Ultima ploaie

rătăcit
cerul tace
în litere cuvinte picături
printre clădiri
luminează, iubiri
cu felinare

îţi tremură trupul, speriat
îl simt, tresare
o ultimă îmbrăţişare
ne-am despărţit

pe un tablou am pictat apoi cândva
ultima noastră noapte
de iubire
cu acele cuvinte litere care au căzut
din cerul tăcut
după ultima noastră ploaie

poezie de Viorel Muha (iulie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai exist?

stau ghemuit între două cuvinte
eu şi tu...
diagramă pe tabelul Mendeleev
am sărit de cele două cuvinte
de metale grele
privesc cerul prin ultima clipă
care mai există
am primit două palme...
după operaţia de memorie
m-am uitat pe mine sub bisturiu
sau mai exist...
să constat asta?

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare

E ultima zi, e ultima noapte
Când mai stai lângă mine.
Apoi cu dulce şoapte
Ai să-mi spui: Iubitul meu, rămâi cu bine!
E ultima zi, e ultima noaptea
Când îţi spun că te iubesc.
Aş vrea să opresc timpul
Dar, din păcate nu reuşesc.
E ultima zi, e ultima noapte
Când îţi sărut obrazul moale.
Că tu pleci departe, Zeiţa mea cu chip de floare.
E ultima zi, e ultima noapte
Când se mai leagănă frunza pe ram.
Şi eu visez mai departe, că alături te mai am.
Iată a trecut această zi şi această noapte
Şi tu te-ai dus, afară o ploaie rece cade
Şi soarele meu a apus.

poezie de Vladimir Potlog (27 septembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul a căzut între noi

ultima picătură din cer a căzut
fără păcat
piatra tare a lumii s-a revărsat
în izvor
plină de el şi ea
prin înălţimi căzute în ochi închişi
clipele s-au încleştat, într-o
infinită contopire
drumul clipei s-a micşorat
anteporal până la ultima genă
zvâcnind ultimul lor gând
a fost
mai vrem încă o viaţă

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort. Odă luminii

Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Şi caldă erai, mai caldă decât noi...
Lumină topită în noroi!

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis
rece,
şi timpul a trecut mai lent
aşa cum totul trece
prin noi,
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis...
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Te-am avut, te-am pierdut
şi-n ceruri răsare o umbră –
e noaptea noastră,
a celor pustiiţi.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Sus... departe încă...
Mâna ta se stinge în picături de ceară
şi-mi străpunge grumazul
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Şi din căderi învaţă apa
să urce până la nori
în noaptea nopţilor, adâncă.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingerea prin litere

Inima mea comunică cu a ta, dincolo de bariere
Dincolo de gânduri... ele doar se aventurează în necunoscuta iubire
Iubire sinceră... scăldată în razele de soare.
Permite-mi atingerea... cu aceste litere!...
Lăsând timpul să construiască un pod durabil între iubirile noastre
Îmi place civilizaţia şi cultura egipteană...
Piramidele cu toate misterele lor...
Dar tu eşti Marele Mister...
Permite-mi să te cunosc, dincolo de cuvinte...
Atitudinea ta drăgăstoasă mă gâdila sub ochi
Cere-mi să te trezesc la orice oră din noapte...
Te voi trezi cu Iubire, arătându-mi frumosul,
Stelele şi prea plinul iubirii celeste
Arată-mi inima ta... drumul şi pasiunea revederii!
Eu ştiu că doar iubirea ta mă poate salva.
Simte... mângâierea mea dincolo de aceste cuvinte!
Crează o lume a noastră, fericită...
Prosperă şi vindecătoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de trepte!

Apa în deşert este prezentă doar pentru cel care ştie să o extragă şi care o dăruişste si celui neştiutor. Aşa ajunge să fie şi după ce nu mai există! Scările înţelepciunii devin din ce în ce mai greu de urcat cu cât urci mai multe... Cine ajunge cât mai sus şi mai aproape de "ultima treptă", cu toate ca ea nu există, va înţelege... sunt cuvinte înscrise în cuvinte fără cuvinte, căci sunt spuse şi nespuse multe fără cuvinte...

Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am despărţit

de fiecare dată după lungi îmbrăţişări
hămesiţi ne sărutam şi luna roşea
cu regrete că nu e fiinţă omenească
ne uitam la calendar şi socoteam
cât timp avem până la următoarea
întâlnire peste câteva zile de rătăcire

ne-am despărţit întotdeauna iubiţi
ne sorbeam cuvintele din ultima noapte
plecam flămânzi şi amanetam strada

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cuvinte

tăcerile ard, înăutru se zbat
scoarţa copacului scrijelită, nu le uită
în piatră sunt săpate, vântul le poartă
buze neştiute, din adânc le rostesc
bobul unei lacrimi, cu ele-n durere coboară
scrise şi spuse, litere, formaţi doar două cuvinte
ochii le privesc, ce mult le doresc
genele le strâng, în izvoare zăgăzuite
sunt doar două, în inimi sădite
luciul apei, în oglindă le caută
pe chipuri din lumi, de altădată
pe-o bancă stau aşezate, castanul suspină
curmătura răsăritului, le învârte într-un nor
cerul le citeşte, pe feţe însorite
apusul încet, în braţe le-adorm
noaptea le ascunde, printre trupuri dezvelite
căpiţe de fân, cu miros de toamnă târzie
le păstrează-n tainice nopţi, răsucite spre stele
şi cateodată
o hârtie albă, mică, c-o lacrimă împăturită
zboară prin colbul drumului, uneori de vânt izgonită
cu ele, cele două cuvinte

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancestrală

Cândva culegeam flori şi frunze
aşa se năstea în fiecare an ierbarul.
Acum rup sentimente,
le lipesc cu litere anapoda,
petice de hârtie mirosind a vechi,
scriu testamentul cu litere de tipar.
Vreau să am la nunta mea
de ieşire din viaţă,
fanfară şi alămuri
să se scurgă seva copacilor din cale.
Am închis porţile percepţiei
cu răşină de brad,
să nu putrezească privirea
într-un ochi de baltă
lăsat în cale de ultima ploaie
de lacrimi.
Bocitoare mă trezesc la viaţă
mai am de trecut Stix-ul
dar încă nu am găsit în pământ,
moneda găurită
pe care am îngropat-o
la intrarea pe poarta lumii.

Aşa că mai avem timp
să mai sugem sentimente
ca lipitorile după o zi de ploaie
hai să vedem la cinema
cum strugurii cresc anapoda
în copaci
şi melcii mai târâie sentimente
încolăcite şi verzi
pe calea mirosind a ambră
şi a mere dulci...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă amar

Îmi plouă pe-o stradă anume
Cuvintele cad în zadar
În stropii cu gustul amar.
Ce ploaie, ce ploaie cu spume!

Mă fulgeră cerul prin norii
Din care îşi scutură, sec,
Cuvinte de dor ce se-ntrec
Să-nvie prin mine fiorii.

Îşi mută văzduhul taraba
Din pagina stropilor reci
În cea a uitării pe veci

Şi plouă cuvinte cu graba
Pe care o ai când te-apleci
Să iei ce-a căzut... şi-i degeaba.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ultimă îmbrăţişare!

Ultima îmbrăţişare...

Prieteni dragi vă las cu bine...
Un ultim dor mai arde-n mine!
Am vrut o ultimă imbrăţişare,
Nu pot! Vaiii! Şi-aşa mă doare...
Dar... bucurie, în sfârşit!
Ultimul Ceas chiar a venit!
Ne-om-brăţişa unul pe altul,
Al Nouă-lea cer, din Inaltul....

Am doar, o fărâmă de paine,
Cu mucegai ş-un pesmet
Aveam undeva, in şervet...
Lumina e-n sfeştnic sfârşită,
Mai am una, rătăcită,
Să nu uit s o căutăm!
Vine noaptea ne rugăm,
Şi-oi adormi cea dintâi,
Făr' de ea la căpătâi...

S-aşterne noaptea.. şi e frig!
Ceasul cred c-a şi venit!
Afară mă uit cu frică,
Sunt nori..
Ah! Doamne şi mă trec fiori
Peste ultimile lăcrămioare,
Curg ultimii stropi de ploaie..

Plâng....
Simt parc-o eliberare..
Ceva in piept, totusi ma doare!
Aproape e Ultima -nviere...
Să n-o ţinem făr' de rost,
Pe cea din urmă zi de post!
Negru-ar fi bun, s-o ţin:
Sfânt Cinstit Trup şi Sânge Vin!
Să mă pregătesc de Chin....
ULTIMA OARĂ, MĂ- NCHIN!
AMIN!
DOAMNE!
Vin!

rugăciune de Forţu Mădălina (24 martie 2020)
Adăugat de Forţu Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exodul cuvintelor

Au pornit cuvintele în exodul cuvintelor
cu litere mari.. cu litere mici
în fraze lungi spre ţara sfintelor
cuvinte, ce nu mai vor să stea deloc aici.

Se duc cuvintele.. se duc în ţara lor
iar oamenii rămân fără cuvinte...
Dispar cuvintele de dor
de mamă sau de tată sau părinte.

Au pornit cuvintele şi ne-au lăsat goliţi
privindu-le cum ne dispar din minte
şi stăm şi ne privim îndrăgostiţi
cum ne urâm din lipsă de cuvinte.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere dansând

Cuvinte blestem, cuvinte degeaba,
Au liniştea lor, sunt vârful şi pleava,
Se spun fără rost, ating, înconjoară,
Dansează când plâng, îţi cântă vioară

Sunt note rostite, dulce poveste,
Au fost un trecut, vor fi ce nu este,
Cuvinte... cuvinte, emoţii în scris,
Un foşnet de carte, un mic paradis

Sunt iad fără focuri ce ard chinuind,
Sau poate jăratec pe limbă mocnind,
Cuvinte, doar şiruri de semne legate,
O limbă sau alta... aceleaşi citate

Visează poeţii, cuvinte... cuvinte,
Îţi tac mult prea mult în aduceri aminte
Şi strigătul lor lasă urme-n hârtie,
Să fie cuvinte, cuvinte să fie

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în torent emoţional

suflă vântul tare împrăştie gânduri
poartă poezia în zări îndepărtate
sentimente aranjate în patru rânduri
iubiri în cuvinte de aur montate.

pasiuni literare în torent mă aruncă
chemările luminii vin valuri valuri
dragostea de cuvânt mă farmecă încă
ca soarele vieţii pictat pe cristaluri.

doar între cuvinte vreau să trăiesc
litere inocente în suflet visător
chiar când mă pierd şi rătăcesc
versul îmi este drum izbăvitor.

poeţii universului îi am în anturaj
poemele albastre mă umplu de miraj.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea noastră este începutul strivirii cărţii de către ziar, a omului de litere de către zilerul de litere. Dacă nimic nu opreşte curentul acesta, dacă nimic nu intervine să curme această ploaie de bucurii şi recompense care cade peste autorul de articole, nu se va mai găsi condei destul de viteaz şi destul de dezinteresat care să te consacre artei, idealului, ingratului volum; scriitorul adevărat va fi socotit un fenomen şi un imbecil.

citat din Jules de Goncourt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

cuvinte reci mi-au scrijelit tăcerea
şi am urlat în noapte a întrebare
dureri sunt peste tot
dar unde suntem toţi
muream pe coala goală
tot căutând o rimă milenară
au răsturnat pe mine
cuvinte urâte, grele
eu căutam prin stele o ultimă idee
mă întorceam în noapte
şi întrebam retoric
de ce să cer un cer
apocalipsa-i gata
voi muritori lumeşti
războaie-s peste tot
mă ascundeam de oameni
treceam prin trecători, trecând mereu trecutul
mă apasă veşnicia
cer pentru om un suflet
iar pe pridvorul sorţii
eu joc la cacealma cu morţii
plouă în gând, tună afară
de-aş fi putut să rup din calendar trei ceasuri goale
să fug, să fug de toate
dar viaţa e un perete strâmb
cărarea am pierdut-o
privesc cum se scufundă lumea noastră
m-am săturat să plâng în noaptea minţii mele
mi-e frig şi mor pe o pagină nescrisă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima iubire

O, cum în ani cărunţi ajunşi
Iubim mai tandru, mai cu ardoare...
Luci, soare de adio, luci,
Al ultimei iubiri, luci de seară!

O umbră cerul a cuprins,
Doar la apus e pânza aurie, -
Mai zăboveşte, tu, amurg descins,
Rămâi, rămâi, tu, vrajă vie.

Fie sângele subţire,
Însă tandreţea capăt n-are.
O, tu, ultimă iubire!
Eşti fericire şi disperare.

poezie de Fiodor Tiutcev
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie banală

cândva într-un timp care
nu este al vostru
eram cu Nichita
Stănescu
la Arenele Romane
apoi la B. C. U.
la o Eminesciană
Caramitru recita balcoane
aurite
din nuferi
Buşulega ministru
trona marea adunare
eu acum scriu
rămăşiţe de cuvinte
adunate de la masă
cuvinte atunci...
nerostite.
dar nu puteţi să-mi interziceţi
să zic două cuvinte
ale lui Nichita.
Doamnă Minstru
mi-aţi fost profesoară
haideţi să lăsăm teoria literară
şi să ascultăm ce recită Eminescu
în inegalabilele lui versuri
Caramitru din trecut
şi acum recită
pentru cunoscători.
acolo la intrare
era un aparat mare
pentru securitate.
Eminescu a ramas
dar au rămas şi resturi
tot în aula B. C. U.
dar cu alte feţe
unde s-a tras cu tunurile
de ce se trage cu tunurile
în cultura noastră?

poezie de Viorel Muha (17 iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima şi ultima iubire

Pe un tablou din timpuri vechi,
Doar chipurile s-au oprit,
Şi-i prinsă-n rost de cochii-vechi,
Povestea lor fără sfârşit.

El pentru ea-un înger pictat sus,
Ea pentru el o floare de cais,
Iubirea lor – un soare încă ne-apus,
Şi taina lor un dom lumii închis.

El pentru ea - o primă îndrăgire,
Ce-n simţuri şi gândire i-a pătruns,
Cu o catapeteasmă de iubire
Acoperindu-i sufletul ascuns.

Ea pentru el - o dragoste tardivă,
Ce-n viaţa lui cu aroma-i a ajuns,
Şi ultima iubire ardentă, milostivă
Cu multe întrebări fără răspuns.

Şi-acum în rama tabloului: poveste,
Un el şi-o ea, îşi deapănă frumosul,
El din asfinţitul vieţii în care este,
Şi ea, abia croindu-şi universul.

În gama cristalinelor culori,
Se imprimă prima şi ultima iubire,
Cu o incandescenţă de fiori,
Şi-o castă, îngerească amintire.

poezie de Alexandrina Vlas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru în pieptul dorului

Câinele rău este negru în cerul gurii,
Stelele sunt lătrate până în cerul cerului...

Dumnezeu vrea să se convingă
Dacă cerul este negru în întregul lui

Şi tu îmi spui că merg cu capul în nori
Şi mă mai întrebi: de dragul cui?

Stelele cad ploaie în poezia mea
Şi-i fac din (şi prin) lumină gurgui!

Câinele rău, negru în cerul gurii,
Latră pe litere în pieptul dorului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!