Meditaţie

Ne năştem, pe-o carte, cu paginile albe,
Crezånd, că e uşor s-atingi piscurile dalbe,
Începem a urca, sperând, în orice clipă,
Chiar, şi, când destinul, ne frânge o aripă.

Plini de speranţă umplem fiecare filă,
Cu vise aprobate de-a cerurilor milă.
Credem, doar, în viaţa ce-i plină de soare,
Nemuritori ne vrem, uităm că se şi moare.

Credem, că-i uşor a urca "urcuşul",
Nu-nţelegem greul când atingi arcuşul,
Simfonia vieţi-i de vânt zbuciumată,
Lacrima din noi, de soartă-i ancorată.

Soarta şi destinul susţin câte-o aripă,
Lumina se prelinge din ceruri peste clipă,
Glasul, gând ne pare strigăt peste culme,
Toţi visam o viaţă, dar, e-n altă lume.

Credem într-o viaţa, dintr-o altă lume!
Dar avem o carte (a vieţii), ce poartă un nume,
Viaţa pământeană-i de vânturi deformată,
Veşnici, nu suntem, tot se moare odată.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clorofilă

Mi-aş scrie viaţa pe o filă
A unei frunze încă verzi
Cu sângele-mi drept clorofilă
Curgând printre nervuri grămezi

Mi-aş scrie viaţa pe-o petală
Firavă, crudă, de boboc
Şi-a amintirilor cerneală
Va scrijeli din loc în loc

Mi-aş scrie viaţa pe-o aripă
De fluture grăbit în zbor
Ţesând apoi clipă de clipă
Povestea mea de muritor

Mi-aş scrie viaţa într-o boare
De dimineaţă caldă, dulce
Când totu-n jur e numai soare
Când anii par a nu se duce

poezie de Klara Papuc
Adăugat de Karla
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă de nor

E-o clipă ce soseşte, îl prinde, îl aleargă
Pe necuprins albastru, deasupra de Pământ,
Şi caută plutirea-i din ceruri să o şteargă
Cu salve lungi de tunet şi răbufniri de vânt.

E dureroasa clipă ce albul îi transformă
În cenuşiul rece al timpului de-apoi,
Luându-I strălucirea, lăsându-l fără formă,
În curgerea grăbită a stropilor greoi.

Nu plânge, căci el ştie c-a mai trecut de-o viaţă
Şi va primi o alta, venită din Pământ,
Cu care-n altă clipă, în altă dimineaţă,
Va fi trimis la ceruri pe-o aripă de vânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist adevăr

(trioset)

ne credem zei dar suntem vulnerabili
în faţa provocărilor din viitor
urcuşul lumii e-o cădere-n gol
ne credem zei dar suntem vulnerabili

tot mai rigizi avari iresponsabili
goliţi de umanism cozi de topor
în faţa provocărilor din viitor
ne credem zei dar suntem vulnerabili

banu-i stăpân în mintea tuturor
deşarte vanităţi ne urâţesc făptura
iubire-ajuns-a moft umilitor

ne moare inocenţa prematur
sudalma ne împute gura
şi nu vedem cum iadul creşte-n jur

sonet de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Implacabil

O existenţă ca un foc de paie,
Destinul nemilos ţi-ntoarce faţa,
Să fii un copac viu şi să te taie,
Nevinovat, tu să plăteşti cu viaţa!

Sau să te naşti o floare diafană,
Dar să nu poţi rosti niciun cuvânt,
Să te visezi sclipind într-o coroană,
Să te trezeşti o floare pe mormânt!

Falnic mustang, să creşti în preerie,
Pe nedrept, înhămat aşa-ntr-o doară,
Puteai obţine medalii... o mie,
Dar soarta te-a vrut doar cal de povară!

Suntem mărunţi, dar avem visuri mari,
Nu-i dat să ştim câte avem de tras
Şi chiar atunci când ne credem mai tari,
Destinul nemilos ne râde-n nas!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu visezi viaţa de ce mori? Dacă tu "ai viaţă" cum moare viaţa când doar corpul moare în ea? Dacă nu eşti într-un vis de ce nu durezi veşnic? Este viaţa trecătoare sau doar corpurile ce se nasc şi pier în ea? Tot ceea ce vine şi pleacă are natura unui vis chiar de ar dura un miliard de ani. Credem că suntem reali ca "şi corp" şi de aceea nu vedem cât sunt de temporare Toate formele? Doar umbra şi vis este lumea acesta, tu nu eşti născut.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e frumosă doar la noi acasă

Viaţa e frumoasă
Doar la tine-n casă.
Dar nevoiţi suntem
Cuiburi să avem,
Peste mări şi ţări,
Străine cărări.
Să începem viaţă nouă
Cu destinul rupt în două.

Patria de noi
Uită uneori,
Prin străini găsim
Ceea ce dorim.
Mult nu ne dorim -
Ceea ce iubim...
Mult nu ne dorim -
Ceea ce zidim...
Patria de noi
Uită uneori,
Noi nu o uităm
Şi la ea visăm.

Totul am lăsat:
Măicuţă şi sat.
Am lăsat morminte,
Plângem în cuvinte,
Am lăsat copii
Şi case pustii -
Să începem viaţă nouă
Cu destinul rupt în două.

Patria de noi
Uită uneori,
Prin străini găsim
Ceea ce dorim.
Mult nu ne dorim -
Ceea ce iubim...
Mult nu ne dorim -
Ceea ce zidim...
Patria de noi
Uită uneori.
Noi nu o uităm
Şi la ea visăm.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda Nemuritorului

Legendele povestesc despre cei nemuritori,
dar viaţa este scurtă.

Despre pasărea Phoenix se spune că şi-a dat foc
şi c-a înviat din propria cenuşă,
deşi n-ar fi trebuit să-şi supravieţuiască.

Când priveşti un bătrân cal de luptă stând nemişcat în grajd,
îi poţi bănui oare potenţialul de-a străbate o mie de mile încă?

Când priveşti ridurile tăind adânc faţa unui veteran,
poţi bănui oare aspiraţia acestuia de-a îndeplini
mai mult decât credem noi c-"ar trebui?"

Noi credem în Dumnezeu,
dar mai presus de toate-ar trebui să credem în noi.

Putem învinge orice, dacă ne învingem pe noi înşine.

poezie de Cao-Cao, 155 – 220, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când recunoaştem în noi starea de martor şi o transcendem, noi vedem că suntem eterni nenăscuţi şi atunci, cui îi e frică, cine moare? Aşa cum în coşmarul din noaptea trecută nu te-ai îndoit deloc că ai murit şi totuşi tu te-ai trezit Tot în patul tău, ca în fiecare dimineaţă, exact la fel, când credem că am "murit" în veghe, noi ne trezim ca Dumnezeu cel viu, care este Viaţa din tot şi din toate. TU nu te naşti şi nu mori, DOAR VISEZI ASTA. ŞI ATUNCI, CINE EXPERIMENTEAZĂ FRICA, CINE SE NAŞTE, CINE MOARE?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

De ce nu ne cunoaştem între noi?
De ce umblăm pe străzi fără salut?...
Chiar de suntem cu toţi... "necunoscut"
Şi ne-am dori să nu fim singuri, minim doi.

Avem doar gelozii, râvnim la altul,
Chiar lucrul bun, pretindem de greşit;
Minţim uşor, Satană-am devenit...
Nu credem în etern, valoare, ci instantul!

Acum, nici fraţi nu-şi recunosc surori,
Se duşmănesc, pe averi din moştenire
Şi alţii decid tot; bani, viaţă, irosire...
Rămân, pământ şi-o apă, sufletul datori!

E oare lumea întreagă o himeră?
Suntem doar indivizi cu atestat?
Nu credem că iubirea ne e un "dat"?
De ce ne transformăm planeta, într-o golaşă sferă?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem ne leagă şi minuni (glosă)

Purtăm în noi şi iad şi rai,
Blestem ne leagă şi minuni,
Ne-ngroapă-al cărnii putregai
Cu adevăruri şi minciuni.
E greu să nu i te supui —
Al vieţii gust este divin.
Cu cât suntem mai nesătui,
Cu-atât suntem mai plini de chin.

Ne rătăcim şi revenim,
Murim şi înviem, din nou...
Biet suflet, îl nesocotim,
Dar este singurul erou,
Care ne sare-n ajutor,
Când sorţii-i devenim cobai
Şi împietririi viitor.
Purtăm în noi şi iad şi rai.

E grea povara de-a fi om,
Căci crucii ce o-ngreunăm,
Îi suntem singurul simptom,
Chiar şi aşa, tot nu cedăm.
Tânjind al fericirii miez,
Ne ridicăm peste genuni
În timp ce ne-agăţăm de crez.
Blestem ne leagă şi minuni.

Iluzii vin ca un potop
Peste al eului consens,
Nemailăsându-i niciun strop
Din ceea ce-i oferă sens.
Ne pierdem capul ne'ntrerupt.
Nu poţi să-i spui inimii "stai",
Cât timp în sinele corupt
Ne-ngroapă-al cărnii putregai.

Ne facem că nu auzim
Durerea care ţipă-n piept —
Şi refuzăm să ne trezim,
Considerând că e nedrept.
Privim în ochi doar ce-i curat,
Ne spânzurăm doar de minuni.
Hrănim esenţa ne'ncetat
Cu adevăruri şi minciuni.

"Avem o scuză": existăm.
Nu am cerut să fie-aşa.
Nu am ştiut c-o să luptăm
Încălecând a lumii şa.
Nu am ţinut a ne hrăni
Din patimile amărui,
Când viaţa-ţi cere să îi fii,
E greu să nu i te supui.

Şi, totuşi, oricât ar părea
De-apăsător acest război,
Nu viaţa-n sine este rea.
Adevăratul rău e-n noi.
Nu-i ca şi cum nu poţi s-alegi
Să scapi de jale şi suspin.
De ştii din Ea ce să culegi —
Al vieţii gust este divin.

Ne poartă pe-aripile ei
Natura ce ne e duşman.
Sfidăm orice, ne credem zei,
Uităm de moarte şi uman.
Se pierd pe drum frumos şi sens,
Când pofta nu cunoaşte cui.
Cu-atât e golul mai imens,
Cu cât suntem mai nesătui.

Ne naştem liberi şi sfârşim
Cu veşnicia pusă-n lanţ.
Trezirea-i grea, nu ne oprim
Din a săpa în suflet şanţ.
Suntem prea mici. Privind de sus,
Doar sabotăm firav destin.
Cu cât ne credem mai presus,
Cu-atât suntem mai plini de chin.

Cu-atât suntem mai plini de chin,
Cu cât suntem mai nesătui.
Al vieţii gust este divin —
E greu să nu i te supui.
Cu adevăruri şi minciuni
Ne-ngroapă-al cărnii putregai,
Blestem ne leagă şi minuni,
Purtăm în noi şi iad şi rai.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de fragilă

Într-o lume ce pare a fi defectă,
Trebuie să zâmbesc că nici eu nu sunt perfectă,
Încerc cu linişte viaţa să-mi trăiesc
Şi toate uşor să mi le potrivesc.
Încerc să mă bucur de orice nimic,
Îmi aşez amintiri toate într-un plic,
Iar când descopăr ceva în fiecare clipă,
Zâmbesc şi le strâng să nu fac risipă.
Când e senin, stau seara şi privesc stelele,
Iar vântul suflă lin şi-mi ridică pletele,
Apoi în pat când eu dormeam,
Gândul mă duce când noi visam.
Uneori viaţa e ca o poveste
Şi tot viaţa ne dă de veste,
Că acum eşti ş-apoi te duci
Pentru că nu ştii niciodată cât o mai duci.

poezie de Eugenia Calancea (2 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem dreptul să credem ce vrem, dar nu tot ceea ce credem este corect.

citat din Ravi Zacharias
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aroganţă

Plâng şi firele de praf la moartea mea,
Dar ele nu ştiu ce e durerea,
O lume se sfârşeşte peste ea
O lume ce nu cunoaşte revederea.

Cad plopi înalţi cad şi imperii
Un om moare altul se ridică
În timp ce hedonişti ne predăm plăcerii,
Nu ne uităm când ghilotina pică.

Furnici în vânt noi suntem, veşnicie
Ce ne clădim universuri infinite
Şi toţi jinduind la scaunul de domnie
Uităm să trăim pentru a fi iubite.

În versuri plâng acele vremuri depărtate
Când visam că navighez pe sub tării înstelate
Dar încet-încet corabia lua apă
Şi nu mă mai uitam la bolta înstelată.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi cute

O lungă pregătire pentru moarte
E viaţa-ntreagă. Pentru marea clipă,
Când sufletul, un fulg dintr-o aripă,
Lin se desprinde şi te ia departe.

Unde? Nu ştii. Precis, în altă parte
Şi toată pământeana ta risipă
Se şterge ca o vorbă dintr-o carte
Şi altă vorbă-n loc se înfiripă.

Aşa că geamantanul fă-ţi şi du-te,
Uitându-şi geamantanul chiar în prag.
Dintr-un noian de vise începute

Nu poţi să-l termini nici pe cel mai drag.
Îl va visa deasupra, blând un fag
Adăugând pe fruntea ta noi cute.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să credem în LUMINĂ!

Să nu ne împăcăm cu primăvara dezolată,
Cu spaima ce-i inundă plămânii înverziţi,
Tu, lume, nu îngenunchea, de moarte speriată,
Ce râde sub mustaţă, să ne lăsăm zdrobiţi...

Trăim cu azi, de ce ne doare ce-o fi mâine,
Prezentul e răsplata la paşii-ne greşiţi,
Când otrăveam şi apa, şi sfintele ţărâne,
Nu ne păsa, că mâine vom fi şi pedepsiţi?

Să punem lacăte pe veştile flămânde,
Că ne-au robotizat, să nu fim răvăşiţi!
Sub hoardele de verde, ce năvălesc plăpânde,
Să ne ascundem orbul din ochii zăpăciţi...

Cu fruntea însorită să ducem talpa dreaptă,
Să mulţumim Luminii de Soare fără dungi,
O fi ea spaima-ceasta de turbulenţă aptă,
Dar noi suntem cocorii porniţi pe zboruri lungi!

Priviţi spre Cerul care, pe-o clipă, nu ezită
Să ne trimită raza, nemărginitul dar,
Desfaceţi larg aripa spre ziua ce-i menită
A ne-nvăţa, că zborul e infinit prin har!

Prin încercări bizare aripa e călită,
Să ignorăm veninul din vocea de pripas,
Să credem doar în Bine, izbânda e sortită
Aripii ce ascultă de al Luminii glas!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai intâi, există o perioadă în care credem orice, apoi pentru un scurt timp credem cu discriminare, apoi nu mai credem nimic, apoi credem orice din nou şi, în plus, argumentăm de ce credem.

citat din Georg Christoph Lichtenberg
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce trăim este o lecţie despre credinţă, pentru că devenim din ce în ce mai păgâni. Nu credem, nu ascultăm, nu avem nevoie; ne credem atotştiutori, atotputernici, atotţiitori. Uneori s-ar părea că ne credem şi nemuritori, având în vedere modul în care acţionăm şi alergăm, grăbiţi şi orbi, după bani. Şi abia când realizăm că banii nu ne pot salva, alergăm la Dumnezeu...

autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - V

În sensul iubirii absolute
Destinul pare în fisuri
Sufletul refuză să lupte
Fiind mult prea singuri!

De-acum nu mai pleca
Doamne din gândurile mele
E-n carantină şi lacrima
Cu miezu-i straniu de durere!

Vie e lumina din icoane
Biserici închise de frică:
Gândeşte-Te la noi, Doamne,
În taină, clipă de clipă!

Uneori existenţa e crudă
Alteori suntem trufaşi;
Abia viaţa o să ne ajungă
Dacă nu ne-am avea vrăjmaşi!

Singurătatea e pururi aceea
Sfidată de cei sieşi pătimaşi;
Se surpă irişii, cornea,
Privirea imploră... ultimii paşi?!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În România se moare de prostie

În România prea uşor se moare
În România se moare în spitale
E aşa de trist şi totul doare
Ne mor copiii in incubatoare

Se moare prea mult în România
De vină este doar prostia
Mă simt un om trădat
De cei pe care i-am votat

În loc să construim spitale
Să vindecăm bolile rare
Noi aruncăm miliarde pe rachete
Avioane şi tanchete

Se moare peste tot în România
Devină sunt prostia şi hoţia
E un tandem ce poţi să-l vezi frecvent
Cu sediu chiar în Parlament

În România se moare la birou
În România se moare la metrou
În România este atâta nepăsare
De aceea în România se tot moare

Români veniţi cu toţi în stradă
O Lume întreagă să ne vadă
Nu suntem groapă de gunoi
Putem renaşte doar prin noi
 
Veniţi să strigăm într-un glas
Chiar dacă ţara e în impas
Avem un viitor, el este scris
Pentru eroii neamului a fost un vis

Chiar dacă am pierdut un rege
Pe urmele lui vom merge
El ne-a vorbit de-a ţării nemurire
De-a noastră mântuire prin iubire

În România se moare...
Vă mai interesează Domnilor de ce oare
În Parlament doar vă certaţi, se ştie
Păcat, în România se moare de prostie

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne jucăm de-a viaţă

Ne jucăm de-a viaţa-ntruna
Si ne făurim doar vise,
Dar cărarea noastră-i una
Restul toate sunt închise.

Doruri dulci cântate-n stanţe,
Vise pline de-nţelesuri,
Ne-amăgesc, ne dau speranţe,
Şi le punem în eresuri.

Ne jucăm de-a viaţa-ntruna,
Şi nu ştim ce e cu noi,
De-a iubirea şi de-a ura,
Înotând prin vânt şi ploi.

Asteptăm timpuri mai bune,
Tot sperând şi tot sperând,
Doar seranţa nu ne moare
Şi murim cu ea în gând.

Una e cărarea vieţii
Şi e scrisă-n cartea sfântă,
Zică ce vor vrea poeţii,
Nu ne luăm cu ea la trântă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!