Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf lui Homo sapiens

În acest mormânt imens
Doarme Homo sapiens;
N-a murit de nicio boală,
Mintea lui i-a fost fatală.

Singur şi-a săpat mormântul,
Distrugând întreg Pământul;
I-a fost dat ca să dispară
Dintr-o armă nucleară.

epitaf de George Budoi din Epitafuri (31 decembrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul ziarist

Acelui ziarist, lăsat, demult, la vatră,
La uşă, astăzi, nimeni nu-i mai sună
Şi-n curtea lui, cu flori de mătrăgună,
O, Domne, niciun câine nu-i mai latră...

Dar, uneori, pe drum, trece o şatră,
C-un urs care dansează pe jăratec,
El, ca şi ursul, a rămas ostatec,
Străin şi mut, în casa lui de piatră.

Priveşte-n ochii ursului, atent,
Şi retrăind cu ani în urmă, mulţi,
Când se dansa, pentru ceva "mărunţi"
În faţa hoţilor din Parlament...

Dansau şi pe jăratec, şi pe gheaţă,
Vai, nişte personaje indecente,
Pentru acele vremuri decadente,
Când ziariştii se plimbau pe... aţă!

El s-a ales cu jarul său din vatră,
Căci, n-a dat curs geambaşilor de ţară,
Hrănindu-se cu pâinea lui amară,
Cu demnitate-n casa lui de piatră,

Scriind cu foc, dar şi cu sânge-albastru,
Fără să-i pese, neam, de consecinţe,
De interesul său sau de tendinţe,
Şi iată-l, azi, trăieşte ca sihastru....

Simţind în sînge marele dezastru!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu vertical... de opt ori!

Nu se stinseseră încă,
Ecourile strigăturii: ole, ole!
Că românul nostru a şi început să viseze frumos,
Cu ochii larg deschişi,
La îmbogăţiri peste noapte-
La ochiul dracului!
Ţărani şi orăşeni, deopotrivă,
S-au îmbulzit la Cluj,
(că de la Cluj vine potopul cu de toate!)
Să-i lase lui Stoica agoniseala.
Ţăranul i-a dus o vacă,
Stoica i-a dat opt pe hârtie,
Ţăranul le-a lăsat pe hârtie,
Visând ca Stoica să-i dea şaizecişipatru de vaci fătătoare
Şi să devină fermier.
Orăşeanul n-a plecat cu uşa în spate precum Păcală,
I-a dus întreg apartamentul,
Recent cumpărat de la stat pe bani puţini,
Ca fost chiriaş.
Apartamentul i-a fost primit cu bucurie
Şi i s-au dat opt pe hârtie,
Orăşeanul le-a lăsat pe hârtie,
Visând ca Stoica să-i dea şaizecişipatru de apartamente,
Numai bune de închiriat.
La trezirea din vis au văzut roşu în faţa ochilor,
Probabil cravata roşie ca sângele-
A patronului de la Caritas-
Multiplicată... de opt ori!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La comemorarea lui Constantin Brâncuşi

În minunata noastră vatră
Sărbători-vom an de an
Pe marele artist în piatră
Născut în leagănul gorjean.

Îi pomenim azi măiculiţa,
Rămâne-o sfântă, asta-i cert,
Ce i-a dat naştere-n Hobiţa
Acum exact un veac şi-un sfert.

Era Brâncuşi din Peştişani
Ce ne-a lăsat Coloana, Masa
Şi Poarta- n parcul cu castani
Dar şi pe Pogany, frumoasa.

De mic a fost plin de talent,
Sculptând pe bănci întâia oară,
Apoi cu mult rafinament
A construit şi o vioară.

Iar după cum lui i-a fost dat
Ajuns-a-n Franţa peste ani,
Dar niciodată n-a uitat
C-a fost ţăran din Peştişani.

Cu dalta şi ciocanu-n mână
Trudea, n-a stat nici o clipită
Ca pe vecie să rămână
O operă desăvârşită.

Ca pentr-un sfânt vom ţine post
Şi-om pune-ntruna flori în glastre
Să nu uităm de cel ce-a fost
Părintele sculpturii noastre!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui solitar

De ce i-a fost lui frică n-a scăpat,
A vrut destinul să-i mai tragă-o clapă,
Că în spital a stat cu doi în pat
Şi-aici, în cimitir, cu trei în groapă.

epitaf epigramatic de Vasile Topliceanu din Ingineri şi tehnicieni români epigramişti (1998)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Napoleon Hill i-a trecut mai departe ştafeta lui Earl Nightingale, care i-a transmis-o apoi lui Bob Proctor.

citat din Doug Wead
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii lui Ahile*

Privindu-l pe Patrocles mort
– cel atât de viteaz şi de viguros, atât de tânăr –
caii lui Ahile au început să lăcrimeze;
natura lor nemuritoare s-a revoltat
în faţa acelei lucrări a morţii pe care trebuiau s-o privească.
Şi-au înălţat capetele, şi-au scuturat coamele,
au bătut pământul cu copitele
şi l-au plâns pe Patrocles, văzându-l fără viaţă, ucis,
doar carne şi-atât, cu flacăra spiritului stinsă,
dezarmat, fără suflare,
întors de la viaţă la marele Nimic.

Zeus a văzut lacrimile acelor cai nemuritori şi i-a părut rău.
"N-ar fi trebuit să fim atât de necugetaţi
la nunta lui Peleus," a spus.
"Mai bine nu v-am fi dăruit, nefericiţi mei căluţi.
ce treabă aveaţi voi acolo jos,
printre pateticile fiinţe omeneşti, jucării ale destinului?
Voi nu cunoaşteţi moartea, voi nu veţi îmbătrâni niciodată,
şi, totuşi, suferiţi pentru nişte dezastre efemere.
Oamenii v-au prins în cercul nenorocirilor care-i înconjoară."

Dar, de fapt, pentru osânda cea fără de sfârşit a morţii
curseseră lacrimile celor doi inimoşi cai.

* Balius şi Xanthus - doi cai mitologici, nemuritori, au fost darul lui Poseidon pentru Peleus la nunta acestuia cu zeiţa ocenelor, Thetis. La rândul lui, Peleus a dăruit bidivii fiului său Ahile, care, mai târziu, i-a folosit la carul lui de luptă în timpul Războiului Troian.

* "În Iliada 17.474-8, Automedon, conducătorul carului lui Ahile, afirmă că numai Patrocle era capabil să-i stăpânească deplin pe aceşti cai. Când Xanthos a fost mustrat de îndoliatul Ahile pentru că a permis ca Patrocle să fie ucis, Hera i-a acordat lui Xanthos darul vorbirii, ceea ce a încălcat legea Divină, permiţând calului să-i spună că un zeu l-a ucis Patrocle şi că un zeu îl va ucide pe Ahile. După moartea lui Ahile, furiile l-au lovit pe calul insolent." – Wikipedia

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul acesta să fie în voi, care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un Om. S-a zmerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus decât orice nume, ca în Numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.

Sfântul Pavel în Epistola către filipeni a Sfântului Apostol Pavel
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, iată, îngerul Gabriel

Refren:
Şi, iată, îngerul Gabriel,
Fecioarei sfinte i-a apărut:
"Vei naşte un prunc mântuitor
Şi-i vei da numele Isus."

Totul e darul lui Dumnezeu,
Şi îi voi sluji toată viaţa.
Facă-se numai voia lui,
Nesfârşită e dragostea sa.

Şi Dumnezeu s-a făcut copil,
Fecioara mamă i-a dat un trup,
A cunoscut cu noi viaţa grea,
Bucuria şi moartea.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de trandafir

Şi-a deschis ochii şi s-a uitat la femeia lui,
Ca în prima zi când a cunoscut-o.
El a acoperit-o cu petale de trandafir,
Apoi a aprins soarele,
Pentru că razele lui ar putea s-o sărute.
A deschis fereastra şi a venit briza mării.
Apoi ochii lui se deschid ca trandafirii care înfloresc,
Ca un curcubeu în nori.
Dragostea a sărutat viaţa şi i-a mângâiat visul.

poezie de Eugenia Calancea (21 aprilie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liviu Dragnea (preşedintele PSD, infractor condamnat pentru fraude electorale) i-a luat-o înainte lui Hristos: a înviat morţii; în plus, i-a pus să voteze PSD-ul.

aforism de George Budoi din Alegeri, Alegători şi Aleşi: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (11 decembrie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chinurile lui Iov

Când vru pe Iov să-l certe Savaot,
I-a luat copii, avere, i-a luat tot,
Dar, ca să-i simtă mai adânc mânia,
El, Ziditorul, i-a lăsat... soţia.

epigramă de Madeleine de Scudery din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Cu greu ar putut fi considerat un model al timpului său:
atât Circe, cât şi Calypso l-au avut la pat
fără mari eforturi, la fel tinerele sclave
care alinau rănile pe şesurile din jurul Troiei.

Un asemenea om n-avea cum să rateze
sirenele. După ce a trecut de ele,
încă legat de catarg, el ridica nepăsător din umeri,
urmărindu-le cum săreau de pe stânci şi cum,
într-o isterie-a eşecului, cădeau în apele verzi.

Şi cine altul dacă nu Ulise, îndeajuns de viclean,
ar fi îndrăznit şi reuşit să flirteze peste tot, pentru ca apoi, prin fraudă,
să-şi atribuie reputaţia de om care-şi iubeşte căminul?
Să laşi în urma ta un siaj de inimi frânte
şi, scăpat teafăr dintre ruine, să te prezinţi posterităţii
drept soţul trist căruia dorul de iubita lui, Penelopa,
i-a fost pretutindeni călăuza care i-a arătat drumul spre casă?

poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărăşteală

Şi-a pus dinţi de nevăstuică,
să-şi salveze căsnicia,
şi apoi a tras o ţuică,
să poată-nfrunta "sosia".

S-a-ncreţit cu bigudele
şi şi-a pus flecuri la tocuri,
ciorapi plasă, jartiere...
şi s-a epilat de smocuri.

N-are timp să se şi spele
şi miroase a prăjeală
şi-a aromă de pacele,
ce mâncase de-cu-seară.

Îşi aruncă-n grabă mare
geanta de lac, scorojită,
pe umărul stâng ce-o doare...
peste geaca jerpelită.

Într-un scrin cu amintiri,
are trei fiole mari
cu parfum de trandafiri,
cumpărat de la bulgari.

În oglindă nu priveşte
nici nu mai ştie de când...
Şapca, pe cap îşi tufleşte,
ieşind din casă plângând.

Se grăbeşte să-i surprindă
în aventuri amoroase.
I-a văzut la crâşmă, -n tindă,
nevasta lui nea Tănase
şi i-a spus încrâncenată:
"-Fato, al tău te înşală
cu una mai sprâcenată!
Stau acolo, la vrăjeală!"

Dar, surpriză! Când ajunge
la locul cu pricinica,
îl găseşte pe Vasile
cu sora lui, Maricica.

Plânsă toată, Maricica
începe să-i povestească:
bărbatul ei o înşală!
Nu mai vrea să mai trăiască!

O întreabă, -nmărmurită,
cum, şi ce, şi-o tot descoase...
Ea-i răspunde împietrită:
"-Mi-a spus Miţa lui Tănase!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

(de Ziua Naţională,, Constantin Brâncuşi")

În minunata noastră vatră
Sărbători-vom an de an
Pe marele artist în piatră
Născut în leagănul gorjean.

Îi pomenim azi măiculiţa,
Rămâne-o sfântă-ntre surate,
Ce i-a dat naştere-n Hobiţa
Acum aproape-un veac jumate.

Era Brâncuşi din Peştişani
Ce ne-a lăsat COLOANA, MASA
Şi POARTA- n parcul de castani
Dar şi pe POGANY, frumoasa.

De mic a fost plin de talent,
Sculptând pe bănci întâia oară,
Apoi cu mult rafinament
A construit şi o vioară.

Iar după cum lui i-a fost dat
Ajuns-a-n Franţa peste ani,
Dar niciodată n-a uitat
C-a fost ţăran din Peştişani.

Cu dalta şi ciocanu-n mână
Trudea. N-a stat nici o clipită
Ca pe vecie să rămână
O operă desăvârşită.

Ca pentr-un sfânt vom ţine post
Şi-om pune-ntruna flori în glastre
Să nu uităm de cel ce-a fost
Părintele sculpturii noastre!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând ea tot înainte, a ajuns apoi şi ea la Sfânta Duminică; dar şi aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi prosteşte. În loc să facă bucatele bune şi potrivite şi să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... şi când a venit Sfânta Duminică de la biserică, şi-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă şi îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturlubatică şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, şi să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi şi-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ia ziua bună şi binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce înainte; şi mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea

Unirea este floarea
De mii de ani grijită
De neamul românesc.

Ciobanii călători peste munte
Sub asprul lor cojoc o încălzesc.
Ţăranii aplecaţi pe glie
Cu roua suferinţei o stropesc.

Muncitorii cu braţe-ncordate
În zilele noastre-o-ntăresc.
Scriitorii cu pana de foc
O altoiesc pe al nostru noroc.

Ea a înflorit în mâinile
lui Mihai Viteazul,
Care i-a lăsat-o moştenire lui Cuza,
După ce fusese îngrijită,
o vreme,
De Bălcescu, Alecsandri
şi Andrei Mureşanu.
Tinerii morţi la Oituz, Mărăşeşti
şi Mărăşti
Floarea aceasta cu sânge-o
stropesc.

Unirea, ca să crească,
are nevoie
De simţirea şi cugetul
rostite în graiul românesc.

poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosif, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: Iată, "Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui: Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, 1:18-25
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pompierului incinerat

Necruţător i-a fost sorocul
În clipa-aceea-afurisită,
E prima lui nereuşită
Când n-a putut să stingă focul!

epitaf epigramatic de Valerian Lică din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţuica e medicament (Gazel umoristic)

Viaţa mi-a schimbat destinul,
Cunoscându-l pe vecinul,

Că şi lui îi place ţuica,
Dar mai neagă... Cabotinul!

Bem din zi până în noapte,
Ca să ne-necăm veninul...

Lui, iubita lui nevastă
I-a trădat cumplit căminul,

S-a iubit o viaţă-ntreagă
Până o prindea leşinul,

Şi cu mine, şi cu naşul,
Însă a fugit cu finul.

Ţuica e medicament
Şi ne amorţeşte chinul.

poezie de Mirela Grigore din Un râs asumat
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!