Împreună... poate

Mă urmăreşte gândul că poate tu nu crezi,
C-ai renunţat la mine şi astăzi nu mai vezi,
Cum mă topeşte frica că poate nu exişti
Şi mă chircesc în mine cu ochii foarte trişti.

Ne urmărim de veacuri, am fost, dar oare unde
Eu prea te simt aicea, am amintiri profunde,
Îmi eşti parcă alături... dar tare eşti departe,
Degeaba întind mâna, vecia ne desparte.

Noi doi, doar două vise, unite poate-n ceruri,
Am fost candva aproape, iubiţi în alte vremuri,
Te-mbrăţişez în rime în ritm de poezie,
Dansăm cumva în suflet, atunci când îţi scriu ţie.

Tu nu mai ştii de poate ne vom vedea vreodată,
Dar nu lăsa tristeţea în tine adunată,
Va fi ce va să fie, va exista o cale,
Ceva de sus ne-ajută... nu poate fi doar jale.

Să nu spui niciodată, să nu spun nicidecum,
Cărarea vieţii noastre e pe acelaşi drum,
Un drum umplut de lacrimi, de dor, pe veşnicie
Îţi sunt oricum aproape... la fel îmi eşti tu mie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea eşti altfel... diferit,
Prea iubeşti şi eşti iubit

Sau te pomeneşti, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Şi cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbeşti, ce zâmbet ai!
Şi nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu ştiu cum... de ce exişti
Printre cei ce sunt prea trişti?
Poate eşti o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu eşti... oare? Eşti real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existenţă,
Poate vis... dar ce prezenţă!

Eşti doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulţumesc, mă simt mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aşa departe...

pe cine să iubesc, poate pe tine,
dar nu te înţeleg, chiar de îţi scriu în rime,
încearcă tu puţin, prin vorbe nerimate,
să îmi explici de ce, sunt singur peste noapte

tu eşti aici dar simt, că-mi eşti aşa departe,
îţi simt în infinit, un gând în altă parte,
sunt singur şi în doi, mă simt străin în casă,
ce este între noi, nu-i dragostea aleasă

e ora prea târzie, să ne-amăgim în salturi,
degeaba-n poezie, eu te îmbrac în daruri,
degeaba ne privim, ai ochii plini de gheaţă,
cred că noi doi simţim că stăm legaţi c-o aţă

nu te întrebi de ce, tăcut ne este patul,
dormim cu ochi deschişi şi ne rugăm la Naltul,
te-aud ce greu respiri, te depărtezi de mine,
ţi-e frică să te-ating, te tragi mereu spre tine

încerc să te mângâi, să te întreb o vorbă,
îmi spui că e târziu şi chemi o noapte oarbă,
te faci că dormi dar ştiu, că stai doar nemişcată,
adormi într-un târziu, eşti rece ca o piatră

e noapte şi-i târziu, eu te păzesc de toate,
privesc dar nu te văd, prin umbre colorate,
văd nuanţele de gri şi negrul ce împarte,
un loc de amăgiri şi vise sfărâmate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteia vieţii

Sunt doar un mugur iar tu eşti copacul,
În care cresc hrănit de seva ta,
Îmi eşti, atunci când simt că sufăr, leacul
Ce-mi dă dorinţa de a exista

De unde poţi, de unde ai putere,
Să-mi saturi existenţa efemeră?
Când tu eşti, poate, numai o durere
Ce mie bucurie îmi transferă

Atâta mângâiere, bunătate,
Izvorul nesecat al omenirii,
Ce picătura vieţii ne-o împarte,
Precum şi darul dulce al grăirii

Eu fără tine n-aş fi scris vreodată,
Cuvintele-astea ar fi fost tăcere,
Aş bâlbâi vreo rimă înnodată
Ce s-ar topi în aer şi ar piere

Îmi eşti culoarea ce-o pictez cu versuri
Pe şevaletul strofei în amurguri,
Ascunde-mă în tine-n universuri,
Ca să aprind din poezie ruguri

Te caut înăuntru şi mi-e teamă
Să nu mă uiţi, să nu te pierd femeie,
Trezeşte-mă, cu un sărut pe geană,
Învie-mă în suflet cu-o scânteie

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte ani deja

Aş vrea să-ţi scriu o poezie, mamă
Dar simt că-mi sunt ideile de plumb,
În plus, când vreau să-ţi scriu ceva simt teamă
Că toate literele lumii nu-mi ajung.

Nu pot deloc să mi te pun în rime
Şi nici să îţi vorbesc ca şi cum nu ai fi,
Abia de scriu o slovă şi mi-e dor de tine
Şi mă opresc, oftez... Fac asta zi de zi.

Tu nu eşti om de pus în poezie
Şi nici o mamă lesne de descris rimat,
Când m-ai născut, asta mi-ai dat tu mie:
Iubire de nescris în suflet de băiat.

Probabil te întrebi ce fac la astă masă
De nici nu scriu şi nici nu simt că-s viu,
Păi uite, îmi imaginez că eşti şi tu acasă,
Mă mângâi şi îmi spui să dorm, că e târziu.

Şi te ascult, te-mbrăţişez de noapte bună,
Mă uit în urma ta cum mi te duci domol,
Nu vreau ca fără tine soarele s-apună
Şi nici de dimineaţă fără tine să mă scol.

De ce să-ţi scriu, atunci? Oricum nu pot,
Aşa că stau emoţionat şi te cobor din vis,
Mă uit la un tablou cu tine, sprijinit în cot,
Întind o mână şi îţi mângâi părul nins,
M-apropii, mă fac mic, intru-n tablou de tot,
Iar tu-mi şopteşti zâmbind, aproape stins:
"Să nu fi trist, sub crucea mea nu-i niciun mort".

poezie de Sorin Stoica
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Îmi e atât de milă, Fericire,
Mă uit la tine astăzi ce-ai ajuns,
Tu nu mai eşti deloc ce-ai fost... iubire,
Ci doar arginţi ce-n portofel s-au strâns.

Mă uit la chipul tău, e numai teamă,
Ca nu cumva să pierzi tot ce-ai trudit,
Ai vrea să pleci, dar frica te îndeamnă,
Să nu te-ntorci de unde ai venit.

Acolo nu aveai, erai săracă,
Dar tu mereu frumoasă te ştiai,
Acuma ai, dar de ce simţi că parcă,
Pe vremuri erai vie şi trăiai.

Mă uit la tine astăzi, Fericire,
Şi-mi pare rău dar nu te recunosc,
Erai atât de simplă, doar iubire,
Acum eşti doar ceva ce nu cunosc.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Îmi eşti cea mai frumoasă dintre ele,
Tu nu mă crezi, păcat, mă tot frământ
Eşti cea care străluce printre stele
Şi-mi dă puterea de a fi cuvânt

Te pierd, de fapt te pierzi printre emoţii,
Iar eu te mângâi... Doamne! Sper să pot!
Să-ţi pot aduce-n dar ce doar poeţii,
Mai reuşesc să facă, dintr-un tot

Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o-mbrăţişare,
Pe ultima, îţi spun: nu pot s-o uit!
Nu pot să fiu un suflet în uitare,
Când trupul tău în juru-mi încă simt

Tu să mă crezi femeie... nu e alta
Şi chiar dacă ar fi, nu va fi tu,
Pe noi ne leagă sufletul şi soarta,
Iar între noi nu poate fi un nu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe eşti, bunico...

Am venit aici la tine,
Tare mult îmi lipseşti
Ceva s-a rupt din mine
La mormânt, azi mă primeşti.

Am sosit cu flori
Plânsă, suparătă tare
N-am uitat de lumânări
Şi vreau o îmbrăţişare...

Dar nu se mai poate
Eşti acum în Rai.
Ai plecat departe,
Nu poţi să îmi dai...

Astăzi, te sărbătoream
Era fericire mare,
Din păcate, nu te am...
Ştii cât îţi duc dorul, oare?

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rime simple

Mai scriu şi simplu... din păcate?
Poate că nu, poate că da.
Cuvântu-ncearcă să-mi arate
Şi un alt fel de-a exista.

Eu ştiu că-n cercuri elevate
O să mă fac puţin de râs,
Dar cine râde, uită poate,
Că după zâmbet vine plâns.

Mă uit atent prin dicţionare.
Atât de groase, de frumoase,
Dar mă întreb mereu, de oare,
N-au devenit cumva spumoase?

Atât de multe sinonime
Pe care nu le înţeleg.
La fel de multe antonime...
Prefer sămânţa s-o aleg.

Ştii, totul creşte din sămânţă,
Într-o sămânţă se întoarce.
Tot ce-i stufos parcă anunţă
Ceva, ce nu ştiu dacă-mi place.

Prea multe crengi, prea multe vreascuri,
Ce s-au uscat la timpul lor
Şi au căzut, de-atâtea veacuri,
Sub lovitura de topor.

Eu am să-ncerc să scriu mai bine,
Poate-i voi mulţumi pe toţi,
Deşi... m-aş mulţumi pe mine
Dar cum să faci şi cum să poţi?

poezie de Adi Conţu (26 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Vise spulberate... multe,
Nimeni să te mai asculte,
Lacrimi, un oftat, tăcere,
Sufletul în tine piere

Nici nu ştii ce îţi lipseşte,
O idilă, o poveste,
Un ceva... dar ce anume?
Îl doreşti, nu ştii a-l spune

Lupte, lupte şi iar lupte,
Gânduri vrute şi nevrute,
Teamă, deznădejde, gol
Arzi în tine, e pârjol

Şi devii încet cenuşă,
Disperarea ţi-e mănuşă,
Ţi-a cam devenit trăire,
Ai uitat ce e iubire

În oglinzi deja crăpate,
De necaz, de nedreptate,
Te priveşti... nu vezi nimic,
Nici măcar un zâmbet mic

Ştii că eşti, ştii ce ai fost,
Dar te cauţi fără rost,
Te gândeşti, ce te omoară?
Poate lumea materială?

Tu eşti suflet, o lumină,
Eşti iubire fără vină,
Curcubeu senin de vise,
Nu nevoi adânci, abise

Când plecăm, dispar cu toate,
Devenim iar libertate,
Dar de ce să mai aştepţi
Să ajungi printre cei drepţi?

Nu mai bine e acum?
Uită totul, fă-ţi alt drum,
Unul drept, doar pentru tine,
Pe care să fii tu bine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape

Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea să întind mâna
şi să te ating.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să deschid ochii
şi să te văd.
Poate că eşti
atât de aproape
încat
aş putea
să-ţi vorbesc
şi să te ascult.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi citesc gândurile
şi să te'nţeleg.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi simt adierea
şi să o opresc.
Poate că eşti
atât de aproape...

poezie de Lia Albu
Adăugat de Lia Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea devreme!

De ştii ceva şi nu îmi spui!
Tu preferi să taci!
Nu eşti în grija nimănui!
Doar cum vrei, tu faci!

Poate acum e prea devreme,
N-ai cum să-nţelegi!
Greşelile în viaţă,
Cu lacrimi ţi le stergi!

Totul este aşa cum este!
Cine-n lume te opreşte?
Măsori cerul cu pământul!
Măsori vorbele cu gândul!

Chiar de-ţi place cum vorbesc?
N-am timp de stat, dar stau cu tine!
Şi de spun că te iubesc,
Încredere tu n-ai în mine?

Din somn mă trezesc, fără să ştiu
Dar ştiu că sunt în somn!
Şi tu eşti lângă mine
Mai bine dorm!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.

De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.

Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.

Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti...
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.

Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg...
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie-n trei

De mult doream să stăm la masă,
Doar noi trei, încuiaţi în casă,
Nu vreau să fim cumva deranjaţi,
Vă atenţionez că o să plecăm bulversaţi!

Suntem ca oglinzile ce se privesc cu dor,
Tu trecut, prezent şi necunoscutul viitor,
Vorbim pe rând, avem ce să ne arătăm,
Suntem impulsivi, nu vreau să ne certăm!

Trecutule, noi nu prea avem ce povestii,
Mă bucur totuşi că ne-am putut reîntâlni,
Vreau să îţi cer scuze, dacă se poate,
Ai avut vise şi eu le-am spart pe toate.

-Nu de la mine trebuie să îţi ceri scuze,
Doar viitorul are dreptul să ne acuze,
Cât despre vise, rău nu prea îmi pare,
Ai luptat mult, nu te credeam în stare...

-Totuşi cam mulţi oameni parcă ai rănit...
Şi pe toţi eu chiar i-am iubit,
Poate îmi explici tu de ce ai procedat aşa,
Pentru că vina cred că este doar a ta...

Aici o să te contrazic, şi îţi explic de ce,
Multe învelişuri calde cu interior rece,
O să încerci să le repari pe toate chiar,
Şi o să te răceşti, că nu lucrezi după tipar.

Am în schimb o mică rugăminte,
Nu mai crede nesincere cuvinte,
O să te rănească, rând pe rând,
Şi-o să ai doar amintiri în gând.

O să dai de vremuri negre câteodată,
O să înveţi cum să faci din ele artă,
O să te consumi ca cerneala din stilou,
Şi o să dai negrul într-un alb cadou.

Vreau doar să te mai întreb ceva,
Când pleci definitiv din mintea mea?
Te-am tot pus în versuri şi pe foi,
Dar mereu cumva te întorci înapoi.

-Mă faci să rănd, la fel de comic ai rămas,
Plec mereu, odată cu secunda de la ceas,
Ăsta e blestemul, nu mă întorc vreodată!
Şi doar tu crezi că nu plec niciodată.

Tu viitor ce faci? sper că eşti bine!
Sper să merite la câte fac pentru tine,
Noi doi nu ne-am văzut până acum,
Spune, talpa tot singură calcă pe drum?

-Măi băieţi, nu vă mai bateţi pe coroană,
La aceste lucruri deja am fost la pomană,
O să se ducă, mai devreme, mai târziu,
Dar la toate acestea promit că vă scriu!

-Vă ascult cuminte, pe amândoi,
Dar eu sunt victima din acest război!
Oare nu vreţi voi să faceţi pace?
Să fiu şi eu bine, tare mult mi-ar place!

Deci nu sunt bine, nici măcar în viitor,
Asta înţeleg din vorbele ce dor,
Speram ca măcar cu tine să pot relaţiona,
Şi să înţelegi că repar greşelile "altcuiva"...

-Amândoi greşiţi şi eu încă greşesc,
Dar această luptă trebuie să o sfârşesc,
La trecut nu am ce să schimb, e departe,
Dar tu prezentule, tu le poţi face pe toate!

-Ştiu deja unde o sa ajungi, nu îţi spun,
Aş strica drumul bătut până acum,
Ştiu că nu o să renunţi şi nu e defect,
Ăsta este şi motivul pentru care am efect.

Înţeleg, spune-mi doar ce e bine să fac,
La ce să renunţ şi mai ales unde să atac?
Deja ai trecut prin toate cele,
Ce rost are să mă lovesc şi eu de ele?

-Eşti naiv să crezi că ţi-aş spune,
Şi cele rele când o să se adune,
O să-mi facă bine, încă nu ai aflat,
Că sunt suma a tot ce s-a întâmplat.

Te las să pleci, cred că ai multă treabă,
Sper că eşti mândru când cineva întreabă,
O să îmi amintesc zâmbind de mine,
Când o să mă întâlnesc cu tine.

Trecutule, tu oricum eşti plecat,
Mulţumesc pentru tot ce m-ai învăţat,
Cu tine nu o să mă întâlnesc vreodată,
O să te vorbesc frumos cu "a fost odată".

Despre mine, cel prezent, am ce spune?
Sau sunt aievea pe aici prin lume?
Poate nici nu exist şi sunt ca o punte,
Între trecutul grăunte şi viitorul munte.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (8 octombrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea aici

Unde mă cauţi? Cum de nu vezi?
Sunt cerul albastru şi verde livezi,
Roşul din macii născuţi de câmpii,
Un susur de ape ce curg străvezii

Unde te uiţi? De ce nu auzi?
Sunt glasul din pruncii prea buni şi prea cruzi,
Buzele lor ce aşteaptă la sân,
Şoptesc unde sunt, le ascultă... îţi spun

Cum de aştepţi şi cum de nu simţi?
Sufletul spune, dar încă te minţi,
Ochii privesc, doar te uită de vrei,
E mâna mea lângă, aşteaptă s-o iei

Unde exişti şi unde iubeşti?
În lumea aceasta sau vise cereşti?
Vino aproape, aproape îţi sunt,
Iubirea există deja pe pământ...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muză

Te tot gândeşti mereu că ai o vârstă,
Că visele ţi s-au cam terminat,
Accepţi, cu resemnare, să fii tristă
Cu dreptul la iubire retezat

Îţi spui, e prea târziu, ce-a fost se duse
Defecte în oglindă-ţi tot găseşti,
Îţi aminteşti iubirile apuse,
De parcă astăzi nu respiri, nu eşti

Eu îţi repet mereu că eşti frumoasă,
Oglindă vreau să-ţi fie versul meu,
De Dumnezeu anume eşti aleasă,
Nu te lăsa învinsă de-un clişeu

Nu ei decid ce încă eşti pe lume,
Surâsul tău e-o artă pe un chip,
Nu îi lăsa, te rog, să-ţi dea un nume
Să te transforme în stereotip

Nu, nu visez, eşti chiar ceva fantastic!
Femeie, tu eşti dar dumnezeiesc,
Eşti muză pentru sufletul artistic,
Şi nu-ncetez să-ţi scriu, să te iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, fiinţă inocentă

Te-aştept prin întuneric şi prin ceaţă

să vii cu farmecele tale.

Aştept de parcă a trecut o viaţă,

cu sufletul pătat de dor şi jale.

Mi-e dor de-un zâmbet călduros

ce risipeşte orice necaz

şi de un suflet călduros

care te scapă de macaz.

Tu fiinţă inocentă care îmi aparţii,

nu mă lăsa acum în umbră!

Îţi dăruiesc orice ca să revii,

căci nu vreau viaţă sumbră.

Să pot trăi în pace cum oi vrea,

să pot iubi pe cine cred.

Că sunt sătul, deşi nu prea...

Şi cum mă vezi, cam şubred.

Eşti tu aceea care-mi pare

a fi aleasa dintre spuse.

Un sentiment oferi, e mare

şi-ndoielnic pare-mi-se...

Pătrunzi în minte parcă prea uşor

şi nu stiu ce să fac -

ori să traiesc, să mor?

Mai bine mă împac.

Poate că nu vei mai ajunge

şi te aştept degeaba...

Ceva în piept mă-npunge

şi eu credeam că-i graba,

dar timpul pentru mine stă în loc

sau trece, nici nu ştiu...

Şi inima aproape că-mi ia foc

la cât e de pustiu.

Mi-e dor de vorbele pe care

mi le spuneai în vis.

Eu nu mai dorm şi doare,

căci nu mi le-ai mai zis...

Oftez din greu, că poate eşti

tot mai aproape de apus,

unde te-aştept să îmi şopteşti

ce, chiar de mult, nu mi-ai mai spus.

Mă pot uita la nori,

cum o făceam mereu.

Mi-e teamă c-o să mori

şi o să pleci, dar eu?

Eu te aştept în întuneric şi în ceaţă

să vii cu farmecele tale.

Aştept de parcă a trecut o viaţă,

cu sufletul pătat de dor şi jale...

poezie de Pleşa Dragoş Florian din Poezie
Adăugat de Pleşa Dragoş Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglinzile din ape

Visez noaptea că te strig,
Că îmi eşti din nou aproape
În oglinzile din ape,
Adia un dulce frig

Dar sunt singur. Casa goală
Numai eu trec ca o umbră
Dulce genele-ţi adumbră
Chipul dalb pe câte o coală

Cine ne-a oprit din drum?
Unde ne e caravana?
Mirii nunţilor din Cana
Risipiţi ca un parfum

Te mai simt. Şi te mai văd
Parcă fiecare pas
Te ascunde într-un impas:
Tragedie sau prăpăd?

Parcă e doar un complot
Lângă mine eşti aieve
Rădăcinile cu seve
Nu mi te-au răpit de tot

Şi îmi spun că nu se poate
Simţurile să mă înşele
Când pe propria mea piele
Simt iluziile toate

Spune-mi c-a fost doar o glumă
Cum pierzi într-o gară trenul
Murmurând apoi refrenul
Toamnelor când cade brumă.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate...

Poate nu eşti un falnic împărat
Poate nu eşti un filozof de marcă,
Dar dacă tu nu ai fi existat
Azi lumea ar fi fost mult mai săracă.

Poate nu eşti o mare cântăreaţă
Poate nu eşti model şi nici artistă
Dar fără râsul tău de dimineaţă
Azi lumea ar fi fost cu mult mai tristă.

Poate nu sunteţi buni şi plini de-avânt
Poate că-n suflet nu aveţi tărie
Dar fără voi aicea pe Pământ
Azi lumea ar fi fost mult mai pustie.

poezie de Octavian Cocoş (5 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!