Departe

Departe, într-o ţară caldă
Cu portocali şi cu lămâi,
Ne vom compune înc-odată
Tu cel dintâi, eu cea dintâi.

Eu inima mi-o voi deschide
Şi mintea ta n-o va lovi,
De mână iarăşi mă vei prinde,
Va fi aşa cum ţi-ai dori.

Noi vom purta aceleaşi nume
Cu care ne-am strigat cândva,
Am toate drepturile-n lume
Pe care le-aş putea avea.

Pentru că te iubesc de-o viaţă
Fac azi talazurilor faţă

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iubeşti...

Sunt atât de fericită că vei fi cu mine,
De ziua femeii!
Cum n-aş preţui darurile tale de suflet,
Pe care, cu degete tremurânde, mi le vei dărui,
Când le ştiu valoarea?
Sunt de-o seamă cu dragostea pe care mi-o porţi,
Şi toate,
Ei, da, chiar toate
Sunt
Din
Coprolit!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei fi omul înţelept

Nu lăsa timpul să treacă
Fără să înveţi ceva!
Având minte înţeleaptă,
Mai mult te vei înălţa.

Altfel, vei avea o viaţă
Care duce în amurg.
Nu vei putea face faţă
Greutăţilor ce curg.

Cu multă învăţătură,
În viaţă vei prospera.
Vei păşi în lumea bună,
Mult timp te vei bucura.

Vei putea intra în lume
Fără să ai remuşcări.
Din nume îţi faci renume,
Vei deschide multe zări.

Vei avea viaţă frumoasă,
Vei primi mai mult respect,
Gândul îţi va sta acasă,
Vei fi omul înţelept.

poezie de Dumitru Delcă (4 mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Mă gândesc că de aci am putea începe, aci ne-am putea găsi învestirea
într-o lume în care toate s-au făcut şi noi venim prea târziu la ospăţ.
Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne biruie din toate părţile şi în toate felurile,
şi să ne rugăm nu numai cu inima, ca măicuţele ce pomenesc la fiecare slujbă pe ofiţerul comandant vrăjmaş,
dar şi cu gândul, cu înţelesurile noastre mai liniştite, cu punerea noastră mai cumpătată
în rost a lucrurilor. Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne dau maşini de calculat,
pentru cei ce ne învaţă să facem unităţi industriale care să funcţioneze mai bine,
pentru lumea care aduce toate noutăţile şi toate poluările, pentru cei ce au spus: "Dumnezeu a murit".

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am întâlnit într-o zi

Ne-am întâlnit într-o zi. Era Toamnă.
Eu străină..... Tu, copil. Aveai mamă şi tată.
Ne-am întâlnit într-o zi. Era Vară.
Eu străină... Tu, îndrăgostit de mine şi de alte femei
din lumea întreagă.
Ne-am întâlnit într-o zi, Era din nou Toamnă,
Eu te iubeam.... Tu iubeai ploile şi o altă femeie.
Mi-am pus capul pe inima ta, iar cu mâna dreaptă
îmi strângeam sânul stâng,
Sub care simţeam dinţii unui destin gelos dar drept
Cu Toamna şi iubirea din mine, ce-ţi oferea un dar nemeritat
... Timpul.
Timpul meu! A trecut prin mine şi prin tine într-o zi,
Şi ne-a hotărât soarta.
... Te-am strigat înainte să plec!!! Dar n-ai avut cum să m-auzi,
... Aveai multe iubite... şi ploua zgomotos! De vină era Toamna.
Am plecat! Am plecat... tot străină! Ploua! A fost ultima noapte
de dragoste în cântecul ploii de Toamnă.
Ne-am auzit în Vară. Ne-am întâlnit bucuroşi.
Nu se schimbase nimic în vieţile noastre.
Tu... aveai acelaşi dor de ducă, şi aceeaşi agendă de telefon,
Cu numere vechi, cu nume consumate şi cumpărate la un şpriţ de vin,
Ce-au grăbit cândva albirea tâmplelor mele,
Şi mi-au împachetat toate sentimentele de dragoste în văzul lumii.
... Acum, e din nou Toamnă! Dar nu plouă, Dacă iţi spun că te iubesc m-auzi?
Nu ştiu dacă iţi aminteşti, de fiecare dată când ne întâlneam
ploua. Şi niciodată nu ai auzit când ţi-am spus: Te iubesc.
Ţi-am repetat de zeci de ori... atât cât a cântat ploaia, şi inima mea a reuşit să te adoarmă... liniştit.
Ne-am întâlnit într-o zi. Ne-am întâlnit într-o zi cât pentru o viaţă
întreagă,... chiar dacă tu eşti acolo, şi eu, aici.
... Toamna e de vină, pentru tot ce-mi doare, pentru ce-ţi doare,
pentru tot timpul ce trece prin noi,
cu regrete tardive - şi mulţi ghiocei răsăriţi la tâmple şi-n inimile
încă tinere... de-a rezista ploilor de Toamnă cu iubiri.
Ne-am întâlnit şi-acum. Te-am strigat.... până să înceapă bocetul
Toamnei... dar în zadar răspunsul tău. Acum îmi scurmă frunzele
şi sufletul ce se întinde moale pe pământ... pentru o linişte
şi-un somn odihnitor cerut de-o inimă cât frunza Toamnei.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate vei înţelege cândva,
Că fructul pe care îl zdrobeşti sub călcâi
A fost cândva o floare,
Un mugur roşiatic, plăpând,
Tremurând sub ploaia primăvăratecă
A unui început de viaţă...

A fost o speranţă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul durerii

Mi-e plină inima de vânătăi,
Pe visul meu sunt urme de sărut
Sunt paşii tăi ce-n fugă au trecut,
Parfumul tău pe umerii mei goi.

În viaţă totul e-mpărţit la doi,
Ne suntem vină şi ne suntem rost,
Mi-e plină inima de vânătăi
Pe visul meu sunt urme de sărut.

Priveşte, tot amurgul e-n văpăi
-Culori cum niciodată n-am văzut-
De parcă sângerează pentru noi
Că nu ne-am întâlnit cândva demult,

Mi-e plină inima de vânătăi.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie întreruptă

Va fi cândva un ultim vers,
O poezie întreruptă,
-O viaţă, ca o creangă frântă-
Într-un sfâşietor demers.

O amintire de neşters,
Şoaptă pe buza mea răsfrântă,
Va fi cândva un ultim vers,
O poezie întreruptă.

La ani lumină-n Univers
De toată dragostea înfrântă
Voi fi numai un nume şters
Din Sfânta Carte-a Vieţii strâmtă.

Va fi cândva un ultim vers.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegând o anumită cale, înseamnă să le ratezi pe celelălte. Ea avea în faţă o întreagă viaţă de trăit şi se gândea întotdeauna că în viitor va putea regreta alegerile făcute. "Îmi este teamă să mă angajez," se gândea ea. Îşi dorea să urmeze toate cărările posibile, aşa că a sfârsit prin a nu a urma nici una. Chiar şi în cel mai important domeniu al vieţii ei, dragostea, ea a eşuat să se angajeze. După cea dintâi dezamăgire romantică, nu s-a mai dăruit întru totul. Îi era frică de durere, pierdere, despărţire. Aceste lucruri erau inevitabile pe drumul spre dragoste şi singura cale de a le ocoli era să te hotărăşti să nu urmezi deloc acel drum. Pentru a nu suferi, trebuie să renunţi la dragoste. Este ca şi cum ţi-ai scoate ochii pentru a nu vedea lucrurile dureroase din viaţă.

Paulo Coelho în Brida
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

De-o trebui să plec din astă lume,
Sfârşitul de-mi va fi tot mai aproape,
În ziua când o fi să mă îngroape,
Vă rog să v-amintiţi şi de-al meu nume!

Dar să nu plângeţi fără încetare
C-a mai plecat spre Ceruri o poetă,
În lumea literară, o cometă,
Altfel, doar o banală muritoare.

Nu faceţi din finalul meu o taină!
Acolo mă vor aştepta ai mei părinţi
Să-mi lumineze calea către sfinţi
Înveşmântaţi în licăriri de iarnă.

De-mi veţi compune versuri, chiar şi-o mie,
Promit de-acum să le citesc pe toate.
C-un titlu le-aş dori îngemănate,
Scrieţi: Iubirea ca o Poezie!

Azi, însă, nu vă-ngrijoraţi degeaba,
Nici lacrimi nu vărsaţi, n-ar avea rost.
Vă spun, prin al meu stih, uşor anost,
Că nu mi-am încheiat pe-aicea treaba.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora Unirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi armonie!

Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul nu-i putere
La nevoi şi la durere
Unde-s doi puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă
De-o faptură şi de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

cântec, muzica de Alexandru Flechtenmacher, versuri de Vasile Alecsandri din Steaua Dunării (1856)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adună încă Istru-n line unde...

Adună încă Istru-n line unde,
Nemuritoare râuri dintr-un timp,
Cioplit în stânca marilor secunde,
Rotite-n ceasul ăstui anotimp,

În care ne-am născut cu-o amintire,
Din soarele rămas pe veci în stei,
C-am fi avut cândva şi nemurire,
Când după viaţă ajungeam la zei...

Adună încă fluviul, cu alt nume,
Aceleaşi râuri, dar din ceasuri noi,
Ce ne aduc aminte că, în lume,
Am fost cândva ai Daciei eroi...

Adună astăzi Dunărea-ntre maluri,
Aceleaşi râuri cu ai vieţii zori,
În care lupul alb strigă din valuri,
C-am fost aici şi-om fi nemuritori!

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea dintâi diviziune a muncii este aceea dintre soţ şi soţie pentru procrearea de copii. Cea dintâi contrazicere de clasă care apare în istorie coincide cu dezvoltarea antagonismului dintre bărbat şi femeie în căsătoria monogamă şi cea dintâi oprimare de clasă, corespunde cu oprimarea sexului femeiesc de către cel bărbătesc.

citat din Friedrich Engels
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea dintâi diviziune a muncii este aceea dintre soţ şi soţie pentru procrearea de copii. Cea dintâi contrazicere de clasă care apare în istorie coincide cu dezvoltarea antagonismului dintre bărbat şi femeie în căsătoria monogamă şi cea dintâi oprimare de clasă corespunde cu oprimarea sexului femeiesc de către cel bărbătesc.

Frederic Engels în Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului
Adăugat de Florin Romila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întregire

"Adu-ţi inima acasă, mi-ai spus,
Şi o s-o hrănesc!
A te iubi
Înseamnă a retrăi
Printr-o eternă primăvară
Lângă tine, Mioara!"

"Tu eşti ceea ce mă întregeşte, ţi-am spus.
Rareori în viaţă este 'pentru totdeauna',
Dar, iată,
Se întâmplă cu noi, acum, iubirea,
Mario!"

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vreme ce emoţiile sunt cele dintâi

De vreme ce emoţiile sunt cele dintâi
care dau atenţie
sintaxei lucrurilor
nu te vor săruta niciodată deplin;

acceptând să fie luat de fraier
când primăvara soseşte în lume

sângele meu trăieşte deplin –
iar săruturile vădesc un mai bun destin
decât înţelepciunea,
doamnă jur asta pe toate florile din lume. Nu plânge
–cel mai bun reflex al creierului meu înseamnă mai puţin decât
clipirea pleoapelor tale care spun

noi existăm una pentru cealaltă: atunci
râzi, sprijinită cu spatele în braţele mele,
pentru că viaţa nu este un paragraf.

Iar moartea – cred – nu este o paranteză.

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul pe care n-am apucat

Două drumuri se despărţeau într-o pădure aurie.
Îmi pare rău că nu le-am putut pe amândouă urma.
Şi, pentru că eram singurul călător, am zăbovit
Privind în lungul celui dintâi, cât mai departe.
Până acolo unde se pierdea sub pământ.
Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos.
Şi care poate era chiar mai îndreptăţit să-l străbat.
Căci era acoperit cu iarbă şi neumblat.
Deşi, trecând pe unul dintre ele,
Era de parcă le-aş fi străbătut pe amândouă,

Iar în acea dimineaţă se întindeau la fel:
Iarba lor nu era bătătorită de paşi.
L-am lăsat pe primul pentru o altă zi
Ştiind totuşi că, pornind pe unul dintre ele,
Cu greu m-aş mai fi întors vreodată.

Aşa voi povesti cu un suspin
Cândva, peste ani şi ani:
Două drumuri se despărţeau într-o pădure, iar eu
Am pornit-o pe cel mai puţin străbătut
Şi asta mi-a schimbat viaţa.

poezie clasică de Robert Frost (1916), traducere de Horia Gârbea
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea dintâi problemă care ni se punea era aceasta: cine trebuie să răspundă mai întâi? Cine sunt mai vinovaţi pentru starea de nenorocire în care se zbate ţara: românii sau jidanii? Am căzut unanim de acord, că cei dintâi şi mai mari vinovaţi sunt românii ticăloşi, care pentru arginţii iudei şi-au trădat neamul. Jidanii ne sunt duşmani şi în această calitate ne urăsc, ne otrăvesc, ne extermină. Conducătorii români care se aşază pe aceeaşi linie cu ei, sunt mai mult decât duşmani: sunt trădători. Pedeapsa cea dintâi şi cea mai cruntă se cuvine în primul rând trădătorului şi în al doilea rând duşmanului. Dacă aş avea un singur glonţ, iar în faţa mea un duşman şi un trădător, glonţul l-aş trimite în trădător.

citat clasic din Corneliu Zelea Codreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restrişte

La mesele ospeţelor de azi
Nu mai eşti cea dintâi,
Ca altădată,
Eşti cerşetoarea tuturor,
Eşti contestată,
Din graţiile celor mari decazi.

Desculţă umbli,
Pâinea ţi-o cerşeşti,
Tălpile sunt de tot o carne vie,
Îţi pune piedici orişice netot,
Nici banii nu-ţi ajung pentru hârtie...

Şi eu sufăr cu tine cot la cot,
Aceeaşi umilinţă, Poezie!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea are un nume

Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu
Şi-n nopţile când dorm târziu
Îl tot repet în rugăciune.

Adorm şi-n inimă-mi rămâne,
E oaza mea într-un pustiu,
Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu.

Deopotrivă se supune,
Cum eu supusă vreau să-i fiu,
Toţi laurii să îi adune
În urma celor ce îi scriu.

Iubirea mea are un nume.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

României, de ziua ei - 1 Decembrie

Nu eşti tu de vină, ţară,
Că te-au înşelat ai tăi,
Că satrapii de afară
Îţi provoacă vânătăi.

Nu eşti tu de vină, ţară,
Că sunt Iude-n neamul tău,
Că ne fură, ne separă,
Ăl din frunte sămădău.

Nu eşti de vină, ţară,
Că-s hotarele ciuntite
Pentru-a nu ştiu câta oară
De popoarele smintite.

Nu eşti tu de vină, ţară,
Dar sa-ţi fure Marea Neagră?
Marea însăşi se prepară
De-a se despica întreagă.

Nu eşti tu de vină, ţară,
Dar fă-ţi singură topoare
Şi fă-ţi furci care să-ţi sară
Singure în apărare!

Căci n-ai oşti şi n-ai parale,
Doar batrâni orbi şi uitaţi,
Pagube de catedrale
Şi copii înfometaţi.

Fă-te iarăşi ciocârlie
Şi haiduc şi domnitor,
Fă din codrii tăi făclie
Şi din munţi prigonitor!

Ştiu că plângi la căpătâiul
Celor morţi şi umiliţi
În saci negri, sub călcâiul
Ăstor criminali vădiţi!

Dar vei naşte iarăşi, ţară,
Căci ţi-e pântecul curat,
Şi va fi o primăvară
Cu tot câmpul nou arat.

Să miroasă-a paine caldă,
Să ne strângem pe la porţi,
Să ne-nturne blânda-ţi şoaptă
Din a ghearei sumbre sorţi!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!