Stimul

uite îmi acord acest timp
unui exerciţiu de concentrare ascult sunetele
acestei zile de vară
nebuloasa nu are nicio logică
şi de-ar avea ce are a face cu logica mea
n-are niciun rost sună ca şi cum nu aş şti nimic
sau aş şti totul despre acea zi
atunci de ce să nu o ating
uite prevăd şi privesc mai cu luare-aminte
nu ca să o mai descopăr încă o dată
şi că va fi la fel de cald
luntrea mea uşoară cum e
o va străpunge şi o va trece
pentru revărsarea
nesfârşitei promisiuni de bucurie
a curajului de a fi unde nu am fost

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stimul

uite îmi acord acest timp
unui exerciţiu de concentrare ascult sunetele
acestei seri de vară
nebuloasa nu are nicio logică
şi de-ar avea ce-are de-a face cu logica mea
n-are niciun rost
sună ca şi cum nu aş şti nimic
sau aş şti totul
despre seara aceea atunci de ce să nu o ating
uite prevăd şi privesc mai cu luare-aminte
nu ca să o mai descopăr încă o dată
şi că va fi la fel de cald
luntrea mea uşoară cum e
o va străpunge şi o va treace pentru revărsarea nesfârşitei
promisiuni de bucurie
a curajului de a fi unde nu am fost

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dimineaţa de toamnă e ceţoasă

trag de comoditate şi de mine
e greu s-o iau de la-nceput în fiecare dimineaţă
e sfârşit de toamnă şi ceaţă groasă s-o tai în felii
privesc afară
uite îmi acord acest timp/ un exerciţiu de concentrare
nimic mai mult/ pricep
nebuloasa
nu are nicio logică
şi de-ar avea
ce-are de-a face cu logica mea/ n-are niciun rost
sună ca şi cum nu aş şti nimic sau aş şti totul despre ea/
atunci de ce să n-o ating
uite prevăd şi o privesc mai cu luare-aminte
nu ca să mai descopăr încă o dată că ar fi
mai ceţoasă în această dimineaţă
luntrea mea/ aşa uşoară cum e/
o străpunge şi o treace
pentru
revărsarea nesfârşitei promisiuni de lumină şi a clipei de
bucurie când simţi că eşti unde nu ai fost

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de-ar fi fost

Mi-i trecută viaţa şi fulgii cad domol,
Revăzându-ţi chipul, ochii-mi scânteiară,
Sunt iar un copil, de pe divan mă scol,
Inima-mi tresare, la fel ca prima oară.

Te privesc, te ating, dar pari schimbată,
Ori de vină-i timpul care parşiv trece.
Însă, nu! Astăzi e pentru întâia dată,
Când ţi-am simţit mâna nefiresc de rece.

Nu mai eşti la fel cum erai altădată,
Nu-ţi mai văd iubirea lucind în privire,
Dragostea nostră - cetate sfărâmată,
Altfel de-ar fi fost, îmi dădeai de ştire.

poezie de Alex Dospian (octombrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt acut cum această noapte de vară îşi face de cap. Greierii ţârâie asurzitor, luna plină se răsfaţă pe un cer încreţit de întuneric. Ar fi minunat dacă am putea învăţa mai multe din teribila nepăsare a naturii. Am şti cum să ne apărăm. Chiar de noi înşine.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai şti

De-ai şti, sărmane om, de-ai şti...
Ţi-ai strânge râsul în pahare
Şi le-ai sorbi pe fiecare
Când rele zile ar veni.

Şi băutura, fermecată
Te-ar ajuta să treci iar hopul.
Dac-ai mai bea încă o dată
O joacă ţi s-ar părea totul.

De-ai şti, sărmane om, de-ai şti...
Ai rupe zilnic câte o floare
Şi le-ai iubi pe fiecare
Ca singur tu să nu mai fii.

Şi-atunci când copilaşu-ţi plânge
După bomboane, lucruri, jucării,
Mai bine tu la piept l-ai strânge
De-ai şti, sărmane om, de-ai şti...

De-ai şti, sărmane om, de-ai şti...
Ce soartă viaţa –ţi hărăzeşte,
Cum, după soare, te pândeşte
S-aducă norii plumburii,

De-ai şti, oh, multe dac-ai şti...!
Ţi-ai înşira clipe-n mărgele
Împodobindu-te cu ele
Şi multumind în pace ai vieţui.

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te grăbi

Nu te grăbi!
Din zâmbete încă mai răsar oameni,
Ştiai?
Uite cum din bucurii cresc inimi,
Ca florile din lumină,
A primăverii.
Nu te grăbi!
Din mângâieri încă se desenează mâini,
Ştiai?
Uite cum din dor se nasc ochi,
Ca norii din ploaie,
A vieţii...

Nu te grăbi!
Din timp încă mai cresc suflete,
Ştiai?
Uite cum din şoapte se nasc buze,
Ca soarele din curcubeu,
Al vremii...

Nu te grăbi!
Din iubire încă mai sar vieţi,
Ştiai?
Uite cum din tine mă nasc eu,
Ca soarele din umbră,
A visului...

poezie de Gabriela Chişcari (10 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eddie Scrap-Iron Dupris: Ca să faci un luptător trebuie să-l goleşti ca pe un copac desfrunzit: nu-i poţi spune să uite tot ce ştie chiar de-l obligi să uite că are oase... să-l oboseşti atât de tare încât să te asculte numai pe tine, să audă numai vocea ta, să facă doar ce-i spui, nimic mai mult... Să-i arăţi cum să-şi menţină echilibrul sau să-l ia de la adversar... cum să genereze forţa motrice pe degetul corect şi cum să lovească din reflex atunci când are ocazia... cum să lupte şi când să se retragă. Apoi trebuie să le arăţi încă o dată. Şi încă o dată... până cred că aşa s-au născut.

replici din filmul artistic O fată de milioane, scenariu de Paul Haggis, după F.X. Toole
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slash. poem în care îngrop tot

îmi îngrop poemele în slash-uri / linii care ar trebui să
delimiteze forţa mea vitala de restul lumii
azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste oraşul muribund

// îmi aud de fiecare dată paşii uscaţi pe caldarâm//

în drum spre tine am remarcat

mama a încetat să mai ţipe ca şi cum ar avea un niqab peste gură
tata a încetat să mai respire / unele respiraţii dor ca şi cum ai fi vinovat de ceva

dar nu ştii de ce anume

soră-mea s-a urcat pe umerii mei şi acum mă apasă fiecare mişcare a ei/ i-am spus mori sau va trebui
să te îngrop aşa de vie cu tot cu păpuşile tale şi rochiţele cu volănaşe

îmi îngrop poemele în cuvinte tari acide care să doară / astfel suprapun
şi controlez mai bine durerile / ca şi cum aş avea un ac înfipt într-o venă / apoi mi-l scot
şi frica de ace dispare

dar nu dispare tristeţea/ ea e prezentă ca un element chimic al vieţii mele
fără ea nu aş mai putea să mai îngrop nimic

pe trecerea de pietoni trece o fată care seamăna cu mine
atunci cand beau multă vodkă ca să uit / asa cum a uitat şi ea să se uite la culoarea semaforului
şi nu a văzut că este roşu

//
inima tânără încă vibrează/ îmi afund paşii în betonul cald
pentru că între timp a venit vara / iar soarele acesta

se umple încet, încet de teamă/ /îmi afund corpul în beton
şi acum nu mai aud ţipetele/ respiraţiile/ mişcările lor /

e atât de bine/ când îmi îngrop toate poemele în fumul ţigărilor de contrabandă/ şi nimeni nu-mi spune hai ieşi de acolo / nu e vară / e primăvară şi

toţi ghioceii vor răsări din pământ pentru tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite cum... (O altă ea.)

Uite cum privirea-i hoaţă
Din braţe mi te înhaţă...
Iar tu, fermecat, nu vezi,
Că te pierd, şi că mă pierzi.

Uite cum pielea-i mătase
Nu vrea să mi te mai lase,
Iar tu, fermecat, doar taci,
Neştiind cât rău îmi faci.

Uite cum sărutu-i dulce
Vrea pe buza-ţi să se culce,
Iar tu, fermecat, nu simţi,
Că dai aurul pe-arginţi.

Uite cum şoapta-i păgână
Speră-n suflet să-ţi rămână,
Iar tu, fermecat, n-auzi.....
Ochii-mi, ce te strigă... uzi.

Uite cum trupu-i viclean
Te cere flămând, profan,
Iar tu, temător, nu vrei,
Să recunoşti! Şi tu pe-al ei...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interval

când din toate sunetele nu aud
decât înflorirea
şi nu mai există alt adevăr
decât ninsoarea
călător cumsecade prin saharele memoriei
în regretul umbrelor ascult şi nu-s oarbă
cum încolţeşte încă un mugur de floare
lângă rana cea mai adâncă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai şti să culegi un fruct

aşa nebunatic, un fruct? uite
şi crengi răsucite-ntr-o husă:
uite cum linge, cum linge
femeia tânără: inge – o o

stracizată nemţoaică printre tinerii regi căptuşiţi
cu stranietăţi socialiste (?!) – sâmburii de

mărimea unor piuliţe de altă
dată precisă, dar dusă
în căutare fericirii pe nalte, vai, plat
forme de socializare impusă!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă faci poezie

Pentru că ai scris acest poem
smulgându-ţi ultima
pană din aripă,
când n-aveai de unde
mai face risipă.
Pentru că ai scris acest poem
cu lacrimi de bucurie,
nu sărate, ci dulci,
cum e însăşi dragostea,
cum e chiar marea...
Pentru miracolul
acestei vârste târzii,
când inima mea
este iarăşi vie,
mă las în voia ta,
să mă faci poezie.

poezie de Mirela Brăilean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru toamna mea încoronată

dacă aş mai avea oglinda
cu chip de când nu eram nici copil nici numai
un surâs blând
inundat de vară în umbrele norilor ce învăluie
valea înverzită

oh, dacă aş mai avea-o în agenţia mea filantropică
de dăruit
grădini
aripi de păsări
priviri cu sclipiri
mirosul de iarbă crudă
scoici de care să-ţi lipeşti urechea
fluieratul unui tren ce tocmai soseşte în gară!

cum mă încăpăţânez ca o pisică
sub soarele binefăcător pentru albine
din toate acestea să mai păstrez
câte ceva pentru toamna mea încoronată
însufleţindu-mi puterea de a iubi
hulubii albi aflaţi laolaltă cu rândunelele gri

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi pleca...

Voi pleca de cu zi când va ninge cumplit
însă tu nu vei şti nu vei şti c-am murit
voi pleca fără drum voi pleca fără rost
şi va fi ca şi cum şi va fi că n-am fost
că îmi eşti că îţi sunt nu mai e de ajuns
bate vânt după vânt să mă-ngroape în plâns
voi pleca doar îţi zic voi pleca doar un dor
nu înseamnă nimic ies un veac din decor
moartea mea şi atât se transformă-n culori
am iubit am urât nu ai cum să măsori
...
Nu ai cum să măsori am iubit am urât
se transformă-n culori moartea mea şi atât
ies un veac din decor nu înseamnă nimic
voi pleca doar un dor voi pleca doar îţi zic
să mă-ngroape în plâns bate vânt după vânt
nu mai e de ajuns că îmi eşti că îţi sunt
şi va fi că n-am fost şi va fi ca şi cum
voi pleca fără rost voi pleca fără drum
nu vei şti c-am murit însă tu nu vei şti
când va ninge cumplit voi pleca de cu zi

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă al doilea ton este fizic egal cu primul avem de-a face cu o situaţie cu totul nouă. Al doilea ton nu este perceput la fel cu primul, pentru că primul ton pe mine m-a marcat cu ceva (altfel nici nu pot şti cum cel de-al doilea este al doilea). Aceasta este o impresie oarecare, chiar şi numai în mintea mea sau chiar numai în această sensibilitate umană, care este incredibil de deschisă. Acest ton, însă, nu mai are acest avantaj incredibil de a cădea pe teren neprelucrat, ci cade pe un câmp prelucrat de primul ton. În muzică un există nicio repetiţie.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu va mai fi prilej...

Se-ngălbeneşte foaia de hârtie
Pe sub cuvintele ce ţi le scriu,
Loveşte vântul cu-nşelătorie
Să ne împingă vorbele-n pustiu...
Şi ochiul cerului e vineţiu.

Fragile gânduri îşi încearcă zborul
Sau sunt închipuiri de cuc trădat
Care şi-a condamnat alungătorul
Atunci când s-a simţit abandonat.
Vor şti să plece când e de plecat?

Ca şi cum ai strivi-o între palme,
Ziua se lasă tristă pe genunchi,
În timp ce toamna, plină de sudalme,
O-njunghie-n pădure, sub un trunchi,
Şi roşii devin frunzele-n mănuchi.

Nu ai cum şti, dar am plecat departe,
Doar ni se pare că mai suntem treji,
Iubirea asta e un fel de moarte,
Dusă de vânt, cu frunzele-n vârtej,
Şi nu va mai avea niciun prilej.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog liric

- Ce-i o lacrimă? Ce-o fi?
- Poezia inimii...
Împletind cu a iubi,
E durerea de a şti.

- Nu-mi mai bate capul... Iar?
Tot cu rime şi poveşti,
Zile câte-n calendar...
Tu te bucură că eşti!

- Să mă bucur? Cu cât ştiu,
Mi-e mai greu şi mă-nspăimânt.
Dar am suflet veşnic viu,
Poezia-mi este cânt.

Hai, să scriem amândoi
Un roman, cum n-a mai fost!
- Trei e unu şi cu doi?
Ce îmi pasă? N-are rost...

Lasă cartea! Vin' colea,
Lumea-ntreagă s-o vedem!
- Ce vorbeşti? Păi, lumea mea
Se deschide în poem...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între a şti şi a face este o deosebire ca de la cer la pământ. Cel care îşi face treaba numai cu a şti, acela trebuie să fie atent ca nu cumva să uite a face.

citat clasic din Johann Heinrich Pestalozzi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O răsuflare uşoară

Nu pot căuta în stele
ceea ce deja ştiu despre mine
dar în tăcere ascult a ta răsuflare
şi cerul mai aproape îmi pare.
Cu sinceritate inima-mi urmăresc
şi chiar de văd totul murdar,
cu determinare privesc
spre un mâine de cleştar.
Mintea-mi o fac să zboare mereu şi oricum,
antrenând-o a iubi, a tolera, a ierta
dar niciodată a uita.
Ostenesc, ostenesc şi iar ostenesc...
nu-mi e permis să obosesc
căci cine gândeşte a fi obosit,
din start a pierdut, negresit.
În fiecare zi o flacără găsesc,
cu abnegaţie o urmăresc,
mereu aprinsă cu mine o port,
mai senin va reda al meu orizont.
Cîteodată mă-nfurii dar niciodată cu alţii
şi chiar de o fac, caut modul curat
de tensiune mă descarc.
De ajutor îmi e a şti,
că cerul meu de naştere nimic nu e
decît un mănunchi de cărţi haotic amestecate,
unde din fericire există toate semnele adunate
şi prima mea misiune pe acest pământ,
în astă viaţă trecătoare ca un gând,
e a-mi juca cu profund discernământ,
a mea partidă pe paşi de vals zburând.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!