Decepţie

Zboară gândul ca năucul...
e mai singur decât cucul!
Zboară şi nu se va-ntoarce,
că de vlagă doru-l stoarce.

Nime nu l-a întrebatu
de-a aflat ce ştie satu'
şi-acum fuge, ca turbat,
să se mute în alt sat,
unde nimenea nu-l vede
de-nnoptează-n câmpul verde,
să-şi găsească alinare
de o dragoste prea mare...
să îşi lingă rănile,
până-l adorm zorile.

A iubit fără măsură
obrăjori ca de răsură,
obrăjori trandafirii
şi doi ochi, ca de copii...

Însă gândul s-a minţit
şi află, în asfinţit,
că mândruţa lui iubea
un alt gând, când îi spunea:

"-Dragule, mă tot gândesc
cum să fac să nu-ţi rănesc
inimioara-ţi nenuntită
şi dragostea nesfârşită!"

Cuvintele nu-şi găsea
şi gându' şi-nchipuia
că-i timidă, dar ar vrea
să fie mireasa sa.

Vru să-i dea o sărutare,
ea se-ntoarse către Soare
şi spuse, abia şoptit:
"-Alt gând e al meu iubit!..."

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colivia de aur

stă în sânul familiei albe de hulubi
creşte alături de toţi ai săi şi învaţă zborul
şi zboară şi zboară până într-o zi când
e prea târziu să mai dea înapoi îi venise pofta să se mute
s-ar crede că poate într-un alt cuib mai încăpător

de fapt fără să ştie de ce tânjeşte după o colivie de aur
pe care n-o vede prin uşiţa întredeschisă înfiptă în umerii ornaţi cu un guler alb de dantelă şi ocupată
de un cap de femeie cu ochii larg deschişi spre o zare nevăzută

şi atunci chiar nu e nevoie să fie cineva de faţă
să vadă foirea din lăuntrul unei feţe îngălbenite
ce-şi doreşte scăpare la dusul acesta de o groază de ani
în timp ce degetele mâinii atârnă
neputincioase să se mai roage dar nu neapărat
să-i ducă ultimul gând la tăiere când îşi va vedea
nu cu zăbrelele retina împotmolită în ceaţă
ci cu ochii aproape orbi deveniţi ai celeilalte lumi
unde lumina pătrunde neluminoasă dar pătrunde

nu mă îndoiesc o clipă că în capul hulubului
se întâmplă acelaşi lucru
puţine sunt lucrurile pe care în zborul lui nu le-a văzut
dar cum nu ştie dacă proprietarul din colivia de aur îl tolerează
mai bine zboară deasupra altor colivii
poate va găsi
una liberă să fie numai a sa
sau poate chiar pe cea pe care n-a părăsit-o niciodată
pentru că aici
se crede că s-ar termina întreaga lume

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există aşa ceva precum "persoana potrivită sau sufletul pereche" ca să faceţi un pic de streche.:) E ca şi cum un vis care nu există, speră să găsească un alt vis, un gând speră să găsească un alt gând, cum ar suna asta? Păi cam aşa: "Eu sunt eticheta de la "dona", tu eşti eticheta de la "apă de la robinet, acum în sticlă de doi litri, izvorul prăpăstiilor"! Viaţa este "persoana potrivită", tu eşti viaţa în care gândul aleargă de la naştere până la moarte după persoana potrivită, sufletul pereche, scopul meu, calea mea, etc. TOATE ASTEA SUNT DOAR ŞOPÂRLE, FIŢELE PE CARE VI LE BAGĂ GÂNDUL ca niciodată să nu rămâneţi în prezent ca Viaţa. Tu eşti Viaţa, eşti Vidul care găzduieşte zădărnicia gândului. Tot ceea ce vine din Prezenţă este graţie, este iubire, tot ceea ce vine de la gând este şi mai multă devenire. Tu nu poţi accepta frumuseţea a ceea ce este, pentru că eşti prea îmbâcsit cu gânduri despre ceea ce ar putea fi. Doar Sinele este natura potrivită, infinitul ceresc ce-l eşti.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Am pătruns în gândul tău, fără să te-ntreb de vrei.
Mi-era frig şi m-am ascuns de iarnă şi gerul ei.
Era atât de curat, c-am rămas şi peste noapte.
Gândul, foarte obosit, vorbea cu mine în şoapte.

Povestea că eşti prea singur şi nu ştii ce vei mai face
şi mă-ntreba, cu sfială, dacă să te lase-n pace.
L-am privit adânc în ochi, m-am apropiat uşor,
am văzut un suflet trist, plin de doruri... călător...

Îşi pierduse Începutul şi puterea-l părăsise,
de prea multă căutare... uitase cum e s-ai vise.
Singur cuc, de-atâta vreme, se hrănea fără de foame
şi, pe margini, bunătatea-i începea să se destrame.

Resemnarea şi virtutea, adunate de o viaţă,
erau singura-i avere. Voia să le ducă-n piaţă,
sperând c-o să-i fie bine, măcar în ultimii ani,
dacă vinde-astă comoară pentru-n teanc de gologani.

Am rugat gândul să-i spună s-arunce doar resemnarea,
că-n DOI este Începutul - tu mi-eşti Soare, eu ţi-s floarea!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i veni lui în gând, că numai o luă rara, rara, către o pădure ce era p-acolo p-aproape, ca să-şi petreacă ziua cu vânatul, şi mai către seară să se întoarcă acasă. Şi aşa, mergând el prin pădurea aceea, îl apucă gândurile. El cugetă, ca ce să fie pricina de le-a zis tată-său să-i păzească mormântul în trei seri d-a rândul. Şi mergând aşa, fără să ştie nici el unde merge, şi cu gândurile duse, se pomeni că pierde poteca şi nu mai ştie unde merge. Dă în sus, dă în jos, drumul nu-l mai găsea. Mai se întoarse în dreapta, mai la stânga, aşi! în loc să iasă la lumină, el să rătăcea şi mai mult. Dibuind prin codru, şi cercetând să dea peste potecă, ieşi la un luminiş, şi acolo în mijlocul luminişului zăreşte un foc mare şi pe foc o crăcătiţă, din care ieşea un fel de glas, dară fără să ştie el ca ce să fie. Stete locului, şi mai ascultă. Auzi ca şi întâi. Se mai uită o dată, dară nu văzu pe nimeni.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucul şi pupăza

Cucul, tânăr cavaler,
Sătul de-a mai fi stingher,
Hotărî-ntr-o zi anume
Să-şi găsească rost în lume:
Mai precis, să se însoare
Şi el cu o zburătoare.
Astfel că, văzând odată
Pupăza din tei, moţată,
Cu mult ruj şi silicoane,
Cum au multe fetişcane,
Şi-a zis că îi e sortită
Pasărea sulemenită,
Încât, ameţit, burlacul,
I-a trecut mândrei cerdacul.
Şi aşa a fost să fie,
Să-şi ia pupăză soţie.
Ea era mândră, normal,
C-avea cucul ideal:
Tânăr, falnic şi vioi,
Cum n-au altele-n zăvoi.
Însă asta a aflat
Chiar şi cucul însurat
Şi cum şi-alte zburătoare
Îşi doreau cucul cu-ardoare,
N-a putut bietul de el
Să fie un soţ model...

MORALA:
Aşa e, dragile mele,
Cu bărbaţii "pui de lele"!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te uit

(Oare de ce inima plânge când e rănită de vorbe?)

De ce să-mi supăr inima
că ai uitat de mine,
Pot oare norii să-i adun
şi să-i arunc în mare?

Când vorbele ce mi le spui
sunt ca săgeţi în soare,
Se fac în ghem ce le păstrez
lumina când dispare.

Mă ceartă oare Dumnezeu
că ştiu ce e durerea,
Sau îngerii sunt sub blestem
că gândul meu e teama?

Nu ştiu de-am să te pot uita
sau ce va fi şi mâine
Ajunge zilei soarta sa,
necazului durerea.

Şi fiecare gând al meu
e un porumbel ce zboară
În vârf de munte, am să urc
să uit de dragoste amară!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul meu curat către tine

Aş vrea să întelegi,
că dragostea ce ţi-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poţi citi mereu
şi cu ochii închişi.
Aş vrea să ştii că doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
Aş vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
şi tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viaţă
şi zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
Aş vrea să ştii că depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greşită, sufăr
şi ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existenţa ta,
că tu, prin tot ce eşti...
eşti raţiunea mea.

poezie de Eugenia Calancea (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-şi doreşte o femeie?

Ce-şi doreşte o femeie
Ceas de ceas şi zi de zi?
Îţi spun eu acum, bărbate,
Dar atent te rog să fii!

Vrea mereu să se trezească
Mângâiată de-un sărut
Dăruit de cel pe care
L-a primit în aşternut.

Vrea să fie alintată,
Protejată şi iubită,
Vrea să fie, câteodată,
Nu surprinsă, ci... uimită

Uimită c-o vorbă dulce,
Uimită cu-n gest frumos,
Gest făcut de cel pe care
Îl iubeşte – al ei soţ.

Şi mai vrea, de sărbători,
Când se-mbracă mai... festiv,
Să-l surprindă pe-al ei soţ
Privind-o.... admirativ.

Să citească-n ochii lui
Dragoste, respect, mândrie,
Să-i audă gândurile:
"O iubesc! Oare ea stie?"

Şi uşor, luându-i mâna,
Într-un gest cavaleresc,
Să-l audă că-i şopteşte:
"Eşti frumoasă! Te iubesc!"

Ce-şi doreşte o femeie?
O floare, din când în când.
Dar nu că-i vreo sărbătoare.
Ci că lui îi dă prin gând

Să-i facă o bucurie.
Gândul lui a fost la ea,
Că doar ştie cât de tare
Floarea o va bucura.

Uneori, la ceas de seară,
Dup-o zi obositoare,
Când o vede supărată,
S-o întrebe ce o doare.

Să nu stea cu nepăsare
La televizor, în pat,
Ignorându-i suferinţa.
Asta nu-i de acceptat!

Dacă vede că-i nervoasă,
"Cu fundu-n sus", iritată,
Să aibă puţin răbdare,
Că nu e ea vinovată.

Precis are un motiv serios,
Doar că lui îi scapă
Ai puţintică răbdare,
Fii drăguţ şi o să-i treacă.

Ce-şi doreşte o femeie?
Un bărbat nu poate stii....
Vrea să fie preţuită
Şi iubită zi de zi!

Ea continuu dăruieşte
Muncă, timp şi energie.
Face tot ce-i stă-n putere
Pentru a-ţi fi bine ţie.

Ţie, celui ce-i eşti soţ
Şi copiilor, la fel.
Viaţa ei este-n viteză,
Are ritm de carusel.

Uneori te ameţeşte,
Simţi că ritmul nu-l poţi ţine
Şi tot ea te-ncurajează:
"Nu-ţi fă griji, că va fi bine!"

Şi când tu eşti obosit,
Dup-o zi istovitoare,
Ea, chiar de-i mai obosită,
Tot te-ntreabă ce te doare.

Cu-n zâmbet şi-o mângâiere
Te-nveleşte şi îţi spune:
"Odihneşte-te, iubire,
Şi-o să fii mai bine mâine!"

Ce-şi doreşte o femeie?
Hai serios, oare îţi pasă?
Vrea să fie fericită!
Vrea să-i fie bine-acasă!

Vrea ca soţul ei să-i fie
Şi prieten şi iubit.
Vrea ca lui să-i fie bine,
Vrea să-l vadă fericit!

Să îi poată povesti
Câte-n lună şi în stele,
Zilele să le împartă,
De-or fi bune, de-or fi rele.

Din priviri să se-nţeleagă
Şi să râdă amândoi
De vreo glumă de demult
Gustată doar de ei doi.

Şi acum, în încheiere,
Dacă tot n-aţi priceput
Ce-şi doreşte o femeie,
O s-o iau de la-nceput!

Staţi puţin, că am glumit!
Dragi bărbaţi, nu disperaţi!
Ştim că n-aveţi timp de astea
Sunteţi oameni ocupati.

Ce e cu-atâtea pretenţii?
Fetele-au înnebunit?
Oare ele nu observă
Că noi am încărunţit?

Nu prea mai avem răbdare
Pentru chestii... siropoase.
De stăm prea mult într-un loc
Ne-apucă dureri de oase.

Pentru voi, ai noştri soţi,
Să facem un rezumat:
Ce-şi doreşte o femeie?
Vrea un minunat BĂRBAT!

Unul care s-o cunoască,
S-o accepte, s-o iubească,
Să-i fie mereu alături,
Lângă el să-mbătrânească.

Să se certe, să se-mpace,
Să se bucure-mpreună,
Să-şi aline suferinţa,
Să-şi facă viaţa bună.

Fetelor, vă spun acum,
Şi cu asta-am terminat:
Îl avem chiar lângă noi
Pe-acel minunat BĂRBAT!
Doar că el s-a... camuflat

Ne iubeşte-n felul lui,
Aşa cum numai el ştie,
Aşezat şi liniştit,
Fără multă poezie.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blagoveştenie

Veni un înger să vestească
Alegerea Dumnezeiască
Să fie mamă celui care,
Prin jertfă să ne dea iertare.

La sărbătoarea de vestire
Începe cucul o zidire:
Să-şi facă cuib pentru clocit,
"Cine-o mai fi acest vestit?!"

Rămase-n veacuri moştenire
Păcatul lui spre ispăşire:
Ursit să n-aibă cuibul lui
Nici dragostea urmaşului,
Fără să-i dea o sărutare
Nici să-l înveţe cum să zboare.

poezie de Ştefan Marinescu din Rezonanţe (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi marea

Îmbrăcat în salopetă
Că e vremea friguroasă,
Omul pune-n cap caschetă
Şi pleacă în zori de-acasă.

Munca lui pe şantier
E mai grea decât s-ar crede,
Gândul lui e un mister:
Cât trudeşte nu se vede.

N-are mare avuţie,
Câştigul nu prea-l împunge,
Dar marea lui bogăţie
Este-n suflet şi-i ajunge.

Sufletu-i e blând şi cald,
Vorba calmă şi sfătoasă,
Ochii lui ca de smarald,
Pentru cei rămaşi acasă.

Marea din spatele lui,
Agitată-i ca şi viaţa,
Iar lumina cerului
Îi îndulceşte speranţa.

Întoarce spatele mării,
Briza-i mângâie obrazul,
Aer umed, gustul sării
Îl fac să-i simtă talazul.

Toată ziua cât munceşte
Gândul lui e încruntat,
Seara când se odihneşte
Şade tolănit în pat.

Tot încearcă să-nţeleagă
Tristeţea şi bucuria,
Cum de soarta e beteagă,
Nu-şi găseşte fălnicia.

Licăreşte o speranţă,
N-o va pierde, că-i promite,
Dar e prea mare distanţă
Şi e sigur că nu-l minte.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campionatul

Peste câmpul înverzit,
o nepoată şi o bunică,
zburdă-n flori de levănţică,
cum nu s-a mai pomenit...

73 de ani a mers,
bunica în astă lume,
nepoata-i spune pe nume,
stăpâne-s pe Univers...

Pe iarba verde şi moale,
au făcut Campionat,
la o margine de sat
şi au ieşit ca loc... egale...

ŞI fetiţa-i mândră tare,
că la 6 anişori,
are maci în obrăjori
şi se joacă cu-n om... mare...

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi...

De-ar fi să-ngenunchez de mii de ori,
Aş săruta şi piatra-nsângerată...
Să mă trezesc cu tine-n braţe-n zori,
Dar tu, tu ai o inimă de piatră.

D-ar fi să plângă mângâierea ta
Tânjind după săruturi de lumină,
Surâsul meu din ceruri te-ar chema
Şi te-aş iubi cu patimă divină.

Ca o hermină-un gând neiertător,
Mirific, pendulând de necredinţă
Te-a aplecat, păcat, către-un alt ţărm
Iar tu acum eşti val de umilinţă...

De-ar fi să pleci cu gândul la trecut
Şi să te-ntorci... Dar cu putinţă-i oare?!
Un înger de lumină te-a răpit,
Iar eu te caut ţărm ascuns de mare...

Cu lacrima privirea ţi-aş clăti
De sângerii care-ţi rănesc destinul,
Aş face tot ce omenesc ar fi...
Dar gândul meu mă-mbată precum vinul...

Şi sângerii care-ţi rănesc privirea
Ciopliţi în gândul meu, i-aş risipi...
Al tău e timpu! - A mea nemărginirea!
Întoarce-te şi nu mă părăsi!

Îţi aminteşti?! Sub dulci înfiorări,
Ne promiteam şi cerul şi pământul
Dar visul nostru s-a sfârşit în zori...
Şi între clipe s-a oprit cuvântul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri fără cenzură

S-au strâns atâtea gânduri la poarta aşteptării,
Se calcă în picioare, se-amestecă ciudat;
Stau cerberii de pază pe treptele intrării,
Infernul dă green carduri la crime şi păcat.

Iar gândul meu, timidul, înfrigurat de teamă
Se tot întreabă: oare, adresa n-am greşit?
Rănit în ambuscadă şi nebăgat în seamă
Ar vrea să se întoarcă de unde a venit.

Dar, cum să se adune din marea de cuvinte
Strivit ca-n turnul Babel, la temelia lui?
Venise printre primii, eliberat de minte,
De mintea zbuciumată, în ziua cea dintâi.

Era un gând de seară, cu liniştea zdrobită
De gândul de adio al unui trandafir,
Ce îşi nega sorgintea, vrând spinii să-şi înghită
Pe timp de lună plină, ca un flămând vampir.

Şi răul se propagă din gând în gând ca ciuma-
Nu îl opreşte nimeni, câci gândul e un zbor;
Nu îl aude nimeni şi nu-i zăreşte urma
Decât când se transformă în moarte şi fior.

Fantome-n căutare, lovind apoteotic
Sunt gândurile noastre în zborul lor haotic.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

La fereastră mă aşez
Să-mi readuc aminte,
De clipa când te-am cunoscut
Şi primele cuvinte.

Şi-acum îţi simt atingerea
Şi încă îmi doresc,
Şi nu cred c-aş putea uita
Întâiul te iubesc.

Şi-o lacrimă-n acest moment
De dor, din suflet curge,
E strigător la cer să cred
Să cred că te vei duce.

...

Doar amintiri au mai rămas
Din tot ce am trăit,
Nu pot să fac să nu-l iubesc
Când ştiu că m-a iubit.

Şi inimii de i-am dictat
Că nu l-am mai iubit,
Ea simte că nu l-am uitat
Şi ştie c-am minţit.

poezie de Aurelia Georgeta Muntean
Adăugat de Aurelia Georgeta Muntean
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

E dragostea salvarea de păcat,
Deşi-n păcat m-am tot scăldat mereu,
Şi-n sine-mi, ipocrit, am tot sperat
Că dragostea e însuşi Dumnezeu.

Uitasem de "Poruncile" dintâi,
Şi de Porunca-a şaptea, mai ales,
Dar cum să-mi fie ele căpătâi,
Când trupul către dragoste-mi dă ghes?

Sunt un Poet, o, Doamne şi aş vrea,
Să-mi ierţi tot ce nu pot să-ndeplinesc;
Aş vrea, când mor, să fiu doar într-o stea
Pe care-o creşti în Raiul tău ceresc,

Că ai iertat, cum nici nu am gândit,
Chiar şi o păcătoasă-n al tău drum,
Care-a iubit, la fel cum am iubit
Şi eu, sperând la mântuire-acum.

Fără iubire, Doamne,-s doar pustiu,
Şi fără ea, în lume-s fără rost;
De nu mă ierţi, las lumii tot ce scriu,
Iar ea să creadă doar că sunt un prost!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul deprimării, un gând i se ivi în minte. El n-o iubea şi n-o iubise niciodată cu adevărat - şi gândul acesta n-o durea. Ar fi trebui s-o doară, ar fi trebuit să fie deznădăjduită, cu inima zdrobită. Dar acesta era adevărul. El n-o iubea şi lui nu-i păsa. Nu-i păsa, fiindcă nici ea nu-l iubea. Nu-l iubea, aşa că nimic din ce putea face ori spune el nu izbutea s-o doară.

citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Zboară gândul meu spre tine
Inima-mi cântă de dor
Adierile-mi spun... Vine!...
Înspre tine-i călător.

Rămân strânsă de uimire
Uite!... Vântul a vorbit
Şi tresalt de fericire
Sunt iubită!... Eşti iubit.

Vino, dragul meu iubit
Te-aşteaptă nerăbdătoare
În zăvoiul adormit
O inimă iubitoare.

Numai blânda adiere
Ne va-nfiora plăcut
Ca o dulce mângâiere
A unui înger tăcut.

Seară caldă şi târzie
Spune-mi de iubitul meu
A cântat în poezie
Dragostea ce-i port mereu.

Tu uşoară adiere
Poartă gândul nost pribeag
Să ştim fără-ntârziere
Că-i sunt dragă şi mi-e drag.

Inimă, nu te mai zbate
Nu mai fi nerăbdătoare
Că şi pentru tine bate
O inimă iubitoare.

Sufletul meu fii cuminte
Ca sufletul lui curat
Nu mai facem jurăminte
Ne iubim cu-adevărat.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţiri în noapte

Stau singur pe patul meu trist,
Suspin şi mă rog către cer,
Un suflet să-mi dea altruist,
Să pot să iubesc şi să sper.

Porunca divină e dragostea pură,
Iar gândul meu zboară spre inma ta.
Te rog, fată dragă, ascultă-ţi instinctul,
Porneşte spre mine şi nu regreta.

O suferinţă aspră mă roade-n interior
Şi cred că-i fericirea născuta dintr-un dor,
Căci dacă-aşa durere eu trebui' să trăiesc,
Aş vrea s-o simt alături de fata ce-o iubesc.

poezie de Cătălin Badea
Adăugat de Cătălin Badea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată...

Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-a-nsemnat iubire ca-n poveşti...
Ce frunză ar ascunde-o-n toamnă, oare?
De ce-ar pleca din cele pământeşti?
Cât de rănit e sufletul ce tace
Şi nu poate niciun oftat să dea?
Când lacrimile-l ard, el se preface,
Durerea să nu-i ştie nimenea!
Mereu se-ntreabă timpul şi visarea,
Mereu se-ntreabă gândul cel ascuns,
Din toate, e mai grea doar întrebarea
,, Ce s-a-ntâmplat? Cum, oare, s-a ajuns...
La un pustiu când totul era verde,
La însetare lângă izvorul drag,
La-nstrăinare, când nu vezi, nu te vede,
Acea iubire ce nu ştia alt prag
Decât acela unde era vis şi floare
Şi unde două inimi se-ntâlneau...
Ca să ajungă, străbăteau o zare,
Nu conta vânt şi ploi... căci se iubeau!
Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-i iubire, un vis frumos şi-o floare!

poezie de Lili Şipoteanu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc târziu

Am înţeles, de-o vreme, că greşesc
atunci când caut să-mi exprim părerea
asupra unora ce "nu trăiesc",
dar le provoacă altora durerea.

Ar trebui să-ncerc să-i înţeleg
să aflu cât au suferit în viaţă,
să îi ascult, iar apoi să dezleg
tot ce în suflet au acum de gheaţă.

Aş vrea s-alung din ei tot ce-i urât,
să-i fac să uite orice răzbunare,
să ierte din trecut cum pot şi cât
şi, poate, să-şi găsească alinare.

Îmi pare rău de ei când, într-un joc
vor după punct să-ncerce un alt capăt,
în care n-au vreo şansă de noroc
şi uită că-i târziu şi sunt la scapăt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!