La spovedanie

Când eram copil
mă mai ducea mama
pe la biserică
să mă cerceteze
să scoată demonii din mine
că eram cam slobod
- Tâmpiţel copil am, Maică
zicea
şi-mi dădea brânci
la vreun preot cu har
să-mi citească

Şi într-o zi din asta
mă-ntreabă taica popa
tam-nesam
- Da' tu, bă puţă, ai să mă întrebi ceva?
Aş avea, aşa, o...
Enigmă
de dezlegat, părinţele, zic:
- Ce vasăzică...
pecmez popesc, Sfinţia ta?
Şi încă una,
dar mai mică:
- După ziua aceea în care afli că
trecutul e mort, nu se mai întoarce
viitorul încă nu există
iar prezentul e secunda dintre cele două,
mai urmează ceva?

- Taică, magiunul ca magiunul,
să întrebăm preuteasa,
dar mi-e că ne bate pe amândoi
că şi eu o mai întreb uneori
dacă nu vrea să punem ceaunul pe foc.

Dar în ziua aia,
taică,
de care întrebaşi
e bine să pleci de-acasă
prin târg, să caşti gura
la cele lumeşti.
Ba chiar
pe la vreo ibovnică
ori vreo beţie straşnică
cu prietenii.
Numai acasă nu sta.

Căci după ziua aceea
rămâi cu semn în frunte,
ca un fel de bon de ordine
înţelegi tu
şi mai urmează doar
să-ţi vie rândul.

Ptiu, drace! Păcătosule...
hai mai bine în cuhnie,
că are coana preoteasă
nişte magiun
de degustare
pufos şi dulce ca...
- Ca ce, părinţele?
- Ca... tehismul şi anafura ta de împieliţat!
Las' că vezi tu,
mai încolo!

poezie de Septimiu Pan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iubiţi ceva nu mai există răspundere, nu mai există datorie, nu mai există sacrificiu. Faceţi ceva doar fiindcă iubiţi şi nu puteţi iubi dacă vă gândiţi la propria persoană. Când vă gândiţi la propria persoană, atunci dumneavoastră sunteţi pe primul loc, iar celălalt urmează abia după aceea, iar pentru a-l iubi pe el vă sacrificaţi pe dumneavoastră. Dar asta nu este iubire, este un târg. Înţelegeţi?

Krishnamurti în Despre educaţie. Arta învăţării şi valoarea vieţii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata nu m-a bătut niciodată. Mama, mai zbir, mi-a tras odată vreo două palme. Sigur, acum să nu înţelegi că pledez pentru bătaie. Matei, băiatul meu, a luat o singură dată o palmă de la mine, după o discuţie mai aprinsă cu soţia mea. Dar am regretat după aia. Misterul de viaţă se lasă descifrat. Dar nu cu încrâncenare. «Hai, mă! Nu aşa!» – nu asta e metoda de a arăta calea celor tineri. Palma caldă care îl împinge de la spate: «Du-te... du-te... suntem Împreună. E bine...» şi la un moment dat nu mai ştii dacă palma te împinge, sau o tragi tu după tine..."

citat clasic din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Aş vrea ca să mă ierţi, copile,
Că n-am să-ţi las în urma mea palate,
Am fost sărac, dar te-am crescut pe tine,
Nu am ştiut că într-o zi vei fi departe.

Nu, dragul meu copil, eu n-am furat
Şi n-am averi să-ţi las ca moştenire,
N-aş vrea să-ţi spun cât am avut de îndurat,
Şi cât mi-aş fi dorit ca să rămâi cu mine.

Dar ai crescut, copile, şi-ai plecat,
Şi tu, şi sora ta v-aţi dus mânaţi de soartă,
Eu am rămas cu sufletu-ntristat
Şi încă vă aştept plângând singur la poartă.

Şi ştiu că uneori vă mai gândiţi la mine,
Dar viaţa voastră nu-i uşoară,
Acum, când zilele-mi sunt mai puţine,
Aş vrea ca depărtarea asta să nu doară.

Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrâneţea,
Dar nu mă plâng şi nu vă chem,
Şi dacă Domnul mi-ar întoarce tinereţea,
Fără regrete şi-ndoială, eu mi-aş dori ca să trăiesc la fel.

Şi dacă nu puteţi veni, o să vin eu,
Să va aduc câte ceva ca să puneţi pe masă,
N-am să vă spun cât mi-e de greu,
Când voi veniţi atât rar şi aţi uitat cum e acasă.

Aş vrea ca să mă ierţi, copile,
Că n-am să-ţi las în urma mea palate,
Şi dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine,
Să nu lăsaţi zambilele să moară neudate...

poezie de Dorin Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reporteriţa: Am venit să-ţi luăm un interviu, maică.
Bătrâna: Ce dracu să-mi mai luaţi?
Reporteriţa: Am venit să-ţi luăm un...
Bătrâna: Păi mi l-aţi mai luatără o dată, taică.
Reporteriţa: Când?
Bătrâna: Oho! Pă la anii '60, taică... '60...
Reporteriţa: Cum ţi l-au luat, maică? Ţi-au pus microfonul în faţă, sau cum?
Bătrâna: Da, da, taică... Mi-au pus pistolul! La ceafă, taică, la ceafă!
Reporteriţa: Gândeşte-te bine, maică! Eşti la un interviu pentru televiziune... Pistolul sau microfonul?
Bătrâna: Aaaa, pistolul, sigur pistolul! Că microfonul iera sub masă...
Reporteriţa: Si ce-ai spus?
Bătrâna: Păi am zis, taică... am zis, oho... "Jos comunis..." Dar nu s-a auzit! Că pesemne de la pistol nu se aude ca de la microfon, taică...
Reporteriţa: A fost un moment însemnat din viaţa matale, maică, aşa-i?...
Bătrâna: Am semnat, taică... am semnat. Cu toate că eu nici nu ştiam să scriu. Da' când am văzut pistolul, am învăţat pă loc, ştii cum? Academiciancă mă făcui...

replici din Unda veselă, sceneta "Interviu la ţară" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineaţă, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, şoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' să aibă vreo durere de picioare,

Sau – mai ştii? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe "scenă".

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Şi l-o ţine cea durere până l-or băga în groapă.

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i aşa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă şi durerea lui persistă.

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb şi gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Nu te mai tot scuza atât. Aşa... Apoape că am terminat cu tine pe ziua de astăzi. Dar mai avem ceva de făcut. Iar între timp putem discuta, nimic nu ne împiedică, deci... Aş dori să te întreb ceva.
Lucian: Orice. Întreabă-mă!
Stela: Mai întâi te rog să te întinzi alături, fiindcă acum e nevoie să stai întins, pentru ultimul control de astăzi.
Lucian: Nici o problemă, doctore.
Stela: Deci, Luci... Îndrăznesc să te întreb numai pentru că ştiu că tu-l cunoşti foarte bine pe Alex, de mult timp, de când eraţi mai mici, deci, consider că eşti în măsură să-mi spui ce fel de om este. L-aş putea întreba şi pe lungan, dar parcă mi-e mai uşor cu tine.
Lucian: Ce fel de om e Alex?! Îţi dai seama că n-am de gând să-l critic! Oricum, după părerea mea, e minunat! Sau cel puţin aşa-l văd eu.
Stela: Bun. Asta cred că puteam să-mi dau şi singură seama. Altceva aş dori să aflu de la tine, iar tu eşti în măsură să-mi răspunzi.
Lucian: Hai, spune odată ce doreşti să afli, nu mai ocoli subiectul.
Stela: Ca de obicei, eşti foarte direct, comandante... Deci, aş vrea să ştiu dacă... Nu, nu-i bine aşa, se corectă ea, încercând să reformuleze: Crezi că ar fi posibil ca Alex să mă fi acceptat pe mine în viaţa lui, doar din cauză că nu are pe cine altcineva să aleagă?
Lucian: Nu, evident! Ce tot vorbeşti prostii, doctore?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Ştiu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit să fim aici. Dar totuşi suntem. Domnule Frodo, e ca în marile poveşti. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înţesate de pericole şi de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ţi doreai să afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa iniţială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până şi întunericul trebuie să ia sfârşit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveştile de care îţi aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca să înţelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înţeleg. Acum chiar ştiu. Oamenii din acele poveşti aveau multe şanse de a se întoarce, numai că ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru că ceva le dădea speranţă.
Frodo: Ce le dădea speranţe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... şi că merită să lupte pentru asta.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai în octombrie

Mai că-mi vine
Să mă apuc de şcoală
Mai ales de studenţie
Pe strada Gheorghe Bariţiu
Sau pe strada Universităţii
Maică maică
Stai că-mi vine
Să reîncep cursurile
Şi seminarii şi laboratoare
Pin săli şi amfiteatre
Pe strada Amintirilor
Sau pe strada Speranţelor
Taică taică
Şi asta numai şi numai
Pentru că am privit în urmă
Într-o toamnă cu tentă aurie
Şi amplă şi neaoşă la Cluj
Sedus de amintiri duioase
Departe printre nostalgii
Maică şi taică.

poezie de David Boia (15 octombrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram copilul bătrân, trecutul care trebuia ars din temelie, pentru ca mama, pasărea Phoenix, să poată renaşte încă o dată, o pasăre de aur ridicându-se din cenuşă. Am încercat s-o văd pe mama prin ochii lor. Frumosul suflet poetic întemniţat, geniul în suferinţă. Suferise oare mama? M-am forţat să-mi imaginez. Cu siguranţă suferise când Barry o dăduse afară din casă în ziua aceea, după ce se culcase cu ea. Dar când l-a omorât suferinţa a fost, într-un fel, compensată. Suferea acum? Chiar nu puteam spune.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua aceea din an

Se-apropie ziua aceea din an
Când sufletul meu se transformă-n catran,
Când stau si mă-ntreb lăcrimând:
Există mai mulţi Dumnezei pe pământ?

Se-apropie ziua aceea din an
Când marele Zeu suveran
A vrut ca din mine TĂCÂND
Să iasă un suflet plăpând.

Se-apropie ziua aceea din an!
Nu pot să mai dau nici un ban.
Nu poţi mitui Dumnezei,
Poţi doar să te rogi pentru ei.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mai eşti frumoasă!

- De când el a plecat şi singură-am rămas,
Am plâns atâta Adriana, că nu mai am nici glas.
Mi-e inima zdrobită şi azi, mă simt înfrântă;
Nu vezi că mintea asta, nu mă mai ascultă?

- Chiar dacă ziua trece şi soarele apune
Şi toate-acestea, tu nu le mai vezi,
Te rog, surioară, haide, nu mai spune,
Că în nimic, tu, astăzi nu mai crezi;

Ştiu, că nu te mai simţi, cea care ai fost,
Iar, drumul tău îţi pare pustiit.
Chiar dacă ai pierdut, pe cel ce te-a iubit,
Pe lumea asta, încă mai ai rost.

Se-ntâmplă... poate, fără să-ţi dai seama,
Să te-arunci plângând, în amăgire...
Te ştiu puternică, vreau să-nvingi teama,
Pentru că te cunosc. Îţi stă în fire!

- Aş vrea, dar fiecare sunet, e-un ţipăt de durere,
Ascuns atât de-adânc, în propria-mi tăcere...
-Hai, nu exagera, stai de vorbă cu tine
Şi, mai târziu, vei realiza că va fii bine.

Încă mai eşti frumoasă! Mai poţi să fii iubită;
Da, surioara mea, hai, nu te da bătută!
Te porţi ca o copilă, de ce să-ţi plîngi de milă?
Trezeşte-te la viaţă, râzi mereu şi cântă,
Viaţa-i frumoasă, dar... e foarte scurtă!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (19 ianuarie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moare străbunica

"Mama mea, când s-a-mbolnăvit de-a murit,
Cum a făcut? S-a dus în ziua de Crăciun la tămâiat,
Numai în scurteică şi ghete.
Şi, când a venit, a fript carne şi ce-o mai fi făcut
Şi-a-mpărţit. Şi la urmă a luat-o cu frig
Şi-a-nceput să-i fie rău. Şi-a-nceput să
zacă.
O lua cu frig, cu frig..."
A şezut până în ajun de Anul Nou.
- Bine c-am apucat să fac colacii toţi.
Că dau láştină pe lumea ailaltă.
Bine că m-am grijit, zicea.

- Ioniţă, ia să vezi tu de copilul ăla
(Eu eram copilul, continuă Moşu, care stă pe-un butuc de plută
Ciopleşte un ciomag şi-i povesteşte lui Ionică) -
Îmbracă-l, încalţă-l,
Că de-acum încolo numai tu o să vezi de el,
că eu vă
Părăsesc. A murit în ziua de Anul Nou.

Ce an?
Nu e scris nicăieri.
Să fi fost prin 1877.
"Eram copil, auzeam tunurile din Calafat când băteau".
Şi Moşu, după ce s-a sprijinit o vreme
În ciomagul cioplit, afumat şi lustruit de mâna lui,
S-a stins şi el.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin lumina oglinzilor îmi simt goliciunea

e ziua aceea în care nu am curaj să mă ridic din pat
nici măcar să scot un picior de sub pătură darămite nasul
mi-e teamă să privesc în oricare loc al camerei ticsită de cărţi şi cărţi
şi lucruri inutile abandobate ca după o bătălie
în oricare parte aş îndrăzni să mă opresc aş simţi acelaşi rău

e ziua aceea în care nu vreau să mă dedic nici măcar mie ce să mai vorbim de alţii
prea trecători prin viaţă mai ales când e vorba de iubire
nu nu n-am niciun curaj să mă văd cu mine
trupul trecut prin lumina oglinzilor
parcă special amenajate îmi simt goliciunea
e o mare tulbure inside valurile îmi bat în inimă
uneori mă izbesc de zidul aceleiaşi singurătăţi care
umblă şi umblă bezmetică pe ţărmul lui ovidiu

e ziua aceea fără aburul unei cafele descântate în doi
vocea din telefon nu mă încântă prea tare
am nevoie de ceva palpabil să-mi dea frisoane
o altfel de trezire la viaţa asta morbidă

e ziua aceea când mă dor oasele de tăcere
scâşnesc dar nu mă întorc pe cealaltă parte
stau răstignită cu ochii în tavan se umezesc şi
dintr-odată mai mai să mă înghită o ploaie vioaie cu ferestre cu tot

asta nu e deloc ziua mea preferată
un gând îmi spune hai să-i facem o vizită
ploaia aruncă alice în mine şi toate se înfig
sângerând îmi las urma înspre ceea ce am părăsit
greu cu acest obstacol plumburiu să-l dau la o parte

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Cum merge treaba pe aici?
Mihai: Strună, lungane! Încă un pic şi sunt gata!
Nistor: Deci, ai un astfel de microcip?
Mihai: Încă nu, dar se rezolvă! Treaba e ca şi aranjată! Blondo, du-te s-o prinzi pe micuţa ta prietenă! De restul, mă ocup eu!
Maria: O voi prinde, nu e dificil. Dar să ai grijă cum îi ataşezi microcipul ăla şi mai ales cum umbli cu ea! E foarte mică, fragilă şi delicată. Nici nu poţi să-ţi dai seama cum, dintr-o greşeală, îi poţi rupe vreun picioruş, fără voia ta, dar o poţi răni. N-aş vrea să i se întâmple ceva rău.
Mihai: Voi încerca să fiu cât mai atent cu ea. N-am intenţia să-i fac ceva rău. Vreau doar să te ajut.
Maria: Ştiu asta, dar, după cum ţi-am spus, îi poţi face rău chiar şi neintenţionat.
Mihai: Ascultă, dacă tu consideri că i s-ar putea întâmpla ceva la intervenţia mea, atunci propun să-i pui chiar tu microcipul, doar te pricepi mai bine şi poţi umbla cu mai multă delicateţe decât mine.
Maria: Nu, Mihai, n-aş putea... Las treaba asta în seama ta. De altfel, nu uita că Ema e o femelă, iar tu, un adevărat cavaler, deci... N-ai putea să-i faci ceva rău unei domnişoare, nici chiar dacă aceasta ar fi un păianjen.
Mihai: Ai dreptate. În cazul ăsta, va trebui s-o imobilizezi într-un fel câtva timp, să nu se mişte, ca să nu-i rup ceva... Sau cine ştie ce s-ar putea întâmpla?! Dar promit că voi fi foarte atent şi delicat! E bine aşa, blondo?
Maria: Foarte, campionule! Mă duc s-o prind.
Mihai: Iar eu să pregătesc microcipul. Dar să ştii, Nis, mai am puţin de lucru la calculator, după aceea.
Nistor: Sigur, asule!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine; dacă ai ales deja, hai să vedem cum stai cu matematica. Mergem sus, în camera mea.
Mihai: Mai eşti dispus să mă ajuţi la mate?
Lucian: Sigur, doar de asta ai venit...
Mihai: Da, dar în situaţia de faţă, te-aş înţelege dacă n-ai vrea să-mi arăţi...
Lucian: Fii serios; matematica nu depinde deloc de situaţii; e mereu aceeaşi, dar înainte de a trece la lecţii, te-aş ruga şi eu ceva.
Mihai: Spune!
Lucian: Nu ştiu dacă ar mai avea vreun rost acum, însă pentru că tot eşti aici, te-aş ruga să modifici puţin programa roboţilor noştri casnici, în eventualitatea în care totuşi vom pleca.
Mihai: Deci, aveţi roboţi.
Lucian: Evident.
Mihai: Scuză-mă, nu remarcasem, pentru că tu te ocupi de treburi care le revin lor.
Lucian: Asta aşa-i; când sunt eu pe acasă, roboţii sunt cam inutili. De altfel, dacă vom pleca, vei avea timp să te familiarizezi cu micile mele ciudăţenii.
Mihai: Cum aşa?! Tu vei fi comandantul.
Lucian: Nu mai e un amănunt chiar atât de sigur. Poate nu voi mai fi eu... N-avem decât să aşteptăm decizia Comisiei Disciplinare; de abia după aceea vom mai putea fi siguri de ceva anume.
Mihai: Eu sper să se rezolve totul cu bine.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se-arată viitorul

Niciodată viitorul nu se arăta aşa,
Dar prezentul cel continuu nu vrea a se îndrepta.
Din trecut trecut-au multe, cu aceleaşi flori de soc,
Nu conducem bine viaţa fiindcă... nu avem noroc.

Horoscopul ori ghiocul, chiar şi zaţul de cafea
Ne umplut-au bine mintea că vom găsi altceva ;
N-am făcut noi umblătură să sădim un pom mai bun,
Avem în loc de dulceaţă acritură de magiun.

Ne-am uitat în stânga-n dreapta la cei care-s mai cu-minţi
Că-şi trăiesc prea bine viaţa ; înciudaţj strângeam din dinţi ;
Au serviciu ca acasă, iar acasă e ca-n rai.
Dacă vrei şi tu asemeni, fugi la ei, de ce mai stai?

Şi-au fugit, şi-au mers în tihnă, până ne-am mai subţiat...
Doar la număr, că stătuta cea de lene n-a migrat
Şi ne-ndeamnă (că, deh, foamea) s-aşteptăm "momentul meu"
Şi el uneori se-atată, dar fără vreun dumnezeu.

Iată, deci, cum viitorul e tot mai neîmbunat,
Doar visam noi înainte că triunghiu-a fi pătrat
Şi ne-om strânge-n juru-i roată să îi punem fundă roz...
Pâinea feliată, albă, azi se coace din rogoz.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (27 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri râvnite

Eram copil, când limba mieilor înţelegeam
Şi îmi păreau cele mai scumpe păpuşi vii din lume,
Erau vacanţe lungi cu saci de amintiri de neuitat
Puşi la păstrare acum, lângă comori din sfânta-mi bogăţie.

Era pe vemea copilăriei mele,
Atât de ieftină şi des găsită bucuria
Şi-mi amintesc cât de săraci eram,
Că o păpuşă din zdremţe de aveam,
Mă lăudam copilăros la toţi copiii.
Acum nepoţii noştri au de toate
Mă bate Dumnezeu să mint,
Dar tot mai des îi paşte nemulţumirea, plictiseala
Şi libertatea o înţeleg greşit.

Mâncam pe-atunci de foame poame acre sau nespălate din grădini,
Căci jocul nu-l întrerupeam ca să mânânc acasă,
Umblam desculţă, plouată şi dezbrăcată ca să mă călesc,
Aşa mă sfătuiau părinţii,
Şi eram sănătoasă, fericită alături de copiii din vecini
Cu care de când mă ştiu m-aveam ca cu fraţii.

Părinţii noştri erau prieteni buni
Şi se-ajutau la orice trebuşoară gratis,
Iar ale noastre mame, una pe alta se învăţau
Cum să gătească ieftin, sănătos, mâncăruri naturale,
Ca ciorba de salată păsărească.

Iar cerul ziua pe-atunci era mult mai albastru ca acum
Şi păsări mii brăzdau cu zborul lor văzduhul primitor,
Azi tot mai des aud doar croncănit de ciori,
Iar după fluturii ce m-alergau prin luncă, mă cuprinde dorul.

Eram copil când mă striga vecina Savu peste gard,
Să-mi dea clătite cu duceaţă cu urdă şi mărar, surpriză
Azi când ne întâlnim vecinii ne cântărim dintr-o privire
Şi cu un rânjit muşcător pe buze abia ne salutăm.

Erau frumoase acele vremuri de demult,
Aveau atâta libertate, pace, suflet şi descânt,
Mă bucur că deşi s-au dus demult,
Din drumul lor călător le pot întoarce adesea în gând.

Eram copiii săraci pe-atunci,
De aceea inventam atâtea bucurii,
Din orice nimic ce ne ieşea în cale,
Astăzi, copiii moderni râvnesc trecutul,
Căci i-au saturat ofertele,
Visele lor sunt pline numai de maşini, bani şi ţoale,
Dar lipsite de poveşti şi dragoste.

poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva din mine caută ceva

Ceva din mine caută singurătatea, ceva caută oamenii.
Bine că am ce alege.
Ceva din mine caută lumina, ceva caută întunericul.
Bine că pot arde, bine că mă pot stinge.
Ceva din mine caută liniştea, ceva caută larma.
Bine că există cuvântul.
Ceva din mine caută moartea, ceva caută nemurirea.
Bine că există cerul.
Ceva din mine caută ceva din tine.
Bine că există iubirea.
Ceva din mine caută adevărul, ceva caută minciuna.
Bine că există cugetul.
Ceva din mine caută totul, ceva caută nimicul.
Bine că există ceva care caută ceva.
Ceva din mine caută suferinţa, ceva caută alinarea.
Bine că există lacrima.
Ceva din mine caută fericirea.
Bine că există speranţa.
Ceva din mine caută agonia, ceva caută extazul.
Bine că mai pot să respir.
Ceva din mine îl caută pe Dumnezeu, ceva îl caută pe diavol.
Bine că am în cine să cred şi de cine să mă lovesc.
Ceva din mine caută uitarea, ceva caută amintirea.
Bine că mai există visele.
Ceva din mine caută o secundă, ceva caută un minut,
Ceva caută o oră, ceva caută o zi, ceva caută o lună,
Ceva caută un an, ceva caută o viaţă,
Ceva caută mereu ceva.

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (27 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!