Diii, primăvară

Mi-am
lăsat
maşina
de
scris

La
intrarea
în
sat

Şi pentru că
numai
plugul

Îmi
ştie
drumul
spre
casă

Am
s-o
iau
pe
scurtătură

Poate
mai
abreviez
vreo
arătură

PRRR
Metaforă
nărăvaşă

Să-nham
mai
întâi

Aripile la
cămaşă

poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sforarul îngerilor

Îmi
port
îngerul

Cu
sfori
imaginare

O
aripă
e
cuplată

La
o
metaforă
absurdă

Alta
la
un
epitet

Cu
efect
Bacovia

Tac
şi
îngerul
va
ateriza

La
staţia
următoare

Scriu
şi
aripile
mă
ridică
la
cer

Cu
înger
cu
tot

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (iunie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cea mai dreaptă

Eu l-am chemat pe Dumnezeu, nu sfinţii,
E-adevărat că ei au rolul lor,
Dar dau crezare inimii, nu minţii,
Ce-mi spune care-i drumul mai uşor

Am învăţat din viaţă-n totdeauna,
S-o iau pe scurtătură, e mai drept,
Să fac ce simt şi nu ce spune lumea,
Aşa îmi pare mie înţelept

Poate greşesc sau poate că mai supăr,
Dar ştiu că EL, de-acolo, va ierta
Atâta timp cât de iubire sufăr,
Ce-i calea Lui va fi şi calea mea

Aşa că eu te rog, ascultă Doamne,
Şi iartă-mă că trec pe lângă sfinţi,
Dar ocolişul parcă mă adoarme,
Eu ştiu că asta vrei şi Tu consimţi

poezie de Adi Conţu (21 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te iubesc

Nebun scăpat din ospiciu
dorul îmi ia viaţa de piept
şi-o binecuvâtează cu biciul
să meargă pe drumul drept

Brusc îmi iau viaţa de piept
simţurile parcă vreo cinci
şi mă-ntreabă ce aştept
în căciulă şi opinci

Simţurile parcă vreo cinci
mă binecuvântează cu biciul
hai ce faci de ce nu ningi
nebun scăpat din ospiciu

Dorul îmi ia moartea de piept
cică-n ea pe cine aştept

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (9 februarie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o singură cămaşă

Doar o singură cămaşă
Ştie taina vântului
Ca o atingere
Înnebunită de dor
Doar o singură cămaşă
Poate fi sau nu fi
Între mine şi tine
Ca un târziu nedescifrat
Doar o singură cămaşă
Poartă stigmatul
Parfumat al păcatului
Tânguitor ca o poveste
Doar o singură cămaşă
Arde metaforic plăcerile
Din acele cuvinte
Nespuse de priviri
Doar o singură cămaşă
Poate fi albă
Providenţial
De albă.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine noiembrie, iubito

Îmi bate noiembrie în geam,
Eu-i spun să mai întârzie un pic,
O iubire din octombrie mai am
Şi n-am s-o las pentru nimic.

Mai am de scris vreo trei cuvinte
Şi-un milion de alte ce-or mai fi,
Suspend şi vis şi mii de jurăminte,
Prin poezie vreau s-o pot iubi.

Noiembrie poate să nu mai vie,
În braţele ei simt cum mă topesc,
Femeie dragă, iubirea mea târzie,
Octombrie, eu vreau să-ţi dăruiesc.

poezie de Mihail Coandă (19 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marelui "poet" Costel Zăgan

Îşi spune singur "aforist",
Dar scrie de aşa natură,
Că de citeşti acest "artist",
Chiar că o iei pe "arătură".

epigramă de Adriana Toma
Adăugat de Adriana Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munca-i drumul cel mai periculos spre succes.

Costel Zăgan în Definiţii eretice (11 septembrie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi zero unu trei start

Prieteni m-am săturat
să vă ur doar pe-nserat
de aceea mi-am propus
să vă iau pe toţi pe sus

Mic sau mare nu contează
toţi avem în noi o rază
o speranţă cât de mică
dacă-i bună ne ridică

Dacă totuşi ai căzut
poţi s-o iei de la-nceput
drumul tău de-aici începe
mergi să poţi cândva pricepe

Dumnezeu este în tine
dac-o ştii atunci e bine

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (29 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana d'Arc la români

Fiecare cu revoluţia lui
unii
se mişcă alţii stau toată viaţa de
pildă poetul E un zero în căl
duri Se dilată spre inefabil
Poţi să te întrebi de ce
Însă n-are niciun rost
Să cauţi răspunsul
Pentru că-i suficientă
doar
întrebarea
Restul e cuvântul
Iar cuvântul este infinit
Şi-aceasta o ştie orice copil
PS
Nu mai insistaţi
Copilăria este rugul nostru
cel mai intim

Costel Zăgan

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (6 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia lui Ku;im

Dragă Kuşim am înţeles că ieri a plouat
şi la voi în Uruk Eşti un mare gurmand
dacă în numai 37 de luni ai dat gata
29 086 de măsuri de orez Eu în aceeaşi
perioadă ceva mai târziu am citit/scris
doar vreo 3852 de versuri şi vreo 25 234
de rânduri de proză şi critică literară Nu
mai pun la socoteală berea micii şi cafe
lele cotidiene Totuşi tăcerile noastre sunt
compatibile sută la sută Aştept doar un ţi
păt divin să le pună în valoare Pentru că eu
ţi-s prof de Limba Română Nu pot să-ţi spun
mai multe Deşi tare aş vrea Decenţa însă mă
împiedică Aşa că te salut şi eu cu 20.01.1958

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (2 august 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria

într-un sat micuţ de munte, înspre Zlatna la Ampoi,
mi-am lăsat copilăria şi n-o pot lua înapoi
ce frumos era odată în grădina cea cu meri
şi in lunca înverzită cu miros de sânzieni

sălciile aplecate umbreau apa de cristal
cor de greieri lângă casă cântau seara madrigal
şi in noaptea cea lăsată treceau moţii cu ciubere
cântând doina cea de jale prin păduri de conifere

mă întorc mereu în locul ce mi-a dat viaţă odată
mă aşteaptă-n prag Maria cu o poartă descuiată
un sat mic, o sută fumuri, azi mai sunt vreo douăzeci
în Poiana la Ampoi iarba creşte pe poteci....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Whitey: Am ajuns la concluzia că, dacă lucrurile se întâmplă aşa cum ai vrut tu să se întâmple, atunci unii ar spune că nu am avut o viaţă plină de succese. Important e să nu te gândeşti cu amărăciune la dezamăgirile vieţii. Învaţă să renunţi la trecut şi recunoaşte că nu va fi mereu soare afară. Şi când eşti pierdut în întuneric şi disperare, aminteşte-ţi că numai în întunericul nopţii vedem stelele care ne vor arăta drumul spre casă. Aşa că nu-ţi fie frică să faci greşeli, să te împiedici şi să cazi, pentru că, de cele mai multe ori, cele mai mari recompense vin din faptul că ai făcut acele lucruri care te sperie cel mai mult. Poate că vei obţine tot ce-ţi doreşti. Poate că vei obţine mai mult decât ţi-ai fi imaginat vreodată. Cine ştie unde te va duce viaţa? Drumul e lung şi, la final, călătoria e, de fapt, destinaţia.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghicitoare

Numai în abecedar
poate să-ncapă
numai din ochi
bea apă

Numai în inimă
dorul mănâncă
plângi mamă
lacrima ta-i
cea mai adâncă

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigrama ca o înălţare

Şi mai marii, şi mai micii
Vor s-o facem pe-a piticii-
Şi dacă, mă rog, se poate
Să ne deplasăm pe coate!

epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (1 octombrie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

În metronom numai aluzii
O sonerie, o scrisoare
Primesc pe preşuri zburătoare
De la o bursă de iluzii

Şi n-am curajul s-o deschid
Cocorii tineri fără număr
Mi se aşează blând pe umăr
Şi mă îndeamnă s-o deschid

Ce căi ascunzi tu, subterane
Cu scrisul tău indescifrabil
Când orice zbor în dirijabil
E plin de riscuri veterane?

O neglijez pe noptieră
Cascade vag îmi asaltează
Zadarnic vigilenţa trează
Pe-aceeaşi veche filieră

Poate vreo rudă dispărută
Să-mi fi lăsat vreo moştenire?
Eh aş, la simple ei citire
De andrisant, văd o bancrută!

Frustrarea duce la impact
Şi abstinenţa la virtute
Busole sar din ace. Nu te
Mai amăgi lipsit de tact.

Deschide-o. Încă nu. Şi totuşi
Îşi joacă rolul ei prudenţa
Că tot privesc corespondenţa
Ca un buchet târziu de lotuşi.

Şi-o presimţire mă apasă
Ca o somaţie scadentă
Scrisoarea asta decadentă
Ca nişte struguri de melasă;

Noroc să fie? Ghinionul,
Care mă ştie mult mai bine?
Cu banii pentru aspirine,
Nu pot să strâng eu milionul;

Statui de var, scrisori surpriză
Şi tot elanul retezat
Pe piscuri, sus pe Retezat
Adie vag de tot o briză.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sec

Îmi iau frunzele şi plec

monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (22 noiembrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mutare

Mi-am dus mintea la plimbare,
S-o aerisesc puţin,
S-o mai scot din acea stare
Ce fără motiv o are
Cu inima când o ţin.

Mi-am lăsat inima-n casă
De dorul ei să se zbată,
Că e foarte bătăioasă,
Motivând că e frumoasă;
Absenţă nemotivată.

Fac la inima fierbinte
Şi la minte un apel:
Inimă, să fii cuminte,
Iar tu, minte, simte, simte,
Hai, simte şi tu niţel!

Şi s-a pus mintea să simtă,
Iar inima să gândească:
Minţii cum i-ar sta să mintă,
Inimii să nu mai simtă,
Mintea-n locu-i să iubească?

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papagalul se aşeză pe umărul lui şi astfel porniră amândoi spre ieşire, însoţiţi de Mihai şi părinţii lui. În curând se despărţiră, Lucian şi Rikky urcându-se în maşina albastră, urmaţi îndeaproape de cei doi body-guarzi, Petre şi Adi, iar cei din familia Ristea, Mihai şi părinţii lui, întorcându-se în casă. Maşina albastră porni, dar nu pe drumul spre casa comandantului, ci într-o altă direcţie. În curând se opri în faţa unui bloc înconjurat de mai mulţi poliţişti, gardieni şi jandarmi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dresat ochii: se-nchid numai când plâng.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (august 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!