Sonetul nechezatului de cal

În golul inimii tale şi în al lumii gol,
Curge în versuri, limpede, tăcerea,
Tu singură-ţi produci nemângâierea,
Tu singură îţi cauţi, în juru-ţi, rotocol!

Foiţă prea subţire de verde staniol,
Ştii, fericirea precede, des, căderea,
Este când dulce şi amară, precum fierea,
Este când floare şi ghimpe, când peţiol...

Dulceaţa poemei, adesea, cade-n zdrenţe
Şi-apoi, ţi se topeşte în sânge, fantomal,
Lumina dintr-o geană îţi face reverenţe

Şi ochiul tău cel critic sclipeşte lacrimal...
Ştii bine, Miss, că noi sorbim esenţe,
Din stele verzi, din nechezat de cal...

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Miss, Dumnezeule mic, elegant şi distins...

Nu amărăciunea, desnădejdea, furia şi ura,
ci sângele-ţi înfrunzit şi puterea ta de iubire
te vor vindeca definitiv, Miss, de singurătate...

Numai atuncea, Miss, vei cunoaşte măsura,
când vei aprinde cu trupu-ţi zoriorii, în neştire,
când verdele-ţi din sânge va avea întâietate

Şi când te va învălui agonizant, în îmbrăţişări,
poezia supremă, cu infinitul ei de necuprins,
când îţi vor cânta sânii-ţi din gurguiele murii,

Când dorul tău va zbura peste mări şi ţări
şi când lacrimile verzui, din ochii-ţi căprii,
pe sufletul meu înserat, se vor fi prelins...

O, Miss, Dumnezeule mic, elegant şi distins!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din preaplin

Nu din gol, ci din preaplin,
Te caut, Miss, deseori,
Şi-ntr-un cer plin de culori,
Îţi ascult versul divin...

Versu-ţi curge cristalin,
Chiar din suflet, a priori,
Nu din gol, ci din preaplin,
Îmi pierd capul, uneori...

Stăm de taină, clandestin,
De cu seară, până-n zori,
Între noi, două viori –
Sânii-ţi, cântă de alin...

Nu din gol, ci din preaplin!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonăm delicat şi extatic în vis

Am dat curs oficial poeziei, Miss,
şi ne-au crescut aripile până la Cer...

Cine, oare, mai poate opri palpitaţia
metaforei care zvâcneşte din instinctul
nefalsificat al sângelui meu,
din avalanşa de paradoxuri a cărnii tale,
din logica şi suferinţa cuvintelor care ne dor, Miss,
atunci când ele îşi părăsesc indiferenţa originară
şi folosesc Timpul ca pseudonim,
aşa cum se întâmplă cu poezia a cărei direcţie
merge în sensul umanităţii,
cu poezia care, în fond, este un spasm al ispăşirii tale
şi un spasm al ispăşirii mele – ispăşire echivalentă
într-o inimă comună şi o sete a spiritului în oglindă?

Ştii, Miss, că orice poem născut şi nu făcut
încetineşte, deseori, mersul inimii şi ne indică
distanţa până la Iad şi punctul ce mai îndepărtat
de Paradis?

Poezia, Miss, e o depravare umană,
în sensul celest al fiinţei,
e adâncime şi freamăt, lumină e, Miss,
ştii bine doar cum rezonăm delicat şi extatic în vis!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin sânge-ţi navighez, solemn...

Sunt noul Cristophor Columb,
Prin sânge-ţi navighez, solemn,
Pe inimă să-ţi las un semn,
Că sânii vreau să ţi-i dezbumb...

Lumini, pe cerul gri de plumb,
Apar, când te sărut pe stern,
Când drăgăstos şi când fratern,
Şi-apoi, la loc, sânii ţi-'mbumb!

Pe trupul tău, noi expediţii
Eu întreprind, din când în când,
Adesea, îţi trimit petiţii,

Ca să mă laşi să-ţi intru-n gând,
Şi-n lunga zi dintre solstiţii,
(Duios, prin sânge lunecând),

Te chem, nebun, la repetiţii!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem bezmetic

Poemu-ţi alb îşi prefira petala,
Precum un ghiocel ieşind din nea,
Când albu-n versu-ţi se redefinea
Şi semănai leit cu Sakuntala...

Nuntindu-şi puritatea şi sfiala,
Miss, sângele albastru îţi zvâcnea,
Vai, din surâsu-ţi pur cum îţi ţâşnea,
Cu razele ei albe, unduitor, beteala.

Ardeam să ştiu cam ce gândeai prin vis
Şi cine te inspiră: Ahile sau Priam?
Ori, poate, Don Quijote, ori Eminescu, Miss...

Şi-n visul tău poetic, bezmetic, bântuiam,
Păşind pe cărărui de dulce Paradis...
Muream de fericire şi-adesea înviam!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul poeziei

Ce mai faci, Miss?
Mi-e dor de necuprinsul poeziei tale,
de mugurii-ţi din suflet,
de albele petale,
ce-ţi ard în floarea ochilor căprii...

De-aceea, te întreb:
când ai să vii,
ca să sleim izvorul poeziei?

Când ai să plângi la marginile gliei,
de dorul Infinitului verzui?
Când ai să vii, tu, Miss,
de ce nu-mi spui?

Ori poate-n cerul tău
înfiorat de stele,
ai pus gând rău inimii mele?

Sau, cine ştie?, vreun clevetitor
ţi-a scris o telegramă pe un nor,
spunându-ţi, Miss, că eu,
la rândul meu,
lipsit de suflet şi de Dumnezeu,
aş vrea să-ţi fur şi inima, şi versul,
să chem la judecată Universul,
cerându-i, Miss, tribut şi socoteală,
că,-n poezia ta regală,
a introdus şi suflet, şi splendoare,
şi muzică, şi-arome de cicoare,
de toate florile din spaţiu,
iar lumea te citeşte cu nesaţiu...

De-aşa minciună, tu nu te grăbi,
ca să mă pui la zid, în zori de zi,
aşteaptă, ai răbdare, de-aproape
mă cunoaşte,
citeşte-mă în prima zi de Paşte,
citeşte-mă şi-n noaptea Învierii,
că-n versu-mi vei găsi dulceaţa mierii.
Aşa-i şi sufletu-mi, să ştii..

De-aceea, te întreb: de ce nu vii,
să punem punct melancoliei
şi să sleim izvorul poeziei?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin pomii din livezi

Retrage-te la timp, când încă ştii că poţi
Sub soare să rezişti.... în mare să înoţi,
Când încă nu-i târziu pe-alei, să-ţi zboare paşii,
Când încă-ţi mai vorbesc doi ochi, senini, albaştri.

Opreşte-te la timp, cât uşa nu-i închisă
Şi poţi încă zâmbi spre mâna ce-i întinsă,
Când încă mai inspiri parfumul de la floare
Cât încă noaptea lină îţi este sărbătoare!

Retrage-te la timp, lumină din lumină,
Cât lume e în jur şi nu-ţi este străină,
Cât mai luceşte încă în fir verde de iarbă
Demult, o amintire ce-ţi este foarte dragă!

Retrage-te din vreme şi meditează adânc
Ce e prioritar, când umbră e în crâng.
Şi câte ploi, adesea, în seară au spălat,
Tot ce a fost îngheţ, tot ce a hibernat...

Retrage-te la timp şi rău să nu îţi pară,
Va înflori în noi o altă primăvară.
Ascunşi de ochii lumii prin pomii din livezi
Vom construi palate din ramurile verzi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dorul tău... (Sonet XCVI)

Doar dorul tău mă prinde ca un cleşte,
Şi nu mai pot dormi un somn profund;
Pe cer te văd... tu, stea care-mi sclipeşte,
Prin ochi pătrunzi şi-n mine te scufund.

E trist, să ştii... (mirarea mă-nconjoară)
Că niciun stol de păsări nu cuprind,
Din cerul tău aprins de-atâta vară,
Decât un fulg şi-acela plin de jind.

Uşor să crezi îţi pare că minciuna
Îmi ţine-acum scabrosul adăpost,
Când geana ta mi-e dulce cum niciuna
Nu îmi va fi, nu este, nu a fost.

Subţire creşti în mine ca o floare,
Şi te înalţi prin suflet cu pudoare...

sonet de Ionuţ Popa (17 mai 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satiră pentru un nesimţit

Şi cauţi cordăciuni în lumea largă,
N-a fost de-ajuns că m-ai avut pe mine...
Străbaţi în lung şi-n lat lumea pribeagă,
N-ai înţeles cum îţi era mai bine!

Şi cauţi ideal care expiră...
N-a fost suficient că eu eram!
Sufletu-ţi se stinge, dar respiră...
Trăieşti ca mort, dar eu îţi existam!

Când dai de greu, îţi aminteşti de mine...
Ştii cât de mult în inimă-i rănit!
În viaţă cauţi doar drumurile line,
Dar ce-i uşor, nu face fericit!

Şi lenea te doboară când te-atinge,
Acel moment în care să te zbaţi...
Îţi plouă peste creier şi îţi ninge,
Şi nu cauţi un drum ca să răzbaţi!

Şi cauţi şi tot cauţi o scăpare...
În labirint de inimă eşti prins;
Şi viaţa ta nu mai are culoare,
Din clipa când în inimă m-ai stins.

Mă cauţi în orice femeie ce o vezi...
Şi inima-ţi suspină dupa mine.
Ştii de iubirea mea şi o visezi,
Ştii c-ai greşit făcând doar după tine!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre viaţă

Despre viaţă-am scris în proză
Că nu-i gri şi nici nu-i roză.
În versuri, precum se vede,
Am să scriu că este verde.
Viaţa atunci este bună,
Când o trăieşti cu măsură.
Traiul bun să nu-ţi lipsească,
Dar nici să îţi prisosească.
Viaţa este mai frumoasă
Când ai mintea sănătoasă.
Când pui ordine în toate,
Când în viaţă curge lapte.
Ca s-o trăieşti cu plăcere,
Trudeşte, să ai şi miere.
Atunci toată lumea vede
Că viaţa ta este verde.
Verdele-ţi dă sănătate
Şi multă prosperitate.

poezie de Dumitru Delcă (1 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te sărut, confratern

O plantă firavă
străpunge betonul,
ca glonţul cel iute!

Că-i spin sau agavă,
salută fotonul,
puteri neştiute...

Iar versurile-ţi, Miss,
străpung Universul,
întocmai ca planta firavă.

Prin flori de cais,
îţi zumzăie sensul
poemelor dulci, de iznoavă...

Hei, Miss, priveşte-mi în gânduri,
serveşte-mi, pe tavă, iluzii,
dă-mă cu capul de toate poemele tale,

Păşeşte-mă, mai des, în intrânduri,
de versuri ce-nfloare aguzii
şi-adastă-mi, de-a pururi, în cale...

Urma-te-voi, în formă şi-n conţinut,
în Cer, de ce nu?, şi-n Infern,
o, Miss, mintenaş, te sărut

pe rever şi pe ochi, confratern!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rumoare şi dulce stupoare

Verbu-ţi rumoare stârneşte
Şi-n suflet mi-e dulce stupoare,
Ah, Miss, stăpânit de candoare,
Ţi-e versul ce mă urmăreşte...

O rimă perfectă-mi clipeşte,
Poemul îţi râde în soare,
Verbu-ţi rumoare stârneşte,
Paseri râd, prin vis, migratoare.

Când lumina pe trup îţi foşneşte,
Simulând a nu ştiu câta ninsoare,
Cu polenuri suave şi-aromitoare,
Visul pur înlăuntru-ţi concreşte,

Iar verbu-ţi rumoare stârneşte!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu ştii cât valorezi, aştepţi ca alţii să te valorizeze. Când nu te iubeşti, aştepţi ca alţii să te iubească. Când nu ştii să dai un sens vieţii tale, aştepţi ca alţii să îţi ofere o direcţie. Când renunţi la puterea ta personală, o predai altora, iar ei îţi vor dicta cum să trăieşti. Când nu îţi asumi responsabilitatea vieţii tale, devii dependent de cei din jurul tău. Consecinţa acestor atitudini este ca te pierzi pe tine, faci compromisuri şi sacrificii care te îndepărtează din ce în ce mai mult de tine însuţi, trăieşti o viaţă la voia întâmplării şi în funcţie de nevoile, aşteptările şi dorinţele egoiste ale celor din jur. Asta este ceea ce vrei de la tine însuţi şi de la viaţa ta? Îmi imaginez ca nu... Şi atunci, ce mai aştepţi? Răspunsurile sunt întotdeauna la tine: iubeşte-te, preţuieşte-te, crede în tine, fii autonom şi independent, fă-ţi un plan de viaţă şi urmează-l pas cu pas. Viaţa ta îţi aparţine! Trăieşte conştient!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te privesc printre degete, Versuri: Cristian Harhătă

Te privesc printre degete
Ca un copil ce zăreşte marea
Mie şi frică, mie şi sete
Că mă va ucide sarea

Din adâncurile tale
Uneori ai scos la mal
Câte o scoică moale
Argintie, sidefie pal

Îţi arăţi frumuseţea,
Doar atunci când eşti fragilă,
Şi din caracter nobleţea
O-mpleteşti cu iubire şi cu milă

Sunt vulnerabil în faţa ta
Şi fac un pas înapoi
Cu tandreţe te-aş curta,
Dar nu e timp pentru noi

Şi ar fi nedrept să ştii
În ce fel îţi port iubirea,
Doar în nopţi argintii
Vei simţi dezamăgirea

Poate vibraţia inimii mele
Poate o urmă de regret,
Seara când te port prin stele
Te ţin în gând discret.

Versuri: Cristian Harhătă

poezie de Cristian Harhătă din Sursă proprie (14 decembrie 2021)
Adăugat de cristianharhata
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut din lacrimile tale

Şi chiar de nu aş fi deloc,
Aş apărea din suferinţă,
Să intru-n al iubirii joc,
Născându-mă dintr-o dorinţă

Deşi nu ştii, mă chemi mereu,
Ţi-e dorul strigăt către mine,
Eu te aud în visul meu
Şi imediat alerg spre tine

Oftatul tău străbate mări
Prin galaxii şi universuri,
Deschide-o cale peste zări,
În care îţi apar prin versuri

Şi chiar de nu m-ai aştepta,
Am să te mângâi pe cu seară,
Când tandru îţi voi recita,
Poeme pentru prima oară

De poate n-aş fi existat,
Te-aş fi iubit cu-nverşunare,
Pe lacrimi te-aş fi sărutat,
Atunci când sufletul te doare

Cumva mă inventezi din nou,
Din neant devin iubire iară,
Când glasul tău ca un ecou,
Mă caută şi mă-nfioară.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea – lumina mea albastră

Cu ce lumină-albastră cerul tău –
Cer presărat, intens, cu praf de stea –
Lin înveleşte-n doruri lutul meu
Ce-i rece şi sleit, iubirea mea.

Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce şi aprins aleanul lor –
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.

Tu nici nu ştii, măcar, azurul meu,
Cum te privesc – şi obraznic şi curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău –
Lasciv şi inocent e, totodat'!

Când mă săruţi, gingaş, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori –
E-un simţământ neînţeles, ciudat.

Cum se revarsă-n noapte ploi de stele –
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele –
Eşti tu, iubito-n braţe când te prind.

Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în fiinţa mea –
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Şi mi-a căzut în cap un ciob de stea!

Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociţi
Şi sunt cuprins de-o disperare grea –
Căci ani şi oameni ne ţin despărţiţi.

Deci, ce eşti tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroşat
Şi-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru – când nu e înstelat.

Iar gândurile tale trec prin mine –
Adesea pleacă, dar mai des rămân...
Şi –ntinerit, simt când îţi este bine –
Când nu ţi-e bine – mă simt trist, bătrân.

Iubirea mea, lumina mea albastră –
Noi, împreună, n-o să adăstăm...
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Şi nu ni-i interzis ca să visăm...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

Rămâi poetă, Miss,
dar zboară peste sine,
salvează-ţi, întâi, sensul
şi, apoi, absolutul...

În calea ta din vis,
eu îţi trimit salutul
şi-apoi, poemul-fluviu,
pe care ţi l-am scris,
pe margini de abis,
sfidând neprevăzutul
şi groaznicul diluviu,
ce ne-a furat Sărutul,
Sărutul lui Brâncuşi...

Ştiu, Miss
– acuşi, acuşi, acuşi –
în zborul tău invers
şi-al florii de cais,
străpungi un Univers!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii

Mai ştii cum m-am îmbolnăvit de tine
din prima clipă, fără să gândesc?
Fereastra Raiului sunt pentru mine
ochii tăi dragi, în care m-oglindesc.

Tu ştii cât de frumos cântă tăcerea
la masa sfânt-a dorului din noi
şi cum ne vindecă toată durerea
când ne iubim în lacrime de ploi!

Şi ştii ce dulce ne e suferinţa
când viaţa ne desparte uneori,
când inima tânjeşte de dorinţa
ce umple infinitul de fiori!

Noi ştim că nimeni nu poate să fure
IUBIREA noastră ce e scrisă-n aştri,
că nime-n lume n-ar putea să-ndure
văpaia ei din ochii noştri-albaştri...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!