Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Alin Ghiorghieș

Căderea în plin

Am rămas în urmă în corpul meu
la intrarea spre afară
la ieșirea spre-năuntru
în salina cu trăiri maturate.
Am rămas să-i răspund ecoului
tot mai rar și mai rar
în cădere
din adâncul inimii din adânc
din tăcere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ionuț Caragea

Afară ninge rar

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
și lacrimi înghețate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuțit îmi zgârie retina,
afară ninge rar și neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunțind pământul,
îmi este dor de tine și bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar și tremură copacii,
și tremură și sfinții și tremură și dracii
și tremură și morții când frigul îi încinge,
afară ninge rar și rar afară ninge.

poezie de din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.
Alin Ghiorghieș

E bine ca la intrarea în pădure te descalți, ca o poți purta pe tălpi la ieșirea din tine...

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Valentin David

Tot mai rar...

Din oră-n oră îi dădea mesaj,
Amor făceau in fiecare zi,
Din an în an au tot venit copii
Și-acum se văd mai rar, doar la partaj.

epigramă de
Adăugat de VărsătorulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Nici plăcerea unirii duhului cu trupul n-a rămas
Și nici măcar norocul reînvierii n-a rămas.

Frumoasei cu chip de lună am vrut -mi deschid sufletul
Dar din tot ce-am dorit să-i spun, nimic nu a rămas.

Întinde mâna ta mică oricărui suflet întristat
Eyvah, sub junghiul tristeții amare nimic n-a rămas.

În duh e bucuria, in dorinți gândul lumii de-apoi
Beție în care te-ai pierdut și nimic n-a rămas.

Ey, paharule, aferim, șterge oglinda inimii
În duhul meu târziu nici măcar plictiseala n-a rămas.

Fuzulî! Ascultă cântecul iubirii și privește
În urma ta nici mângâierea aurului n-a mai rămas.

poezie clasică de din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Iubirea trecută

Am dat ușor cu mâna pe cer
și a rămas o dâră neagră de noaptea trecută.
Am prins și o pasăre
și mă întreb cum de ciocul ei
se plimbă de o parte a dârei
așteptând corpul să înopteze.
Am dat ușor cu mâna pe mine
și a rămas o dâră
de noaptea trecută
când erai în brațele mele
și ai dat cu mâna ușor
și a rămas o dâră
din iubirea trecută.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Felinare aprinse pe râu

Plutesc felinare pe râu
cuminți călăuze spre moarte
corăbii de ambră și grâu
topite în cețuri, departe

Le facem cu mâna, blajini
de nu ni s-ar pierde solia
vecernia tremură-n crini
acum se-nfiripă magia

E ora când cei ce-au rămas
înalță orații de jale
precum un Orfeu fară glas
orbit de făclii vegetale

Plutesc felinare-n armuri
de gânduri ce nu se destramă
spre câinele cel cu trei guri
ce rupe sigiliul la vamă

Un fel de șerpași eterați
prin munții aducerii-aminte
ducând la părinți și la frați
merindele inimii, sfinte

Se pierd licărind tot mai rar
spre țărmuri din altă plămadă
le prinde un înger-pescar
cu ancore mici de zăpadă

Lămpașe fragile de fragi
pe apa ce nu se mai curmă
ofrandă la ființele dragi
ca semn că le-ajungem din urmă

poezie celebră de
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Simțul focului

Ai simțul focului în tine
Și calci pe scrumul dintre noi
Mai rar, dar tot cu pașii goi
Și m-aprinzi mai rar îți vine,
Mai rar mai suntem amândoi!

Mai sunt un muc de lumânare,
M-aprinzi decât la sărbători
Și-apoi mă stingi de mii de ori
Să nu-ți văd goalele picioare,
Desculța mea, plecând în zori.

Ce ți-o fi ars de-ai mai venit
mai aprinzi ceva din mine?
Ai simțul focului în tine
Și-ai vrea ard la infinit,
Mai rar adică și mai bine.

poezie de din Drumul robilor (10 noiembrie 2001)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ți se pare c-aș fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al pașilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Patru izvoare

Am râs! Din bluzonul hainei se căutau o
infinitate de nasturi... Se urca luna cu picioarele
pe coasta unei brândușe când a alunecat!
Eu,
am rămas în urmă
fiindcă în urmă
îmi place
rămân...
Din față se auzeau
patru izvoare
cum alăptau mieii
în difuzoare..
Așa că!

așa!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem virtual

Deși browser-ul meu conține multe informații
și-l actualizez periodic cu trăiri și sentimente,
multora le par învechit, cu o interfață neprietenoasă.
Chiar și tu mă folosești tot mai rar, nu-i așa?
Însă, te rog, nu mă dezinstala din inima ta!

poezie de
Adăugat de David Daniel AdamSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ceilalți oameni din noi

mă primeai la tine
din ce în ce mai rar
tăcerile tale erau tot mai apăsătoare

din streșini de zinc picura nepăsătoare
o ploaie
numărându-mi pașii
dintr-o clepsidră
tot mai departe de tine

și mă întrebam
cum se mai întorc păsările călătoare
în același copac părăsit cândva
într-o zare
iar oamenii se închid
într-o uitare absconsă
neavând măcar curajul facă
un semn de rămas bun
celorlalți oameni
în care s-au preschimbat
peste noapte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Des și rar

Spre tine inima-mi dă ghes,
Din an în an, adică des;
Numai c-am bani în buzunar,
Din an în Paști, adică rar...

epigramă de din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Feminism cu strungăreață

Să fii femeie e un lucru rar
habar nu am cum se mai înțelege
dai cu var
speli
calci din scoarță-n-scoarță
un stejar
stai mereu în dreapta unui rege.
Probabil beau de sting
și-și fac curaj
când strâng din nuci crăpatele venituri
eu știu
habar nu am cum pot din aragaz
scoată poezii
nuvele
și-alte mituri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

La plecare cu care

Mi-am luat pălăria de pe patul de carne
din tine doar ochii mai îngrămădeau
un căprui gest
la plecare am vrut te fascinez cu o scamatorie
și am scos cu o baghetă de os din pălărie
corpul meu întors pe dos
de bună venire...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Traian Abruda

Acum

în exilul de buzunar
din ungaria trec
si(n)gur mai des decât mai rar și mai rar
îmi număram altădată iluzii atinse
de nulitate acasă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Execuția

Te uiți din ceas
printr-un hublou de alge
corăbii pasc din puntea unui vas
iar ora se prelinge pe catarge
și ne-a rămas nimicul de rămas...
În ceas te uit
și-n buzunare fine
printre chibrituri, fulgi și scoarță de sărut
întinsă între coaste-mi stai pe șine
și ceasul trece roată
peste roată
și-ai tăcut!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din trecut

În visul nopții câte-odată
Văd încă fața ta,
Dar tot mai rar mi se arată,
Încep a o uita.

Acuma nu mai știu cum sună
Nici glasul ce-am iubit;
Vezi, anii care se adună,
De tot mi te-au răpit!

Și din trecuta fericire
Se stinge ca un vis
Și cea din urmă amintire
Și ultimul surâs.

poezie clasică de (1890)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Marius Robu

Șapte zile

Întineresc în fiecare noapte
Și-mbătrânesc în fiecare zi
Dar ce folos? Că zilele sunt șapte
Iar noaptea numai una poate fi.

Te văd în vise, tânăr, tot mai rar
Și tot mai rar oglinda o privesc,
Am degete și suflet în zadar
Să număr am uitat și să iubesc.

Iar când primesc în dar un vis cu tine
Mă-ntreb ce să-i mai cer lui Dumnezeu
Să te visez o viață? Sau mai bine
Să fii o săptămână doar al meu?

poezie de din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Bun rămas!

Tu priveai în ger... gerul!
Ploua cu firmituri de sori
mari cât piperul
și strănultai în aer flori!
Eu le prindeam din zbor
și le duceam la nas
și miroseam a gripă grea
a paturi rupte și-a saltea
pe care bun dormea un glas
îmbrățișând cum a rămas
misterul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Intro

Câinii se ling pe funii. Un cor aduce o halcă
de tine iubito...
tot mai departe de buzele mele.
Stau peștii pe scaune din solzi la pescuit.
Bătrânii își numără mormintele în arătură
La perete sufletul meu stă chinuit
și așteaptă să-i strige cineva din gură...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook