Molia ciudată

Noaptea trecută, pe peretele alb de lângă pat,
cu aripi asemeni unei umbrele rupte,
am văzut o molie maronie
odihnindu-se-n tăcere.
Nu era nici frumoasă şi nici înfricoşată,
însă era ciudată şi, totodată, foarte autentică.
Nu-mi pot imagina cum a ajuns în casă,
dar am lăsat-o acolo.

A venit, fără îndoială, la moartea ei.

poezie de Louis Dudek, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

ca o pasăre vulgară
bate din aripi
şi ne fură miezul clipelor
dar
nu-i aşa
măsura unei iubiri
nu stă în banalul scurs
şi nici în tăria verbelor

e o definiţie absurdă
vei spune
dar noaptea trecută
când stăteai întins
pe patul moale
m-am simţit acasă
chiar dacă între noi sunt munţi
şi păduri
ape şi drum lung
eu am ajuns
până în adâncul visurilor tale
da
până acolo m-am strecurat

ce linişte
suflete
o linişte cu muguri primăvărateci
să o gustăm
din toate unghiurile

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Aveai dreptate în privinţa lui. E un tip minunat! N-ar fi trebuit să-mi închipui că ar fi intenţionat vreodată să te îndepărteze de mine.
Maria: Aşa e, n-ar fi trebuit. Însă mă bucur că în cele din urmă ai înţeles acest lucru. Deci, sper că de acum încolo nu vor mai exista astfel de neînţelegeri între noi.
Nick: Absolut nici una, iubito! Promit. Ştii de unde veneam când am apărut la voi în navă?
Maria: N-am idee.
Nick: De la tatăl meu. Acolo m-am dus, după ce am plecat de la bordul "Vulturului".
Maria: Deci, i-ai făcut două vizite într-un interval foarte scurt.
Nick: Aşa e, însă a doua oară am ajuns acolo fără să fi avut intenţia să-l fi vizitat. A fost foarte surprins să mă vadă din nou, însă eu am fost şi mai surprins decât el, să mă trezesc acolo. Nu-mi dădeam seama cum de-am ajuns din nou în cabinetul său, atât de curând. În fine, nu despre asta vorbeam...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu călăul mă va speria, nici căderea definitivă a trupului, nici încărcătura puştilor morţii, nici umbrele pe zid, nici noaptea când pe pământ mai pâlpâie azvârlită doar ultima stea a durerii, ci indiferenţa oarbă a unei lumi nemiloase, nesimţitoare.

citat din Roger Waters
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mămica, mierea prelucrează (poezie pentru copii)

Mămica, mierea prelucrează
Şi mierea ei este gustoasă;
Copilul ei, încă visează
Şi creşte măricel în casă.

Ca o albină silitoare
Este mămica mea frumoasă;
Iar eu, nectarul ei din floare
Adus şi prelucrat în casă.

Dacă n-ar fi a mea mămică...
Nu aş avea nici vis, nici casă;
Şi aş rămâne foarte mică
Şi nici la chip... n-aş fi frumoasă.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E adevărat că tânărul comandant ajunsese destul de târziu acasă seara trecută, dar asta nu-l împiedică să se trezească dimineaţa nici prea devreme, dar nici foarte târziu; pe la 09.00... Având în vedere ora la care ajunsese el seara trecută acasă, era foarte bine! Era deja duminică, 17 iunie 2085. Iată cum numai 10 zile îi mai despărţeau de măreţul eveniment: lansarea navei "Pacifis" în îndrăzneaţa misiune. Deocamdată, în programul comandantului pentru acea zi era inclusă încă o seară de dans, la discoteca Institutului. Îi plăcuse seara trecută; fetele se comportaseră bine. "De ce n-o fi fost aşa mereu?" se întrebă el în gând. De asemenea, îşi închipui şi cum ar fi fost dacă printre fetele prezente ar fi figurat şi reclamanta, domnişoara consilier, frumoasa brunetă... Evident însă, ea nu fusese acolo; nici în acea seară nu va onora discoteca Institutului cu nobila-i prezenţă...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi trăi într-un subsol fără să rişti să capeţi o conştiinţă de subsol. Spiritul nu este deteriorat de subsol decât dacă între subsol şi ceea ce e deasupra nu e mare deosebire. Când însă un găinar locuieşte în vaste apartamente, şi un om productiv, asemeni pomilor dintr-o livadă, sau asemeni pământului care asigură roadele, nu vede lumina soarelui şi trebuie să stea în întuneric, spiritul nu poate ocoli întrebarea: e vorba de moartea mea? Nici măcar nu se poate consola cu gândirea hegeliană, foarte abstractă, că dacă un filozof nu se poate afirma azi, un altul se va afirma mâine şi predispoziţia unei entităţi naţionale spre filozofie nu va suferi.

citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni, volumul 2 de Marin Preda (1980)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru ca noaptea şi tăcută ca un ecou...

pe patul meu de flori, în lumină, Dumnezeu
l-am văzut cum îmi iubea sufletul
atomi de viaţă pluteau ca nisipul
într-un mănunchi de lumină lină
o lacrimă s-a format scufundându-se
în adâncul inimii, o îndoială albastră...
gânduri fără imagini, pierdute în ruină
am văzut, iubite, tulburându-se amurgul
şi ultima suflare a stelelor fără de vină...

apă sărată mi se scurgea printre degete
părul meu saturnian se prelingea în întuneric
asemenea unei meduze ude de la lacrima de stea
nimeni nu oprea timpul care se prelingea
nici măcar rana sau măcar umbra mea
camera se rotea în jurul unor muşte
Dumnezeu era din nou singur şi plângea
colora cu pigmenţi din carne şi sânge de zeu
eu muream în timpul unei hierofanii...
----------------------------------------------
negru ca noaptea şi tăcută ca un ecou...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmele în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţe

Deşarta voluptate şi sărmanul mister
De-a nu fi văzut.

Te ştiu, culoare a copacilor şi-a oraşelor
E între noi obişnuita transparenţă
Dintre privirile scăpărătoare.
Ea se rostogoleşte pe pietre
Aşa cum se leagănă apa.
De-o parte a inimii mele fecioare se-ntunecă,
De cealaltă parte mângâietoarea mână se-aşază
pe coapsa colinelor
Curba unui fir de apă dezlănţuie această cădere,
Această-nvălmăşire de oglinzi.
Lumini de precizie, nici nu clipesc din ochi,
Nu mă clintesc,
Vorbesc
Şi-atunci când dorm
Mi-e gâtul un inel cu parafă de voal.

II

Ies la braţ cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Singur.
Mila e mai sus şi poate rămâne foarte bine acolo,
Virtutea îţi dă ei înşişi sânii de pomană
Şi graţia s-a-ncurcat în plasele pleoapelor ei.
E mai frumoasă ca statuile de pe marginea treptelor,
Mai rece
E jos cu pietrele şi umbrele.
Am ajuns-o din urmă.

Aici lumina dă ultima ei bătălie.
Dacă adorm, adorm ca să nu mai visez.
Care vor fi atunci armele triumfului meu?
În ochi-mi larg deschişi mijeşte soarele.
O, grădină a ochilor mei!
Sunt toate fructele aici ca să închipuiască flori,
Flori ale nopţii.
O fereastră de frunze
I se deschide fără veste-n obraz.
Unde-mi voi pune buzele, natură fără ţărmuri?

E mai frumoasă o femeie ca lumea în care trăiesc
Şi închid ochii.
Ies la braţ cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Şi umbrele m-aşteaptă.

poezie de Paul Eluard din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te porţi ca şi cum m-ai urî

în noaptea asta
nici rochia nu-mi alunecă pe şolduri
rezem peretele ca un echer
genunchii strânşi în unghi (privirea către cer)

din sfârcuri glas de bucium
şi lapte buclucaş
spre pântec se scoboară

(cu mâna ta în poală
candoarea mea devine deplină şi rurală)

în mirişte o barbă ţepoasă stă pe gânduri
şi rânduri rânduri
privirea dumitale străbate ca un fulger
din cele patru puncte cardinale
prin rochia mea (iar sânul geme tare)
când noaptea de cafea (ce naşte ilicit din ochiul tău)
învăluie fierbinte trupul meu

şi-n noaptea asta totuşi
nici rochia nu-mi alunecă pe şolduri.

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supraomul în oglindă

nici albul nici negrul nici culoarea
din altedăţi de mine în afara-mi
din alte zări de ochiuri de speranţe
nici umbrele nici corpurile nici uitarea

numirile democratice de îngeri
voturile din rai şi iad deopotrivă
cu măşti ce se afundă în oglinde
nici umbrele nici corpurile nici uitarea

departe de a fi o nemurire
zvâcnirile galapolui de clipe
ori o armată de-nrobiri solare
nici umbrele nici corpurile nici uitarea

preling cleştarul prăfuit al ignoranţei
al pasului etern spre infinituri
desprins din visele reificate
doar oameni doar fiinţe doar fiire

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian trecu pe lângă rezervele colegilor săi, fără a se opri în dreptul nici uneia. Trecu şi pe lângă cabinetul medical; aici parcă auzi voci, semn că în interior încă mai era cineva, cu excepţia Mariei. Dar nu intenţiona să verifice cine ar fi şi cine nu, deci, nu se opri acolo şi nici nu intră în cabinet, mai ales că i se păru că recunoaşte glasul doctoriţei; nu dorea să-şi imagineze ce i-ar spune Stela, dacă ar afla că el nu se odihneşte, cum era de dorit, la ora aceea, ci se plimbă fără rost prin nava albastră. Ei, nu chiar fără rost, însă nu dorea să dea explicaţii, de nici un fel, nimănui, nici măcar doctoriţei. Deocamdată. Aşa că-şi continuă drumul, nestingherit, mulţumit că nu se întâlnise cu nici unul dintre colegii săi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele Lesbia

Să ne-oferim, Lesbia, iubirii-amândoi,
Deşi-înţelepţii zilei nu sunt de-acord cu noi.
Nu-i condamna. Stelele nopţii se sting spre-apus
Pentru-a se-aprinde iarăşi în est, acolo sus.
Dar când se va stinge plăpânda-ne lumină,
Vom adormi pe veci în noaptea ce-o sa vină.
De-am trăi cu toţi în dragoste anume,
Nici săbii şi nici lanţuri n-ar mai fi pe lume;
Nici tobe şi trompete să ne-ncurce somnul,
Lăsând în pace-n pat pe doamna şi pe domnul.
Dar proşti sunt mulţi, stingând mereu a lor lumină –
Ei merg cerşind dureri spre noaptea ce-o să vină.
Când moartea va sosi şi-mi va curma festinul,
Prieteni lângă dric să nu-mi plângă destinul.
Vreau doar bogaţii în iubiri să-mi fie-aproape
Şi în parfumul care-am fost să mă îngroape.
Iar tu, Lesbia, să-mi stingi ultima lumină,
Spre-a intra regeşte în noaptea ce-o să vină.

poezie de Thomas Campion, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi astfel am ajuns

Şi astfel am ajuns.
Perspectiva se-îngustează şi devine zveltul St. Lawrence.
Un fluviu conţinând, totuşi, o metropolă,
cu o mie de insule,
aşa cum l-a găsit Cartier,
aşa cum l-a descoperit Cabot (i-am văzut faţa
în Palatul Ducal din Veneţia).
Avem eroii noştri fizici –
şi, de asemenea, suntem o naţiune
făurită la mijloc de ape.
Cumva, un loc mai mare decât cel pe care l-am părăsit:
o ţară cu anumite resurse,
cu o minte a ei, proprie, dacă nu-i este foame.
Munţii Gaspé, retraşi în fundal, moţăie,
în aerul rarefiat al dimineţii.
Acolo, acasă, vor fi feţe pline de toată această lumină,
inexpresive poate, dar frumoase.
Niciodată un început nu este uşor.
Ne aşteaptă multă muncă.
Europa este în urma noastră.
America, înaintea noastră.

poezie de Louis Dudek, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mi-a răpit moartea

nu vă grăbiţi să mi-o aduceţi înapoi

sunt un trecător anonim
cu tălpile tăbăcite de vreme
umbra mi-e ca o pânză
pusă la uscat
cum aş putea să-i plătesc răscumpărarea
când răpitorii
nici nu îşi spun pe nume şi
mereu sosesc mult prea devreme

azi am privirea unui condamnat
nici nu-mi amintesc că sunt viu
carnea îmi trosneşte pe os
par o pasăre decapitată de aripi
şi mă târăsc printre oameni
dar nu-i bai
ştiu că sunt un început de poveste
ce rescrie ceea ce am fost

şi cum aş putea să-i plătesc răscumpărarea
când nici nu-mi amintesc că sunt viu
de fapt
nu-i moartea mea
şi nici
nu o cunosc prea bine

curând îmi voi schimba domiciliul
şi voi fi singurul trecător anonim
fără moarte

şi totuşi
cineva mă aleargă...

poezie de Teodor Dume din Exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

CXXXIV

Nu am de ce să lupt şi nu am pace,
mă tem şi sper şi ard şi sunt de gheaţă,
fiinţa-mi zboară-n cer, în ţărnă zace,
îmbrăţişez, nimic nu am în braţă!

Stau pentru ea închis, ea însă tace,
nu-mi scoate lanţul, nici nu mi-l agaţă,
Amor încurcătura nu-mi desface:
nu mă vrea mort, nici nu mă vrea în viaţă.

N-am glas dar strig, n-am ochi dar am vedere,
urându-mă iubesc pe alta foarte,
cer moartea, cer şi ajutor, dau veste.

Şi râd plângând, iau hrana din durere,
sătul de viaţă şi sătul de moarte.
Şi de la voi vin, Doamnă, toate-aceste!

sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!