De ziua limbii române

Limba noastră cea străveche cu rostirea dulce, sfântă,
E-o comoară nestemată ce-o păstrăm şi ne încântă,
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară pe aripi de îngeri peste plaiul românesc.

În restriştile de vremuri, în durerea ei adâncă,
De vulturi ne-a fost păzită, gângurită-n vârf de stâncă,
Neamul ni l-a apărat sădind dragostea de ţară,
Nimeni n-a putut înfrânge existenţa-i milenară.

Graiul, pasăre măiastră ce pluteşte-n zboru-i lin
Ne-a adus lumină-n suflet răspândind harul divin,
De-or veni timpuri mai bune sau de vor rămâne reci
El ne va fi idealul ce va dăinui în veci.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea, iubită mamă ce la suflet ne-ai primit,
Cu drag ne-ai ţinut pe braţe şi la sân ne-ai ocrotit,
Inima ţi-am dăruit-o, ai fost veşnic primitoare,
Astăzi suferi umilită, numeri zilele amare.

Supărată mergi prin lume cu cosiţa despletită,
Trupul ţi l-au sfâşiat şi harta ţi-a fost ciuntită,
În Unire ne-ai chemat, cu iubirea ta fierbinte
Ai făcut să se jertfească toţi eroii din morminte.

Aspru flutură în vânt tristul nostru tricolor,
Ne simţim străini acasă, fără patimi, fără dor,
Vatra noastră strămoşească au dorit-o ruinată,
Să ne-o vindem pe nimica, să ne fie-nstrăinată.

Ţi-au plecat feciori de-acasă, de izbelişti, prin străini,
Nu-ţi mai calcă iarba verde, calcă pe cărări cu spini,
Praf şi pulbere-a rămas din ograda-nfloritoare,
Ai pierdut orice speranţă pentru vremuri viitoare.

Jurămintele-au uitat încălcând cu rea voinţă,
De ie te-au dezbrăcat, ţi-au furat a ta catrinţă,
La margine de răzor plânge-n sânge busuiocul,
Ciocârlia-i stinsă-n glas, semn că ţi-ai pierdut norocul.

N-au putut să-ţi fure graiul şi vorbirea dulce, sfântă,
Limba noastră nestemată ce-o rostim şi ne încântă
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară-n aripă de înger peste plaiul românesc.

În dureri şi suferinţă vei prăznui Centenarul,
Fără fast şi întristaţi îţi sărbătorim amarul,
Îţi vom fi mereu aproape chiar de veacu-i chinuit,
Ţara mea, iubită mamă ce la suflet ne-ai primit.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, iubită mamă!

Ţara mea, iubită mamă, ce la suflet ne-ai primit,
Cu drag ne-ai ţinut în braţe şi la sân ne-ai ocrotit,
Inima ţi-am dăruit-o, ai fost veşnic primitoare,
Astăzi suferi umilită, numeri zilele amare.

Supărată mergi prin lume cu cosiţa despletită,
Trupul ţi l-au sfâşiat şi harta ţi-a fost ciuntită,
În Unire ne-ai chemat cu iubirea ta fierbinte,
Pentru tine s-au jertfit toţi eroii din morminte.

Aspru flutură în vânt tristul nostru tricolor,
Ne simţim străini acasă, fără patimi, fără dor,
Vatra noastră strămoşească au dorit-o ruinată,
Să ne-o vindem pe nimica, să ne fie-nstrăinată.

Ţi-au plecat feciori de-acasă, de izbelişti prin străini,
Nu-ţi mai calcă iarba verde, calcă pe cărări cu spini,
Praf şi pulbere-a rămas din ograda-nfloritoare,
Ai pierdut orice speranţă pentru vremuri viitoare.

Jurămintele-au uitat încălcând cu rea voinţă,
De ie te-au dezbrăcat, ţi-au furat a ta catrinţă,
La margine de răzor plânge-n sânge busuiocul,
Ciocârlia-i stinsă-n glas, semn că ţi-ai pierdut norocul.

N-au putut să-ţi fure graiul şi vorbirea dulce, sfântă,
Limba noastră nestemată ce-o rostim şi ne încântă
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară-n aripă de înger peste plaiul românesc.

În dureri şi suferinţă ne prăznuim Centenarul,
Fără fast şi întristaţi ne sărbătorim amarul,
Îţi vom fi mereu aproape chiar de veacu-i chinuit,
Ţara mea, iubită mamă, ce la suflet ne-ai primit!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul

Primească-mă Ghirai cu tot alaiul,
Propună-mi tot haremul şi seraiul,
Promită-mi mana cerului şi raiul,
Doar m-oi lăsa de sânge şi pământ,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu neamul, pătimitul, nu mi-l vând
Chiar dacă-ntreg imperiul mi l-ar da.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.

Să-mi ia Ghirai şi apa, şi mălaiul,
Să mă usuce-n temniţă ca paiul,
Pe chip să-mi înflorească mucegaiul,
Doar m-oi lăsa de lege şi cuvânt,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu limba mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi şi limba să mi-o ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.

Mă arză-n foc cum arde-n pară scaiul,
Cenuşa să mi-o sufle ca pospaiul
În patru vânturi cât se-ntinde plaiul,
Doar m-oi lăsa de crez şi legământ,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Credinţa mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi şi duhul să mi-l ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.
 

poezie de Nicolae Mătcaş din Coloana Infinitului (2003)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră nu moare

Limba noastră-i încântare,
Limba noastră-i dulce tare
Ce-aţi lăsat în urma voastră
Bogăţia strămoşească.

Limba noastră-i mlădioasă
Dulce, dragă şi duioasă
Lacrima cea mai aleasă
A românului ce lasă.

Limba noastră-i tare sfântă
Limbă scumpă, îndrăgită,
Tu nicicând nu te vei pierde
Tu mereu eşti frunză verde.

Limba noastră cea română
Tu ai fost mereu stăpână
Între veacuri sau în vreme,
Tu eşti glasul meu ce geme.

poezie de Eugenia Calancea (31 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

poezie celebră de Alexei Mateevici (17 iulie 1917)
Adăugat de A. V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Zace-n margini de răzoare învăluită-n mister
O fântână adormită, cumpăna-i spintecă-n cer,
N-a îngenuncheat-o timpul, n-a închis a ei pleoapă,
Din străfunduri izvorăşte binecuvântata-i apă.

Stoarce vâna din adâncuri, tremură micuţul val,
Clipocirile-nfundate, prăvăliri uşoare-n mal
Se îngân în dulce şipot, se preling într-un fuior,
Cerul îi pictează pânza cu penelu-i mişcător.

Suie ciutura spre soare o comoară nestemată,
Setea-ncinsă-mi potolesc, mi-aplec gura în găleată,
Obrazul mi-l răcoresc şi mă privesc în fântână,
Îmi văd chipul în oglindă, ceruri şi pământ se-îngână.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni n-o să poată spune

Nimeni n-o să poată spune
că el n-a putut să vină
că el n-a ştiut Cuvântul
şi el n-a putut să-l ţină
— căci la fel de călduros
ne-a chemat pe toţi Hristos.
Nimeni n-are să se poată
dezvinovăţi pe sine
că el n-a avut prilejul
a iubi şi-a face bine
— căci la fel de luminos
ne-a vorbit la toţi Hristos.

Nimeni n-are să-ndrăznească
a grăi că-n neputinţă
a fost viaţa pământească
a trăi-o prin credinţă
— căci la fel de generos
ne-a dat har la toţi Hristos.

De aceea nemurirea
va da celor drepţi cununa
căci ei au voit sfinţirea
şi-au iubit cărarea bună
— cinste celui credincios
ce dă tot, pentru Hristos.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Zace-n margini de câmpie învăluită-n mister
O fântână adormită, cumpăna-i spintecă-n cer,
N-a îngenuncheat-o timpul, n-a închis a ei pleoapă,
Din străfunduri izvorăşte binecuvântata apă.

Stoarce vâna din adâncuri, tremură micuţul val,
Clipocirele-nfundate, prăvăliri uşoare-n mal
Se adun în dulce şipot, se preling într-un fuior,
Cerul îi pictează pânza cu penelu-i mişcător.

Suie ciutura spre soare o comoară nestemată,
Setea-ncinsă-mi potolesc, îmi aplec gura-n găleată,
Obrazul mi-l răcoresc şi mă privesc în fântână,
Îmi văd chipul în oglindă, ceruri şi pământ se-ngână.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greutăţi

Viaţa asta ne-a adus
Greutăţi, pe cap, mereu
Şi-ncă nu ne-a fost deajuns
Că ne-a pus şi "Leul greu"!

epigramă de Nicolae David din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorului meu de limba română din liceu

Ne-a sădit dragostea de ţară
Şi de limba cea română,
Ni l-am pus ca pe-o brăţară,
Ca pe veci să ne rămână.
De aceea l-am iubit
Şi cu toţi l-am preţuit.
Fie-i ţărâna uşoară
Amintirea-i să nu moară.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa asta...

Viaţa asta ne-a adus
Greutăţi pe cap mereu,
Cum le văd, n-a fost de-ajuns
Că ne-a pus şi leul greu.

epigramă de Nicolae David din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Bunicu-i pasăre măiastră,
Ne cântă iar cu lira lui,
S-a-ntors de printre noi, acasă,
Acolo-n ţara Domnului.

Acolo-i pace şi-s izvoare,
Mai reci, mai blânde şi mai line,
Acolo este veşnic soare
Şi miei aleargă pe coline...

Acolo e-un păstor, atât
Şi-s îngeri cu aripi de stele,
Acolo, Tatăl ne-a avut
Suflet de vis şi mângâiere.

Aici a obosit bunicul.
Oftând, spre ceruri a plecat,
Acolo-l vom găsi, în veacuri,
Cu sufletul eliberat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

Chiar dacă murim în luptă
Pentru ţara noastră sfântă,
Suntem clădiţi din tare stâncă,
Am fost eroi şi suntem încă.

Am fost eroi, şi suntem încă
Ostaşi în armata română.
Noi de la viaţă-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.

Să apărăm limba şi neamul,
Să ţinem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea şi ramul,
Stăpân să fie doar poporul.

Ţarina-n care străbunii
Au semănat oase şi grâu,
E ţara-n care românii
Se-adapă din acelaşi râu.

Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.

Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credinţă o urmăm.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupţi din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus şi Tatăl Sfânt

Nimeni n-a fost pe pământ
Despre Tatăl să suţină
Că vrea omu-n cerul sfânt
Şi-l vrea pururi o lumină

Nimeni altu n-a descris
Viaţa sfântă şi iubirea
Ca Mesia cel promis
Să ofere mântuirea

Şi nimeni nu a mai fost
Pe Dumnezeu să-l arate
Viaţă dându-i — scop şi rost
Inimii — încătuşate

Nimenea de pe pământ
Pe Tatăl nu l-a descris
Ca al Vieţii viu Cuvânt
Ce ne duce-n Paradis

Nici chiar Moise n-a putut
Pe Dumnezeu să-l arate
Cum Hristosl a făcut
Cu privirile curate

Moise a fost rob credincios
Dar Hristos e Fiul Sfânt
Al Tatălui Glorios
Ce dă viaţă pe pământ

De aceea El menirea
A avut-o să-l arate
Pe Tatăl ce e Iubirea
Sensul vieţii adevărate

El pe Tatăl l-a descris
Ca având toată puterea
Să ne ofere-n Paradis
Dragostea şi înfierea

Numai Mesia Hristos
L-a descris pe Tatăl Sfânt
Dumnezeu Sfânt Glorios
Ce iubeşte omul frânt

Că iubeşte şi dă viaţă
Omului cel păcătos
Şi spre Sine îl înalţă
Şi-l îmbracă aşa frumos

Însă-i cere ascultare
Şi supunere mereu
Să-i ofere-n veci iertare
Tatăl Sfânt şi Dumnezeu

Mesia cel Scump Isus
Ne-a spus că Tatăl e milă
Şi ne vrea în ceruri sus
Fiinţa noastră cea fragilă

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Tatăl Sfânt că ne iubeşte
Şi vrea omul sfânt — curat
Viaţa ce nu-şi risipeşte

Ci se-ncrede-n Dumnezeu
Căcutând doar sfinţenia
Ca să fie-un — fiu al Său
Moştenind împărăţia

Tatăl este milă sfântă
Dar şi-un foc mistuitor
Ce vrea omu care-i cântă
Curat şi biruitor

Ce vrea omul prin credinţă
Să trăiască aici frumos
Prin Cuvânt şi-n biruiţă
Ascultând doar de Hristos

Căci Hristos e îndurarea
Jertfa Sfântă din Calvar
Ce ne oferă-n veci iertarea
Şi viaţa sfântă-n dar
08 martie 2019 mănştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări şi răspunsuri

COPILUL
Tată! Am bătut potecile pădurii rând pe rând,
Dar n-am găsit nicio pasăre acolo,
N-am auzit niciun tril în crâng.

TATĂL
Pasărea care ne-a cântat, cu vântul
A zburat sus pe creasta unui val,
Şi poate acolo şi-a aflat mormântul.

COPILUL
Dar de ce n-a stat să mai aştepte-un pic între arţari?

TATĂL
S-a dus acolo unde căldura şi lumina sunt mai mari.

COPILUL
Tată! Mi se pare-un egoism extrem, cum poţi să explici
Faptul că tu alegi să zbori departe,
Când noi toţi ar trebui să fim aici.

TATĂL
Cu fiecare prunc se naşte-un cântecel sub soare;
Firesc şi din instinct mai viguros,
Ceva nou şi proaspăt în lumea asta-apare.

COPILUL
Dar dacă vânturi reci îl vor răpune, zboru-i vor curma?

TATĂL
Vor veni alţii; neamul lui îl va urma.

poezie de Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră

Toate-s bune pe-acest plai,
Vin, plăcinte, colţ de Rai.
Pe venetic îl încântă,
Doar că-i stă-n gât... Limba sfântă!

epigramă de Mihai Cucereavii (20 iulie 2015)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre prezent şi trecut

Curge-n Olt lacrima noastră...
Nu ne mai simţim acasă!
În mări lacrima se strânge
Curge-n suflet iarăşi sânge!

Ceruri şi câmpii şi munţi
S-au vândut... Copii desculţi
Plâng rugându-se în taină
Pentru ţărişoara mamă.

Măşti de-argint pe feţe hâde,
Ciocli scormonind pământul,
Ne-am pierdut printre dezastre,
Limba, neamul şi cuvântul...

Biata noastră ţărişoară,
Ai tot dus viaţă amară...
Te-a călcat picior străin...
Vremea e să ne trezim!

Grânele-s vis şi icoană,
Dor de tată, dor de mamă,
Din cenuşa cea străbună,
Spic de românească mână.

Sufletul pădurilor,
E vândut, de-acum e-al lor.
Lanţ de stâncă ne-a unit
Pe pământ nefericit.

Pe oceane de lumină,
Prunci cuminţi, fără de vină,
Îşi dorm somnul lor de veci
Doar pe plaiuri româneşti.

Au luptat în 89
Au crezut în lumea nouă,
Au sperat că va fi, poate,
Alt destin, plătind cu moarte.

Prunci orfani privesc în zare...
Sărăcia noastră doare...
"Toşi cerşim din poartă-n poartă"
Chiar de ţara ni-i bogată.

Râd în soare magazine,
Ce frumoase-s, căci sunt pline!
Noi suntem săraci, dar buni,
Avem suflet de români.

Pruncii nu au ce mânca,
Dar în ţărişoara mea,
Pâinea cât de-amară-ar fi,
Tot români ne vom numi.

Stăm în şanţuri virtuale,
Nu avem bani de mâncare,
Dar avem un ţel străbun,
Neam din neamul de român.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

Dragostea, e darul măreţ,
Căci prin ea toate au preţ
Dacă dragoste tu ai,
Îţi dă aripi să mergi în Rai.

Dragostea, e fiorul sfânt
Ce te atinge prin Duhul Sfânt,
Dragostea se dovedeşte
La nevoie se jertfeşte...

Dragostea, iubite frate,
Ea te scapă de păcate;
Căci Domnul, dragostea ne-a dovedit
Prin faptul că S-a jertfit!

Dar de dragoste, nu ai inima ta
Cercetează, roagă-te şi Domnul ţi-o va da!
Cheamă-L şi El te va umple(a),
Cu puterea şi dragostea Sa!

Dragostea, fir de mărgăritar,
Mi-ai adus bucuria nemărginitului har
Eşti o nestemată printre stânci ascunsă,
Ce mulţi nu te-au găsit încă...

Dar eu sper şi aştept,
Cu făclia aprinsă în piept,
Căci cei ce, cu har Te-or căuta,
Îndată, Te vor afla şi se vor bucura!

poezie de Alina Sava
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant sau pulbere de stele

Dintr-un neant sau pulbere de stele,
O bună mamă ne-a primit în pântec
Şi ne-a adus pe lume-n chinurile grele,
Dar ne-a crescut frumos, cu dor şi cântec;

Ne-a ocrotit, somnul să ne fie lin,
Cu sacrificiul ei de sfântă mamă,
Şi am visat frumos la pieptu-i divin
Şi am crescut fără s-avem vreo teamă;

Ne-a oferit dragoste şi candoare,
Ne-a luminat cu sacra sa lumină,
Şi am zburat ca şi lăstunii-n soare,
Trăind în lumea încărcată, plină.

Cât mai avem norocul s-avem mamă,
Nu ne dăm seama ce de bogaţi suntem,
Iar visele ni-s tari, nu se destramă
Şi un bun reper în univers avem;

Şi dacă am avut cândva o mamă
Ce a plecat în pulberea de stele,
E de ajuns să ne uităm în ramă
Şi relele din suflet să se spele;

În viaţă, dacă suntem împovăraţi,
Nu disperăm şi nu ne este teamă,
Avem speranţă şi suntem împăcaţi,
Cât timp în suflet mai avem o mamă;

Doar de la mamă învăţam ce-i bine,
Prin ea ne facem visele curate,
Nu facem rău, c-o facem de ruşine...
Cu mama nu ne temem nici de moarte.

Doar ştim că pe pământ suntem în treacăt,
Trudim şi facem, din nisip, castele,
Rodim prin mame cum copacii-n freamăt
Şi-apoi urcăm în pulberea de stele.

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!