Fântâna lui Panait
Între sat și cimitir
a fost o fântână
fântâna lui Panait
săpată de acest om
pe care nimeni nu l-a văzut niciodată
nimeni nu-și amintește cine a fost
se știe doar că a săpat
o fântână
să își spele păcatul
sugrumat de durere
că și-a omorât fratele
a săpat fântâna
la marginea drumului
și pentru vii
și pentru morți
ca dar de împăcare
răcorind trupurile oamenilor
însetați de oboseală
și lăsau închinăciuni
pe buza fântânii
în numele lui
morții veneau numai noaptea
și beau apă
însetați de uitare
sub povara lutului
acum fântâna nu mai este
în locul ei a crescut o salcie
ce-și apleacă ramurile
spre pământ
cu lacrimi pe frunze
poezie de Ion Șerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre uitare
- poezii despre sat
- poezii despre noapte
- poezii despre lut
- poezii despre frunze
- poezii despre durere
- poezii despre creștere
- poezii despre crengi
Citate similare
Tristețe vorbită în șoapte
am săpat o fântână
la o răscruce de drumuri în satul natal
sat pierdut undeva la marginea câmpiei
și apa s-a nimerit să fie bună
îi ziceau fântâna lu' Petre al lui Nicuță
o știau toți trecătorii
nu știu de ce dar de fiecare dată când beam apă
vedeam în grajdul scund din chirpici
trei zei legați cu lanțuri
și ieslea le era plină cu flori și măceșe
ori cu frunze uscate de nuc
mirosea frumos în poiată
a transpirație de zeu și a iarbă crudă
la fântâna săpată de mine
veneau mulți orășeni și luau apă în peturi
alții și-au întins corturi în jurul fântânii
cei mai îndrăzneți săreau gardul în grădină
și își întindeau acolo cortul
sub nucul bătrân sădit de bunicul
în fiecare dimineață pe nemâncate
beam împreună câte o cană cu apă
spuneam Tatăl nostru cu ochii înfipți în pământ
apoi ridicam privirea la cer
să știam dacă va ploua curând sau dacă va ninge
și toți orășenii care au înnoptat la fântână
se așezau în fața grajdului în cerc
dezlegam zeii din lanțuri și ei se bucurau
își făceau culcuș în mințile noastre și se jucau
cu cele mai murdare dorințe
îngropate de fiecare cât mai adânc
și tresăream de plăcere gemeam pe furiș
când se făcea ora zece legam zeii de iesle
apoi adunam câteva brațe de știr sau de ștevie și urzici
și le făceam o fiertură pentru masa de prânz
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre orășeni
- poezii despre oraș
- poezii despre apă
- poezii despre vorbire
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre plăcere
- poezii despre ploaie
Fântâna pisicii negre
Pisica neagră trecea prin iarbă. Era noapte și parcă
Avea o vargă. Pe sub streașină bătea vântul.
Pâș, pâș se strecura. Îl ascultam cum calcă.
Iarba se înfiora când trecea pisica neagră.
Era o fântână plină până în gură cu apă. Plouase mult.
Apa nu era bună. Se stricase, iar fântâna-și pierduse
Rostul de a adăpa. Nimeni nu mai vine setea din buza ei
Să și-o stingă. I-a apus soarele. Nu mai are lumini.
În mintea mea târziul se opintea cu pisica neagră.
Îmi era frică să mă mai duc la fântâna plină cu apă.
Pâș, pâș se strecura apusul peste noi dinspre răsărit.
Fântâna umplută cu apă s-a înecat și apoi a murit.
poezie de Mircea Lucian Nincu
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi poezii despre pisici, poezii despre negru, poezii despre vânt, poezii despre lumină, poezii despre gură, poezii despre frică sau poezii despre Soare
Fântâna mea
fântâna mea e adâncă
dulce și rece-i izvorul
a fost săpată în stâncă
cu sufletul și cu dorul.
fântâna e plină de stele
în ea se leagănă luna
noaptea-i păzită de iele
și cerul îi țese cununa.
lacrimi de rouă amare
picură întruna în ea
câteodată și carul mare
cade în apă stea după stea.
înecată pe veci în lumină
plutea pe valuri de vis
chipul iubitei, divină,
printre stele și paradis.
izvor fermecat singuratic
adapi trecători rătăciți
la visul nordului atic
în runile marilor sciți.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre suflet, poezii despre stânci, poezii despre singurătate, poezii despre rouă, poezii despre rai, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Fântâna
Știu, Dumnezeu e dragoste
și cine-L are
este cuprins în ea
ca-n pântecul de mamă
acolo nu e teamă
nici judecată, disperare,
nici lacrimi
fiindca dragostea nu doare
și totuși, câteodată
unii iubesc cu-o dragoste curată
deși (încă) nu-L au pe Dumnezeu...
știi ce cred eu?
nu poți să scoți cu sila din fântână apă
când ea e seacă
și pe nimeni nu adapă
când ți-e fântâna sufletului plină
poți să iubești
să răspândești
lumină
și se pare
c-ai fost iubit cândva
de cineva
c-o dragoste divină
de ești în stare
să răspândești lumină
poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre mamă, poezii despre curățenie sau poezii despre Dumnezeu
Unui poet (anume lui Alecsandri, care a scris "Fântâna Blanduziei")
Găsesc fântâna dumitale
Un monument ce nu se-ntrece,
Dar trebuia, spre-a fi deplină,
Să scrii pe dânsa: apă rece.
epigramă de Alexandru Macedonski
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe epigrame despre poezie, citate de Alexandru Macedonski despre poezie, epigrame despre monumente, epigrame despre apă, citate de Alexandru Macedonski despre apă sau epigrame despre Vasile Alecsandri
Margarete
Doar margarete înfloresc în curte.
Și-au întins florile până la scări.
Ca să ajungă până aici au urcat dealul.
Așa puternice sunt grădinile noastre.
Și marele castan se pleacă adânc,
Crengile uscate și le-a acoperit cu flori.
Cu frunzele sărută margaretele și iarba.
Că nu-ți vine să crezi că e așa bătrân.
Cu ramurile sale atinge iarba,
Baldachinu-i acoperă rotundul pământului.
E-atât de mare și se pleacă adânc.
Trebuie să vezi pentru a putea crede.
Iar fântâna aceasta, care cândva dădea
Apă celor însetați, atâția-ani la rând
Oameni au băut din ea, animale și păsări.
Ba chiar și florile, în anotimpul uscat
Au supt rouă înainte.
Când merg acolo, iar oamenii îmi spun:
"Nu mai e nimeni, au plecat cu toții",
Știu că-i așa, și totuși nu cred întru totul.
Au rămas încă fântâna, castanul,
Și aceste margarete.
poezie de Zofia Walas, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre zoologie, poezii despre sărut, poezii despre păsări sau poezii despre bătrânețe
Pegas...
Spune-o legendă veche, de-un cal înaripat;
Spre ceruri se înalță, de muze-ncălecat.
El este calul Pegas, ce zboară spre Olimp,
Cu blândele lui muze, călătorind în timp.
Pe aripi de legendă, te duce în Parnas,
În al muzelor munte, te poartă-n zbor Pegas.
Lovește cu copita la Helikon, în munți,
Unde dintr-o fântână se-adapă-avide frunți.
Fântâna Hippocrene de unde beau poeți,
Rimând catrene sute cu mult mai înțelepți.
Dacă bei din fântână, lacom și-ndestulat,
Rime îți dăruiește Pegas, pe săturat.
Deci beți poeți ai lumii, din apă, cu temei
Și mintea adăpată va scapăra scântei!
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre poezie, poezii despre munți, poezii despre cai, poezii despre aripi, poezii despre înțelepciune sau poezii despre cadouri
Minte și inimă
suntem inexplicabil de singuri,
pentru totdeauna singuri,
așa a fost planificat
să fie,
niciodată nu s-a dorit
ca lucrurile să fie altminteri
iar când va începe
lupta cu moartea
ultimul lucru pe care vreau să-l văd
este
un cerc de fețe omenești
aplecat deasupra mea
mai bine să se afle acolo
doar vechii mei prieteni
și zidurile sinelui meu.
am fost adeseori singur, dar rar
însingurat,
mi-am potolit setea
la fântâna
sinelui meu,
iar vinul a fost bun,
cel mai bun pe care l-aș fi putut avea,
iar în noaptea asta
stând,
privind în beznă,
înțeleg în sfârșit
întunericul și
lumina și tot ce se află
între ele.
pacea minții și-a inimii
sosește
când acceptăm ceea ce
este:
fiind născuți
în această
viață ciudată,
trebuie să acceptăm
pariul pierdut
și zilele pierdute
și să găsim un pic de mulțumire
în plăcerea de
a le lăsa pe toate
în urmă.
bea din fântâna
sinelui tău,
nu plânge pentru mine.
citește ce-am scris,
apoi
uită
totul.
bea din fântâna
sinelui tău
și începe
totul iarăși de la capăt.
poezie celebră de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre întuneric, poezii despre zile, poezii despre vin, poezii despre viață, poezii despre superlative sau poezii despre sfârșit
Fântâna cunoașterii
Fântână cu apă
Multiseculară
Unii se adapă
Alții fac gargară
epigramă de Corneliu Sofronie
Adăugat de Victor teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre cunoaștere
- inimă
- Inima este fântâna de unde omul își scoate frumusețea zâmbetului, a cuvintelor, a chipului. Dar orice fântână poate fi otrăvită...
definiție aforistică de Dan Surducan (2016)
Adăugat de dansurducan
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre inimă, aforisme despre zâmbet, aforisme despre frumusețe sau aforisme despre cuvinte
Însă în această noapte credinciosul împăratului, simțind ce s-a petrecut și făcându-i-se milă de nenorocita de străină, ș-a pus în gând să descopere vicleșugul babei. Și cum s-a sculat împăratul și s-a pornit la vânătoare, credinciosul i-a spus cu de-amănuntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopți din urmă. Și împăratul, cum a auzit aceste, pe loc a tresărit, de parcă i-a dat inima dintr-însul. Apoi a plecat ochii în jos și a început a lăcrima. Și pe când din ochii lui Făt-Frumos se scurgeau șiroaie de lacrimi, la fântâna știută, urgisita și zbuciumata lui soție scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde! Și cum sta ea în preajma fântânii, numai ce iaca pe slujnica știută iarăși o aduce Dumnezeu la fântână, și când mai vede și această mare minunăție, nici mai așteaptă să ia apă, ci fuga la stăpână-sa...
Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre noapte, citate despre început, citate despre vânătoare, citate despre superlative, citate despre soție, citate despre ochi, citate despre inimă sau citate despre gânduri
Chiul pe marginea fântânii
Când elevul nu-i la școală
Multe sunt de regretat,
Dar fântâna muzicală
Păcatele i-a spălat.
epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre școală, epigrame despre muzică sau epigrame despre elevi
Mama lui Iisus
Când Iisus a fost pe cruce răstignit
Mama lui a plâns cu lacrimi de durere.
Nu pentru că fiul ei a murit,
Dar pentru păcatele noastre grele.
Când Iisus la cer s-a înălțat
Ea a plâns cu lacrimi de bucurie.
Nu pentru că fiul ei din morți a înviat,
Dar pentru a noastră veselie.
Și cât a mai trăit ea pe pământ
A fost de Dumnezeu binecuvântată,
Să fie un om fericit!
Și să nu plângă niciodată.
poezie de Vladimir Potlog (20 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre fericire, poezii despre crucificare sau poezii despre cruce
Empatii
I
simțindu-se vecină cu
o locuință pustie
fântâna din cătun a secat
II
pentru că n-a mai fost bătut cu pietre
măru-a-ncetat să mai rodească
și-n acest an.
poezie de Ion Roșioru
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini sau poezii despre empatie
Sufletul meu e o fântână din care beau toți cei rătăciți și însetați în scurta lor trecere prin viață.
aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre viață, citate de Teodor Dume despre viață, aforisme despre suflet sau citate de Teodor Dume despre suflet
Suflete pribege
Nu avea pe nimeni, era o străină,
Doi copii crescuse ce o părăsi,
Alături de ea ce-o privea cu milă
Rămase un câine, ce o îndrăgi.
Răpusă de boală și de întristare
Fără mângâiere și în suferință
Străina se stinse intr-o zi in care
Se-așternu tăcere peste a ei ființă.
N-a jelit-o nimeni, pe cine să doară?
Nimeni n-a vărsat lacrimi pe pământ,
Nimeni nu i-a zis: - Vino acasă, mamă!
Doar un câine orb singur la mormânt.
Pierdut se așează, lângă cruce, geme,
Latră a durere sau a ajutor
Nimeni n-are milă, cine să îl cheme
Și să îi hrănească trupul plin de dor.
A trecut o zi... sau... cine mai știe
Zăpadă și ploaie sau un timp frumos,
Într-un cimitir zac pentru vecie
Mama și-al ei câine ce-a fost credincios.
Mamei... si câinelui ei credincios, Nicușor...
poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini, poezii despre zăpadă, poezii despre tăcere, poezii despre trup și suflet sau poezii despre trecut
Cine?
Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?
Blestem: să n-audă cucul
Nici să-l poată îngâna!
Să i se usuce mâna
Cu care-a distrus ulucul...
Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?
Ciutura, era stăpâna
Cumpenii ce i-au luat stâlpul...
Apa unde-mi priveam chipul
Astupată-i cu țărâna..
Cine-a dărâmat fântâna?
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini
Fântână cu cumpănă
fântâna e veche
de sete rece
adâncă
în noaptea de cremene
luna e palidă
ciutura clatină
oglinda de platină
și
anii în cumpănă
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fântâna
Zace-n margini de răzoare învăluită-n mister
O fântână adormită, cumpăna-i spintecă-n cer,
N-a îngenuncheat-o timpul, n-a închis a ei pleoapă,
Din străfunduri izvorăște binecuvântata-i apă.
Stoarce vâna din adâncuri, tremură micuțul val,
Clipocirile-nfundate, prăvăliri ușoare-n mal
Se îngân în dulce șipot, se preling într-un fuior,
Cerul îi pictează pânza cu penelu-i mișcător.
Suie ciutura spre soare o comoară nestemată,
Setea-ncinsă-mi potolesc, mi-aplec gura în găleată,
Obrazul mi-l răcoresc și mă privesc în fântână,
Îmi văd chipul în oglindă, ceruri și pământ se-îngână.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre somn, poezii despre pictură, poezii despre comori sau poezii despre arte plastice
Oseminte pierdute
Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.
Atât amar de ani e de atunci!
Glicină tu, tu florile-ți arunci.
A mai venit de-atunci să v-asculte,
Voi plopi adânci, cu voci și șoapte multe?
Voi ați rămas întorși tot spre apus,
Voi creșteți toți de-a pururea în sus.
N-o mai zăriți, din vârfuri, nicăieri?
Știți voi ce vorbă este vorba "ieri"?
La poartă, umbr-aceluiaș stejar.
Mă rog, intrând, de domnul grădinar.
Fântâna curge, ca și-atunci, mereu.
Tu curgi, fântână, pe trecutul meu.
Și toate sunt precum le-am cunoscut,
Rămase-așa, ca dintru început.
I-am spus că vreau să caut un mormânt,
Pe care l-am săpat, de mult, cântând.
Și mi-a răspuns că nu e în grădina lui.
E-adevărat. Nu este mormântul nimănui.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite (1927)
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre voce sau poezii despre stejari