Bărcuţe din coji de nucă

Pe râurile acum domoale ale inimilor
acordurile truverului
sunt bărcuţe din coji de nucă
legănate de iluzia unei hule
şi intenţionat am folosit un arhaism
căci vorbele-i sunt despre vremuri apuse
când gesturi imprudente învolburau râurile
iar noi ne aruncam în veşnicie
la fel cum în valuri
pentru o regină

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte să practici Zen, munţii sunt munţi şi râurile sunt râuri. În timp ce studiezi Zen, munţii nu mai sunt munţi şi râurile nu mai sunt râuri. Dar odată ce ai atins iluminarea, munţii redevin munţi, iar râurile redevin râuri.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Metoclopramid şi alte leacuri

Departe de Pasărea Phoenix
mai degrabă la fel cum beţivul
renaşte din propria vomă
aşa şi poetul
are nevoie să deşerte toxinele
pentru a se întoarce zi de zi
la cele lumeşti
cuvintele-i sunt pastilele de Metoclopramid
pe care le scuipă
în faţa tuturor ori în batistă
dar nu le înghite
căci farmacista l-a sfătuit să nu abuzeze
atunci când i-a pasat pastilele pe sub tejghea
deşi nu avea prescripţie pentru ele.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

(Impresii de călătorie)

Oh drum de piatră ce urci şerpuind colinele
peste care zenitul încă se mai joacă
cu pensula înmuiată-n vara târzie
când în urmă
pădurea a îmbrăcat deja haina de noapte
la ce cazne supui tălpile arse ale călătorului
ce a bătut în lung şi-n lat bulevarde şi artere
pulsând de forme de viaţă necunoscută
poticnindu-mă pe piatra-ţi vălurită
eram un naufragiat ce se abandonează valurilor
cu ghinde şi castane pe post de firimituri
să-mi indice drumul de întoarcere
căci oricât aş fi dorit
să dau colinelor numele locului meu de veci
vremurile lui Crusoe şi Magellan sunt apuse
eşuat acum pe colţul meu de trotuar
te urc în gând iar şi iar.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de geografie

Noi doi suntem ca şi când ar veni, la Paris, un boşiman
să discute, cu un eschimos, despre vreme. Tu eşti dusă
cu pluta pe toate râurile din Europa şi din alte cinci continente
iar eu trag targa pe uscat. Tu ai toate
regretele din lume şi pe mine mă doare
de lume unde nu pot spune-n poem.
Ţie-ţi plac perdeluţele roz şi mie mi se fâlfâie.

Asta nu e viaţă, care ne-a adus pe noi laolaltă,
ci un şofer beat plecat spre Cancun şi ajuns la Calcutta!
Aş vrea să fie limpede, limpede. Limpede!
Nici un dulce din lume nu va stinge, vreodată,
amarul din noi: numai o clipă privindu-ne, cei mai mari cofetari
italieni şi turci îşi vor frânge mâinile a neputinţă
şi se vor împuşca în cap, cu gloanţe de plumb.

Noi doi suntem ca şi când ar veni, la Viena, un boşiman să discute,
cu un eschimos, despre vreme. Ca şi când cei doi ar supravieţui
numai şi numai conversând despre ploaie! Noi doi
suntem ca şi când, la Berlin ori aiurea, un boşiman şi un eschimos
adânc în ochi s-ar privi, ar ofta şi-ar vorbi nesfârşit despre ploaie!

Noi doi suntem ca şi când un beţiv ar amesteca, toată noaptea,
tequila şi sake. Ca şi cum aş fi eu victima tuturor accidentelor
rutiere din lume şi numai în fantasmele tale mai trăiesc.

Dacă noi doi am sta în faţa unei oglinzi, sunt sigur, sunt sigur,
în ea s-ar vedea doar unul din noi!

poezie de Adrian Suciu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia iubirii

Izvoarele cu râul se unesc
Iar râurile curg către ocean
Şi vânturile blând se contopesc
În cerul diafan.
Nimic în lume singur nu răzbate
Ci toate printr-o lege stau în doi
Căci vor pe veci să fie-n unitate
De ce n-am fi şi noi?
Priveşte munţii cum spre cer se-ndreaptă
Şi valurile cum se-mbrăţişează
O floare-soră nu va fi iertată
Când fratele-şi trădează.
Razele soarelui cuprind pământul
Iar luna cu lumina ei atinge marea
Dar la ce bun, mă-ntreb acum cu gândul,
De nu-ţi simt sărutarea?

poezie de P.B. Shelley, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Probabil ca sunt ploaia ce-mi bate la fereastră
Cerşind un gram minuscul din scumpa fericire
Atunci când picuri cad din bolta cea albastră
A falnicului cer ce-arată veşnicie.

Poate că sunt nisipul din ţărmul unei mări
Ce e lovit cuminte de valuri mici, domoale
Şi e mişcat de vântul venit din patru zări
Făcând din mine numai nisipuri călătoare.

Poate că sunt un brad aflat în vârf de munte
Privind spre orizontul de la capăt de lume
Vorbind cu lupii iarna ce par să mă asculte
Fiindcă trăiesc singuri, sperând în vreo minune.

De fapt nu sunt nici ploaie, nici nisip şi nici brad
Sunt doar un simplu om rătăcitor prin lume
Ce şi-a pierdut speranţa iar Domnul l-a uitat
Iar azi nu mai viseaza după nici o minune.

poezie de Bogdan Constantin Proca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt asemenea râurilor; apa în toate râurile este la fel, una şi aceeaşi, dar fiecare râu este aici îngust, colo repede, dincolo lat, acum liniştit, apoi curat, când rece, când tulbure, când cald. La fel şi oamenii. Fiecare om poartă în el în embrion toate însuşirile omeneşti, dar câteodată manifestă unele dintre ele, iar altădată altele şi se întâmplă deseori să nu semene cu el însuşi, cu toate că rămâne mereu una şi aceeaşi fiinţă.

Lev Tolstoi în Învierea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Résumé

Lamele produc dureri puternice
Şi râurile sunt murdare;
Acizii propun arsuri inestetice;
Pilulele dau crampe şi-s amare;
Armele nu sunt legale
Iar laţul e pentru trădare;
Gazul miroase prea din cale-afară;
Astfel, prefer să mai trăiesc o vară.

poezie de Dorothy Parker din Mai puţin adânc decât fântâna, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt asemeni râurilor; apa în toate râurile este la fel, una şi aceeaşi, dar fiecare râu este aici îngust, colo repede, dincolo lat, acum liniştit, apoi curat, când rece, când tulbure, când cald. La fel şi oamenii. Fiecare om poartă în el în embrion toate însuşirile omeneşti, dar câteodată manifestă unele dintre ele, iar altădata altele şi se întâmplă deseori să nu semene cu el însuşi, cu toate că rămâne mereu una şi aceeaşi fiinţă.

Lev Nicolaevici Tolstoi în Învierea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când mă simt tot mai bogat, de tine,
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna,
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

M-aş jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-aş spune cum te cheamă,
Pătrate negre şi pătrate albe
Îmi covârşesc grădina şi mi-e teamă.

Şi, uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-şi mai ţine lumea ale sale
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.

Prin gări descreierate - accidente,
Mărfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca să te-apropii şi ca să te sperii.

Jur-împrejur, privelişti aberante,
Copii fragili ducând părinţii-n spate,
Bătrâni cu sănii gri de os pe pante
Şi albatroşi venind spre zări uscate.

Mi-e dor de tine şi îţi caut chipul
În fiecare margine a firii,
În podul palmei, dacă iau nisipul,
Simt un inel jucându-se de-a mirii.

Te-aud în bătălii din vreme-n vreme,
Ostaşii gărzii tale ţi se-nchină,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon şi nume de regină.

Fiorul rece prin spinare-mi trece,
Când mi-amintesc cu gene-nlăcrimate
Că tu, de la etajul treisprezece,
Voiai să te arunci, să scapi de toate.

Dar tu-nţelegi, de fapt, că nu se cade
Să-ţi pui în cumpănă întreaga viaţă,
Că nu-s în joc abstractele rocade,
Ci sângele ce fierbe sau îngheaţă.

Neputincioasă, tristă şi frigidă,
Aşa ai fost şi apăreai senină,
Dar cel care-a ştiut să te deschidă
Nu-i fericit, ci îmbătat de vină.

De te lucram sârguincios cu dalta,
De te făceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astăzi eşti, o alta,
Pe care la căldură am trezit-o.

Lăsând ambiţiile de o parte,
Ne aruncăm în marea nemiloasă
Şi-mpreunaţi, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem, din sudoare, sfântă casă.

Pe urmă, vin ceilalţi să ne-o distrugă
Şi ochii tăi mă caută întruna
Şi eu înalţ nefericită rugă,
Purtând pe tâmple soarele şi luna.

Şi te iubesc cu milă şi cu groază,
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră, pentru veşnicie.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce ?

Cum să visez că-n viitor când nu-s nici în prezent
Iubitul tău, căci tu nu mă iubeşti,
Aşa ţi-am stat în umbră permanent,
Dar nici că vrei să-mi spui ce îti doreşti.

Sunt bumerang, şi-un ochi din care lacrimi se mai storc,
Eşti sigură de mine că nu am cum să plec,
M-arunci cu uşurinţă căci ştii că mă întorc,
Dar oare pentru ce sau pentru cine mă întrec?

Aşa copil naiv în ale vieţii sunt,
Şi mă opresc adesea -n prag şi mă gândesc,
Am anii care-i am şi sunt cărunt,
La ce mi-a folosit în viaţă să iubesc?

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumeririle unui eretic

Oare Dumnezeu
presupunând că există
e la fel de trist
cum suntem noi în zilele ploioase
sau pe când supuşii-i
tânjesc după nimburile angelice
ale crestelor la zenit
ori după dansul nestematelor pe plapuma mării
când soarele se ridică-n capul oaselor
el spune un bogdaproste
şi ca-ntr-o debara personală
la adăpost de orice priviri
îşi rulează un joint
binecuvântând cortegiul de nori în robe zdrenţuite
ce-i ascund pentru o clipă spectacolul grotesc de jos.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt propriul meu învăţător. Când sunt pedepsit să stau la colţ cu genunchii pe coji de nucă, înseamnă că nu mi-am însuşit lecţia şi, prin urmare, pedeapsa primită e binemeritată!

aforism de Mihail Mataringa (11 decembrie 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri de beţie

Acum când şi ultimul greier a amuţit
picurul frunzelor numără clipele
până când voi trage storurile peste lume
într-un colţ un păianjen se plimbă-n sus şi-n jos
de parcă ar vorbi cu sine însuşi
o muscă ce şi-a ales pervazul drept loc de veci
mai zvâcneşte spasmodic din picioare
asemeni unui muribund ce are o zi mai bună
şi se ridică-n capul oaselor
de la fereastră să mai privească lumea
pentru ultima oară
când picurul ploii va grăbi plecarea ultimelor frunze
vinul se va fi limpezit
în spatele storurilor trase
voi degusta buchetu-i
mai bogat în renunţări din an în an
iar singurele semne ale trecerii timpului
vor fi cele făcute cu carioca pe sticlă.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de zbor

Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor
Şi acesta e zborul.

Îţi strângi umerii
cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îţi închizi ochii
cum închid norii câmpia.
Te-nalţi pe vârful picioarelor
cum se înalţă piramida pe nisip.
Refuzi auzul,
auzul unui singur secol,
şi-apoi îţi spui în sinea ta:
acum voi zbura
de la naştere spre moarte.
După aceea zici:
Zbor
Şi acesta e timpul.

Îţi strângi râurile
cum strângi umerii
te înalţi pe behăitul caprelor
Zici: Nevermore.
Şi apoi:
fâlf
dai din aripile altcuiva;
şi apoi
eşti el,
iar el
este pururi altcineva.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate o nucă în ţiglă

Bate o nucă în ţiglă
Gârbovită se apleacă,
Şi cu grijă o culege
Şi duios o netezeşte...

In panerul de prispă
O aşează si aşteaptă,
Să se deschidă o poartă
Pentru jalea... ce o poartă.

Bate o nucă în ţiglă
In liniştea prea tristă,
Adunată într-o batistă.
De pe coji de nucă
Unde stă o inimă...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când podurile crapă

Se prăfuiesc cărările spre îngeri
Şi gândul nostru este colbuit
Când plânge-n inimi crinul prins în sângeri
Iar dorul zace-n temniţi biruit.

Chiar podurile dintre noi se crapă
Pădurile dispar parcă-s stafii
Iar ciutele-n deşerturi se adapă
Căci râurile nu mai sunt zglobii.

Se prăfuiesc cărările speranţei
Pe câmpuri macii înfloresc în jos
Rămânem tributari pe veci chitanţei
Ce o plătim ca să trăim pe dos.

Iar munţii parcă-ncep să se scufunde
Cuprinşi treptat de-atâtea bălării
Când de ruşine timpul se ascunde
În faţa celor fără pălării.

Se prăfuiesc cărările trăirii
Iubirea este pusă la mezat
Dispare chiar şi logica gândirii
Căci banii-n sclavi ne-au transformat.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mai baţi la uşile oamenilor din trecutul tău, căci sunt pline de mucegaiul indiferenţei şi clanţele au ruginit din cauza fatuităţii! Noi zări şi perspective te aşteaptă, iar porţile inimilor de aur sunt deja deschise!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un negru vorbeşte râurilor

Am cunoscut îndeaproape râurile:
Am cunoscut râuri la fel de vechi ca lumea şi chiar mai vechi
decât curgerea sângelui prin vinele omului.

Sufletul meu a căpătat profunzimea râurilor.

M-am scăldat în Eufrat la răsăritul cel dintâi al primilor zori.
Mi-am ridicat coliba lângă apele măreţului Congo, care-mi cântau nani-nani.
Am privit dincolo de Nil şi-am ridicat spre cer piramide.
Am ascultat cântecele Mississippi-ului pe vremea când Abe Lincoln
coborâse în New Orleans – şi i-am văzut sânii mâloşi
devenind aurii în lumina asfinţitului.

Am cunoscut îndeaproape râurile:
Străvechi, râuri ale amurgului.

Sufletul meu a căpătat profunzimea râurilor.

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarii rabdă
Râurile sunt tulburi
Peştii nu muşcă.

haiku de Mihail Mataringa (15 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!