Cioburi de lemn

Se îngroşase umbra sub nucii cu răcoare,
Brusc lunecând pe casă cu nori de mucava,
Şi picuri kamikaze loveau cu-nverşunare,
Iar curtea părăsită părea a abdica...

Ardea aburul iute o frunză resemnată
Dintr-o timidă viţă ce-a îndrăznit să crească
Scrutând jur–împrejurul, acum nemângâiată,
În van pierzând nectarul din vatra părintească.

Umbre de ieri, plecate, crescuseră cicoare
Acolo, pe poteca ducând către grădină,
Iar greierii din grindă cântau cu întristare
Pământul ce rodise, iar astăzi e doar tină.

Sub o perdea, butucul, ridat de o secure,
Îşi înflorise viaţa cu o ciupercă dalbă,
Cioburi de lemn, rămase din ce a fost pădure,
Horeau tăcut în juru-i, unindu-i cu-a lor salbă...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de copil

oamenii iubiţi,
nu mor,
nu au morminte,
ei se mută definitiv în noi

chiar ieri,
bunica frământa pâine, pe vatra
care i-am ridicat-o în mijlocul inimii
şi mă chema de la joacă

bunicul
îmi împletea o coroniţă din flori de câmp
şi stătea pe scăunelul verde, scorojit,
în pridvorul sufletului

câteodată,
reconstruiesc casele lor bătrâneşti în mine,
curtea, grădina şi valea din spatele grădinii,
iar ei ştiu să se întoarcă mereu acolo

oamenii iubiţi,
nu mor,
nu au morminte,
ei se mută definitiv în noi

chiar acum,
m-am aşezat lângă sobă (o pot desena cu ochii închişi)
şi cred că am vreo patru ani,
iar ei sunt încă atât de tineri

nu mai cresc,
mi-am promis să ridic ziduri mari de jur împrejurul vârstei,
cu ferestre către casele lor bătrâneşti!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zădărnicie

În casa aceasta a locuit un om,
avea în grădină flori şi roşii
şi dimineaţa îl trezeau cocoşii,
iar fructele le lua direct din pom!

Mai avea-n grădină şi un gutui,
le admiram şi iarna când treceam,
cum stăteau înşiruite-n geam,
galbene cu puful ca de pui...

Acolo, lângă casă, avea o vie,
cu struguri albi şi tămâioşi,
cum nu se poate mai gustoşi,
iar viaţa îi părea o veşnicie...

Prin curte îi zburdau nepoţii,
din prispă îi privea cu bucurie,
în jur era tot veselie,
dar anii au fugit ca... hoţii.

Acum n-ai ce să mai admiri,
omul a plecat, de mult, spre stele,
lăsând aicea toate cele
şi un crâmpei de amintiri,

care... vor dispărea şi ele...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire dalbă

Cad frunzele buluc
Din interzisul nuc,
Dovleacul fără mumă
Se strâmbă rău la brumă.

Dovelţii dintr-o dată
Rămân orfani de tată
Când cade pe grădină
Tot frigul din lumină

Să vă mai spun aş vrea
Că toamna, moartea mea,
Poartă la gât o salbă
De nemurire dalbă.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era

Era-nceput de toamnă, pe pajişti adiind
Şi frunze se-aprindeau prin părul tău bălai,
Iar chipul tău iubit ce-n soare îl scăldai
În suflet mi-alerga, prin vale rătăcind.

Era-nceput de toamnă cu stoluri călătoare,
Cu struguri copţi în vii şi nucul fremătând
Sub care aţipeam în curtea mea visând
La ochii de smarald şi buzele odoare.

Era-nceput de toamnă, iar greierii cântau,
Dar eu cu ochii-nchişi gândeam să te sărut,
Sperând ascuns în suflet că şi tu ai fi vrut
Şi vântu' ascultam şi toamna te-aşteptam.

Era-nceput de iarnă când însă ai apărut
Din vise infinite, din nori şi fulgi de nea
La fel cum te vedeam în gând pe strada mea
Şi cum tu niciodată nu cred că ai ştiut.

Era-nceput de iarnă şi noi ne sărutam
În parcul gol şi trist cu brazii adormiţi,
Iar eu pierdut de-atunci în ochii tăi iubiţi,
În fiecare clipă, tăcut mă bucuram.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacără săracă

Sunt mii şi mii de case fără casă
Şi mii şi mii de ramuri fără ramuri,
Cuvinte condamnate la sloganuri
Şi oameni fără vatra lor de-acasă.

Sunt mii şi mii de faceri fără faceri,
Ce-au rezultat din faceri nefăcute,
Din goliciuni cu goliciuni umplute,
De-o lume care face-n gol afaceri.

Nimicul în nimic e dat să treacă,
Din ce-a fost plin, e azi deşertăciune,
Cenuşa e scursura din tăciune,
Tăciunele-i o flacără săracă.

Din gând, rezultă totdeauna gânduri,
Şi, în pământ, pământ se pământeşte,
Iar viscolul, prin viscol viscoleşte,
Când iarna-îngheaţă seva din pământuri.

La poartă, bate-a traistă goală vântul,
Iar uşa se deschide, încă-i uşă,
Pe horn e fum, pe vatră-i doar cenuşă,
Şi-n cer se-ascunde, viscolit, pământul.

Îl strâng la piept, îl învelesc cu gândul,
La primăvară, nu-l mai creşte grâul,
Pe Valea Mare nu mai curge râul,
Săteanul şi-a pierdut la toate rândul...

Poarta nu e poartă, uşa nu e uşă,
Curtea nu e-n curte, casa nu-i acasă,
Ziua nu apune, noaptea nu se lasă,
Focul nu mai arde, nu mai e cenuşă.

Au apus ţăranii de atâta moarte,
Ţara nu-i mai ştie, câinii nu-i mai latră,
Nu-i mai arde-n palme focul de pe vatră
Cei bătrâni sunt umbre, tinerii-s departe.

Nu mai e nimic din ce-a fost de milenii,
Au învins tâlharii, visteria-i goală,
Satele sunt vide, soarele-i de smoală,
Şi s-au dus pe ape, singuri, pământenii.

Este doar o vorbă despre-o zi senină,
Când aveam o casă plină de lumină...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru pe alb

Umblau nebuni şi rari ursuzii
topiţi în gheţuri de demult
umblau şi le cântau tot duzii
de crinul care i-a durut

Se cunoşteau din alte vremuri
cu veacurile ce-i minţeau
şi nu vedeau că între geruri
ardeau şi pietrele crăpau

Iubiri de sticlă şi de romuri
se-mpreunau în buze arse
şi răsturnau în ei doar somnuri
din cele duse şi rămase

Aveau un cer cu două stele
şi-o noapte însorită-n brâu
la mâini cunună de zăbrele
în lac doar pietrele de râu

Stăteau pe stâncă iar şi plopul
le mai şoptea un cântec vechi
şi le-nchidea în sticlă dopul
când frunzele-i cădeau perechi

Astăzi doar unul mai adie
în cioburi de ocară smulse
din linii curge-o melodie
iar sângele încet se scurse

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea sub sabia dezbinării (sonet omagial Micii Uniri)

Azi aşteaptă Cuza unificare
De idealuri în vatra străbună,
Să-i vadă iar pe români împreună,
Ducând drapel în România Mare!

Dar în Guvern, doar intrigi se adună
Şi duc năzuinţă spre dezbinare
Ca un blestem de ură şi trădare
A eroilor, cu votul din urnă!

Cei din Dreapta preferă izolarea
De Covid, de popor şi demnitate,
Iar în Stânga se strigă: Adunarea!

Străbat de la Guvern către Cetate
Moldavă, cinstind personalitate
Istorică, ce-a unit Principate.

*Hai să dăm mână cu mână, fraţi români din toate colţurile lumii!
24.01.2022 - Mica Unire

Maria FILIPOIU

poezie de Maria Filipoiu (24 ianuarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

Străina apărută-n prag aseară

se întorcea fără bagaj din gară.

Privind spre ea, când a intrat în casă,

părea o umbra din trecut rămasă

pe dorul meu, răpus de insomnie,

orfan pribeag pe zorii-n agonie.

M-a dojenit că-o răscolesc cu gândul,

că, nedormit, pierd nopţile de-a rândul,

iar ea, gonită-n fiecare seară,

îşi caută un adăpost pe-afară,

iar către zori, când oboseala frânge,

sunt încă prins în cugetări nătânge,

cu gânduri sumbre, care o apasă,

că nici nu-i vine să se întoarcă-acasă.

Eu ascultând dojana ei ostilă,

mi se părea că-mi cântă o sibilă

pe notele nescrise dintr-o dramă

ce în lăuntrul meu adânc mă cheamă...

Atunci, privind Străina, încă-odată,

vedeam chiar Tinereţea mea furată!...

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

Când becurile-n parc s-aprind
Iar luna plină le zâmbeşte,
Îndrăgostiţii pe alei
Îşi spun a dragostei poveste.

La un copac cu frunză plină,
În umbra lui ei se opresc,
Se-mbrăţişează fără milă
Şi în tăcerea lor vorbesc.

Îşi spun cuvinte neauzite,
Simţite în adâncul lor.
Cu mângâieri nemărginite
Sporesc al dragostei fior.

Dar ani trec. Şi trec de-a valma.
Iar dragostele se repet'.
De-o dată se trezesc: e toamna!
Şi-atunci încearcă un regret.

Regretă tot ce-a fost în viaţă:
Iubire, dragoste, fior,
Că n-au ştiut să preţuiască,
Ce le-a fost dat să fie a lor.

*
* *
Voi tineri ce m-aţi ascultat,
Nu aşteptaţi vremea să treacă.
Luaţi din viaţă când vi-i dat,
Că cea trecut, n-o să se-ntoarcă.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Venisem în grădină
să mă încarc de frumos,
soarele tocmai oferea lunii
candela cu stropi din suflet,
gajul pentru o nouă zi...
aveam ceaţă în ochi
şi un fulg din viitor topit pe obrazul drept,
poate de la lumină;
greieri cântau
bogăţia timpului pierdut
în trăiri irepetabile,
regina nopţii mă ameţea
de parfumul silfidelor vestale,
stele plonjau în inimi, încălzindu-le,
încă puţin din aurul vieţii
împărţind lumii...
am lăsat acolo o parte din mine,
depozit de iubire.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară iar

E primavara iar,
Natura reinvie
E primăvară iar,
Şi am mai rupt o filă
Din micul calendar.
E primăvară iar
Şi câte s-or petrece?!
E primăvară iar,
Viaţa mi se trece.
E primăvară iar,
Şi aş vrea să fiu mereu
La fel ca altă dată
Să intru-n jocul tău.
Să alergăm pe pajişti
Verzi şi de soare pline,
Să văd in jurul meu
Doar zâmbete senine.
E primăvară iar,
Ce-a mai rămas din mine?!
E primăvară iar,
Şi-n suflet simt durere,
E primăvară iar,
Dar totul e tăcere...
E primăvară iar,
Şi mă întreb mereu,
De ce nu-i primăvară
Şi în sufletul meu?!

poezie de Mariana Simionescu (9 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel la debutul toamnei

Strugurul se coace-n viţă
Şi-n bob nectarul clocoteşte;
În grădină o crăiţă
Plânge-ncet... se ofileşte.

Gâzele-s în răzmeriţă,
E semn că toamna se iveşte;
Strugurul se coace-n viţă
Şi-n bob nectarul clocoteşte.

Scurtă-i ziua, noaptea creşte,
În văzduh o porumbiţă
Tainic perechii îi şopteşte:
"Iau din strugur o bobiţă."

Strugurul se coace-n viţă.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Des)cântec

de te-aş putea
îmbrăţişa
cu toate florile de măr
din mintea mea
de mi-ai zâmbi
ferice-aş fi
vătaf m-aş face pe secunde
zi de zi

iar şi iar
un nou hotar
cuceri-voi pentru tine
selenar
pe cerul bland
cât de curând
să te ningă-n miez de vară
cu nectar
rug de foc, spontanul joc
să conjuge două inimi
iar şi iar

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie târzie

Aş vrea s-adorm, dar în zadar:
Mi-e ruşine de mine cu mine
Mă simt ca un tufan orfan
Şi orice pădure îmi este secure

Am fost lăstar în codru rar
Dar mi-au săpat la rădăcini haini
Şi din pădure m-au mutat în sat
Cu-o frunză şi-un cuţit m-au altoit

Iar frunza s-a făcut în goană coroană
Cu rod bogat, cu rod nemăsurat
Din care nimeni nu mănâncă încă
Şi fructele-s lăsate să rupă crengi plecate.

Mă rog să bată vântul sfântul
Să-mi scuture povara şi ocara
Că nu-s perfect şi eu ca Dumnezeu
Cu merele de aur măcar, de nu de chihlimbar

Numai aşa, probabil, aş fi cules, ales,
Dar cum nu sunt, aştept un vânt
Să răsufle uşurat în crengile mele prea grele
Şi rodul să-mi răsară-mprejur la primăvară

Căci, precum pădurea e visul fiecărui pom, la om
Lumea e visul şi viaţa. Bună dimineaţa!

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (25 martie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laguna din întuneric

În întuneric este o lagună,
unde-am fugit de-acasă amândoi,
să înotăm prin visuri către lună,
să facem oază grindul dintre noi.
Ne prindem tot albastrul în privire,
din verde facem scară către Cer
din mângâiere zbor spre nemurire
şi dintr-o teamă doar un lup stingher.

În orizontul dezmierdării calde
se mistuie distanţe-n ani lumină,
şi din sărutul ce pe coapsă-ţi cade
se stinge dorul aprig, în surdină.
Închidem stresul zilelor apuse
în picurii de rouă de pe frunte,
iar vorbelor ce încă n-au fost spuse,
le facem aripi către vârf de munte.

În întuneric este o lagună,
unde fugim de-acasă, când şi când,
să înotăm prin visuri către lună,
să facem raze de lumină-n gând.
Ne prindem în privire antonimul,
şi strângem cioburi mici, din orişice,
iar tu când vrei să-nchizi în noi sublimul,
spun da şi nu, iar tu mă-ntrebi: de ce...?

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

am adunat nopţile fără de tine
le-am oferit pe rând câte-o scânteie
din calea lactee
apoi am plecat cu ele
pe promontoriu
scrutând oceanul de dor
lumina lor
baleia talazul
pulveriza necazul
căuta dimineţile cu soare
din depărtare
să se-ncălzească
să împlinească
briza mirosea a parfum de femeie
în vacarmul nerostitelor şoapte
pe ţărm
un val rostogolea nisipul de secunde
în laguna albastră
privirile zburau libere
tandem pe gând în vântul tăios
iar undeva
mai sus
ţipa un albatros

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul stropilor de nori

Era un cer albastru-cenuşiu
în fiecare zi - aşa-mi părea -
dar nu ploua, nu, încă nu ploua,
în toamna când, deja, era târziu.

Era tristeţe-n fiecare nor,
iar gheaţa pătrundea în orice strop
ce ar fi vrut să cadă în potop,
şi îl strângea-ntr-o menghină de dor.

Din când în când, venea în cerul trist,
timidă ca un zâmbet de copil,
o rază ce se strecura, abil,
în gheţa cu sclipiri de ametist.

Se desprindeau, atunci, din norii lor
şi coborau pe stâncile pustii,
îmbrăţişaţi şi veseli, încă vii,
doi stropi ce-şi potoleau din vechiul dor.

Păreau, în umbra norilor grăbiţi,
actori, pe-o scenă care îşi schimba
cortina, puntea dintre ei, ceva
ce îi făcea să pară-ndrăgostiţi.

Dar ce a fost, ce roluri au jucat,
va fi, întotdeauna, un mister
ascuns de-o clipă-n timpul efemer
ce l-a făcut, din ce în ce, uitat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra pomului oprit

Vei mai rămâne-n gândurile mele
chiar dacă astăzi ai decis să pleci,
în urma ta doar vechile poteci
vor mai păstra privirile-ţi rebele.

Din umbrele-amintirilor lăsate
pe-o margine de drum fără hotar
voi înţelege umbletu-ţi hoinar
spre zările ducând către păcate.

Iar de ar fi să mai rămân cu tine,
n-ar însemna decât un lung regret
rămas până acum doar un secret
în umbrele tăcerilor divine.

Nu mai privi în urmă, neuitato,
ci caută ce poate ţi-ai dorit,
popas la umbra pomului oprit
a cărui poamă încă n-ai gustat-o!

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi în umbră

Veneau la întâlnire două umbre,
alunecând pe-aleea de sub tei,
cu deformări ciudate în penumbre
ce le-nsoţeau ca triste melopei.

Lumina soarelui părea că are
efecte tremurânde-asupra ei,
a celei de femeie, iubitoare
doar de nenaturalul din condei.

Iar umbra lui... părea că se târăşte
şi-ar vrea să ocolească un parfum
al teilor, sub care se iubeşte
când vara e la început de drum.

Sunt două umbre care, altădată,
pe banca de sub tei s-au întâlnit
şi, în lumina bolţii înstelată,
în doar o umbră s-au înlănţuit.

Acum se întâlnesc, la multă vreme
de când iubirea lor s-a destrămat,
strivită între temeri şi dileme
în faţa cărora n-a rezistat.

Se recunosc uşor căci, împreună,
formează umbra unui singur trup,
sub luna ce încearcă să le spună
că umbrele au inimi... şi se rup.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!