Ţăranii

cu căluşul pe suflet
cuvintele se adunau
în jurul focurilor pentru hora
plânsă
sunete răzleţe se strângeau
în muchii de cărţi scrise
pe cer credinţei
cu palmele goale însoţeau
vântul în frunze
să cânte o doină
semeţi primeau
răsăritul la Rovine
sau Podul Înalt puhoaie
de norod migrator
în brazde adânci să îngroape
cu opinci intrau în istorie
doar tălpile lor
ştiau măsura pământului
sfinţit în truda grâului
doar pentru el se aplecau
să-l strângă la piept
ca pe pruncii iubiţi
să-i cânte cu jalea
coborâtă în morminte seculare

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

cuvintele nu sunt singure
niciodată
le dă viaţă poetul
să-i socotim fapta
cu pistolul la tâmplă
cu un deget pe trăgaci
uşor să nu i se descarce
amurgul în braţe
l-am găsi nepregătit
fără ultima dorinţă
cu volumele încă nepublicate
construind cetăţi
în faţa necunoscutului
să-i găsim metaforele
scrise pe frunze de toamnă
rătăcite asemeni filelor unui
testament pe apă

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitecţii Morţii

cuvintele lor aspre
chipuri în zigurate negre
închide aerul încărcându-l
cu febrilitatea gesturilor
inutile ce pot desparţi imaginile
după culorea neagră
odihneste faptele
acoperind cu beznă chipurile
de arhitecţi ai morţii,
umbrele li se adună să cânte
în corul ucigaşilor fără simbrie

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărăgan 1980

tractoriştii cu năduf strângeau în palme răsăritul
asemeni focului de la mormântul sfânt
ce nu arde,
scuipau pe nămolul ce le înghiţea roţile,
îşi înghiţeau ţigările arse
să nu le curgă pe bărbi uitarea ca un scrum
şi până nu-şi frecau privirea
pe posterele cu actriţe apuse
nu-şi puneau mâinile pe volanul
ce le frigea palmele,
-* mama ei de viaţă mai spuneau ei
iubeau pământul, o iubire neîmpărtăşită
era copilul lor pe care-l frământau
să-l dea pe brazdă,
ei erau dumnezeii satului,
dădeau rost câmpului,
şi acesta îi cunoştea ca pe caii bravi
ce-l năduşeau zilnic
să-i smulgă din adânc promisiunea de rod,
nu-l lăsau nici să-şi spele ruşinea
în ploi când seceta îl rodea
asemeni unui foc continuu,
atunci mai puternic
întorceau noaptea pe toate feţele
să scoată lumina la suprafaţă,
seara îşi băteau în hohot de alcool soţiile
pentru pricini mărunte,
până ce se revărsa iubirea din palmele ude
pe ţânci strânşi în jurul lor
ca la iarmarocul lui Creangă
îi hrăneau cu tăcerea bobului de grâu.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul dans

tremur
cu masca trasă adânc pe suflet,
curcubeul ascunde
strigătele reci,
paşii sunt în cadenţa vântului,
din curţi se aduc căldări
pentru lacrimile înţelepţilor,
într-o câmpie însetată
chipul uriaş al mulţimii
urcă la tribune
să cânte în nebunia colectivă
imnul înmormântării,
sub braţ de flori să cadă
prizonier lucirii
şi-n deznădejde să-şi
fluture aripile asemeni soarelui
ce minte,
timpurile goale varsă foc
se ridică glasuri de năluci
din piepturi pavate cu lozinci
cu nările supuse transfuziei
de ocazie.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mi-aş dori de ziua mea

Doresc să râdă-n zare magnoliile şi crinii,
Să cânte maci din rai pe-al inimii altare,
Divin să înflorească, în taine, trandafirii,
Să-i înţeleg pe rând, iubind, pe fiecare!

Să fiu mereu o rază de soare arzător,
Să port parfum în suflet, pastel de primăvară,
Prieten credincios să pot fi tuturor,
Cu picuri de tandreţe să şterg orice povară!

Să pot să mijlocesc oricând în rugăciune
Pentru acei ce plâng şi lacrima-i înfrânge,
Să fiu smerit şi blând, făcând doar fapte bune,
Iubind neobosit, căci dragostea învinge!

Să urc pe înălţimi, dar să rămân smerit,
În salbe să prind aştri, magii de vis şi stele,
Credinţa să-i redau aceluia lovit
Şi sufletul să-mi fie tivit cu albăstrele!

De muntele-i prea mare să-mi pară că e vale,
Un fluture zglobiu pe gene să-mi danseze,
Să nu m-abat nicicând din a credinţei cale,
În suflet cor de îngeri să cânte, să vibreze!

Sfinţit cu har ceresc, biruitor prin fapte,
Să ard precum o torţă, să fiu un far aprins,
Să pot să-L mulţumesc pe Dumnezeu în toate,
Să nu mă las nicicând de nimenea învins!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncii

oraşele se construiau
dinspre mare
întâi se desenau zidurile
înalte
cât să se nască pe ţărm
iubirea
cu ea se acopereau paşii
din prea multă aşteptare
cu mâini sigure
pruncii erau închinaţi
zeilor
întotdeauna aceloraşi
zei
să capete vlagă
din inima lor

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catacombe

în oraşul acesta fiecare
ascunde câte ceva
eu nu mă ascund, aduc chitara la care va cânta
nebunul acoperit cu frunze de arţar
ca şi cum şi-ar striga numele
la fiecare intersecţie
iar secundele nu ajung
să-şi audă ecoul,
copacii
vor arunca spre el frunzele
să-l îngroape ca pe un fetus
aruncat în dimineaţa
în care hingherii au descărcat în catacombe cadavre de câini,
rănile lor ca un cosmar încă muscă din tihna nopţilor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de stâncă

Un om visa să fie iubit, a aşteptat trei secole,
s-a transformat într-o stâncă, la el veneau păstorii
să-şi cânte aleanul, oile erau vrăjite, cândva
erau doamne de curte, iubiţi cu duiumul se adunau în jurul lor,
dar vraja a căzut, ciulini, copăcei timizi se căţărau pe blocul de granit,
un enorm diapazon este timpul, îi răspunde orchestra morţilor timpurii,
în jurul lor a crescu o colivie verde, păsările o ignorau, ştiau ceva,
astfel este şi inima ta, Krimhilda, puţini cunosc povestea,
din ceruri plâng femei despletite, armăsari cu sunet de vioară
trec la intervale precise, precum fugile lui Bach,
I trust, I make myself obscure, dar tu, inginerule,
Nu te speria, totul merge ca pe roate, până la prăbuşire,
Jetzt machen wir Verse, sagte die Katze im Ofen,
În închisoare versul e liber, în libertate versul este o închisoare,
Aşa trăieşte poetul, din moarte în moarte, din viaţă în viaţă,
Ca astrul solar. Doar atât.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o privighetoare pe pălărie

O aud cântând în zori
Răsărind soarele-n zări.
In schimb oare ce-o vrea...
Să le adune privighetorea?
Pe toate din lumea asta
Să se ducă în nor dimineaţa!
Când o deschide mândra
Pleoapa şi fereastra
Să-i cânte de s-o auzi în cer!
Să-i coboare câte un înger
Cu aripa să-i fie pălărie
Căldura de o să vie
Cu o privighetoare pe ea
Să-i cânte iubirea mea

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul gând

Singurătatea este asemeni

unei ploi o priveşti dar nu atingi cerul,

ai privirea în pământ,

zeii te văd cu îngăduinţă

poţi măsura certitudinea prin ochii lor,

fiecare cuvânt rătăcit îl regăseşti

pe buze divine ca o promisiune.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe sublime

De frunze vântul a golit copacii
Şi crivăţul de-o vreme dinţii şi-i ascute
Pădurile pustii rămase-s de-acum mute
În jurul sobei se-nghesuie ortacii.

E vreme doar de fluier şi poveste,
La mare cinste de-acum e moşul bunul
Curând s-o coborâ iar din înalt Crăciunul
De el prin sfânt colind el astăzi ne vorbeşte.

Cu suflete curate în jur se-adună pruncii
Şi-n glasul lor curat de clopotel
Colindul se înalţă sus la El

Din dalba puritate şi din albeaţa frunţii
Şi simţi cum peste suflet pogoara-ncet seninul
Si clipa care curge e una cu sublimul.

poezie de Valeria Tamas Iacob
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna când lucrezi mult cu muzica, uiţi adesea să te opreşti şi să o asculţi. Mulţi dintre cântăreţi sunt concentraţi să intoneze fiecare sunet, fiecare interval, să fie într-o armonie perfectă cu partitura, dar uită să asculte muzica. Adesea, în cadrul repetiţiilor, îl rog pe pianist să cânte partitura, iar pe solişti să nu cânte, doar să asculte ce se întâmplă pe sub vocea lor. Deoarece cred că multe răspunsuri pentru oricare producţie, pentru orice interpretare, pot fi găsite în muzică.

citat din Stephen Barlow
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul

Ca un piept dezvelit, într-o piaţă publică,
Stă soarele proptit în cârca norilor:
Impietate pentru sfinţii sacrificaţi
Pe scările catedralei.
Jos, oraşul plin
Cu sensuri giratorii
Veghează ca moartea să nască veşnicie.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să mă ascund?

îngerul cel bun şi îngerul negru
petrec amândoi la o masă,
ca un botez pentru timp,
să-l sacrifice
nu s-au hotărât
doar beau,
în oglindă privesc absenţi
lumea aprinde candele,
în parcuri trec amenzici,
îşi ştiu statuile
dar uită cum îi cheamă,
în adunări rostesc iertări
nu-s vinovaţi de umbre,
gândul le umple cupele cuvintelor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţăranul

eu nu mă rog la munţi,
la vântul din răscruci,
ştiu că în ceaunul cu fasole
stă dorinţa ţăranului
cu pofta sănătoasă,
semeţ precum un pisc în plină iarnă,
spălat de ploi, nevoi şi viscol,
cu fruntea sub căciulă
dă glas pământului,
că acest popor nu moare
cât timp izbânda este în Dumnezeu!

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul zilei... între două păci

Cer zorilor, când se-mbrăţişează-n cuib,
să-mi cânte fericirea bucuriilor din vise
şi-i mulţumesc amurgului pe calul roib,
pentru şopârlele cu ''pinteni aurii'' ucise.

Cer zorilor, când freamătă prin labirinturi,
să-ngroape cu lumină cazmaua insomniei
şi-i mulţumesc amurgului sfidat de vânturi
pentru argintul smuls... din pleata vicleniei.

Cer zorilor, când se aştern pe fruntea beznei,
să-i susure domol, pe ochi, descântecul iubirii
şi-i mulţumesc amurgului în şemineul vinei
pentru frenezia scânteii din cenuşa amintirii.

Cer zorilor, când tainic se-oglindesc în verde,
să-mi picure în suflet crudul firului de iarbă
şi-i mulţumesc amurgului cu flacăra ce arde
pentru ''fitilul'' candelei aprins în noaptea albă.

Cer zorilor, când lamentează dorul trist în noi,
să-l farmece cu inocenţa şi galbenul din raze
şi-i mulţumesc amurgului ce plânge în zăvoi,
pentru speranţa lacrimei înveşnicită-n frunze.

Cer zorilor, când arfa lui Apollo cântă dimineţii,
să scrie cu lumină crezul... pe inima viorii
şi-i mulţumesc amurgului atins de gura răutăţii,
pentru Cuvânt... rănit de Eris şi fript în focul urii.

Cer zorilor, când teiul crud mocneşte în cuptor,
să plămădească aluat... cu mâna apei cristaline
şi-i mulţumesc amurgului, în sanctuarul creator,
pentru proscura slovei coaptă cu răbdări senine.

Cer zorilor, când mustul fierbe-n cada de stejar,
să plăsmuiască-n mintea vinului odorul pastoral
şi-i mulţumesc amurgului blajin, pe vatra din altar,
pentru Virtutea Mirului... sfinţită-n Sfântul Graal...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casă de piatră de vânt

cuvintele sunt
coatele şi genunchii unui poem;
de multe ori ele aleargă
cu genunchii inimii la piept,
sau se târăsc pe coastele ascuţite
ale timpului prezent,
doar ca să acopere o pată de pe cer
cu un buchet de flori atemporale,
ori să umple golul din piept
cu muzica unui infinit cu multe zecimale...
poemul acesta însă,
este o nuntă mare;
o nuntă a cuvintelor cu universul
o nuntă a secundelor cu poemul...

... vântul scrie prefaţa unei cărţi,
doar cenuşa mai ştie
numele autorului de pe copertă;

în cer, zeii citesc tardiv postfaţa
şi trimit daruri de nuntă...

: pe memoria contemporanilor
plouă infinit, cu multe zecimale!

poezie de Florin Constantin Verdeş din Eu, cu eURI (2018)
Adăugat de Florin Constantin Verdeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânda

cred că o să vină ploaia
i-am spus să-i aud cuvintele
probabil mi-a răspuns
cu faţa acoperită de umbre
am întins mâna norilor
dintr-un colţ al cerului
pasărea a ţipat
scurt
ora unu
a după- amiezii
de pe trotuar ne pândea
singurătatea

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurd

nu pot să mă îmbrac
cuvintele tale
sugrumă respiraţia
îneacă orele
amână răsăritul
sparg liniştea străzii
năruie piramidele din cer
unde mă uit
unde mă duc
orizontul este pângărit
cu flăcări
ochiul îngrădit întârzie
zborul cu citate
la limita absurdului
sute de cuvinte
strâng respiraţia
poftim de te îmbracă tu
de poţi din silabe
fă-ţi costum
mută-ţi cărarea pe mijloc
din casa jocului ieşi
nu îngropa energii
traversând
prin viaţă cu spatele

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puri

puri?
ne scăldăm în lumină
prin gardul cu iederă?
Doar
ştim să muşcăm gândul,
milimetric trecem
de sârma ghimpată
adunată în suflet.
Să nu-ţi rupi hainele
când păcatul te va îmbrăca.
Scuipă tristeţea.
Din taina vârstei
mai recunoşti copilul?

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!