Ploua cu apus peste umbrele uşor sesizabile în tăcerea inimii. Nu vezi că sunt în renovare? Am o daltă şi un sac plin de vise. Mi-a fost ruinat altarul de sine, noapta s-a infiltrat în zidul rece, ruinând clipe şi seninul dorului. Nu mai primesc oaspeţi.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străbate întotdeauna calea desenată în harta şoaptelor, tăinuită într-un gând curat. Păşeste uşor ca o atingere delicată a dorului pe tâmplele ninse de apus tardiv. În final, oricât de anevoios ar fi drumul unui suflet hoinar, iubirea rămâne cel mai bun ghid.

Andreea Palasescu (28 octombrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus capul pe umărul său. Tăcerea sfâşietoare care plutea tainic peste umbrele fade ale clipelor, contrasta vizibil cu zgomotul gândurilor neodihnite de glasul inimii. Nu mai ştiam drumul înapoi către mine. Fără o şoaptă mi-am rezemat amintirile de podul palmelor şi am aşteptat răbdătoare să curgă picuri de timp din văzduh, ca o ploaie de vise menite să limpezească tumultul îndoielilor. M-am apropiat să-l sărut pe umărul gol. Mirosea a flori de câmp şi a nopţi de dor, rătăcite într-o întindere nesfârşită de apus. Era totul şi cerea totul. Doar trecutul rămăsese împachetat în bagajele vremii, fără să ceară răspunsuri întrebărilor nerostite. Iar eu hoinăream prin lumi colorate, căutându-mi neoprit sufletul. Într-o zi îl dăruisem voit, fără regrete, ca o dovadă clară a iubirilor nemuritoare..

Andreea Palasescu (7 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va ploua

mi spunea mama nu-ţi uita umbrela va ploua
vezi ea ştia că va ploua
şi mă asuma bucăţii sale de cer scrutat din ce în ce mai des
eu râdeam pregătită să primesc ploaia
dinapoia perdelei acum inventez o poveste
într-un surâs
aprins precum fulgerul ce luminează pătimaş strada
cu minunea vocii ei
iarăşi ocrotitoare ţi-am spus draga mamei că va ploua
şi plouă
azi ca în zilele acelea cu lumină incertă
peste glasul
ce se împrăştie peste tot şi desferecă
o lacrimă cât inima

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

îmi spunea mama nu-ţi uita umbrela va ploua
vezi ea ştia că va ploua
şi mă asuma bucăţii sale de cer scrutat din ce în ce mai des
eu râdeam pregătită să primesc ploaia
dinapoia perdelei acum inventez o poveste
într-un surâs
aprins precum fulgerul ce luminează pătimaş strada
cu minunea vocii ei
iarăşi ocrotitoare ţi-am spus draga mamei că va ploua
şi plouă
azi ca în zilele acelea cu lumină incertă
peste glasul
ce se împrăştie peste tot şi desferecă
o lacrimă cât inima

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă voi pierde de tine o vreme. Preţ nemăsurat în clipe şi surâs. Cât să mă caut la umbra apusului văratic, pe aripile văzduhului alb, poate numai jumătatea viselor stinse într-un crâmpei suav de lumină îmi va fi reazăm plin şi limpede regăsire. Când vor aţipi umbrele tăcerii le voi prinde în chingi subţiri, delicate împletind glasul iubirii, tandru, în gând. O să-ţi fie dor?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voiam să pleci. Refuzam sistematic şi conştient să asimilez în adâncuri de suflet o încheiere brutală a firului de poveste pe care îl împletisem împreună din vise şi culori de văzduh neatins. Oamenii vorbeau nefiresc de mult, gol şi cumva în contradicţie cu sinele propriu care, pierdut în derizoriu se prinsese strâns de aripile tale, nevăzute. Le săruta mereu, sorbindu-le bruma de bine, candid şi seninul albastru dintr-o privire. Treceau zilele albe, anevoios şi rece, aducând cu sine amurgul timpului. Te ocroteam cu ardoare, frenetic, căutând să mă iert sincer pentru ce n-am făcut. Ascultându-mi limitările, dojana şi dorul necuprins care ne apropia pe vecie, făcându-ne părtaşi amintirilor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi fost dacă nu te-aş fi-ntâlnit? Dacă n-aş fi numărat şoaptele amintirilor ce curgeau lin îmbrăcându-mi speranţele în atingerea dorului? Ce-ar fi fost dacă inima mea alegea să zâmbească inimii tale sporadic, fără să te mângâie răbdătoare cu povesti în care dăinuiau tainic toate visele mele? Ce-ar fi fost dacă n-aş fi alergat cu valizele schimbării într-o dorinţă nebună de a urca împreună în trenul vieţii? Şi oare, dac-aş fi ales un alt drum, tu ai fi încercat să mă opreşti?

Andreea Palasescu (14 decembrie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele sunt clipe de viaţă, retrăite în lumea cerească. Strânge-le ca într-un buchet floral, leagă-le cu beteala inimii şi aşează-le în altarul sufletesc, să te însoţească pe calea veşniciei. - Maria Filipoiu / despre vise.

aforism de Maria Filipoiu din Visele (25 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gust de toamna

Dacă tăcerea ar putea cuprinde, pe-o geană de suspine şi de umbre
Atingeri ce-nfiripă răsăritul, la ţărm de agonii absurde
M-aş alipi cu sufletul hoinar, înfrigurat de gânduri şi duios
Cu talpa vântului tomnatic, strivindu-ţi amintirea fără rost.

Dacă tăcerea ar putea să fure, surâs de-orgolii, lumi şi păpădii
Ţi-aş face un buchet din şoapte, să ne cuprindă noaptea-n fantezii
Poate-am muri pe rând de-atâtea doruri, sau poate-altminteri ne-am reîncarna
Şi degustând în linişte extazul mi-ar fi concis că nu te pot uita...

Dacă tăcerea ne-ar mai păsui, am împărţi pe dată visuri scrum
Ne-am odihni de clipe şi străini, îmbrăţişaţi sub ramuri de salcâm.
Să plouă peste noi cu zgomot, cu soare blând, septembrie şi Cer
La ţărm apus de ispitire, la adăpost de gânduri care pier.

Dacă tăcerea ne-ar fi hrană promit de dorul tău m-aş sătura.
Nu vrei când vara-i nostalgie să fii tu, toamna mea?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi înfloresc cireşii şi lumea plină de chipuri necunoscute se conturează într-un zâmbet duios. Vorbeşte-mi cu glasul dorului, plin de mister şi dorinţe necunoscute. Sărută-mă şi strecoară în grădina tainelor muguri de speranţe şi cunună de flori cu aromă de primăvară. Îmbracă-mi inima cu inima ta!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am îmbrăcat sufletul cu tine. Îmi erai ţesut din flori de primăvară târzie, infuzie de surâs şi sensibilitate. Înfloreau teii bătrâni de şoapte şi lumina clipelor înmiresmate săruta uşor ramurile umbrite. Din adâncul cerului visele pluteau tainic, pe fior de gând apus şi tăceri cuminţi. Puteam să zburăm iubind sau puteam să iubim simplu, intens şi plin de vindecare, într-o margine pustie de lume unde oamenii au aripile frânte de suspin. Ce mai conta?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

)(n-am fost...)(

.. un mare poet
dar
am fost
o câmpie fecundă
de vor-
bea întinsă
peste cer-
ul nopţii voastre
o clipă metaforă
cântând fiitoare
speranţe vii
între-
bări de argint
înfipte între colţii lor
unde-
va

Sst!
apar umbrele năluci
ies dintre bulgării araţi
vise albe
vise roşii
Vise verzi
vise galbene
vise alămuri
vise chitări
vise piane
vise viori
&contrabasurile nefiinţei
au cântat dulce-amar
câmpul de stuf în plină vară...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-ţi fie teamă decât de suspinul acelei clipe pustii, în care inima mea nu te va mai recunoaşte!

Andreea Palasescu (9 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai conteneam să-l ascult. Tăcerea mi-era răsfrântă în ecouri şi noaptea păşea graţios peste clipele târzii. Avea urme de tocuri în suflet şi parfumul trupurilor avute într-o doară, îi rămăsese încă impregnat în gânduri, ca o amintire savurată în taină, ca o piesă de teatru jucată pe scena vieţii, fără aplauze. Purta în priviri toate păcatele, şi-n palme inima mea străină de suflete călătoare, goală de sine si plină de el, până la nebunie.

Andreea Palasescu (25 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afara ploua

lacrimi de inger,
pe aripile tale de demon,
au spalat pacatele noastre
sarea si sangele ce s-a scurs
ne-a inecat pe toti!

gandaci peste tot, sub pat
stau incaltati
viermii si serpii
se incolacesc in jurul
inimii moarte

miros intepator,
glasuri ce te surzesc,
ganduri ce iti plutesc,
nu ma mai trezesc...

afara ploua!

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dezbrăcasem de parfumul dulceag şi inima rece îi şoptea numele blând, sărutându-i urma paşilor mici. M-am ghemuit în pământul umed încercând să-i adulmec prezentul viu, încă neatins de dorinţa regăsirii în jumătăţi de suflet. Voiam să o alung şi să o caut cu disperare până în adâncuri de iad nevăzut. Acolo am întâlnit-o când mi-a fost dor. Poate era la capătul lumii sau la mine în suflet. Nici nu mai ştiu. Ţin minte doar că m-a privit şi mi-a spus să rămân. Abia atunci am înţeles că si iadul e locuit de îngeri.

Andreea Palasescu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul vindecă. Tăcerea cuprinde lacom glasul dorului agăţat într-un colţ de suflet. Călătorii obosiţi, rătăciţi prin inimi străine îşi golesc buzunarele de vise. Vuietul trenurilor vechi se aude in depărtare, într-un ecou prelung al trecutului, găzduind suflete care fug din calea iubirii. Ar vrea să revină, însă dragostea e oglinda acelui curaj nebun, o faţadă amplă a Universului. Gările rămân goale, prăfuite şi adesea poartă urma vorbelor nerostite. Astfel, într-o alegere bizară unele inimi ies din poveste pentru totdeauna.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-a fost teamă nici o clipă că vei închide uşa în urma ta, ci poate de faptul că voi mai pierde mult timp zăbovind înaintea lacătelor vremii în speranţa că te vei întoarce.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne-am rosti, s-ar alege praful viselor din esenţă. Am prinde contur şi zâmbet de sufletele robite. Ne-am domoli şi s-ar aprinde jarul iubirii în măruntaie. Fărâmă de hazard, bogată în amintiri culese pe furiş la margini de apus. Nimic mai mult. Eu nu te-aş povesti. Orator bun n-am fost niciodată. Mă pricep la cârpit şoapte şi împletit fior de lumină în tăcerea întunericului. Mă-nfurii când îmi scapă printre degete bunătate. Aşa mi-e de stingheră inima...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua... ploua torenţial

Ploua... ploua torenţial, tu ai venit,
Sub o umbrelă veche, argintie.
Să fiu al tău deja eram menit,
În piept să-mi ardă dragostea, făclie.

Eram timid, dar plin de entuziasm,
Căci tu erai întâiul meu amor,
Trăiam cu tine-atunci parcă un basm,
Eram eternul tânăr visător.

S-a scris pe pagini albe ce-o să fie,
Ceea ce ursitoarele-au ursit,
Că te voi întâlni şi-mi vei da mie,
O dragoste cum nu s-a mai găsit.

Şi-om scrie noi povestea de la capăt,
Şi vom adăuga în ea eternul,
Căci ceea ce simţim nu are treacăt;
- Aşa ne-a fost ursit nouă destinul!

poezie de Răzvan Isac (5 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!