Rugaciune pentru 1 Decembrie
Ne iartă, Doamne, ura și gâlceava
de care suntem zilnic vinovați,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpați.
Prea mult abandonați acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare și iertare și noroc.
Că pentru vite nu mai sunt nutrețuri
și așteptăm o pâine din import,
când bietul om s-a prăbușit sub prețuri
și sufletul în el e-aproape mort.
Ne-am despărțit în triburi și în secte,
în cluburi, în partide și în găști,
iubirile directe sunt suspecte.
Dorești succes? Învață să urăști.
Dușmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
când e negustorit și duhul Tău?
Și, totuși, Alba-Iulia există,
și, totuși, cineva i-a dat un rost,
și-a fost și-atunci pornire anarhistă,
și Dumnezeu tot ocupat a fost.
Cu grohotiș pe tălpi și brumă-n gene,
să-nvingi un vechi și tragic handicap,
și, în onoarea Albei Apusene,
să-ți scoți căciula dacică din cap.
Se aude Basarabia cum plânge
de dorul Țării Mari, pierdute-n veci,
și-n clopote e treaz același sânge,
și-aceiași ochi imperiali sunt reci.
Și nu-i Emilian la catedrală,
uzurpatorii lui lucrează calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoală,
nici nu mai cântă doctor Iacob psalmi.
Și ne e dor de-o sfântă sărbătoare,
în care toți să ne-adunăm aici,
și ne e dor de România Mare
și am rămas îngrozitor de mici.
Dar, Doamne, pune-Ți pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
și să mai încercăm măcar acum.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre iertare
- poezii despre dor
- poezii despre alb
- poezii despre țări
- poezii despre învățătură
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tragedie
- poezii despre toamnă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Sunt un bulgăr de nimic
Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cât mă foc mai mic,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai mare.
Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cât sunt mai nevăzut,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai bine.
Doamne, când suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Și cu cât îi duc război,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mă-mbraci cu pace.
Vin din cer mi-ai dat să sorb
și pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cât eram mai orb,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mi-ai dat lumină.
Iar de toate câte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cât mi-e dor,
Doamne, cât mi-e dor de Tine.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre război, poezii despre rai, poezii despre pace, poezii despre lumină, poezii despre foc sau poezii despre Soare
Nopți
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Nopți lungi și triste
Acasă mă gândesc
Și pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopți pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopți de basm acolo, la voi
Și Doamne, pentru ce o viață de coșmar
Și pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopți pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopți de basm de care nu mai știu
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
De ce nu încetați acest cumplit război?
De ce va gândiți numai la voi?
Și nici nu vă pasă de mama care-și plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălți de sânge!
Și nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre sânge
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre mamă
- poezii despre groază
Copii care uităm
Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înțelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!
Și mă întreb de ce contăm,
Când ai putea și fără noi?
De ce accepți să existăm,
Acum și-n ziua de apoi?
De ce ne ierți și ne ajuți,
Chiar și atunci când nu putem?
Știu bine Doamne, suntem mulți,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem
Dar totuși încă ne mai ții
În brațe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm
Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi
Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O știm prea bine... dar uităm
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre existență, poezii despre devenire, poezii despre copilărie sau poezii despre ajutor
Doamne, Doamne
Când patima ne ispitește,
Dar și necazul ne lovește,
Mai bine, Doamne, ferește!
Când speranța e pierdută,
Dar și viața-i decăzută,
Mai bine, Doamne, ajută!
Când cele rele avansează
Și traiul zilnic ne stresează,
Doamne, ne binecuvântează!
Când avem griji și nevoi,
Aici și-n lumea de apoi,
Doamne, ai grijă de noi!
rugăciune de David Boia (19 aprilie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, citate de David Boia despre timp sau poezii despre stres
Doamne, mai fă o minune!
Eu credeam că-s cel mai tare
Că eu sunt cel mai vestit...
Dar în fața ta o doamne...
Mi-am dat seama că sunt mic.
Adunata-m lucruri multe,
Averi... multe am vrut să am.
Dar mi-am dat seama o doamne
Că de fapt... eu gol eram.
Mă-n'brăcam cu haine scumpe,
Cine mai era ca mine.
Dar mi-ai arătat o doamne...
Că de fapt eram un nimeni.
N-ascultam nici o povață
Rele multe am făcut.
Tu... o doamne... mi-ai dat viață
Ce am strâns tot am pierdut.
Cunoscuta-m vitejia,
Mândru tare am mai fost.
Dar pierduta-m bătălia,
Fără a crede în Hristos.
Am primit botezul doamne...
Ca să-mi fie de folos.
Prin puterea ta ce-a mare
Ai salvat un păcătos.
Eu... l-as tot în astă lume
Că de fapt... nu i-au nimic.
Doamne te rog... fă minune
Și salvează- mă un pic.
Ia- mă în împărăția... care
Sus în cer o stăpânești.
Știu doamne că ai răbdare
Eu aștept... vin când dorești.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre superlative, poezii despre sfaturi, poezii despre salvare, poezii despre mândrie, poezii despre dorințe sau poezii despre creștinism
Potopul
Potopul Doamne l-ai trimis la noi
Să spele o rușine ce ne-apasă
S-a îmbâcsit o țară de noroi
Și nu mai știm de mai avem o casă.
Păcate am făcut o știm prea bine
Și-n ultim ceas, noi îți cerem iertare
Prea am crezut că vom trăi mai bine
Și acum ne suflă vântu-n buzunare.
Plânge Moldova, a rămas săracă
Fântânile sunt pline cu gunoi
O apă neagră vine și înneacă
Și sufletul ce-l mai avem în noi.
Rămas numai cu ce-a avut pe el
Agoniseala lui s-a dus pe ape
Cu mâinile crăpate, un bătrânel
Lângă un gard a început să sape.
Voi care-n parlament ne faceți legi
Priviți acum ce-a mai rămas din țară
Ce s-a stricat, nu prea mai poti să dregi
Și viața noastra-i tristă și amară.
Potopul Doamne l-ai trimis la noi
Să ne vedem cu toții neputința
De prea mult timp nu se mai nasc eroi
Am pierdut tot, ne-a mai rămas credința.
poezie de Maria Oprea (1 iulie 2010)
Adăugat de Maria Oprea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre început, poezii despre sărăcie, poezii despre suflet sau poezii despre rușine
Doamne, ocrotește-i pe Români!
Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocrotește-i pe Români,
am dat sânge și sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocrotește-i pe Români!
Am dat viață și soldați,
pentru-o patrie de frați,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au mușcat
Ultimatum și Diktat.
Biata lume nu știa
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov și Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
și lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
și cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat țară și pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat și noi
în al doilea război,
haideți, dom-ne Mareșal
în Moldova și-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru țară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Și-am pierdut și-am fost răpuși
și-am fost ocupați de ruși,
aliații au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Și-am murit de mii de ori
s-avem iarăși Trei Culori,
și-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Țara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocrotește-i pe Români,
de uitat nu vom uita
țara noastră cum e ea,
Doamne, ocrotește-i pe Români!
Cât o fi român român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ține minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost și cum va fi,
și un jurământ te leagă,
țara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi și tu bărbat,
să te simți mereu soldat,
Doamne, ocrotește-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocrotește-i pe Români!
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre armată, poezii despre tăcere, poezii despre teroare sau poezii despre sfinți
Tu ești, Doamne...
M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălțime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoțesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting și pier.
Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Și mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.
Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar și ele-s, Doamne, tot din lume
Și-s și ele, Doamne, din pământ.
Pot să moară orișicând și ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.
Sigur ca dorința-mi încolțește
Când le văd și când în cer Te știu
Dorul meu când înspre Tine crește
Ele-mi stau de martori că ești viu.
Toate-s de folos și-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Și mai mult prin lume Te iubesc.
Ai lăsat un semn în fiecare
Și în toate strălucești la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.
Loc de taină și odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbești
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu ești Doamne veșnic Cel ce ești!...
poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre înălțime, poezii despre îngeri, poezii despre vorbire, poezii despre tată sau poezii despre stele
Ocrotește-mi, Doamne, neamul - satiră sau . rugă
Uite-așa ne ducem traiul
să ne câștigăm mălaiul.
Rușinos, n-avem ce face,
mai cerșim cu bună pace,
ș-adunând niște dolari,
creștem copilașii mari.
Rău ne-a mers vestea în lume,
de șmenari dar fără nume,
de hoți și de cerșetori,
criminali, vi-o-la-tori,
buni doar
numai la-nchisori.
Cu mâinile amprentate,
cunoscuți chiar și în State
că trăim doar din furate.
Toți o apă și o
Baltă,
cum te vede, cum te saltă,
mai ales italienii
ce-s mai hoți ca
Toți oltenii.
Doamne fă-i să știe odată,
că țara mea nu-i o șatră.
Fă-i Doamne să știe toți,
că românii nu sunt hoți.
Sunt un pic mai necăjiți,
de necazuri, bântuiți,
unii chiar mai jigăriți,
dar la muncă? Mai cinstiți.
Ocrotește-mi Doamne, neamul,
că și el e robul tău,
e hulit cu prea mult patos,
n-are loc nici chiar pe Atos,
sunt român, îmi pare rău.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Dragoste, patimă și blestem (5 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre cerșetorie, poezii despre sclavie, poezii despre patrie sau poezii despre mâini
Rugăciune
Doamne! Eu ție mă închin,
Cu-adâncă umilință,
Mă iartă, căci până acum,
Eu n-am fost cu credință.
Până eu bucurii aveam,
De ce să mă mai rog?
Și rar îți mulțumeam,
Pentru al meu noroc,
Uitând de pocăință.
Păcate, nu mi se părea,
Că am făcut prea multe,
Dar am eu dreptu-a judeca,
De am, sau nu păcate?
Acum eu ție mă închin,
Cu-adâncă umilință,
Ascultă rugăciunea mea,
Ce-i spusă cu credință.
Mai rabdă-ne, dacă mai poți,
Păcatele din lume,
Căci nu toți, încă-au înțeles,
Ce scump, vor plăti mâine,
Nu-ntoarce fața de la noi,
Căci avem copilași,
Care aș vrea să crească-n pace,
Nu prin pustii orașe,
Cu oameni disperați.
Doamne! Eu ție mă închin,
Cu adâncă umilință,
Nu fă s-ajungem să vorbim,
Cu toți aceeași limbă,
Și totuși de nebuni ce suntem,
Să nu ne înțelegem.
Ferește-ne de minți bolnave,
Ce vor să ne conducă,
Căci pacea-n lume e fragilă,
Și viitorul, parcă-i o nălucă.
Eu, doamne, ție-ți mulțumesc,
Că ne mai dai lumina,
Și al naturii verde,
Iar pașii mi i-ai îndreptat
Către a ta chemare,
Când viața mi s-a clătinat,
Și ai pus-o la-ncercare.
Abia acum eu am ajuns,
Să văd cu ochii minții,
Căci Raiul, Iadu-i pe pământ,
N-aveam decât s-alegem.
rugăciune de Valeria Mahok (21 februarie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre verde, poezii despre pocăință sau poezii despre plată
Supărat ești...
(Glossă)
Supărat ești pe noi, Doamne!
Te-nțeleg și-ți dau dreptate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Prea vrem să le-avem pe toate!
Ce-a fost sfânt, nu mai e sfânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Oamenii nu au cuvânt
Și n-aud cuvântul Tău!
Supărat ești pe noi, Doamne!
Rătăcim, orbi, surzi, prin viață,
Până o să ne condamne
Cerul, la o dimineață
Fără soare, fără flori -
Ca un semn de pocăință
Doar cu tunete și nori,
Să ne-ntoarcem la credință!
Te-nțeleg și-ți dau dreptate,
Am uitat să ne iubim,
Ne zbatem și dăm din coate
Ca să ne îmbogățim,
Deși știm că bogăția
Nu se capătă cu bani
Și că, uitând omenia,
Din frați, devenim dușmani!
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Am necinstit al ei rod,
Doamnele nu mai sunt doamne,
Domnii-s rude cu Irod!
Cer și pământ se revoltă
De atâta nepăsare,
Numai ura se dezvoltă
Și strigă în gura mare!
Prea vrem să le-avem pe toate,
Dar să nu facem nimic,
Să putem ce nu se poate;
Vrem furtuni într-un ibric!
Orgolii nemăsurate,
Egoism și nepăsare
Asta-i sarea în bucate
Într-o lume-nșelătoare!
Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt,
Izgoniți din Rai cu toții,
Pângărim acest pământ,
Purtându-ne ca netoții:
Poluăm, exterminăm,
Ne întrecem în distrugeri,
Fără să ne-ngrijorăm
C-am putea ucide îngeri!
Parcă ne e tot mai rău,
Dar nimic nu ne oprește:
Prăvălim lumea în hău,
Înjunghiind-o mișelește!
Alții sunt mereu de vină
Dacă-i să dăm socoteală,
Până și legea divină
Este pusă la-ndoială!
Oamenii nu au cuvânt,
Nu respectă nicio lege
Și trimit către mormânt
Tot ce nu pot înțelege!
În zadar se mai ridică
Cei cu inima curată,
Sub al răilor jug, pică
Și dreptatea... nu se-arată!
Ei n-aud cuvântul Tău,
Sunt orbiți de preamărire,
Nu discern bine de rău,
Nu au nicio lecuire!
Calcă zilnic pe cadavre,
Întețesc războaie, mii,
Milă au cât niște javre,
Chiar de propriii copii!
Și n-aud cuvântul Tău!
Oamenii nu au cuvânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt!
Prea vrem să le-avem pe toate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Te-nțeleg și-ți dau dreptate,
Supărat ești pe noi, Doamne!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre legi, poezii despre dreptate, poezii despre cuvinte sau poezii despre supărare
Acum ne merităm
Acum putem să ne,, iubim", nu ne-a mai rămas nimic de împărțit,
Nici ani, nici clipe, nici ură, nici iubire și nici... viață!
Și nici nu e târziu, când aveam totul, părea prea devreme,
Acum nu mai avem ce poseda, nu mai poți să-mi aduci nicio acuză,
Acum nu mă mai poți acuza de prea multă posesivitate,
Acum a mai rămas prea puțin din... Noi, nici anotimpul nu ne mai vrea,
Acum ne bate toamna-'n tâmple, nu mai avem nevoie de... sărutări în noapte,
Acum ne cântă moartea-'n șoapte, degeaba încercăm să ne auzim,
Acum ne e strigătul prea departe, în curând se face noapte,
Acum iertarea pare venită prea târziu, nu ne mai e folositoare,
Acum... chiar și speranța se lasă ucisă printre strofe și cuvinte,
Acum nici amintirea nu ne mai leagă sufletele și așa stinghere,
Acum putem să rătăcim la infinit, nu ne-am iubit când trebuia,
Acum degeaba lăcrimăm, lacrimile sunt prea seci, nu-și mai au rostul,
Acum se-'ntorc timpurile să ne amintească de viața fără Noi,
Acum nici o ploaie nu va curăța ura ce ne-am împărțit-o-'n suflet,
Acum poate să fie o secetă de nesfârșit, o merităm deplin!
Acum ne merităm...
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre sărut, poezii despre poezie, poezii despre ploaie sau poezii despre muzică
Trenul spre neant
Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari.
Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau și inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se țipă un raport.
Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.
Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aștept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.
E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toți au murit cândva,
Eu sunt de-o viață în neant și nu am cum pleca.
Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-așez la geam în trenul meu și simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.
|
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre gări, poezii despre căile ferate sau poezii despre prăpăstii
Rugă către Dumnezeu
Ai milă Doamne, de noi!
Fă să cadă ceva ploi!
Să mai scăpăm de nevoi,
Că e vai și-amar de noi.
Pământul ăsta l-am udat
Cu multe lacrimi amare.
Întotdeauna el ne-a dat
Bogăție în hambare.
Arde pământul sub noi.
Necazuri avem șuvoi.
Grânele pe câmp s-au ars,
Fără pâine am rămas.
Când copiii cer mâncare,
Pe noi sufletul ne doare.
Doamne, îți cerem ajutor
Pentru bătrânii care mor.
La Tine, Doamne, ne-nchinăm
Până din viață plecăm.
Pământul de-l răcorești,
Rugămintea ne-mplinești.
Până-n pământ ne plecăm
Și din suflet te rugăm:
Doamne, nu ne părăsi!
Până murim te vom sluji.
rugăciune de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre mâncare sau poezii despre cereale
Nu știu
Nu știu, Doamne, să mă rog mai bine,
Nu știu, Doamne, să Te chem mai mult,
Nu știu, Doamne, dacă ești cu mine,
Nici nu știu de știu să Te ascult.
Știu atât: să Te privesc întruna,
Să mă cânt la cer de dorul Tău,
Să Te-aștept când licărește luna
Și să strig când bântuie cel rău.
Nu știu să mă-nchin cu voce tare,
Nici nu știu să plâng dacă mai pot
Ți-am cerut doar milă și iertare
Și-am venit cu sufletul cu tot...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce sau poezii despre bine și rău
Legea și Viața veșnică
Domnul Isus ne-nvățat cum viața s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toți să fim
Și ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvățat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credință viața nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim
Cine-n Mine se încrede Viața veșnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie și viață și salvare
Prin credința în Hristos noi primim făgăduința
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruința
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieții noi vom intra în veșnicie
Căci Pavel așa ne spune eu sunt mort față de Lege
Și trăiesc pentru Hristos viața sfântă se-nțelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost
De atunci credința sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credință
Și-a fost gata să ucidă a fiului lui ființă
Dar Dumnezeu l-a oprit și i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credința neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Și Avraam în sfințenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credința sfântă în Dumnezeu Sfânt și viu
Tot așa și noi acum prin credință avem viață
Prin credința în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalță
Legea și porunca a fost până a venit credința
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruința
Prin credința în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viața de Hristos toți ascultăm
Și ființa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viața sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învățat
Iar când totuși se întâmplă în greșeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Și îi cerem dar iertare ființa noastră să o spele
Căci avem viața sfântă cu toți astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste și oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre mântuire, poezii despre prezent, poezii despre nuntă sau poezii despre Iisus Hristos
Călugăr
Doamne, fă-mă călugăr
Și cheamă-mă până la tine
Să-ți spun adevărul
Despre marele dezastru pământesc.
Doamne, fă-mă călugăr.
Au fost hăituiți,
Au fost ofensați,
Dar călugării au totuși
O oarecare liberă trecere
La vămile cerului.
Undeva, la Cheia,
Am auzit eu că există
O scară de rășină de brad
Care ajunge până la tine, Doamne,
Lasă-mă să urc și să-ți spun.
Voi găsi-o chiar dacă
Nu e în evidența primăriei din Mâneciu
O voi găsi-o după miros,
După mirosul morților
După mirosul viilor,
După mirosul de tămâie.
O voi găsi-o și voi veni
Să-ți spun ce rău e pe pământ
Să-ți spun că-n luptele pentru dreptate
Dreptatea a ieșit
Atât de zdrobitor victorioasă
Încât a devenit idee,
Nu mai are nici o realitate.
Doamne e nedrept totul,
Copiii nu mai au decât recreații și examene,
Ore de clasă nu mai sunt,
Bătrânii sunt puși la zid
Sub niște taloane de pensii
Care sunt trase din tunuri
Ale binevoinței generale.
În rest muncim până ne cad mâinile din umeri
Și nu mai știm pentru cine muncim
Mai ales că ei ne dau să facem
Lucruri pe care tot ei le consideră inutile
Și ne reproșează nouă
Că facem lucruri inutile.
Dar, în fine Doamne, primește-mă în audiență
Pe mine, călugărul cel mai limbut,
Al mânăstirii tale cu 5 continente.
Hai, Doamne, fii bun și primește-mă
Că, altfel, dacă întârzii,
Nu mai am pe unde urca
Vine omenirea flămândă
Să mănânce scara de rășină
Care duce la tine,
Doamne, fă-mă călugăr,
Fă-mă și ascultă-mă
La ora când mânăstirea ta
Cu 5 continente
Și cu 4 miliarde de prăpădiți
Instalează ultimele arme
În clopotniță!
poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii (10 decembrie 1983)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ore, poezii despre viticultură, poezii despre victorie sau poezii despre vamă
Doamne, ajută-mi neputința...
Ajută-mă, Doamne, să-mi văd neputința
Să nu mi se-ntunece în veci conștiința
Să știu cum să scad și cum să adun
Măsura reală a Cuvântului bun
Te rog, mă scoate din negrul Infern
Și mă leapădă de cel mai feroce blestem
Ajută-mă, Doamne, să încetez să mai fiu
Un suflet pierdut în adâncul pustiu
Dă-mi, Doamne, umila și dreapta răbdare
S-ajung cu smerenie pe-aleasa cărare
Fii blând și milos, cum prea bine te știu
Picătură din Rai în veci ca să fiu
Ajută-mă, Doamne, cu evlavie să-mi plec,
Genunchii mei grei, în semn de respect,
Să-ți înțeleg cu dor măiastra lucrare,
Ca viața să-mi fie doar sărbătoare.
Și iartă-mi, te rog, păcatele multe
Duhul tău sfânt, cu drag să le-asculte
Atunci când îmi fac cunoscut tot regretul
Și-mi vărs cu lacrimi amare secretul
Ajută-mă, Doamne, pe cerul stingher,
Să trec curat și să nu fiu mizer
Ajută-mi, Doamne, întreaga ființă,
Și iute mă vindecă de neputință.
poezie din Aurora Cristea
Adăugat de corector
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre smerenie, poezii despre secrete sau poezii despre respect
Rugă și ploaie
Cum plânge, Doamne, cerul tău,
să spele multele păcate
și praful strâns de multe seri,
cărat pe flori în zi și noapte
Cum plouă, Doamne, des și mult,
peste clădirile bălțate,
pe drumul străbătut cu greu,
acum sunt bălți și-s tulburate
Pământul e acum noroi
și se lipește pe picioare,
cum plouă, Doamne, cerul tău
și cum îndoaie orice floare
Câte umbrele s-au deschis
și câte chipuri sunt sub ele
să se ferească de ce-i scris,
păcatele să nu se spele
Cum plânge, Doamne, cerul tău,
cum curge cerul peste toate,
cu limpezimile din nori,
atât de mulți aduși azi-noapte
Cum suflă, Doamne, vântul tău,
din depărtare dintr-o parte,
eu stau în ploaie c-am fost rău,
mă iartă, Doamne, de păcate
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre vânt, poezii despre seară, poezii despre picioare sau poezii despre nori
Plansul unui ciob de lut...
Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls și dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
și cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înțeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi și suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineața când mă scol...?
Și-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâșii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci și pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând și care faptă,
mă va face să-nțeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin și disperare,
înălțat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Și-am trăit un sfert de secol
doar o viață fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
și frământă-l cu putere,
Ca să vărs șuvoi de lacrimi
și o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
și tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!
poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lut, poezii despre zile sau poezii despre trup și suflet