Ulise

Cu greu ar putut fi considerat un model al timpului său:
atât Circe, cât şi Calypso l-au avut la pat
fără mari eforturi, la fel tinerele sclave
care alinau rănile pe şesurile din jurul Troiei.

Un asemenea om n-avea cum să rateze
sirenele. După ce a trecut de ele,
încă legat de catarg, el ridica nepăsător din umeri,
urmărindu-le cum săreau de pe stânci şi cum,
într-o isterie-a eşecului, cădeau în apele verzi.

Şi cine altul dacă nu Ulise, îndeajuns de viclean,
ar fi îndrăznit şi reuşit să flirteze peste tot, pentru ca apoi, prin fraudă,
să-şi atribuie reputaţia de om care-şi iubeşte căminul?
Să laşi în urma ta un siaj de inimi frânte
şi, scăpat teafăr dintre ruine, să te prezinţi posterităţii
drept soţul trist căruia dorul de iubita lui, Penelopa,
i-a fost pretutindeni călăuza care i-a arătat drumul spre casă?

poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penelopa

Din norii disperării mele arunc cuvintele spre cer
Mă simt frumoasa Penelopa si ţes lungi pânze de mister

Ulise a plecat departe... sirene-n drumul lui apar
Dar credincioasa Penelopa numără zile-n calendar
Şi mare nu i-a fost mirarea când aparu din nou in prag
Aş vrea să fiu o Penelopa si tu Ulise... soţul drag!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degustătorul de antichităţi

mi-ar fi plăcut să fiu un cavaler
al antichităţii,
un fel de sol al păcii
dacă nu,
între zei şi titani,

Afrodita încă mai seduce muritorii,

mi-ar fi plăcut
să o salvez pe Elena de iluzia unei insule,
de misogini,
să o salvez de ea însăşi,
să o scot din legendele lumii
pe calul Troian,

a creat un precedent în mişcarea de
emanicipare a amazoanelor,

chiar şi îndrăzneţul Odiseu
trăia în matriarhat fără s-o ştie,
magica Circe şi răpitoarea nimfă Calypso
l-au jucat pe degete,
când s-a legat singur de catarg
era perfect conştient că sirenele
te duc la pierzanie,
aşa că s-a întors sub papucul
frumoasei Penelopa.

încă se mai vede cetatea ascunsă sub
molozul istoriei,
navele aheilor încă o mai ţintesc din adâncuri,

mărul amar al discordiei e mereu prezent
în biblii, iliade şi alte cancan-uri
şi rămâne de fiecare dată în gâtul
degustătorului
de antichităţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcură mari. Ei semănau atât de mult, încât nu cunoştea nimeni care este fiu de împărat şi care de rob. Boiul lor era mândru, amândoi aveau pe vino-ncoace, vorba lor, era vorbă cu lipici şi amândoi erau voinici, nevoie mare. Într-o zi se hotărâră să meargă la vânătoare. Împărăteasa se tot ciudea cum să-şi cunoască pe fiul său: fiindcă şi feţele şi îmbrăcăminţile fiind la fel, de multe ori nu putea să deosebească pe unul din altul. Se gândi să facă fiului său un semn. Îl chemă şi, prefăcându-se că îi caută în cap, îi înnodă două viţe de păr, fără să ştie el. Apoi plecară la vânătoare. Alergară zburdatici prin câmpiile înverzite şi se zbenguiau ca mieluşeii; culeseră la floricele, se udară de rouă, priviră fluturii cum săltau şi săreau din floare în floare, cum albinele culegeau ceara şi adunau mierea, şi se desfătară foarte mult.

Petre Ispirescu în Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce nu am scris niciodată

gândurile despre cum drumul poate fi atât de
periculos încât să nu mă întorc
despre cum părul mariei antoinette ar fi arătat
mai bine tuns bob
melodiile de rahat fredonate în drum spre liceu la 6 dimineaţa când
ar trebui să fii normal

cine e normal în clasa a IX-a

despre şoferii care nu opresc la semafor
sau cei care opresc şi zâmbesc ca nişte drogaţi

nimeni nu ştie despre
dragostea pe care mama i-o poartă lui dan
nici despre cum a rămas gravidă la 45 de ani

fata din staţie îşi încheie fermoarul se
holbează la mine nu ştiu răspunsurile pe care
le caută

nu ştiu cât e o bere din aia la care se uită de cinşpe minute

cerul se desprinde ca un tapet peste autobuzele galbene peste
selfie-urile mesajele prin care i-ai spune că încă îl iubeşti peste mâna
care tremură ca dracu pe butonul send

mă opresc pe o terasă în geam mă văd mai
înaltă şi urâtă ca de obicei

mă gândesc la toate astea de parcă ar prinde sens
dacă le-aş băga într-o cafea apoi mă
prefac că
de fapt le-am scos dintr-un pachet de ţigări

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcăul începu a se ruga să-i spuie cum să facă să le ia, iară bătrâna îl povăţui cum să umble şi cum să se poarte, şi daca va izbuti, l-a jurat pe tinereţele lui ca să se întoarcă tot pe acolo, ca să-i arate şi ei acele rodii, după care s-a prăpădit fiul său. După ce i-a făgăduit că se va întoarce, i-a mulţumit pentru sfaturile cele bune ce a priimit de la dânsa, şi ca o nălucă pieri dinaintea ei, când, după o călătorie încă d-o săptămână şi mai bine, văzu un balaur cu o buză în cer şi cu alta în pământ.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, unde-s atâţea câni care au lătrat şi-au dat din coadă pentru noi? Cum au venit? Cum au plecat? Cine i-a dus?
Nu mâ gândesc la cânii cumpăraţi dupa fotografiile din catalog, la cei care au act de naştere şi educaţie aleasă, şi care lasă semn în punga si vanitatea celui care i-a avut. Mă găndesc la cânele de-afară, al ogrăzii, al ciobanului, cel care rabdă ger şi arşiţa la fel, gata să dea din coadă dacă-l chemi, şi care stă pentru tine, chiar dacă-l uiţi, ca inima.

Ionel Teodoreanu în Întoarcerea în timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inexplicabil, simţea o dorinţă acută să afle tot ce era legat de ea; şi mai mult, dacă s-ar putea... Nu ştia cum să intre în vorbă cu ea. Parcă n-ar fi îndrăznit. Tot ea-l scosese din încurcătură, deschizând o convorbire aparent banală, legată de nişte teme, la care ea nu s-ar descurca, solicitându-i lui ajutor. Iar el n-o refuzase. Şi i-a arătat, a ajutat-o; nu doar atunci. De mai multe ori. Şi nu doar la matematică. Deşi adolescenta nu era o elevă cu rezultate slabe la învăţătură; dar nici fruntaşă nu era. Mai degrabă, mediocră. Iar Dan, el era, evident, un elev model. De ce să n-o ajute şi pe ea? Acceptase, deci... Aşa a intrat Elvira în viaţa lui.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun de înfiat

(Adinei şi Corinei)

iubita poetului îi spune actriţei
care tocmai l-a recitat şi i-a spus că-l iubeşte: dacă
vrei, poţi să-l şi înfiezi – e numai bun de-nfiat!

actriţa ridică din umeri şi iese la o ţigară
în ploaia amară şi februară de-afară – priveşte
spre policlinica 3 dinspre bastionul cetăţii...

iubita poetului apucă atunci mai multe sacoşe
cu scutece noi încrucişate cu manuscrisele ude
şi-l schimbă pe el, pe poet, în drumul spre casă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorului universitar Gh. V. Roman (fost secretar al BOB al PCR), care i-a luat biroul profesorului său, Gh. Bîlteanu (conducătorul său de doctorat), imediat după ce s-a pensionat, deşi a rămas profesor consultant şi avea dreptul la un birou (pamflet)

I-a luat biroul fără remuşcare,
Fără vreo sfială, cu neruşinare,
Şi i-a pus un scaun, pe-un hol, după uşă,
Cum arunci din sobă, după foc, cenuşă.

Văzând cum se poartă Roman cel Păgân,
N-a mai dat pe-acolo proful cel bătrân;
A murit sărmanul foarte supărat,
Că-a lăsat în urmă-i un aşa ingrat.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (21 octombrie 2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii spre asfinţit

fantomele de zi la braţ
cu arătările nopţii
s-au aşezat lângă mine tiptil
şi patul scârţâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfinţit

la fel am mai aflat
cum au fost îngropaţi copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca nişte stele căzătoare
şi se tot prăbuşeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă

ploaia creşte adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
şi care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, ştiu o uşă cu vedere la soare!

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tata, niciodată

Cât de greu îi era să nu imite,
uneori nu-ţi permiţi nici măcar luxul de a fi cel mai grozav nimeni dintr-o rază de la becul unui gang!
Să reuşeşti să stai într-un picior
cu ochii închişi, fără să te clatini.
durerea resemnării să atârne pe taler tot atât cât un kilogram de aur!
La un asemenea preţ scăzut al vieţii nu-i mai rămăsese decât laţul îngrădirii,
adoraţia oarbă pentru câmpurile cu maci pe care le înrăma în fiecare vară pentru mama,
l-a alungat pe tata sub capacul oraşului.
Voia să depună o coroană la mormântul singurei lui iubiri
aşa că i-a îmmpletit una din străzile cele mai frumoase.
Spre bătrâneţe şi-a îndreptat atenţia spre singura lui vocaţie,
se aşeza la fereastră şi picta nebunia,
n-a reuşit niciodată să combine două nuanţe
nici să se strecoare în labirintul vieţii cu adevărat.
Mama l-a aşteptat până şi la intrarea în veşnicie,
ar fi trebuit s-o ajute să-şi ridice speranţele colbuite,
cum se ridicau şi făceau câţiva paşi,
se împleticeau şi cădeau într-un scâncet de nou născut.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătură de câmp

Şi încă îmi prezinţi doar un poem ce varsă azi paharul.
Prin ape te mai străduieşti să faci şi fuziuni.
Reîncărcat de drumul către Marte care vine...
Te iroseşti să nu te mişti nicicum.

Dar dacă nu e încă ştinţă ce repară totul în secundă...
Şi dacă nu e ştinţă ca să te uneşti cu Timp...
Imaginează-ţi că acestea nu există.
Şi tu chiar trebuie să faci din mic.

Şi conectarea la o modă de atenţie de şapte...
Te lasă azi să fi atent la un nimic.
Şi piatra nu îţi spune cum s-a retopit în vatră,
Pentru că ea nu a trecut prin retopit.

Cum însă adevărul vine nu cum crezi că trebuie să iasă...
Nu trebuie să crezi că eşti un orb ce vede bogăţii.
Să vezi şi iutele din punct din electron prin casă,
Nu e mirare când ai retrecut un mal de praf de magnetim.

poezie de Ioan D. Lechintan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care împărtăşeşte opinia lui Copernic, că acest Pământ al nostru este o planetă condusă în jurul Soarelui şi luminată de acesta, la fel ca celelalte, nu poate scăpa uneori de închipuirea că restul planetelor îşi au propria haină şi propriul mobilier, ba chiar proprii săi locuitori, aşa cum are Pământul acesta al nostru. Dar am putut întotdeauna să conchidem, spunând că este zadarnic să cercetăm ce i-a plăcut naturii să facă acolo, văzând că nu există nici o probabilitate de a ajunge vreodată la finalul cercetării. Însă, cu ceva vreme în urmă, cugetând destul de serios asupra acestei chestiuni (nu mă consider un observator mai fin decât acei oameni mari din trecut, ci am avut norocul să trăiesc după cei mai mulţi dintre ei), m-am gândit că cercetarea aceasta nu este atât de impracticabilă şi nici calea atât de presărată cu dificultăţi, ci doar că rămâne foarte mult loc pentru conjecturi probabile.

citat din Christiaan Huygens
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filip: Sigur ţi-l aminteşti pe Ahile şi legenda Troiei.
Tânărul Alexandru: E preferatul meu.
Filip: De ce?
Tânărul Alexandru: Pentru că l-a iubit pe Patrocle, şi i-a răzbunat moartea. Pentru că a dus o viaţă fără frică.
Filip: Unii spun că a fost un prost impulsiv, care lupta pentru sine şi nu pentru Grecia.
Tânărul Alexandru: Dar a fost un erou! Cel mai mare din Troia.
Filip: Şi destinul care i-a fost?
Tânărul Alexandru: Să moară tânăr, în plină glorie.
Filip: A avut de ales?
Tânărul Alexandru: Oh, da. Ar fi putut avea o viaţă lungă, dar lipsită de glorie.

replici din filmul artistic Alexandru
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţii lui Iosif

Seceta ardea pământul,
Cum spuse-n vis Cuvântul.
Spre Egipt, ca să ia hrană,
Se porni o caravană
Dinspre-ale lui Iacov case.
Numai Beniamin rămase.
Iosif de cum i-a văzut
Pe toţi i-a recunoscut.

Dar, ţinându-şi bine firea,
Le-ascultă istorisirea
Şi, oprind din ei pe unul,
Le dădu spre casă drumul...

După ce grâul sfârşiră
Fraţii înapoi veniră,
De-astă dată însoţiţi
De Beniamin şi smeriţi.

Domnul pe vicleni i-ncurcă,
Iar pe cei smeriţi îi urcă.
Să-I păzim învăţătura,
S-alungăm din suflet ura!

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După chipul şi asemănarea noastră

the tenth poem for Shiraz

În ultima vreme
lucrurile ne înconjoară
o pasăre meşterită din lemn
o pasăre din lemn înghiţind un peşte din lemn
o pasăre zburând în spaţiul dintre rafturi
şi rafturile de sus mişcătoare spaţii ale copilăriei
doar tu în albastru, dintr-un timp de apropiere şi unul de îndepărtare
dintr-un timp prins în cuvinte şi un timp desprins de toate aceste pământuri
şi eu cum mergeam azi prin iarnă şi cum ningea şi tot restul
şi tu cum mergeai azi prin iarnă şi cum nu ningea şi tot restul
şi eu cum mergeam azi prin iarnă vorbind singură ce naiba e
doar un simplu timp, o simplă distanţă, pământul ăsta ne suportă oricum, suntem binecuvântaţi

peste o sută de ani, cel care va citi aici va spune, ce norocoşi cât de aproape au fost / şi cât de departe
peste o mie de ani, cel care va citi aici va zice, cât de identici erau / şi cât de diferiţi / apoi ne vor scana aceste poeme,
cuvintele adeneul iubirile
ne vor reconstrui
după chipul şi asemănarea noastră

dacă ne-am uita pentru câteva clipe în aceeaşi oglindă
apoi ne-am vedea fiecare de drumul său
tu cel rămas acolo
şi eu cea rămasă acolo
ne-am putea imagina împreună
cea mai bună viaţă posibilă

poezie de Alina Manole
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânului i-a fost îndeajuns să privească în jurul său pentru a fi recunăscător că există. Iar eu aş îndrăzni să pariez pe adevărul că, pentru fiecare, dacă ar exista numai fatalitatea binelui, singur, nu e suficient. Suntem dependenţi fiecare de celălalt şi, în tăcere, toţi, de drumul ce ne separă spre început.

Marilena Tiugan în Dincolo de plopi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurele se ţine de trucuri

În lumea de dinaintea acestei lumi erau de toate pentru toţi,
Asta până când cineva n-a mai respectat regulile;
Cică Iepurele-ar fi păcălit lumea folosindu-se de lut şi de vânt.
Toţi erau sătui de trucurile lui şi nimeni nu voia să se joace cu el.
Era singur pe lumea asta.
Aşa că Iepurele s-a gândit să inventeze o persoană.
Şi când a suflat în gura acelei creaturi primitive,
Curios să vadă ce se va întâmpla,
A apărut omul de lut.
Iepurele i-a arătat omului cum să fure un pui de găină.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure grâne.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure nevasta altuia.
Omul de lut s-a conformat.
Iepurele s-a simţit important şi puternic.
Omul de lut s-a simţit important şi puternic.

Şi-odată ce omul de lut s-a pornit, n-a mai putut fi oprit.
Odată ce-a înhăţat prima găină, el a vrut toate găinile.
Şi,-odată ce-a pus mâna pe nişte grâne, a vrut toate grânele.
Şi-odată ce a furat o soţie, el vrut toate soţiile.
Era mereu flămând.
Apoi a prins gust pentru aur şi a dorit tot aurul din lume.
Apoi pentru pământ şi pentru orice altceva vedeau ochii lui.
Dorinţa-l îl împingea să dorească mai mult.
Curând au venit la rând fel de fel de ţări – şi-apoi tot comerţul.
Dorinţa a infectat planeta.

Noi am pierdut noţiunea scopului şi rostul vieţii.
Noi am început să ne uităm cântecele. Să ne uităm poveştile.
Nu-i mai puteam vedea şi auzi deloc pe străbuni,
Nici vorbi cu cei de partea cealaltă a mesei din bucătărie.
Pădurile-au fost pretutindeni puse la pământ
Şi Iepurele nu mai avea niciun loc de joacă.
Trucurile Iepurelui s-au întors împotriva lui.

Iepurele a încercat să-l aducă pe omul de lut pe calea cea bună,
Iar cum omul de lut nu voia deloc să-l asculte
Iepurele a realizat că făcuse un om de lut fără urechi.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegerea lui Solomon

În ceas de noapte, Domnul i-a vorbit
Lui Solomon, cum Biblia ne spune.
Tot felul de comori i-a oferit,
Dar regele-a ales înţelepciune.
Şi-n vremea lui, în linişte de aur,
S-a construit cel mai măreţ palat,
Ca-n el să locuiască pe vecie,
Pe tronul păcii, Domnul împărat.
...........................................
Şi s-a dus vestea până-n ţări străine,
De regele cel tânăr, înţelept.
Venind regina Sabei ca să-l vadă,
A apucat şi ea pe drumul drept.

Ce trist că Solomon îşi pierde mintea,
Trăgând apoi o lume după el!
La urmă, pocăit, a scris cu lacrimi:
,, Deşertăciune! Toate sunt la fel!"

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!