Adevărul tristei priviri

Câteodată, soarele nu apune unde ai vrea
şi culorile dimineţii sunt diverse de cum ţi le imaginai.
Descoperirea e neaşteptată precum în vară fulgul de nea,
dureroasă în a înţelege unde a dispărut calea spre rai...
Noi unghiuri ţintesc gândul,
vise vechi abandonează strada,
în cenuşiu se îmbracă pământul
în neant se prăbuşeşte parada
şi timpul, în călătoria către clipe infinite îşi ţine respiraţia,
devenind din ce în ce mai subţire, îngroşând dizgraţia
iar neliniştea devine atât de robustă, că îndepărtează speranţa.
Adevărul tristei priviri, prea gru pentru a fi acceptat,
bâjbâie în sufletul fragil, la dureri încă neadaptat

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt calea dintre cer şi mare

Sunt calea dintre cer şi mare
unde gândul graniţe nu are
şi aurora e liberă de fragile suspine.
Sunt răsăritul ce delicat soarele atinge
şi somnoros salută luna ce se stinge.
Sunt asfinţitul din seara răcoroasă
când după un deal lumina moare
şi sunt vocea vântului ce-n inimă caută ascultare
pe frunzele timpului suflând nori uşori, pufoşi şi moi
unde ar putea găsi odihna.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte spre desăvârşire

Ploaie de pietre şi bolovani
asaltează corpuri epuizate
ce se închină voinţei cu ochi roscovani
mai presus de tot si de toate...
Se cere cucerit soarele unde anii sunt orfani
şi vârful inexistent, mult prea departe...
Teama poticneşte respiraţia,
vântul clatină ramurile copacilor
şi sufletul rămâne uimit, când în sfârşit,
atingerea vârfului avertizează graţia
frumuseţii bulgărelui de pământ
in cuptoarele iubirii rumenit.
Maiestuos se ivesc, fără false aparenţe,
frumuseţi încă nevăzute,
de nepretuit, nascute din divine esenţe.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă de fantezie îmi dăruiesc

O clipă de fantezie îmi dăruiesc,
de realitate să fug îmi doresc.
Moment magic ce-mi taie respiraţia,
emoţii asincronice înlătură dizgraţia.
Un vis de cristal, mult prea fragil,
curge-n bucăti de timp milenar ca şi gândul agil.
Nopţi dulci se împrăştie-n văzduh,
sunt nopţile inimii mele ce zboară
una câte una, dansând ca un duh
plin de bucurie pe-un arcuş nou de vioară.
Momentul de a întoarce pagina a sosit,
un alt vis îl aştept împlinit!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

De ce răsare soarele?
De ce curg izvoarele?
Unde ne duce sfârşitul?
Unde este infinitul?
Soarele, de ce apune?
Unde pleacă-întreaga lume?
De ce viaţa se sfârşeşte?
De ce pământul se-învârteşte?
Sunt întrebări la care,
doar timpul poate da,
răspuns la fiecare.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea din adânc

Nu.....
Nu cred că-ti imaginezi
Scriu doar pentru tine
Si dacă intr-o zi
Nu mi-ai citit gândurile
Simt cum cerul
Se prăbuşeşte
-Ai păţit ceva?
Mă intreabă soarele
-Nu... dar văd
cum lumina ta a pălit
Si sufletul meu
Dintr-un râu tumultos
Devine un lac
Unde liniştea
De la suprafaţa apei
Acoperă cu tăcerea ei
Tristeţea din adânc.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vârtej prea metaforic

Ne-am pierdut identitatea într-un val al nepăsării,
Unde zâmbetele triste cuceresc obrajii lumii,
Undeva, la o treime, piramidele uitării
Încă ne arată timpul când ne inventau străbunii

Evidenţa stă ascunsă sub un lacăt al tăcerii,
Fără copii după cheia ce deschide universul,
Au rămas prin constelaţii sub privirea omenirii,
Dar cum să ajungi la ele doar cu gândul sau cu mersul

Încă sunt oşteni ai vorbei, însă prea puţini se pare,
Ce îndreaptă câte-un deget către sursa de lumină,
Înspre ceruri ei arată că există o cărare
Către infinitul sacru şi culoarea lui divină

Dar în cruda realitate, drumul existenţei noastre,
Şovăie sub îndoiala unor lecţii prefăcute,
Care ne îndepărtează de esenţele albastre
Şi preschimbă adevărul în expresii surdo-mute

Între timp, dar ce e timpul? Noi vâslim în gol secunde
Printre îngâmfări rebele, prea deştepţi şi plini de sine,
Într-un spaţiu care parcă caută să se scufunde
În vârtejul metaforic, unde răul pare bine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre sufletul tău

Un zbor spre sufletul tău iar,
Mi-aduce gânduri în pahar,
Iar tu când bei e o plăcere
Şi pentru mine-o mângâiere.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Cel mai frumos cadou mi-aduce-n dar,
Iar soarele-mi luminează chipul
Şi fuge de la noi sfârşitul.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Îmi duce gândul meu hoinar,
În grădina ta cu soare şi flori
Şi unde timpul nu-l măsori.

poezie de Eugenia Calancea (10 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fulgilor crăiasă

Cochet,
În nuanţe violet,
Înfăşurat în mantia-i de visare,
Al toamnei ocru şevalet
Se prăbuşeşte pe cărare,

Discret,
Un soare ultraviolet
Pe nevăzute parcă azi dispare,
Se-nfig precum un piolet
Zâmbirile-i ce-au devenit atât de rare,

În sufletul ce astăzi pare-a fi de stâncă,
Unde iubirile de-o vară tremur' încă,
Unde se pregăteşte să-ţi devină iar mireasă,
Imaculata zărilor Cenuşăreasă
Înrobitoare prin privirea ei adâncă,

A fulgilor crăiasă.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau răul: Eu nu sunt făcut pentru bucurie, nu trebuie să caut plăcerea. Nu trebuie să mă abandonez şi să mă dedulcesc la poşirca lăptoasă a îndestulării comune. În timp ce oamenii n-au unde să-şi odihnească oasele, eu am o casă cu 5 camere, într-un vechi palat; înăuntru sunt paturi bune pentru dormit, fotolii largi ca să te aşezi, farfurii adânci din care să mănânci. Dar nu pentru asta am venit pe lume, nu pentru asta am acceptat să trăiesc. Am acceptat viaţa pentru că viaţa e mai dureroasă ca moartea. Şi numai în durere apare adevărul. Nu vreau să fiu mulţumit, nici liniştit, nici fericit, nici bogat.

Giovani Pappini în Un om sfârşit
Adăugat de pompilia buzatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la Acrostihul marca Dumitru Bădiţă - Doina Maria Constantin către Dumitru Bădiţă

În labirint de gânduri m-am pierdut
Unde e poarta către absolut?
Prinde-mi mâna cu tine mă poartă
Atingerea-i sămânţă de artă...
În cerc noi doi să intrăm involut.

Să rămânem aici în spirală
să zidim o albă catedrală
Îngenuncheati si-mbrăţişaţi de dor
Să te alint cu ochii-mi de cocor...
Clipa sa ne fie-agoniseala.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea aici

Unde mă cauţi? Cum de nu vezi?
Sunt cerul albastru şi verde livezi,
Roşul din macii născuţi de câmpii,
Un susur de ape ce curg străvezii

Unde te uiţi? De ce nu auzi?
Sunt glasul din pruncii prea buni şi prea cruzi,
Buzele lor ce aşteaptă la sân,
Şoptesc unde sunt, le ascultă... îţi spun

Cum de aştepţi şi cum de nu simţi?
Sufletul spune, dar încă te minţi,
Ochii privesc, doar te uită de vrei,
E mâna mea lângă, aşteaptă s-o iei

Unde exişti şi unde iubeşti?
În lumea aceasta sau vise cereşti?
Vino aproape, aproape îţi sunt,
Iubirea există deja pe pământ...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul cu solzi de peşte

am trimis dragostea în exil
pe magica insulă a lui Ovidiu
unde soarele creşte mai sus cu o octavă
iar răsăriturile sparg valurile cu liniştea lor

dragostei mele i se deschid scoicile
are reflux ca o mare agitată
din nisipuri dragostea această urcă spre soare
construieşte la infinit castele
în timp ce orizontul îi sângerează în palme
cu gust de sare şi singurătăţi

voi mai primi din exil culorile nopţii
/curcubeul acela scris pe portativ /
voi mai sorbi absenţa ta gravata pe irişi?

se scurge timpul ca nişte cozi de şobolani de apă
lent tot mai lent pe pământul umed
în adâncurile mării s-au retras bancuri de peşti
iar delfinii sar în larg jucându-se cu singurătatea de foc

pe insula lui Ovidiu
dragostea sapă cu ghearele
în poeme care îşi prind aripile
de lumină
iar insula devine tot mai mică pentru
soarele care creşte din mare
şi dispare în cer

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand soarele apune...

Când soarele apune la fereastrǎ
Şi zâmbetul pe cer tu îl zǎ reşti,
Sǎ ştii cǎ unde e povestea noastrǎ
E lacrima de care îmi vorbeşti.

Suntem ca douǎ stele cǎ zǎ toare
Din cerul furtunos şi plin de-amar,
Pe calea mea e-o lacrimǎ ce moare
Şi pe a ta e fǎ rǎ de hotar.

Mǎ sting uşor sub patimi ce mǎ-ncântǎ
Şi dau dorinţei împlinirea sa,
De te visez în noapte e o luptǎ
Ce-o port cu sufletul şi soarta mea.

Acum tu pleci pe la apus spre casǎ
Şi eu închid fereastra dinspre cer,
A fost poveste sincerǎ, frumoasǎ,
Din ea doar amintirea mi-o ofer.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu de mare îmi va fi dor...

Tu marea mea frumoasă, şi albastră precum cerul
Cu pescăruşii veseli ce-ţi tulbură albastrul
Mă voi gândi la tine de câte ori misterul
Îmi va trimite vise, pe raza unui astru!

Voi retrăi în vise, povestea de o vară
Venită în toamna vieţii, precum un nor de fum
Timidă, tandră, dulce, ca glasul de vioară
Să îmi aline dorul, să nu-l prefac în scrum!

La malul tău timidă, eu mi-am cântat iubirea
Mireasă m-ai făcut, cu spuma unui val
Simţeam cum mă cuprinde în braţe nemurirea,
Şi cum mă-drept spre Rai, pe coama unui cal!

Un vis frumos de-o vară, romantic şi fierbinte
Sub soarele ce parcă, vrea lumii să dea foc
Cu tine mare dragă, noi am spus jurăminte
Şi-am vrut iubirea noastră, să îşi găsească loc!

poezie de Elena Bulancea (19 septembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru România

Mi-e gândul îmbrăcat în sărbătoare
Deşi un dor imens mă împresoară
De glia cea de vise născătoare,
În veci a sufletului azimioară.

Tricolorul am pus la cingătoare,
Cu-o lacrimă am scris poezioară
De glia cea de vise născătoare,
În veci a sufletului azimioară.

Se-adună mii de raze în cursoare
Să spele toată această rodioară,
Speranţa să renască-adăpătoare
Precum a lui Porumbescu vioară.

Mi-e gândul îmbrăcat în sărbătoare...

rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii de flaut

Înalţ din mine către mine,
O rugă pentru vindecare,
Apoi o rugă către Tine,
Să ne ajuţi pe fiecare

Să nu-mi laşi grijile s-apese
Pe unde răni nu-s vindecate,
Sunt prea adânci şi mult prea dese
Şi încă mai zvâcnesc în noapte

Sub pleoapa existenţei sfinte,
Un ochi închis ar vrea să vadă,
Te rog frumos adu-mi aminte,
Ce mintea nu mai vrea să creadă

Şi mă întreb unde să caut,
Într-un ecou sau înlăuntru?
În armonia unui flaut
Ce cântă-n suflet... dinăuntru?

Înalţ din mine către mine,
O rugă pentru vindecare,
Apoi o rugă către Tine,
Să ne ajuţi pe fiecare

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţi spre Paradis

Emoţia surprinzătoare devine gând constant şi prezent,
gândul devine nevoie, nevoia se transformă-n iubire,
al inimii parcurs adiacent, sentiment omniprezent,
undă şi spirală, apoi, lumină-n dezrobire...
************************
Regele felin din înaltul castel privesc,
bucăţi de inimă zboară în vânt,
licurici statici clipa văduvesc,
culori dezactivate se pierd în cuvânt.
În seara-ntunecată, adevărata circumferinţă desenez,
culeg mici perle negre stăpânite de entităţi
în permanenţă evoluţie şi schimbare-n bucăţi,
un cadru alb-negru sau minunate monturi ecosez.
Prizonieră cu voie, iubirea-n muşcătura mâinii tale simt,
o văd cum niciodată nu face schimb
şi viaţa ţine strâns ca şi cum ar apăra-o de lanţuri cu zale dinţate
ce la pândă stau în mintea mea slabă, fragilă, plină de ambiguitate.
În dar primesc delicate ţesături, în mână prind coralul exonerat,
dorindu-mi acum a percepe netezimea stâncii ce l-a generat...
Mă-ntorc în sfârşit unde aerul e dens
pentru a reda somnului şi păturii de extazie,
parfumuri de flori cu ale mele vise în consens
şi-albastre aripi ale delicatei singurătăţi în tremens...
Umplu cu vârf pentru totdeauna, mereu şi întruna,
inima ta şi a mea, ce mici spirale erau cândva
iar acum, porţi deschise spre Paradis, casa ce ne vrea!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu o umbră... Singurătăţii mele
Să-i dau întâietatea de antevorbitor,
Să îi croiesc cu gândul, cărare printre stele
Şi cu tăcerea-i crudă, să pot să mă măsor.

Aş vrea să-mi caut paşii sub veştede fecioare,
Vremelnic tânguindu-şi exilul către moarte,
Să nu mai simt durerea, să mă înalţ spre soare,
Vântul să-mi împrumute din fragedele-i şoapte.

Aş vrea să fiu senuda ce rătăceşte-n vidul
Clepsidrei minione din vise zămisllită...
Să fiu orchestra ploii, călcându-mi jurământul
De-a fi mereu aeeaşi, mereu nefericită.

Din ochi de lacrimi încă nedefinit, desene,
De clipe fericite, o clipă, să desfac...
Sculptez în voi săruturi de toamnă şi poeme
Şi suferinţa-n clipe de vise, o îmbrac.

Mă-ntorc la nemurire, tacit, prin legea firii...
Sunt îngerul-nimicul cu aripi de cristal,
Sunt limita tăcerii şi visul omenirii
De-a se-nălţa spre stele cu fiecare val.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde începe începutul

De unde începe începutul?
unde fuge Dunărea în grabă
de ce magnoliile înfloresc de două ori pe an
iar fluturii trăiesc doar o zi de pământean,
de ce sunt brazii verzi tot anul
iar florile de mac îşi pierd elanul
în miez de vară când îşi scutură magia
petale muribunde sublim sărută iar câmpia,
vântul amorezat dansează cu ele
mă ia şi pe mine să zbor spre stele;

De unde începe dragostea şi cât va ţine?
de unde ştiu că mă iubeşti tu doar pe mine
de unde ştiu că sufletu-ţi mă cheamă?
mi-e frică să clipesc să nu te pierd de teamă
că nu se va-mplini ce e deja acolo scris
că nu-i nimic real ce simt, e doar un vis,
de unde ştiu că tu exişti, că nu eşti doar o-nchipuire
un dans al minţii, chinuit de-o dulce plăsmuire
un joc retoric copleşit de prea mult dor,
de întrebări şi nenţelesuri, de strigăte de ajutor,
De unde începe începutul?

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!