Dor de cai

Mi-i plină noaptea de cai verzi,
Galopuri aprige tresar prin vise,
Zăbale rup şi urcă-n urmă colb
Grăbindu-se spre Terre interzise

Cabrează herghelia pe turnante
Se-aud şi nechezaturi, şi sudalme,
Izbind ecoul de stepele bizare
Potcoave-mi lasă dâre şi în palme

Aburi? Or suflă caii pe nări flăcări?
Apar, dispar, de parc-ar fi năluci,
E-n faţă c-o lungime mereu Timpul
Copilăria îi pândeşte prin uluci

Bezna, un hipodrom cu zeci de curse,
De m-aş trezi, fugarii m-ar adulmeca
Şi în deşertul abisal o stea ar arăta,
Ca în Coran, drumul spre Mecca...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Mircea Micu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu noi, cai şi fluturi

prin caii mei fugea o iarnă
şi-n coama lor zăceau iluzii
pe margini fine de lucarnă
doar fluturii-şi dregeau contuzii

ei alergaseră prin luncă
nebuni cu aripi iscălite
ce-n zboruri moartea şi-o aruncă
fugind de-arhaice ispite

prin caii mei absenţe stinse
galopuri şuierând furtună
cu aripi de-asfinţit întinse
ce ziua vrea să ne răpună

suntem, poete, umbre albe
de nori plutind în cavalcadă
murim ca fluturii pe nalbe
şi nimeni nu vrea să ne vadă

rămânem iarnă şi confuzii
în lumea plină cu iluzii

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea (dedicată lui M. Eminescu)

O stea din zări cu forfotă cerească
Coboară raze blânde spre pământ
Şi prinde-n vis vertiginos să crească
Păstrând eternitatea prin cuvânt.

Talazuri mari prin ape îngheţate
Se nasc din infinit unde dispar,
Dar vorba sa din vremi poate uitate
Inundă nesfârşirea unui dar.

Luceafăr s-a născut pe bolţi albastre...
Prin vis, prin dor, prin paşnic legământ
Şi magia albă-a nemuririi voastre
Prezentă e şi astăzi în cuvânt.

Multe veri vor plânge şi vor ninge ierni,
Timpul o să treacă, timpul o să vină,
Însă pasiunea ochilor eterni
Va fi la fel de mândră şi de fină.

O să se nască stele infinite
Când zi cu noapte galeş se îngână
Şi când puterea ta prin dulci cuvinte
Va fi mereu a cerului stăpână.

Un vis firesc te naşte mai aproape
De-acele lumi ce veşnic ne despart.
Tu străluceşti tăcut, fără de moarte,
Iar vocea ta e-n inime ce bat.

Zidit în zarea albă-a veşniciei
Coroana ta e-n gânduri ce mă-nec,
Vei fi mereu părinte-al poeziei,
Nemuritor în mii de ani ce trec.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

)(n-am fost...)(

.. un mare poet
dar
am fost
o câmpie fecundă
de vor-
bea întinsă
peste cer-
ul nopţii voastre
o clipă metaforă
cântând fiitoare
speranţe vii
între-
bări de argint
înfipte între colţii lor
unde-
va

Sst!
apar umbrele năluci
ies dintre bulgării araţi
vise albe
vise roşii
Vise verzi
vise galbene
vise alămuri
vise chitări
vise piane
vise viori
&contrabasurile nefiinţei
au cântat dulce-amar
câmpul de stuf în plină vară...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu stea, ea om

Străbatem zări, străbatem vise,
Dar tu rămâi mereu cu noi,
Popas în zone interzise,
Plimbări prin codrii sau prin ploi.

Aripi de înger prinde steaua
Apoi coboară spre pământ,
Din geam înlătură perdeaua
Şi-ncet sărută chipul sfânt.

Dar blânda fată pământeană
Sărutul ei ea îl va da,
Pe vorbe dulci şi de pomană
Celui ce dulce-i va cânta.

Tu vei rămâne-n cer o stea,
Ea va umbla pe căi terestre,
Tu din lumina ta vei bea,
Ea va privi pe la ferestre!

poezie de Aurelia Oancă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt pentru iubire!

prin timp de veacuri şi de mii de timpuri
răsar în zeci de mii de gânduri, flori
iar parfumul dimineţilor prin crânguri
vin prin aburi de primăvară şi vă spun

suntem trupuri de unduire-n suflete
porţi deschise spre universuri, iubire
copile din soare aţintind mereu privire
spre viaţă, spre voi, şi pentru tine

cântăm pământului mii de culori minune
noi răsărim şi suntem izvor de nemurire
vrem cu bucurie ca-n inima fiecărei case
de-i fecioară, femeie sau pentru plete albe
să vă cântăm cu drag ce-a mai frumosă melodie
a florilor culoare!

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unghi

Bolnav de singurătate poetul
din coliba lui ca o insulă fermecată
de întuneric
vede orbitoarele salturi în noapte
ale pegasului cu nări fremătând
aşteptându-l la fiecare fereastră.

Spre nemărginire l-ar duce
calul alb al văilor domoale,
spre mărginitul de soare orizont
calul murg al câmpiilor plate,
spre înaltul cocorilor
roibul căluţ de munte,
spre adâncimi calul arămiu
de pe străvechi funduri de mare.

Dar poetul trece pe rând
pe la fiecare fereastră a colibei
ciocănind pe dinafară cu degetele
ciudăţenia aceea incandescentă
plină de cai
lăsând în zbor dâre întunecate,
cu nările astupate de fum
fără să aştepte să urce
pe coamele lor, între aripi,
bolnav de atâta lume, poetul.

poezie de Corneliu Vasile (1984)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni

1
Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru şi sărat.
Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare...
De colburi nins, cu vânturi şi ploi amestecat,
În zgura de la trenuri scăldat şi-n stropi de mare.

Ce larg mă simt şi lacom şi niciodată plin!
Sorb prin pupile lumea şi-n taină cu auzul,
Nepotolit ca-n faţa paharelor de vin
Ce-mi scapără-n mustaţă stropi limpezi ca hurmuzul.

Am strâns atâtea drumuri în mine ca pe-un ghem,
Tam-tamuri de copite în mine aspre sună,
Dar tot mi-i dor de ducă, spre mine încă chem
Acele panglici albe pudrate-n colb de lună.

Mă las purtat de focul aprins sub placa frunţii
Ca norii ce se lasă mânaţi de vijelii
Şi dornici să cunoască atingerea cu munţii,
Când trec prin brazi dau vamă şi rup din ei fâşii.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e o substanţă...

poezia e o substanţă în toate stările de agregare
uneori intru în ţinutul ei de piatră
atât de profund
ca într-un somn adânc
alteori îmi vorbeşte în limba mării
şi am gustul sărat
trec prin alb şi mă înec în polen de silabe
când iubirea mă-mbată în forme fierbinţi
se aude glas de psalmi când trec prin codri verzi
sunt flăcări vii şi freamăte-n astral
fragment de poezie e-n creanga de copac
şi multe muze apar şi apoi dispar pe ape şi în vânt
pe aripă de cânt
şi-n gol de cuvinte respir poezie
între cer şi pământ

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe patul insomniei

s-au agăţat scaieţi de hainele tăcerii
pe suflet mi-a crescut imperiu de cuvinte
dar eu mi-am cumpărat mirajele plăcerii
să simt mereu iubirea pură şi fierbinte.

în neguri de răscruci caut poteci admise
spre stelele care vorbesc de frenezie
fantasme abstracte bântuie prin vise
calea eternităţii trece prin poezie.

pe bolta tâmplei cresc vlăstari de crini
în zâmbetele mele îngeri au adormit
canari de bucurie pe crengi de mandarini
îmi cântă serenada timpului trăit.

mă răsucesc în mine ca prin bizare spaţii
pe patul insomniei aştept verzi inspiraţii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre succes

ce am strâns în suflet e sublim tezaur
amintiri şi vise fără de sfârşit
dragostea intensă sculptată în aur
zborul printre astre lin şi reuşit.

împart cu lumea gânduri montate -n poeme
dar ştiu că drumul spre succes e greu
înţelepciunea vieţii plină de teoreme
trece de obstacole şi învinge mereu.

romantismul meu desprins din paradox
imită naturile în patru anotimpuri
luptă cu moartea ca-ntr-un ring de box
nu lasă tristeţea să reziste-n tertipuri.

cu versurile mele spre stele mă îndrept
lumina veşniciei îmi freamătă în piept.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate arăta timp îndelungat o faţă spre sine însuşi şi alta spre lume fără să sfârşească prin a nu mai şti care este cea adevărată.

citat din Nathaniel Hawthorne
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de sensuală (plină de sens!) poate fi limba română! Spui "O murit", iar ecoul reverberează: "omu' rit". Adică ritualul omului spre moarte.

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii verzi pe pereţi şi-au pierdut herghelia cailor verzi pe pereţi...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2021)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii verzi pe pereţi caută herghelia cailor verzi pe pereţi...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2021)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii verzi pe pereţi nu-s cai verzi ci iepe verzi...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea acasă

În sunetul roţilor vechiului tren
ce lasă în urmă al dalelor chin,
priveşti, visătoare, spre cerul senin,
iar drumul îţi pare desprins din Eden.

Departe, prin nori, amintiri de demult
apar şi se pierd, dar se deapănă-n şir,
aduse din timpul în care, ca bir,
mai lasă din cele păstrate prea mult.

Schiţezi câte-un zâmbet la cele ce-au fost
trăite frumos într-o vreme când tu
credeai că iubirea nu-şi are un rost.

Atunci, ai plecat într-o lume ce nu
ştiai că e dură cu tine şi cu
cel care-a ales al rămânerii cost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioara

Cum păşeşte nederanjând pământul
şi ochii-i mângâie oricare floare,
e doar un fir de iarbă visătoare
şi-n părul pieptănat îi suflă vântul

E muză pentru versul poeziei
şi-a ei mireasmă ce o lăsa-n urmă,
trezeşte viaţa ce vrea să apună
şi sângele e-n pragul nebuniei

Cum păşeşte nederanjând pământul
şi-n hainele mulate se ascunde,
trece lăsând în urmă doruri crude
şi un scenariu plăsmuieşte gândul

O doresc poftele ascunse în cai,
privindu-i coapsele cu părţi fecunde
şi caii stau ascunşi te miri pe unde,
se aud cum pufăie prin florile de mai

Cum păşeşte nederanjând pământul,
Soarele şi Luna mor de dorul ei.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi văd din nou chipul

Am adormit iar în gândurile mele,
Lăsând în urmă un suflet drag
Şi ajung din nou să privesc la stele
Şi nu m-aşteaptă nimeni în prag.

Încerc să găsesc în mintea mea,
Cum arăta a ta ultimă privire
Şi uneori noaptea e atât de grea,
Dar cred că am încă o mare amăgire.

Caut apoi umbra ta, a paşilor pierduţi,
Şi vreau să ţin mintea mea trează,
Dar noaptea e plină de năluci
Şi merg la geam unde inima mea oftează.

Se vede apoi o stea căzătoare
Şi o dorinţă încă aş mai avea,
Ca în lumina ei să-ţi văd chipul tău oare,
Şi să rămâi mereu în mintea mea.

poezie de Eugenia Calancea (6 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba

Flori roşii de iubire
Îmi răsăreau în plete,
Când alergam bezmetici
Prin lanul de lumină...
Mă-mpiedicam cu roua
Ce-mi strălucea pe ghete
Şi nu voiam decât
Noaptea să vină!

Tu îmi sorbeai din palme,
Linia vieţii toată.
Şi linia iubirii
O ancorai de-o stea...
Încălecam cu gândul
Pe norii albi de ceaţă
Şi nu voiam decât
Noaptea să stea!

Timpul s-a scurs de-atunci
Şi-a dus cu el, departe,
Potecile întinse
Spre lumea de poveşti...
Îmi cresc doar tălpi în umăr.
Şi e noapte.
Te caut, dar degeaba,
Nu mai eşti!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raze de speranţă

Raze de speranţă
O boare caldă a dimineţii
îmi atinge pleoapele
grele de nesomn
îmi trec prin minte
neobosite făclii de cuvinte,
petale de gânduri adunate
apar şi dispar în tăcere
toamna deschide porţile
spre albul zăpezii
raze plăpânde aleargă spre mine
una câte una şi înfloresc sub priviri
las ochii să viseze...
drumul pietruit spre nemurire
copiii, răsăritul meu de soare
dau sens vieţii
cu clipe sfinte luminând
peste tristeţi
printre frunze reci,
raze de speranţă adie...

poezie de Maria Ciobotariu (15 noiembrie 2016)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!