Molia ciudată

Noaptea trecută, pe peretele alb de lângă pat,
cu aripi asemeni unei umbrele rupte,
am văzut o molie maronie
odihnindu-se-n tăcere.
Nu era nici frumoasă şi nici înfricoşată,
însă era ciudată şi, totodată, foarte autentică.
Nu-mi pot imagina cum a ajuns în casă,
dar am lăsat-o acolo.

A venit, fără îndoială, la moartea ei.

poezie de Louis Dudek, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

E adevărat că tânărul comandant ajunsese destul de târziu acasă seara trecută, dar asta nu-l împiedică să se trezească dimineaţa nici prea devreme, dar nici foarte târziu; pe la 09.00... Având în vedere ora la care ajunsese el seara trecută acasă, era foarte bine! Era deja duminică, 17 iunie 2085. Iată cum numai 10 zile îi mai despărţeau de măreţul eveniment: lansarea navei "Pacifis" în îndrăzneaţa misiune. Deocamdată, în programul comandantului pentru acea zi era inclusă încă o seară de dans, la discoteca Institutului. Îi plăcuse seara trecută; fetele se comportaseră bine. "De ce n-o fi fost aşa mereu?" se întrebă el în gând. De asemenea, îşi închipui şi cum ar fi fost dacă printre fetele prezente ar fi figurat şi reclamanta, domnişoara consilier, frumoasa brunetă... Evident însă, ea nu fusese acolo; nici în acea seară nu va onora discoteca Institutului cu nobila-i prezenţă...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian trecu pe lângă rezervele colegilor săi, fără a se opri în dreptul nici uneia. Trecu şi pe lângă cabinetul medical; aici parcă auzi voci, semn că în interior încă mai era cineva, cu excepţia Mariei. Dar nu intenţiona să verifice cine ar fi şi cine nu, deci, nu se opri acolo şi nici nu intră în cabinet, mai ales că i se păru că recunoaşte glasul doctoriţei; nu dorea să-şi imagineze ce i-ar spune Stela, dacă ar afla că el nu se odihneşte, cum era de dorit, la ora aceea, ci se plimbă fără rost prin nava albastră. Ei, nu chiar fără rost, însă nu dorea să dea explicaţii, de nici un fel, nimănui, nici măcar doctoriţei. Deocamdată. Aşa că-şi continuă drumul, nestingherit, mulţumit că nu se întâlnise cu nici unul dintre colegii săi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voiam să scriu despre mari călătorii, nu ştiam cum s-o fac, nu ştiam cum vor călători personajele mele. Cu barca? Bine, dar ce tip de barcă? Cum se pun velele? Cum se porneşte? Nu ştiam nimic, nu puteam povesti nimic. Alt mijloc de transport era maşina, dar mie nu-mi plăcea. Eu îi citeam pe romantici. Atunci mergem cu caleaşca. Nici despre caleaşcă nu ştiam nimic: câţi cai trebuie înhămaţi, cum îi faci pe cai să se oprească? Era totul o mare necunoscută. Până la urmă, bietele mele personaje au trebuit să se deplaseze pe jos, fiindcă aceasta era singura modalitate de transport pe care o puteam explica. Nu au ajuns prea departe, vă puteţi imagina.

citat din Care Santos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare din cauza familiei lui se comporta ea astfel?! Chiar în acea dimineaţă, Nis îl întrebase dacă nu i se părea că ar fi cam ciudată?! Nici Lucian nu prea ştia ce să mai creadă despre Lia. Era ba aprigă, înverşunată, pornită împotriva lui, ba timidă, ruşinoasă, ba temătoare... Adică, foarte schimbătoare; amabilă, chiar ea spusese că n-ar fi! Un singur lucru îi era foarte clar în privinţa ei: Anume că era foarte, foarte frumoasă şi că el era îndrăgostit lulea de ea. Dar culmea! Îi promisese că se va ţine departe de ea în tot cursul misiunii; nu doar ei, ci şi tatălui ei... Dacă ar fi fost vorba doar despre ea, ar fi mers; poate şi-ar fi încălcat deja acea promisiune absurdă până în acel moment. Dar de ce oare îi spusese acelaşi lucru şi domnului Virgil Stancu, tatăl ei?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imi ceri prea mult

îmi ceri prea mult;
nu cred că am să pot vreodată
să rup din cerul meu o stea
şi-o lună, totodată.

pe cerul meul nu este lună,
a fost furată când îmi era aproape
însă am înţeles motivul,
era iarnă,... era noapte.

dar stele mii şi mii se nasc
cu fiecare clipă care trece
şi nu le vrei, nici nu îţi plac
căci era iarnă,... era rece.

îţi pot da soarele de vară
şi stele-o mie legate într-un cult,
de nu le vrei, îţi spun cu îndrăzneală,
îmi ceri prea mult.

poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră în pădure. Nu se uita nici la iarba cea verde şi frumoasă ce-i mângâia picioarele, nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau de te asurzea, nu căuta nici la floricelele ce se ascundeau prin desişurile crângurilor, ci mergea dibuind prin pădure. Ea băgase de seamă că aceasta trebuie să fie pădurea în care locuia bărbatul său, după semnele ce-i spusese muma Vântului. Trei zile şi trei nopţi orbăcăi prin pădure şi nu putu afla nimic. Atât de mult era ruptă de osteneală, încât căzu şi rămase acolo o zi ş-o noapte fără să se mişte, fără să bea şi să mănânce ceva. În cele mai de pe urmă, îşi puse toate puterile, se sculă, şi aşa, şovăind, cercă să umble sprijinindu-se în toiagul său, dară îi fu cu neputinţă, căci şi acesta se tocise, încât nu mai era de nici o trebuinţă. Însă de mila copilului, care nu mai găsea lapte la pieptul ei, de dorul bărbatului, pe care îl căuta cu credinţă la Dumnezeu, porni aşa cum putu. Nu mai făcu zece paşi şi zări către un desiş un fel de casă precum îi spusese muma Vântului. Porni într-acolo şi abia, abia ajunse. Acea casă n-avea nici ferestre, nici uşă. Pasămite uşa era pe dasupra. Îi dete ocol. Scară nu era. Ce să facă? Voia să intre.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată din moldova (o săsoaică)

noaptea mergeam la spital pentru o analiză mai clară a corpului
îmi duceam şi prietenii dar se ascundeau mereu
se strecurau pe după perdele şi imitau glasurile isterice ale asistentelor

treceam însă de toate obstacolele ajungeam la microscopul galben

era acolo o doamnă tristă înnopta mereu sub microscop
puteam s-o privim nestingheriţi (nu strica o ocheadă)
ne îmbrânceam la vederea laptelui matern
erau musculiţe în spuma acestuia (nu ne miram avea şi isteria uneltele ei)

ştiam că doamna suferă din cauza unei nutrii la coapsă
era splendidă văzută aşa prin microscop cu sutienul ei de lână
neprelucrată

ne îndrăgosteam pe rând la miezul nopţii eram cu toţii copleşiţi
unul dintre prieteni s-a aşezat lângă dânsa şi a jignit-o

o asistentă ne-a văzut şi-a început să sufle într-o trompetă
era o fată urâţică din moldova o săsoaică
avea şi ea nevoile ei am ajutat-o cum am putut
era însă de nemulţumit
voia musai acolo sub microscop
nu mai aveam substanţe dar am îmbrâncit-o
cu ochiul lipit de microscopul galben am văzut crescându-i fulgerător celulita

era noapte era luni insistenţele ei mă emoţionau
n-am avut ce face m-am aplecat şi am jignit-o

fata din moldova părea încântată şuiera ca un tren

poezie de Dan Coman din doamne-doamne (2006)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra filosofală

Eu pot orice, îmi spuse piatra,
Ai început cumva să-mi semeni,
Sfărâm, ucid, clădesc, nici Cleopatra
În măreţia-i, nu-mi era asemeni,

Eu pot orice, îmi spuse lutul,
Chiar neştiind de unde am venit,
Moartea mimează începutul,
Şerpii s-aşază în poziţia infinit,

Eu pot orice, îmi spusei tu
Uitări peste sărut, mort peste viu
Aş vrea să uit, tu antidotul meu la nu,
Eu pot orice, chiar să nu fiu...

Îmi spuse, pot orice, eu piatră seacă,
Eternitatea, necioplită am legat-o
De aripile păsărilor care pleacă...
Şi cineva, atunci, a ridicat-o.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul şi Adela porniră apoi spre poartă, pe aleea asfaltată; de o parte şi de alta a aleii se întindeau rânduri de flori. Nistor le privi "de sus". Erau frumoase florile, mirositoare, cu petale colorate... Dar mult mai frumoasă decât ele era Adela, tânără, blondă, înaltă, iar în acel moment se afla chiar lângă el. Şi o ţinea de mână, deşi era convins că tatăl ei, domnul Gigi Cristescu îi privea atent din casă, de după perdea. Şi ce dacă îi privea? Nu conta acest amănunt, doar nu va ieşi din casă pentru a-i reproşa ceva; nici n-ar avea ce... Iată că tatăl adolescentei nici nu-i deranjă, chiar dacă-i urmărea atent cu privirea, într-adevăr, din casă, după cum bănuise lunganul. Acum însă, cei doi tineri erau deja afară, la poartă, ieşiseră din curte. Era o zi frumoasă de vară, cu cer senin, evident, călduroasă, tocmai de aceea Adela se îmbrăcase lejer. "De ce oare tocmai în albastru?" părea a se întreba în gând geograful. Adela privi visătoare steagurile ce împodobeau strada.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Enka dispăru în interiorul navei, lăsându-l pe lungan cu dulciurile sale. Însă nu-şi găsi fiul pe puntea principală. Îl strigă de câteva ori, dar acesta nu-i răspundea, chiar dacă ar fi fost acolo. Nu ştia pe unde să-l caute, nava fiind imensă; porni însă spre culoarul ce ducea spre rezervele echipajului. O verifică pe cea cu iniţialele E. L., corespunzătoare numelui fiului ei, dar Lucian nu era nici acolo, sau dacă era, nu dorea să-şi dezvăluie prezenţa, ceea ce-i reuşea foarte bine. Îl mai căută câtva timp, în zadar însă! Fiul ei nu era de găsit pe nicăieri. Dacă-şi propusese să se ascundă, reuşea foarte bine acest lucru. Tristă, Diana Enka ieşi din nava albastră; acum pe trepte nu era doar Nistor, ci şi Alexandru. Amândoi se ridicară în picioare, auzind trapa navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru ca noaptea şi tăcută ca un ecou...

pe patul meu de flori, în lumină, Dumnezeu
l-am văzut cum îmi iubea sufletul
atomi de viaţă pluteau ca nisipul
într-un mănunchi de lumină lină
o lacrimă s-a format scufundându-se
în adâncul inimii, o îndoială albastră...
gânduri fără imagini, pierdute în ruină
am văzut, iubite, tulburându-se amurgul
şi ultima suflare a stelelor fără de vină...

apă sărată mi se scurgea printre degete
părul meu saturnian se prelingea în întuneric
asemenea unei meduze ude de la lacrima de stea
nimeni nu oprea timpul care se prelingea
nici măcar rana sau măcar umbra mea
camera se rotea în jurul unor muşte
Dumnezeu era din nou singur şi plângea
colora cu pigmenţi din carne şi sânge de zeu
eu muream în timpul unei hierofanii...
----------------------------------------------
negru ca noaptea şi tăcută ca un ecou...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În camera sa, Lucian se schimbă în pijama şi se întinse pe pat, în întuneric, deşi nu putea dormi sub nici o formă. Stătea doar acolo, în întuneric, gândindu-se la... frumoasa reclamantă, domnişoara consilier, Lia. Şi i se păru că o vede acolo, lângă el, dar bineînţeles, nu era ea, ci doar imaginea ei, în mintea lui...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cum îi mai bătea Gretei inima! Parcă ar fi vrut să facă un lucru rău şi ea doar atâta voia, să vadă dacă Karl e acolo. Şi acolo era, fără îndoială! Şi ea se gândea la ochii lui limpezi şi la părul lung: parcă îl vedea cum zâmbeşte ca atunci când şedeau amândoi la umbra trandafirilor. Desigur că are să se bucure când are s-o vadă, şi ea are să-i spună ce drum lung a făcut până să dea de dânsul, şi ce necăjiţi au fost cei de-acasă când el a plecat şi nu s-a mai întors. Gretei îi era teamă şi totodată se bucura.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, Al-Kindi însuşi era în stare de joc. Nu era nici zumzet, nici model, nici idee, nici tot, nici parte; vibra ca o bilă ciocnită de altă bilă, îşi era propriul prieten şi propriul duşman în acelaşi timp, iar între cei doi nu era nicio diferenţă. În jocul cosmic, totul era egal.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec straniu şi extravagant

I s-a părut că vede-un Elefant
Cântând la fluier, tolănit pe-o coastă:
S-a mai uitat o dată şi s-a prins
Că era un răvaş de la nevastă.
"În sfârşit, realizez," a spus,
"Cum viaţa mea devine o năpastă!"

I s-a părut că vede-un Bivol
Deasupra şemineului de lângă pat
S-a mai uitat o dată şi s-a prins
Că era doar Nepotul lui de pe Cumnat.
"Dacă nu părăseşti această casă,"-a spus,
" Chem poliţiştii imediat!"

I s-a părut că vede Şarpele-cu-Clopoţei
Adresându-i în greceşte-o întrebare:
S-a mai uitat o dată şi s-a prins
Că era Mijlocul Săptămânii Viitoare.
"Un singur lucru regret," a spus,
Că nu pot sta puţin cu dânsul la taclale!"

I s-a părut că vede-un Casier de Bancă
Coborând alene din tramvai:
S-a mai uitat o dată şi s-a prins
Că era un Hipopotam, nici gri, dar nici bălai.
"Dacă va lua cina cu noi, mă tem," a spus,
"Că n-o să ne rămână multă pâine – şi nici ceai!"

I s-a părut că vede-un Cangur
Râşnind harnic boabe de cafea:
S-a mai uitat o dată şi s-a prins
Că era, doar din cartofi făcută, o Chiftea.
"Dacă-ar trebui s-o-înghit," a spus,
"Sigur, m-aş îmbolnăvi de-o boală foarte grea!"

I s-a părut că vede-un Docar cu Patru Cai
Tras alături de fotoliu şi de baldachin:
S-a mai uitat o dată şi s-a prins
Că era c-un Urs Decapitat vecin.
" Prostuţul," a spus, " bietul prostuţ!
"Aşteaptă să-i servesc prânzul, ca un bun creştin!"

I s-a părut că vede-un Albatros
Dând din aripi lângă lampă:
S-a mai uitat o dată şi s-a prins
Că era un timbru poştal dându-se stambă.
"Mai bine-ai pleca acasă,"-a spus
Nopţile-s umede şi nu-i rost de nici o trampă!"

I s-a părut că vede cum Poarta Grădinii
Se deschide şi se-învârte cheia:
S-a mai uitat o dată şi s-a prins
Că era Regula de Trei Compusă şi de-aceea,
" Totul e-învăluit de mister," a spus,
" Asta-i clar pentru mine, cum pentru foc scânteia!"

I s-a părut că vede-un Argument
Care dovedea că el e, la Roma, Papă:
S-a mai uitat o dată şi s-a prins
Că era o Bucată de Săpun în apă.
"Un fapt îngrozitor," a spus pierit,
"Iată, s-a topit orice speranţă,-oricât de slabă!"

poezie de Lewis Carroll, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maitreyi

Frumoasă din vise, ce sorţ dete-mi-se, o, Maitreyi!...
O lance de gând mă străpunge cu lama-i la osu-mi:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.
Te-am vrut Galatee, nu doară femeie, o, Maitreyi,
Dar gândul fatal mi-a tot rosu-mi-a creierul, rosu-mi:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.
Cum nu ţi-am dat, însă, suflare nestinsă, o, Maitreyi,
Azi numai în vis îţi sorb dulcele chipu-ţi, frumosu-mi:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.
Frumoasă din vise, vezi pletele-mi ninse, o, Maitreyi,
Îndură-te, dar, şi-mi alină-acest dat dolorosum:
Eu nu pot cu tine, dar nici fără tine nu pot trăi.
Nec síne te, nec áutem técum vívere póssum.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut în copilărie o grădină lângă cimitir şi groparul îmi era prieten. Era un tip vesel, se bucura când deshuma morţii şi juca fotbal cu craniile... Sunt sigur că primii mei ani lângă cimitir au avut un efect în subconştientul meu. Această relaţie cu moartea m-a influenţat fără îndoială... În tinereţe mă gândeam în fiecare clipă la moarte. Era o obsesie chiar atunci când mâncam. Întreaga mea viaţă a stat sub semnul morţii.

Emil Cioran în Convorbiri cu Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!