Beţia secetei

O pârlie şi-o pălie
Vorbeau cu Sfântul Ilie:
Ce ne facem noi, bădie
Că vin zile de urgie?

Scărpinându-se-n chelie
Le-a răspuns că nici nu ştie
Dar se va ruga să fie
Secetă ca prin pustie

Până la Sfânta Marie
Va sta ploaia la cutie
Sus în cer, iar pe câmpie
Nici un fir de păpădie.

Una râse din prostie
Cealaltă de bucurie
Că-i va fi curând soţie
Unui om de omenie

Care stă la prăvălie
Din zori până la chindie
Cumpărându-şi apa vie –
Dragostea pentru pârlie.

Dar dacă mi-o vinde mie
Pe trei chile de răchie
Jur că i-o fur pe vecie
Şi că fac mare beţie!

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-o fi să fie

Fi-ţi-ar trupul tău să-ţi fie
De fâşneaţă, de zglobie
De iubire timpurie
De ulcior cu apă vie
Când o fi să te dai mie?

De cu zori, pe la chindie
Sau la oră mai târzie
Ca ruşine să nu-ţi fie
Dacă facem vreo prostie.

Viaţa ta: o clipă vie
Care trece-n duşmănie
Şi se zbate-n agonie
Şi visează ce-o să fie.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chelia din cap

Nu e o bucurie,
Dar nici o tragedie,
Să ai pe cap chelie,
Ci nu în el să fie.

Dar e o tragedie,
Şi nicio bucurie,
Să n-ai pe cap chelie,
Ci-n el, fir-ar să fie!

poezie de Marius Robu (1 octombrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi drumeaţa, pornind, a mers iar un an de zile tot prin locuri sălbatice şi necunoscute, până ce cu mare greu ajunse la sfânta Vineri. Şi aici i s-a întâmplat ca şi la sfânta Miercuri: numai că sfânta Vineri i-a mai dat şi ea un corn de prescură, un păhăruţ de vin şi o vârtelniţă de aur care depăna singură; şi a îndreptat-o şi ea cu multă bunătate şi blândeţe la soră-sa cea mai mare, la sfânta Duminică. Şi de aici drumeaţa, pornind chiar în acea zi, a mers iarăşi un an de zile prin nişte pustietăţi şi mai grozave decât cele de până aici. Şi fiind însărcinată pe al treilea an, cu mare greutate a putut să ajungă şi până la sfânta Duminică. Şi sfânta Duminică a primit-o cu aceeaşi rânduială şi tot aşa de bine ca şi surorile sale. Şi făcându-i-se milă de această nenorocită şi zdruncinată fiinţă, a strigat şi sfânta Duminică o dată, cât a putut, şi îndată s-au adunat toate vietăţile: cele din ape, cele de pe uscat şi cele zburătoare. Şi atunci ea le-a întrebat cu tot dinadinsul dacă ştie vreuna din ele în care parte a lumii se află Mănăstirea-de-Tămâie. Şi toate au răspuns, ca dintr-o singură gură, că nu li s-a întâmplat să audă măcar vorbindu-se vreodată depre aceasta

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi apă

Tata Noe avea fermă de struţi şi de alte păsări, în stil mare,
El mânca oul cu polonicul dintr-o cupă cât o căldare;
Supa lui era Supă de Elefant, iar la cină peştele, un caşalot,
Dar oricum toate erau mici comparate cu coteţele din arca lui, socot;
Noe mai mereu spunea nevestei când se aşezau la masă,
"Câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
S-au rupt zăgazurile slavei şi apele au năvălit, căzând cum cade un perete,
Iar stelele de pe cer au dispărut ca bulele de aer din chiuvete,
Oceanele s-au umflat până în gâtul iadului, să-l astâmpere de sete.
Iar Noe, privind în sus: " Se pare că iarăşi plouă zdravăn, pe-îndelete,
Varful Matterhon o fi acum pe fundul mării, o biată creastă joasă;
Mie, cât timp nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
Dar tata Noe a păcătuit, ca şi noi, de altfel; a umblat pilit pe drum
Până când, drept pedeapsă, a început o secetă cumplită – cum, necum,
Nu se găsea strop de vin prin crâşme ori biserici, nici măcar de-împărtăşit,
Pentru ca Blestemul Apelor a secat toată seva fructului oprit:
Se afla apă numai pe altarul Celui Prea Înalt şi pe-a Episcopului masă,
Dar mie, câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă.

poezie celebră de G.K. Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anestezia măsurii

Că-i vară sau iar,
Noi tot mâncăm car;
Că-i frig sau căldu,
Paharul îl du
La gură cu se,
În zori şi pe-nse...

Măsura-i strica
Şi stă nemişca
Sub anestezi;
Nici "au" nu mai zi.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mea

În amurgul sufletului meu
Nu e niciun fel de înserare,
Stelele se nasc şi Dumnezeu
Înviază parcă din uitare.

Şi ce dacă scapătă lumina
Soarelui, şi n-o să mă mai vezi,
Îţi voi da-ntâlnire în grădina
Visului, cât o să mai visezi.

Tu nu vezi că tot ce ni se-ntâmplă
E deasupra celor ce se pot?
Mâna stângă mi-o ridic la tâmplă
Şi cu dreapta inima mi-o scot.

Şi mi-ntreb şi inimă şi minte:
Care dintre voi se teme oare
Că-n amurguri soarele fierbinte
Se răceşte sau iubirea moare?

Inima-mi bate, mintea mă gândeşte
Şi-n ochii mei se văd ca să mă plângă,
Dar dacă una poate se-ndoieşte
Cealaltă sigur poate să se frângă...

Iar eu le spun fricoaselor din fire:
Iubirea nu e-n mine sau în voi,
Ci noi suntem ostatici în iubire
Perechi să facem, nicidecum război;

Şi-am să le strig din fiecare
Cântec al zorilor de zi:
Măcar cât soarele nu moare
Nici dragostea nu va muri.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familist în vin s

De trei ani nu dau pe-acasă
Niciun ban, că nu mă lasă
Nici amanta mea focoasă,
Nici a cotnarilor grasă.

Lâng-o sticlă pântecoasă,
Cu mândruţa mea frumoasă,
Uit că te-am lăsat borţoasă,
Pe trei drumuri vin acasă.

Unul vine de la vin,
Altul vine de la vie,
Iar pe ce-l de-al treilea vin
Vineri, să-ţi vin de hac Ţie.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treime unică şi dublă

Ochii mei sunt ochi de rob,
Nici nu-mi cer eliberarea
Şi nici eu nu le-o aprob;
Vor căra cerul şi marea
Până când se vor sfârşi:
Trei fiind, Una vor fi.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu trei sute de biserici

În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna...
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?...
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!...
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...
Să ne spună...
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
- Să ne spună... să ne spună...
...................
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Liturghii profane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt izvoare genuine
În nimicu-mi din ţărână,
Care freamătă în mine
Ca o mare cristalină
Ce reflectă ceru-n sine
Cu splendoarea sa divină.

Sunt ca un stejar în vânt,
Îmi scald frunzele-n lumină
Şi înspre ceruri mă avânt
Ajutat de-o Rădăcină
Ce-I în Cer şi-are să vină
Să mă smulgă din pământ...

Sunt mândru dar nu de mine,
Ci de Cel ce-mi dă valoare
Şi în mâna Lui mă ţine
Ca pe-un pom lângă izvoare
Să fac roade genuine
De Ceresc trăit sub soare.

Sunt 'nălţat dar nu prin sine
Că m-am lepădat de el,
Ci prin îndurări divine
Care-mi cern veşnicul Ţel,
Pe o Cale de lumine,
La jug, lângă Sfântul Miel.

Sunt ce mulţi ar vrea să fie
Dar nu sunt până acum
Căci n-au prins cu bucurie
"Vestea" schimbului de drum
Să-apuce pe Calea vie...
Dar târziu nu-i nici de-acum!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi - stelele mele

Voi scrie despre stele, cât de sus
Cel care le-a făcut pe cer le-a pus,
Nu voi cuprinde-n versurile mele,
Fireşte, ce stă scris numai în ele.

Că nici în astre nu stă nicidecum
Scris tot ce ochii tăi citesc acum.
Câţi ani-lumină s-au mai furişat
Precum Adam în rai, după păcat,

De când am scris, până te furişezi,
Citind acest poem să nu te vezi
După părerea mea ispititoare
Ca Eva după măr, în înserare.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (25 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

I. Într-o zi, pe la chindie,
lâng-un fir de păpădie,
găsii dorul mândrii mele
înglodat în temenele.
Cu mâinile amândouă
îl spălai, din ochi, cu rouă
şi-l strânsei la piept să simtă
inima cum îmi palpită.
Cu emoţie şi teamă
simţii glasu-i că mă cheamă
de aproape, de departe
unde gândul ne desparte,
de departe, de aproape
străbătând dealuri şi ape.

II. Privesc întâi spre răsărit,
iar chipu-ţi e la asfinţit
Te strig, dar nu poţi să-mi răspunzi,
eşti printre orbi, flămânzi şi surzi,
lumină n-ai să poţi vedea
e chipul meu, e vocea mea,
de-mpingem timpul îndărăt
tu ai uitat şi cum arăt,
dar chipul tău, în visul meu,
dispare, apărând mereu,
întind o mână să te-ating,
dar lumânările se sting,
miros de smirnă, fum şi jar
se simte până-n sărindar.
Cel dor nestăvilit mă vrea,
dorinţa ta, ofranda mea,
să merg la Creator să cer
o viaţă plină de mister
pentru noi doi, pentru vecie,
în care tu şi eu să fie
pe-aceeaşi cale nemurire
în drumul către mântuire,
să nu ne putem despărţi
de-om reînvia ori muri,
cum umbră-om nu se despart
şi totul, totul îşi impart,
că putem sta doi pe un loc
cu-aceeaşi vrajbă sau noroc,
cu-aceeaşi grijă şi speranţă,
cu eleganţă şi prestanţă.
cu apă, aer, soare, foc,
legând ursita de noroc,
îngemănaţi pe veşnicie
la rădăcini de păpădie,
agheasma pusă-ntr-o cofiţă,
legaţi de-un fir de garofiţă,
ca dăltuiţi într-o figură
de heruvim sau creatură.

III. În cea zi, pe la chindie,
te-am numit melancolie,
numai vântul când adie
pletele mi le mângâie,
numai ploaia când revarsă
îmi sărută gura arsă,
numai noaptea când coboară
în mantia-i mă-nfăşoară
şi nimeni, nimeni nu ştie
să culeagă păpădie.
Dar, privind spre deal, la vie,
te văzui copilărie,
tinereţe, bătrâneţe,
patru ochi şi două feţe,
două guri îngemănate,
mâinile împreunate,
părul ne crescuse-n iarbă,
via parcă sta să fiarbă,
să gustăm din mustul vieţii
şi porumba tinereţii,
să stăm tâmplă lângă tâmplă,
la final asta se-ntâmplă:
stelele, noaptea şi luna
ne-or veghea întotdeauna!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum apa nu se poate transforma decât dacă o cauză determinantă o aduce într-una sau alta dintre aceste stări, nici omul nu poate face ceea ce crede că-i stă în putere, decât dacă nişte motive particulare îl determină în sensul respectiv. Până la intervenţia cauzelor, orice gest îi este imposibil, dar, o dată ce ele intră în joc, individul nostru trebuie, la fel ca apa, să acţioneze după cum o cer împrejurările corespunzătoare fiecărui caz. Abia după intrarea în joc a unui motiv ne putem decide într-adevăr, iar atunci trebuie s-o facem, dacă nu cumva se prezintă un motiv opus încă şi mai puternic, în cazul în care ar exista aşa ceva. Ideea că un individ ar putea acţiona cumva fără ca vreun interes să i-o ceară e la fel de absurdă ca aceea că o bucată de lemn s-ar putea rostogoli înspre mine fără a fi trasă de o sfoară.

Arthur Schopenhauer în Lumea ca voinţă şi reprezentare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetări, cercetări, multe cercetări, cu multe rezultate importante pentru ştiinţă, în general... Iar cercetările lor erau binevenite, pentru că-i ţineau ocupaţi, iar a fi ocupaţi însemna a evita să devină melancolici, gândindu-se fie la Terra, spre care se îndreptau (dar mai aveau foarte mult până a ajunge acolo), fie la Proxima, de care de abia se îndepărtaseră, dar chiar se îndepărtaseră. Şi era bine să nu se gândească nici la una, nici la alta, deşi era dificil să evite totuşi; prin urmare, din când în când îşi aduceau aminte, dar încercau să nu se lase pradă în ghearele nemiloase ale melancoliei, ale tristeţii. Şi fiind împreună, reuşeau să nu devină morocănoşi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Marius Robu, la volumul "Degeaba"

De-aş fi găsit în standuri cartea
Eu aş fi ocolit taraba
Scăzându-mi curiozitatea
De vreme ce era DEGEABA.

Dar oferindu-mi-o poetul
Fără vreun preţ de librărie
Şi pentru că-i ştiam talentul,
DEGEABA, fu o bucurie.

Citind-o, nu de circumstanţă,
Chiar de-am lăsat o vreme treaba,
Găsii în versuri cutezaţă
Deci, Robu nu a scris DEGEABA.

Aprofundând tipăritura
Să-mi satur gustul de confort,
Văd, până chiar şi editura
Că nu-i DEGEABA "Contrafort".

Am zis cu toată greutatea
În ritmu-n care mai creez:
Ar fi DEGEABA răutatea
De-aş vrea să-l minimalizez.

Şi-acum, în zi de Bobotează,
Să-l laud şi să îl admir
Când Domnul nostru se botează,
Eu ung pe Marius cu mir.

Îl las unde îi e menirea
Fiind cu scrisu-n apogeu
Să îşi apropie iubirea
Şi sufletul de Dumnezeu.

Să stea acolo zi şi noapte
Ca şi epava unui vis
Şi fără grai şi fără şoapte
Pierdut o lună în abis.

Îngrijorat că el s-a dus
Prin stele făr' să fie sfânt
Mă voi ruga la Cel de Sus
Să dea cu Robu de pământ.

poezie de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate eşti...

Eşti aşa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate eşti femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o şterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi eşti, cealaltă o să-ţi fiu.

Jumătate eşti vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.

Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.

Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate eşti vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.

Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar şoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.

poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetitivul Trei în Una

Trec nişte anotimpuri, nişte ani,
Trec nişte roţi, rotindu-se pe bani,
Trec nişte centimetri, nişte cenţi,
Ne repetăm ca nişte repetenţi!

Vin mâinile, ca mâine de curând,
Vin ridurile, ridiculizând.
Vin iernile, grăbindu-se ca ieri,
Ne repetăm ca nişte zilieri!

Stau nişte pietre-n vad şi văd un val,
Stau nişte ochi, vag malformaţi, pe mal,
Stau trei Tăceri în cer, cerşind întruna,
Repetitiv: ba Trei, ba trei în Una!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (25 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fir de iarbă

Dintr-un fir de iarbă şi din nori ce poartă
Ploaia care cade, peste o lume întreagă
Pentru orce viaţă, lumea stă deschisă
Gânduri ce te învaţă, o torţă stă aprinsă.

Vântul care-ţi trece, degete prin păr
Parfumul ce te îmbată, din florile de măr
Apa curge-n dans, pe-o dulce melodie
Florile frumoase, joacă pe câmpie.

Se înalţă brazii, pe lângă lacul care
Poartă pe-a lui umăr, bărcile murdare
Stânca îşi mişcă coama, cu părul de pădure
Se vede rugul care, se scutură de mure.

Cu mustaţa verde, pădurea îngandurată
Tânară rămâne şi viu e colorată
Şi am citit pe-o frunză, întreaga înfăţişare
Orice ai fi în lume, toate-s trecătoare.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn

Dacă mai văd până la stele
Şi mai aud până la cuc
E semn că trebuie s-apuc
Şi zile bune, după rele.

Dacă mai vezi până la cer
Şi mai auzi până la nori
E semn că vei mai fi stingher
Cât vei trăi, dar n-ai să mori.

Dacă mai vezi până la mine
Şi mai auzi până la cine
E semn că veşnic te-a făcut;
N-ai auzit şi n-ai crezut.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!