alături, nu mai cred,
Nu știu a pierde doar femeia,
Eu și încrederea mi-o pierd.

Ce suflet trist am uneori,
Asociind iubirii Luna,
Femei in seri vor fi, da-n zori
Iubim cu-adevărat doar una...

Cea pe care o duci acasă pe jos, și pentru care devii bucătar, tâmplar, umăr... O completare. Restul e doar teatru.

poezie de
Adăugat de AndreiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriel Petru Băețan

Flori de gheață

există câte un anotimp pentru toate
pentru a ne desfăta naivi cu lanurile de blândețe din privirea
mamei
fără ne imaginăm cât de multe tranșee ne așteaptă dincolo de
proximitatea lor,
pentru a ne juca de-a v-ați ascunselea cu fericirea
pierzând mai mereu,
pentru a ne calibra pașii către cruce,
pentru a încerca în zadar dobândim
imponderabilitatea păsărilor,

pentru a privi în noi înșine ca într-un jurnal morbid de știri
pentru ca, mai târziu sau mai devreme, fim năuciți
de cât de multe adevăruri
pot fi mușamalizate de retină

și o tăcere care dizolvă tot ceea ce cunoaștem există
pentru care noi oamenii și anotimpurile vieților noastre
nu suntem altceva decât îngrășământ natural
pentru florile de gheață
de la ferestrele veșniciei.

poezie de din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru BăețanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Decembrie se repetă

tata a murit într-o noapte de joi spre vineri

aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece și negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea

undeva s-a produs o greșeală

mama avea ochii sticlați și
mirosea a pâine proaspătă
ținea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme

dincolo de toate acestea
chiar și Dumnezeu clipea îngăduitor

poate sunt vinovat în ideea
n-am știut aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream fiu bărbat
și îi imitam toate mișcările
însă am învățat cu timpul
acel ritual
e jumătatea care rămâne aici

mi-e teamă acum
respirația îmi aburește vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere și inima îmi bătea
ca aripa unui fluture

nici nu știu dacă totul e adevăr sau minciună

dar știu că dincolo de clipa aceasta
mă așteaptă tata

și e decembrie

am glezne de sticlă realitatea
mușcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata

e decembrie

și oricum anotimpurile se repetă

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook