Spiritul nordului

Somnolent, sângele mării ne aromeşte-n vine
Şi-n viaţa de zi cu zi trăită pe şesuri şi coline
Răzbat fremătător şi ritmic sunete venind dinspre fiord,
Talazuri mari izbesc în ţărmurile-înnegurate de la nord.

Îndată,-o mie de ani sunt măturaţi de ape-înalte–
Drakkar-ele Vikingilor reapar pe mări cu coame-învoalte –
Noi nu putem trăi departe de-întinderea fosforescent-albastră,
Marea-i a noastră! Marea-i a noastră!

Vom hoinări, ca şi-altădată, pe mări, sub cer spuzit de stele,
Cu prova-înfiptă-n val, ridicând în vânt, mii, albe de vele –
Şi toţi oamenii vor fi-înţeles deplin de-acum
Că vechiul spirit al nordului e iarăşi călător la drum.

poezie de Oscar Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea-i mare
Oriunde în zare.
Soarele răsare,
Tot în ea dispare

Marea-i mare
Cu valuri călătoare.
Mii de-notătoare
Îţi apar în cale.

Marea-i mare
De la munte pe cărare,
Serpuită pâ-n la vale,
Pân ce dă în largul mare.

Marea-i mare
Cu-a sa zbuciumare,
Cu zbor de păsări călătoare,
În glas doar a lor chemare.

Marea-i mare,
Clară îndrumare
A vaselor fărmare
Spre veşnică uitare.

Marea-i mare,
Totuşi nu atât de mare.
Poate fi o rezumare
Şi putină informare.

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coechipieri

La revedere şi drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub acelaşi colţ de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăş pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i largă – şi nu poţi şti când va fi cer senin şi când furtună,
Şi nici în ce ţări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea şi de a fi iarăşi împreună.

La revedere şi drum bun, şi poate-n această lume,
Într-un oraş străin, te voi vedea şi te voi chema pe nume;
Şi-atunci, împinşi de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în acelaşi port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Şi dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăşi împreună!

La revedere şi drum bun, să ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord şi la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtună –
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşii

păşesc rătăcind pe nisip
paşi mă dor
să tac, să spun ceva
o vorbă, un cuvânt
vorba se pierde în vânt
ascult un val
nu, nu...
sunt doi pescăruşii
pescăruşi albi şi puri
nuferi ai mării
aproape de val
apoi sus-sus
plutesc peste nemărginiri
petele albe pe cer
dincolo de văzduhul efemer
păşesc în timp
şi plec înainte
dincolo de cuvinte
un zbor etern pe ţărmul unei mări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i loc...

Un orb destin ne-a frânt câte-o aripă,
Dar tu m-ai prins în braţe, cu ultime puteri;
Eu am uitat durerea pentru-o clipă,
Mi-ai alungat cu ochii, toţi norii efeneri!

Noi împreună, avem două aripi;
Suficiente pentr-un singur zbor,
Departe de urgie şi de patimi,
Un pescăruş, pe mare, călător.

Pe pământ nu-i loc de iubirea noastră?
În cerul blând e spaţiu infinit;
Vom învinge nemărginirea-albastră,
Şi-om deveni doar unul, la zenit!

De suntem condamnaţi la despărţire,
Un zbor ne va salva de nenoroc,
Noi nu putem trăi fără iubire,
Ne vom iubi în cer, aici nu-i loc!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datoria ta: să îl imiţi pe Isus Cristos şi să îl faci cunoscut prin purtarea ta. Să nu uiţi că El a luat firea noastră pentru a-i aduce pe toţi oamenii la viaţa divină şi, astfel, unindu-ne cu El, să putem trăi, în viaţa noastră individuală şi socială, poruncile Cerului.

citat clasic din Sfântul Josemaria Escriva
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu vreo 35 km pe fiecare secundă vine Vega spre noi, cu 20 km pe secundă ne îndreptăm noi spre ea, deci apropierea se face cu vreo 55 km pe fiecare secundă şi cu toate acestea aşa vedeau elinii şi romanii steaua Vega şi tot cu aceeaşi strălucire o vor vedea şi cei cari vor trăi peste 2-3000 de ani după noi, când vom fi trecuţi la rândul nostru în rândul celor antici. Ar trebui poate zeci de mii de ani ca să observăm vreo sporire a strălucirei acestei stele. Vega se află la mari depărtări; nu i se cunoaşte bine destinaţia, dar s'a socotit că-i trebuie luminei acestei stele cel puţin vreo 30 de ani ca să ajungă până la noi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datoria ta: să-L imiţi pe Isus Cristos şi să-L faci cunoscut prin purtarea ta. Să nu uiţi că El a luat firea noastră pentru a-i aduce pe toţi oamenii la viaţa divină şi, astfel, unindu-ne cu El, putem trăi în viaţa noastră individuală şi socială, poruncile Cerului.

Sfântul Josemaria Escriva în Forja, A se lupta în continuare (1987)
Adăugat de Javier Quesada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa noastră

Pe-acelaşi drum,
Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelaşi drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noştri
Şi parinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

Noi –
Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi-al idealurilor scrum –
Pe-acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calea noastră întâlni-vom
Pe cei bătrâni rămaşi în urmă –
Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi
Cum le luăm-nainte.
Iar noi
Le vom citi-n figură cum suferinţele le curmă
În suflet sfintele avânturi
Şi-n gură caldele cuvinte...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calarea noastră întâlni-vom –
O!... câte nu poţi să-ntâlneşti
Când drumu-i lung
Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână
Tot mai departe
Şi te poartă,
Ca pe un orb ţinut de mână,
Spre-ntrezărite-Aureole –
Nimicuri scumpe pământeşti!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...
Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodată-n drum,
Înspăimântaţi că-n urma noastră
Zări-vom pe-alţii cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec-nainte
Şi râd că nu-i putem opri...

Da...
Va veni şi ziua-n care vom obosi,
Şi va veni
Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum
Ne va părea miros de smirnă,
Iar cântul ţiterelor sparte
Un Psalm cântat de-un preot gângav
La căpătâiul unei moarte
Pe care numeni n-o cunoaşte...

Şi-atunci, privind un urma lor –
Ca cei ce n-au nimic să-şi spună
Când nu-şi pot spune tot ce vor –
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani,
Vom adormi ca şi drumeţii
Ce dorm uitaţi de mii de ani!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntrea aurie

Dar nopţile acestea, frumoaso, cum de sunt,
Atât de diafane, din cer până-n pământ?

Pădurile par alge înalte-n clătinări...
Noi ne plimbăm alături pe fundul unei mări.

Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind...

De-aseară se zăreşte, cu cârma spre Apus,
O luntre aurie, deasupra noastră, sus...

Aşa ne urmăreşte de-aseară, pe-amândoi:
Stă drep deasupra noastră când ne oprim şi noi!

O, poate că din luntrea ce ne ţinteşte-aşa
Într-un târziu, o scară de raze s-o lăsa,

Şi dacă tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
Cu luntrea aurie vom asfinţi şi noi.

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrula de la Marea Nordului

Acolo unde-i proaspăt vântul de est în fiecare dimineaţă,
Iar brizele nopţii, năvălind dinspre Pol, fulgeră pe-apele fiordului
Am auzit o navă Distrugător cântând: "Ce viaţă minunată
Au marinarii în Patrula de la Marea Nordului!"

"Să spargem lucrurile-n bucăţele-i treaba noastră (şi-a lui Friţ),
Asta înseamnă că-s pretutindeni mine-n jurul Distrugătorului.
Dar dacă n-ai niciun motiv să mori îndată,
Evită să te-apropii de Patrula de la Marea Nordului.

Noi l-avertizăm de pericole pe căpitanul navei de comerţ,
Deşi misiunea noastră de salvare nu-i pe placul lui,
Toţi se plâng când acostăm la nava lor sau stingem un incendiu
De semnalele şi de luminile Patrulei de la Marea Nordului."

(Douăsprezece versuri omise)*

"Măturaţi de valuri, dar încă-naintând, aproape-necaţi, dar încă vii,
Urmărim cum prova navei ignoră hula şi talazurile fiordului,
Auzim, infernal, urletul elicei: Întrebaţi-i pe cei de la mal
Cine mai înfruntă Iadul precum cei din Patrula de la Marea Nordului."

* Conform agentului literar al lui Kipling, A. P. Watt, includerea menţiunii "Douăsprezece versuri omise" între strofele a treia şi a patra a fost făcută de Kipling ca un fel de glumă, pentru a indica faptul că pericolele care pândesc o navă de patrulare în apele arctice pe timp de război sunt mult prea numeroase pentru a putea fi enumerate.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planeta noastră dă test

De la Est până la Vest
Planeta noastră dă test.
De la Nord până la Sud
Multe vaiete se-aud.

Pământul fuge de sub noi,
Vulcanii spulberă noroi,
Lava ne carbonizează,
Viaţa noastră încetează.

Pe-ntreg pământul se-ntind
Limbi de flăcări şi-l cuprind.
Fie mări, fie oceane,
Parcă sunt nişte cazane

Unde apa clocoteşte
Şi toate le opăreşte.
Munţi şi dealuri se prăvale,
Nu mai există nici vale.

Totu-i flacără şi fum.
Pământul se face scrum.
Intră în dezintegrare
Şi încet, încet dispare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conducerea lui Vadim

Vrem Vadim să ne conducă
Cine oare să-l voteze?
Politicieni sau oameni?
Dornici veşnic să viseze?

Cine oare-i demn să fie
Om în România Mare,
Am pierdut... sunt ani de-a rândul
I-am mai da cuiva crezare?

Mulţi au ros ciolanul. Poate
Că de-acum se vor schimba
Noi, vom roade la ciolaru,
Şi de noi se vor ruga

După atâţia ani de caznă,
Un miracol va veni?
Doar speranţa nu rămâne
Cât de-acum vom trăi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă pe ocean, pe val

O viaţă pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalţă şi recade muzical,
Iar vânturile o ţin tot într-un chef!

Şoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest ţărm gri, acelaşi mereu, mereu:
Redaţi-mi gustul şi sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!

Pe punte iarăşi, stăpân pe mare şi pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.

În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroşi eliberaţi, spre geana zării –
Asemeni lor, ne vom găsi sălaşul
În singurătăţile din largul mării.

Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă şi bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!

Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul şi-apele aiurează sub cerul de cleştar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viaţă pe ocean, pe val!

poezie de Epes Sargent, 1813–1880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vor îngropa adânc

Când vom muri ne vor îngropa adânc, nespus
De-adânc, şi iarba va acoperi mormântul de îndată,
Iar noi vom auzi: undeva, deasupra noastră, sus,
O ploaie trecătoare alintând pământul, delicată.

Apoi, nu vom mai dori nimic, nopţii tovarăşi,
Şi treziţi dintr-un vis, vom gândi astfel:
Dacă afară-i linişte – e toamnă iarăşi,
Dacă-i zgomot – e primăvară-n orăşel.

E plăcut că sentimentele noastre somnoroase
Nu vor mai fi învolburate de suferinţe, bucurii, nevoi:
Ale despărţirii sau iubirii complicaţii dureroase
Nu mai pot pătrunde prin sicriu până la noi.

Suntem acasă, am găsit ceea ce toţi oamenii speră
Să găsească. Aici, în sfârşit, noi ne vom face-o părere
În ce fel o viaţă minerală, fără sentimente, diferă
De-o viaţă sensibilă, sensibilă până la durere.

poezie de Aleksandr Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem la începutul timpului pentru specia umană. Nu este irezonabil faptul că noi ne luptăm cu problemele. Dar există zeci de mii de ani în viitor. Responsabilitatea noastră este să facem ce putem, să învăţăm ce putem, să îmbunătăţim soluţiile, şi să le dăm mai departe.

citat din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întoarce

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce -n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate gândurile cu adevărat înţelepte au fost deja gândite de mii de alţi oameni înaintea noastră; ca să le facem însă cu adevărat "ale noastre", trebuie să le gândim iarăşi noi înşine, să le repetăm cu evlavie şi respect, până când vor deveni o parte din viaţa şi experienţa noastră intimă.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia verde

Corabia se frământă şi se răsuceşte
în lupta cu valurile ce-o izbesc tâlhăreşte
şi apele cresc ca din hău năzdrăvane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Invinsă pe-o clipă, sub valuri se pierde
parcă de-a pururi, corabia verde
năprasnic muşcată de uragane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Prin potopul ce zălud o răstoarnă,
s-aud prin văzduh ca o goarnă,
peste-ale mării nesfârşite noiane,
poruncile tale de proroc, căpitane!

Şi iată, de odată se-nalţă semeaţă...
iarăşi, Crăiasă peste timp, peste ceaţă,
peste-ale apelor titanice toane,
corabia ta verde, o, căpitane!

Zănatec aleargă prăpădul pe ape,
tot mai aproape şi mai aproape,
dar duhul mai tare-i ca-ale mării prigoane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Gata cu toţii să murim în picioare,
pe marea aceasta ce crâncen ne doare,
spargem talazuri, înfrângem bulboane,
cu gândul la tine, o, căpitane!

Lupta e cântecul şi biblia noastră,
holde vor creşte de samulastră
din cremenea oarbă, din pietroase mormane
şi din sângele nostru, o, căpitane!

Moartea însăşi de-ar sălta pe punte,
sărire-ar fulgeris cine s-o-nfrunte,
printre mii şi mii de uragane,
căpitane! căpitane! căpitane!

poezie de Aron Cotruş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la α din Centaurul, stea ce nu se vede din ţara noastră, lumina ne vine în 4 ani; de la o stea mică, de mărimea 8, din constelaţia Ursa Mare, ne vine lumina în 7 ani. Acestea sunt stelele cele mai apropiate pe cari le cunoaştem noi; s'ar putea însă întâmpla să fie vreo stea mai apropiată de noi, dar fiind prea mică, nu am luat-o încă în seamă. Celelalte stele sunt depărtate până la 40 ani lumină, vreo 30 de stele cu toate; iar restul se află la sute şi mii de ani lumină. Acum vă puteţi face o ideie de depărtările la cari se găsesc cele mai multe dintre stele. Polara e aceea care se găseşte la 44 ani lumină.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!