Vin de mandragoră şi grai dulce de mierlă

Tu eşti frumos, dragul meu, ai gura dulce, stup de miere, ca un vin tămâios,
Iar săruturile, cum îţi stau ele atârnând de buzele mele, ciorchine de desfătări.
Ţie, Dumnezeu ţi-a pus mov în iris, mov de mandragoră,
De jur împrejur alb de lumină şi niciodată boală de moarte, orbire.

Te-a făcut pentru mine, vie în pârg, pui de căprioară m-a făcut Dumnezeu pentru dezmierdările tale, fructă dulce
Pentru când vei vrea să te smulgi de-ntuneric ca să-mi guşti bucuria
Nepotolită, nestinsă decât de minunatele-ţi săruturi înflorinde, născutule din Eden.

Mă poartă toată o mână peste sufletu-ţi, mai tare decât moartea,
Veşnică precum raiul tău de iubire peste comorile-mi de sâni,
Rodii coapte înainte de înflorire şi după plecare de-atingeri.
Aburul atriilor tale mă ţine continuus prinsă-n robie de tăcere cu inima înotându-ţi belşug de splendoare.

Eşti atât de frumos dragul meu, sunt atât de frumoasă din cauza ta, te iubesc şi te reiubesc cum n-am mai iubit pe nimeni până acum.
O, de-aş putea să te cuprind cu trupul firav, fiecare celulă să nu se mai plângă de sori negri
Căuşul palmelor tale să-mi dea apă vie de trandafiri să beau, nemurirea.
O, de mi-ai fi piele şi carne împletite cu trunchiu-mi de lut şi de foc, mi-aş face-o favoare de aur, m-aş zămisli eu şi tu la un loc.

Cine se ridică acum din cenuşe şi-mi unge ochi cu flori de meri noi, înmugurind primăvara ce va să vină la doi?

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti martorul suferinţei mele

şi mă bucur să ştiu
că nimic din ceea ce mi se întâmplă
nu se pierde
că ploaia ce curge
de-o vreme
îmi spală fiecare celulă

eşti martorul suferinţei mele
singurul care ştie că sângele
şi carnea
au învăţat să trăiască
pentru un singur cuvânt
scăpat
printre buzele tale

da
tu eşti singurul meu martor
în faţa unui întreg univers
şi stropii de ploaie
trec mai departe
din celulă în celulă
ca din visul meu
în visul tău
şi nimic nu se pierde

da
dragul meu
tu eşti martorul suferinţei fără sfârşit
singurul care ştie
că sinele meu
umblă în pustiu
ca un fiu risipitor
ce se va întoarce
pentru un singur cuvânt
scăpat
printre buzele tale
şi mă bucur să ştiu
că nimic din ce se întâmplă cu mine
nu se va pierde
nimic
totul va trece
din celulă în celulă
din visul meu în visul tău
până la sfârşitul acestei vieţi
şi mai departe

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofa mea preferată

Ai apărut într-o zi răcoroasă
Atât afară, cât şi în inima mea.
Dar mi-ai făcut viaţa frumoasă
Şi-acum doar pe tine te vrea.

Te iubesc cum n-am mai iubit
Sufletul meu doar ţie îţi aparţine.
Din clipa-n care te-am găsit
Mi s-a schimbat soarta în bine.

Zâmbetul tău timid m-a cucerit,
Formăm un întreg amândoi.
Iar tot Universul mi-ai răvăşit
Doar cu buzele tale dulci şi moi.

Alături de tine sunt completă,
Te-am aşteptat cu nerăbdare.
Mă faci să mă simt perfectă,
Mi-ai alungat orice supărare.

Acum îţi spun cu sinceritate ţie,
Nu te-aş lăsa sau uita vreodată.
Iar de viaţa-nseamnă poezie,
Tu rămâi strofa mea preferată!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (19 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de tristeţe veche

Privirile cui mă ating?
sunt încă primăvara ta, trandafirul,
şi nu m-ai cunoscut;
nu sunt, mărturisesc, decât primăvara ta,
şi nu m-ai cunoscut;
şi aşa vor trece ani şi ani, grădina va începe, încet, să înflorească,
ceasurile şi limbile timpului meu bat, acum, ora neagră
crengile ruginesc, desprinse din pământul cu dor de apă sărată
căci pentru noi nu mai sunt mări de cules
şi nici poame dulci.

Ochii lor se închid. copacii nu ne mai privesc în grădină, ochii lor de lemn se închid;
probabil, pentru noi, trandafirii
nu se vor mai înroşi prea mult, în luna august;
ochiul pomilor
se va închide peste flori
şi peste trupul meu
care te-a aşteptat prea mult.
Pentru că este, mereu, trandafirul cu petala cea dulce, ca zmeura!
trandafiri dansează peste grădini
şi în lacrimile mele
ultimele.
Ţineam minte trandafirul acela,
ştiam omul,
împlea viaţa mea cu tot raiul, dar şi cel mai concret pământ se închide,
zâmbetele nu mai sunt pentru mine,
nici caii
şi nici dimineţile.
Nici zâna aşezată pe pervazul domniei tale, iubitule, care semăna cu o turturică prostuţă,
mălinul plin de flori mov, înflorita lui molcomă,
ascunde-mă!
ascunde-mă, lângă ea!
parfum peste oasele tale, şi-n trup,
piteşte-mă, aşa cum ascunzi norii prea roz!
îmbătarea zilei pe care am uitat-o! şi concreta ceaşcă cu vrajă de ziuă!
sunt toate iluziile inimii, floarea;
Înmiresmarea
îmi fi-va, însă, regatul, regretul,
căci pentru noi, nu mai sunt mări şi nu mai avem ce iubi.

Cu regretul meu, mă voi îmbrăca şi mă voi întrista, poate prea mult
până când, peste leagănul meu,
întins ca un hamac, ca un regat molcom,
(hamacul trandafirilor
şi al apelor acum sălcii)
până
fi-va aşa:
lunile de pe cer vor învăţa cum să râdă fericirile colinelor foarte verzi
sărutările rozelor ţi se vor aşeza uşor
ca nişte aripi de fluture
peste umeri
şi peste urmele pe care le-ai lăsat, neiubind
Peste cămaşa ta se va depune atunci, încet, vraja dragostei şi parfumul,
mă vei răni din nou foarte dulce,
şi te voi răni,
la rândul meu, cu ciudă pe timp şi pe rugină
luna noastră trandafirie se va aşeza, din nou, către răsărit

până atunci,
e negru la mine pe palmă,
ca şi cum m-aş fi pătat cu un rug întreg de frăguţe.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult aş vrea

Atât de mult aş vrea să pot visa
Că mi-am găsit un loc în viaţa ta.
Atât de mult eu mi-aş dori
Cu tine-n braţe, de-aş putea muri!

Atât de mult îmi cere inima
Ochii tăi frumoşi să-i pot vedea.
Strălucirea lor dacă se poate
Să-mi lumineze chipul pân'la moarte.

Atât de mult aş vrea să te cuprind...
Să văd iubirea-n taină înflorind,
Iar dragostea din trup, văpăi să nască
Ca un vulcan ce stă să mă topească.

Atât de multă dragoste respiri...
Sub paşii tăi cresc mii de trandafiri,
Iar pletele ce-ţi flutură în vânt,
Sunt raze de lumină pe acest pământ.

Atât de mult aş vrea să îmi zâmbeşti,
În şoaptă să îmi spui că mă iubeşti,
Când eu sărut căuşul mâinii tale
Ce-mi ţine ferecată inima în zale.

Atata doar aş cere iubirii efemere
Să rupă legământul draconicei himere,
Căci nu vreau să-mi fie pavăza pustie
Şi inima să-mi plece iar în pribegie!

poezie de Gheorghe Deniştean (22 septembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu te-a creat pentru mine

Vai, dar cât eşti de frumos! Şi ce teamă mi-e de tine!
mi-ar plăcea să-mi dai o palmă, chiar mai multe dacă vrei.
Când te uiţi aşa-ncruntat, iese inima din mine,
tremură carnea pe oase şi din ochi îmi sar scântei.
Dumnezeu când te-a făcut, s-a gândit cum e mai bine,
ochii negri, nasul cârn, buze groase, spate lat.
Nicio grijă nu îmi fac, că se supară pe mine,
dacă te iubesc o dată. El de-aceea te-a creat.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă umărul meu cald îţi chemi tăcerea

ca pe un animal singuratic
o laşi să-mi adulmece trupul firav
apoi o înveţi să se strecoare sub piele
departe
tot mai departe
să se strecoare printre organe
să ajungă în sângele cald din plămâni
să-mi taie respiraţia
apoi să adoarmă
în tusea convulsivă

da
lângă umărul meu
tocmai acolo
tăcerea ta adulmecă
şi nici nu ştiu de ce
tusea convulsivă
are legătură cu tine

chiar aşa
dragul meu
după atâta vreme
îţi pui tăcerea să doarmă
în sângele care se va amesteca
până la sfârşitul nopţii
cu toate dorinţele ce vin
din adâncul fiinţei tale

da
dragul meu
lângă umărul cald îţi chemi tăcerea
şi-o laşi să iubească
pentru că
nu-i aşa
într-o iubire perfectă
chiar nu există dezlegare

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă umărul meu cald îţi chemi tăcerea

ca pe un animal singuratic
o laşi să-mi adulmece trupul firav
apoi o înveţi să se strecoare sub piele
departe
tot mai departe
să se strecoare printre organe
să ajungă în sângele cald din plămâni
să-mi taie respiraţia
apoi să adoarmă
în tusea convulsivă
da
lângă umărul meu
tocmai acolo
tăcerea ta adulmecă
şi nici nu ştiu de ce
tusea convulsivă
are legătură cu tine
chiar aşa
dragul meu
după atâta vreme
îţi pui tăcerea să doarmă
în sângele care se va amesteca
până la sfârşitul nopţii
cu toate dorinţele ce vin
din adâncul fiinţei tale
da
dragul meu
lângă umărul cald îţi chemi tăcerea
şi-o laşi să iubească
pentru că
nu-i aşa
într-o iubire perfectă
chiar nu există dezlegare

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia de sticlă

Acum ştiu femeie de sticlă
Te-am învins.
Mă atrăgea vinul coapselor tale,
Focul de sânge al cărnii,
Tainele frumuseţii
ascunse sub piele,
Vibraţia blând rotundă
a aerului din formele tale,
Mierea din păr.
Acum ştiu femeie de sticlă
E de ajuns
să pui toate acestea la loc,
E suficientă jertfa
acestor daruri către Dumnezeu
care te-a creat din foc,
vin şi lapte
Aer şi miere
Şi-atunci rămîi goală,
goală de tot
În smalţul sticlos al formelor tale,
Femeie de sticlă
în care dansează acum
Jumătatea geamănă
a sufletului meu.
Abia azi
mă-ndrăgostesc cu adevărat!
Abia acum ştiu femeie de sticlă
Cine eşti, cine sunt, cine am fost
La început de Lume

În sfera Paradisului...

poezie de Rodica Elena Lupu din Ferestre colorate
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept

pentru că mă chemi, nechemându-mă
Fără să-mi spui nimic,
îmi povesteşti şi mă-nfăşori în iubire...
fără să-mi atingi decât inima
Pentru că-mi veghezi sufletul
Şi-mi contempli mintea
Pentru că mă cunoşti
Dar nu mă vezi aievea
Ci mereu mai frumoasă
şi mai bună mă faci...
Pentru că-mi doresc
Să fiu aşa cum mă imaginezi tu...
Pentru că te-am aşteptat o viaţă
Şi te voi visa încă una
Pentru că te-ai sădit în sufletul meu
Ca o sămânţă vie...
Şi ca un lăstar dulce ai prins rădăcini în mine...
şi mă-nfloreşti cu flori de foc, în întuneric
Te ud cu lacrimi de dor... până vom atinge cerul,
Iar apoi te voi culege
Ca pe un fruct din rai...
Cuminte, cu sete şi teama de-a nu te pierde în păcat...
Te caut pentru inocenţa cu care mă fereşti de departe
de concretul fără culoare
şi fără speranţă
Pentru că mă cunoşti
Cum nu mai ştie nimeni...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te iubesc înainte de orice plecare

îţi număr paşii
mă frământ în zadar
eşti atât cât poţi
niciodată nu spui nimic
de parcă tăcerea ta e singura formă
prin care pot înţelege că te doare
când nu sunt
şi când sunt
e ceva ce nu mă mai înspăimântă
e ceva ce devine normal
să te caut în mine
ca pe un adevăr de care să nu mă ruşinez

eu te iubesc înainte de orice plecare
dragul meu
eşti atât cât poţi
şi crede-mă că adormi în pieptul meu
că te pot naşte oricând din cerneală
şi tăcerea ta
şi plecarea ta
şi toată această pierdere de timp inutilă
când am putea să ne fim
ceea ce trebuia să ne fim
un singur suflet

eu te iubesc înainte de orice plecare

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De martie

În ziua aceasta de opt pielea ta miroase a fragi şi cu miere
sânul tău este
un
măr
mic
şi
mai
mult
lampa ascunsă de pe trup; lampa ta;
am întors iarăşi ceasul de deasupra dormezei
şi l-am potrivit după cum mi-au crescut oasele alături de tine
astăzi nu cred că ţi-a văzut nimeni genunchii
poate doar o iconiţă cu Ioan în piei rupte şi orologiul de deasupra dormezei
eşti femeia mea
te-aş dansa prin odaie, covrig, cu genunchii la gură
îmi pari acuşic un înger domestic frumos, care plânge de îi cad toate oasele,
îţi
mai beau puţin vin de vineri/ de sâmbătă
pentru că e martie şi martie poartă cu ea o spadă de flori cu care se joacă în fereastră
din loc în loc sunt spaţii rotunde/ fereastra respiră din plămânii ei ciuruiţi
şi tu
zdrenţuită şi-n zdrenţe de apă/ după cum se topeşte zăpada/ veşmintele tale prea strâmte
şi
tristă
şi
cu
pielea
lăptoasă
e prea multă zăpadă - iar eu nu te-am iubit niciodată destul
amândoi, draga mea, suntem un genunche frumos şi căzut din lumină, gemenis,
vin
să te sărut pe genunchi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum scotoceai în noapte după mine

nu-i aşa că de fiecare dată când se face noapte
în camera ta
îţi vine să scotoceşti în tine
după vreo amintire cu noi
dezbrăcaţi de piele până la os
şi nu reuşeşti să-ţi licăre în suflet
nimic frumos nicio urmă de lumină
şi cum ţi se răzvrăteşte ochiul căprui a vină
sau cum mă năşteai din nou
de câte ori plecam hai-hui în lume?

se pare că am adunat
tot întunericul lumii în mine
şi acum îmi este teribil şi frig
tâmplele îmi explodează ca o grenadă
ca o sticlă de lampă atinsă de brumă
sau se sfărâmă ca lovite de tunet

mă scurg pe sub uşi până la tine
şi mă lăţesc şi mă fac preş
sub tălpile tale lascive

ca un făcut
dimineaţa respiraţia mi se odihneşte
pe pântecul tău şi de fiecare dată mă înalţ
strălucesc zi lumină
altădată mă pierd
şi mă subţiez între coapsele tale
ca într-o menghină divină
îmi cresc aripi pe la subsuori şi zbor
dincolo de lumesc dincolo de cer
de heruvimi de zâne
tu păşeşti sfioasă în mine, în sânge
ca în biserici
ca într-un sfârşit să alergi să te ruşinezi şi iar să alergi
apoi îţi reazemi uşurată tâmpla de umărul meu
îţi aprinzi o ţigară şi oftezi
gângureşti ca un copil
mie mi se umple sufletul cu fum de ţigară
nu zic nimic dimpotrivă
te strâng în braţe şi mai tare
şi-mi este nemaipomenit de bine

vecinii mă vedeau cum adunam cioburi toată ziua
de ciudă mă reclamau la Dumnezeu să-mi ia bucuria
de a respira aerul ce-ţi înconjoară privirea
şi privilegiul de a mă muta cu bagaje cu tot în trupul tău
să devenim amândoi unul singur
sau să ne ghicim unul altuia gândul

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele tale fac flori timpurii

Degetele tale fac flori timpurii din
orişice lucru
părul tău mai ales îl iubesc ceasurile;
linişte blândă care
cântă spunând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
să nu te temi, noi ieşim în împrimăvărare.

Picioarele tale cele mai albe rătăcesc.
Mereu
ochii tăi limpezi se joacă de-a săruturile
a căror ciudăţenie mult
spune; cântând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
pentru ce fată vii flori aducând?

Să fii buzele tale e lucru mult dulce
şi mic.
Moarte, spun că eşti bogată mai mult
decât ţi-ai dori, dacă prinzi asta,
orice altceva pierzând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi
şi viaţa nu e nimic, sărutul mai dăinuie)

poezie de E.E. Cummings, traducere de Mircea Ivănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele tale

Laşi urme pe zăpadă
Şi în sufletul meu.
Ele pentru mine sunt sfinte,
Ca urmele lăsate pe apă de Dumnezeu.

De-ar cădea fulgi mari din cer,
Chiar de-ar veni cel mai năprasnic ger.
Urmele tale nu vor dispărea,
Ele vor rămâne ca o amintire în inima mea.

Căci tu ai fost departe,
Dar eu te-am găsit
După urmele tale lăsate
Peste acest frumos asfinţit.

poezie de Vladimir Potlog (14 ianuarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Sub degetele tale răsfirate
spune, ce să fi făcut eu
ce să fi făcut?
Ploua peste ziduri amare
mereu
peste cuvinte împărţite la doi
Cât zbor şi câtă plecare eram
Câtă venire înapoi?
Iederă crudă
încolăcită pe garduri de fum
cât eram eu însămi cu mine?
cât eram eu, răsucită, în noi?
Ploua rugător
ploua dinspre mine în drum
peste tăceri stivuite grămezi
la hotare
Ce să fi făcut eu, ce să fi făcut
într-un ochi
tatuat de aşteptare
dintr-un capăt într-altul al zilei
durut?

Cum să te fi adus eu
spune, cum să fi putut
îngemănate
mâinile tale arămii
mâinile tale amândouă
curate
să le chem adăpost
peste trupul meu dezgolit
şi iubit de tristeţi
ca un colind repetat zi de zi
şi învăţat pe de rost
acoperiş
peste paşi adânciţi
deznodaţi si răzleţi
în urme pierdute de sfinţi
din nebăgare de seamă
... Paşii mei osteniţi
căutând în nisip primăveri
care azi nu-mi mai sunt
şi nici ieri nu mi-au fost
decât, plătită
o vamă?

poezie de Silvia Van
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul meu cu flori

Iubitule, eşti câmpul meu cu flori,
Ai buzele ca macii, tremurânde, moi
Si ochii ţi-s ca florile de Soare-n nori.
Când mă priveşti, dispare totul, numai noi

Ramânem. Singuri, pe Pământul tot
Şi toată frumuseţea lumii e a noastră.
Dă-mi mâna să mă ţin de tine, nu mai pot,
Picioarele mă lasă, inima e albastră.

Inchide ochii că mă ard şi doare,
Cu palma ta cuprinde-mi sânii, gura.
Opreşte-mi inima, că vrea să zboare,
Să-mi lase pieptul gol. Iubesc natura

Şi campul meu cu flori creat de ea, al meu,
Doar pentru mine, asta mi-e averea.
Iubitule, atat de bun e Dumnezeu,
Că mi te-a dat să îmi alini durerea.

Şi ce miros indrepţi spre mine,
De trandafiri când râzi şi de bujori,
De liliac când mă săruţi şi ţi-e ruşine.
Iubitule, eşti câmpul meu cu flori.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

O voce dulce mi-a spus:
« Te-ai întrebat, adeseori
Cine sunt eu, cine eşti tu?!
Eu sunt soarele ce luceşte vesel,
Eu sunt spiritul ce întreţine viaţa,
Eu sunt curcubeul-arc peste zări,
Eu sunt Tu, Tu eşti EU,
Eu şi Tu suntem Noi.
Eu sunt adierea vântului,
Şi strălucirea stelei, eu sunt...
Sunt şoapta izvorului sub clar de lună.
Eu sunt iubirea Mamei Pământ,
Şi dragostea Tatălui ceresc, eu sunt...
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Sunt ploaia ce hrăneşte Pământul,
Şi focul ce-aprinde inima rece...
Focul dragostei, eu sunt.
Dragul meu copil,
De-atâtea ori te-ai întrebat...
De ce? când? şi cum?
Ţi-au rămas întrebări făr'de răspuns,
Şi întrebări nepuse încă...
Nu-ţi fie frică să întrebi:
" Nimeni nu se naşte învăţat
Şi, cât trăieşte, omu'învaţă!"
Pentru că învăţători şi elevi vom fi mereu.
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Încarcă-ţi inima cu bucurie şi iubire...
Şoimul viteaz se-nalţă-n tării
Fără a se întreba, de ce şi cum...
Când visele sunt mai multe decât stele în cer.
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu,
Eu şi Tu suntem Noi...
Pentru totdeauna. Şi toate astea sunt parte...
Din planul miraculos al lui Dumnezeu!"

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă pentru mâine...

Gândul meu zboară din nou la tine,
Că tu eşti prezenta mea iubire,
Dar cine ar fi crezut,
Că e drum lung de străbătut.

În fiecare parte a sufletului meu,
Există o amărăciune şi nu mai sunt eu,
Îţi spun că te iubesc, dar tu nu eşti prezent,
Iar când îţi spun în faţă tu nu eşti atent.

Ar trebui să mă îmbrac în flori,
Că tu să mă mai vezi uneori,
Aş vrea să-mi răspunzi cu tăcere,
Cu mângâieri s-alungi a mea durere.

Să nu-mi mai pese de ce mă-nconjoară
Şi inima ta nu vreau să te doară,
Să simt uşor cum vântul lin mai bate,
Dar la noi să nu mai poată străbate.

Vreau s-aruncăm amintirile de ieri,
S-avem mai multe apropieri,
S-avem speranţă pentru mâine
Şi-n fiecare zi amintirea să rămâie.

Aş vrea să iubeşti sufletul meu,
Că şi eu il voi iubi pe-al tău,
Aştept cu mare dragoste să revii
Şi cel de dinainte să nu mai fii...

poezie de Eugenia Calancea (23 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă de lumină

Ţi-am pus în părul tău de abanos
Steluţe argintii şi parcă plouă
Din ochii tăi şi norii grei s-au strâns
Dar pe genunchi tăi când stau,
Tu-ţi vezi viaţa la toată-o lume cu poveşti
Şi-atunci tu torci. Din firul lor îmi dai
Şi mie câte-o clipă de lumină
Stau ascultând până ce-adorm, iar tu
Mă strângi în braţe ca pe-o jucărie,
Mă-acoperi cu suflarea ta, să-mi fie
Visele leagăn dulce de mătase...
De aceea te iubesc numai pe tine
Şi amintirile-ţi îmi sunt frumoase
Ţi-aş da din părul meu, mănunchi de arse
Să poţi plăti din anii bătrâneţii
Dar viaţa e cel mai frumos tezaur,
Nu poţi întoarce anii tinereţii
Eu sunt cel ce îţi duce mai departe,
Când obosit eşti, mii, căci rămân
În sufletu-ţi deschis precum o carte
De-acum, mereu, al vieţii tale drum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă pentru duhul meu

Aşchii din vântul de gheaţă
Într-o pădure îngheţată în foc,
Simţeam cum se frânge o viaţă,
Într-un alt trup din veşnicul loc.

Şi m-a cuprins pe neştiute,
Acea otravă, morbid...
Atât de multe vieţi pierdute,
Pentru-a ieşi din negrul cel vid!

Şi i-am simţit pe toţi murind
Şi i-am purtat pe toţi în mine...
Mi-au fost trimişi numai fiind
Vechi păzitori cetăţii divine.

M-am zvârcolit până la lună,
Ştiam că mori şi tu-n locul meu...
A te salva din inima bună,
A fost tot ce-am vrut, dar mult prea greu...

Braţe de plumb, picioare zidite,
Cu trupul în lanţuri, tot te simţeam!
Şi m-aş fi dat morţii grăbite,
Să te salvez, căci... te iubeam!

Tot ce-ai simţit atunci când mureai
În locul meu... sacrificiu suprem...
Şi eu simţeam, având ce aveai!
Păzitor sfânt al duhului meu...

Lacrimi pierdut-am demult pe obraz,
Chiar de în suflet, mai picură ele...
Destinul mi-a fost ultimul caz,
Ultima treaptă, începând de la stele...

Toţi împreună ce-au fost pentru mine
Şi au luptat ca eu să fiu...
În zile ce n-au fost senine,
Mă vor vedea până să viu.

M-arunc la picioarele Tale,
Atât m-ai iubit, de n-am ştiut!...
Că trimiţind fiinţele Tale,
Le vei jertfi... atât Tu m-ai vrut!

Din întuneric răzbate o mână,
Mă ţine strâns, mă vrea tot mai sus...
Cele din jur strigă: stăpână!
Şi zâmbesc Vieţii fără apus...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!