Cămaşa

în noaptea-aceea efemeră
cred că am fost nemuritori
îmi amintesc adeseori
de cămăşuţa ta lejeră
ce-avea la piept doi bunghişori
mici de sidef
şi transparentă
că şi în amintiri îmi dă fiori

în zbuciumul năvalnic de-nceput
s-au rupt şi au sărit cât colo
şi-n răvăşitul aşternut
liră erai şi eu Apollo...

astăzi închisă ca o sferă
îmi spui că vremea a trecut
că-s corzile mult prea uzate
şi-oricât de bun aş fi-n dexteritate
un cântec nou nu va mai fi ca la-nceput...

curând vom trece în eternitate
dar încă eu te-ntreb-
nu crede că-s zălud-
mai ai tu cămăşuţa cea de noapte?...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi, boabe de mărgăritar

Doi ochi, boabe de mărgăritar
îi împodobesc obrazul.
Când îi ofer flori în dar,
mama uită tot necazul.

Pe la tâmple, ghiocei
îi amintesc de primăvară.
S-au amintesc de anii grei
când viaţa i-a fost amară.

A trecut timp peste mama,
dar tot frumoasă a rămas.
Încă mai poartă marama,
tot mai dă la cântec glas.

Ce caldă este mâna ei!
Ce faţă blândă are!
Când eu plâng de dorul ei,
mama îmi dă alinare.

Lângă mama îmi este bine.
Ea cu drag mă încălzeşte.
Îmi face zile senine,
mama mere mă iubeşte.

Trandafirul ce-înfloreşte
mamei îl ofer cu drag.
Ea e stea ce străluceşte
şi-mi dă zborul către larg.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec a la Prevert

Acum parcă îmi mai amintesc
De acest cântecel ciudat
Mult prea tomnatic şi uitat
Ca poezia lui Prevert.
Şi mi-era toamnă adâncă-n suflet,
Trist visam lângă felinar.
Tu erai moartă-n faţa uşii
Şi îngropată sub frunzar.

M-aş mai putea oare întoarce
Cu acest cântec de plictis
Morbid nu îmi mai este-n suflet
Şi-am devenit mai optimist.
Dar dacă întinde iarăşi toamna
Trena-i de frunze, arămie,
Încep să plâng şi să mă tângui
Şi să mă mor din nou în mine.

Azi nu mai pot, ce-aş mai începe,
Viaţa mea a fost cândva,
Prevert mi-nchide ultima uşă
Din toamna şi din iarna sa.
Dar acest cântec mă mai poartă
Prin vara ca un labirint,
Sunt mort deja, pierdut de lume
Şi-n focul verii sunt doar frig.

cântec interpretat de Serge Gainsbourg, muzica de Serge Gainsbourg, versuri de Serge Gainsbourg, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Îmi pare că-s mai bun de ceva vreme
Decât am fost în toată existenţa,
Dar poate este încă prea devreme
Să spun că-n mine mi-am găsit esenţa.
Şi poate că-i o simplă amăgire,
Iar lumea încă strâns mă ţine-n gheare
Ori poate sunt mai îndrăzneţ din fire
Şi fiind mic, aş vrea să mă dau mare.
Dar dacă zic că-s bun nu e trufie,
Căci cum sunt alţii, chiar nu mă priveşte,
Ci ştiu că am avut vicii o mie
Şi-acum în mine floarea înfloreşte.

Oricine este bun de la Natură,
Dar diamantul e îngropat în zgură.

poezie de Octavian Cocoş (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot

Când ai plecat, mi-au devenit pustii
şi nopţile, şi zilele, şi tot;
te-am implorat, de poţi, să îmi revii,
dar singurul răspuns a fost: "Nu pot!".

Te-ai dus în alte lumi, ai părăsit
tot ce-am clădit în visurile-n doi,
în timpul când credeam că m-ai iubit,
dar... eu visam cât pentru amândoi.

Iertare? Pentru ce? Îmi amintesc
doar clipele în care-a fost frumos,
acelea când spuneam că te iubesc
şi-ţi ascultam cuvintele, pios.

Ce va mai fi? Nimic! Am hotărât
că nu mai eşti. E simplu: nu exişti!
Decât "Nu pot!", e mai frumos. Atât!
Nu cred în ochii verzi ce-mi spun că-s trişti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce îmi doresc

Îmi doresc să fi aici,
Îmi doresc să mă-nţelegi,
Îmi doresc să te implici,
Îmi doresc să ma alegi,
Îmi doresc să-mi spui ce simţi,
Îmi doresc să îmi vorbeşti,
Îmi doresc să nu mă minţi,
Îmi doresc să îmi zâmbeşti,
Îmi doresc să mă saluţi,
Îmi doresc să nu eziţi,
Îmi doresc să mă săruţi,
Îmi doresc să fim iubiţi,
Îmi doresc să mă adori,
Îmi doresc să mă priveşti,
Îmi doresc să-mi dai fiori,
Îmi doresc să mă doreşti,
Îmi doresc ca să citeşti,
Îmi doresc să ştii ceva,
Îmi doresc să mă iubeşti,
Îmi doresc să fii a mea.

Îmi doresc să îţi vorbesc,
Nu-mi doresc să mă răneşti,
Îmi doresc ce îmi doresc,
Îmi doresc doar să citeşti.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagini

Îmi bate iarăşi ploaia-n geam
Cu stropi mărunţi şi amintiri
Din vremea când copil eram
Din vremea primelor iubiri.

Imagini tăcute în faţă mi-apar
Şi inima îmi plânge de bucurie
Aş vrea să ating al ploii sfânt dar,
Dar ne desparte o veşnicie.

Anii au trecut şi zadarnic încerc
Printre stropii de ploaie s-alerg;
Să mă întorc la ce-a fost demult,
La anii de vis ce-au trecut.

Anii s-au dus, dar în inima mea
Un loc pe vecie le voi păstra,
Şi-n seri când ploaia iar va veni
Cu drag de ei îmi voi aminti.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri, amintiri...

"Frumoasa mea de altădată"
Îmi scrii, amince, pe album;
Să ştii că-s tare indignată
Fi'ndcă mi-o spui abia-acum.

epigramă de Cristinia Mesea-Ulmeanu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Ningea cu flori albe de Nu-mă-uita,
Lin, prin noapte şi prin amintirile mele,
La un geam îngheţat vântul îmi recita,
Poeme de iarnă sub sclipiri de stele.

Pe aripi de vânt, gândul îmi zboară,
Printre fulgii zglobii dând timpu-napoi,
Scoţând la iveală amintiri dintr-o sară,
Cu un disc de vinil, un ceai şi noi doi.

Îmi amintesc cum stăteam cumiti şi sfioşi,
Şi îţi sorbeam surâsul cuminte de fată,
Îţi admiram ochii ce mă alintau drăgăstoşi,
Mici, ca două bomboane de ciocolată.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost cândva

Au fost cândva zile de mai,
Au fost cândva zile de vis,
Când lângă mine erai
Şi trăiam ca-n paradis.

Multe-au fost, azi nu mai sunt.
Au fost luate de vânt.
S-a dus vremea când erai
Pentru mine colţ de rai.

Din când în când îmi amintesc,
Aş vrea din nou ca să trăiesc
O zi fumoasă de mai,
Tu alături, să-mi fii rai.

poezie de Dumitru Delcă (20 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa din viitor

Îmi amintesc, din nou, de ce va fi,
În viitorul dintr-un vis ce-a fost,
Dar l-am trecut în cele fără rost
De care n-am mai vrut, nicicând, a şti.

Şi iarăşi văd în visul ireal
Un viitor ce poartă amintiri.
Nici azi nu-mi sunt, nici ieri n-au fost trăiri,
Dar sunt acolo-n vis ceva real.

Apar, plutesc un timp în jur, dispar,
Scântei din focul încă neaprins,
Ori fulgi pe care iarna nu i-a nins
Şi-aşteaptă viitorul când apar.

Sunt amintiri ce nu s-au petrecut
Şi aşteptări pe care nu le am
Din vremea-n care-n viitor aveam
Un foc rămas cenuşă, în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

mignonă, volubilă, albă şi caldă,
te-apleci, prea sexi, şi pui lemne pe foc.
ce noroc a dat peste mine,
îmi zic în gând şi tare:
ai grijă să nu sară-o scânteie pe tine
să iau foc.
hai, hai nu ţi-i bine...
ba da, dar sunt gelos pe scânteie.

te bagi lângă mine în pat,
ai picioarele reci, le cuibăreşti între-ale mele,
la rându-mi mă fac mititel
cuibărindu-mă, atât cât pot, între sâni.
un sărut.
cred că aşa se simţeau zeii bând din ambrozie,
îmi trece prin gând.
nu crezi că-i prea cald, eu mă dezbrac.
te laşi şi tu dezbrăcată...

afară e noapte, e frig, promoroacă.
pe dinăuntru, pe dinafară,
trupul tău e-o sahară,
eu gâfâi cu paşi de cămilă,
mă-nnăbuş de cald...

privim la televizor slujba ţinută de Daniel şi Bartolomeu.
mâine, îmi zici, se face sfinţirea catedralei neamului,
au dat-o la-ntors, îi zice acum a eroilor.
şi-i bine aşa, zic. o catedrală, două
e de gen feminin şi nu e femeia oare
o catedrală ce sfinţeşte mereu spre-nviere eroul căzut?
râzi. ia să văd, da bietul de el, e căzut...

un câine latră în noapte de frig sau la lună, nu ştiu,
mi-e milă de el, sigur este legat...
ce faci, sforăi ca un trabant...
mă iau pe braţe uşor şi mă pun pe salteaua de aer...
focul duduie-n sobă, e cald
şi pruncului din mine i se lipesc pleoapele şi adoarme...

mâine e încă o zi, vei face focul din nou
şi poate... ritornero, ritornero...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de seară

La ceas de seară gândurile-mi fură
Şi liniştea şi clipa de tăcere...
Le simt precum un strop de cianură
Ascuns azi într-un fagure de miere...

Îmi amintesc copila de-altădată
Cu părul negru, lung şi ondulat,
Cu zâmbet cast şi ochi de ciocolată.
Dar timpul a trecut... Te-ai depărtat!

Îmi amintesc cum mă strângeai de mână.
Zburam spre stele şi spre adevăr...
Azi timpul amintirile-mi sugrumă
Şi de acel trecut îmi este dor.

Da, timpul a trecut. Ai fost mireasă...
Te-a dus un june mândru la altar.
Ce tânără ai fost şi ce frumoasă!
Ne-am întâlnit pe drumul vieţii iar...

Şi viaţa ta a fost un câmp cu grâne.
Timpul s-a-ntors în palma noastră iar
Şi nu-mi mai amintesc nici cum nume
Ne-am revăzut pe-al timpului altar.

Din cerul desfăcut ca o fântână,
Culegem astăzi, iarăşi, amintiri.
Tu eşti de-acum pe sufletu-ţi stăpână,
Iar eu, oh, eu am lacrimi în priviri.

S-a strâns în noi, gol după gol, uitarea.
Din noi, mereu, tăceri s-au adăpat.
Ne este ca un haos depărtarea
Şi ce străin ni-i drumul... Ce păcat!

N-avem fotografii, dar ne rămâne
Doar gândul bun trimis spre Dumnezeu
Şi timpul petrecut în astă lume -
Un gol imens prins între tu şi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gratitudine

Cum să încep?... E pagina prea goală,
Dar îmi oftează gândul de prea-plin
Crescut în piept, petală cu petală
Când îmi udaţi grădina cu senin.

Cât aş dori să mă citiţi în toate,
Ca să aflaţi ce mult vă preţuiesc
Şi că-nsemnaţi şi dulcea realitate,
Şi visul blând în care vă iubesc.

La drept vorbind, nu cred să fiu în stare
Să răsplătesc acea delicateţe
Adusă-n dar într-o îmbrăţişare
Şi-atât frumos cu lauri de nobleţe.

Mă tot frământ să caut mângâierea
Ce meritaţi, dar tare îmi e teamă
Că n-am cuvânt mai dulce ca şi mierea
Sau unul bun măcar de pus în ramă.

Că vă iubesc mai mult decât pe mine,
Suflete dragi şi albe ca icoane!
Voi îmi lăsaţi în minte numai bine
Şi-n ochii mei pe frunte-aveţi coroane.

Iar de vă(-n)cânt cu lacrima pe pleoapă,
Voi să iertaţi asemenea ieşire:
Că sunt un bard şi cât să mai încapă
Doar într-un om atâta fericire?

Cu tot ce simt, cu ce aştern pe foaie
Devin mai cald şi mult mai roditor;
Pentru ce-mi daţi – Iubirea în şiroaie
Vă mulţumesc şi-s recunoscător!

poezie de Vali Iuraşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele ce nu apune

Dintr-o străină depărtare
cu ierni mărunte şi fiori
din prafuri netezite-n sare
rămâi şi nu te mai cobori

Credeam că-n pânze de mătase
ai aşternut un scrum cărunt
iar dedesubt un drum de oase
ai aşternut şi încă sunt

Îmi scutur pielea iar şi voalul
în pragul tău de ieri trecut
să-mi pui în floarea ta şi anul
şi crinul care a-nceput

Chipul mi-e rece şi-o secundă
trece în goană printre noi
doar vântul şi-o petală scundă
mai numără din doi în doi

Şi-mi pare rău că timpul doare
şi nu apuc ca să-ţi mai spun
că-n ochii tăi ziua nu are
ore care vreodată-apun

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicată ţie, prieten drag!

Îmi amintesc cu drag de acele vremuri
Când ieşeam cu toţii afar' la joacă,
Îmi amintesc, şi suflet tu îmi tremuri,
Întristat de timpul ce anii o să ni-i treacă.

Ne jucam de-a v-aţi ascunselea
Şi făceam cornete din hârtie,
Cât aş vrea să-ntorc vremurile acelea,
Să mai fim cu toţii ca-n copilărie.

Şi mergeam pe banda ce transporta cărbune,
Cu tubermanele să ne "împuşcăm",
Au fost toate acele numai clipe bune,
Azi doar amintiri ce-n suflet le păstrăm.

Ai plecat, Cosmin, nefiinţa ai urmat,
Şi am pierdut un prieten ca un frate,
Ai plecat la ceruri, căci cerul te-a chemat,
Şi ai lăsat în urmă inimi îndurerate.

Au trecut doi ani de când eşti printre îngeri,
Şi de când cu tine parte din noi ai luat,
De-aş întoarce timpul la clipele de ieri
Azi cu noi ai fi, la fel ca altădat'.

Noi te vom păstra mereu în amintire,
Tu vei fi o parte din sufletele noastre,
Şi te vom privi în zori şi asfinţire,
Ca pe un soare nou pe zările albastre.

Lui Vitejanu Cosmin - Marian

poezie de Răzvan Isac (26 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea noapte

Îmi amintesc de acea noapte,
În parc, pe bancă, doar noi doi,
Vorbeam încet, uşor, în şoapte,
Deşi cu tine eram vioi.

Eu vorbeam mereu, mă bâlbâiam,
Vroiam să fie cât mai plăcut,
Doar pentru tine, căci te plăceam,
Vroiam doar să te sărut.

Iar tu, înger pur din Rai,
Priveai spre cer, erai tăcută,
Erai frumoasă, străluceai,
Ca o floare atent crescută.

Şi-ntr-un moment, fără accept,
Te-am luat de mână, ne-am ridicat,
Inima mi se oprise-n piept,
Te-am luat în braţe, te-am sărutat.

La sfârşit nimic n-ai spus,
Doar te-ai întors şi ai plecat,
Acea noapte a apus,
Cu gându-n stele m-ai lăsat.

Doar o fată mult privită
Pentru-o noapte neuitată,
Acea fată mult iubită
Pentru-o noapte fermecată.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc în privirea ta

Eu trăiesc în fereastra închisă de obloane
Să nu vadă cerul că-s eu către drum -
Timpul mă împinge, flămând de coroane
Crescute pe dinlăuntru a tot ce îţi spun.
Sufletul zilei deschide a sa carte
La pagina scrisă de acum un an,
Si crede că-s mănunchi de glume curate
Neimportante pentru vre-un plan.
Ci eu trăiesc în fereastra ta, vis devreme,
Soarele întinde umbra-mi pe pereţi,
Nenumărate patimi cearcă să te cheme –
Să nu fugi de-acasă, cer de dimineţi.
Eu trăiesc în fereastra ta, şi când e noapte,
Şi-n corp îmi dă năvală gândul tău, senin:

Nu lăsa privirea să-mi ducă anii departe
Că-n geamul tău deschis pot să nu revin.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (26 ianuarie 1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crezut, dar mi-a trecut!

Am vrut să fiu poet, dar mi-a trecut,
Acum pictez, metafore mai mult,
Şi-acel fior de zbateri nesfârşit
O să îl scriu pe stele-n infinit.

Pe muze, am să le-alung când vin,
Că prea îmi fac viaţa mea un chin.
Şi mă obigă în cuvânt să zbor,
Să creionez poemele de dor.

Şi versurile care curg din nori
Ce te pătrund în noapte dând fiori,
Am să le-ncatusez în flori de crin
Că prea îmi rănesc inimă-n-suspin.

Să nu mă judeci mândru cititor,
Că-n versul meu e lacrimă de dor.
Şi nu mă huidui că am greşit
Sunt un netrebnic, orb şi-ndrăgostit!

poezie de Augustin Georgiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui şef

De câte ori mănânc un ou,
de Paşti îmi amintesc din nou,
de porc dacă mănânc ceva
îmi amintesc de... Cineva...

epigramă de Ioan Crăciun Petrişan din Apostile (20 august 2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!