Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Balada Ilenuței

Verde, verde viorea
Avea Leana fii avea
Trei feciori și-o fată mare
De ei Leana-i mândră tare.
Trei feciori ca niște zmei
Cu drag să te uiți la ei
Și-o copilă râzătoare
Subțirea și cântătoare
Ruptă din rază de soare.
Câți feciori erau în țară
Toți au venit să o ceară
Însă Leana cu mirare

Răspundea la fiecare,
Că Ileana-i tinerea
Și-ncă nu s-a mărita.
Mai la urmă s-arătară
Doi feciori din altă țară
Pe Ileana o curtară
Și fata cum îi vedea
Mumei sale așa-i zicea:
-Vezi iubită mumă-a mea,
Din voinicii-aceștia doi
Care au venit la noi
Mie-mi place unul tare
La mers și la căutare,
Că e nalt și subțirel
Și m-oi duce după el.
-Draga mea Ileană, fată
Să fii așa-ndepărtată
Dor de tine să m-apuce
La mine cin' te-o aduce.
Doi din fiii ei striga:
-Pe Ileana n-o vom da,
Iar copilul cel mai mic
Constantin, copil voinic
Lăcrima din ochi cu jale
Și-așa-i zicea mumei sale:
-Nu ești mumă cu dreptate
Nici la soră, nici la frate,
Doară noi suntem trei frați
Și crescuți ca brazii-nalți,
Noi o vom putea aduce
Pe Ileana ta cea dulce.
Leana pe gânduri nu sta
Pe Ileana mărita,
Măritată, măritată
Într-o țară-ndepărtată
N-o a vedea niciodată
Și-o dat Dumnezeu cel sfânt
Vremuri grele pe pământ

Și de-atâta greutate
Mureau oamenii prin sate
Și-au murit și trei feciori
Ai Ilenei frățiori.
Leana singură rămasă
Fără de feciori în casă
Se ducea pe-al lor mormânt
Și se văieta plângând:
-Dragii mei de-al vostru dor
Stau la gând să mă omor,
Iară tu scumpa mea fată
De n-ai fi îndepărtată
Tu mai ajuta pe mine
Eu m-aș bucura de tine
Mi-ar fi traiul mai ușor
Și aș mai uita de dor.
Dar să fie blestemat
Cine te-a îndepărtat.
Constantine, Constantine
Blestemat să fii de mine
Blestemat de mumă-ta
Că ai dat pe sora ta,
Frații tăi mie-mi striga
Pe Ileana nu om da.
Tu ai dat-o blestemate
Pe hotare-ndepărtate
Și te blestem, blestem greu
Din tot suflețelul meu
Pământul nu te primească
Țărna afar' te izbească,
Că de dorul Ilenuții
Rupt îmi este firul vieții
Și-așa mâni și alte mâni
Și zile și săptămâni
Și de-atâta blestemat
Vai, blestemul s-a legat
Și într-un amurg de seară
Constantin ieși afară,
Afară când se afla
El din gură cuvânta:
-Duce-m-aș că muma cere
Dar n-am cal și nici putere,
Că m-a blestemat măicuța
C-am dat-o pe Ilenuța,
Iar tu Doamne mă învie
Dă-mi putere astăzi mie
La Ileana duce-m-oi
Acasă aduce-oi.
Dumnezeu l-a ascultat
Putere de viu i-a dat
Și din gură-a cuvântat:
-Sălaș mândru, sălășel
Fă-te-un semn de călușel
Și tu pânză din sălaș
Fă-te un căpeneagaș
Tu cruce de la picioare
Fă-te-o coardă lucitoare.
Constantin sui călare
Și porni în goana mare
Și gonea și nu glumea
Și ca dorul se ducea
Și căluțului zicea:
-Zboară murgule cu mine
Că-s alăturea de tine
Și murgul ca gândul zboară
Ducând stăpânul afară
N-a fost încă bine sară
Constantin descălecară
La Ileana-n altă țară.
Ileana cum îl vedea
Drept la el se repezea
Și din gură cuvânta:
-Spune-mi frate Constantine
Spune-mi dacă-i rău sau bine,
Dacă mă chemi la jelane
Să mă-mbrac în negre haine
Să-mi iau cal la pinten negru
Să pornim frate de-a-ntregu.
-Să știi că-ți spun soro ție
Că te chem la veselie
Frații noștri se-nsurară
La nuntă nu te chemară
Eu ți-s frate mai cu dor
Și să știi, acum mă-nsor
Și-am venit aici de-oi vrea
Să te iau la nunta mea.
Și ea mândru s-a gătat
Pe cal alb a-ncălecat.
Pe cărare cum mergeau
Păsările-i urmăreau
Și munții prin brazi grăiau:
-De când îi soarele soare
Și pe câmpuri floare, floare
Alelei, minune mare
Viu cu mortul pe cărare
Să meargă viul aproape
Cu cel mort ieșit din groape.
Constantin bine-auzea,
Ileana nu-nțelegea,
Auzi frate Constantine
Ce vorbesc munții de tine?
-Lasă-i soro să vorbească
Pân' or să se prăpădească,
Ei fie cu cântecul
Noi ne păzim îmbletul.
Patru zile lungi de vară
Ei tot au călătorit
Și puțin au odihnit
Și-abia în a cincea zi
Când soarele răsări
Au zărit și satul lor
Plin de negură și dor.
Când aproape-au fost de sat
Constantin a cuvântat:
Ileană cu-al tău căluț
O să vii mai alenuț,
Eu cu al meu călușor
O să merg mai tărișor
Ca să-i fac mumei de știre
Să-ți facă bună primire.
Nu la mumă, pe cuvânt
Ci de-a dreptul la mormânt,
La mormânt când o ajuns
El din gură-așa o zis:
-Cal crescut din glii ierboase
Sălaș strângător de oase
Dusu-m-ați și m-ați adus
Și pe cale și pe sus
Și-ați făcut un mare bine
Pentru mumă, pentru mine
Pentru mumă, pentru fată
Pentru mine totodată,
Iar tu Doamne, Doamne sfânt
Dă-mi iar locul din mormânt
Și tu cal năzdrăvănaș
Schimbă-ți trupul în sălaș
Și tu căpeneag iubit
Fă-te pânză de-nvelit,
Iar tu coardă lucitoare
Fă-te cruce la picioare.
Pământul s-a despicat
Constantin era-ngropat..
Ileana sosea agale
Acasă nimeni în cale
Staulul stricat și gol
Iarbă mare prin ocol,
Ea la ușă se răpede
Ușa încuiată vede
Și începe ca să bată
La ușa cea încuiată:
-Lasă-mă măicuță, lasă
Lasă-mă să intru-n casă,
Mumă-sa-n casă plângând
O alungă blestemând:
-Du-te-n foc și-n câte rele
N-amărî zilele mele,
Trei feciori eu am avut
Pe tustrei i-am pus în lut
Pe tustrei i-am pus în glie
Bunul Dumnezeu să-i ție!
Dar Ileana nu-nceta
Și la ușă tot bătea:
-Lasă-mă, măicuță, lasă
Lasă-mă să intru-n casă
Mumă-sa cu greu o lasă:
-Draga mea și-a mumei floare
Nu mă-ncred că tu ești oare
Of! că nici n-am fost visată
C-o să te mai văd vreodată.
Și Ileana mumei spuse
Cum Constantin o aduse.
Hai, măicuță să grăbim
La mormânt la țintirim.
La mormânt dacă-au ajuns
Ea din gură-așa o zis:
-Ieși afară Constantine
Ieși afară și vorbește
Spune și ne povestește
Cum trăiești în groapă, cum
Vino și ne spune acum,
Vino Constantine iar
Vino să ne vezi măcar.
-Maică dacă-mi vrei tu bine
Fă-l acuma pentru mine
Și dezleagă-mi blestemul
Că mi-apasă sufletul.
-Dragul mumei fii iertat
Și de blestem dezlegat,
Tu morminte nu fi rău
Sloboade-mi copilul meu.
Mormântul tot tremura
Și prin lut așa grăia:
-Of! Ce mumă s-a aflat
Să blasteme nevinovat,
N-aibă prapori la-ngropare
Nici popă la comândare
Și pământul prin urgie
Să o înghită de vie...
Pământul s-o despicat
Și pe Leana o mâncat.

folclor românesc
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Adrian Păunescu

Spune-mi ceva!

Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie și-un blestem
Din partea ta.
Totuși nu știu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărțirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Și am venit să-ți spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă și cad
Și iar adorm și iar mi-e dat un vis
biata cifră doi s-a sinucis.

Și de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
tineri am intrat și cu ce rost
Și ce bătrâni ieșim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărțire peste tot
Și se aude va fi mai greu
Decât vom fi departe tu și eu.

Dar nu pentru a-ți spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să știi, în viscolul câinesc,
plec și mor și plâng și te iubesc.

Și vreau să-ți dau cu acte înapoi
Dezastrul împărțirilor la doi,
Ca să-nțelegi și tu ce-i cuplul frânt
Și cum e să fii singur pe pământ.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Constantin Iordache

Motănel

Motănel poartă cravată
Costumul alb fără pată
A ieșit pe scena mare
Pregătit pentru o cântare
Glasul său de bariton
împrejurimi ocol
Replică-i dă Sultănica
Suind scena "mititica"
Rochia-neagră de seară
Ochii ei strălucitori
Doi luceferi printre nori
Toată o frumusețe rară
Cucerind pe Motănel
Cântă în duet cu el.
A fost seara lor cea mare
Apoi Motănel dispare.
Iar frumoasa Sultănică
Deveni curând mămică.
Motănel unde-o fi oare
Ca să-i dau vestea cea mare?
Motănele, că ești tată
A cinci copii dintr-o dată.
Băieții sunt blonzi ca tine
Fetele brune ca mine.

Tu umbli hoinar prin țară
Nu ești grijuliu de fel
Nici măcar un șoricel
Pensie alimentară...
Dar lasă, că nu-i nimic
Îți spun asta ca să știi
Ne-a înfiat pe toți Bunica
Pe mine și pe copii!
Pe Bunica tu n-o știi
N-a putut avea copii.
Cum nu are nici nepoți
Ne-a înfiat pe noi toți.
Și-mparte pensia-n șapte
Pentru carne, pâine, lapte,
Suntem toată bucuria
Pentru Bunica Maria.
Iar tu, Motănele dragă,
Stai acia fără vlagă
Lângă ghena de gunoi
De vrei, hai, vino la noi!
Stăpânul meu bun și drept
Trist, dar dete faliment.
Și-a plecat în altă țară
Eu am fost "mutat" afară.
fiu tată? Cum se poate?
Vremea-n doi a fost prea mică.
stau eu lângă Bunică?
Nu renunț la libertate!

Morala:

Vezi adesea printre noi
Nenumărați motănei,
"Aventură și arginți"
Nu concep a fi părinți!

fabulă de din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Ghid de intoxicatii acute la copil" de Constantin Iordache este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.19- 16.99 lei.

Joey: Știi, voiam tac și să te las pleci. Dar nu aș fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine și o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Așa sper să nu mă urăști.
Dawosn: Nu aș putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aș fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aș da înapoi, nu aș șterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viața mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aș crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, rămâne, dar este timpul plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta și este timpul ca tu să descoperi cine ești fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aș putea? 13 ani, mama ta moare. Și totuși mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă așa și te uiți la tatăl tău care nu e în stare să-și învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Și apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i așa? Dar apoi mai ești și tu. E o dovadă există cineva acolo care se gândește la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung și tărăgănat de a-ți spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Și mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Floarea mea de dor

dedicat fiicei mele Izabela-Alina, la 3 ani după nașterea și plecarea ei dintre noi

Sunt tot mai tristă,
Lacul nu-mi mai zâmbește
Sunt singură cum am fost in prima zi a vieții
Probabil că nici anii nu pot acoperi
Tristețea din inima mea și a ta,
Floarea mea de dor, floarea mea de foc, floarea mea de nea.
Ai plecat atât de repede ca nici ochii nu ți-i i-am putut privi Nici brațele nu te-au putut cuprinde... o atât de trist...
Înca mai simt degetele tale în palmele mele...
Încă te mai văd, deși ești printre îngeri și stele
Iubita mea, Izabella-Alina anii au trecut
Frații tăi încă te mai caută, se joacă și te strigă...
Tu ești aici? Iartă-mă că nu ți-am pus flori la mormânt....
Iartă-mă că nu am timp stau de vorba cu tine...
Iartă-mă ca nu poți simți dragostea de mamă,
Dragostea de tată și de frați. Iartă-mă de mii de ori... Iartă-.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteIon Creangă

Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. Și împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine.

în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Mă vezi Dumnezeu

Puternic și sfânt
Pe veci legământ
Cu Tine-am făcut
Doar cu Tine
Te chem Dumnezeu
Și sufletul meu
Cu lacrimi de lut
Strigă-n mine
Spre Tine.
Ești inima mea
Ești viața din ea
Ești tot ce-mi doresc
Pentru mine
Și sufletul meu
Ți-l dau Dumnezeu
Și nu mai trăiesc
Fără Tine
Știi bine.

Cu pleoape de dor
Mă mângâi ușor
Privirea Ți-o-ndrepți
Către mine
La margini de rai
Cu dragoste stai
chemi și m-aștepți
Lângă Tine
Pe mine.

Asculți, Dumnezeu
Auzi, Dumnezeu
vezi, Dumnezeu
Mă crezi Dumnezeu
știi Dumnezeu
chemi, Dumnezeu
Sosesc, Dumnezeu
Ești Tu și sunt eu...

poezie de (30 martie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 8 noiembrie 2018.
Distribuie
George Coșbuc

Brâul Cosânzenii

Avea Ileana ochi de soare
Și galben păr, un lan de grâu;
Vestmânt avea țesut în floare
Și-un brâu purta pe-ncingătoare,
Cum n-a mai fost pe lume brâu.

Era de aur pe tot locul,
Un fulger pe-al ei trup încins.
El noaptea da lumini ca focul,
Și-n brâu sta fetei prins norocul
Precum e-n talismane prins.

Vrăjit era că, de-l va pierde,
Norocul ei să piară-n veci,
Nici flori mai mult să n-o dezmierde,
Să n-afle umbră-n codrul verde
Și verile să-i fie reci.
Dar Sfântul Soare ziua-ntreagă
Pândește brâul l-ar fura.
lui de mult i-e fata dragă,
Iar fata nu vrea să-nțeleagă,
Și el acum și-ar răzbuna!

Ea trece-n dulce nepăsare
Prin lunci cu flori și doarme-n văi,
Iar păzitor pe vânt îl are
Întreaga viață vis îi pare
Și joc își bate de flăcăi.

Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată,
Și-n drumul lui umblând de-atunci
Simțea de-ajuns frumoasa fată
viața noastră nu ni-e dată
De dragul unor flori din lunci.

Din ochi albaștri de cicoare
Pe sânu-i alb de ghiocel
Curg lacrimi calde-acum! O doare,
Ei inima de drag îi moare,
Iar Făt-Frumos, vai, cum e el!

Atâta dragoste nebună!
Eu nu o simt, tu n-o-nțelegi
Visarea ta la ce ți-e bună?
Vrei s-o visăm noi împreună?
Atunci tu brâul să-l dezlegi!

Ea tremură zâmbind și geme:
Norocul meu întreg îl vrei!
Ea numai pentru brâu se teme,
vor afla dușmanii vreme
Să-i fure-ntr-asta brâul ei.

De ce te temi? Ne vom ascunde
În noaptea codrului umbros
Sub brazii fără grai, pe unde
Nici ochi de om nu pot pătrunde,
Nici flori cu tăinuit miros.

El zice-așa, zică iară,
Să-i facă gândul ei ușor,
Iar gându-i se topea de pară
Și-n codru des, în zi de vară,
S-ascunde fată și fecior.

Au fost ascunși încât nici floare,
Nici ochi de om nu i-au zărit.
Dar printre crengi adormitoare
Din cer un singur ochi de soare
Căzu pe brâu și l-a răpit.

Atunci Ileana și simțește
Că-i arde plânsul în priviri;
Ea după brâu în jur privește
Ș-aprinsa-i față-ngălbenește
Că nu e brâul nicăiri.

Și cum ea varsă desperată
Un plâns amar, un cald șiroi,
Curgea din cer ploaie curată,
Iar dintre ploi lucind s-arată
Frumosul brâu stropit de ploi.
Și-n ceruri călătorul Soare
Râdea cu hohot repetat
Și prin văzduhuri plutitoare
Izbea săgeți răzbunătoare
De-a lungul brâului furat.

Vai, brâul meu! gemea copila.
Atât de mult eu l-am temut,
Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a!
Și-apoi plângea, mai mare mila,
Și-n nopți apoi ea s-a pierdut.

De-atunci totuna este firea,
Dar multe nu-s din câte-au fost
Azi nu-i Ileana nicăirea,
De-abia trăiește-n pomenirea
Poveștilor cu dulce rost.

Iar Soarele-n văzduhuri pline
De zâmbetu-i cel cald de foc,
Ileano, a uitat de tine!
Dar brâul când în minte-i vine
Își bate și-azi de tine joc.

Dac-ai murit, frumoasă fată,
Furatul brâu e viu mereu:
Când plouă, vara, câteodată
Un brâu de foc pe cer s-arată,
Iar noi îi zicem curcubeu.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 18 septembrie 2016.
Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Cad frunzele, a venit toamna

Cad frunzele plutind ca niște pene
adiate ușor de pulsul aerului
mai rece de toamnă.
Și noi cu ele vom cădea
dar, oare, cine știe când?

Uitându-mă pe geamul aburit
de gândurile ce-mi rătăcesc aiurea,
văd alergând din calea ploilor
o doamnă.

Îmbrobodită pe cap cu o pungă,
să o ferească de stropii
amenințători și reci, hotărâți să-i
strice coafura.

Nu i-am observat nici fața,
nici gura.
Parcă-i cunoșteam
de undeva făptura.
Vroiam s-o dojenesc
că nu și-a luat umbrela.
Dar cu ce drept?

Când s-a mai apropiat
am zâmbit, iertător, dar cu
un pic de umor.
Era soția, udă,
ca o paparudă.
Când m-a văzut,
s-a răstit către mine
și cu o mare ciudă
m-a dojenit:

- Stai acasă toată ziua
ca un trântor.

Privești pe geam cum cad frunzele.
Nu vezi că de frig
îmi tremură buzele?
Nu te mai saturi de
televizor.
Eu vin tocmai din obor!
Cu greutate, și… Toate mă dor.

- Lasă nevastă mâine,
îți iau eu carne și pâine.

Hai în brațe să te strâng,
că începe să-mi fie dor.
Să-ți încălzesc buzele,
apoi…. tot ce ai în tine.
Vino dragă lângă mine,
sunt cald și ți-o fi bine.

Te rog, nu mai ofta!
Vrei un ceai sau o cafea?

Frunze cad și-au mai căzut
și, cine știe câte-or să mai cadă.
Un an clepsidra s-a mai scurs,
cu ea și noi am mai trecut
ca niciodată.

Părul în cap a mai albit,
cu-n an a mai îmbătrânit,
iar fața mea a mai zbârcit.

A Ta?
Nu prea se vede,
este prea mult fardată.

Așa-i viața trecătoare,
uneori chiar plutitoare.
Precum frunzele ce cad,
așa cădem și noi.
Pe când?

Cad frunzele
cu freamătul lor de toamnă.
Și frunza noastră
o să cadă, dar...
vrea… Nu prea curând.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli și pentru toți credincioșii. - 17:6-26 de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Girel Barbu

Codrule, codruțule (după M. Eminescu)

- Codrule, codruțule,
Unde ești, drăguțule,
De când nu te-am mai văzut
Multe toamne au trecut.
Spune unde mi te-ai dus,
În ce țară din Apus?
Codrule fără noroc,
Ce popor te-aruncă-n foc,
Aurul cui îl topești,
Copiii cui încălzești,
Pâinea cui o rumenești,
Străinii cu vipușcă
Fac din tine pat de pușcă?
- Am fost cu românul frate
Trei milenii jumătate.
Eu ți-am apărat străbunii
Când veneau în țară hunii.
Ai făcut din mine-Altar
Unui neam fără habar.
Te-am ținut la sânul meu
Când îți lipsea Dumnezeu.
În mine cântat-au cucii
Și se-adăposteau haiducii.
Ți-ai făcut din mine casă,
Poartă, ușă, scaun, masă,
Schit, biserică, vioară,
Acum pribegesc "afară".
Eram una cu poporul,
Dar m-a ciopârțit toporul...
Dacă îți păsa de mine,
Nu eram prin țări străine -
Eram frate lângă tine.

parodie de , după Mihai Eminescu
Adăugat de drag de poezieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
George Coșbuc

La oglindă

Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puișorul,
Și-am închis ușa la tindă
Cu zăvorul.

Iată-! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Și ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Și la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu! Și sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Și ce fată frumușică
Are mama!

Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Și mama-mi coasă
Șorț cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.

Știi ce-a zis și ieri la vie?
A zis: – "Ce-mi tot spun ei mie!
Am și eu numai o fată,
Și n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".

Mai știu eu! Și-așa se poate!
Multe știu, dar nu știu toate.
Mama-mi dă învățătură
Cum se țese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.

N-am să țes doar viața-ntreagă!
Lasí să văd și cum să leagă
Dragostea – dar știu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, prind feciorii dragă
Și pe mine!

Că-s subțire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar așa te place dorul:
Subțirea, cu binișorul
Când te strânge el, să-ți strângă
Tot trupșorul.

Brațul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Și te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Și tu-l cerți, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Și cu stângul.

Iar de-ți cere și-o guriță -
Doamne! Cine-i la portiță?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiță
Sta-mi-ar bine?

O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, și toate!
Și cosițe cumpărate,
Stai, -nchei și testemelul
Pe la spate.

Uite ce bujor de fată -
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poți, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.

De-ar ști mama! Vai, știe
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi și nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.

Că mi-a spus bunica mie
nevasta una știe
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Și mă mir eu ce-o să fie
Asta una!

Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu șorțu! O să-mi șadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.

Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai -nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Și-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă ușa
De la tindă.

Intră-n casă? O, ba bine,
Și-a găsit niște vecine,
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dorul de mamă

Blând surâs cu plete albe,
Cu riduri nenumărate,
Tu mi-ai dăruit viață,
Mi-ai pus inima în carte.

Stâlpii casei așteaptă
revin mereu la tine,
Ca să văd la bătrânețe
Cum o duci, de-ți este bine.

Te aud oftând din poartă,
Dorurile te apasă,
Singură ești în ogradă,
Singură te-așezi la masă.

Zarea, cerul te-nconjoară,
Soarele îți bate-n geam
Și te bucuri când la ușă
Mai apare câte-un neam.

Însă-n lacrimi, sub năframă
Pe noi mamă ne aștepți,
Sufletu-ți este în noi,
Frații buni, ai tăi băieți.

Facem și noi ce se poate,
Ne rânduim omenește
aducem zâmbete
Mamei care ne iubește.

Cât suntem încă în lume
Și acasă cât te știm
Mai venim la o poveste,
Dorul ni-l ostoim.

Rămânem pe mai departe
Tot copiii tăi iubiți,
Nu uităm că noi suntem
Și la rându-ne părinți.

Mama scumpă, stâlp la casă,
Ține-o, Doamne, cât de mult,
Locul ei fie sub soare,
Nu sub iarba de mormânt.

Vrut-am s-o luăm la noi,
S-o știm bine și aproape,
Dar cum nu era acasă
Se simțea în val de ape.

Readusă-n bătătura
Unde, Doamne, ne-a crescut,
Se simți iar fericită;
Oare bine am făcut?

Mamă, sufletul meu sfânt,
Vis frumos precum o floare,
Mi-ai dat viață, eu îți dau
Dorul meu din depărtare.

Am vin pe prispa casei
Ca să depănăm povești,
Să te știu fără de cazne
Cât pe lume mai trăiești.

Sărut mâna și obrazul,
Iartă depărtările,
În viață pentru noi
Rămâi tu și dorurile!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Isaia 43

Acum așa vorbește Acel ce te-a făcut
- Să nu te temi de nimeni, căci Eu te chem pe nume
Prin apă de vei trece Eu îți voi sta ca scut
Și mână Mea întinsă te va feri de lume.
Nimic nu te va arde dacă-ai să treci prin foc
Nici flacăra asupra-ți nu va avea putere
Căci Eu sunt Dumnezeul cel viu și-n orice loc
Te izbăvesc de toate, doar strigă-Mă și cere.

Eu sunt mereu cu tine și te-oi aduce iar
În țara ce ți-am dat-o și tuturor voi spune -
Dă-ți Miază-noapte fiii, tu Miază-zi hotar
Să nu le pui în cale, ascultă Soare-apune.

Acesta e poporul, i-am dat Numele Meu
El e poporu-n care Mi-am arătat iubirea
Și vrerea Mea e una, căci eu sunt Dumnezeu
În Mine se sfârșește și-a început zidirea.

Am fost de la-nceputuri și după Mine nu
Mai poate-n lumea asta un altul să mai fie
Cu toții sunteți martori și tu și tu și tu
Veniți căci pretutindeni lumina Mea e vie.

Eu am vestit și tot Eu de voi nu sunt străin,
Eu L-am adus în lume pe Fiul Meu, Mesia
Când răstignit pe cruce v-a izbăvit de chin
În schimbul vieții Sale v-am dat Împărăția!

poezie de (19 iunie 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Bogdan Petriceicu Hasdeu

Ștefan și Radul

I

Ștefan cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
Duce o ceată
Moldovenească
În loc de plată
Să-și dobândească
Pradă bogată
Și voinicească.

Radu cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
I-a pus în cale,
Păzind moșia,
În deal și-n vale,
Câtu-i câmpia,
Cetele sale
Din Muntenia.

Mare-i și-i mare
Din ei orcare
Și samăn n-are
Sub sfântul soare;
Dar din păcate,
Doi fii d-un tată,
Meniți a bate,
Lifta spurcată,
Frate cu frate
Stau să se bată...

II

Ștefan-Vodă pleacă-n zbor
Pe cea iarbă de mohor
Denaintea oștilor,
Pân' ce iată -ntâlnește
Întâlnește și chitește,
Și chitește vitejește,
C-un stejar de buzdugan
Pe cel Radu, domn muntean;
Și-l chitește, mări, drept
Lângă inimă în piept:
Parcă fulgeră și tună,
Sună greu și greu răsună!

Radul stă nevătămat,
Căci la sân mi-i înfășat
Cu pieptarul fermecat;
Buzduganul sare-n vânt,
Apoi cade la pământ,
Iar pe locul ce cădea,
Pământul se deschidea,
Și-n gâtleju-i destupat,
Cu năvală au intrat,
Supt o negură de prav,
Buzduganul cel grozav!

Radu-Vodă, mânios,
Își aduce mâna jos,
Și când o rădică sus
Cea măciucă s-a și dus,
Despărțindu-se de mână
Ca un trunchi din rădăcină;
Dar nu merge butucește,
Ci străbate vulturește,
Pân' ce iată c-a găsit
Pe cel Ștefan, domn vestit,
Fără teamă, fără frică,
Fără grijă de nimică,
Numai de Tatăl Cel Sfânt
Ce-i în cer și pe pământ!

Ștefan-Vodă, cum vedea,
Iute paloșul scotea,
Și de feru-i oțelit,
Pe unde-i mai ascuțit,
Măciuca s-a poticnit;
Ș-apoi iată
dodată
Dintr-o singură bucată
Două țăndări se făcea,
Una-n dreapta se ducea,
Alta-n stânga rătăcea,
Și pe locul ce cădea
Toate-n țărnă le trântea
Și-n pământ se mistuia!
Vezi că cine-i pui de zmeu,
Fie greul cât de greu
Mi-l ajută Dumnezeu;
Și când doi români se bat,
Nu-i nici unul mai bărbat!

III

Pe cel pisc perdut în nor,
Stă un șoim nemuritor,
Care-și aducea aminte
Multe zile denainte,
Căci trei veacuri au trecut
De când mă-sa l-a făcut
Și de-atunci
Pe munți și-n lunci
Fost-au iarnă, fost-au vară,
Dar el tot trăia în țară,
Fost-au vânturi, fost-au ploi,
Dar el tot ședea la noi.

Agerul șoiman bătrân,
Frate neamului român,
Se uita de sus cu jale
La cei doi voinici din vale,
Și-și grăia în graiul său:
"Când eram mai tânăr eu,
Moldovenii
Și Muntenii,
Ardeleni
Și bănățeni
Încă nu erau pe lume,
Toți purtând un singur nume...
Dare-ar Domnul să mai dea
Iar așa să-i poci vedea!

Ștefan-Vodă năzdrăvan
Auzea pe cel șoiman:
Auzea frate pe frate;
Și dând arma după spate,
Zice: "Radule fărtate,
Nu-i cu cale a ne bate!
A ne bate nu-i cu cale,
șoimanii plâng de jale!
Arz-o focul dușmănie,
rămâi tu la domnie
Și-mi dă fiica-ți de soție:
Cu domnia-ți n-am ce face,
Dar domnița mult îmi place!"

— Taci, Ștefane, barbarie,
Pe Măria n-o dau ție!

— Nu fi câne, Radule,
Radule fărtatule!
Ți-am mai zis o dată, măi,
Tu-n domnie să-ți rămâi:
Decât țară de la tine,
Iau mai bine
Țări vecine
De la limbile străine,
Dar nevastă vreau de-o viță:
Porumbel și porumbiță!
Dă-mi-o dară să mi-o dai,
Că de nu, amar și vai:
Șoimii plâng, corbii vor râde
Între noi de ne-om ucide!

— Taci, Ștefane barbarie!
De-ar mai fi ore să fie,
Pe Măria n-o dau ție;
Iar de-ți trebui pământeancă,
Ia-ți muiere moldoveancă!

— Lasă gluma, Radule,
Radule, turbatule!
Până-i treaba la cuvânt,
Zicu-ți eu cuvântul sfânt:
rămâi tu la domnie
Și-mi dă fiica-ți de soție,
Căci simțesc un aprig dor,
Dor de falnic viitor,
Ca să-mi facă ea fecior,
Fecior mie,
Nepot ție.
La doi domni o seminție,
Bun la sfat și bun la mână,
Fire neaoșă română,
Din vulturul muntenesc
Cu zimbrul moldovenesc;
Și de-i vrea tu, de nu-i vrea,
Eu mă jur c-o fi a mea!...

IV

Lumea-i lume; vremea trece,
Iat-o lună, iată zece,
Iată c-a trecut un an.

La Suceava-i bucurie
C-a făcut doamna Mărie,
A făcut un băietan.

Crească mândru cât e bradul,
Ca-i nepot lui vodă Radu
Și-i fecior al lui Ștefan!

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 2 iulie 2018.
Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Aghiuta. Foaie umoristica satirica si critica" de Bogdan Petriceicu Hasdeu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -52.50- 39.99 lei.

Măicuță cu brâul de lână

Măicuță umblând
Și tot întrebând
- N-ați văzut cumva
Mândru ciobănel
Tras ca prin inel?

Un glas de mormânt
Răspunde plângând:
- Prin amurgul cel
Fără dor și cânt,
Mndrul ciobănel
S-a dus să-și adune
Alți miei, în alt vânt.

Și el ce-mi zicea?
- Maică, maica mea,
Vino, nu mai plânge,
Sub mormânt la mine!
Frunzele pice,
Oița să-mi pască
Flori căzute-n sânge.

Sau du-te de-i spune
La a mea mândruță
Că mi-a fost drăguță,
Dar n-avui noroc
În hore s-o joc!
Fluierul de os
S-a frânt dureros,
Și lătrat de câni
Nu aud la stâni...

Măicuță bătrână,
Cu brâul de lână,
Degeaba-l mai cați,
Degeaba-l mai strigi!
Mândrul ciobănel,
Tras ca prin inel,
Nicicând logodit,
Nicicând rătăcit,
Ci l-am îngropat
La locul ferit,
Unde fluier cântă
Și pe cer se zvântă
Dragostea cea sfântă...

poezie de (2008)
Adăugat de Nicu PetriaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adio, iubirea mea

Stau trei copaci în curtea mea,
Cu toții îmi știu dorul,
C-ai fost pedeapsa cea mai grea
Și-mi plânge ochișorul.

Și umbra lor pe casa gri
Aduc tristețea care
Începe totu-a înnegri
Prin chin și disperare.

Dar eu afară am să ies,
caut altă floare,
fac cu vorba înțeles,
Că tot ce-a fost... azi moare.

Nu mai e loc de amintiri,
Nici loc pentru iubire,
Ce-au fost odată trandafiri,
Îmi piere din privire.

Tu șterge lacrima de lut,
Că nu își are rostul,
Tu te-ai iubit cu cine-ai vrut,
Eu te-am iubit ca prostul.

Nu trage vorbe după noi
Cum că-i de vină mama,
Tu dai iubire prin război,
Dar astăzi mi-am dat seama.

Nu încerca să mă găsești,
C-ai să-ntâlnești în cale
Un drum spre deal... uitată-mi ești,
Ce duce duce tot la vale.

Mai prinde lacrima din zbor
Dacă mai ai ce prinde,
Eu pentru tine am să mor
Și ochiul se aprinde!

poezie de
Adăugat de Vlad BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Georgeta Nedelcu

De vorbă cu soțul meu

Am adormit azi-noapte foarte greu
Și-n vis, m-am întâlnit cu soțul meu.
Stăteam de vorbă ca și altădat'
Și... iar, mi s-a părut că-i supărat.

Eu îi vorbeam, el răspundea plângând
Și, Doamne, câte îi spuneam în gând!
Șoaptele lui, parcă, aveau ecou,
Însă, l-a podidit plânsul din nou.

Până la urmă, a tăcut, însă treptat,
Cu pasul rar, spre mine s-a-ndreptat
Și-i povesteam cu sufletul deschis,
Ce-am mai facut, de când s-a-nchis în vis.

Și locul îmi era necunoscut,
Dar, Doamne, eu eram cu-al meu iubit!
Priveam la el cu-atâta încântare
Și, dintr-o dată, intrai pe o cărare.

Mergând, am dat peste o apă mare;
Jur-împrejur, pustiu cât vezi în zare.
Am început să-l caut, însă... unde?
Din când în când, de mine se ascunde.

L-am căutat, dar n-am găsit nimic.
vrea să pot, aș vrea să mai despic
Ziua de zi, durerea de durere,
Dorul de dor, puterea de putere.

În vis m-am perpelit noaptea întreagă,
Dar, am păstrat ceva din vis, în minte.
Am vrut selectez cu luare-aminte,
Imaginea ce mie îmi e dragă...

La geamul meu, o pasăre se-oprește
Mă uit la ea și parcă îmi vorbește...
Mă simt de parcă m-aș afla-n văzduh,
Iar dintr-o stea zâmbește Sfântul Duh.

Cât ai clipi din ochi..., numai atât
De mine, soțul meu iar s-a ascuns.
Dar, pentru mine a fost de ajuns
Să văd că el e trist! Și iar am plâns...

Eu plâng până târziu în noapte,
Îmi plâng steaua ce mi s-a stins.
Și-ntreb moartea:,, De ce-ai învins?
Pe el, de ce l-ai luat departe?"

Și lacrimile îmi curg încetișor,
Parcă ar vrea ca sufletu-mi s-aline.
Moarte, de soțul meu mi-e dor!
De ce l-ai luat? Inima plânge-n mine!

poezie de din Cenușa unui suflet! (25 decembrie 1996)
Adăugat de Georgeta NedelcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Cine-aleargă... nu se lasă

Cum nu? O iubesc pe Ana,
Este însăși viața mea;
Fermecat sunt și de Leana,
Mai frumoasă nu-i ca ea.

Merg cu Ana în livadă
S-o alint sub măr umbros;
Fructul ce-a-ndrăznit cadă
Îl duc Lenei că-i zemos

Și-o să-l împărțim în șură
Când vom sta din drăgălit.
Ochii Anei, ca de mură
Iar în minte mi-au venit

Și alerg într-o suflare
Cu iubire să-i sărut...
Leana ce mai face, oare?
Dorul ei mă lasă mut.

Șade Ana cu Costică
Tot sub mărul ionatan.
Așa carevasăzică!
O iubeam ca un plăvan.

Este și cu Leana bine,
Mă ridică-n absolut,
Dar... la ea Gheorghiță vine,
Cum se pupă am văzut.

Doamne, câtă nedreptate,
Dup-atâta alergat
Și iubire peste poate
Doar mai... meditez în pat.

poezie de (3 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine-aleargă... nu se lasă!

Cum nu? O iubesc pe Ana,
Este însăși viața mea ;
Fermecat sunt și de Leana,
Mai frumoasă nu-i ca ea.

Merg cu Ana în livadă
S-o alint sub măr umbros ;
Fructul ce-a-ndrăznit cadă
Îl duc Lenei că-i zemos

Și-o să-l împărțim în șură
Când vom sta din drăgălit.
Ochii Anei, ca de mură
Iar în minte mi-au venit

Și alerg într-o suflare
Cu iubire să-i sărut...
Leana ce mai face, oare?
Dorul ei mă lasă mut.

Șade Ana cu Costică
Tot sub mărul ionatan.
Așa carevasăzică!
O iubeam ca un plăvan.

Este și cu Leana bine,
Mă ridică-n absolut,
Dar... la ea Gheorghiță vine,
Cum se pupă am văzut.

Doamne, câtă nedreptate,
Dup-atâta alergat
Și iubire peste poate
Doar mai... meditez în pat.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!