Welcome to Romania!

După ani de viaţă-amară,
Prin stăini muncind cu spor,
M-a cuprins un dor de ţară
Şi de-al satului ogor;

Cum ajung, din avion,
Dracu' ştie, de-un puhoi,
Cu Pandele, văru' Ion,
Ne-am trezit luaţi şi noi

Până într-o piaţă mare,
Unde, toţi strigau, nebuni,
"Jos guvernul, jos cutare,
Noi sunten aici stăpâni!"

Io, ca omul, după drum,
Fui cuprins de-o întrebare...
Nu-mi pica fisa nicicum
Ce-i atâta supărare?!

Să îmi spună un bolând,
Că dau jos, acolo-n piaţă,
Cel mai bun guvern, decând
Comuniştii sunt în viaţă!

"Mai, nenică",-i zic lu' Ion-
"Toţi dişmanii mei să moară!
Nu cumva, din avion,
Am ajuns în altă ţară?!"

Până când văzui pe unii,
Ca în filme de oroare,
Ȋmpărţind, mascaţi ca hunii,
Un pulan la fiecare...

Io, cum sunt băftos şi-n vis,
Nu c-aş vrea să mă dau mare,
Căci le numărai, precis,
Luai vr'o patru pe spinare...

Nu vă spun cum m-am simţit
Cu-o primire-aşa frumoasă,
Dar pe loc m-am dumirit
C-ajunsei la noi acasă!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem o ţară de calici!

vine iarna şi cum văd
iar ne scoate din bârlog
- viaţă, viaţă: de la drog
cât mai e pân'la prăpăd?!

ne-am drogat cu dictatura
iarnă rea a vrajbei noastre
dar am cultivat dezastre
semănând între noi ura;

sus minerii, jos minerii
hai să demonstrăm în Piaţă:
"Fără libertate nu e viaţă!"
şi-apoi au venit hingherii

toţi suntem o masă de manevră
dar străin e interesul
celui care poartă fesul
ca necunoscuta din algebră

suntem buni de dus cu preşul
pentru-un tron sau pentru-un scaun
dictator sau poate claun
cum se joacă fedeleşul

am dus jugul pân-aici
ducă-l alţii mai departe
dincolo de noi e moarte
noi suntem o ţară de calici!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taxa pe prostie

Se vede că de-o vreme-ncoa
Ideea nu pare zurlie
Şi-n viitor se vor lua,
Prin lege, taxe pe prostie;

Cu jalbe, şucăr, tărăboi,
Din partea celor viciaţi,
Guvernul a ajuns, la noi,
Convins că sunt discriminaţi

Toţi fumătorii îndrăciţi
Şi ăi de stau într-o beţie,
(Cu facultăţi, oameni şcoliţi)
Plătind la taxe... în prostie,

Ca dup-o viaţă, biruiţi,
Şi-n groapă dând, pân' să-i coboare,
(Că de-aia-s cel mai sictiriţi)
Şi-o taxă de înmormântare,

Pe când, cei care dau în gropi
De proşti ce sunt, să mă iertaţi,
Chiar de... contribuie la popi,
De guvernanţi nu sunt taxaţi,

Şi... ce de taxe-ar încasa
Guvernul, cu aşa o piaţă,
De câte ori, pe cinstea mea,
Aceştia mor, de proşti, în viaţă!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Florii

Nu mă doare-n şpiţ un gram de ce pot unii să spună,
Dar, religia ce-o am, dintre toate-i cea mai bună,
Bei, fumezi, te-ai cherchelit, pe la fufe noaptea-n sat,
După ce te-ai spovedit, nu mai ai nici un păcat,

Poţi să fii tu dracu' gol, să-l înjuri pe-orice ciufut,
Mergi la popă, dai un pol, pleci curat ca nou născut,
Ȋnsă ce îmi place mie, când sunt sărbători, măi frate!
Ȋn familie-i urgie, le sărbătorim pe toate;

Cum ştim noi "Sfânta Scriptură" alţii nu-s pe-acest pământ,
Sărmăluţe,-afumătură, porcul de Crăciun... e sfânt!
Iar de Paşti, cât o fi mielul, dau pe el toată chenzina,
Chiar de va veni Enelul să îmi taie-apoi lumina,

Dar, nainte, de Florii, cum familia e mare,
Păi, ce chef trag, să te ţii, pentru fiecare floare:
Prima-n listă-i Viorica, partenera mea de-o viaţă,
După care e Florica, mă-sa, din Ghimpaţi, o ţaţă,

Margareta, Violeta, verişoare, cucuvele,
Care vin doar cu poşeta, fete mari... aşa spun ele!
Plus Hortansa, Liliana, două fine din Pieleşti,
Ce n-ajung cu damigeana plină pân' la Bucureşti,

Trandafira, alta soră, de-a lu' văru' Ghiocel,
Aducând, parte din floră, şi pe fii-su Brebenel,
Frate-miu, ce,-ntregul an, mort nu îmi deschide uşa,
Mi-l aduce pe golan, piţipoanca lui, Brânduşa,

Şi, făr' să-l invit măcar, cel mai important din bloc,
Veteran pensionar, să nu uit, naşu' Boboc,
La mine-n sufragerie, an de an ne adunăm,
Cu alai şi bucurie, de Florii să celebrăm,

Ȋncepând, tradiţional, cum la noi se-obişnuieşte,
Cu-o palincă din Ardeal, şi, fi'nd dezlegaţi la peşte,
Nişte icre, o plachie, păhărel cu păhărel,
Ca orice creştin, bădie, ne aghezmuim niţel!

Până ce prindem curaj, căci apoi treaba-i firească,
Din Ardeal, luăm viraj, Panciu, Odobeşti, Fetească,
Şi-uite-aşa ne chefuim, noaptea-ntreagă de Florii,
Ajungând să ne trezim, cum e scris, a treia zi,

Iară când ne spovedim, popa, pe un pol sau doi,
Ne-a iertat, fi'ndcă toţi ştim, aşa-i de Florii la noi,
De-aia-n şpiţ durere n-am, ce-ar putea lumea să spună,
Că, religia ce-o am, dintre toate-i cea mai bună!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tot mergând înainte, am ajuns într-o pădure mare, mare, fără seamăn, şi m-am rătăcit prin bungetul acelei păduri, de nu mai ştiam pe unde să ies la oameni. Când, o dată văz înaintea mea un moş, fleoş de bătrân, uitat de moarte şi de Dumnezeu. Eu îi spui după ce umblu şi cum m-am rătăcit. Moşul, încărcat de zile cum era, se pune jos, stă de vorbă cu mine şi, cu un grai blajin, îmi arătă drumul pe unde să ies acasă, şi îmi zice să mă întorc, căci râvna noastră a ascultat-o Dumnezeu.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia este anotimpul călduros, e primăvară, timp frumos

Foaie verde lămâiţă, cin' m-a pus să mă însor
Este-a mea, şi când guiţă, toate străchinile zbor;
Mamă, ce bătaie-i dau, am băut, m-am îmbătat
Eu o bat, ea zice crau, să vadă că sunt bărbat!

- Iar te-ai îmbătat bărbate, ce ţi-am spus să nu mai bei?
Acum să-ţi arăt carate, cu toţi cocoşeii mei;
Eşti un mare beţivan, să vezi ce te ciomăgesc
Sări acum până-n tavan, că te părăsesc!

- Te rog, nu mai da că doare, nu mai beau nimic!
Eu ţi-aduc mâine o floare, lasă-mă să-ţi zic:
Am băut, ultima oară, că m-ai supărat
Nu te mint, dracu' să moară, dorm de vrei su-pat!

- O să dormi în pat cu mine, te dezbăt imediat!
Te bat până faci pe tine, de ursuz bărbat;
Iar dacă mai mişti în front, nu-ţi revii în fire
Mori, şi-ţi fac din flori un ront, pentru pomenire.

- Puiul meu, te rog frumos, îmi eşti puişor
Uite, că mă culc pe jos, coastele mă dor;
Lângă tine m-aş culca, sunt căsătorit
Cine mă... va mai scula, dacă am murit?

- Am eu grijă, te trezesc, eşti al meu bărbat!
Lipa, lipa, te pleznesc, şi-ai sărit din pat;
După care, te îmbraci, te duci la sevici
Unde, bănuţii îi faci, şi-i aduci aici!

- Rămâne cum mi-ai vorbit: rămân însurat!
O soţie mi-am dorit, şi de dracu-am dat;
Soţioara mi-e miloasă, un lucru firesc,
Este vrednică în casă, şi eu o iubesc!

- Poate te mai prind la birt, să vezi ce te bat:
Ridici paharul cu spirt, şi te... 'işi în pat?...
Iar la noi nu te gândeşti, la copiii tăi:
Mare beţivan când eşti, printre nătărăi?

- Ai dreptate nevestică, nu mă cicăli!
Vreau de tine să n-am frică, şi te voi iubi;
Acum tu m-ai dezbătat, şi sunt fericit,
Rămân, să mă culc în pat: pot şi la iubit!

- Ai să poţi când eu îţi spun, şi când te doresc!
Taci, şi fă-te omul bun, ca să te iubesc;
Iar dacă mai bei odată, noi, ne despărţim!
Mă fac o prostituată, depravaţi să fim!

- Puiul meu, nu fi prostuţă, jur, că nu mai bea-auuu!
Fica noastră îi drăguţă, şi-un cadou îi iau-au;
Regret tot ce am făcut, mi-eşti puiul iubit,
Uite, cum miros şi put, de când m-ai trezit...?

- Miroşi numai a trăscău, du-te şi fă baie!
... O să scap de nătărău, şi îl culc în paie;
Sau, dacă, s-a bărbierit, s-a făcut frumos
Sunt dispusă la iubit: şi-n pat şi pe jos!

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (18 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

Anul acesta, am gândit,
Cum rar fac asta câteodată,
Să mă maschez deosebit
Cumva să sperii lumea toată,

Şi cum în lume-i tărăboi,
Am hotărât, de Halloween,
S-apar în cartier la noi
Leit Osama bin Laden ;

Un akaem şi dinamită
Am luat în "sale" din prăvălie,
Fără relaţii, fără mită,
Chiar mi le-au dat pe datorie,

Turban, mai lesne am găsit,
M-am uns pe faţă cu magiun,
Iar barba chiar s-a potrivit
Aia ce-o port de Moş Crăciun,

Însă ce îmi era utilă
Şi n-am găsit un pui măcar,
Am luat în loc de o cămilă
Un fost amic de-al meu, măgar,

Şi-am mers s-o sperii pe-o vecină
Să-mi dea bomboane dumneaei,
De-o văd trăsnită! cum leşină
Cu bin Laden în pragul ei,

Că un minut, doar, mai ‘nainte
Ce mă văzu-n micul ecran
Cu-aceiaşi faţă, ochi, veşminte,
Cu akaem şi cu turban!

Acum, şi io mă speriai
Atât de tare c-am fugit,
Dar după colţ, un poliţai
Când m-a văzut s-a îngrozit,

Şi ca să-i trecă, devotat,
Cum dumnealor nu dau cu parul,
Mi-a dat amendă c-am fumat
În timp ce conduceam măgarul ;

Mă duc apoi la farmacie
Să îmi revin, să iau un hap,
Da' când să ies, să vezi urgie (!)
Trei poliţai aveam pe cap,

Şocaţi, c-am fost iar amendat
Şi tot din vină de măgar...
Cicătelea, n-a fost parcat
În modul regulamentar,

Apoi îmi zic, hai s-o-nspăimânt
Pe soacră-mea ce stă mai jos,
Da', chiar de intră în pământ
Să o anunţ c-aşa-i frumos,

Când l-o vedea pe terorist
La uşa ei, plină de groază,
Pe cât sunt io de pesimist,
Precis că se repatriază,

Dar fui pe loc înconjurat,
Vorbind la două celulare,
De un batalion speriat
De trupe paramilitare,

Dar am scăpat, la fel, subit,
Cum am noroc atât de rar,
Tot cu-o amendă, c-am vorbit
Pe urecheat la celular,

Aşa că eu, de Halloween,
Făcui o mare constatare:
De teroristul bin Ladin
Pe lume nici în cot n-o doare,

E îngrozită-n schimb, şi tare,
De o ţigare,-un celular,
Nu mai vorbesc de o parcare,
Chiar de e vorba... de-un măgar!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reclama... sufletul comerţului

Printre pliante şi reclame,
Pân' să ajungă la gunoi,
Dau peste una bestială
În cutiuţa mea poştală
Din holul blocului, cum noi
Ştim doar de criză şi de foame,
Cu-o informaţie vitală:
"Poţi avea sex la 82!"

Da' cum s-arunc aşa ceva (?!)
Gândind cât sunt de norocos
Ca orişicare bugetar
Ce la femei umblă mai rar...
Am fost chiar foaaarte bucuros!...
Că 82, pe cinstea mea!
De unde sunt eu locatar,
E doar... cu un etaj mai jos!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Am fost nedumerit de ce în ţară
E lumea cam de toate sictirită,
De preţuri, de corupţie, de mită...
Guvernul, c-ar vopsi o altă cioară,

Pân' ce-am ajuns acasă, personal,
După treizeci de ani peste Pacific,
Să aflu-n prima zi şi să edific
Dilema,-n modul cel mai raţional ;

De cum am coborât din avion,
M-a luat un bagajist de geamantan
Şi pân' s-ajung la viză, un roman
Mi-a înşirat să fiu cu toate-n ton:

De şpagă, de corupţie, de pile,
De gropi ce nu au loc nici pe trotuar...
Iar să fi fost măcar parlamentar,
Cu el toate mergeau ca pe şenile,

Nici pomeneală, criză, faliment (!)
Industria gemea, agricultura,
Şi n-ar fi existat harababura,
Pe cât era ‘mnealui de competent ;

Am luat apoi, de-afar', un taximetru,
Iară şoferu,-n drum, pe scurtături,
Cât a condus printre înjurături
Mi-a explicat, frumos, metru cu metro:

De legile parşive, idioate,
Şi-tât ce se promite şi se minte...
Cinci ani dacă era el, preşedinte,
Le regula cu mâna lui pe toate ;

Dar la frizer ce chesti' am aflat (!?)
Modest, doar cu bacşişu-obişnuit,
Făr' să insist, cât m-a ferchezuit,
O oră mi-a făcut capul pătrat:

Că nu avem guvern pentru popor (!)
Şi el, în două luni, operativ,
Corupţii i-ar fi ras definitiv,
De ar fi fost măcar un senator...

Aşa că după cum fui informat
De indivizi oneşti şi competenţi,
Cuminţi, nici pomeneală violenţi,
Chiar foarte simplu am concluzionat

Că de-aia-i rău, să vezi profesionişti
Ce-n loc a guverna o ţărişoară,
Îşi fac o viaţă dulce şi uşoară...
Ca bărbieri, şoferi sau bagajişti!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoţii

În viaţa mea, nicicând n-aş fi crezut
Că am să fiu vreodată fericit
De-ai mei copii pe care i-am făcut,
Pân' ce nepoţii-n lume s-au ivit,

Căci de ai mei băieţi ce-au tot crescut
Zi după zi, fi'nd veşnic ocupat,
Abia acum, când anii au trecut,
Realizez că nu m-am bucurat,

Dar de nepoţi, adică nepoţei,
Când vin la noi mereu sunt bucuros,
De cum apar şi-n braţe-mi sar toţi trei,
Şi cerul pare mult mai luminos!

Iar mai apoi devin chiar exaltat,
Când facem câte-o boacănă, belea...
Nici vorbă... cum pe vremi eram blamat,
Nevastă-mea de mine să se ia!

Şi-n special, cum sunt ei de vioi
Şi-ntr-una mă aleargă pân' asud,
De-atâta gălăgie, tărăboi,
Nici soacra nu e chip s-o mai aud...

Că de ştiam ce fericit voi fi,
Indiferent ce o să credeţi toţi...
Pe cinstea mea, şi nu vă zic prostii...
Făceam direct, de la-nceput, nepoţi!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Vai de ea, săraca ţară!
Tinerii-au plecat afară.
S-a desfiinţat armata,
Cu patriotismu-i gata.
Nu mai sunt azi patrioţi,
Ţara-i plină doar de hoţi.

Amară străinătate
Cu familii destrămate
Şi copiii fără de carte.

Vin străini din multe părţi,
Să ne-ajute - ne spun toţi.
Toţi ne zic – binele-ţi vor!

Vor să-l ia să fie a lor.
Toţi ne împrumută bani,
Ne fac slugă pe mulţi ani.
Un leu îţi dau pe datorie,
Tu le dai înapoi o mie.
Ne fac drumuri asfaltate
Care duc în altă parte.
Ele pleacă de la noi
Şi ne lasă în nevoi.
Au mai fost, demult, romanii,
Hunii, chiar şi otomanii.
Apoi ruşii au venit
Şi în două ne-a-mpărţit.
A făcut hotar din apă,
Prutul, ca să ne despartă.
Pe români i-a dus..., i-a dus...
În Siberia, în sus.
Înapoi, ruşi a adus.
Vrut-au ca neamul să piară
Din frumoasa noastră ţară.
Aşteptam americanii
Dar au revenit germanii.
Iar când timpul va veni
Alţi stăpâni ne vom găsi.

Vai de ea săraca ţară
Şi de viaţa noastr-amară.

Ei ne pun conducătorul,
Nu pe cel ce-l vrea poporul.
Toţi votează cu folos,
Dar din urnă, altu-i scos.
Ajunge conducător
Numai coada de topor.
Căci pădure de români
E temută de stăpâni.
Cu conducători aşa
Ajungi slugă-n ţara ta.
Nu gândesc ei la popor.
Ei gândesc la banii lor.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sloganul românilor

(Românii au un slogan
Pe care din când în când,
Îl strigă către Traian
În piaţă, manifestând.)

Chiar dacă tu ne trimiţi,
Ne trimiţi afară,
Noi rămânem neclintiţi.
Rămânem în ţară.

Noi de-aicea nu plecăm.
Nu plecăm din ţară.
Aici pâinea frământăm,
Ca odinioară.

Noi aicea ne-am născut.
Aici-am primit viaţă.
Aici soarele-am văzut
Într-o dimineaţă.

Noi aici vrem să muncim.
Aici ne e locul.
Nu vrem să mai rătăcim,
Să ne pierdem portul.

Noi aici vrem să trăim,
Să ne ţinem neamul.
Aici vrem ca să murim,
Să ne-ngroape ramul.

Noi aici vom dăinui
Cât va fi pământul.
Doar atuncea vom pieri,
Când va pieri vântul.

Nici atunci nu vom pleca
Cu toţi deodată.
Aşa scrie Biblia
Despre-a noastră soartă.

Va rămâne un păstor
Să conducă turma.
Românu-i nepieritor.
Nu îşi pierde urma.

poezie de Dumitru Delcă (9 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

ce versuri grele şi limbaj de plumb
aşterne pana mea pe molcuma hârtie
o ţară se preface că nu ştie
de ce nu tac ca mortul în porumb

al doilea sfert de veac icneşte vag
ca un ţăran trezit din crâncenă beţie
dar care-i în deplină armonie
cu primul sfert bătând acelaşi prag

cum de-am crezut în moldovenii mei
cum de-am putut să-i cred în libertate
chiar dacă totul e aici pustietate
cum de-am crezut în falşii Moisei?!

şi cum de-am îndrăznit să nu mă dau profet
când toţi sorbeau izvorul prorocirii
ce-l revărsau titanii neamului şi firii
cei care-s astăzi la cheremul unui proxenet?!

cum de-am putut să cred că Prutul nu-i păgân
să cred cum că Carpatul nu-i departe
în pod de flori - că nu ne mai desparte
în visul că noi toţi suntem români?!

cum de-m putut să cred în Bucureşti
în cei ce-au împuşcat rapid cizmarul
şi au schimbat cu locul funia şi parul
şi securişti din vădiţi în nefireşti?!

cum am putut să cred în cei rămaşi
după atâta moarte, foame, deportări,
atâţia schilodiţi de vişoeni în torturări
constituie popor nu entităţi de laşi?!

şi în sfârşit ce naiba azi sărbătoresc
independenţa ţării?! Care ţară?!
să-mi spună cineva să nu mă doară
în graiul meu profund de românesc...

poezie de Iurie Osoianu (25 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş lui Dumnezeu

Mi-o făcuşi Tu, mie, Doamne,
Botezat şi bun creştin,
Om la şaişopt de toamne,
De asear' mă tot închin;

Te-am rugat doi ani şi-o vară,
Acatiste-am dat, le ştii,
Caprele-n vecini să moară,
Şi-uite-acuma-s încă vii,

Plus că s-au mai şi-mpuiat,
Ca tâmpitele,-n prostie...
Pe cât sunt de ofticat,
Mor de-amar şi gelozie:

A' lu' Gheorghe, peste drum,
A fătat cinci iezi pe an,
Că de aia, cum Îţi spun,
E-ăl mai mare-al meu duşman!

A' lu' Ion, vecinul meu,
Toate trei de muscă rele,
Fată alea tot mereu...
Nu ştiu ce-o face cu ele!?

Iar, mai jos, e văru' Gică...
Păi... al dracului golan!
Patru-i fată... şi-una mică,
Zece iezi an dupa an!

Şi vii Tu, de faci minuni,
După doi ani şi o vară,
Bani la popă, rugăciuni...
Să-mi faci ţapii mei să moară!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi porumbelul

Pe cumpăna de la fântână
S-a oprit un porumbel.
A vrut o clipă să rămână,
Să mai răsufle niţel.

Când am vrut să-i dau din mână
Mâncare la porumbel,
A poposit la fântână
Şi o cioară lângă el.

Era neagră şi urâtă.
Porumbelul, alb, frumos.
Am zvârlit cu o ciosvârtă
Ca să dărâm cioara jos.

Şi cioara şi porumbelul
De mine s-au speriat.
Şi, după cum le este felul,
În zbor lin s-au avântat.

Cioara s-a dus spre pădure,
Porumbelul către sat.
N-au putut ca să îndure
Legea ce le-am aplicat.

După păsări m-am uitat
Cum flutură aripile.
Aşa de iute au zburat,
Precum zboară clipele.

Porumbelul s-a-ndreptat
Spre un nor mare, pufos.
Eu după el am oftat
Şi m-am tăvălit pe jos.

Aş fi vrut să zbor cu el
În înaltul cerului,
Dar nu sunt un porumbel.
Sunt fiul pivnicerului.

poezie de Dumitru Delcă (29 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - I

De viaţă m-am îndrăgostit mereu,
De ceruri înalte şi senine,
De pământul muncit din greu
ACASĂ, la ŢARĂ, la mine!

Am arat, am semanat, am cules
Vise şi speranţe noi, depline,
Şi cu toată lumea m-am înţeles
ACASĂ, la ŢARĂ, la mine!

Am stat la mese cu cei dragi
Cu sufletele de iubire pline
În dulceaţa florilor din fagi
ACASĂ, la ŢARĂ, la mine!

Cuvintele îmi înfloresc în gură
Credinţa fiind în Sfînta Treime
Să nu gândesc de rău, cu ură,
ACASĂ, la ŢARĂ, la mine!

Respect şi preţuire port la toţi
Mărturisind dorul din destine
Aşteptând astăzi copii şi nepoţi
ACASĂ, la ŢARĂ, la mine!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Io-s Pisoi.. Nu m-am trezit
Şi visez peşte prăjit!
Sunt vreo patru ce-mi dau roată
Şi-s mai buni ca niciodată!
Să nu vă-ntrebaţi cum, unde,
C-am cuptor cu microunde!
Au intrat spre-a se-ncălzi
Şi-acum nu-i mai pot opri!
Se rotesc pe lângă mine,
Nu ştiu ce nu le convine,
Fiindcă dacă aş fi treaz
Sigur ar da de necaz!
Şi mai simt pe la picioare,
Un mic semn de întrebare,
Ceva ce m-ar gâdila!
O fi şoricel, cumva?
S-ar putea doar să visez,
Zic unii că inventez...
Pai cum, nu, căci stau închis,
De vreo luna, şi am zis,
Măcar să mănânc, să dorm,
Că-s pisică, nu sunt om!
Recunosc, m-am îngrăşat,
De mâncat şi stat în pat..
Însă, ce să fac şi eu?
Lângă mama-i locul meu!
Dacă ea e necăjită,
Sunt şi eu, într-o clipită!
Dacă se-aşează la masă,
Eu sunt primul, căci mă lasă,
Iar dacă se odihneşte,
Mă gândesc numai la peşte..
Aşa că, nu vă miraţi,
Că visez doar peşte, fraţi!
Zău, în astă izolare,
Mi-e gândul doar la mâncare,
Însă, sunt şi de folos,
Căci nu mă opresc din tors!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masochism

În lupta aspră dintre rău şi bine,
Prăpastiei întrezărindu-i hăul,
Românul nostru, conştient de sine,
Îmbrăţişează, din păcate, răul.

Când se deschid spitale, şcoli, în ţară
Concetăţeanul, specimen perfid,
La miting, urlă-n Piaţă ca o fiară
Şi nu când toate astea se închid.

Cu sufletul turbat de răutate,
Nu iese-n stradă, cum e şi firesc,
Când pensii şi salarii sunt tăiate
Ci, dimpotrivă, când acestea cresc.

Când taxe şi impozite la stat
Plătea românul nostru cu duiumul,
Nu protesta în Piaţă revoltat
Doar azi, când s-au redus, blochează drumul.

Că legile Justiţiei sunt proaste
Şi-s după gratii inşi nevinovaţi,
Nu vede azi urmările nefaste
Şi îi ridică-n slăvi pe magistraţi.

Când criza economică-a venit
Şi ne-a cuprins pe toţi precum un cleşte,
Atunci românu-n Piaţă n-a ieşit
Ci doar acum, când bunăstarea creşte.

Deci, azi în ţara noastră se constată
Un adevăr, indiscutabil, trist:
Cum că românu-acum, ca niciodată,
A devenit, de-o vreme,... masochist!

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e un teatru

Viaţa este ca un teatru, unde actorii suntem noi.
Acţiunea nu e scrisă, o creăm după nevoi.
Mulţi regizori sunt pe lume, care încearcă-n fel de fel
Drum în viaţă ca să ne facem, numai cum gândeşte el.
Chiar de mici, la grădiniţă, ori în şcoală când suntem
Dă poveţe fiecare şi ne-ndeamnă ca să mergem
Pe un drum bătut de alţii, fără ca să mai gândim,
Ca în viaţă să ajungem buni ascultători să fim.

Dacă încerci la vreun examen, gândul să-l destăinuieşti
Şi să spui cu-a tale vorbe lucrul care-l gândeşti,
Respectând ideea-n sine, încercând să o dezvolţi,
Dar nu zici cum zice domnul şi tu te dezici de toţi,
Încercând să ieşi din turmă, cercetând în fel şi chip,
Îţi vor demonstra prin notă – rezultatu-i de nimic.

Tu în seamă nu-i lua. Ei sunt aceea care
N-au făcut în viaţa lor, ce dorita fiecare.
Sunt ca boii de la plug, ducând jugul în spinare
Şi mânaţi, pocniţi din bici, de-un ţăran, ca orişicare,
Fără a şti măcar ce vor, într-o turma atât de mare
De cu zori şi până seara pentru blidul de mâncare.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2013)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

L-am văzut pe Mitzu pis
cocoţat într-un cais
şi de-acolo miorlăia
de inima ţi-o rupea
şi sătul de corcodele
acum cerea croncănele,
am vrut să îi dau smântână,
cum eu am inima bună
şi pe Mitzu cel iubit,
vreau sa-l fac azi fericit,
dar el ce crezi c-a făcut,
cum îl ştiu un prefăcut,
s-a suit pe-o cracă groasă,
într-o parte mai umbroasă
a caisului descris
şi cu greu eu m-am întins
să-l ajung şi să-l dau jos
el şedea pitit frumos
după zarzărele coapte,
eu cătam în altă parte
şi aşa am priceput
că Mitzu cel prefăcut,
un ştrengar şi jumătate,
vrea să fie-n libertate.

poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un român plecat afară

Rămân român plecat afară!
Cum să mă întorc în ţară,
Unde omul e lăsat să moară?
Omul e considerat o fiară,
Iar porcul, mare comoară.
Guvernul din România are
Grijă pentru zburătoare,
În timp ce românul moare.
El clădeşte bunăstare
Să crescă porcul mai mare.
Afară, ţara noastră-i de ocară.
Cum să mă întorc în ţară?
Nu domnilor, nu mă întorc!
Eu sunt OM, eu nu sunt porc!

poezie de Dumitru Delcă (9 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!