De pe digurile bătrâne visul sărat al amurgului se înălţa în ecouri mute, spumegând ritmic sub umbra răcoroasă de albastru senin. Tăcerea slab luminată de gânduri cuminţi săruta întunericul, freamătând agale în ropotul ispitelor pentru ca apoi să le guste cu poftă, lasciv şi molcom, într-o fragedă regăsire. Clipele miroseau a frumos, timp statornic şi blândă răbdare. Erau prinse firesc de pânza şoaptelor, aurită pe alocuri cu raze de lună şi muguri scăldaţi în dorinţă şi armonie.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se cos aripile frânte în zborul lin şi legănat al viselor? Poate e nevoie de praful stelelor şi umbra delicată a şoaptelor prinse cu grijă într-o îmbrăţişare ascunsă. Atingerea caldă a mâinilor o să prindă în suflet şirag de raze împletite în lumina blândă a răsăritului şi noaptea, cu tainele ei necuprinse îşi va suprima întunericul adânc într-un cerc de flăcări. Jarul amintirilor, muşcate pe alocuri de trecerea vie a timpului le va înteţi văpaia sorbindu-le cu nesaţ fumul efemer.

Andreea Palasescu (3 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă tandru şi soarbe uşor de pe buzele mele ropotul şoaptelor care alunecă molcom până în adâncul nepătruns al sufletului. Muşcă din visele nestinse de dor şi savurează neoprit de glasul raţiunii dominatoare, gustul ispitelor. Îmi curgi prin vene, picurându-mi gânduri nespuse, ca un zâmbet al ploii care îmbracă deşertul cu mantia sa.

Andreea Palasescu (22 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceasul acela ne-am rugat amândoi în tăcere, înăltându-ne la margine de asfinţit fiecare bătaie a inimii. Sub lespedea grea ne-am ascuns întunericul tainic şi mândria rece, stăruitoare. Din zare, doina gândurilor nespuse se înălţa falnic în ecouri mute. Sub paşii mici, o mare de suflete cuminţi, ispitite de zgomotul vieţii, se legănau sărutând cu atingerea delicată, adâncuri de timp necuprins. Mângâiau lutul moale şi apoi într-o frântură de clipă, pe ramuri de salcie bătrână împleteau zorii proaspeţi cu braţe de Cer.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte, îmi lipseai. La ţărm de şoapte, fără înţeles, întinderea cenuşie a noptii săruta umbrele, atingându-le creştetul înalt, răsfirat în amurgul tăcut. Te gustam cu nesaţ şi patima ta plină de taine şi aşteptări, mângâia tandru brume de agonii şi firesc necuprins. Toate îmi erau exaltări pline de dorinţă, muşcată haotic din amalgamul cuvintelor şi fără atingerea firavă a fricilor, toate îmi erau nemurire. Gândul adâncit în zbucium şi robire, dorinţă oarbă şi mută in simţiri amorţite de curgerea timpului, le strânsesem în palmele albe, unite încă sub cerul plin de azur infinit. Glasul îmi tremura uşor şi murmurul dulce al emoţiei aproape sorbită de orgolii nespuse, se ofilise molcom sub muguri scăldaţi în rouă şi parfum dulce de vară în prag. Erau ale mele toate în lipsa ta.

Andreea Palasescu (23 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre oameni şi visuri erau prea multe de spus. Începuse să-i citească printre rândurile anoste, pe cei împovăraţi de umbra singurătăţii. Nu era greu de rostit amalgamul acelor gânduri trenante, legate cu panglica tăcerii într-un buchet înmiresmat de vară apusă. Câtă lumină purta cu sine un zâmbet firav într-o fărâmă de suflet? Pesemne tot atâtea stele îşi frângeau esenţa în adâncuri de albastru învolburat. Tot atâtea frunze îi gâdilau tălpile goale, ludic, purtând în foşnetul proaspăt, bucăţică ruptă din amintiri. Pe toate le chema în sine, sorbindu-le cu poftă extazul până la ultima răsuflare de clipă. Cel mai mult îmi plăcea să o caut pe chipuri. Se lipea lasciv, molcom şi viclean de privirile hoinare.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbracă goliciunea zărilor întunecate în ecoul norilor cenusii. Cuprinde în palme zâmbetul senin al tăcerii şi umbra viselor purtate pe genele lungi ale şoaptelor din amurg. Ascunde-mă de suflete călătoare şi mângâie cu dorul firav, lacrima vântului care atinge tandru umerii goi. Vino de nicăieri şi acoperă ropotul ploii cu suspinul cald al iubirii, într-o noapte rece de octombrie...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul acela de iulie melancolic şi blând l-am privit amândoi îmbrăţişaţi. Cald, fără cuvinte aspre, nepotrivite, înlesnind în linistea unei bătăi de inimă flămândă, tot zbuciumul acesta efemer, atribuit existenţei umile. Osteniţi de pribegia sufletelor stăine, regăsiţi în umbre de pas hoinar si doar câteodată profund copleşiţi de amintiri ne-am odihnit trupurile goale într-un amalgam de ispite. Ca in taină, fără inutil preludiu, clipele să ne pătrundă adâncul orgoliilor surde, respirându-ne. Mi-e poftă de fericire! Interpretată, ascunsă lasciv, impletită cu soare ştirb şi miros de albastru sărat, mestecat pe ţărm de veşnicie. Fericire în valuri înalte de extaz până dincolo de simţ tactil si expresii fără noimă. Să-mi acopăr nevoia cu mângâierile tale ferme, tăcerea cu zgomotul şoaptelor, lacunele singurătăţii cu tine pretutindeni. E prea putin?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am adus flori. Misterele prinse în albul petalelor se desprindeau uşor sărutând umbra delicată a întunericului. Asfinţitul muşca din lumina clipelor cu nesaţ, împletind fior şi isipite într-o fărâmă tardivă de rătăciri. Pe umerii goi, firul de şoaptă curgea ritmic în oglindă, dezbrăcând cuvintele mute, sorbindu-le adânc esenţa într-un sărut fraged. Silueta atingerilor lungi, închipuită la răscruce de vis se înălţa pe culmile amintirilor, răscolindu-mi bruma de sine flămând şi nemuritor. Urletul tăcerii senine şi atât de cuminţi prin ascultare şi supunere consimţită se izbea frenetic de trecut, asmuţindu-mi sufletul plăpând. Vântul schimbării işi purta îmbrăţisările din gând în ropot de gând până la margini de albastru văzduh. Până la răsăritul cald din ochii tăi frumoşi. Îmi erai început şi sfârşit, rugăciune şi păcat, viaţă şi moarte adusă de acel dor necuprins.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am adus flori. Misterele prinse în albul petalelor se desprindeau uşor sărutând umbra delicată a întunericului. Asfinţitul muşca din lumina clipelor cu nesaţ, împletind fior şi isipite într-o fărâmă tardivă de rătăciri. Pe umerii goi, firul de şoaptă curgea ritmic în oglindă, dezbrăcând cuvintele mute, sorbindu-le adânc esenţa într-un sărut fraged. Silueta atingerilor lungi, închipuită la răscruce de vis se înălţa pe culmile amintirilor, răscolindu-mi bruma de sine flămând şi nemuritor. Urletul tăcerii senine şi atât de cuminţi prin ascultare şi supunere consimţită se izbea frenetic de trecut, asmuţindu-mi sufletul plăpând. Vântul schimbării işi purta îmbrăţisările din gând în ropot de gând până la margini de albastru văzduh. Până la răsăritul cald din ochii tăi frumoşi. Îmi erai început şi sfârşit, rugăciune şi păcat, viaţă şi moarte adusă de acel dor necuprins.

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-mă în acorduri mute, estompate de şoaptele timpului. Sărută-mi notele schiţate lent cu arcusul aspru care, retezat pe alocuri de rugina timpului, tremură în bătaia clipelor. Cântă-mă frumos, ritmic, şovăitor în tăceri şi regrete, alipindu-mi trupul gol de freamătul mângâierilor. Vibrează-mi simţurile cu atingerea delicată a razelor palide care îţi picură din genele lungi, la umbra sufletelor pereche, dezbrăcându-mă de amintiri trăite în grabă, printre străini şi contradicţii. Iubeşte-mă mult, neoprit între extaz şi agonie. Fără limite impuse, până ce viaţa îşi va seca izvorul trăirilor şi vom deveni frenezie şi zgomot plăcut alocat fericirii. Trăieşte-mă în adâncuri de văzduh, păcat şi biruinţă. Câte puţin din toate, fără excese, într-o dependenţă surdă a ispitelor. Să-ţi fie inima mică, ring de dans şi eu să-l calc uşor, cu picioarele goale, mereu stângace în poveşti netrăite. O să crească muguri de pace, pe urmele paşilor şi noaptea am să-i anin de o taină, adulmecând în sine primăvară.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti umbra nopţilor albe şi întunericul tainic te găseşte dansând lasciv, pe scena sufletului meu. În sală păcatele aplaudă...

Andreea Palasescu (15 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie îmi plăcea să-i văd sufletul înflorind. Ca mugurii de dor, proaspeţi, însetaţi de fiorul vieţii, ca raza de senin pe-o cunună de albastru văzduh. Îmi plăcea să adorm cu gândul iubirii şi noaptea când e mai blândă lumina viselor, petale din Rai şi praf de stele aveam să-i prind în părul bălai. Îi râdea inima mică, la margine de gând, cu regăsire şi freamăt încropit sub tăcerea asfinţitului.

Andreea Palasescu (24 septembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul tău ascundea frumuseţea ispitelor desenate pe gânduri nerostite. O singură clipă să-mi fi atins buzele rosii cu tăcerea privirilor mistuitoare, pline de păcat şi dorinţe... Tu erai noaptea mea cu aromă de libertate şi nisipul ud ascuns în palmele albe. Erai furtuna din gândurile pustii şi liniştea care străbate ecoul şoaptelor pline de poveşti...

Andreea Palasescu (4 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firesc, integru şi asertiv, într-un acord subtil şi asumat cu destinul. Stăruie în schimbare şi în dorinţă de recunoaştere şi regăsire a fărâmei de lumină care dăinuie în celălalt, indiferent de adâncimi necuprinse şi întuneric. Pentru că suntem răspunzători de calitatea vieţii şi de lecţia pe care încercăm să o împărtăşim. Iubeşte şi iartă mult, consecvent şi plin de răbdare. În definitiv noi suntem înfăptuiţi din experienţe şi trăiri dobândite în timp, datorită celui care a produs răni adânci dar şi brume de frumos în interior. Întotdeauna datorită şi niciodată din cauza. Concluzia aceasta ne ajută să înţelegem cât de necesar este să fim buni şi să dăruim.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţeam uneori că oamenii erau mai curând o aglomeraţie de suflete, lipsite cu desăvârşire de plinul acelor iubiri care vindecă. Erau goi de gânduri, în chip necunoscut, necuprins în palmele timpului. Doar trupurile îmbrăcate în pulberea amintirilor, încă neatinse de şoaptele vremii, păseau agale pe ruinele clipelor, oglindite în surâsul amurgului. Călătoreau tainic, neoprit şi frigul nopţilor de noiembrie muşca pofticios din vise, sorbindu-le în adâncuri de întuneric. Zorii aveau să cuprindă lumea, mocnind în suflete, ca o flacără vie, nestinsă de umbra păcatelor.

Andreea Palasescu (1 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea rece a întunericului, noaptea îţi legăna visele cu blândeţe. Câteodată, razele, tăinuite înr-o adâncă umbră îţi brăzdau chipul cu sărutul şoaptelor din amurg. Miroseai a dorinţă şi a gânduri care tulbură apele unui suflet fragil. Pielea ta albă şi buzele roşii, îmi purtau dorul flămând şi însetat de beţia regăsirii într-un singur trup. Zâmbetul tău îmi otrăvea sângele şi rând pe rând clipele mărgineau timpul, în infinitul său. O vreme te-am lăsat să-mi hoinăreşti în suflet. Apoi am înţeles că în lipsa ta, aş pierde drumul către iubire pentru totdeauna...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfârgea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfrângea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu (8 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om frumos şi simplu! Mi-e dor de tine din adâncuri de suflet senin. Cum şi-ar frânge puţinul o răsuflare de clipă aşa să-mi fie alinare surâsul tău. Să mergem amândoi, ritmic prin acest tumultuos gând de amurg. Unde se-ntâlnesc visele şi întunericul veşted al nopţii sărută zorii cu nemurirea. Acolo unde răul se topeşte în freamătul orgoliilor mute şi numai un crâmpei de amintire îmbracă atingerea uitării. La margine de Cer, emoţie şi recunoştinţă nemuritoare. Acolo să-mi fii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş număra visele pe degete. Le-aş cerne fiorul din ispita clipelor până la margini de apus tardiv. Apoi, în liniştea albastră a ţărmului, cu şoapta uitării agăţată de senin, ţi-aş strânge amintirile în căuşul palmei mici. Nu cumva să-mi picure adâncul nopţii, muguri de întuneric peste sufletul pribeag. Dorul să-mi fie şubred, cu genele lungi, grele, cernite de orgolii şi rătăciri. Inima plină de tine, întreg, neatins, sub umbra delicată a razelor cuminţi de lună. Când se opreşte timpul să te stingi, să-mi înveleşti trupul gol cu tăcerea trecutului; cu tine prezent în luminile fade şi poate într-un colt stingher de surâs. Până s-or domoli siluetele mute şi vântul schimbării şi-ar înteţi rafalele de bine. Vom învăţa să privim lumea în culori deschise, doar avându-ne reciproc, sincer, dincolo de compromis, absenţă şi ignoranţă. Până vor muri în noi păcatele şi amarul vremurilor trecătoare de la prea mult frumos. De la prea mult iubit, până la început de poveste fără sfârşit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!