Cosmos

Se poate să nu mai revin nicicând pe pământ –
cum să calculez impactul parabolic dintre stranii galaxii?
prăbuşirea în vid
indescifrabila singurătate ce-mi ţiuie în urechi
tot nepricepând nemărginirea,
topită într-un pom, o apă, un sărut, tocmai eu,
reexaminatul din toamnă, la geometria în spaţiu...?

parodie de Constantin Ardeleanu, după Vasile Nicolescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Mă doare golul dintre scări
Şi golul dintre cuvinte
Şi dintre celule -
Atâta spaţiu pierdut
Şi care nu va fi arat niciodată.

Cum să mai fie belşug
Când lumea nu mai poate creşte
Din cauza păsărillor răpitoare
Care-o tot ciugulesc?

Nimic nu se poate umple
Bine de tot,
Nici măcar spaima.
Cum să mai fie belşug?

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vid de minţi

Bâjbâim în această realitate
de tumultuoase privaţiuni,
bogată în artificialitate
tapetată cu roşii minciuni.
Idealuri crezute infailibile,
inimi împietrite rămase pe un pod glacial,
rătăcim într-un tablou psihosocil
sau blocaţi într-un golf special
cu vid de minţi... deci stăm cuminţi
că-i vid de amprente şi vid de dinţi,
e vid de orizont deci... vid de minţi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoieli

Străbat de ceva timp un spaţiu ce mi-l umplu
Şi culmea, nu mai ştiu cum sunt, de însumi mă îndoi,
Neştiind de poame oi face din acumulările-mi altoi,
Cum pom, de-i alipeşti o creangă şi alta, e singur, el... şi cuplu.

Tot m-am pretins deştept, cu limite rigorii,
Căci am acumulat propriul ştiut, citite,
Cu crez de evoluat din gloatele cernite,
Colorând sub meninge un cenuşiu valorii.

N-am fire de pretenţii, înot în modestie,
Dar rămân uluit când vorbe îmi sună gol
Printre emuli de zise, ce poate îşi scriu vreun rol,
La fel şi ei, cerşind cununi în tuş, hârtie.

Numai că emul, fostul, l-am tot crezut arhaic,
Îl convertind adesea cu schimb de emulaţii,
Blajin pozând în critic la false disertaţii,
Când limba-i ponosită, cum mistic ar fi laic.

Revin, se îmbătrâneşte, dar parcă înspre copil,
Căci numere-s pe deget de câte fac o sumă,
Din adunat de-a şti... cum pom nu e-o legumă,
Ca de-aia din sămânţă, din nou, din pueril!

E tot mai plin Pământ de mult futil de lene,
Se cască adânc abis între ştiut, prostie
Şi, ce va fi e mister; de neştiut reînvie,
Sau poate-i alt ştiut... de carnivor din gene?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A opta a optului unit

Am să plutesc pe fluviului sângelui
Ca un cormoran, să mă scufund
Să-ţi sărut rădăcina nufărului
Cu a opta culoare a curcubeului
Inimile să le unim în semnul infinitului
Deasupra stând pe pieptul meu
Rostogolindu-ne să-i zăpăcim sensurile
Născând galaxii de sudoare
Ucise în fantezii mortale
În doi stropi de rouă
Ce să-l renască cu vid de sărutare
Din nou în magmele unde
Eu, cormoran să revin din străfunduri nuferale
În lebăda ce te adoră
Nufăr de soare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impactul pensionării: din indispensabil devii inutil.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, triunghiul ei perfect, cum mi-a cultivat gustul pentru geometria descriptivă!

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascunde-mă

În ochi ascunde-mă, iubire,
Să-ţi fiu săgeată şi amor,
Rază de soare şi-mplinire,
Topită -n taină... pe-un covor.

În buze ascunde-mă arzândă,
Să-ţi fiu, eu, dulcele sărut
Şi n-am să cer nici o dobândă,
La câte-n noapte ai tot vrut.

În sâni ascunde-mă, şi lasă,
Cu palma -ncet să îi cuprind,
Fierbinte trupul când te -apăsă
Şi-n aşternuturi te întind.

În adâncimea dintre coapse
Ascunde-mă, într-un târziu
Şi-apoi dă foc la zece capse,
Fă-mă nimic, să nu mai ştiu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum trebuie să plesnesc din cauza a tot ce-mi oferă viaţa şi perspectiva morţii. Simt că mor de singurătate, de iubire, de disperare, de ură şi de tot ce lumea asta îmi poate oferi.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Stingaciu Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut

Ne-am unit buzele
ne-am sincronizat respiraţiile
la liniştea întregului
uimit de unirea contrariilor
am ascultat inima noastră
cum explodează
în tăcere
ne decorporalizam
pluteam amândoi
într-un spaţiu atemporal.
Cine dracu zicea
că un sărut este preludiul
unei partide de sex?
Un pragmatic
ar spune unii
cei mai mulţi dintre muritori.
Câtă lipsă de imaginaţie
au unii oameni
şi-au unit aripile
sau le-au pierdut
prin hăţişul patimilor
nu mai ştiu să zboare
la atingerea unui sărut.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta este în esenţă comunicare. Ea nu se găseşte într-un spaţiu vid. De aceea fac oamenii artă, pentru ca şi alţii să poate crea o conexiune cu ea.

citat din Conor Oberst
Adăugat de Michelle Rosenberg
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din pom în pom

Tot sărind din pom în pom
De nimica nu ai teamă,
Nu mă miră că din om
Tu ai devenit... o poamă.

epigramă de Vintilă Nicu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

brânză topită

Brânza topită: un cocktail de apă şi E-uri.

definiţie de Lygia Alexandrescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericită familie de Ferentari: ei tocmai i s-a rupt apa, lui i se rupe de apă...

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fost-am numai eu

Stau în noapte şi îţi scriu
Fiorii încuiaţi cu lacăte grele,
Îi dezleg să iasă din al meu sicriu
A lor cântec să-ţi sfarâme zăbrele.

Cel care a tăcut întâi,
Cum peste toamnă se aşterne ceaţa...
A fost acela ce nu a spus: "Rămâi!"
Şi fost-ai tu iubite, sau poate însăşi viaţa.

Cea care stă întotdeauna şi aşteaptă,
Cum acele de ceas revin mereu...
Să fi fost nălucă... poate adevărată,
Dar nu vei şti nicicând că fost-am numai eu!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fost-am numai eu

Stau în noapte şi îţi scriu
Fiorii încuiaţi cu lacăte grele,
Îi dezleg să iasă din al meu sicriu
A lor cântec să-ţi sfarâme zăbrele.

Cel care a tăcut întâi,
Cum peste toamnă se aşterne ceaţa...
A fost acela ce nu a spus: "Rămâi!"
Şi fost-ai tu iubite, sau poate însăşi viaţa.

Cea care stă întotdeauna şi aşteaptă,
Cum acele de ceas revin mereu...
Să fi fost nălucă... poate adevărată,
Dar nu vei şti nicicând că fost-am numai eu!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi...
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele omului, frunzele pomului

Zilele omului ca frunzele pomului.
Frunzele căzute nu mai urcă-n pom,
Zilele trecute, pierdute-s pentru om.
Anul următor alte frunze-n pom revin,
zilele pierdute, nu le mai primim.
Poate tocmai de aceea, orice clipă-i preţioasă.
Dacă o primim, chiar de nu-i spectaculoasă,
haideţi s-o trăim!
Orice răsărit de soare, pentru noi e o speranţă,
Că ne luminează cale cu încredere în viaţă.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impactul privatizării asupra femeii: în continuare, femeia va fi privată de drepturi.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Am plutit şi am tot plutit pe marea pustie,
Şi zile-n şir n-am văzut decât apa verde-argintie.
În cele din urmă am zărit în peisajul posac şi-auster
O line confuză în golul dintre talazurile mari şi cer,

Care-a crescut şi-a tot crescut luând, uşor-uşor,
Forma unui golf, a unui grind, a unui pripor;
Apoi dealuri şi vâlcele, râuri, păduri şi tarlale,
Turnuri şi-acoperişuri, sate şi mahalale.

Şi m-am gândit, "Într-o zi voi ridica velele încă o dată
Şi voi pluti pe o mare mai pustie şi mai înnegurată
Decât a fost vreodată asta, şi-n golul dintre cer
Şi talazurile mari voi vedea cum apare, sper,

Un alt pământ – în acel pustiu şi în acea singurătate;
Cum să spun? O altă lume. Poate – poate – poate!"

poezie de William Dean Howells, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am

Să mă fac groggy din spumele lactice
Preconizând că nu m-aşteapt-o ciorbă
Şi un reproş, pe unde-am stat de vorbă?
Pe zeii ce mă înconjoară, n-am de ce...

E scris, eu nu mă mai întorc din drum
Din labirintic circuit spre Aurore,
Degeaba iar mă ispitiţi cu Singapore
Şi se trezeşte şpriţul. Vai, n-am cum!...

Cu şeile pe îngerii de curse te-aşteptam
Să nu pierzi derby-ul inter galaxii
De-un secol tot eziţi şi nu mai vii...
Mai crezi că m-ai iubit atuncea? Neam!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Theodor Pîcă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!