Copacul din mine

Dedicaţie expresă lui Adrian Păunescu, la solicitarea domniei sale, pe foaia din manuscris, după ce i s-a interzis Cenaclul Flacăra. La Felix, după o îmbrăţişare prietenească, mi-a zis: "Tinere, sunt o iluzie pe pământ. Copacul acesta sunt EU. Îţi mulţumesc pentru asta."

Cu simţurile descătuşate
spre cer
suie copacul din mine
cineva dă să-l scrijelească
se-ntunecă în jur
agăţat de o lumină
vreau să rostesc; viaţă
cuvintele ard
şi flacăra mută
se stinge în semn de iertare
din căuşul palmelor mele
răstorn cenuşa
peste mormintele altor
păduri

poezie de Teodor Dume din Adevărul din cuvinte (1985)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul din mine

Cu simţurile descătuşate
spre cer suie
copacul din mine
cineva dă să-l scrijelească
se-ntunecă în jur
agăţat de o lumină
vreau să rostesc; viaţă
cuvintele ard
şi flacăra mută
se stinge în semn de iertare
din căuşul palmelor mele
răstorn cenuşa
peste mormintele altor
păduri.

poezie de Teodor Dume din Adevărul din cuvinte (1985)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începuturi...

În ziua în care toate mamele îşi leagănă pruncii
am învăţat tăcerea
şi-n căuşul palmelor
am lăcrimat
era prima zi a lumii cu o singură viaţă
de frica zilei de mâine am tras
cerul peste mine
şi-am aşteptat
din senzaţia că exist
mi-am făurit un zâmbet
şi din când în când
înfloreşte în zâmbetul mamei

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalogul

am vrut să fiu pisc înalt de vis în tăcere
m-am regăsit târziu rămas agăţat fără putere
în rădăcini ce nu mai vor sentimente
posed gânduri care curg cu multă durere
mi-am desfăcut în bucăţi simţurile mele
am rămas vorbă nerostită şi-n grea vreme
vreau să fiu învinuit de trecere prin lume
că nu am putut să dau cei mai bun din mine
simt gust amar de fiere şi nu ofer decât decădere

tălpile mele nu-şi mai au rostul
paşii mei prin viaţă şi-au pierdut firescul
cărările mele mi-au schimbat norocul
sunt fiară care nu respectă nici postul
de mult de om nebun ce sunt cu gândul
am ajuns să nu respect nici dialogul
nu cer iertare cer pedeapsă mare
timpule dacă exişti nu vreau îndurare

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină şi lacrimi -
culoarea din mesteceni
urcă înspre cer
(Teodor Dume)

haiku de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce fac?

Amestec picăturile de rouă,
cu iubirea ascunsă
în căuşul palmelor mele!
Deasupra aştern trandafiri
veştezi si petale rupte
semn că iubirea a murit!
Apoi îmi schimb veşmintele negre
ca totul să pară, Ok..
Doar inima tresare plângând...
Nu o las... e prea inocentă,
pentru o lume perversă si nesigură...
Destul!... adun picăturile de
rouă cu iubirea rece,
în căuşul palmelor si totul
este gheată!
Aşa devin insensibilă...

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimii paşi

Clopotul hrănit cu sufletul unui prunc
se zbate între cer şi pământ

bătăile ca o flacără mută
răsfiră suferinţi pe vorbe de duh

sânii secaţi ai femeilor bocitoare
agaţă pustiul de uşi cariate de lacrimi

liniştea plecată în cuvinte spre cer
îndoaie genunchii întru binecuvântarea zilei

cerul pregăteşte nunta unui înger

cineva umblă prin mine cu o întrebare...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cu frunze de lumină

I-am agăţat pe ramuri albe, globuri roşii de iubire,
Serenitatea să o am mereu la îndemână,
Ochii să privească-n sus, spre a vieţii preamărire.

Mi-e casa impregnată cu parfumul de sulfină,
Clipe turcoaz dansează pe note de fericire,
Copacului cu frunze lucitoare de lumină
I-am agăţat pe ramuri albe, globuri roşii de iubire.

Din bradul verde eu am luat doar bobul de răşină
Tămâie să ard, candelă s-aprind în cimitire.
Fragilităţi, dureri, nevoi să trec în carantină,
Priviri de mulţumire să ofer cu bucurie,

Copacului cu frunze lucitoare de lumină.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugile

Bat clopote în turle, peste burguri
Şi rugile spre ceruri se înalţă,
Iar Domnul le va pune în balanţă
Să le asculte astăzi şi deapururi.

Din miez de noapte până-n dimineaţă
Ard peste tot mulţimile de ruguri,
Cenuşa li se stinge în amurguri,
Când fumurile se prefac în ceaţă.

Trăim pe Terra şi muncim o viaţă
Chiar pentru simplă supravieţuire,
Divinul şi atuncea ne răsfaţă
Cu sfinte daruri, flori de fericire.

Fiinţa noastră nu e amăgire,
Ci este parte din dumnezeire!

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nopţile fără de somn, focul mâniei arde în inima mea, dar odată cu el ard şi mândria, prejudecata şi valorile mele de altădată. O pâlpâire de teamă suie dinlăuntrul meu şi arde totul din calea ei. Mă topesc ca o lumânare a cărei lumină se împrăştie jur împrejur.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare din nou vreau să-ţi cer

Iertare din nou vreau să-ţi cer
Într-un stil cu mult mai subţire,
Cu ochii şi mîna spre cer
Şi cu intonări de psaltire.

O, tu, frumoaso, de care-mi atîrnă
Viaţa-şi care-mi alungi
Din cale pe palida cîrnă,
Numai c-o rază din genele-ţi lungi,

Iartă-mă că plouă şi-i ceaţă,
Că oamenii-s răi, că pînea nu-i bună,
Că nu se găseşte nimica în piaţă,
Că, noaptea, nu-i lună.

Iartă-mă, scumpo, că te ador şi
Acum şi pururi, cu suflet curat,
Iartă-mă că apraope în fiece zi
Quod tentabam dicere versus erat.

Aş vrea să-ţi placă orice cuvînt
Ce ţi-l rostesc şi e de prisos ca
Să-ţi declar că vreau să-ţi şi cînt
Aria celebră din Tosca.

Iartă-mă de toate. Zîmbeşte şi spune
Ca să se facă brusc primăvară.
Şi ca să vezi o minune:
Cum mă sui pe-un curcubeu ca pe-o scară.

poezie clasică de Mihail Sadoveanu din Daim (1944)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU, COPACUL...

Eu m-am ascuns adesea, de mine, prin pădure
Şi mă credeam copacul cu trunchi şi ramuri dure;
Am alergat timidă spre licăriri de soare
Şi mă credeam, eu însămi, o stea nemuritoare....

Mi s-a-ntâmplat odată s-alerg spre nicăieri,
Să zbor printre iluzii chiar dincolo de zări,
Am alergat prin beznă şi prinsă în hăţiş
Nu-mi mai găseam cărarea să ies spre luminiş...

Atuncea eu, copacul, m-am clătinat în noapte
Şi-am picurat în zori cu rouă şi cu şoapte...
Mi s-a deschis deodată fereastra către Cer
Şi m-am rugat în taină:,, Nu mă lăsa să pier!''

Şi am rămas copacul firav, dar în picioare;
Eu mai alerg şi-acuma, ca orice muritoare,
Să ies din întuneric, culeg din cer lumină,
Şi trec prin,, uşi'' deschise... cu inima senină....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o candelă

uneori mă aprind şi ard
ca o candelă
luminez fiecare colţ
fără teamă
intru peste tot
o parte din mine
se caţără pe ziduri
până dincolo de orizonturi
cealaltă parte
e o clepsidră prin care
mă scurg în culori
pentru toate anotimpurile
care încep din mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptura în cuvânt

Mi-a venit să înghit marea neagră deodată
Şi lava munţilor ca vinul din pahare s-o beau.
În apele din căuşul palmelor Tale să-mi plimb
Corăbiile între zenit şi nadir.

Mi-am chemat prietenii din stele cu trâmbiţa.
Te-ai cutremurat şi ţi s-au surpat zidurile
Când am început toţi să scuturăm aripile
De săbii ca nişte pene de aur.

Împresurat de jur împrejur de cer şi pământ,
Ca pe un prunc, ca pe o mireasă Te-am dezvelit.
Într-un gând Te-am ucis şi Te-am răstignit
Pe o cruce din lemn de cer sidefat.

poezie de Mircea Nincu
Adăugat de Aurora Cretan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţa asta am plâns

când m-am trezit Dumnezeu mă privea în ochi
ca pe un asasin
aş fi vrut să-i rostesc un gând şi
să mă lepăd de povara
cuvântului nerostit
însă cuvintele
se risipeau în mine
în rotocoale grele şi negre
ca un zbor izgonit de pe cer

dependent de tot ce există tremur
şi nu-mi înţeleg păcatul
golul din suflet
mă rupe în două
o parte mi-o acopăr cu lumina
risipită printre oameni
iar cealaltă o voi da pământului
în care Dumnezeu a sădit în taină
răspunsul celor plecaţi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţa asta am plâns

când m-am trezit Dumnezeu mă privea în ochi
ca pe un asasin
aş fi vrut să-i rostesc un gând şi
să mă lepăd de povara
cuvântului nerostit
însă cuvintele
se risipeau în mine
în rotocoale grele şi negre
ca un zbor izgonit de pe cer

dependent de tot ce există tremur
nu-mi înţeleg păcatul
golul din suflet
mă rupe în două
o parte mi-o acopăr cu lumina
risipită printre oameni
iar cealaltă o voi da pământului
în care Dumnezeu a sădit în taină
răspunsul celor plecaţi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Gudi, colţ de rai încântător – cu vechile legende din Arcadia, o Gudi, în poalele blânde şi gingaşe ale poienelor, şi-n urma răcoroasă a măslinilor tăi, de mult n-am mai băut din izvorul murmurător apa ta curată, prinsă în căuşul palmelor mele, în acea cupă fermecată ce veşnic cu mine o port...

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi cu mine

Stai cu mine.
în toate gândurile mele,
în visele mele,
în cuvintele mele.
Stai cu mine,
în fiecare mic secret
din inimile noastre.
Rămâi cu mine,
dincolo de orice barieră de iubire,
vreau să trăiesc,
râzând,
iubindu-te
şi luptându-mă.
Stai cu mine,
în temerile mele,
în dorinţa de a creşte
şi de-a apăra această dragoste.

poezie de Eugenia Calancea (27 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

JUMĂTATEA DE CER

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors.

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţa Vieţii Creatorul a semănat-o pretutindeni, în fiecare prăfuleţ din Univers. Ea hibernează, iar când apar condiţii, răsare, spre Soare, spre Lumină, dă Viaţă altor seminţe, care şi ele la rândul lor vor da rod în Viitor, transmiţând ştafeta altor generaţii...

Mihai Cucereavii (5 aprilie 2012)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie cu maci

izgoniţi din lan macii ard şi se scutură pe asfalt
într-un paradis arid şi secetos fără nici un râu
un fur a băut în întregime apele
să rămână numai otrava şi exilul spre cer
şi pălăvrăgelile despre fericire

ca să-l pipăi cu mâinile sfârşitul e coborât în stradă

predicatorii morţii tac nu mai amintesc de moarte
nu umblă cu flacăra aprinsă în mână li s-ar stinge
cuvintele lor ar suna un amestec greţos de salive
hrană pentru cancerul timpului de neadevăruri

macii au fost izgoniţi din lan
înăbuşiţi de junglă
n-au apucat să viseze să fie mântuiţi
avuseseră de trăit bucuria tinereţii doar o vară
Dumnezeu însuşi e tulburat şi descumpănit
de ce atâta exil şi izgonire de pe pământ
de ce atâta plânset al celor ce-şi strigă disperaţi
setea din maci
într-un noiembrie cu soare

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!